Inițiere în alpinism de vară / cățărare pe stâncă

Nimeni nu se naște învățat. Totul se învață. Călătoria de 1000 mile începe cu un pas. Și alte “lozinci”.
Un text inteligent spune: „Better to know a knot and not need it, than need a knot and not know it.”
Cam asta am dorit și noi când am organizat un atelier de inițiere în cățărare în zona Cheilor Râșnoavei din Postăvaru.

Cei interesați au putut învăța:

– date despre echipamentul tehnic specific alpinismului / cățărării pe stâncă, termenii specifici;

– nodurile esențiale cu denumirea lor corectă și, mai ales, la ce folosesc ele practic;

– asigurarea și autoasigurarea;

– manevrele de coardă;

– coborârea pe coardă cu mai multe dispozitive diferite (rapelul);

– tehnici de cățărare pe stâncă, poziții corecte ale corpului etc.

S-au parcurs în manșă două trasee-școală de dificultăți ușoare spre medii în prima zi.

În cea de a doua zi, în Piatra Craiului, pentru a aplica practic ceea ce s-a învățat în ziua precedentă, a fost ales traseul de pe Padina Închisă, urcându-se toate săritorile exact ca la carte, participanții punând efectiv noțiunile asimilate în practică.

Domeniul fiind vast și cantitatea de informații variată putem numi acest atelier un ABC care, continuat și perfecționat cu răbdare, poate conduce pe cei amatori către realizări importante în domeniul cățărării.

Ca peste tot este, însă, vorba de voință și muncă multă.

Dincolo de acest atelier noi organizăm ture de alpinism variate, atât la noi în țară cât și în alți munți, pentru cei care au acest ABC sau sunt dornici să învețe.

Piatra Craiului – trasee în abruptul vestic

În Parcul Național Piatra Craiului nu se poate circula pe trasee nemarcate decât însoțit de un ghid montan autorizat. O să mă contrazică multă lume spunând “ba uite ca eu pot, na!”. Nu arăt cu degetul spre nimeni, dar adaug și eu: nu uitați banii de amendă daca sunteți prinși de “cine-trebuie-unde-nu-trebuie”. Dixit!

În augustul torid am organizat o astfel de tură în “Crai”. Planul a fost parcurgerea unei văi de abrupt cu ieșire nu în creasta principală ci în brâurile suspendate ale acestui munte minunat.

Astfel, a fost parcurs de către o echipă de două persoane însoțită de un ghid autorizat traseul Vâlcelul cu fereastră-Brâul de sus-Brâul Ciorânga mare (ramura de nord)-Padina Popii.

Vâlcelul este un traseu relativ ușor, dar care necesită abilități minine de cățărare pe stâncă, ocolirea săritorilor fiind puternic nerecomandată.

Dacă până la intrarea în Brâul de sus orientarea a fost simplă, sau mai simplă, de aici înainte trecerea spre traseul marcat din Padina Popii nu este deloc o joacă de copii. Nici măcar o joacă pentru adulți! Pasaje aeriene cu treceri dificile, la care se folosește coarda și asigurările intermediare, dar și dificultățile de a găsi drumul corect fac din acest traseu o piesă de încercare din multe puncte de vedere.

Sunt esențiale, ca de obicei în teren de aventură, echipamentul adecvat (cască, ham etc), dar și o excelentă cunoaștere a locurilor, posibilitățile de rătăcire fiind nenumărate.

Este un traseu lung și sinuos, dar care oferă satisfacții unice și, fără să fie o realizare alpină de proporții, permite celor ce îl abordează să cunoască o zonă sălbatică și destul de puțin umblată.

 

Alpinism de vară în Făgăraș

Pentru că Făgărașul este unul dintre terenurile noastre de joacă nu-l ratăm niciodată în perioada verii când ziua este mai lungă și se pot parcurge trasee alpine interesante de nivel mediu.

În Carpații noștri sunt relativ puține trasee de alpinism care să se desfășoare constant la altitudine mare, peste 2200 m. Mă refer aici la Bucegi și Piatra Craiului în special, aici aflându-se cea mai mare parte a traseelor de creastă de interes alpin.

Făgărașul este pus astfel pe hartă încât sa completeze acest gol din pesisajul munților României.

Astfel, la jumatatea lui iulie 2016, cu o echipă formată din trei alpiniști, am parcurs două trasee clasice în zona de deasupra Transfăgărașanului, cel atât de aglomerat în timpul sezonului de vară.

În prima zi s-a parcurs celebrul traseul Muchia Vârtopel-Arpașel care, fără să aibă dificultăți majore, este o rută susținută care reclamă o bună condiție fizică, dar și psihică. Desfățurându-se la altitudine mare, având pasaje aeriene, treceri delicate și rapeluri în surplombă, acest traseu faimos din Făgăraș nu se poate parcurge decât cu o echipă sudată și bine pregătită din toate punctele de vedere, evident însoțită de un cunoscător al locurilor sau un ghid montan autorizat.

Acesta a fost și cazul turei noastre care s-a desfășurat fără incidente și a oferit clienților multe satisfacții și senzații unice. Asa cum numai Făgărașul poate oferi când vrea el!

A doua zi a fost parcurs traseul Arpașul Mic-Buda, altă creastă înaltă a cărei rută se cocoață la peste 2400 m altitudine deseori. Peretele Budei, simplu, dar friabil, a venit în completarea custurii Arpașului Mic care îl precede, redutabilă și fără prea multe puncte de asigurare.

Și aici echipa a fost la înălțime, atât la propriu cât și la figurat.

Ritmul a fost bun, vremea perfectă și, pentru că fiecare participant a știut ce trebuie să facă în anumite situații, totul a decurs perfect.

Tabără de vară cu copiii în Retezat

S-a sfârșit încă o tabără de vară în Retezat cu Himalaya Travel!

Semnul exclamării de la sfârșit nu vrea să sugereze că mă bucur cumva de faptul că am scăpat cu viață. Nicidecum!

Ca de obicei am un amestec de sentimente: satisfacție că totul a decurs aproape perfect, regret că totul s-a termînat parcă prea repede abia când începusem să ne “sălbăticim”.

În ciuda prognozei meteo care nu era optimistă deloc, am reușit să facem tot ce ne-am propus.

Astfel, copii și înstructori, cu mic cu mare, am urcat vârfuri înalte: Retezat, Bucura și Peleaga (cel mai înalt dîn masiv) și am străbătut căldări glaciare cu lacuri care nu mai au nevoie de nicio prezentare (Bucura, Lia, Ana, Ghimpele, Ștevia). După credința localnicilor lacurile comunică cu marea, de aceea aceștia le numesc deseori “ochi-de-mare”.

În fiecare tură, copii și adulți am format o echipă sudată, care a colaborat armonios și astfel am atins fiecare obiectiv pe rând.

Nu de puține ori am întâlnit marmote și capre negre, mai ales în zonele pietroase de la peste 2000 m altitudine. În felul acesta ne-am dat seama că nu suntem singuri pe munte și că adevărații stăpâni ai Retezatului nu suntem noi, oamenii.

Serile se terminau cu jocuri diverse. La fotbal s-au remarcat Ayan că portar, zis și Manuel Neuer și Bogdan, mare marcator atunci când Ayan îl lasa să înscrie! Sau cel puțin asta a constatat publicul format invariabil dîn Marius și subsemnatul.

Dar nu numai! Pentru că mai erau și indieni cu arcuri și săgeți, dar și căutători de comori. Cam bezmetici căutătorii ăștia având în vedere că au căutat un buștean aflat pe hartă ca punct de reper, dar pe care stăteau cu totii nedumeriți!

Cât despre îndieni, ce să mai discutam! Mai multe săgeți prin brazi decât la țintă!

Un succes de masă a fost capture-the-flag, un joc care a antrenat absolut toti copiii, și din care eu, recunosc, n-am înțeles nimic vreme de 2 ore. Un alt motiv pentru care îmi pare rau că am “sarit” de 40 ani. Cu siguranță jocul era prea inteligent pentru mine sau eu sunt prea bătrân pentru el. În ambele cazuri sunt în pierdere.

Personal găsesc un avantaj în taberele organizate în locuri fără semnal la telefon. Acolo mi se pare că se manifestă cel mai bine creativitatea copiilor. Să vezi în 2016 copii care se joacă leapșa, rațele și vânătorii, de-a v-ați ascunselea etc, este aproape un miracol. Mă bucur că am luat parte la așa ceva! Tocmai renunțasem la gândul că jocurile sunt altfel decât cu butoane sau taste.

Faptul că a fost foarte frig într-o noapte, aproape de zero grade, a făcut că totul să fie mai aproape de spiritul muntelui, iar copiii au spus că următoarea tabără poate fi la Polul Nord că n-ar fi mare diferenta! Ne gândim serios la asta, clientul nostru – stăpânul nostru!

N-au fost incidente în afara câtorva zgârieturi și bătături, pe care doctor Marius le-a “operat” la “camera de gardă” și nu am avut nici măcar celebrele musculițe atât de enervante în alți ani.

Să nu uit de mâncarea excelentă pe care a gătit-o doamna Gabi, o veterană a taberelor.

Copii și înstructori au mâncat absolut tot, chiar și tortul dîn ultima seară! Conform principiului: “Pentru tine, draga mea, fac orice. Manânc și o înghețată!”

Vreau să închei prin a spune că a fost una dîntre cele mai reușite tabere de vară la care am particpat, cu copii extraordinar de bine crescuți și educați, care au comunicat excelent cu noi și între ei.

A fost o placere să “lucrăm” împreună și am constatat încă o dată că nu numai ei au ce învăța de la noi, ci și noi de la ei. Cum spunea o persoană pe care o respect enorm: să-i ferească Dumnezeu pe parinții care nu ascultă de copii.

Și, pentru că “povestea mea” a ajuns la fînal am să închei în spiritul compunerilor dîn copilarie: “ce frumos a fost în vacanta!”

Nu, serios, chiar a fost frumos. Atât de frumos încăt abia astept să vină următoarea tabără, oriunde ar fi ea. Chiar și la Polul Nord unde am auzit că este aproape la fel de frig că în Poiana Pelegii.

Nu ne-a pasat de ger sau de ploaie, a fost atât de caldă atmosfera dintre noi, adulți și copii, încât a compensat tot frigul din poienile lumii…

 

Drumeție de familie în Munții Făgăraș


Sfârșitul lunii iulie, mai exact zilele 29, 30 și 31, le-am petrecut în Făgăraș într-o tură în zona Bâlea-Negoiu. A fost o echipă mixtă: trei copii și trei adulti.

Cazarea a fost la refugiul Bâlea Tunel, o cabană aflată pe partea argeșeană a Transfăgărășanului. Este o adevarată cabană de munte, de care se ocupă Emil, un om extrem de ospitalier și primitor.

În prima zi, de acomodare, a fost parcurs traseul de pe Valea lui Stan, un canion îngust, cu cascade, grote și bazine naturale cu apă adâncă, amenajat cu scari, poduri și pasaje de tip via ferrata pentru începători.

Parcursul spectaculos, peisajele destul de atipice pentru Masivul Făgăraș și condiția fizică excelentă a participanților au facut ca tura din această zi să fie o reușită.

Ieșind din liniștea Văii lui Stan direct în furnicarul de pe Transfăgărășan ne-am trezit un pic la realitate exact la timp pentru pauza de masă de la Bâlea Lac.

Spre seara am mai făcut o plimbare scurtă în jurul lacului Bâlea, pe poteca de pe curba de nivel de sub creasta principală. Am fost goniți de ploaie și n-am reușit să facem mai mult, dar a fost bine pentru că în următoarea zi aveam planuri mai marețe.

Obiectivul pentru ziua a doua a fost, de fapt, principala țintă a turei noastre: Vârful Negoiu. Al doilea ca înălțime din Carpații românești cu cei 2535 m altitudine, este o piatră de încercare din punct de vedere fizic indiferent pe ce parte se abordează.

A fost parcurs traseul Tunel-Lacul Paltinul-Turnul Patinului-Vf. Lăițel-Lacul Călțun-Strunga Doamnei-Vf. Negoiu-Lacul Călțun-Valea Călțunului-cabanele din zona Piscul Negru.

Ploaia și distanța relativ mare au făcut ca traseul să nu fie unul facil, dar toți participanții, cu mic, cu mare au fost la înălțime (atât la propriu cât și la figurat) și vârful a fost atins în jurul orei 16.00 dupa 6 ore de urcare. Ploaia ne-a prins și la coborâre exact pe Strunga Doamnei, dar totul a decurs fără incidente.

Coborârea a durat încă 5 ore, iar de la Piscul Negru până la cabana noastră de la tunel (15 km) am apelat la un vechi prieten și om-de-munte care locuiește de ani buni în zonă. Astfel, Padre ne-a dus cu mașina până sus, spunând cu ocazia asta 5-6 bancuri numai de el știute, dar extrem de savuroase. Când am vrut să-i plătim pentru deranj a rezumat: “aceste cuvinte ne doare”. No comment!

Emil ne aștepta îngrijorat crezând că venim pe alt drum. Chiar ne-a ieșit vreo jumătate de oră în întâmpinare. Mai rară o asemenea reacție la un cabanier din vremurile noastre.

În cea de-a treia zi am pornit un pic mai târziu decât în ziua precedentă, dar Emil ne-a ajutat cu mașina personală să urcăm pe drumul forestier de pe Valea Fundul Caprei, scutindu-ne astfel de vreo oră de mers pe jos prin căldură.

Ruta a fost Fereastra Zmeilor-Lacul Capra-Moara Dracilor-Cabana Bâlea Tunel.

Este un segment din traseul marcat al crestei principale, mai exact cel care ocolește faimoasa muchie Vârtopel-Arpășel, considerată cea mai dificilă porțiune a crestei principale făgărășene.

Valea Fundul Caprei este binecunoscută, în ciuda numelui foarte plastic pe care copiii l-au remarcat imediat, pentru numărul mare de marmote care trăiesc aici din care noi am văzut 3 exemplare ce păreau a fi o familie.

Revenind iarăși în lumea asfaltului în “pitorescul” Transfăgărășan am avut plăcerea de a “audia” claxoanele și zbieretele din tuneluri, însa nimic nu mai putea umbri sentimentul de bucurie pe care îl simțea fiecare.

Ca leader al grupului consider că a fost o tură reușită, obiectivele inițiale fiind atinse în cea mai mare parte. Sigur că au rămas multe de făcut în zonă, dar nu au intrat zilele în sac și abia avem motiv să revenim.

Mulțumesc celor șase participanți cu care am format o echipă frumoasă de care o să-mi aduc aminte cu nostalgie.

Ambiția și abnegația copiilor nu au fost intrecute, poate, decât de entuziasmul părinților, toate investite în această ieșire în Făgăraș.

Sigur ca mersul pe munte este o “chestie inutila”: de ce ai urca cu sufletul la gură DOAR pentru a coborî? Un fel de pierdere de vreme… Cam asta este părerea des întâlnită a multora.

Noi însă adorăm acest gen de a pierde vremea și considerăm că merită sa intrăm periodic în Împărăția Muntelui și să privim din când în când în abis.

Atunci când privim în abis, abisul ne privește și el…