Ture pe Acele Morarului

Unul dintre cele mai estetice trasee de alpinism clasic aflate în partea nordică a Munților Bucegi și care oferă un parcurs relativ lejer din punct de vedere tehnic este Creasta Acelor Morarului. Fiind o tură lungă, cu acces și retragere solicitante, participanții trebuie sa aibă o condiție fizică foarte bună și să fie obișnuiți cu terenul incomod de la începutul și sfârșitul traseului propriu-zis (pante înclinate cu iarbă, brâne friabile, diferență mare de nivel până la baza traseului etc).

În același timp, partea de alpinism efectiv nu necesită abilități de cățărător de elită, dar nu trebuie neglijate: terenul friabil, expus și aerian, rapelurile numeroase și dificultățile de orientare în alegerea corectă a traseului optim.

Deasemenea, cei care participă trebuie sa aibă echipament adecvat (ham, cască, dispozitiv de rapel / filare și buclă+carabinieră pentru autoasigurare), să cunoască tehnica rapelului și să aibă încălțări aderente.

Fiind o tură la care mulți aspiră, echipa noastră a însoțit de-a lungul timpului mulți alpiniști începători pe Ace, fie ca tură independentă, fie în cadrul unui program de antrenament pentru ture mai serioase.

Cea mai recentă “ieșire” în zonă a fost anul acesta în septembrie când, împreuna cu trei persoane, am parcurs traseul în condiții de vreme bună și fără incidente.

Acul Mare, Acul Roșu, Degetul Prelungit, Acul Crucii și Acul de sus au fost urcate și coborâte în rapel pe rând într-un ritm bun și fără incidente.

Echipa s-a descurcat admirabil și astfel s-a ajuns la baza traseului pe lumină.

În octombrie, pe vreme rea (ceață, vânt si lapoviță), am reușit cu o echipă de 4 persoane traversarea Acului Mare cu retragere pe Brâna de mijloc a Morarului. Rafalele de vânt înghețat au îngreunat ascensiunea pe creasta Acului, iar rapelurile pe coarda uda și grea au fost chinuitoare. Condiția fizică excelentă și pregătirea tehnică foarte bună a tuturor participanților au fost cheia succesului.

O bună pregătire mentală este, deasemenea, esențială.

S-a dovedit încă o dată că o echipă bine pregatită din toate punctele de vedere și condusă de un ghid cu experiență poate realiza acest frumos traseu nu doar pe vreme însorită și stabilă ci și în condiții mai grele.

 

 

Debut de iarnă în Făgăraș și Bucegi

Născut în Alpi, din al căror nume derivă, alpinismul presupune prezența în zona înaltă a zăpezii și gheții, dar și a terenului mixt zăpadă+gheață+stâncă într-un tot unitar ce face ascensiunea mai dificilă, dar și mult mai interesantă.

Cum în țara noastră ghețarii sunt inexistenți, se poate vorbi de alpinism în adevăratul sens al cuvantului doar iarna în munții în care acest mixt este prezent.

Unul dintre masivele în care iarna vine relativ devreme este Făgărașul. Caracteristice acestui munte sunt muchiile (de regulă nordice, dar nu numai) ascuțite și accidentate, cu diferențe de nivel importante și cu lungimi considerabile.

Echipa noastră deschide sezonul de iarnă cât de devreme se poate în fiecare an și conduce pe astfel de trasee alpiniști de toate categoriile.

Anul acesta, pe 20-21 octombrie, au fost parcurse muchiile Buteanului și Bâlei din zona centrală a Făgărașului pe zăpada proaspăt căzută și înghețată.

Pe un vânt de 50 km/h, tipic începutului de iarnă, pe frig pătrunzător și teren mixt (zăpadă, gheață, stâncă, fețe de iarbă) muchiile respective au fost urcate în două zile consecutive de o echipa de 2 persoane, echipate cu colțari, piolet și bocanci de iarnă. Nenumărate vârfuri și strungi înguste, creste aeriene și pasaje scurte de cățărare, toate combinate cu diferență de nivel și expunere – cam acestea sunt caracteristicile dominante ale unor astfel de trasee. În peisaj de iarnă, cu problemele specifice și echipamentul adecvat, sunt ture foarte frumoase și interesante.

Baza de plecare a fost cabana de lângă Lacul Bâlea care, fiind la peste 2000 m altitudine, este accesibilă cu telecabina sau cu mașina (în cazul în care drumul este deschis) și astfel ești scutit de mult efort și poti intra în zona alpină odihnit.

Muchia Bâlei și Muchia Buteanului sunt, astfel, unele dintre cele mai comode ture de iarnă din punct de vedere al accesului la baza traseelor.

Nu același lucru se întâmplă cu alte creste nordice la fel de celebre: Albota, Tunsului, Zănoaga, Viștea unde distanțele sunt mult mai mari, două zile nefiind decât rareori suficiente pentru a te apropia, a realiza traseul și a te și retrage în condiții de iarnă.

***

Pe 30 octombrie și 5 noiembrie, profitând de iarnă care se instalează încet, dar cert în Carpați, s-a mers în Bucegi unde a fost urcată Valea Seacă dintre Clăi. Traseu clasic de alpinism/carpatism pentru începatori (vara), in condiții de început de iarnă devine o tură interesantă pentru cei care doresc sa exerseze mersul cu colțari pe gheață subțire care acoperă stânca friabilă și/sau spălată, folosirea pioletului ca punct de sprijin în asperitățile pietrei, cățărarea cu bocanci de iarnă cu talpă rigidă pe stâncă etc. Un bun antrenament pentru turele din alte zone montane mai cu pretenții, Matterhorn sau Monte Rosa din Alpii italieni sau elvețieni, de exemplu.

Urcarea văii a durat 6 ore, fiecare mic obstacol fiind, din pricina condițiilor meteo, o provocare mai ușoară sau mai importantă. Săritori între 3-20 m, cu aspect de fisură, grotă sau față spălată trebuie trecute cu atenție, asigurările fiind uneori precare. Parcurgând deseori acest gen de traseu noi știm exact toate detaliile și astfel grupul merge în siguranță și se poate bucura de ascensiune.

Pentru cei neobișnuiți cu utilizarea echipamentului de iarnă (bocanci rigizi, colțari, piolet) pe mixt (zăpadă+stâncă+gheață) a fost o ocazie bună de a învăța ceva nou care le poate folosi în evoluția ulterioară ca alpiniști.

Numeroase alte trasee de acest gen sunt pretutindeni în Bucegi (văi si vâlcele alpine, creste și muchii), iar echipa noastră conduce de multe ori pe an tot felul de pasionați ai muntelui în acest teren de “joacă” care este leagănul alpinismului romanesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În Maroc pe Djebel Toubkal 4167m

În perioada 4-9 octombrie am fost plecați în Maroc într-o tură la altitudine.

Primul scop al excursiei a fost atingerea vârfului Toubkal din Munții Atlas. Cu altitudinea sa de 4167 m este simultan cel mai înalt munte din Maroc și Africa de nord, dar și un important pas pentru toți cei ce vor să depășească bariera celor 4000 m.

În afară de altitudinea tentantă, zona Munților Atlas oferă peisaje deosebite, în condiții de vizibilitate bună distingându-se clar spre sud deșertul Sahara.

Prima zi s-a urcat din localitatea Imlil (1700m) la refugiul Clubului Alpin Francez (3207m) unde ploaia cu ace de gheață nu prevestea nimic bun pentru a doua zi. Oricum la peste 3500 m altitudine ninsese și se depusese un strat de 15-20 cm de zăpadă.

Vârful principal (estic) a fost urcat în dimineața următoare și, pentru ca rămăsese suficient timp, s-a urcat și pe vârful vestic (4030m) aflat în apropiere.

Echipa s-a descurcat excelent având în vedere condițiile meteo (zăpadă și ger) și faptul că niciunul dintre clienți nu depășise cota 4000m până la acea dată.

De fapt, acesta a fost și scopul turei: să se atingă un vârf de peste 4000m în condiții relativ ușoare și care nu necesită abilitați tehnice deosebite.

Coborârea s-a facut pe traseul de urcare trecând și pe la Sidi Chamarouch, loc sfânt pentru berberi.

Menționez că prima ascensiune a vârfului Toubkal a fost realizată de trei francezi (Marquis de Segonzac, V. Berger și H. Dolbeau) în anul 1923.

A doua parte a excursiei a fost rezervată vizitării cascadelor din Valea Ouzoud și a orașului Marrakesh.

Cascadele Ouzoud se află la 150 km nord de Marrakesh, în provincia Azilal. Cele mai înalte ating inalțimi de 110 m.

N-a lipsit nici întâlnirea cu rudele de gradul III: maimuțele (macaci). Dacă strămoșii noștri au fost la fel de obraznici pe cât sunt astăzi nepoții lor nu mă mir că am supraviețuit ca specie până în secolul XXI.

Doza de cultură și istorie ne-am luat-o în Marrakesh odată cu vizitarea zonei istorice a oraăului (Piața Djemaa el Fna, cartierul evreiesc, Moscheea al-Kutubyya din secolul XII d.H., Palatul Bahia).

Locuri impresionante prin vechimea lor și mai puțin prin arhitectura, austera de altfel. În afară de acestea interacțiunea cu o cultură mai rar întâlnită în zona europeană este foarte interesantă. Este vorba despre cultura berberă diferită de cea arabă.

Coborând de la zăpadă direct în cuptorul deșertului, de la liniștea crestelor Atlasului în furnicarul Marrakesh-ului a fost o excursie suficient de lungă încât să se strângă multe amintiri frumoase și îndeajuns de scurtă încât să nu ne fie prea dor de casă.

 

Drumeție cu turiști britanici

Experiența lucrului ca ghid cu turiști străini este una extrem de interesantă și inedită.

Pentru o săptămână, mai exact cea de la sfârșitul lui septembrie, am însoțit un grup de 9 britanici pe trasee de drumeție în Bucegi. Menționez ca făceau parte dintr-un club de turism care număra peste 200 persoane, club aflat printre alte 500 de asemenea asociații din Marea Britanie.

Din capul locului se simte diferența de abordare din partea lor ca plătitori / clienți față de alte grupuri cu care am mai fost.

Se autoevaluaează foarte corect, își stiu foarte bine drepturile și obligațiile, pun întrebări pertitente și întotdeauna la obiect, iar ce se stabilește din capul locului rămâne, în linii mari, bătut în cuie.

Astfel, am fost întrebat “câți kilometri are tura?” Trebuie să primească explicații pe întelesul lor: cum se poate transforma distanța pe orizontală (în kilometri) în diferență de nivel (în sute de metri) și cum se raportează totul la unitatea de timp (ore/zile). Evident, ținând cont și de dificultatea pasajelor.

După ce am prezentat traseul pe scurt, cu detalii privind durata și dificultatea, locurile unde putem lua masa etc nu mi s-a mai pus nicio întrebare aiuristică sau deplasată.

Am fost lăsat să-mi fac meseria de ghid pentru care am fost angajat și plătit, fără răzgândiri și toane de moment.

Întrebări și obiecții de genul: “ai spus ca nu mai urcăm!” sau “cât mai avem?” sau “mai e mult?” nu am auzit de la nimeni în timpul turelor.

Este destul de greu de gestionat un grup de 9 persoane cu vârste între 50 si 75 ani pe traseele din munții noștri dacă ei nu sunt pregatiți mental și nu sunt informați corect.

Surprize neplăcute au fost, ele nu lipsesc niciodată: vreme infectă cu ploaie și temperaturi foarte scăzute, ceață și, deci, vizibilitate aproape zero, cabane închise când ți-era lumea mai dragă sau deschise, dar cu bucătaria nefuncțională etc.

Fiind britanici, ploaia nu i-a deranjat în niciun fel, din contră, se aflau pe un teren cu care erau obișnuiți. Pura plăcere de a face mișcare, fără prea mari recompense din cauza vremii neprielnice, a fost motorul fiecaruia dintre ei.

Ce vreau să subliniez este că, dacă iți faci treaba cum se cade și profesionist, cu acest gen de clienți nu ai probleme. Dar mentalitatea lor, spiritul sportiv și apetența pentru aventură iți ușurează mult munca, atât cea de pregătire a turei cât și cea de ghidărie efectivă. Trebuie să respecți însă și tu ca ghid regulile de bază ale meseriei și să nu te bazezi doar pe improvizație și noroc.