Trei ture, doi munți

Pe măsură ce avansează iarna, ne mișcăm și noi în decorul specific anotimpului. Cu atenție la riscul de avalanșă prezent, ca o amenițare mută, dar firească, am făcut câteva trasee de alpinism devenite clasice și ’’tradiționale’’ pentru noi.

Nordul Bucegilor, zona Branului, a fost aria de acțiune a primei ieșiri. Am urcat pe Valea Ciubotea, ieșind în muchie pe un culoar abrupt, dar sigur, cu zăpadă consolidată și perfectă pentru mersul cu colțari și piolet. Am coborât pe Valea Gaura tot pe un vâlcel afluent al firului principal. Cu gândul la viitoarele ture de ski off-piste prin zonă, am profitat de condițiile perfecte de zăpadă și de vremea bună (cer senin și ger de -14 grade Celsius). Am simțit că zăpada nu este stabilă pe Valea Gaura, la pragul glaciar de sub căldarea de sus, dar fiind în cantitate mică și traversându-o cu atenție, pe rând și asigurați, am minimizat riscul de desprindere.

După câteva zile de ninsoare relativ abundentă ne-am orientat către ceva mai sigur din punct de vedere al avalanșelor. În ciuda buletinului nivometeorologic care anunța risc 2 de avalanșă, adică redus, noi am apreciat pe unele porțiuni un risc mult mai mare (spre 4). În ideea aceasta am optat pentru o creastă în locul unei văi. Ținând creasta matematică se evită în mare măsură riscul de ’’plecare’’ a zăpezii, rămânând totuși prezent pericolul în zone cu cornișe și depozite greu de evitat.

Am refăcut cu ocazia aceasta interesanta muchie a Padinei Crucii, un traseu de anduranță, tehnic și cu puține puncte în care îți poți permite să lași garda jos. Deși iarna este abia la început, condițiile au fost grele și s-a mers cu mare grijă în porțiunile tehnice. Cornișele, gheața, iar uneori zăpada afânată și adâncă au complicat lucrurile, dar au făcut traseul mai interesant. Cu un piton și câteve friend-uri am depășit zonele delicate, dar abia sus am putut respira ușurați.

Ultima tură am dedicat-o Pietrei Craiului unde, riscul fiind mai mic, ne-am putut mișca mai în voie. Am ales Padina Închisă pe partea nemarcată, traseu care, pornind din poteca marcată care duce la refugiul Diana, prezintă o săritoare mare și dificilă iarna și mai multe trepte mici, dar susținute. A fost o cățărare mixtă (zăpadă și stâncă), un bun antrenament pentru turele tehnice din Alpii de la vară. Brâna Caprelor, alteori cu risc de avalanșă crescut, am parcurs-o fără probleme atât noi cât și ursul care ne-a precedat nu cu mult timp înainte (socotind după urmele proaspete). Deși termenul de ’’padină’’ înseamnă ’’teren acoperit cu mușchi’’ valea pe care am parcurs-o noi nu se regăsește în această definiție proprie, de altfel, altor munți decât Piatra Craiului. Sunt multe astfel de padini în Crai care, împreună cu văile de abrupt din Bucegi, reprezintă terenul ideal pentru practicarea alpinismului în sezonul de iarnă luând în considerare omiprezentul pericol de avalanșă.

Nu știm exact dacă iubim iarna pentru că ne impune respect sau o respectăm pentru că o iubim. Cert este că siguranța clienților noștri este mai presus de ambițiile și teribilismele cărora le putem cădea în capcană.

Început de iarnă

A venit, cu pași timizi, dar incontestabili, iarna. Cel puțin la peste 2000m altitudine unde avem noi de lucru cu predilecție. Acolo avem noi biroul…

Primele ninsori, temperaturile modeste, dar și lipsa riscului de avalanșă și vremea senină ne-au permis să începem sezonul de iarnă cu câteva trasee estetice.

După o drumeție în Ciucaș pe Culmea Bratocea și vârful principal (1954m), unde am găsit gheață și zăpadă cu crustă numai bune pentru mersul cu colțari, ne-am orientat către altitudini mai mari (Bucegi și Retezat). Nu pentru că am disprețui munții mai scunzi ci din simplul motiv că zăpada se gășeste mai lesne acum acolo sus.

Bucegi: Hornul mare Mălăiești – Culmea Țigănești – Lacul Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. S-a putut merge fără probleme cu colțarii și pioletul pe zăpada înghețată și sigură din punct de vedere al avalanșelor. Un traseu frumos și destul de greu practicabil în sezonul cu zăpadă mare, acum a fost o plăcere să-l parcurgem în siguranță. Am ’’prins’’ un culoar abrupt pe care am coborât din creastă către lac, o frumusețe de rută pe care mai încolo (după ninsorile ce vor veni ) am fi visat-o doar.

Retezat: Vârful Retezat prin Valea Ștevia și Șaua Lolaia au ’’picat’’ exact de 1 decembrie, ziua națională. O fi fost zi națională, dar Uriașul-cu-ochi-albaștri nu s-a sinchisit de asta și ne-a întâmpinat cu ceață deasă și vânt puternic. A vrut să ne arate că el este aici dinaintea noastră, probabil. Fără să fie zăpadă mare, dar cu gheață și viscol, a fost o tură lungă și solicitantă. Așa cum îi stă bine unei ture de iarnă.

Am completat ieșirea în Retezat cu traversarea de la Complexul Râușor la fosta cabană Pietrele (peste Șaua Ciurila) și cu vizite la Cetatea Colț (care l-a inspirat pe Jules Verne pentru romanul Castelul din Carpați) și Cascada Lolaia.

N-o să închei înainte de a spune două vorbe despre ultima tură de cățărare pe stâncă din 2018, probabil. În marile masive din zona noastră (a Branului) ninsese deja și nu mai era deloc plăcut să te cocoți pe piatra udă și cu pojghiță de gheață. Piatra Craiului, Bucegii, Postăvaru au închis porțile pentru această activitate.

Dar ne-au rămas munții-din spatele-casei și anume Măgurile Branului. Pitonați parțial și amenajați în zona satului Măgura (Faleza mare și cea mică) mai au încă zone de care nu se interesează multă lume. Partea dinspre Tohănița nu a fost amenajată deși are pereți înalți și este foarte interesantă.

Am petrecut o zi de toamnă târzie cățărându-ne și rapelând pe un calcar uscat și solid. Se pot improviza diverse rute, ceea ce pune și imaginația la încercare oferind experiențe agreabile la altitudinea de 1300m. Nu este nevoie de ghețari și vârfuri faimoase pentru a te simți bine. Natura în diversitatea ei, inclusiv în Carpați, este un motiv suficient.