Oficial s-a încheiat iarna, dar situația din teren nu prea confirmă asta. A nins destul de mult în ultima vreme și am profitat la maximum.
În mare au fost activitățile standard de iarnă: alpinism, ski de tură, drumeție.
Le luăm pe rând cu mici detalieri:
Alpinismul, activitate care presupune prezența zăpezii și a gheții, a avut ca teren de desfășurare Piatra Craiului și Parângul.
Chiar la începutul perioadei am parcurs o bucată din Creasta Nordică cu urcare pe Vârful Turnu și coborâre pe Hornul Găinii. Acesta din urmă este un traseu de retragere din creastă relativ sigur și comod.
- Spre Vârful Turnu
- Spre Vârful Turnu
- Spre Vârful Turnu
- Spre Vârful Turnu
- Vedere spre Piatra Mică
- Spre Vârful Turnu
- De pe Turnu spre Padina Popii
- Vârful Turnu
- Pe creastă
- Hornul Găinii
Tot în Crai am urcat Padina Popii cu gândul de a coborî pe Padina Închisă. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din abrupt ne-am retras din Strunga Izvorului pe același traseu. Zăpada instabilă și viscolul ne-au convins…
- Vârful Turnu
- Padina Popii la lanțuri
- Obârșia Padinei Popii
- Traverseuri pe Padina Popii
- Viscol pe Padina Popii
- Porțiunea superioară a Padinei Popii
- Padina Popii la coborâre
- Peretele din Padina Popii
- Lanțurile din Padina Popii
Apoi a urmat o ieșire în Parâng. Aici au fost cam toate anotimpurile într-unul singur. Am urcat pe ploaie mocănească la Refugiul Agățat unde, datoriă sobei care a mers perfect și a condițiilor foarte confortabile de dormit, ne-am putut usca și pregăti pentru a doua zi.
- Singurul trofeu de capră neagră pe care mi-l doresc
- Un refugiu agățat de suflet
- Cocoțatu
- Reptila
- Dublu sens
Am urcat Parângul Mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu după o apropiere cu rachetele de zăpadă pe firul văii Roșiile. Viscol și vânt puternic, perioade de soare ”cu dinți”, cornișe și ceva probleme de orientare. Toate la un loc au contribuit la imaginea de tură de iarnă reușită.
- Valea Roșiile albă
- Culmea Slăveiu
- Spre Parângul Mare pe Valea Roșiile
- Umărul de piatră
- Pe Muchia Pontul Roșu
- Muchia Pontul Roșu și Parângul Mare
- O pizza, vă rog
- Pe Muchia Pontul Roșu
- Vârful Parângul Mare 2519m
- Negura de la retragere
Să trecem acum la skiul de tură, un capitol aparte și atât de plăcut!
A fost o singură ieșire, dar care le-a cuprins pe toate.
Traseul a fost: Zona Cioplea – cabana Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Vârful Clăbucetul Azugii – Valea Limbășel – Valea Limbășelul Mic – zona Cioplea (27km). Absolut toate tipurile de zăpadă și de teren am prins. Dacă punem la socoteală și turma de 8 ciute a fost chiar un cadou frumos al lunii februarie.
- Poteca spre Susai
- Spre Clăbucetul Azugii
- Orbitor
- Spre stâna Clăbucetul Azugii
- Stâna de pe Clăbucetul Azugii
- Artă, nu-i așa?
- De la stână spre Clăbucetul Azugii
- Alb-verde
- Pe Limbășel
- Coborând pe Limbășel
Drumețiile de sezon nu au lipsit și le amintesc mai jos:
În Piatra Craiului – traversarea Pietrei Mici din Poiana Zănoaga până la cabana Curmătura. Cu accente de alpinism, datorită zonelor expuse echipate cu lanțuri, dar și a pasajelor mai înguste de creastă, această frumoasă tură este iarna un antrenament bun pentru creasta principală a masivului.
- Piatra Mică în toată măreția
- Spre Vârful Piatra Mică
- Creasta Pietrei Craiului
- Spre Vârful Piatra Mică
- Spre Vârful Piatra Mică
- Vârful Piatra Mică
- Ghid montan la datorie
Se folosește echipamentul specific (cască, colțari și piolet), iar dificultățile și expunerea sunt foarte potrivite pentru a învăța tehnicile de iarnă. O trecem la categoria ”drumeție”, dar este chiar în zona de tranziție spre alpinism.
Leaota cu a sa Piatră a Dragoslavelor sau Vârful Vârtoapele este, însă, o tură tipică de plimbare. Un obelisc al Văii Dâmboviței, acest pinten stâncos privește protector satul Dragoslavele, unul dintre cele mai frumoase din zonă.
- Pe Piatra Dragoslavelor
- Pe Piatra Dragoslavelor
- Insula misterioasă
- Vârful Vârtoapele
- Biserica din Dragoslavele
- Renovare fără mutilare
O altă excursie frumoasă a fost traversarea de la cabana Susai către Valea Azugii peste Clăbucetul Azugii. De obicei acest traseu este mai interesant pe skiuri, dar în condițiile date nu a fost rău nici pe picioare.
- Leagănul alpinismului românesc
- Cu așa fundal să tot urci!
- Vestitorii primăverii
Am păstrat pentru final o superbă ieșire tot la limita dintre alpinism și drumeție. Cu plecare de la Hotel Peștera am urcat pe Valea Obârșiei (Ialomiței) la Vârful Omul peste Vârful Bucura. Coborârea am făcut-o pe Valea Șugărilor, un traseu nemarcat, nu foarte spectaculos, dar inedit. Nimic nu se compară cu priveliștea de pe Omu.
- Muchia Doamnele
- Iarna la cascada Obârșiei
- Spre Vârful Omu
- Vârful Bucura Dumbravă
- Cerdacul și Vârful Obârșia
- Cabana Omu
- Stația meteo Omu
- Vârful Bucura Dumbravă (Vârful Ocolit)
- Fereastra de la Cerdac
- Hornul de la Cerdac
- Pe Valea Șugărilor
Cu Picior de plai am colaborat la două ture de drumeție în Munții Leaota.
Prima a fost aceeași Piatra Dragoslavelor. În condiții de maximă securitate, având în vedere pandemia și rigorile ei, ne-am împărțit în grupuri mici, de maximum 4 peroane la 1 ghid. Mult mai ușor de gestionat decât grupurile mamut, acest tip de abordare oferă atât siguranță sporită echipei cât și o mult mai bună comunicare între parteneri.
- Spre Fundu Neagului
- Piatra Dragoslavelor sau Vf. Vârtoapele
- Fundu Neagului
- Spre Vf. Vârtoapele
- Coborârea de pe Vf. Vârtoapele
- Abrupturile Dragoslavelor
- Obeliscul Văii Dâmboviței
- Bun gust de Dragoslavele
- Istorie și arhitectură în Dragoslavele
- Detalii de fațadă din Dragoslavele
- Ghiciți anul!
A două ieșire a fost mai complexă și s-a desfășurat la o tenperatură de -15 grade, fapt ce a sporit spectaculozitatea. Cheile Crovului cu ieșire spre creasta principală, mai exact aproape de Vârful Sântilia Mare. Plecând din localitatea Podul Dâmboviței se parcurg câteva tronsoane de chei (Între Pereți, Cheile Peșterii Uluce și Cheile Crovului) și se ajunge pe acest vârf care oferă perspective generoase către toate punctele cardinale.
- Spre Curmătura Fiarelor
- Spre Curmătura Fiarelor
- Munții Leaota la -20 grade C
- Leaota încremenită de ger
- Cheile Crovului
- La gol alpin
- Spre Fundățica
- Imaculat
- Prin Cheile Crovului
Alte ”fapte de arme” cu care ne-am ocupat timpul au fost cele două ateliere de alpinism pe care le-am organizat în Bucegi. Cu bazele la cabanele Padina și Mălăiești am desfășurat un curs de inițiere și, respectiv, unul de avansați, ambele având ca tematică alpinismul.
În primul s-au învățat tehnici precum: cățărare și rapel, amaraje, asigurări, frânare cu pioletul, dar și noțiuni despre echipament, noduri specifice, gestionarea riscului și organizarea unei ture. Cățărarea a fost pe traseele din Vărăria Mică, un poligon foarte bun de antrenament și exersare a tehnicilor. A fost atât cățărare mixtă, cât și pe stâncă, dar cu echipamentul de iarnă.
- Urcarea cu colțarii și pioletul
- Urcarea cu colțarii și pioletul
- Asigurarea coechipierului
- Asigurarea coechipierului
- Oprirea în piolet. Frânarea căderii
- Oprirea în piolet. Frânarea căderii
- Tură exercițiu
- Tură exercițiu
- Coborârea unei văi glaciare
- Rapel
- Rapel
- Cățărare pe stâncă
- Strategia de abordare a unui traseu
- Urcarea pe zăpadă
- Dry tooling
- Pregătirea rapelului
- Cățărare cu bocanci de iarnă
În cel de-al doilea, de specializare, s-a mers mai mult pe ideea de recapitulare a celor de mai sus, cu un plus de noțiuni de nivologie (studiul zăpezii). O zi întreagă a fost dedicată căutării victimelor în avașalanșă, efectuării profilului zăpezii, cercetării cristalelor etc.
- Profilul zăpezii
- Profilul zăpezii
- Pe Valea Caprelor
Am parcurs și un traseu școală: Muchia Padinei Crucii. Am avut de toate în acest teren: traversări, cornișe, urcare abruptă pe tot felul de structuri (piatră, iarbă etc). S-a coborât în rapel instalat într-un piton și o ancoră de zăpadă.
- Traversarea cu balustradă de coardă
- Pe Creasta Padinei Crucii
- Urcare spre căldarea superioară
- Pe Valea Caprelor
- Oprirea căderii cu ajutorul pioletului
Filarea și asigurarea partenerului, frânarea cu pioletul, amarajele, orientarea pe vreme fără vizibilitate au completat acest atelier foarte reușit.
- Negură
- Asigurarea și filarea partenerului
- Rapel pe Hornul din Padina Crucii