Prima lună de vară a fost ca mai toate primele luni de vară: adică extrem de capricioasă.
Ploile și furtunile au fost aproape cotidiene, dar ne-am adaptat și noi activitatea la acest specific al anotimpului.
Prima excursie a fost cu cortul în Munții Cernei și Munții Mehedinți. În ciuda reprizelor de ploi torențiale am reușit să atingem obiectivele propuse: parcurgerea Cheilor Țăsnei, urcarea pe Vârful lui Stan, urcare pe Vârful Arjana, Poiana Beletina, Domogled, Cascada Conciului, Cascada Vânturătoarea, vizitarea satului Ineleț etc.
- Drumeție în Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
- Tabăra de seară din Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
- Scott în Munții Cernei
Alături de un grup de pasionați ai muntelui ne-au însoțit și cățeii noștri Scott și Enya.
- Drumeție în Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
- Poiana Beletina, Munții Mehedinți
- Drumeție în Munții Cernei
- Drumeție în Munții Cernei
Tot cu ploaia în spinare am parcurs în Piatra Craiului traseul în circuit: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Padinei Închise-Traseul Lehmann-Cabana Curmătura. În această perioadă a verii furtunile cu descărcări electrice sunt foarte frecvente, așa încât trebuie ca fiecare tură să aibă o strategie a ei. Din acest proces nu trebuie să lipsească plecatul cât mai devreme de dimineață (pentru că atunci vremea este cea mai stabilă) și evitarea zonelor expuse (crestele, vârfurile) după amiază, când apar turbulențele atmosferice.
A urmat și mult așteptata tură din Alpii italieni. Am revenit în Monte Rosa după 4 ani de absență, la debut de sezon. Datorită acestui fapt urcarea la cabana Citta di Mantova (aflată la peste 3400m altitudine) a fost făcută pe jos, fără ajutorul atât de confortabil al telecabinelor din Alagna Valsesia.
Cu baza la această cabană minunată am putut urca vârfurile: Balmenhorn (4167m), Punta Gnifetti (4559m), Pyramide Vincent (4215m).
- Pyramide Vincent
- Ghețar la început de sezon
- Corno Nero
- Urcarea pe Balmenhorn
- Traversarea pe sub Parrotspitze spre Cabana Margherita
Cu precauțiile de rigoare am ajuns cu bine pe vârfuri și înapoi la cabană evitând avalanșele atât de frecvente. Ghețarii cu seracurile și crevasele lor au fost traversați fie dimineața foarte devreme, fie după ce zonele intrau în umbră și temperatura scădea considerabil.
Deasemenea, coborârea de la cabană am făcut-o pe jos până în vale într-o zi întreagă, 2200m diferență de nivel.
- De pe Signalkuppe spre Elveția
- Lyskamm
- Cabana Margherita
- Dufourspitze și Zumsteinspitze
- Cabana Grande Halte
Reveniți pe plaiuri mioritice am organizat o tură de drumeție ușoară în Munții Perșani. Ținta a fost parcurgerea integrală a Cheilor Vârghișului.
- Flora din Cheile Vârghișului
- Ciuruit
- Irisul sălbatic (Stânjenel)
- Filtru de aer
- Podețele din Cheile Vârghișului
Fiind o arie protejată zona este foarte curată și bine întreținută, iar traseul de via ferrata Șoim Călător, grotele și podurile sunt doar o parte dintre atracții pe lângă nenumăratele flori și arborii seculari. A fost o potrivită revenire după tura din Alpi.
- Câmpul de maci
- Prin Cheile Vârghișului
- Prin Cheile Vârghișului
- Grotele din Cheile Vârghișului
- Grotele din Cheile Vârghișului
- Cheile Vârghișului
- Cheile Vârghișului
- Flora din Cheile Vârghișului
- Artă modernă în Cheile Vârghișului
- Cheile Vârghișului
Alergarea montană face parte din turele noastre de forță ca antrenament pentru maratoanele cu acest specific.
Astfel, a fost o tură de trail running în Piatra Mare și Munții Baiului. Ruta: Zona pârtiilor Predeal-Poliștoaca-Valea Timișul Sec-Poiana stânei Pietricica-Cabana Susai-Pârtia Cocoșul-Cabana Gârbova-Pârtia Clăbucet-Predeal, pe traseul concursului Predeal Forest Run (24km). Fără să ne forțam prea tare și blocați de o ploaie puternică vreo 45 minute am ”terminat” circuitul in 5 ore.
Un traseu de alpinism scurt, dar foarte frumos, este Valea lui Stinghie din sudul Pietrei Craiului. Este un canion îngust al cărui parcurs este întrerupt de câteva săritori, zona amintind de Canionul Orății din aria satului Podul Dâmboviței. Traseul nostru a presupus pornirea de la Cabana Brusturet, urcarea în Poiana Funduri și coborârea în rapeluri pe această vale în drumul forestier.
- Poiana Funduri
- Valea lui Stinghie
- Valea lui Stinghie
- Valea lui Stinghie
A urmat o nouă sesiune de pregătire pentru calificarea de leader montan internațional. Pe durata de șase zile a modului s-au deprins tehnici de asigurare a clientului, filare a corzii, orientare în teren montan și multe altele.
- Valea Gaura
- Sângele voinicului
- Exerciții
- În Valea Gaura
- Perfecțiune
- Arcada din Scara
- Fragi
Cursul s-a desfășurat într-o arie mai largă de data aceasta: Bucegi (Valea Gaura, Valea Ciubotea, Vârful Scara) și Măgurile Branului. A fost și o zi de mers pe bicicletă (mountain biking) în satele din Țara Bârsei (Vulcan, Holbav etc).
- Și pe două roți
- Pe bicicletă prin Țara Bârsei
- Pe bicicletă prin Țara Bârsei
- Flora Bucegiului brănean
- Exerciții în Măgurile Branului
- Valea Gaura
- Pe Vârful Scara
- Flora Bucegiului nordic
- Din nou la școală
- Din Măgura Mare spre Piatra Craiului
- Cascada Moara Dracilor
- Valea Gaura
- Zâmbetele pământului
Pentru ca luna iunie să aibă și părți bune s-a inventat rododendronul. Care fix în cea mai capricioasă lună s-a trezit să înflorească! Smirdar sau bujor de munte, această plantă are mai multe perioade de înflorire, mai precis inclusiv în octombrie mai scoate capul o dată înainte de primele vânturi aducătoare de iarnă. În zona Padina Crucii-Țigănești din Bucegi se află una dintre cele mai cunoscute zone cu rododendron din Carpați, iar noi organizăm anual ture în acest loc pentru pasionații de fotografie. Traseul din acest an a fost: Cabana Mălăiești-Șaua Padinei Crucii-Lacul Țigănești și retur.
- Dramatismul Bucșoiului
- Valea Țigănești
- Valea Mălăiești
- Hora iezilor pe Valea Caprelor
Apoi a venit vremea pentru o tură mai serioasă de alpinism. Am pornit din Platoul Bucegilor și am intrat pe Valea Jepilor și apoi pe Brâul Portiței. Trecând prin Portița Caraimanului am traversat Vâlcelul Mortului și am coborât dificila Vale Seacă a Caraimanului. Porțiuni mari cu zăpadă, săritori ude și o ploaie mocănească ne-au îngreunat mult coborârea, dar au făcut traseul mult mai greu decât în condiții normale.
- Brâul Portiței
- Sălbăticia Caraimanului sudic
- Portița Caraimanului
- Creasta Picăturii
- Valea Seacă a Caraimanului
- Valea Seacă a Caraimanului
- Cascada Caraiman
Pe durata a trei zile am organizat un atelier de inițiere în alpinism de vară/carpatism în Piatra Craiului și Măgurile Branului.
Prima zi a fost dedicată deprinderii tehnicilor elementare de cățărare (în bocanci) și rapel, precum și manevrelor de coardă, nodurilor, comenzilor specifice etc. Localizarea a fost la Faleza Mică din Măgurile Branului, unde pereții de calcar sunt plini de trasee de escaladă și cățărare.
- Cățărare în Măgurile Branului (Faleza Mică)
- Cățărare în Măgurile Branului (Faleza Mică)
- Cățărare în Măgurile Branului (Faleza Mică)
- Cățărare în Măgurile Branului (Faleza Mică)
- Rapel în Măgurile Branului (Faleza Mică)
A doua zi am împărțit grupul în două echipe distincte și am făcut circuitul: Plaiul Foii-Valea Vlădușca-Vâlcelul Crăiței-refugiul Castelul Crăiței-Canionul Anghelide-Plaiul Foii. În Piatra Craiului sunt o multitudine de astfel de trasee pe care se pot exersa tehnicile de alpinism de vară/carpatism. Terenul nu este extrem de dificil, dar necesită o foarte bună pregătire fizică și tehnică pentru a-l parcurge.
- Traseul Anghelide (la Falus)
- Traseul Anghelide (în Canion)
- Valea Vlădușca
- Ieșirea din Canionul Anghelide
Ultima zi, cu ploaie evident!, a permis totuși tura: Plaiul Foii-Padina lui Râie-coborâre în rapeluri la Malul Galben-Izvorul Căpitanului Orlovski. Aici a fost exersat rapelul pe ploaie, cu stânca udă și toate dezagramentele ei, dar și urcarea unei văi de abrupt sălbatice și foarte rar umblate.
În luna iunie au fost și două rânduri de tururi cu Fundația Conservation Carpathia. Tot printre ploi care de data această, nefiind ture tehnice, nu au deranjat deloc turiștii au putut observa urși, zimbri, mistreți. Deasemenea, Lacul Pecineagu a fost traversat cu pluta electrică, o mare atracție pentru participanți.
- Lumea acvatică a Lacului Pecineagu
- When the ship comes in
- Simbioza
- Aburii pământului
- Stăpânii pășunii
S-a urcat pe Vârful Comisu, dar și pe Luțele. Încă prezent rododendronul a fost o încântare, ca de obicei.
- Interiorul observatorului Comisu 1
- Lacul mic din Comisu
- Rododendron pe muntele Comisu
- Jocul norilor
- Piatra Craiului după ploi
Am revenit în zona nordică a Bucegilor pe traseul de traversare Râșnov-Bran. Ruta a fost cea binecunoscută: Râșnov-Cabana Mălăiești-Șaua Padinei Crucii-Lacul Țigănești-Culmea Clincea-Bran. Fiind o zi din timpul săptămânii, culme fără ploaie!, ne-am putut bucura de liniștea locurilor.
- Cascadele Mălăiești
- Valea Mălăiești
- Valea Țigănești
- Valea Țigănești
- Lacul Țigănești
- Muchia Padinei Crucii
- Vârful Țigănești
- Abrupturile Țigăneștilor
- Culmea Clincea
Am încheiat în Cheile Vârghișului din Munții Perșani pe traseul de via ferrata Șoim Călător. Foarte bine amenajat este unul dintre cele mai frumoase din țară, iar accesul către el este deosebit de frumos și permite vizitarea unor grote foarte estetice.
- Cheile Vârghișului
- Cheile Vârghișului
- Cheile Vârghișului
- Cheile Vârghișului
- Din peșterile Vârghișului
- Via ferrata Șoim Călător din Cheile Vârghișului
- Via ferrata Șoim Călător din Cheile Vârghișului
- Via ferrata Șoim Călător din Cheile Vârghișului