Ture externe 2018

În această vară am organizat și câteva ture în afara țării ca să nu pierdem contactul cu zăpadă și altitudinea mare.

Prima ieșire a fost în Alpii italieni, masivul Monte Rosa, unde au fost urcate vârfurile Punta Gnifetti 4559m, Ludwigshoehe 4342m, Pyramide Vincent 4215m, Balmenhorn 4167m. Vremea bună a fost înlocuită treptat de cu viscol și ninsoare făcând ca ascensiunile să fie solicitante și delicate.

A urmat apoi răsplata din Elveția în persoana Matterhorn-ului care a fost urcat pe o vreme splendidă, rară în acest munte emblematic pentru Alpi. S-a urcat creasta Hoernli fără probleme deosebite, ocazie cu care felicit echipa pentru nivelul la care a evoluat.

A doua tură a fost o expediție în Caucazul rusesc, ținta fiind vârful Elbrus 5642m, cel mai înalt din Europa și din Caucaz.

Într-o săptămănă cu vreme închisă și geroasă s-a urcat de două ori pe vârf, expediția atingându-și astfel obiectivul 100%. S-a dormit la cort la altitudinea de 3800m, iar aclimatizarea s-a făcut pe ruta spre vârf urcând treptat spre 4500 și 5000m în zile consecutive.

Sezonul turelor externe a fost închis în august cu o tripletă foarte populară. Și anume Rila (Bulgaria), Pirin (Bulgaria) și Muntele Olimp (Grecia). Vremea a fost splendidă, răsplătindu-ne astfel pentru strădaniile din primele două ture.

Au fost urcate vârfurile Musala (cel mai înalt munte din Peninsula Balcanică 2925m) și Aleko (2713m) din Rila, Vihren (2914m) și Kutelo (2908m) din Pirin.

Muntele Olimp și zeii săi ne-au îngăduit să atingem Mytikas (2917m), Skolio (2909m) și Skala (2866m), Skolio (2909m) și Skala (2866m).