Bilanțul lunii ianuarie 2020

Am început noul an cu o drumeție în compania celor de la Picior de plai. A fost ceva ușor, ca de revenire după dificilele sărbători tipic românești. Ne-am bucurat, împreună cu un grup vesel și dornic de dezmorțeală, de o plimbare peste Clăbucetul Taurului. A fost, de fapt, o traversare pe ruta Azuga-Clăbucetul Taurului-Cabana Gârbova-Predeal. Acest mic vârf (1520m altitudine) oferă în zilele senine de iarnă priveliști excepționale asupra Bucegilor și Carpaților de curbură (Ciucaș, Piatra Mare, Postăvaru). Este, totodată, un loc cu încărcătură istorică, el fiind scena unor lupte din primul război mondial. De altfel, zona este presărată cu tranșee și rămășițe de fortificații, iar la poale sunt cimitire ale eroilor militari din acest atât de crud război. Ruta pe care am urcat se cheamă sugestiv ’’Drumul Tunului’’ pentru că pe aici a fost urcată artileria ostașilor români în toamna anului 1916.

Complet diferită și mai apropiată de specificul Alpine Challenge, a fost următoarea tură. Este vorba de creasta nordică a Pietrei Craiului în condiții de iarnă autentică. Putem spune că este o tură de tradiție pentru noi și nu ratăm nicio ocazie să repetăm acest fantastic traseu de alpinism clasic de iarnă. Vremea superbă și plecatul cu noaptea în cap (3 a.m.) de la Zărnești ne-au permis să parcurgem creasta în condiții ideale.

Tot în Piatra Craiului am parcurs și traseele Padina Închisă și Padina Popii. Aceste ’’marcate’’ sunt vara accesibile turiștilor din marea masă, dar devin, în condiții de zăpadă și gheață, rute redutabile. Ambele pot fi parcurse într-un circuit, fie într-un sens fie în celălalt. În perioada marilor zăpezi devin periculoase și trebuie evitate cu respect.

Pentru că gerul și zăpada s-au menținut am dedicat o zi și skiului de tură prin Baiului. Cunoscând bine zona am repetat traseul de la început de an (Azuga-Clăbucetul Taurului-Cabana Gârbova-Predeal), dar am urcat și coborât de mai multe ori diverse pante și culoare din zona, complicând cât mai mult posibil tura cu scopul de a o face și mai interesantă.

Pe zăpadă și ger am mai urcat și pe Măgura Codlei, un obelisc simpatic din Munții Perșani. Este un punct de observație foarte bun pentru Țara Bârsei, iar efortul este răsplătit pe măsură odată ajunși sus.

Am trecut apoi la treburi mai serioase și am pornit spre Făgăraș. Aici au fost urcate vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2507m), Iezerul Caprei (2417m) și Văiuga (2443m).

Nu este nevoie de nicio introducere pentru zona Bâlea, partea central-nordică a Făgărașului. Aici practic poți face de toate: alpinism pe muchii aeriene (Buteanu, Bâlea, Laița etc), vârfuri înalte cu creste ascuțite și cățărare pe cascade de gheață.

În cadrul Asociației Ghizilor Montani din România (AGMR) se fac periodic întâlniri de împrospătare a cunoștințelor și aducere a lor la zi. Un astfel de atelier a avut loc la Sinaia și a fost dedicat skiului de tură și exercițiilor de găsire a victimelor în avalanșă. Am participat și noi și, ca de obicei, a fost un succes.

Și tot la capitolul training / pregătire / cursuri putem trece și weekend-ul la ski de tură alături de echipa Salvamont Argeș unde suntem voluntari aspiranți. Zona sudică a Făgărașului (Capra-Fundul Caprei) a fost scena acestor zile.

A venit rândul și primei ieșiri din țară. Astfel, ne-am orientat spre Munții Rila din Bulgaria. Au fost urcate Vârful Musala (2925 m), Vârful Ireczek (2852m), Vârful Deno (2790m) și Sfinxul (au și ei unul, dar mult mai lăsat în pace, din fericire).

Am avut parte de mult mai multă zăpadă decât la noi și temperaturi foarte scăzute, ceea ce a făcut ca această tură să fie foarte solicitantă, mai ales că nu s-au folosit telegondolele, ci s-a urcat și coborât integral pe picioare.

Am revenit în Carpați și am parcurs două trasee clasice de iarnă în două zile consecutive.
Condițiile au fost ideale: zăpadă tare, risc de avalanșă foarte mic, vreme senină.

– în Piatra Craiului (creasta nordică între Vârful Ascuțit, cu urcare prin Padinile Frumoase, Vârful Padina Popii și Vârful Turnu cu coborâre în Șaua Crăpăturii);

– în Bucegi (Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Vf. Omu 2507 și retur).

Speologia a încheiat luna ianuarie. A fost parcursă peștera Uluce din Munții Leaota. La granița cu Piatra Craiului, zona aceasta este tipic carstică și deci foarte interesantă pentru această minunată activitate. Împreună cu Clubul de Speologie Avenul din Brașov a fost desfundat un sifon în cadrul unei ture de explorare.

Trei ture, doi munți

Pe măsură ce avansează iarna, ne mișcăm și noi în decorul specific anotimpului. Cu atenție la riscul de avalanșă prezent, ca o amenițare mută, dar firească, am făcut câteva trasee de alpinism devenite clasice și ’’tradiționale’’ pentru noi.

Nordul Bucegilor, zona Branului, a fost aria de acțiune a primei ieșiri. Am urcat pe Valea Ciubotea, ieșind în muchie pe un culoar abrupt, dar sigur, cu zăpadă consolidată și perfectă pentru mersul cu colțari și piolet. Am coborât pe Valea Gaura tot pe un vâlcel afluent al firului principal. Cu gândul la viitoarele ture de ski off-piste prin zonă, am profitat de condițiile perfecte de zăpadă și de vremea bună (cer senin și ger de -14 grade Celsius). Am simțit că zăpada nu este stabilă pe Valea Gaura, la pragul glaciar de sub căldarea de sus, dar fiind în cantitate mică și traversându-o cu atenție, pe rând și asigurați, am minimizat riscul de desprindere.

După câteva zile de ninsoare relativ abundentă ne-am orientat către ceva mai sigur din punct de vedere al avalanșelor. În ciuda buletinului nivometeorologic care anunța risc 2 de avalanșă, adică redus, noi am apreciat pe unele porțiuni un risc mult mai mare (spre 4). În ideea aceasta am optat pentru o creastă în locul unei văi. Ținând creasta matematică se evită în mare măsură riscul de ’’plecare’’ a zăpezii, rămânând totuși prezent pericolul în zone cu cornișe și depozite greu de evitat.

Am refăcut cu ocazia aceasta interesanta muchie a Padinei Crucii, un traseu de anduranță, tehnic și cu puține puncte în care îți poți permite să lași garda jos. Deși iarna este abia la început, condițiile au fost grele și s-a mers cu mare grijă în porțiunile tehnice. Cornișele, gheața, iar uneori zăpada afânată și adâncă au complicat lucrurile, dar au făcut traseul mai interesant. Cu un piton și câteve friend-uri am depășit zonele delicate, dar abia sus am putut respira ușurați.

Ultima tură am dedicat-o Pietrei Craiului unde, riscul fiind mai mic, ne-am putut mișca mai în voie. Am ales Padina Închisă pe partea nemarcată, traseu care, pornind din poteca marcată care duce la refugiul Diana, prezintă o săritoare mare și dificilă iarna și mai multe trepte mici, dar susținute. A fost o cățărare mixtă (zăpadă și stâncă), un bun antrenament pentru turele tehnice din Alpii de la vară. Brâna Caprelor, alteori cu risc de avalanșă crescut, am parcurs-o fără probleme atât noi cât și ursul care ne-a precedat nu cu mult timp înainte (socotind după urmele proaspete). Deși termenul de ’’padină’’ înseamnă ’’teren acoperit cu mușchi’’ valea pe care am parcurs-o noi nu se regăsește în această definiție proprie, de altfel, altor munți decât Piatra Craiului. Sunt multe astfel de padini în Crai care, împreună cu văile de abrupt din Bucegi, reprezintă terenul ideal pentru practicarea alpinismului în sezonul de iarnă luând în considerare omiprezentul pericol de avalanșă.

Nu știm exact dacă iubim iarna pentru că ne impune respect sau o respectăm pentru că o iubim. Cert este că siguranța clienților noștri este mai presus de ambițiile și teribilismele cărora le putem cădea în capcană.