Bilanțul lunii februarie 2025

Am pornit luna februarie în forță cu o ascensiune pe Albișoara Crucii, urmată de o coborâre pe Valea Albă. Evenimentul a fost creat de Back to nature, iar noi am alături de cei mai apropiați colaboratori ai noștri pe partea de alpinism. Pentru că despre alpinism pur, clasic, este vorba pe aceste văi emblemă ale Bucegilor. Panta accentuată și săritorile parțial descoperite au alternat, făcând din această tură una angajantă și solicitantă. Fără pericol de avalanșă, coborârea pe Valea Albă a fost elementară și s-a desfășurat rapid și în condiții sigure.

Pentru că Active Travel a hotărât să își pună în portofoliu și ture de iarnă, am participat la câteva dintre acestea. În Piatra Craiului am fost în două excursii aproape identice, cu clienți din Statele Unite.

Aria a fost Prăpăstiile Zărneștiului – Cabana Curmătura și poienile de pe traseu. Frigul pătrunzător, ger în adevăratul sens al cuvântului, a fost o adevărată provocare pentru participanții veniți din zonele calde ale Americii de nord.

Au urmat apoi două ture consecutive pe creasta principală a Pietrei Craiului.

Prima: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Șaua Padinei Închise-Hornul Găinii-Cabana Curmătura-Fântâna lui Botorog. Condiții acceptabile de zăpadă, cam puțină pentru gustul nostru, dar cu avantajele ei (deplasare mai ușoară, risc de avalanșă insignifiant). A fost, practic, o bucată din Creasta Nordică a Craiului cu coborâre pe ruta Hornului Găinii, una dintre cele mai rapide căi de a ajunge la bază.

A doua a fost în partea opusă a crestei: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Țimbalele (Țimbalul Mare, Vârful dintre Țimbale, Țimbalul Mic)-Vârful Zbirii-Clăile Căldării Ocolite-Vârful La Om (Piscul Baciului)-Muchia Colții Găinii-Refugiul Grind I-La Table-Prăpăstiile Zărneștiului-Fântâna lui Botorog. O tură lungă, cu provocările specifice zonei (pasaje aeriene, traversări expuse și cornișe fotogenice), dar care s-a desfășurat pe vreme excelentă și a decurs optim.

Ca un intermezzo, pe post de mic dejun, am urcat pe schiuri în zona cabanei Padina și ne-am încălzit pentru cursul care urma să înceapă în aceeași după amiază, pentru că, împreună cu Back to nature, ne-am implicat și anul acesta în procesul de instruire a viitorilor alpiniști.

La cabana Padina din Bucegi am ținut tradiționalul atelier de inițiere în alpinism. Am găsit zăpadă bună și suficientă pentru exercițiile noastre (amarajele/asigurările, urcarea și coborârea cu pioletul și colțarii, oprirea căderii cu ajutorul pioletului). Am fost apoi o zi întreagă la pereții din Vărăria Mică pentru a exersa rapelul, o tehnică de coborâre pe coardă folosită nu doar vara, ci și iarna.

Am acordat o atenție deosebită căutării, localizării și sondării victimelor în avalanșă, având la noi kit-ul standard (DVA, sondă și lopată). Au fost și ore de teorie despre termeni tehnici, riscuri, strategii, nivologie și echipament. Nodurile au fost din nou parte integrantă a cursului nostru.

Tot cu Back to nature am petrecut pe schiuri de tură câteva ore și în Piatra Craiului alături de cei doi câini, mari amatori de zăpadă, Scott și Enya. A fost un circuit în zona poienilor și a cheilor de la poalele muntelui.

Cum ninsorile s-au lăsat așteptate și condițiile deveniseră optime, am parcurs traseul Deubel (La Lanțuri) din Abruptul Vestic al Pietrei Craiului. Am avut parte de toate pentru toți: gheață, zăpadă afânată, mixt, dar mai ales de ger mare. Am folosit doi pioleți atât pentru exercițiu, cât și pentru că unele zone reclamau utilizarea acestui echipament. Coborârea pe la refugiul Grind am continuat-o apoi peste muntele Toancheș pentru a ieși în satul Peștera.

Și iată că iarna a revenit în forță! A nins foarte mult în câteva zile și am profitat de ocazie pentru a ne bucura de pulver-ul de după. Am organizat trei ture în zona Clăbucetelor Predealului în care am combinat schiul de tură cu schiul alpin. Ținta a fost, de fiecare dată, Clăbucetul Taurului, pe care l-am urcat și coborât de nenumărate ori, pe diverse rute.

Cu plecare de la Cioplea am urcat spre și apoi pe Pârtia Cocoșul, pentru a merge la vale spre cabana Gârbova. De aici am urcat Clăbucetul Taurului și am schiat de pe el până la Predeal. Revenirea la Cioplea am făcut-o urcând Poliștoaca, o promenadă pustie iarna și foarte plăcută pentru pieile de focă. În prima zi nu ne-am săturat de zăpadă decât după a treia tură consecutivă pe vârf, apoi am urcat și la cabana Susai, pentru a reveni pe schiuri la bază.

În cea de a doua am coborât și pe pârtiile amenajate, după ce am atins punctul maxim de altitudine al zonei (1520m, vechi punct strategic folosit în Primul Război Mondial de artilerie).

În ultima ieșire am improvizat câteva coborâri prin pădurea înecată în nămeți. Zile de iarnă așa cum ne dorim să fie toate, din decembrie până în aprilie.

Nu puteam sta departe de creasta Pietrei Craiului, mai ales după ninsorile abundente. Așa că am urcat pe Vârful Turnu, primii după viscolul recent. Am spart zăpada, stricând dunele proaspete și luptându-ne cu ele până pe Vârful Ascuțit. Am profitat de condiții și am urmat firul crestei, inclusiv peste vârfurile Padinei Închise și Padinei Popii. Coborârea a fost cu precauție prin Padinile Frumoase la cabana Curmătura.

Am terminat cu luna februarie pe schiuri de tură în Bucegi, în cadrul a două frumoase excursii.

Prima ieșire a fost: cabana Padina-Șaua Strunga-Vârful Strungile Mari-Valea Bătrâna-Cabana Padina. Vremea a ținut cu noi, iar zăpada a fost impecabilă, oferindu-ne o alunecare ideală în ambele sensuri.

A doua: Hotel Peștera-Stâna Doamnele-Culmea Bătrâna-Vârful Bătrâna-Șaua Doamnele-Valea Spinării-Valea Doamnele-Cascada Doamnele-Hotel Peștera. Deși a fost ceață deasă în partea de sus (unde a trebuit să navigăm la propriu), am putut să o depășim pe la altitudinea 1900m și am putut să ne bucurăm de viraje frumoase. Au fost și câteva pasaje în care a trebuit să cărăm schiurile pe umăr sau chiar pe rucsac, dar per total a ieșit o tură reușită.

Bilanțul lunii ianuarie 2025

Am pornit în primele zile ale noului an în Făgăraș unde, profitând de condițiile meteo și nivologice perfecte, am parcurs o bucată din creasta principală. Cu plecare de la Bâlea Lac am urcat Vârful Paltinu și am continuat matematic până pe Vârful Iezerul Caprei. Coborârea am făcut-o din Șaua Caprei și, pentru a evita coada imensă de la telecabină, am continuat pe vale și am ajuns la Bâlea Cascadă după câteva frumoase coborâri tip vidră (mai exact: pe fund).

După acest început de an făgărășan, ne-am dedicat Pietrei Craiului. Aici am organizat mai multe ture pe Creasta Nordică, dar nu numai, cu turiști români și străini.

Au fost diverse porțiuni din creastă, cu intrări și retrageri, pe cât posibil, variate. Am prins toate condițiile de zăpadă și vreme, de la pulver necălcat, în care am făcut urme până la genunchi, până la crustă înghețată. În majoritatea turelor temperaturile au fost negative, uneori chiar mult sub zero grade Celsius.

Urcare pe traseul Lehmann în Șaua Padinei Închise și coborâre pe Hornul Găinii

Urcare pe traseul Lehmann în Șaua Padinei Închise, continuare peste vârfurile Padinei Popii și Ascuțit, cu coborâre pe Padinile Frumoase

Urcare pe Padinile Frumoase, continuare peste vârfurile Ascuțit, Padinei Popii, Padinei Închise și Turnu, cu coborâre prin Șaua Crăpăturii

Cu Active Travel am început devreme anul acesta. Însoțind un turist nord american am parcurs traseul de drumeție: Fântâna lui Botorog-Prăpăstiile Zărneștiului-Poiana Curmăturii-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. În zonele de pădure gheața ne-a obligat să folosim colțarii intensiv.

Am revenit apoi la alpinism și la creasta principală a Pietrei Craiului.

Urcare pe Padinile Frumoase, continuare peste vârfurile Ascuțit și Padinei Popii, cu coborâre pe Hornul Găinii

Urcare pe traseul Lehmann (direct deasupra Șeii Padinei Închise), continuare pe Creasta Nordică (peste Țimbalul Mare, Vârful dintre Țimbale, Țimbalul Mic, Sbirii, Clăile Căldării Ocolite) până pe Vârful La Om (Piscul Baciului). Coborârea a fost pe Muchia Colții Găinii și apoi pe la refugiul Grind I spre Prăpăstii și Zărnești. Această tură a fost organizată împreună cu Back to nature

Am repetat tura de mai sus identic, copie la indigo de încă două ori.

Prima a fost în condiții de vreme închisă, cu ceață și ninsoare ușoară. Pentru confort am dormit la cabana Curmătura cu o noapte înainte

A doua oară am avut vreme impecabilă și ne-am putut deplasa rapid și voinicește. Terminând în timp record (2 ore pe creastă) am putut să ajungem devreme jos.

Tot cu Active Travel și tot cu un turist din SUA, am parcurs traseul de la poalele masivului: Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-Prăpăstiile Zărneștiului. O bună ocazie pentru oaspete de a admira peisajele carpatine, laolaltă cu crâmpeie din viața muntenilor zonei.

Intercalat printre atâtea ture în Piatra Craiului am mai găsit timp și pentru alte masive. Astfel am ”aterizat” în Ciucaș, la fosta cabană Muntele Roșu. De aici am urcat în creastă, în punctul La Răscruce. Trecând peste Vârful Gropșoarele am intrat în abruptul cu același nume. Am urmat în sens descendent traseul de alpinism Coama Scurtă sau Cetatea Gropșoarelor, pe care l-am parcurs până în zona de pădure de la poale printr-o suită de rapeluri și coborâri expuse prin zone friabile. Ne-am bucurat de singurătatea locurilor și de prezența caprelor negre. Am profitat pentru un scurt segment de urmele de urs din noaptea precedentă.

Bucegii ne-au oferit o fereastră de vreme bună și am urcat pe Vârful Vânturiș de la cabana Dichiu, pe o zăpadă când adâncă și cu crustă, când moale și apoasă, în funcție de expunerea la soare a pantelor. Din Valea Izvorul Dorului ne-am întors pe versantul nordic al vârfului și am revenit la șoseaua înzăpezită.

Am reușit, printre picături, să ne folosim puțin și abilitățile de monitor de schi alpin. La Sinaia am fost inițiatori pentru o familie cu doi copii extrem de simpatici și receptivi. În cadrul a două escapade pe pârtiile din Valea Soarelui și Valea Dorului, am ”pornit la drum” echipa care la anul va avansa cu siguranță la următorul nivel.

Nu am uitat nici turele cu câinii, iar poalele Pietrei Craiului au fost una dintre zone. Cu plecare din parcarea de la bariera din Prăpăstiile Zărneștiului, am urmat drumul forestier spre cabana Curmătura. În Poiana Curmăturii am decis să coborâm pe traseul care urmează valea omonimă și am reajuns la punctul de pornire.

A doua tură cu cățeii Scott și Enya a fost alături de Back to nature la picioarele Ciucașului. S-a urcat pe Valea și prin Cheile Babarunca, zăpada fiind exact ce am căutat și am găsit aici din belșug.

Pe o vreme mai caldă și însorită am dat o raită în zona satului Șirnea. Aici cățeii s-au jucat câteva ore în Curmătura Groapelor, loc ideal pentru alergat și mișcare.

Puțina zăpadă căzută în această lună ne-a permis doar o singură excursie pe schiuri de tură. Zona superioară a Sinaiei (Vârful Cu dor-Vârful Furnica) ne-a pus la dispoziție pantele sale domoale, dar și intervalele dintre pârtiile amenajate. Ieșirea a fost, din nou, alături de Back to nature.

Am integrat în programul nostru și o tură la Ferma de biodiversitate de la Cobor. Proprietate a Fundației Conservation Carpathia, acest loc unic este o oază de viață domestică, dar și de respect și protecție a animalelor considerate îndeobște utilitare. Aici oaspeții au putut admira și mângâia caii, poneii, vacile din diverse specii (sura de stepa, de exemplu), dar și păsările de curte rare.

Nelipsiții câini și omniprezentele pisici s-au integrat perfect în peisajul colinar al Transilvaniei rurale. Gospodăriile amenajate în stil tradițional s-au adaptat perfect la îmbunătățirile și la dotările moderne neinvazive. Un exemplu de bune practici și cooperare între comunități.

Zăpada a revenit în forță și am putut organiza o ieșire pe rachete de zăpadă alături de Active Travel. Cu plecare de la Predeal (zona Cioplea) am urcat la cabana Susai și am culminat pe Clăbucetul Azugii, după o frumoasă escapadă prin nămeți. Retragerea a fost pe același traseu, după un tur de orizont de pe acest vârf izolat și plasat excentric.

Am revenit în Piatra Craiului unde am urcat pe vârful cel mai înalt. Piscul Baciului, denumit și La Om, a fost atins cu plecare din satul Peștera prin Șaua Joaca, punctul La Table (Șaua Vlădușca) și refugiul Grind I. De la acest adăpost important am urmat Muchia Colții Găinii până în punctul somital. Retragerea a fost pe fix același traseu.

O scurtă plimbare prin poienile Curmăturii, ne-a dat prilejul să ne testăm rezistența la gerul aspru de -15 grade Celsius. Nu degeaba ianuarie este luna supranumită gerar!

Vom încheia cu o tură externă, mai exact în Munții Rila din Bulgaria. Pe o vreme perfectă am urcat cu un mic grup Vârful Musala de 2925m. Nu doar cel mai înalt din țara vecină, dar și punctul culminant al Peninsulei Balcanice, acest pisc este o bună ocazie de a evada din Carpații românești, dar și o oportunitate de a experimenta o altitudine ceva mai mare decât la noi. Vârful a fost urcat la colțari și piolet, dar și pe schiuri de tură. Excursia a fost organizată împreună cu Back to nature

Bilanțul lunii decembrie 2024

La sfârșit de an am fost ocupați chiar mai mult decât ne-am obișnuit în perioadele anterioare similare, în ciuda sărbătorilor care fragmentează, de regulă, activitatea.

De Ziua Națională am urcat, braț la braț cu Back to nature, Vâlcelul cu fereastră din Piatra Craiului. Traseul a fost dus-întors pe aceeași rută, ieșirea în creastă fiind problematică la acea dată din cauza zăpezii mari. O tură de alpinism pur, în condiții de iarnă demnă de acest nume, cu viscol și pulver.

Pe vârful cel mai înalt al aceluiași masiv, denumit La Om sau Piscul Baciului, am ajuns (pentru a câta oară?) câteva zile mai târziu. Cu plecare din satul Peștera am abordat vârful pe la refugiul Grind și apoi pe varianta de iarnă (Muchia Colții Găinii). Pentru că am avut o echipa solidă și bine antrenată, am atins vârful în trei ore de la pornire, mai bine decât uneori vara, am putea spune.

Cu mare poftă de schi de tură am organizat două ieșiri în Bucegi pe unde era mai multă zăpadă.

Prima a fost:

– urcare de la stația de telecabină Peștera pe Piciorul Babelor și Vârful Cocora, cu coborâre pe Plaiul lui Păcală și revenire la punctul de plecare

A doua a fost:

– urcare de la stația de telecabină Peștera pe Piciorul Babelor, apoi pe Platoul Bucegilor în Șaua Șugărilor și pe Vârful Colții Obârșiei (2480m altitudine). Ultima parte a ascensiunii a fost alpinism, pe muchia îngustă și abruptă: schiurile pe rucsac, colțarii pe clăpari și pioletul în mână. Am continuat pe Culmea Obârșiei până pe Vârful Obârșia (2408m) de unde am coborât prelung la bază, încheind bucla.

Au fost două zile cu zăpadă multă, sub toate formele (pulver, cu crustă, plăci de vânt etc), adevărate condiții pentru schi de tură cu accente de schi-alpinism.

Un traseu deosebit de spectaculos, Cetatea Gropșoarelor din Ciucaș oferă vara (sau în sezonul fără zăpadă) posibilitatea de a ajunge pe Vârful Gropșoarele, direct din drumul național (DN1A), pe o rută nemarcată, tehnică pe alocuri. Cu unele părți de carpatism, cu altele de cățărare pură pe conglomerat, dar și cu provocări mari de orientare, de această cale de a urca în creasta principală a Ciucașului ne leagă frumoase amintiri, care ajung până ”jos”, în anii `90. Ca mai toate turele care vara au caracteristicile prezentate mai sus, iarna devin accesibile doar pentru practicanții alpinismului autentic. Noi am pornit, alături de Back to nature, într-o astfel de tură hibernală, însoțind un mic grup de persoane bine pregătite tehnic, fizic și mental. Am putut parcurge traseul, dus-întors pe aceeași linie, după ce ne-am luptat cu zăpada și provocările terenului, dar și cu vântul extrem de puternic care părea a nu avea alt scop decât să ne gonească acasă.

O tură mai ”blândă”, dar foarte puțin tehnică și de aceea des parcursă iarna, a fost traversarea Pietrei Mici (a Craiului) din direcția cabanei Curmătura către Poiana Zănoaga. A fost o bună ocazie de a folosi colțarii și pioletul, participanții fiind la început de drum într-ale alpinismului.

Ne-am concentrat apoi, datorită unor zile de ninsoare abundentă, pe schiul de tură. Au fost trei excursii succesive:

– Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Valea Bărbulețul-Moieciu de sus (viscol sus, datorită căruia toata zăpada proaspătă și afânată am găsit-o în zona de pădure și care a fost adevărata bucurie a schiorilor)

– Pasul Bratocea-Vârful Grohotișul și retur (o minunată oportunitate de a parcurge o parte din acest mic masiv, care vara nu este interesant decât pentru bicicliști sau drumeți obișnuiți)

– Pasul Bratocea-Vârful Bobu Mic-Vârful Bobu Mare (o ediție revizuită și adăugită a zilei precedente, fără vârful principal, dar cu multe linii de schiat, inedite și absolut neatinse în acest început de sezon)

Tot în această lună, care încheie un an fructuos, am mai avut câteva activități care nu lipsesc niciodată din programul nostru.

Plimbările cu câinii la Poiana Cristian și Rezervația de stejari seculari sau pe Tâmpa și prin pădurile din preajma Brașovului. De câteva ori am prins și mult apreciata zăpadă. Mingea a fost pe primul loc, dar și simpla alergare și joaca fără odihnă.

Schiul de pârtie sau schiul alpin ne-a purtat în Poiana Brașov unde pârtiile deschise la acea dată (Sulinar, Subteleferic sau Ruia) ne-au oferit satisfacțiile de sezon.

S-a încheiat festiv și activitatea pe teren cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia). La cabana Valea Vladului s-a petrecut, s-a discutat, dar s-a și ieșit în pădure alături de colegi ghizi.

Încheiem anul 2024 cu satisfacții personale și profesionale și ne străduim să avem speranța că 2025 va aduce o iarnă serioasă și posibilități de a ne practica meseria în cât mai multe și variate moduri posibile.

Bilanțul lunii septembrie 2024

Prima lună de toamnă a fost o lună… de vară, așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme. Sunt părți bune și rele, ca în orice aspect al vieții, pentru că am putut să facem multe ture cu diverse tematici.

Chiar din 1 septembrie am fost alături de Active Travel care ne-a solicitat pentru un grup de spanioli. Detaliat, traseul a fost etapizat după cum urmează:

Ziua 1: acces cu mașina din Sinaia la cabana Piatra Arsă-urcare la Babele și Sfinx-Crucea Caraiman și retur pe Platoul Bucegilor

Ziua 2: zona Dâmbul Morii-Canionul Șapte Scări-Cabana Piatra Mare și retur pe Drumul familial

Ziua 3: Fântâna lui Botorog-Prăpăstiile Zărneștilor-Poiana Curmăturii-Valea Mărtoiu-Poiana Mărtoiu-La Table (Șaua Vlădușca)-Șaua Joaca-Satul Peștera-Satul Măgura

Ziua 4: Satul Măgura-creasta Măgurilor Branului-Castelul Bran

Ziua 5: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Poiana Guțanu-Valea Bângăleasa-Moieciu de sus

Au fost, cu ale cuvinte, o suită de masive diferite (Bucegi, Piatra Craiului, Piatra Mare și un pic de Leaota) cu o familie, diferite generații, foarte entuziaști și bine pregătiți.

După aceea am luat o pseudopauză în care am urcat cu Scott și Enya în Postăvaru, mai exact pe Vârful Tâmpa pe la Treptele lui Gabony și am coborât pe Drumul Serpentinelor.

Am revenit în plină forță în Bucegi pentru o tură pe traseul: Valea Gălbinele-Hornul Coamei-Brâul Mare al Coștilei-Hornul lui Gelepeanu. Totul a decurs perfect până la ieșirea în Platoul Bucegilor unde o ploaie rece, ce prefața toamna, ne-a determinat să coborâm pe o variantă comodă și sigură, modificându-ne planurile inițiale mai temerare. Această tură de carpatism a fost alături de Back to nature.

O zi cu Active Travel ne-a readus la cabana Curmătura, în Prăpăstiile Zărneștilor și în Șaua Crăpăturii. Un cuplu de turiști germani ne-au fost clienți, prilej cu care am evadat un pic din problematica autohtonă, în special la nivel de discuții.

Ca să nu ne ieșim din mână aceeași agenție ne-a dat de lucru peste două zile și am reajuns la Poiana Zănoaga și Poiana Curmăturii.

Împreună cu Back to nature am parcurs traseul: Valea Seacă a Caraimanului. Am ieșit pe Brâul Portiței și am continuat urcarea pe Vâlcelul Mortului până la Crucea Caraiman. Coborârea a fost pe la cabana Caraiman și apoi pe Valea Jepilor. O tură lungă și complexă, dar pe o vreme superbă, cu stâncă uscată și parteneri bine pregătiți.

Canionul Orății este un adevărat spectacol al naturii și suntem recunoscători acesteia că ne-a permis și nouă, muritorilor, să îl putem străbate cu mijloacele noastre. O suită de rapeluri din stații foarte bine amenajate, ne-a umplut o zi în această zonă aparte.

Apoi am fost în Piatra Craiului cu intenția de a ne bucura de Abruptul Vestic, care toamna este la apogeul spectaculozității. Cu plecare de la Plaiul Foii, am urcat la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă) și am continuat pe Brâul de mijloc (în care am intrat după coborârea pe Scara de fier din Padina lui Călineț). Cu un mic ocol pe Vâlcelul Caprelor pentru a admira Degetul lui Călineț, am continuat pe Brâu (trecând printre altele și de Termopile, de punctul La Plăci și așa mai departe) până la grota La Ulcior. De aici am coborât pe Vâlcelul Crăiței la refugiul Castelul Crăiței și apoi pe Valea Vlădușca la Plaiul Foii.

O drumeție prin Țara Bârsei (satele Șirnea, Măgura și Peștera) combinată cu o evadare culturală și istorică (la Castelul Bran și Sighișoara) au fost oferite unui grup venit prin World Sinergy Travel. În drum ne-au ieșit: Turnul cu ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane, toate aflate în poate cea mai interesantă cetate medievală încă locuită din Europa de est.

Am fost apoi cu trei grupuri diferite adunate de Active Travel din Brașov în zona de la poatele Pietrei Craiului. Turele sunt standard, cu satele izolate Măgura și Peștera, dar și cu Prăpăstiile Zărneștilor sau cabana Curmătura și împrejurimile ei (Șaua Crăpăturii, Poiana Zănoaga, Poiana Curmăturii). În prima parte ne-am bucurat de solitudinea și liniștea locurilor, de potecile ascunse ale localnicilor, dar și de priveliștile munților semeți din jur (Bucegi și Piatra Craiului). În partea a doua am intrat în Parcul Național și am gustat un pic din farmecul acestui loc unic.

Cu o persoană din Ecuador am parcurs în Ciucaș traseul: Pasul Bratocea-Vârful Ciucaș-poteca pe sub Tigăile Mari-Șaua Tigăilor-Pasul Bratocea. A fost o ocazie foarte bună de a-i arăta un colț pitoresc din Carpați, dar și de a putea împărtăși impresii despre Anzii din Cordillera Central unde am făcut în decembrie 2023 o expediție foarte reușită.

După o altă drumeție prin satele brănene împreună cu Active Travel, ocazie cu care am ghidat un turist din UK extrem de entuziast și dornic de a descoperi locuri noi,

am revenit la lucruri mai elaborate și am parcurs traseul: Brâul Ciorânga mare de la Refugiul Speranțelor la Vârful Ascuțit. Unul dintre traseele relativ nou marcate, după ce ani buni a fost o rută celebră de carpatism, acest brâu este o ocazie ideală de a descoperi detaliile Abruptului Vestic al Pietrei Craiului. Ieșirea în creasta principală, Creasta Nordică, pe vârful de 2135m, și coborârea pe versantul estic prin Padinile Frumoase la cabana Curmătura are farmecul ei, versanții fiind diferiți și spectaculoși.

La cursul de dezvoltare profesională din Munții Apuseni, organizat de colegii de la AGMR (Asociația ghizilor montani din România), am parcurs traseul de via ferrata Grota lui Hili din Cheile Turzii. Totodată s-au discutat aspecte importante ale meseriei de ghid montan, atât legislative cât și practice.

Cu Active Travel am schimbat un pic registrul și am însoțit un cuplu în Piatra Mare. Traseul a fost circuitul: Dâmbul Morii-Canionul Șapte Scări-Cabana Piatra Mare-Drumul Familial-Prăpastia Ursului-Dâmbul Morii.

Au urmat apoi câteva zile de drumeție în Piatra Craiului și Bucegi cu un grup din Suedia.

Prima zi: Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-Șaua Joaca-La Table-Poiana Mărtoiu-Valea Mărtoiu-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog.

A doua zi: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Plaiul Boului-Valea Bângăleasa- Moieciu de sus.

Periplul suedezilor în România s-a încheiat cu o tură de bicicletă printre podgoriile Prahovei și cu inevitabila degustare de vinuri locale.

Cu un grup mai numeros (profesori de la un liceu privat) am parcurs poienile de la poalele Bucegilor pe ruta: Bușteni-Căminul Alpin-Poiana Coștilei-Poiana Pichetul Roșu-Șaua Baiului-Gura Dihamului-Bușteni.

Profitând de vremea care a devenit din ce în ce mai plăcută după canicula verii, am plimbat un pic cățeii prin Poiana Cristian și Rezervația de stejari seculari. Este un loc liniștit și ușor accesibil, fără stâne și alte pericole pentru micii noștri prieteni.

Am încheiat luna cu o drumeție de două zile în colaborare cu Active Romania. Prima zi a fost despre Măgurile Branului, urmată, în ziua a doua, de poienile Curmăturii și de cabană, incluzând și nelipsitele Prăpăstii.