Bilanțul lunii iulie 2024

Canicula care a dominat luna iulie a adus pe munte mulți amatori de drumeții, motiv pentru care am fost foarte solicitați și ocupați.

Sub egida Active Travel am ghidat un cuplu din Hong Kong în Piatra Craiului. Am urcat prin Prăpăstiile Zărneștilor la cabana Curmătura și ne-am întors prin Poiana Zănoaga la punctul de plecare de la Fântâna lui Botorog.  Peisajul carpatin a fost extrem de apreciat de cei doi turiști, fiind și foarte diferit de ceea ce aveau acasă.

O tură de mai multe zile în Muntele Olimp din Grecia ne-a readus alături de Back to nature.

Am urcat pe Vârful Mytikas 2917m, cel mai înalt din Grecia. Dar nu doar acest punct de altitudine maximă a fost vizat. Am profitat de vremea foarte bună pentru a atinge și Vârful Profitis Ilias, Vârful Toumba, Vârful Skala, Vârful Skolio, Vârful Skourta. Urcarea cea mai tehnică a fost pe Vârful Stefani, un adevărat pas către Tronul Zeilor Olimpului.

Am trecut pe la sau am rămas peste noapte la refugiile Refugiul Spilios Agapitos, Refugiul Giosos Apostolidis, Refugiul Christos Kakalos, Refugiul Petrostrouga, Alte puncte cheie ale turei au fost: poteca Zonaria, Peștera Agios Dionisios, Mănăstirea Agios Dionisios, Canionul Enipeas, Platoul Muzelor. Am admirat răsăritul Soarelui din Marea Egee, dar și apusul în spatele culmilor muntoase.

Asociația Montană Carpați filiala Făgăraș a organizat o zi de cățărare și rapel pentru copii în Cheile Râșnoavei. Le-am fost alături împreună cu alți colegi ghizi. Am petrecut o zi frumoasă alături de mai mulți adolescenți care au făcut astfel primii pași pe stâncă. Ne-am molipsit de entuziasmul lor și am învățat alături de ei cum să redevenim joviali și puri.

Împreună cu cei doi căței (un border collie și jumătate) am parcurs un circuit în zona Râșnovului pe traseul: Cetatea Râșnov-Bisericuța Păgânilor-Poiana Cristian-Cetatea Râșnov.

Cu Romania Active am ghidat un mic grup în zona Șaua Strunga – Șaua Strungulița. Am urcat împreună pe Vârful Bucșa și am trecut prin șeile mai sus amintite, dar și prin Poiana Guțanu și pe Valea Bângăleasa. Totodată o vizită la Castelul Bran se impunea, așa încât am făcut și un asemenea ”act de cultură”. O altă destinație a fost traversarea satelor Fundata și Fundățica, aflate la cea mai mare altitudine din țară.

După aceste câteva ture mai ușoare am parcurs alături de Back to nature un traseu relativ tehnic în Piatra Craiului. Am ales din multitudinea de creste ale zonei Padina lui Călineț (Creasta Coarnele Caprei, Creasta Prieteniei, Creasta Piticului) Creasta Frumoasă. Un parcurs aerian, dar fără dificultăți majore, cu coborâre în rapeluri succesive pe Vâlcelul cu fereastră. Desfășurându-se pe partea vestică a masivului, ascensiunea ne-a ferit de caniculă și ne-a oferit priveliști superbe.

Un alt traseu de abrupt ne-a adus în Bucegi. Ruta aleasă a fost: urcare pe Valea Mălinului, parcurgerea Brâului Mare al Coștilei și coborâre pe Valea Urzicii. Aceasta din urmă, dificilă la urcare, a oferit o coborâre în rapeluri, cu pasaje de descățărare de mare finețe. Un bloc mare de zăpadă rămas în porțiunea mediană a văii ne-a pus serioase probleme, complicate și de o scurtă ploaie de vară.

Pentru că Munții Apuseni sunt o lume aparte, am organizat o excursie de câteva zile în zona Padiș pentru un grup de turiști cu condiție fizică medie. Obiectivele atinse au fost cele clasice: Peștera Urșilor și Lumea Pierdută cu avenurile sale spectaculoase. Dar nu doar pentru anumite locuri celebre am fost acolo ci, mai ales, pentru atmosfera aparte a acestor locuri unice în România.

Un alt traseu în circuit am realizat apoi în Bucegi. Cu plecare de la cabana Piatra Arsă am parcurs (trecând și pe la cabana Caraiman) o parte dintre brâurile Abruptului Prahovean al Bucegilor: Brâul Mare-Crucea Caraiman-Brâul Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei.

Din Valea Priponului am urcat în Platou și ne-am continuat drumul către Babele și cabana Piatra Arsă. A fost o bună oportunitate de a traversa două dintre grupele muntoase emblematice ale Bucegiului, Caraiman și Coștila, pe un traseu expus, dar fără mari probleme tehnice.

La recomandarea unui coleg de breaslă am fost solicitați de un grup din Marea Britanie pentru o tură montană. Am ales, pentru că era fix în zile de maximă caniculă, o drumeție ”pe la umbră”. Piatra Mare ni s-a părut potrivită și am parcurs traseul: Drumul familial-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare și retur. A fost un traseu complet, inclusiv cu o ploaie torențială la sfârșit, dar și cu alte elemente simpatice, printre care și măgărușii de la cabană sau vulpile de prin partea locului.

Pentru că ni s-a părut o idee bună să rămânem în zona de pădure și răcoare, am revenit în Piatra Mare. Pe traseul Canionul 7 Scări-Cabana Piatra Mare și retur pe Drumul Familial, în colaborare cu Active Travel, am ghidat de această dată un turist american extrem de pasionat de natură.

Pentru o săptămână ne-am întors la anii copilăriei. Organizată de Himalaya Travel, tabăra din Retezat și Vâlcan, devenită deja o tradiție, ne-a adus împreună cu mulți adolescenți hotărâți să exploreze Uriașul cu ochi albaștri.

Campingul Valea Iarului ne-a fost baza, iar turele din zonă au acoperit cam toată aria interesantă și accesibilă cu piciorul. Am admirat alături de copii: Tăul fără fund și Valea Soarbele, Valea Scorota, Cascada Valea Mării, Cascada Lazăru. Am parcurs scocurile (canioanele) Urzicarului și Iarului, dar am urcat și pe vârfurile Piule, Stănuleții Mari și Piatra Iorgovanului. De asemenea, vecinul de peste Jiul de vest, Oslea, ne-a permis să îi parcurgem faimoasa creastă de la Coada Oslei peste vârful principal până în cealaltă extremitate.

Au urmat apoi trei zile de drumeție prin Munții Apuseni alături de un artist fotograf din Elveția.

Am fost prin locuri izolate, am intrat în peșteri și am străbătut sate cu doar câteva case, am vizitat ruine de cetate și câte și mai câte. Printre multe altele am vizitat: Satele Brădești și Cheia, Cetatea Trascăului, Cascada Pișoaia, Dealul Melcilor, Cascada Vânătările Ponorului, Peștera lui Ionele, Peștera Huda lui Păpară, Ghețarul de la Scărișoara. Nu în ultimul rând am trecut și pe la ce a mai rămas din satul Roșia Montană. Baza noastră a fost în Rimetea, la campingul Floare-de-colț, un loc pe care îl recomandăm cu tot sufletul.

Cu Active Travel am avut ocazia să însoțim un grup de italieni pe traseul: Prăpăstiile Zărneștilor-Cabana Curmătura-traversare Piatra Mică-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. Nimic deosebit la prima vedere, dar meseria noastră ne oferă aceleași satisfacții pe care le trăiesc cei pe care îi însoțim.

Un contract cu Travel Carpathia ne-a pus din nou la muncă în Făgărașul estic. A fost un tur complet, cu două nopți la observatoarele Bunea și Comisu. Nu este chiar sezonul cel mai propice pentru a fotografia animalele sălbatice, dar am reușit să vedem câte ceva și să ne bucurăm de solitudinea locurilor. La toate acestea s-a adăugat liniștea și izolarea aproape perfecte ale acestui colț din Carpați.

Cu o echipă de începători în ale traseelor nemarcate și de carpatism am parcurs în Piatra Craiului ruta clasică: Traseul Anghelide-Brâul de mijloc-Trecătoarea Termopile. Vremea ideală, canicula fiind pe ducă, și stânca uscată au creat climatul perfect care ne-a permis să admirăm detaliile acestor zone mirifice și să ne deplasăm în condiții de siguranță. Locurile spectaculoase precum canionul Anghelide, La Plăci, grota La Ulcior și multe altele ne-au încântat privirile și au rămas de neuitat pentru participanți.

Am încheiat luna lui cuptor (uneori nu s-a dezmințit această formulă!) cu o nouă excursie în Apuseni. Am revăzut locurile din precedentele ture, dar am adăugat și unele noi.

Am trecut din nou în revistă: Cetatea Trascăului, Cascada Pișoaia, Dealul Melcilor, Cascada Vânătările Ponorului (pe care am prins-o secată de această dată), Peștera lui Ionele. În plus am fost și la: peșterile Ghețarul Vârtop, Coiba Mare, Coiba Mică și pe la Izbucul Tăuz.

Bilanțul lunii mai 2024

A venit vara cu o lună mai devreme și, dacă în anii anteriori mai aveam încă pretenții că mai putem schia, acum am renunțat la ele, văzând seceta și temperaturile ridicate. Astfel că ne-am concentrat pe activități de vară: drumeție, cățărare, carpatism/alpinism de vară etc.

Chiar în jurul datei de 1 mai, cu ocazia minivacanței anuale (care devine una veritabilă în ultima vreme), am organizat două zile cu tematici diferite. Prima zi a fost drumeție în Măgurile Branului, mai exact traversarea de la Castelul Bran la Fântâna lui Botorog. Este un traseu de legătură între Bucegi și Piatra Craiului, în mare, o parcurgere a crestei Colților Branului, o tură combinată de pădure și poieni, pe deasupra satului Măgura și a cătunului Tohănița (acesta din urmă aparținând de orașul Zărnești).

Pentru a două zi am apelat la ajutorul colegilor de la cu Back to nature. Împreună am ținut un miniatelier de cățărare în Postăvaru (Cheile Rășnoavei). Prima fază, după ceva teorie, a fost ocupată de rapel și alte tehnici de coardă, iar, în cea de-a doua parte a programului, ne-am concentrat pe escaladă în zona Metalexpert din aceeași arie.

Au urmat patru zile consecutive cu Active Travel și doi turiști din Irlanda.

Am încercat să le oferim puțină diversitate și am fost în locuri diferite pentru a le arăta puțin din patrimoniul nostru natural.

Prima zi a fost în Piatra Craiului pe ruta: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Șaua Crăpăturii-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. A fost o excursie de încălzire pentru următoarea etapă.

Ziua a doua am mers în Bucegi: Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Poiana Guțanu-Valea Bângăleasa. A fost sensibil mai lung traseul, dar și mult mai ofertant.

Pentru că vremea urma să se strice, în ziua a treia am traversat Măgurile Branului de la Castelul Bran pe creasta Măgurilor până în satul Măgura. Aici am ajuns după o scurtă ploaie torențială, cu fulgere și tunete, șuvoaie de apă și vânt foarte rece.

În ultima zi am avut parte tot de vreme foarte închisă și ploioasă, așa încât vizita la Castelul Bran a fost tot ce le-am putut oferi clienților noștri.

Pentru că a început sezonul de vară cu adevărat, Active Travel ne-a pus la muncă serios. Am repetat cu doi turiști americani un traseu binecunoscut din Piatra Craiului. Mai exact: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. Poate părea banal și anost, plictisitor și stereotip, dar privit din perspectiva celor care vin din altă țară (sau de pe alt continent) devine o reală plăcere și pentru noi.

Un alt traseu ce părea compromis din cauza ploii (care nu a fost atât de deranjantă până la urmă) am făcut în parteneriat cu Romania Active. Este vorba de o drumeție clasică din Bucegi: Valea Bângăleasa (unde am ajuns din centrul satului Moieciu de sus cu căruța)-Poiana Guțanu-Culmea Pleșii-Moieciu de sus. Parțial pe traseul eco-maratonului, această buclă oferă niște peisaje deosebit de frumoase, de la casele localnicilor de pe vale tocmai până la Vârful Omu.

Am reiterat ce făcusem și la sfârșit de aprilie: Vârful Lespezi din Făgăraș. Plecarea a fost tot din zona Piscul Negru, dar condițiile de zăpadă (mai exact lipsa ei aproape totală) au dus această excursie în zona de drumeție, nefiind nevoie de niciun fel de echipament sau strategie specifice iernii. Sigur, nu au fost provocări tehnice, dar diferența de nivel de 1300m rămâne și lungimea traseului pune în continuare probleme de anduranță.

S-a adunat o trupă doritoare de inițiere în cățărarea pe stâncă și, pentru trei zile, am organizat un atelier în Postăvaru (Cheile Râșnoavei, Pietrele lui Solomon) și Piatra Craiului (Prăpăstiile Zărneștilor). Colaborarea cu Back to nature a fost, ca de obicei, exact ce trebuie.

Am umplut zilele cu vârf, indiferent de vremea care ne amenința, nelăsând nicio oră nefructificată. Anunțăm acest curs la început de sezon pentru a putea apoi propune clienților noștri ture aplicate pentru tot restul verii și pentru începutul toamnei.

Nu ne-am uitat prietenii cei mai buni și am organizat și pentru ei o tură în Ciucaș. Cu Scott și Enya, respectiv un border collie și jumătate, dar și cu bracul german Bono, am parcurs tur-retur traseul Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș. Nu am stat să calculăm cât am mers noi, dar cățeii sigur au făcut tura de două ori minimum. Chiar dacă nu a fost o tură lungă sau dificilă, a fost un prilej de a petrece timp cu cei mai loiali companioni ai noștri. Iar perioada aleasă este cea potrivită, fiind exact înaintea apariției stânelor și a câinilor ciobănești agresivi.

Solicitați de World Sinergy Travel ne-am făcut și treaba de ghizi de turism în cadrul unui program cultural în Brașov, Sibiu și Sighișoara.

Circuitele culturale au atins obiective precum Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească în Brașov.

În Sighișoara am vizitat Casa lui Vlad Dracul, Turnul cu ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Cetatea Medievală Sighișoara, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane. Sibiul ne-a oferit și el obiectivele sale în cadrul unui tur de oraș.

Ne-am concentrat apoi pe un circuit nemarcat / de carpatism în Piatra Craiului. Plaiul Foii-Valea Podurilor-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Grota La Ulcior-Valea Vlădușca-Plaiul Foii. Pentru ca să fie și mai surprinzător acest sezon al contrastelor, am avut parte și de o oră de ninsoare veritabilă. Rapelurile de retragere le-am făcut pe ploaie, dar per total tura a fost foarte reușită și tocmai bună ca avanpremieră pentru altele similare care vor urma.

Un moment de respiro am putut lua într-o nouă ieșire marca Active Travel. Alături de doi turiști din Elveția, am străbătut Prăpăstiile Zărneștilor dus-întors de la Fântâna lui Botorog. Pe parcursul plimbării am întâlnit un urs de talie mare, care a fost piesa de rezistență a turei. A mai rămas timp  și am realizat circuitul care străbate satele Măgura și Peștera (un clasic al zonei). Această buclă ne oferă prilejul de a admira casele tradiționale ale localnicilor, dar și siluetele Bucegilor și Pietrei Craiului care flanchează aceste localități de vis. Dacă în prima parte ursul a fost mai discret, motanul din cea de-a doua jumătate a zilei ne-a însoțit aproape pe toată durata traseului.

Poate cel mai frumos și expus brâu din Abruptul Vestic al Pietrei Craiului, Brâul de jos între Castelul Crăiței și Traseul La Lanțuri, denumit uneori și Brâul Înflorit, presupune o bună tehnică specific alpină, dar aplicată în zona Carpaților (carpatism). Back to nature ne-a fost alături și în această emblematică traversare, sus-jos pe brâuri expuse, printre strungi înguste, peste șei și curmături invizibile de jos. Un adevărat giuvaier al Craiului, unde numai cunoscătorii fini ai acestui magic munte au acces în deplină siguranță.

Grupul de profesori de la Avenor College au avut parte și ei de o tură cu noi în această lună mai.

Am traversat din Azuga în Bușteni pe ruta din Munții Baiului: Gara Azuga-Piciorul Sorica-Popasul Uriașilor-Culmea Zamora-Poiana Țapului. Vremea a fost amestecată, a început și s-a sfârșit pe ploaie, dar o mare parte din timp ne-am bucurat de soare și de peisaje frumoase. Un popas binevenit a fost la cabana Popasul Uriașilor, apoi am parcurs creasta principală și am coborât la Castelul Cantacuzino încercând să evităm noroiul pe cât posibil.

Trebuia să fie o tură clasică, cu un pic de zăpadă, dar una peste alta fără probleme deosebite.

Cu o seară înainte ne-am putut odihni foarte bine la cabana Negoiu, după o oră și jumătate de mers lejer de la mașină. Dimineață am urcat pe Valea Sărății, ținta fiind, evident, Vârful Negoiu. Zăpada a apărut după Piatra Prânzului și am abordat-o cu colțarii. Dar în Șaua Cleopatrei unul dintre colțari a cedat și am urcat vârful cu unul singur. La coborârea de pe Negoiu în aceeași șa a cedat și al doilea colțar. Am optat, în urma acestor evenimente, să parcurgem traseul Custura Sărății-Vârful Șerbota-Muchia Șerbotei, mai puțin acoperit de zăpadă, dar cu multe porțiuni încă delicate. A ieșit bine, până la urmă, dar cu emoții.

O ieșire de tip team-building am organizat pe urmă în Bucegi (cu plecare de la Schitul Bran-Culmea Balabanu-Satul Poarta-Bran-Șimon). A fost o tură în circuit, cu oameni plăcuți și deschiși la aventură, dar și cu Scott și Enya care au făcut parte din echipă. Am scăpat și de ploaia care ne-a ținut pe loc la începutul traseului și de care ne-am adăpostit jumătate de oră în pridvorul bisericii.

Nu am putut mult timp să stăm departe de Westwand (Abruptul Vestic al Pietrei Craiului). Ne-am delectat cu un nou circuit pe trasee de carpatism/alpinism de vară. Am urcat Vâlcelul cu fereastră și Vâlcelul cu smirdar. De la Acul de la Amvon am intrat pe Brâul de sus pe care l-am urmat pe o porțiune sălbatică, cea care traversează Hornul Închis, până în poteca marcată de pe Brâul Ciorânga Mare. Am coborât pe la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă) la Plaiul Foii.

Am fost apoi din nou în Făgărașul estic, pe teritoriul Fundației Conservation Carpathia. Aici am însoțit un nou grup de turiști pe aceleași rute devenite clasice (Observatorul Bunea, Observatorul Comisu, vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele). Este sezonul cel mai bun pentru a admira animale sălbatice (urs, cerb, mistreț și zimbru) pe care, chiar dacă ajungem des pe aceste meleaguri, ne bucurăm să le revedem de fiecare dată.

Bilanțul lunii octombrie 2023

Probabil cea mai bună lună a anului rămâne octombrie: stabilă, rece și uscată. Statistic vorbind cam așa este în ultimii 33 ani de când merg pe munte.

Am mers la sigur și anul acesta și am programat ture în zone în care știm sigur că avem condiții ideale pentru ascensiune.

Nu mai lungim vorba și începem cu prima zi a lunii în Bucegi. Ruta aleasă a fost o traversare a Caraimanului și Coștilei pe brâuri, o caracteristică definitorie a acestui masiv.

Cu plecare de la hotelul Piatra Arsă am ajuns într-o primă etapă la cabana Caraiman, apoi la Crucea Eroilor. De aici am intrat în zona de abrupt traversând pe Brâna Mare a Caraimanului și apoi pe Brâna Văii Albe până în valea cu același nume (Valea Albă). Am continuat pe Brâna Mare a Coștilei și am ajuns în Valea Priponului. De aici am urcat porțiunea superioară a văii spre Releul Coștila. A urmat întoarcerea pe la cabana Babele înapoi la mașina parcată la Piatra Arsă.

Pentru că este o lună perfectă din punct de vedere al vremii am colaborat și cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) la o tură clasică de observare a faunei din Făgărașul sud-estic. Nimic nu se compară cu sălbăticia acestei zone unde animalele se simt acasă în pădurile virgine. Ghidând grupuri de turiști din alte țări promovăm într-un mod ideal valorile zonei noastre montane, dar nu numai.

O tură de alpinism în Piatra Craiului pe care o mai făcusem de câteva ori anul acesta, dar pe vreme mult mai rea, a fost: urcarea printre și pe Umerii Pietrei Craiului spre Creasta Sudică. Coborârea am făcut-o în rapeluri prin Poiana Închisă și Padina Lăncii.

La scurt timp am revenit în, poate, cel mai frumos parc național din România, și am parcurs traseul: Plaiul Foii-Canionul Anghelide-Valea Vlădușca-Castelul Crăiței-Plaiul Foii.

Ambele rute străbat zone de abrupt, sălbatice și mai rar umblate, dar care reprezintă inima masivului, locurile unde poți simți cel mai bine vibrația acestui munte unic, Piatra Craiului.

Dar am auzit că și în Bucegi ar fi de făcut câte ceva, așa încât am organizat ceva și pe meleagurile prahovene. Urcare de la Refugiul Coștila pe Brâna Aeriană și Creasta Văii Able, continuare prin Hornul lui Gelepeanu cu ieșire pe Platoul Bucegilor. Pentru că toamna ziua este foarte scurtă și ritmul a fost lent, am optat pentru soluția leneșului: coborârea cu telecabina de la Babele la Bușteni.

O altă colaborare cu Travel Carpathia ne-a readus în Făgăraș. Nimic nou până acum, dar bucuria turiștilor englezi pe care i-am ghidat prin sălbăticie a fost balsam pentru noi. Să admiri animalele sănătoase și fericite, în mediul lor natural, dar și culorile pădurii iarna este de neuitat.

În octombrie vremea poate fi, însă, și ploioasă. Așa că turul cu Active Travel din Piatra Craiului s-a concretizat într-o drumeție prin Prăpăstiile Zărneștilor de la un capăt la altul.

Apoi am vizitat un alt loc emoționant: Sanctuarul de urși de la Zărnești, Libearty. Urșii chinuiți de om (cu greu putem numi ”om” o ființă care provoacă atâta suferință alteia) sunt aici la ”pensie”, de cele mai multe ori pe caz de ”boală”. În orice caz, pot să fie măcar liniștiți pentru că fericirea sigur nu o mai pot regăsi.

Dar vremea s-a îndreptat și am putut să oferim o veritabilă tură montană de dificultate ușor-mediu:

Prăpăstiile Zărneștiului-Cabana Curmătura-Traversare Piatra Mică-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. A fost un circuit clasic din Piatra Craiului, tot marca Active Travel.

Împreună cu UpMountain am fost apoi în Făgăraș unde am realizat o buclă clasică: Lacul Bâlea-Căldarea Văiuga-Vârful Vânătoarea lui Buteanu-Vârful Capra-Lacul Capra-Șaua Caprei-Lacul Bâlea. Unul dintre cei 14 ”optmiari de 2500m” din Carpații românești, Vânătoarea sau Vânătarea lui Buteanu (2507m) este și cel mai accesibil dacă se alege varianta de urcare pe Transfăgărășan cu mașina sau cu telecabina până în zona cabanelor de la Bâlea Lac. Se trece și pe malul Lacului Capra, unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare din Făgăraș. Iarna devine o tură de alpinism, iar noi o parcurgem des atât pe colțari, cât și pe schiuri de tură.

O nouă tură cu Active Travel ne-a oferit șansa de a urca împreună cu o persoană cu dizabilități pe Vârful Tâmpa din Masivul Postăvaru. Satisfacția a fost dublată de lacrimile de bucurie ale partenerului care a trăit momente unice, momente care pentru noi (cei așa zis ”normali”) sunt la ordinea zilei.

Organizăm ocazional ture de drumeție pentru părinți și copii. Una dintre acestea a fost în Bucegi și a atins obiective precum Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Lacul Bolboci, Cascada Șapte Izvoare. Joaca celor mici în natură este ceva ce lipsește lumii actuale, iar repercusiunile se văd apoi la vârste adulte. Încercăm din răsputeri, alături de părinți, să le oferim o alternativă la lumea online-ului.

Am încheiat sezonul cu Travel Carpathia cu un nou tur la observatoarele Bunea și Comisu 1. S-a urcat pe vârfurile Comisu și Luțele și am traversat cu pluta electrică Lacul Pecineagu.

Împreună cu borderii Scott și Enya, dar și cu amicii lor fox terrieri am alergat și ne-am jucat într-o plimbare în Bucegi pe traseul: Moieciu de sus-Casa de vânătoare Bângăleasa-Culmea Pleșea-Moieciu de sus. Parte din acest circuit este un traseu tematic prin și pe deasupra satelor brănene ultraturistice.

O altă ieșire de două zile, dar mai elaborată, tot cu Active Travel, a avut următorul program:

Ziua 1: Telecabina Babele-Vârful Omu-Vârful Doamnele-Vârful Bătrâna-Stâna din Horoaba-drumul pastoral-Hotel Peștera-Cabana Popasul Urșilor.

Ziua 2: Cabana Popasul Urșilor-Canionul Horoabei-Șaua Strunga- Casa de vânătoare Bângăleasa-Culmea Pleșei-Moieciu de sus.

Combinând trasee marcate și nemarcate, acest proiect a fost o traversare est-vest a Bucegilor dinspre Abruptul Prahovean către zona brăneană calcaroasă. Fiind o perioadă uscată a anului am putut parcurge Canionul Horoabei fără riscul de a ne uda la trecerea prin râu.

Două zile consecutive cu aceeași tură în Piatra Craiului: Prăpăstiile Zărneștiului-Cabana Curmătura-Fântâna lui Botorog și retur. O nouă colaborare cu Active Travel însoțind drumeții străini, foarte începători, dar entuziaști.

Este o bucurie pentru noi să fim alături de cei care faci primii lor pași pe munte în Carpații României. Faptul că au ales să meargă pentru prima dată pe munte la noi în țară nu poate decât să ne bucure și să ne stimuleze să punem în valoare tot ce considerăm că avem mai de preț în acest domeniu.

O alergare marca border collie a ocupat o dimineață și a fost cam așa: Vârful Tâmpa pe Drumul Serpentinelor și Șaua Tâmpei. Coborârea a fost pe același traseu în grabă și bucurie mare.

Tot cu Active Travel am petrecut o zi cu vânt puternic și vreme de toamnă târzie. Pe ruta: Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-șaua Joaca-La Table-Poiana Mărtoiu-Valea Mărtoiu-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. Piatra Craiului oferă această varietate de peisaj: abrupturi calcaroase și pereți verticali, dar și pajiști sau poieni de unde se pot admira stâncăriile și muchiile alpine.

O tură de două zile tot în Piatra Craiului cu plecare și revenire din/la Zărnești a urmat aproape firesc:

Ziua 1: Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Traseul La Lanțuri (Deubel)-Vârful La Om-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura.

Ziua 2: Traversare Piatra Mică (Poiana Zănoaga-Șaua Crăpăturii).

Pe un ger care părea că aduce iarna am fost împreună cu Back to Nature în Bucegi la o tură de alpinism clasică: Refugiul Coștila-Hornul dintre fire-Valea Gălbinele-Hornul Coamei-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului. Traseu umed și plin de obstacole (săritori) relativ înalte, Hornul Coamei oferă o ascensiune susținută și uneori expusă, dar extrem de interesantă.

Am revenit la granița dintre Bucegi și Leaota, dar am și trecut-o. Circuitul a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Șaua Strunga-șaua Vârful Bucșa-Vârful Dudele Mari-Valea Bângăleasa-Moieciu de sus. Departe de zona umblată a primei părți a drumului, Dudele Mari este o cocoașă amplasată lateral față de zona marcată a Leoatei.

Cu World Sinergy Travel am însoțit un grup de turiști care au călătorit în toată Europa cu un tren particular de lux. Au fost tururi culturale în Brașov, Sibiu, Sighișoara.

Am vizitat clasicele (dar mereu surprinzătoarele) obiective precum: Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească (Brașov), Casa lui Vlad Dracul, Turnul cu ceas,  Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Cetatea Medievală Sighișoara, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic din Sighișoara, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane, piețele și catedralele Sibiului etc.

Am terminat  în forță, împreună cu Back to Nature, într-un masiv mic, dar deosebit: Ciucaș.

Într-o zi frumoasă am realizat traseul de alpinism din abruptul Gropșoarelor, Coama scurtă sau Cetatea Gropșoarelor. Încâlcită intrarea, apoi abrupt și friabil, alteori expus și cu dificultăți de orientare, acest traseu a fost amenajat de noi în anii trecuți pentru a fi mai sigur și a oferi protecții, dar rămâne unul redutabil.

Bilanțul lunii ianuarie 2023

Anul a început bine, optimist am putea spune, cu o tură pentru familii cu copii în Piatra Craiului.

Traseul a plecat din satul Șirnea și ne-a purtat spre Curmătura Groapelor, Mormântul Florichii, poiana Grind și stâna din Grind. De menționat ar fi și că în această excursie a fost plantat un brăduț de Crăciun care, astfel, s-a întors acolo unde îi este locul.

Apoi am pornit într-o altă tură care a avut ca destinație Vârful Neamțu din munții cu același nume. Parte din marele lanț al Munților Baiului sau Gârbovei, acest vârf de 1923m este izolat și sălbatic ca mai toată zona înconjurătoare. Traseul nostru a fost: Valea Azugii-Cantonul Ritivoi-Lacul Găvan-Vârful Turcu-Șaua Paltinului-Vârful Neamțu 1923m-Piciorul Neamțu-Valea Azugii.

Un alt colț pustiu și rar umblat este și Muchia Cheii din Masivul Postăvaru. Pe o vreme aspră cu viscol și ploaie transformată în ninsoare, vânt puternic și vizibilitate redusă am reușit să parcurgem o porțiune din această creastă surprinzătoare. A fost o recunoaștere pentru primăvară când intenționăm să terminăm traseul care duce din Valea Râșnoavei pe Vârful Postăvaru, trecând peste pereții din Cheile Râșnoavei, inclusiv peste Peretele Animalelor.

Apoi ne-am reîntors în Neamțului-Baiului pentru a repeta traseul de pe 3 ianuarie. O surpriză plăcută ne-a așteptat: un praf de zăpadă care a făcut totul mai alpin și mai interesant. Totodată am văzut mult mai bine și urmele urșilor din zonă. Mari sau mici, pui sau adulți ne dorim să fie sănătoși și mereu activi, ei fiind indispensabili pentru ecosistemul din Carpați.

Pentru că suntem implicați activ în educația montană am organizat un atelier cu tematica drumeție de iarnă în Munții Bucegi (Valea Mălăiești, zona Colțul Ziliștea). Au fost exersate tehnici de mers cu și fără rachete de zăpadă, gheare și colțari, au fost bătute urme și folosite bețele de tură în mod corect. Nu numai atât ci și multe altele cum ar fi: orientare cu harta și busola, noțiuni de nivologie (studiul zăpezii), trasee și marcaje turistice au fost temele acestui atelier. A fost o bună și solidă bază de plecare pentru următoarele ateliere de alpinism de iarnă.

Alpinismul și-a găsit locul său în programul nostru și, astfel, am dedicat o zi lungă unui traseu (sau mai multora combinate) în Piatra Craiului. Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu Smirdar-Muchia Țimbalului Mare-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura. Vântul puternic adusese multă zăpadă în zona săritorilor văii, crease plăci în locurile deschise, iar pe creastă deja formase cornișe. A fost o tură tehnică de traversare de la vest la est.

În cadrul modulului de iarnă al SGLM (Societatea Ghizilor și Liderilor Montani) a fost urcat vârful Pietrosul Rodnei 2303m în condiții de iarnă veritabilă. Tot în cadrul acestui stagiu de pregătire au fost și alte puncte: bivuacul iarna, căutarea și sondarea în avalanșă, orientarea.

La cabana Padina din Bucegi am realizat primul atelier de inițiere în alpinism de iarnă din acest sezon. Temele au fost aceleași ca în fiecare an: mersul cu colțari și piolet, frânarea și oprirea alunecării pe pantele de zăpadă cu ajutorul pioletului, rapelul, manevrele de coardă, lansarea și filarea partenerului de coardă, studiul zăpezii și al avalanșelor (căutare, sondare, dezgropare a victimelor). Am dat foarte mare importanță și istoriei alpine, s-au trecut în revistă gradele de dificultate, s-au învățat și aplicat nodurile specifice alpinismului și participanții s-au familiarizat cu echipamentul și termenii dedicați acestei activități atât de complexe.

O clasică drumeție de iarnă (cu accente de alpinism la nivel debutant) a fost în Ciucaș. Ruta consacrată: Cabana Muntele Roșu-Vârful Gropșoarele-Vârful Zăganu-Stâna Zăganu-Cheia- Cabana Muntele Roșu a dat ocazia utilizării pioletului și colțarilor, fapt care a ridicat gradul de spectaculozitate al zilei. Urcarea pe cele două vârfuri importante din zonă, Zăganu 1817m și Gropșoarele 1883m, a prilejuit tururi de orizont și nenumărate fotografii.

Pe o vreme în care nu se putea face altceva (cu vânt foarte puternic și ninsoare viscolită) am urcat de la Complexul turistic Sâmbăta la cabana Valea Sâmbetei și apoi până sub Fereastra Mare. Aici condițiile meteo au impus retragerea, dar experiența unui traseu în Făgăraș iarna este oricum una deosebită. Totodată am putut să ”admirăm” și avalanșele scurse în căldarea Sâmbetei.

Ne-am îndreptat apoi către un alt ”gigant” al Meridionalilor: Retezatul. Aici, pe parcursul a două zile cu zăpadă imensă și vreme nu tocmai prietenoasă, am urcat pe rachete de zăpadă Vârful Piatra Iorgovanului (2014m). O altă zi a fost dedicată Văii Scorota unde s-a urcat până la cota care a fost considerată sigură pentru grup din punct de vedere al avalanșelor. Aceste repere importante și cunoscute sunt localizate în Retezatul Mic, o zonă complet specială și particulară a Masivului Retezat.

Perla a fost un urs care și-a părăsit bârlogul pentru a ne încânta cu eleganța sa de Rege al Carpaților.

Pentru că ne era dor de această zonă unică care este Piatra Craiului am parcurs traseul de traversare din Poiana Zănoaga peste Vârful Piatra Mică până în Șaua Crăpăturii. De menționat că am urmat creasta matematică, neocolind pe poteca marcată obstacolele întâlnite, fapt ce a reclamat utilizarea corzii pentru asigurarea clienților pe unele pasaje.

Am revenit la rachetele de zăpadă și am ales pentru această activitate specifică iernii traseul Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Grupul nostru s-a împărțit în două de pe Bucșa, o parte a coborât, iar cealaltă a continuat prin Șaua Strungulița către Șaua Strunga. Din echipă nu puteau să lipsească și cățeii noștri border collie Scott și Enya.

A doua zi, pe o vreme perfectă (cu soare plus ger), dar și pe o zăpadă minunată am revenit aici unde am parcurs ruta Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Valea Bângăleasa-Moeciu de sus pe skiuri de tură. Zăpada de tip pulver a fost o bucurie la coborâre. Tura fost deosebit de frumoasă și ne-a redat speranța că iarna nu a cedat.

Am încheiat luna cu o excursie pe rachete de zăpadă în aceeași zonă, cu ținta Vârful Bucșa 1846m, de data aceasta pe viscol și ceață. Dar muntele poate fi frumos în orice condiții dacă respecți regulile și rigorile sale.

Sperăm ca luna februarie să aducă și mai multă zăpadă pentru că planurile pe care le avem sunt variate și legate indisolubil de aceasta.

Bilanțul lunii iunie 2022

Prima zi a primei luni de vară am petrecut-o în Bucegi unde am parcurs traseul Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe cu coborâre pe Valea Jepilor. Este o tură complexă, cum diferență de nivel mare (peste 1400m), pasaje aeriene (după cum sugerează și numele), dar fără dificultăți majore în afara expunerii. Am optat pentru retragerea din platou pe un traseu clasic din cauza furtunii care se apropia cu rapiditate.

Au urmat două zile în Cheile Bicazului și Cheile Șugăului la via ferrata. În prima zi am urcat ambele trasee, Astragalus și Wild Ferenc, cu o mică pauză între ele.

Sunt două rute foarte bine amenajate, cu pasaje de la A la D pentru care trebuie kit de via ferrata, compus din lonjă cu dispozitiv absorbant de șoc, ham și cască. De asemenea, nu trebuie neglijată încălțămintea care trebuie să fie aderentă. Noi, ca ghizi, luăm întotdeauna și kit de salvare din perete, dar și o coardă pentru situații neprevăzute.

A doua zi am optat pentru o drumeție prin Cheile Bicăjelului cu Podul Suspendat și poienile/belvederile din zonă.

A urmat un nou tur cu turiști englezi în zona de desfășurare a proiectului Carpathia. Au fost trei zile pline, în care animalele sălbatice, în acest colț al Carpaților, protejate și respectate, au delectat clienții cu rutinele lor zilnice. Ursul, mistrețul, dar și căprioara sau vipera au apărut discret în raza aparatelor de fotografiat, în mediul lor natural, neamenințate de braconieri sau câini ciobănești.

Ne-am reîntors pe meleagurile noastre, în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul: Schitul Colțul Chiliilor-Padina Închisă-Brâul Ciorânga Mare ramura de sus-Brâul Ciorânga Mare ramura de jos-Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă).

A fost foarte divers ca dificultăți și peisaj. Săritoarea mare de pe Padina Închisă, trecerile expuse și aeriene de pe Brâul Ciorânga Mare ramura de sus, dar mai ales grohotișul și zonele friabile ne-au solicitat la maximum.

În Bucegi am făcut un circuit în zona Branului cu urcare pe Culmea Clincea, continuare pe Culmea Țigănești și coborâre pe Valea Ciubotea. A fost exact în perioada de înflorire a rododendronului (smirdarului sau bujorului de munte) care a colorat astfel o zi destul de mohorâtă. Două trasee emblematice pentru Țara Branului, cu diferență mare de nivel (1400-1500m), dar deosebit de pitorești.

Cu amenințarea ploii, fiind fix în perioada cea mai umedă a lunii iunie, am revenit în Piatra Craiului unde am urcat pe Valea Vlădușca la refugiul Castelul Crăiței cu continuare la Grota La Ulcior și Brâul de mijloc. Coborârea am făcut-o prin Trecătoarea Termopile și Poiana Coțofenei la Plaiul Foii. Am fost murați de ploaia torențială pe ultima bucată, deci pot spune că am avut chiar noroc. Dificultăți tehnice nu am întâlnit și oricum eram pregătiți cu echipament pentru ele, dar orientarea pe ceață, fiind și un pic grăbiți de ploaia care se anunțase, a fost interesantă.

O altă drumeție, de data aceasta de forță și viteză, ne-a readus în Craiul nostru drag. Am parcurs de la Fântâna lui Botorog și apoi de la Cabana Curmătura toată Creasta Nordică, cu coborâre pe Colții Găinii, într-o lungă și toridă zi.

O zonă foarte dragă nouă din Bucegi are o creastă, Padina Crucii, interesantă și complet ignorată de majoritatea alpiniștilor, mai ales vara. I-am dedicat o zi senină și am parcurs ruta: Cabana Mălăiești-Șaua Padinei Crucii-Muchia Padinei Crucii. Ieșirea am realizat-o pe Hornul de sub Scara, iar retragerea pe Hornul Mare Țigănești.

Pentru că încă mai era zăpadă (foarte înghețată) am avut ”în dotare” colțari și piolet, esențiali pe hornurile respective, dar și pe fețele de iarbă (pioletul).

Ne-am odihnit (un pic) activ cu o plimbare împreună cu cățeii prin zona Valea Poarta-Balabanu. Am cules gălbiori, creasta cocoșului, am fotografiat fluturi și ne-am bucurat împreună cu Scott și Enya de răcoarea pădurii și a râului.

Pentru că Bucegii sunt totuși pasiunea noastră ne-am deplasat în zona Moraru-Bucșoiu. Am urcat pe Valea Morarului și am coborât pe Valea Cerbului, un clasic al regiunii de sub Vârful Omu.

A fost zăpadă atât prin canion, cât și pe urcarea în căldarea superioară a Văii Morarului, deci colțarii au fost foarte utili. Dar vedeta zilei a venit în ”persoana” unui urs mare, gulerat. Un mascul superb, calm și nonconflictual care ne-a ocolit pașnic. Ne-a demonstrat cine este adevăratul rege al munților.

Un Făgăraș este mereu binevenit. Așa că am făcut într-o zi rece, cu vânt puternic, dar senină două trasee clasice de alpinism: Muchia nordică Buteanu și Piscul Bâlii. Ascuțite și aeriene, friabile și înalte (situate la peste 2200m altitudine ambele), le-am legat printr-un circuit prin Șaua Caprei-Vârful Iezerul Caprei-Vârful Paltinu. Asigurările la colțuri de stâncă sau cele cu mobile au fost rețeta de succes a turei din punct de vedere al siguranței clienților.

Nu suntem mari iubitori ai Transfăgărășanului, dar avantajul de a ajunge cu mașina la peste 2000m (în zona Bâlea) este incontestabil.

Am urmat apoi un curs cu mai multe tematici: orientare, supraviețuire și tehnici de ghidaj montan în Munții Șureanu organizat de SGLM. A fost parte a cursului de leader montan atestat internațional.

Am realizat apoi un proiect mai vechi pe care îl lăsasem în cumpănă. Și anume amenajarea cu ancore a traseului Cetatea Gropșoarelor-Coama Scurtă din Munții Ciucaș.

Am cărat sculele cu noi și am asigurat cu spituri această rută tehnică. Stânca nu este grozavă, fiind extrem de friabil conglomeratul acolo, deci a trebuit să facem tot felul de cercetări înainte de a plasa o asigurare fixă. Dar a ieșit bine și suntem mulțumiți. A fost o plăcere să revedem Ciucașul vara după ceva vreme în care doar îmbrăcat în alb l-am admirat.

O tură pentru persoane însoțite de câini a avut loc în Bucegi. Ruta a fost lungă și solicitantă, dar foarte frumoasă și toată lumea, fie cu două, fie cu patru picioare, s-a simțit bine. Traseul ales a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Colții Țapului-Vârful Bătrâna și retur.

A participat doar Enya la această escapadă, iar Scott și-a etalat măiestria și viteza într-o plimbare cu ritm de alergate montană la Mălăiești. Am reușit să parcurgem traseul dus-întors, cu o mică pauză la cabană, în 2 ore. Cuvintele sunt de prisos.

Cu o trupă de începători într-ale muntelui am străbătut Canionul Șapte Scări din Piatra Mare, bucurându-ne de răcoarea stâncilor și de apa cristalină a cascadelor.

Ultima tură din lună a fost alături de FCC, Fundația Conservation Carpathia. O tură clasică de wildlife  unde am dormit la observatorul Bunea. Turele au fost către observatorul Comisu, pe Vârful Comisu și coborârea prin sălbăticia Piciorului Bunea. Cei doi urși pe care i-am văzut seara la Bunea, dar și minunatele păsări, reptile și fluturi, fragii sau liniștea pădurii ori a Lacului Pecineagu au format un tablou idilic, tipic carpatin.

Bilanțul lunii mai 2022

S-a terminat primăvara cu, poate, cea mai activă lună a acestui an. Nu cred că a lipsit nicio ramură a activităților noastre.

Prima tură, chiar de 1 mai, a fost o parcurgere a extremității sudice a Pietrei Craiului, creasta Pietricica. Pe ruta: Dâmbovicioara-Vârful Pietricica-Șaua Funduri-Brusturet, am urmat potecile acestui apendice extrem de pitoresc al crestei principale. A fost o tură lungă, cu diferență de nivel mare și distanță și mai mare.

Am profitat de sfârșitul sezonului avalanșelor (cel puțin în anumite zone) și am urcat Valea Colților (la colțari și piolet) pe o zăpadă impecabilă și am coborât pe firul secundar al Văii Gălbinele. Ambele văi din Coștila s-au prezentat diferit sub aspectul calității zăpezii, dar, din fericire, am putut coborî în rapel și am scutit mult efort.

În Piatra Mare, un masiv doar în aparență mic, am traversat muntele pe ruta: Dâmbul Morii-Poteca Țiganilor-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare-Piatra Scrisă-Poiana Stânei Pietricica-Zona Cioplea. Am reîntâlnit caii de la stâna din Coada Pietrei Mari și ne-am bucurat că au rezistat cu bine iernii.

A urmat o tură scurtă, asta a fost tema. Am urcat la cabana Mălăiești și apoi la crucea din Padina Crucii. Menționăm că am lăsat un album ”România Sălbatică” la cabană pentru iubitorii de lectură.

Apoi am parcurs în trei zile apropiate același traseu, parcă pentru a-l aprofunda, dacă mai era nevoie! Urcare pe Padina lui Călineț, ieșire în Creasta Nordică și coborâre pe Canionul Ciorânga Mare-Brâul de sus-Vâlcelul cu smirdar-Vâlcelul cu fereastră.

Un clasic al Abruptului Vestic, deosebit de frumos și comod dacă prinzi zăpadă bună. La coborâre pe ultimele tronsoane am făcut rapeluri din ancorele puse tot de noi cu ceva timp înainte.

Au fost trei zile de eforturi, dar satisfacția a fost pe măsură.

Pentru a trece mai departe măcar o parte din cunoștințele și experiența noastră, organizăm episodic ture pentru familii cu copii. O așa ieșire a fost în zona Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Șaua Guțanu.

Cei mici au putut astfel să ia contact direct cu natura sub toate formele ei. Sperăm, de fiecare dată, ca făclia drumețiilor montane să ajungă de la noi către ei.

Ca și tura pe Pietricica și cea de mai jos se înscrie în seria traseelor de pregătire pentru Munții Atlas pe are o preconizasem la sfârșitul lunii. De data asta, am ales un alt traseu de anduranță: Bran-Culmea Clincea-Vârful Țigănești. Acest punct de peste 2200 m altitudine, este un loc de belvedere excelent către Bucșoiu, Scara și alte vârfuri înalte din Bucegi. Oferă, de asemenea, un parcurs sălbatic, tipic zonei brănene.

Pentru a rămâne, totuși, ancorați în anotimpul acesta al florilor, am organizat o nouă tură scurtă. De data aceasta în Făgăraș, zona Valea Sâmbetei-Fereastra Mare a Sâmbetei. Brândușe – pentru amatorii de flori, chilia Parintelui Arsenie Boca – pentru cei mai spiritualizați și piscurile făgărășene (Colțul Bălăceni, Slănina, Gălășescu, Cheia Bândei) pentru admiratorii de înălțimi.

A venit apoi și evenimentul mult așteptat de prietenii noștri cei mai buni.

Întâlnirea de anul acesta de Mini Border Collie Rally, în colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures), a fost marcată de deschiderea poligonului de antrenament pentru câini de la The Camp, Sohodol.

O tură de drumeție marca Piatra Craiului a ocupat o altă zi însorită: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Padinei Închise-Traseul Lehmann-Cabana Curmătura. Ne-am bucurat să parcurgem fără multă zăpadă acest traseu pe care, altminteri, l-am tot făcut în această iarnă.

Ne-am reîntors la zăpadă și am parcurs Hornul Mare Mălăiești dus-întors de la cabană. Ne-am luat adio de la cornișele încă prezente, dar care dădeau vădite semne de oboseală.

Cu un grup mare de profesori de la British Council, împreună cu familiile lor și chiar cu trei câini veseli, ne-am plimbat pe traseul: Cabana Bolboci-Cheile Zănoagei-Lacul Scropoasa-Cheile Orzei și retur.

Tot în cadrul antrenamentului pentru Maroc am fost într-o lungă tură pe Vârful Suru din Făgăraș. Urcarea a fost pe Culmea Moașei, pe la cabana Suru și apoi, traversând Căldarea Găvanu, am urmat o muchie directă către vârf. Deși nu are ”decât” 2281m, Vârful Suru este izolat în vestul Făgărașului, iar traseele spre el sunt lungi și istovitoare.

Am lăsat un nou album ”România Sălbatică” la cabană pentru cei dornici de carte.

Ne-am reîntors în Bucegi, la alpinism. Am urcat uriașa vale a Mălinului și am coborât pe Valea Priponului, inclusiv pe firul inferior aflat sub Brâul Priponit.

Un traseu pe care îl parcurgem frecvent iarna sau pe zăpadă, a fost ținta noastră pentru o zi superbă de sfârșit de primăvară: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Nu atât oferta Leaotei este tentantă la acest traseu, cât, mai ales, priveliștea Bucegiului vestic este copleșitoare.

Din nou pentru părinți și copii am revenit în Bucegi pe ruta de traversare: Căminul Alpin-Poteca Munticelului-Poiana Coștilei-Pichetul Roșu-Cabana Diham-Gura Dihamului-Căminul Alpin. Poieni, luminișuri, peisaje spectaculoase, dar și o cabană primitoare au făcut din acest traseu lung o bucurie pentru toată lumea, cu mic, cu mare.

A venit vremea primei drumeții din luna mai pentru persoane însoțite de câini. În colaborare cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures am ales Bucegii și tura: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu 2507m-Vârful Bucura 2500m-Culmea Doamnele-Stâna din Doamnele-Telecabina Peștera. Am avut cu noi border collie și alabay, dar s-au împăcat foarte bine și au făcut senzație la Omu, toată lumea vrând să facă poze cu ei.

Pentru a nu sta pe loc am urmat un curs de trei zile de prim ajutor în caz de accidente montane (și nu numai) la SMURD Târgu Mureș.

Sezonul cald a prilejuit și prima tură alături de Conservation Carpathia. Cu doi turiști britanici, pasionați de natură, am petrecut două nopți la observatorul Bunea din Făgăraș. Tura de drumeție a fost pe Valea și Piciorul Comisu, către observatoarele Comisu I și II și Vârful Lerescu.

Am avut bucuria de a vedea seara urs și mistreț, iar pe tot parcursul zilei zeci de păsări, insecte, amfibieni, dar și flori sau peisaje grandioase.

A venit și vremea turei anului: Munții Atlas, Vârful Toubkal. Cel mai înalt munte din Africa de nord, Djebel Toubkal 4167m, a fost urcat în două zile. Prima noapte a fost la Refugiul Tamsult, iar a doua la Refugiul Toubkal (Les Mouflons). Mai sus de această tabără am întâlnit zăpadă, penitentes (ace de gheață verticale), dar și zăpadă proaspătă.

Vârful a fost atins după 5 ore de urcare, în zori. Coborârea către satul berber Imlil (Imleel) a fost pe altă rută, ocazie cu care s-a putut interacționa cu localnicii atât de primitori și ospitalieri.

Au urmat alte două zile în Deșertul Merzouga, unde cămilele au fost de bază. Noaptea în cort, apusul și răsăritul printre și peste dune, liniștea întreruptă doar de chemările păstorilor sau de muzica tribală în surdină, au completat această experiență aproape inițiatică.

Valea Dadesh cu cheile și cetățile sale, dar și cu siturile fosilifere ne-au făcut să nu uităm niciodată Marocul.

Pe plaiurile noastre am urcat pe Vârful Scara 2422m prin Valea Ciubotea și am coborât pe Culmea Țigănești-Clincea. Zăpada din zona Turnurilor ne-a pus ceva probleme, dar cu colțari am trecut în siguranță.

Am încheiat o lună foarte plină cu o plimbare cu cățeii prin Leaota, plimbare în care am admirat și primii rododendroni înfloriți. Nici chiar ploaia de la final, care ne-a udat ciuciulete, nu a șters impresia unei ieșiri reușite. Traseul a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur.

Bilanțul lunii aprilie 2022

Am deschis luna cu ziua păcălelilor în Piatra Craiului unde am urcat pe Vârful Turnu dinspre cabana Curmătura cu revenire pe același traseu. Nu a fost propriu-zis o tură grea, dar ploaia cu tunete și fulgere, zăpada apoasă și grea nu ne-au permis să realizăm un circuit așa cum ne-am fi dorit. Am ales să facem vârful dus-întors, variantă mai dificilă tehnic vorbind, dar mai sigură din punct de vedere al pericolului avalanșelor

Ne-am mutat apoi către vecinul mai impozant dinspre vest, Făgărașul. Pe o zăpadă perfectă, condiții meteo cu cer senin și temperaturi scăzute, am ieșit în creasta principală. Traseul a fost: satul Sebeșu de sus-Culmea Moașei-cabana Suru-Vârful Moașa. Din cauza orei înaintate și a amenințării viscolului (prognozat, de altfel), am coborât la cabană și am continuat pe Valea Moașei în jos către sat. O mică deviație spre Cascadele Moașei a fost binevenită, mai ales în acest sezon în care debitul râului este impresionant. Orice ieșire de iarnă în creasta Făgărașului este o experiență de neuitat.

Prin februarie am fost contactați de un alpinist englez care își dorea să petreacă 4 zile în Carpați.

Cu el am realizat două ture distincte, cu o jumătate de zi pauză.

Prima a fost Creasta Nordică a Pietrei Craiului pe ruta: Zărnești-cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Ascuțit (unde am înnoptat la refugiu în condiții de bivuac). A doua zi am continuat peste Țimbale, Vârful Sbirii și Clăile Căldării Ocolite spre Vârful La Om. După atingerea celui mai înalt punct din masiv, am coborât pe Muchia Colții Găinii spre refugiul Grind și apoi prin Cheile Pisicii spre Zărnești.

Condițiile au fost bune, zăpada tare și înghețată în prima parte a zilei, de care am profitat din plin.

A doua tură a început în seara zilei următoare cu urcare spre cabana Mălăiești din Bucegi. Am adoptat această strategie pentru a porni în ultima zi spre Vârful Omu prin Hornul Mare al Mălăieștilor. Vremea nu a fost prea plăcută pe creastă, cu ceață și vizibilitate zero, dar urcarea pe horn a fost făcută în condiții de maximă siguranță la ora la care am pornit.

Cabana Omu fiind acoperită în întregime am reușit să urcăm direct de pe ea pe stânca binecunoscută care reprezintă cel mai înalt punct al Bucegilor.

A urmat un episod de iarnă dur care însă nu ne-a ținut în casă. Am revenit în Piatra Craiului pentru două ture la câteva zile distanță între ele.

Prima a fost: urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit, apoi continuare spre nord pe creasta principală cu coborâre peste Vârful Turnu.

A doua: urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit, apoi continuare spre nord pe creasta principală cu coborâre pe traseul Lehmann, pe varianta de iarnă.

De fiecare dată am făcut urme la urcare, evitând cu grijă riscul de avalanșă. Dinamica iernii este impresionantă, iar avalanșele și cornișele fac parte din această caracteristică.

Intercalată între aceste ture a fost o altă ieșire în Ciucaș. A fost urcat Vârful Bratocea pe muchia omonimă într-o plăcută drumeție de iarnă-primăvară.

Au fost folosiți colțarii pe traversări, dar excursia a rămas la capitolul drumeție.

Ca să ne plimbăm și cu prietenii patrupezi am parcurs un traseu în Măgurile Branului, într-o frumoasă zi de autentică primăvară. Rasa border collie are nevoie de multă activitate și nu pierdem nicio ocazie să-i scoatem pe sus unde se nimerește, înainte de a urca ciobanii cu oile și câinii lor.

Cu o echipă entuziastă am petrecut apoi două zile plăcute în cadrul a două drumeții consecutive în Piatra Craiului și Măgurile Branului.

Am traversat Piatra Mică din Poiana Zănoaga spre Șaua Crăpăturii și cabana Curmătura. Un traseu clasic cu largi perspective asupra crestei principale, potrivit pentru drumeții începători-medii.

Vremea s-a înrăutățit peste noapte și a nins foarte mult pentru această perioadă, dar am văzut partea plină a paharului și am traversat Măgurile Branului în decor autentic de iarnă.

Urcare pe la Castelul Bran (Muzeul Vămii Bran) și continuare pe creastă, prin poieni și fânețe îngropate în zăpadă și apoi coborâre din Șaua Măgurii în satul Tohănița.

Continuând seria colaborărilor cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures (FPOA) am organizat pentru bipezi și patrupezi o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Munții Baiului. Au fost urcate dinspre Azuga vârfurile Cazacu și Dutca din creasta principală.

Împreună cu prietenii noștri devotați ne-am bucurat de zăpadă și de plaiurile vaste ale Baiului.

Ne-am luat după aceea un mic concediu și am plecat cu ambii căței în Munții Șureanu. Mai exact în grupa Munților Orăștiei, unde am vizitat la pas, fără access cu mașina, cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Piatra Roșie, Blidaru, Costești (Cetățuia). A fost o bucurie enormă să fim doar noi pe aceste meleaguri încărcate de istorie și cultură.

O altă zi din vacanță am petrecut-o la Fundătura Ponorului, un loc de basm, izolat și pitoresc, de care ne-am bucurat fix la timp înainte de a fi ocupate de turmele de oi.

Am revenit la treabă cu o drumeție pentru părinți și copii în zona Moeciu de sus, la poalele Bucegilor. Pornind de la Amfiteatrul Transilvaniei am urcat spre fosta casă de vânătoare din Poiana Guțanu. Copiii au putut astfel lua contact cu viața de zi cu zi a localnicilor, cu animalele lor, dar și cu obiceiurile locului, toate într-un decor de poveste oferit de abrupturile Munților Bucegi.

Pentru a ne pregăti suplimentar (în plus față de experiența noastră personală), pentru sezonul care va începe în curând, alături de Fundația Conservation Carpathia am participat la un training practic în zonele în care vom merge toată vara și toamna cu turiști.

Pe lângă urcare la observatoarele Richita, Bunea, Comisu 1 și 2, am luat contact cu echipa de la departamentul de biodiversitate, cu colegii ghizi, cu rangerii și cu aproape tot staff-ul Fundației.

Am montat camere de monitorizare a faunei, am fost în zonele colonizate cu zimbrii și castori, am învățat multe lucruri noi despre urși, căprioare, râși, lupi, mistreți etc.

O bună parte din această lună ne-am rezervat-o pentru pregătirea și calificarea personale.

Astfel, avem un membru înscris la cursul de leader montan atestat internațional în cadrul SGLM.

Admiterea a fost o tură în Munții Trascăului și un test practic și teoretic în localitatea Rîmetea.

Piatra Secuiului, Cetatea Trascăului, Grota Studenților și alte comori ale Trascăului au fost sarea și piperul acestui esențial curs de calificare.

Totodată avem un alt membru al echipei participant la cursul de ghid național. Ocazie cu care a fost efectuată și o deplasare în Bulgaria la Castelul de la Balcik al Reginei Maria.

Aceste două atestate ne vor oferi oportunitatea legală de a ne extinde activitatea în alte domenii legate de turismul montan și cultural.