Bilanțul lunii iunie 2021

Cum altfel putea începe vara decât cu o tură de iarnă? Pentru că pe 2 și 3 iunie exact așa a fost!

2 iunie – o tură de alpinism în Piatra Craiului pe ruta: Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase. O traversare de la vest la est, cu plecare din Plaiul Foii și coborâre la cabana Curmătura.

A doua zi (3 iunie) am parcurs un alt traseu în același masiv, tot în condiții de iarnă: Cabana Curmătura-Padinile frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Vârful Turnu.

Ambele ture au fost efectuate cu echipament specific sezonului (colțari, piolet, ham și cască). Au fost parcurse în condiții de vreme dură, cu ceață și viscol în zonele de creastă.

A urmat o tură de drumeție în nordul Munților Ciucaș (Valea Dălghiului-Mâna Dracului-Vârful Ciucaș-Șaua Tigăilor-Turnul Goliat-Șaua Teslei-Valea Dudului-Valea Dălghiului). Formațiunile stâncoase ale acestui mic, dar pitoresc, masiv sunt atracția principală, iar sălbăticia zonelor parcurse este greu de descris în cuvinte.

Un weekend l-am dedicat apoi pregătirii cu Formația Salvamont Argeș. S-au repetat câteva tehnici și manevre de coardă, am făcut exerciții și antrenamente comune.

O tură de alpinism și drumeție pe trasee nemarcate în Piatra Craiului a urmat itinerariul: Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski-Plaiul Foii. Coborârea de la Malul Galben a fost directă, prin două rapeluri.

Cu Picior de plai am însoțit un grup de pasionați ai drumeției pe ruta: Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara-Dragoslavele. Ploaia care a durat 3 ore nu ne-a descurajat și am fost răsplătiți în a doua jumătate a zilei de o vreme senină și caldă.

Cotloanele rar umblate ale Leaotei, dar și frumusețea caselor tradiționale din Dragoslavele au contribuit ambele la o experiență inedită.

A venit rândul unui alt mic masiv vecin cu Făgărașul. Munții Ghițu, un satelit sudic al marilor munți amintiți mai sus, oferă perspective minunate și unice asupra zonelor înconjurătoare de pe micile sale vârfuri sălbatice. Așa este și cazul vârfului Albina de numai 1373m, dar care, prin poziția sa, este un adevărat punct de belvedere.

Vremea extrem de ploioasă caracteristică lunii iunie ne-a chinuit un pic pe traseul Hotel Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu și retur. Însă reprizele de ploaie rece, vânt puternic și ceață deasă nu au umbrit deloc frumusețea excursiei. Cascada Obârșiei este spectaculoasă în acest sezon, de asemenea.

Sudul Pietrei Craiului, mai exact ultimul brâu din șirul Brâul Ciorânga Mare-Brâul de mijloc-Brâul Roșu a prilejuit întâlnirea cu această zonă mult mai puțin frecventată, cu multe pasaje aeriene și pustietăți parcă neatinse de om.

Retragerea a fost prin poienile și pădurile Tămășelului și ale Curmăturii Foii.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) a umplut câteva zile de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului. Suntem mândri că putem pune umărul la protejarea mediului sălbatic, iar animalele din ariile de care ocupă fundația (urși, zimbrii, vulpi etc) sunt extrem de relaxate și sănătoase.

Am revenit pentru o zi în Abruptul Ialomițean al Bucegilor urcând din nou Valea Obârșiei (Ialomiței), dar fără a mai atinge Vârful Omu. Coborârea am optat să o facem pe Valea Șugărilor, fir paralel, dar nemarcat și mult mai puțin cunoscut.

Unui scurt antrenament cu Scott pe Măgurile Branului i-am alocat o zi alături de FPOA. Căldurile excesive am chinuit atât căinii cât și oamenii transformând plimbarea într-o tură de forță.

Și, pentru că rododendronul este în această perioadă la apogeul înfloririi, am ales un traseu în care pot fi admirați cu ușurință. La liminta dintre masivele Leaota și Bucegi, ruta Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Moieciu de sus este un adevărat el dorado al amatorilor de fotografii cu aceste plante deosebit de frumoase.

Și pentru că pe firele văilor zăpada mai persistă încă grație iernii generoase, am organizat o tură de alpinism în Bucegi cu urcare pe Valea Bucșoiului și coborâre pe Valea Morarului. Pentru că partenerul a fost foarte bine pregătit am reuțit să realizăm tura în 6 ore. A presupus peste 1400m diferență de nivel și pasaje tehnice de dificultate medie.

Am încheiat prima lună de vară în Făgăraș unde cam așa s-au desfășurat lucrurile:

Ziua 1: Cabanele din zona Piscul Negru-Valea Călțunului-Lacul Călțun-Strunga Doamnei-Vârful Negoiu (2535m) și retur.

Ziua 2: Cabana Capra-Valea Fundul Caprei-Fereastra Zmeilor-”La trei pași de moarte”-Vârful Arpașul Mic (2461m) și retur.

În zona dintre Portița Călțunului și Strunga Doamnei, dar și pe mici pasaje după Strungă am utilizat colțari pentru a trece limbile de zăpadă înghețată.

Bilanțul lunii aprilie 2021

Aprilie a fost o lună de iarnă în totalitate la peste 2000m altitudine și de primăvară mai jos. Astfel, turele noastre au fost combinate, ca de obicei: drumeție, ski de tură și alpinism.

Piatra Craiului a fost arena pentru două zile consecutive în care am traversat Piatra Mică dinspre Poiana Zănoaga spre Șaua Crăpăturii de unde am coborât pe Valea Crăpăturii.

A doua zi am încercat să ajungem pe Vârful Ascuțit prin Padinile Frumoase, dar pericolul de avalanșă foarte mare ne-a făcut să ne oprim la altitudinea de 1900m. Riscul în asemenea situații este ceva ce nu putem lua în calcul. Lupta este prea inegală și omul este perdant din start.

Uu antrenament cu Scott, cățelul nostru care se pregătește pentru a deveni căine de avalanșă, a umplut o zi frumoasă și foarte solicitantă pentru toată lumea.  Zona Peștera-Măgura-Toancheș s-a dovenit neîncăpătoare pentru elanul și energia lui.

O altă drumeție clasică a fost parcurgerea unei părți din creasta principală a Ciucașului. Cu pornire din Cheia am urcat la fosta cabană Muntele Roșu, acum închisă, și am continuat spre Gropșoarele, Zăganu și am revenit la Cheia. Bătălia cu noroaiele unei proaspete defrișări în porțiunea de jos ne-au lăsat un gust amar…

A urmat o tură de drumeție în Bucegi pe ruta: Căminul Alpin – Poteca Hoagelor – Poiana Coștilei – Pichetul Roșu – Cabana Diham – Valea Seacă a Baiului – Gura Dihamului – Căminul Alpin.

După 2 zile de ninsoare abundentă zăpada proaspătă ne-a pus serios la treabă prin locurile care altă dată erau floare la ureche. Avalanșele care au ajuns până în zona de pădure (pe văile Coștila și Gălbinele) au fost un alt amănunt inedit și fotogenic.

Un weekend întreg a fost dedicat pregătirii pentru Școala Salvamont în cadrul Formației Salvamont Argeș. În Munții Făgăraș, la Baza Salvamont de la Cota 2000, au fost exersate sistemele de salvare din perete, căutarea în avalanșă a victimei, urcare pe skiuri de tură etc.

O zi lungă și solicitantă am petrecut-o urcând din satul Peștera prin zona La Table și pe la Refugiul Grind pe Vârful La Om. Muchia Colții Găinii, ruta de iarnă către cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, este sigură din punct de vedere al avalanșelor, dar extrem de lungă.

În zona ialomițeană a Bucegilor am parcurs pe skiuri de tură ruta: Hotel Peștera – Piciorul Babelor – Șaua Șugărilor – Valea Șugări – Hotel Peștera. Vremea nu a fost grozavă (ceață, ninsoare), iar zăpada a fost destul de grea, dar cunoașterea bună a terenului și partenerii potriviți au transformat totul într-o tură foarte reușită.

Pe o vreme splendidă, de data aceasta, am repetat traversarea Pietrei Mici cu coborâre pe Valea Crăpăturii. Niciodată o tură nu este identică cu alta, așa că ne putem bucura de fiecare dată aproape la fel.

Am forțat un pic nota apoi încercând să facem un circuit de alpinism în zona Jepilor Mici. Urcare pe Vâlcelul Clăii Mici, traversare pe Brâul lui Răducu și coborâre pe Valea Seacă dintre Clăi, acesta era planul de acasă. S-au materializat numai două treimi, coborârea alegând să o facem pe același traseu ca la urcare. Riscul de avalanșă era foarte mare dacă am fi continuat.

Tot din seria repetărilor am reales Ciucașul pentru o altă zi. Aproximativ aceeași tură: plecare de la cabana Muntele Roșu, urcare pe Capul Muntelui Roșu, apoi pe Gropșoarele, Zăganu și coborâre pe ruta de iarnă spre stâna din Zăganu. Revenirea la locul de pornire am facut-o evitând zona noroioasă de data trecută. În plus, florile de primăvară (ghiocei, brândușe și toporași) au fost din plin, colorând fiecare poiană și luminiș.

Iarna sau, mai exact primăvara, ne-au amintit cine face regulile pe sus. Am încercat să ajungem de la cabana Mălăiești la Vârful Omu prin Hornul Mare, dar calitatea zăpezii și (din nou) eternul pericol de avalanșă ne-au permis să ajungem doar la baza Hornului după o luptă cu zăpada pe ruta de iarnă.

A urmat un al doilea stagiu de pregătire pentru Salvamont, de data aceasta împreună cu echipa de câini atestați pentru localizarea victimelor prinse de avalanșă. S-au făcut exerciții diverse, ”victimele” fiind noi, pe rând. Inepuizabilii border collie nu ne-au lăsat deloc să ne plictisim. Îți transmit din energia lor fără să vrei.

O drumeție de primăvară, plină de flori și păsări, a fost în zona satul Peștera – Muntele Toancheș – Refugiul Grind.

Cei patru căței border collie, printre care și Scott, au făcut drumul de cel puțin patru ori în plus față de noi!

Un traseu de alpinism clasic în Făgăraș nu este niciodată ușor și trebuie tratat cu seriozitate și profesionalism. Așa a fost și cel ales pentru o zi de luni superbă: Bâlea Lac – Șaua Caprei – Vârful Capra – Vârful Vănătoarea lui Buteanu – Vârful Văiuga – Șaua Caprei. Bonus a fost Vârful Iezerul Caprei, iar toata ziua am avut muntele doar pentru noi. Fără alte echipe, noi am ales traseul, noi am făcut urmele, noi ne-am făcut strategia.

Peisaje de poveste, iarna la ea acasă, creste aeriene și cornișe fotogenice. Sunt sigur că am omis ceva!

Cu o seară înainte a fost făcută o scurtă ”aclimatizare” până în Șaua Doamnei (Curmătura Bâlii).

Am încheiat luna pe skiuri de tură. Pe parcursul a două zile antagonice (una foarte aspră, alta extrem de prietenoasă), profitând de confortul deosebit al cabanei Padina am urmat rutele:

Ziua 1: Cabana Dichiu – Drum Transbucegi – Babele din Cocora – Vf. Cocora – Plaiul lui Păcală – Cabana Padina (16km)

Ziua 2: Cabana Padina – Șaua Strunga – sub Vf. Tătaru – Vf. Deleanu – Plaiul Mircea – Cabana Bolboci (12 km).

Urme de urs peste tot, ca primăvara, dar și flori sau glasuri de păsărele, au dat o notă vie cornișelor și urmelor de avalanșe.

S-a dus iarna la altitudini mici, dar pe sus încă rămăne multă zăpadă pentru turele pe care ni le-am propus în luna mai.

Bilanțul lunii ianuarie 2021

Anul 2021 a debutat cu multă zăpadă, aspect care ne-am dori să fie caracteristic tuturor lunilor de iarnă. Au fost nu doar ninsori abundente ci și ger puternic. Împreună cu episoadele în care soarele a fost prezent, toate elementele au condus la condiții excelente pentru activitățile noastre.

Ca de obicei le iau pe rând, detaliind succint fiecare tură în parte, după specificul ei.

Skiul de tură, care ne ocupă o bună parte din sezonul iarnă-primăvară, s-a desfășurat pe parcursul mai multor ieșiri în Bucegi și Munții Baiului.

BUCEGI – Cabana Bolboci – Podul cu florile – Cariera Zănoaga – Șaua Lucăcilă – Vârful Lucăcilă – Stâna Lucăcilă – Podul cu florile – Cabana Bolboci

BUCEGI – Pârâul Rece – Cabana Steaua – Șaua Baiului și retur

BUCEGI – Cabana Bolboci – Podul cu florile – Cariera Zănoaga – Vârful Zănoaga – Șaua Lucăcilă – Stână Lucăcilă – Podul cu florile – Cabana Bolboci și Cabana Bolboci – Plaiul Mircea – Valea Mircii – Cheile Tătarului – Cabana Bolboci (două zile consecutive)

MUNȚII BAIULUI – Castelul Cantacuzino – Culmea Zamora – creasta principală – Vârful Urechea – Piciorul Sorica – Azuga

MUNȚII BAIULUI – Zona Cioplea – Valea Limbășelul Mic – Valea Limbășel – Stâna Clăbucetul Azugii – Clăbucetul Azugii – Stâna Clăbucetul Azugii – Complex Susai – Zona Cioplea (24km)

MUNȚII BAIULUI – Zona Cioplea – Complex Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Clăbucetul Azugii și retur (19 km)

A fost evitat riscul de avalanșă mergându-se numai pe muchii, creste și plaiuri alpine. Coborârile prin zăpadă pulver au fost un deliciu, inclusiv pădurea fiind ”skiabilă” în această perioadă.

Au fost ture în circuit, traversări sau pur și simplu tur-retur pe același traseu. Au fost atinse vârfuri și parcurse văi cu sau fără drumuri forestiere.

Alpinismul de iarnă a avut ca arenă Munții Bucegi și Piatra Craiului.

Urcarea pe Vâlcelul cu fereastră, cu coborâre pe același traseu în rapeluri succesive, este deja o tură de tradiție pentru noi. Se poate desfășura chiar și în condiții mai dure de vreme, nefiind o vale care iese în creasta principală a Pietrei Craiului. Se pretează la utilizarea a doi pioleți tehnici, iar condițiile sunt mixte (zăpadă-stâncă-gheață).

Un alt ”clasic” al Craiului a fost urcarea pe Vârful Turnu din creasta nordică. Primul vârf care iese din pădure are un parcurs accidentat, plin de provocări alpine (hornuri, brâne, traverseuri). Se pot utiliza lanțurile de pe traseu, dar și așa este redutabil mai ales pentru cei care acum încearcă senzația de a se cățăra pe stâncă cu colțarii și pioletul.

În Bucegi am urcat pe Vârful Omu pe o rută lungă și consacrată: Hornul Mare al Mălăieștilor. Pornind din Valea Glăjăriei, trecând de cabana Mălăiești și continuând prin căldările glaciare, apoi prin Horn și, în final, pe creasta Scara – Omu traseul se desfășoară pe 1600m diferență de nivel. În afară de aspectul acesta, care reclamă condiție fizică peste medie, pasajele mai tehnice (urcarea și coborârea pe Horn, traversarea către prima căldare glaciară) cer și o pregătire tehnică bună și echipament adecvat.

Drumețiile de iarnă, o bucurie pentru cei care iubesc acest sezon curat, ne-au ocupat restul timpului.

În Ciucaș a fost parcursă de mai multe ori Culmea Bratocea către Vârful Ciucaș cu diverse variante de coborâre. Fie spre cabana Ciucaș, fie pe traversarea de sub Tigăi s-au parcurs zone spectaculoase. A fost urcat și Vârful Bratocea, mai rar atins de cei care ajung în zonă.

Piatra Craiului a fost și ea obiectul unor frumoase drumeții. Mai tehnice decât în alte masive (doar este vorba de unul dintre cele mai dificile masive din Carpați!) traversarea Pietrei Mici (din Poiana Zănoaga către cabana Curmătura și invers) sau Valea Crăpăturii au pus amatorii de drumeții la încercări similare cu cele din turele de alpinism de nivel începători pe pasaje scurte, dar grăitoare.

Toate turele de drumeție enumerate mai sus au fost realizate cu echipament specific turelor de iarnă (colțari, piolet și obligatoriu bocanci de iarnă cu talpă rigidă)

Alte plimbări ușoare, adaptate la condițiile meteo din acel moment, am mai făcut la cabana Valea Sâmbetei (Munții Făgăraș), Schitul Colțul Chiliilor (Piatra Craiului), Cabana Diham-Șaua Baiului (Munții Bucegi). Nu s-a putut mai mult și am preferat să oferim clienților noștri șansa de a se bucura de natură în condiții sigure, în acord cu vremea de afară (ceață, ninsoare puternică, viscol pe creste).

Când ne-a fost permis și s-au întrunit toate condițiile am traversat pe o porțiune creasta principală a Munților Baiului pe ruta: Posada – Refugiul Florei – Vârful Răzoarele – Vârful Mierlei – Valea lui Bogdan – Posada.

Aceasta tură a fost făcută cu ajutorul rachetelor de zăpadă, echipament care se impune de la sine în condiții de zăpadă mare, în care piciorul intră altminteri până peste genunchi, făcând înaintarea un calvar și putând rata complet o tură.

Încercăm să le oferim celor care vin cu noi diverse tipuri de activități, în care să poată folosi ehipament divers (colțari, gheare, piolet, rachete, skiuri de tură) și astfel să progreseze vizibil la nivel individual.

Completată cu skiul alpin (la Bușteni și Poiana Brașov) luna ianuarie nu a fost deloc rea. O lună specifică de iarnă din toate punctele de vedere.

Bilanțul lunii octombrie 2020

Nu a fost, categoric, un octombrie prea prietenos! Ca mai toate evenimentele din acest an atipic și cea mai frumoasă și stabilă (statistic) lună a anului nu a fost ca în alte vremuri. Ploioasă, mohorâtă în cea mai mare parte, dar lăsându-ne totuși să ne desfășurăm activitatea. S-a dat pe brazdă până la urmă și am putut să adunăm la sfârșitul ei câteva ture deosebit de frumoase.

Activitatea noastră în sezonul uscat cuprinde alpinism/carpatism, drumeție pe trasee marcate sau nemarcate și cățărare din care vom puncta mai jos cele mai interesante episoade din octombrie.

Alpinismul clasic sau carpatismul, cum se mai numește în ultimii ani, l-am împărțit între Bucegi, Făgăraș și Piatra Craiului.

Bucegi:

– urcare pe Hornul dintre fire cu continuare pe Valea Gălbenele firul principal și coborâre tot pe acesta din urmă

– explorare Valea Hornului și Valea Mălinului (inclusiv zona inferioară cuprinsă între Hornul mare pământos și Valea Cerbului)

– Brâul Portiței și coborâre pe Valea Spumoasă (firul integral inclusiv Săritoarea lui Magheru – 80m)

Piatra Craiului:

– urcare pe Vâlcelul cu fereastră și continuare pe Brâul de sus cu traversarea Hornului Închis

– urcare pe Vâlcelul cu fereastră și coborâre prin Padinile frumoase la cabana Curmatura, realizând o traversare a masivului de la vest la est

– în colaborare cu Himalaya Travel am parcurs traseul Padina Lăncii firul principal cu ieșire în Creasta Sudică și continuare până în Șaua Funduri

Făgăraș:

– pe o vreme potrivnică, umedă și cețoasă, am parcurs Muchia Vârtopel și o bucată importantă din Muchia Arpășelului. Retragerea a fost direct în poteca marcată a traseului de vară de pe creasta principală.

La capitolul trasee nemarcate, în afară de Bucegi și Piatra Craiului s-a alăturat și Ciucașul:

– Refugiul Speranțelor – Scara de fier – Brâul de mijloc – La Ulcior – Canionul Anghelide cu Himalaya Travel (Piatra Craiului)

– Valea Morarului – Creasta Balaurului –Vârful Bucșoiu mare 2492m – traseul Tache Ionescu (Bucegi)

– traseul Coama scurtă și Cetatea Gropșoarelor – Creasta Zăganului – Colțul Vânătorului (Ciucaș)

Într-un weekend rezervat pentru aceasta am fost la Cota 2000 din Făgăraș unde am participat la o rundă de pregătire împreună cu formația Salvamont Argeș. A fost efectuată o tură de testare a noilor stații de emisie-recepție în colaborare cu Salvamont Sibiu.

Piesa de rezistență a fost un weekend prelungit de drumeție în Parcul Național Retezat pe parcursul a patru zile de vis. Cu baza în Poiana Pelegii au fost urcate: Vârful Peleaga 2509m, Vârful Păpușa 2508, Vârful Bucura, Vârful Judele, Vârful Custura Bucurei.

Fotografii au putut imortaliza: Lacul Bucura, Lacul Lia, Lacul Ana, Lacul Viorica, Lacul Florica, Tăul Porții, Tăul Agățat, Poarta Bucurei, Lacul Peleaga, Tăurile din Valea Rea S-a ajuns și în Șaua Plaiul Mic la Tăurile Păpușii.

Așteptăm cu interes prima zăpadă consistentă care va veni cu siguranță în luna noiembrie.

Bilanțul lunii mai 2020

Sfârșitul stării de urgență a coincis cu sfârșitul iernii. Luna aprilie am petrecut-o, ca majoritatea iubitorilor de munte, departe de locurile noastre preferate. E lesne de dedus nerăbdarea cu care am început luna mai, luna renașterii activității noastre.

Nu a fost nici pe departe ritmul susținut din celelalte epoci ante-pantemie, dar o să povestim cu plăcere despre ce am realizat, mai ales că perioada de izolare a sporit convingerea că trebuie să ne bucurăm de ocaziile care ni se oferă și ar fi înțelept să fim mai puțin răsfățați și pretențioși.

După câteva zile de ninsoare Ciucașul nu avea risc de avalanșă precum masivele mai mari (Bucegi, Făgăraș etc). Așa că ne-am orientat către o zonă pe care nu o explorasem până atunci: Muntele Tesla. Ne făcea cu ochiul de mai multă vreme, dar acum i-a venit rândul. Fiind plasată relativ aproape de drumul național și de cabana Babarunca, Tesla este un apendice al Ciucașului. Deși așa stau lucrurile din punct de vedere geografic, geologic este diferit ca rocă și compoziție. Astfel, aici avem calcar, spre deosebire de restul masivului care este alcătuit din conglomerat.

Am petrecut o zi lungă de mai în pustietate absolută, cățărându-ne pe pereții mai mari sau mai mici din zonă. Nu am avut altă companie decât un urs și câteva capre negre.

Părosu’ la el acasă

Vârful Tesla se înalță abia un pic peste 1600m altitudine, dar are multe posibilități de cățărare mai lungă sau mai scurtă. Profitând de vremea excelentă de primăvară am improvizat cîteva trasee de grad 5-6 în manșă.

Am făcut și câteva rapeluri, am urcat și în punctul cel mai înalt, dar mai ales am hotărât să revenim pentru celelalte zone neatinse acum. Am părăsit ca vrăjiți zona, dar ne-am trezit rapid în pădure când ne-a izbit barbaria defrișărilor.

Au urmat câteva zile de pauză apoi am organizat trei ture pe văile din Bucegi la colțari și piolet. Este activitatea tradițională de primăvară pentru noi. Lucurile s-au desfășurat după cum urmează:

1. Urcare pe Valea Bucșoiului, coborâre pe Valea Morarului (vreme închisă, valea Bucșoiului în proporție de 90% acoperită de zăpadă înghețată, vânt și viscol pe creastă).

2. Urcare pe Valea Mălinului, coborâre pe Valea Priponului (vreme perfectă, soare și senin, valea Mălinului acoperită în proporție de 70% de zăpadă, săritorile descoperite în partea de jos).

3. Urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului (vreme închisă, ploaie și ninsoare pe etaje de altitudine, valea Morarului în proporție de 60% acoperită de zăpadă). A fost atins și Vârful Omu (2507m).

Coborârile pe Valea Cerbului și pe Valea Priponului au fost parțial pe iarbă, fără zăpadă și fără probleme tehnice deosebite. Un amănunt interesant a fost prezența unei ursoaice cu trei pui pe Brâul de mijloc al Morarului. De fapt, a fost așa: capre negre pe Brâul de sus și urși pe Brîul de mijloc. Noi, oamenii, pe firul văii. Cam asta este ierarhia…

La capitolul drumeție am ales un alt loc în care nu mergem prea des: Munții Măcinului. Pe durata a trei zile pline am parcurs traseele de pe Culmea Pricopanului și am atins Vârful Țuțuiatu (cel mai înalt cu 467m altitudine), Vârful Cheia (260m), Vârful Vraju (337m) și am ”cercetat” traseele tematice. Profitând de temperaturile suportabile (vara nefiind încă instalată) am petrecut momente foarte plăcute în cei mai vechi munți din țară. O zonă particulară, cu mult granit, cu faună și floră specifice, un parc național foarte bine îngrijit și iubit, Măcinul este surprinzător și se plasează foarte bine în categoria: mari munți mici.

Am încheiat luna în cea mai iubită zonă a noastră: Bucegi-Piatra Craiului.

Pe un mixt perfect (stâncă-zăpadă) specific acestei perioade a anului (mai ales în ultima vreme) am urcat Valea Gălbenele firul principal și am coborât pe firul secundar. Ploaia ne-a ocolit, ea fiind prezentă doar la TV, din fericire. Stânca udă și bucățile mari de zăpadă dintre săritori au adus ascensiunii un plus de spectaculozitate binevenit.

Chiar pe 31 mai am reluat colaborarea cu Picior de plai, întreruptă de starea de urgență. Cu doi clienți la un ghid, respectând legea, am urmat traseul: Valea Crăpăturii-Vârful Turnu-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.

Bilanțul lunii martie 2020

Cu siguranță nu este o perioadă fericită pentru nimeni. Virusul care face multe victime deja ne afectează masiv activitatea, turismul fiind foarte puternic lovit. În condițiile acestea facem o retrospectivă a lunii martie cu câteva zile mai devreme de a se încheia cu adevărat. Nu știm ce ne va rezerva viitorul, astfel că ne întoarcem spre trecut cu speranța că se va repeta în curând și totul va reveni la normal.

Martie a fost o lună a alpinismului, fără nicio îndoială! Am debutat chiar de Mărțișor cu o tură în Făgăraș pe Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507m). Față de data trecută, acum am urcat dinspre sud, de la cabana Capra. Am urmat ruta pe care urcă colegii de la Salvamont Argeș, trecând pe la cascada Capra și tăind curbele Transfăgărășanului ca să reducem cât mai mult riscul de avalanșă. De la cabana Cota 2000, Baza Salvamont Argeș, a urmat trecerea spre tunel, porțiunea copertinelor mai exact, o lungă traversare (1 km aproximativ).

Odată ajunși la Bâlea Lac am făcut urme spre Șaua Caprei și apoi, peste vârful Văiuga, am atins punctul cel mai înalt din zonă: vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507m). Cornișele, creasta aeriană și celelalte elemente tipic alpine au reclamat o strategie pe care, din experiență, au abordat-o cu succes. Aceeași rută a fost folosită la întoarcere după o pauză de 1 oră la cabana Paltinu pentru a lăsa versantul sudic să intre în umbră și, astfel, să devină mai sigur.

Au urmat alte câteva ture în abruptul vestic al Piatra Craiului. Aici am parcurs, pe diferite tipuri de zăpadă: Traseul Anghelide,

Valea Vlădușca,

Padina lui Călineț, Vâlcelul cu fereastră, Vâlcelul cu smirdar, Canionul Ciorânga Mare, Padina Popii.

Menționez în mod special Padina lui Călineț acoperită de gheață, pe care am coborât-o prin descățărare sau rapel, după caz.

Ieșirea în creasta principală a fost inedită fiind urmat un culoar abrupt și foarte interesant din dreapta Muchii Găuricii.

Pentru acces la Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor) a fost parcurs Hornul Nisipos, a treia variantă (nemarcată) de a ajunge la refugiu.

Am putut admira spendoarea de iarnă a Brâului de mijloc (în zona grotei La Ulcior), dar și detalii din Creasta nordică pe care am parcurs-o parțial între obârșiile văilor.

Ski de tură am făcut în Ciucaș (Pasul Bratocea-Muchia Bratocea-V. Capra-Pasul Bratocea) și în Bucegi (zona Furnica-Vârful cu dor) de deasupra Sinaiei.

Din păcate, calitatea și cantitatea de zăpadă nu au fost cum ne-am fi dorit, așa încât a trebuit să improvizăm și să ne adaptăm la condițiile din teren. Mai cu skiurile în picioare, mai cu ele pe rucsac și cu clăparii pe iarbă ne-am mișcat.

Apoi am lăsat loc și pentru puțină contemplare și ne-am îndreptat atenția spre un masiv foarte estetic și ofertant: Masivul Hășmaș. Pe parcursul a două zile geroase, dar senine, au fost urcate vârfurile Hășmașul Mare (1792m), Piatra Singuratică, Ecem (1707m) și Hășmașul Mic (1696m). Baza a fost Cabana Piatra Singuratică unde ospitalitatea gazdei a fost un plus binevenit la pitorescul locurilor.

Chiar în spatele casei noastre sunt Măgurile Branului, un simpatic șir de vârfuri și culmi, alternând cu stâncării, poieni și pajiști. Aici am făcut o altă drumeție între Bran și Tohănița. Am fost însoțiți de cățelul nostru border collie, Scott, în cea mai lungă drumeție (10 km) din scurta lui viață (aproximativ 4 luni).

În chiar ultima zi de ’’libertate’’ am revenit într-una dintre zonele noastre favorite: Valea Mălăiești. Cu colegii de la Picior de plai am condus un grup pe vârfurile Omu (2507m) și Scara (2422m) prin Hornul Mare. Cei care au fost pe Scara au putut vedea și portalul de lângă vârf, cel prin care privești spre Valea Țigănești.

Urmează o perioadă care va fi marcată de incertitudine și angoasă. Sper să ieșim cu bine și să ne reluăm activitatea alături de voi. Până atunci ne vom hrăni cu amintiri  născute din focul nestins al pasiunii pentru munte. Muntele va fi tot acolo și ne va aștepta.

Ciucaș, cel mai mare munte mic

Cu ’’doar’’ 1954m Ciucașul este, fără discuție, un munte cu altitudine relativ joasă în Carpații noștri. Dar ar fi o dovadă de superficialitate dacă am lua în considerare, pentru calificativul ’’interesant’’, doar altitudinea. Multitudinea de forme stâncoase deosebite, unice chiar, varietatea florei alpine, clima aspră care face iernile să fie redutabile și multe altele, ar întregi o descriere despre acest masiv, fără a spune, nici pe departe, totul.

Întâlnim aici, fie pe poteci marcate, fie pe drumuri mai puțin umblate, megaliți emblematici pentru Ciucaș: Turnul Goliat, Tigăile sau Țiglăile, Turnul de aramă, Mâna Dracului, Sfinxul Bratocei, Turnul Roșu și Turnul Căprioarei sunt doar câteva. Termenul de ’’turn’’ ne duce cu gândul la o cetate. Da, poate, dar nu este o cetate în ruină, construită de mâna omului și, deci, predestinată efemerului, ci una, dacă nu eternă, măcar durabilă.

Omul a dat doar denumirile, uneori controversate. Cazul Tigăilor este un bun exemplu. Grupul de stânci cu acest nume nu are deloc formă de tigaie sau, mă rog, așa cum sunt îndeobște tigăile de uz casnic. În unele lucrări apare, însă, termenul de Țiglăi pentru aceeași zonă, substantiv care înseamnă ’’sticlete’’ (de la ’’țiclete’’ sau ’’țiglete’’). Un pic altceva. Nu am numărat cu atenție sticleții din această parte a Ciucașului, dar cu siguranță sunt mai numeroși decât tigăile. Sau, în orice caz, ar fi premise să existe.

Alt lucru interesant despre Ciucaș este că, deși este minuscul în comparație cu marile masive din Meridionali, are o populație de capre negre stabilă. Nu se pot vedea decât rar pe traseele circulate, dar acestea nu ocupă decât o mică parte din suprafața muntelui.

Iernile aspre, tipice Carpaților de curbură din care face parte și Ciucașul, cu viscole puternice și zăpezi mari, îmbracă orice detaliu în chiciură, dându-i un aspect incredibil de spectaculos. Orice piatră, orice brăduț sau ienupăr devine o operă de artă după perioade cu ceață, vânt și zăpadă.

Pasionați de acest mare munte mic, îl vizităm în fiecare iarnă destul de des (nu atât pe cât ne-am dori). Am ajuns să-i cunoaștem atât zonele accesibile tuturor (vârfurile principale, culmile marcate) cât și cotloanele cele mai ascunse (brânele expuse, culoarele înguste, crestele aeriene).

Am făcut de-a lungul timpului și traseele de alpinism din zonă și iarna mergem des la ski de tură sau drumeții pe rachete de zăpadă. Dar nu disprețuim nici rutele turistice marcate.

Pentru începutul iernii am ales un traseu în circuit cu plecare și întoarcere în zona cabanei Babarunca. Astfel, am urcat pe Piciorul Teslei, poiana Teslei (munte de o formă cu totul particulară pentru Ciucaș), am trecut pe sub Turnul Roșu și Turnul Goliat pentru a ajunge în Șaua Tigăilor sau Țiglăilor. Vârful Ciucaș a fost plăcerea supremă, iar coborârea pe Valea Babaruncăi, cu cheile ei interesante, au încheiat o zi de mers exclusiv pe zăpadă. La acest moment al iernii zăpada nu este mare, deci nici risc de avalanșe nu a fost, dar gheața și crusta dură au reclamat utilizarea colțarilor la urcarea pe vârf și coborârea în vale.

Așteptăm epoca marilor zăpezi în care vom reveni aici cu rachete sau skiuri de tură.