Bilanțul lunii martie 2020

Cu siguranță nu este o perioadă fericită pentru nimeni. Virusul care face multe victime deja ne afectează masiv activitatea, turismul fiind foarte puternic lovit. În condițiile acestea facem o retrospectivă a lunii martie cu câteva zile mai devreme de a se încheia cu adevărat. Nu știm ce ne va rezerva viitorul, astfel că ne întoarcem spre trecut cu speranța că se va repeta în curând și totul va reveni la normal.

Martie a fost o lună a alpinismului, fără nicio îndoială! Am debutat chiar de Mărțișor cu o tură în Făgăraș pe Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507m). Față de data trecută, acum am urcat dinspre sud, de la cabana Capra. Am urmat ruta pe care urcă colegii de la Salvamont Argeș, trecând pe la cascada Capra și tăind curbele Transfăgărășanului ca să reducem cât mai mult riscul de avalanșă. De la cabana Cota 2000, Baza Salvamont Argeș, a urmat trecerea spre tunel, porțiunea copertinelor mai exact, o lungă traversare (1 km aproximativ).

Odată ajunși la Bâlea Lac am făcut urme spre Șaua Caprei și apoi, peste vârful Văiuga, am atins punctul cel mai înalt din zonă: vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507m). Cornișele, creasta aeriană și celelalte elemente tipic alpine au reclamat o strategie pe care, din experiență, au abordat-o cu succes. Aceeași rută a fost folosită la întoarcere după o pauză de 1 oră la cabana Paltinu pentru a lăsa versantul sudic să intre în umbră și, astfel, să devină mai sigur.

Au urmat alte câteva ture în abruptul vestic al Piatra Craiului. Aici am parcurs, pe diferite tipuri de zăpadă: Traseul Anghelide,

Valea Vlădușca,

Padina lui Călineț, Vâlcelul cu fereastră, Vâlcelul cu smirdar, Canionul Ciorânga Mare, Padina Popii.

Menționez în mod special Padina lui Călineț acoperită de gheață, pe care am coborât-o prin descățărare sau rapel, după caz.

Ieșirea în creasta principală a fost inedită fiind urmat un culoar abrupt și foarte interesant din dreapta Muchii Găuricii.

Pentru acces la Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor) a fost parcurs Hornul Nisipos, a treia variantă (nemarcată) de a ajunge la refugiu.

Am putut admira spendoarea de iarnă a Brâului de mijloc (în zona grotei La Ulcior), dar și detalii din Creasta nordică pe care am parcurs-o parțial între obârșiile văilor.

Ski de tură am făcut în Ciucaș (Pasul Bratocea-Muchia Bratocea-V. Capra-Pasul Bratocea) și în Bucegi (zona Furnica-Vârful cu dor) de deasupra Sinaiei.

Din păcate, calitatea și cantitatea de zăpadă nu au fost cum ne-am fi dorit, așa încât a trebuit să improvizăm și să ne adaptăm la condițiile din teren. Mai cu skiurile în picioare, mai cu ele pe rucsac și cu clăparii pe iarbă ne-am mișcat.

Apoi am lăsat loc și pentru puțină contemplare și ne-am îndreptat atenția spre un masiv foarte estetic și ofertant: Masivul Hășmaș. Pe parcursul a două zile geroase, dar senine, au fost urcate vârfurile Hășmașul Mare (1792m), Piatra Singuratică, Ecem (1707m) și Hășmașul Mic (1696m). Baza a fost Cabana Piatra Singuratică unde ospitalitatea gazdei a fost un plus binevenit la pitorescul locurilor.

Chiar în spatele casei noastre sunt Măgurile Branului, un simpatic șir de vârfuri și culmi, alternând cu stâncării, poieni și pajiști. Aici am făcut o altă drumeție între Bran și Tohănița. Am fost însoțiți de cățelul nostru border collie, Scott, în cea mai lungă drumeție (10 km) din scurta lui viață (aproximativ 4 luni).

În chiar ultima zi de ’’libertate’’ am revenit într-una dintre zonele noastre favorite: Valea Mălăiești. Cu colegii de la Picior de plai am condus un grup pe vârfurile Omu (2507m) și Scara (2422m) prin Hornul Mare. Cei care au fost pe Scara au putut vedea și portalul de lângă vârf, cel prin care privești spre Valea Țigănești.

Urmează o perioadă care va fi marcată de incertitudine și angoasă. Sper să ieșim cu bine și să ne reluăm activitatea alături de voi. Până atunci ne vom hrăni cu amintiri  născute din focul nestins al pasiunii pentru munte. Muntele va fi tot acolo și ne va aștepta.

Ciucaș, cel mai mare munte mic

Cu ’’doar’’ 1954m Ciucașul este, fără discuție, un munte cu altitudine relativ joasă în Carpații noștri. Dar ar fi o dovadă de superficialitate dacă am lua în considerare, pentru calificativul ’’interesant’’, doar altitudinea. Multitudinea de forme stâncoase deosebite, unice chiar, varietatea florei alpine, clima aspră care face iernile să fie redutabile și multe altele, ar întregi o descriere despre acest masiv, fără a spune, nici pe departe, totul.

Întâlnim aici, fie pe poteci marcate, fie pe drumuri mai puțin umblate, megaliți emblematici pentru Ciucaș: Turnul Goliat, Tigăile sau Țiglăile, Turnul de aramă, Mâna Dracului, Sfinxul Bratocei, Turnul Roșu și Turnul Căprioarei sunt doar câteva. Termenul de ’’turn’’ ne duce cu gândul la o cetate. Da, poate, dar nu este o cetate în ruină, construită de mâna omului și, deci, predestinată efemerului, ci una, dacă nu eternă, măcar durabilă.

Omul a dat doar denumirile, uneori controversate. Cazul Tigăilor este un bun exemplu. Grupul de stânci cu acest nume nu are deloc formă de tigaie sau, mă rog, așa cum sunt îndeobște tigăile de uz casnic. În unele lucrări apare, însă, termenul de Țiglăi pentru aceeași zonă, substantiv care înseamnă ’’sticlete’’ (de la ’’țiclete’’ sau ’’țiglete’’). Un pic altceva. Nu am numărat cu atenție sticleții din această parte a Ciucașului, dar cu siguranță sunt mai numeroși decât tigăile. Sau, în orice caz, ar fi premise să existe.

Alt lucru interesant despre Ciucaș este că, deși este minuscul în comparație cu marile masive din Meridionali, are o populație de capre negre stabilă. Nu se pot vedea decât rar pe traseele circulate, dar acestea nu ocupă decât o mică parte din suprafața muntelui.

Iernile aspre, tipice Carpaților de curbură din care face parte și Ciucașul, cu viscole puternice și zăpezi mari, îmbracă orice detaliu în chiciură, dându-i un aspect incredibil de spectaculos. Orice piatră, orice brăduț sau ienupăr devine o operă de artă după perioade cu ceață, vânt și zăpadă.

Pasionați de acest mare munte mic, îl vizităm în fiecare iarnă destul de des (nu atât pe cât ne-am dori). Am ajuns să-i cunoaștem atât zonele accesibile tuturor (vârfurile principale, culmile marcate) cât și cotloanele cele mai ascunse (brânele expuse, culoarele înguste, crestele aeriene).

Am făcut de-a lungul timpului și traseele de alpinism din zonă și iarna mergem des la ski de tură sau drumeții pe rachete de zăpadă. Dar nu disprețuim nici rutele turistice marcate.

Pentru începutul iernii am ales un traseu în circuit cu plecare și întoarcere în zona cabanei Babarunca. Astfel, am urcat pe Piciorul Teslei, poiana Teslei (munte de o formă cu totul particulară pentru Ciucaș), am trecut pe sub Turnul Roșu și Turnul Goliat pentru a ajunge în Șaua Tigăilor sau Țiglăilor. Vârful Ciucaș a fost plăcerea supremă, iar coborârea pe Valea Babaruncăi, cu cheile ei interesante, au încheiat o zi de mers exclusiv pe zăpadă. La acest moment al iernii zăpada nu este mare, deci nici risc de avalanșe nu a fost, dar gheața și crusta dură au reclamat utilizarea colțarilor la urcarea pe vârf și coborârea în vale.

Așteptăm epoca marilor zăpezi în care vom reveni aici cu rachete sau skiuri de tură.