Bilanțul lunii martie 2025

La început de primăvară s-a întâmplat ceva ce așteptam cu nerăbdare de ceva timp: să ningă. Și a nins câteva zile transformând zonele montane într-o feerie. Am organizat, sub egida Active Travel, o serie de drumeții de iarnă pentru un cuplu din Australia.

Ziua 1: Zărnești-Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-cabana Curmătura, cu retur prin Prăpăstiile Zărneștiului și urcare la pensiunea din satul Măgura

Ziua 2: Castelul Bran-traversare peste Măgurile Branului-satul Măgura

Ziua 3: Râșnov-Valea Mălăiești-cabana Mălăiești și retur

Ziua 4: Predeal-cabana Diham-Predeal

Am parcurs aceste trasee unind practic două masive importante, Bucegi și Piatra Craiului, pe axa lor cea mai directă: Măgurile Branului.

Făgărașul proaspăt nins ne-a oferit ocazia de a-i urca unele vârfuri importante din zona centrală. Vârful Văiuga, Vârful Vânătoarea lui Buteanu, Vârful Capra și Vârful Iezerul Caprei au fost urcate de la Bâlea Lac prin Șaua Caprei, parcurgând un circuit frumos de alpinism în cei mai înalți munții ai țării. Am trecut și peste Lacul Capra, înghețat bocnă în această perioadă.

Ca în tura precedentă, alături de Back to nature am parcurs în Bucegi două văi emblemă pentru Abruptul Prahovean. Am urcat pe Valea Colților (cu accesul prin Vâlcelul Poieniței și Valea Mălinului) și am făcut retragerea pe Valea Gălbinele, firul principal. Zăpada solidă și sigură din punct de vedere al pericolului de avalanșă, ne-a permis o parcurgere destul de comodă la colțari și piolet.

Ne-am concentrat apoi pe un masiv mic, dar solicitant: Piatra Mare. Cu plecare din zona Dâmbul Morii am urmat traseul spre fosta cabană Bunloc. De aici am continuat pe  Culmea Arsă și am ajuns în Drumul Familial, trecând mai întâi pe la Peștera de gheață și pe la Șirul Stâncilor. De la cabana Piatra Mare am optat pentru coborârea pe Valea Șipoaia, pe traseul care ocolește Canionul Șapte Scări, impracticabil la acea dată.

Pe ce a mai rămas din zăpadă, am schiat la Poiana Brașov. Nimic nu este mai trist decât să constați că iarna se duce din ce în ce mai repede an de an. Dar în porțiunea superioară a pârtiilor au fost condiții mai mult decât acceptabile. Am coborât Sulinar, Lupului, Ruia și Drumul roșu fără a ne strica schiurile prea rău.

Dar iată că iarna a revenit pentru câteva zile și am pornit cu entuziasm în Piatra Craiului. S-a urcat cu mare efort, din cauza zăpezii mari și afânate, pe Padina Șindileriei direct pe Vârful Turnu. Nu am avut suficient timp și nici condiții bune pentru a face un ocol către refugiul Șochima, ocupați fiind să ne croim drum prin nămeții văii și ai crestei acoperite de jnepeni. De pe Turnu am coborât direct pe traseul echipat cu lanțuri în Șaua Crăpăturii și la cabana Curmătura.

Ne-am deplasat apoi către sudul Carpaților, mai exact în Munții Leaota. Aici am parcurs traseul care leagă vârfurile Cioara și Albescu. A fost un circuit care a cuprins Poiana Iuda și Șaua Prislopului, aflată sub Piatra Dragoslavelor, denumit și Vârful Vârtoapele. De asemenea, am trecut și pe lângă ineditul Lac al Domniței aflat la golul alpin.

Au urmat opt zile de schi în Dolomiți. Am legat domeniile din Alta Badia, Colfosco, Val Gardena, Cinque Torri, Tre Cime și inevitabila Marmolada. A fost o altă dimensiune a schiatului, cu mii de metri diferență de nivel coborâți, zeci de instalații folosite la urcare și o echipă minunată. Totodată am putut să urcăm și la peste 3000m, aproape de punctul culminant al Dolomiților.

Reveniți în țară, am urcat pe Vârful Omu prin Hornul Mare din Mălăiești. Coborârea a fost pe fix același traseu. Condiții bune, diferență de nivel de peste 1500m, dar cu răbdare și condiție fizică bună se poate ajunge departe.

Ne-am întors la Mălăiești în zilele următoare pentru o tură cu câinii border collie, Scott și Enya. Fără incidente, multă zbenguială și bucurie, am obosit un pic cățeii pentru mai multă poftă de mâncare. Toată lumea s-a bucurat de această zi, cu excepția motanului de la cabană, Tomiță, care abia aștepta să rămână singur pe moșia lui.

O zi de observare a zimbrilor carpatini, pe scurt Bison Day Tour, ne-a dat ocazia să explorăm, în căutarea lor, o zonă foarte sălbatică de la granița dintre Piatra Craiului, Făgăraș și Iezer Păpușa. Pe Valea Tămașului, sub Poiana Tămaș, am găsit turma mult căutată și am putut observa în voie, de la câteva zeci de metri, diverse aspecte ale vieții lor. Acești zimbri sunt parte a unui proiect de reintroducere și de restaurare a faunei carpatine dispărute. Custodele și inițiatorul este Fundația Conservation Carpathia.

Am terminat luna martie cu un circuit pe Brâul de mijloc al Pietrei Craiului. Ruta aleasă a fost: Podul Călinețului-Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă)-Scara de fier-Padina lui Călineț-Brâul de mijloc-Trecătoarea Termopile-Valea Podurilor-Plaiul Foii. Pe o vreme mai degrabă închisă și neprietenoasă, am parcurs acest traseu în condiții de zăpadă și stâncă, cu ceva momente palpitante pe ici-colo, dar cu multe peisaje frumoase când ne-au lăsat norii să vedem detaliile din jur.

Bilanțul lunii octombrie 2024

Prima tură a lunii a început în scop turistic, dar s-a terminat în scop umanitar. Mai precis, pe traseul La Lanțuri sau Deubel din Piatra Craiului am reușit să  aducem jos cu bine doi câini blocați într-o zonă în care nu se simțeau deloc confortabil. Fiind de talie medie, iar porțiunea expusă și friabilă, operațiunea a fost delicată și riscantă. Dar acolo nu îi puteam lăsa, așa încât ne-am asumat răspunderea și am pornit la treabă.

Într-o tură devenită deja consacrată, prin satele Măgura și Peștera, urmate de Prăpăstiile Zărneștilor, am însoțit un mic grup din Olanda. Tot cu Active Travel am colaborat și în această excursie.

A urmat una dintre cele mai frumoase ture ale anului, mult așteptatul Maroc. Munții Atlas reprezintă cel mai înalt punct din Africa de nord, iar vârful Toubkal este pentru mulți un obiectiv râvnit. Noi am optat în acest an pentru o tură de 4 zile / 3 nopți în care ne-am propus să ajungem pe acest pisc, dar nu pe traseul clasic, ci pe unul ocolitor. Această strategie, mai solicitantă și mai lungă decât ruta normală, ne-a permis să descoperim (din perspectivă personală) locuri uimitoare, să interacționăm mai mult decât de obicei cu localnicii și multe altele.

Ziua 1: Satul Imlil-satul Ait Aissa

Ziua 2: Satul Ait Aissa-Refugiul Tamsoult-Cascada Igouliden-Refugiul Lepiney sau Tazaghart

Ziua 3: Refugiul Lepiney-Refugiul Toubkal (principala construcție de acest gen din Munții Atlas)

Ziua 4: Refugiul Toubkal-Vârful Toubkal (4167m)-Refugiul Toubkal-satul Imlil.

Acesta a fost programul pe zile. Pe parcursul lor am urcat culmi punctate de ienuperi giganți, am străbătut văi cu cascade și șei bătute de vânturi, am traversat sate tradiționale, izolate în timp și spațiu, dar mai ales am intrat real în atmosfera unei regiuni fascinante din toate punctele de vedere.

La final am realizat din nou, pentru a câta oară?, că nu destinația și fluturarea steagului contează, ci drumul. Pentru că, nu-i așa?, călătoria înseamnă victorie (Al-Safar Zafar).

Ne-am întors cu chef de Carpați, în special de Piatra Craiului. Prima zi am urcat pe Traseul Anghelide cu Canionul și Santinela (Falusul sau Santinela Canionului negru) său faimoase și am coborât pe Vâlcelul Crăiței cu refugiile sale cvasi-ascunse (Aninata și Crăița).

A doua zi, o tură distinctă, am parcurs Traseul Dunăreanu din Umerii Pietrei Craiului. După traversarea Brâului de jos și al Brâului de mijloc, am optat pentru a continua triada. Așa încât am străbătut o porțiune lungă din accidentatul Brâu de sus, iar ieșirea în Creasta Sudică am făcut-o printr-un loc inedit, foarte  îngust. Retragerea din Abruptul Vestic a fost prin Ieșirea de la ora 11 spre Poiana Închisă. De aici am optat pentru varianta mai comodă pe la Marele Grohotiș și poteca spre Refugiul Șpirlea. Ambele ture au fost organizate în colaborare cu Back to nature.

Apetitul pentru explorare și descoperirea de locuri noi ne-a adus în Bucegi prin abruptul Doamnelor. Cu intrare din Valea Ialomiței (Valea Obârșiei), am urcat un vâlcel până în Culmea Doamnele. Pentru coborâre am ales un alt culoar, pe care îl ochisem de mult timp, mult mai abrupt și care are chiar în zona de pornire o fereastră mare prin care se poate trece. Am avut nevoie de coardă în ultima parte pentru trei rapeluri care ne-au scos la baza culmii, de unde am ajuns ușor în poteca marcată. A fost o cercetare mai amănunțită a acestui abrupt estetic, tentant și puțin cunoscut.

Am rămas în Bucegi pentru o drumeție de toamnă, cu frunze colorate și frig dis de dimineață. Am parcurs în circuit traseul: Cheile Tătarului-Valea Tătaru-Vârful Tătaru-Șaua Coteanu-Cabana Padina-Cheile Tătarului. Rar parcurs, acest traseu altminteri marcat acceptabil, are în zona inferioară nu numai multe stâncării, dar și peșteri. Printre acestea Peștera Ursului se distinge clar și are intrarea protejată de speologi.

Ca să nu rămână mai prejos explorarea în Piatra Craiului am gândit traseul: Plaiul Foi-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Scara de fier-Brâul de mijloc-Vâlcelul Caprelor-Valea Podurilor-Brâul Soarelui-Brâul de sus-Vâlcelul Ulciorului-Punctul La Ulcior-Vâlcelul Crăiței-Plaiul Foii.

Nimic nu se poate compara cu Westwand-ul în plină toamnă senină! Colți și brâuri suspendate, locuri legendare (Degetul lui Călineț, Bisericuța etc) s-au succedat ca la o paradă măreață.

Am schimbat un pic țara, deci și munții. Am ales Balcanii, Munții Pirin, pentru o tură mai rar parcursă de marea masă de turiști: creasta Geamgiev sau Dzhamdzhiev către Vârful Vihren. Cu plecare de la cabana Banderica am urmat această rută relativ tehnică, dar inedită și retrasă. Ea este, de fapt, varianta de iarnă pentru a urca pe cel mai înalt punct din Pirin.

”Ne-am revenit” în Piatra Craiului unde am făcut bucla: Padina Popii-Șaua Padinei Închise-Vârful Turnu-Padina Hotarului. Grohotișul și sălbăticia locurilor ne-au solicitat toate simțurile, de la orientare la echilibru, dar a meritat (încă o dată!).

Unul dintre ”optmiarii” Carpaților, Vârful Lespezi, ne-a mai ”păcălit” o dată să-l urcăm dinpre Valea Capra, pe muchia Lespezi. 1300m diferență de nivel dintr-un salt, dar care sunt recompensați de imaginile cu Negoiu și Lacul Călțun, cu Arpașul Mic și Buda, cu Mușeteica și Moldoveanu, cu Cozia și Lacul Vidraru.

Sfârșitul de sezon ne-a adus alături de Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) la cabana Valea Vladului și pe culmile din jur (Valea Berevoiescu, Vârful Berevoiescu), Un prilej de întâlnire cu colegii de breaslă, dar și de discuții și schimb de idei pentru următorul sezon, care va fi la observatoarele Bunea, Comisu 1, Comisu 2 și Poiana Tămaș.

O tură tot în Făgăraș, dar în partea sa nordică, au făcut pe o vreme nu tocmai plăcută, cu ceață și umezeală. Muchia Laița cu intrare din Valea Doamnele și continuare până pe Vârful Laița, ne-a oferit peisaje mărețe, parțial ascunse de nori, tehnice la nivel mediu, capre negre liniștite și prospere. Cu excepția porțiunii finale, mai expusă, nimic nu pune probleme pe acest traseu nemarcat, în afară de lungimea sa.

Am trecut linia de finish a lunii octombrie într-un masiv mic, un Parc Național uimitor, Buila Vânturarița. În cele două zile din timpul săptămânii petrecute aici, am urmat aproape toată creasta principală a masivului. Ruta a fost: satul Bărbătești-Muntele Cacova-Hornurile Hududăurilor-Curmătura Builei-Vârful Buila-Vârful Vănturarița Mare-Schitul Pahomie-Mănăstirea Pătrunsa-satul Bărbătești. Am trecut și prin alte puncte de interes (Vârful Piatra, Muntele Albele, Valea Otăsăului etc), dar important este că ne-am rupt un pic din zona Bucegi-Piatra Craiului în acest colț de lume uluitor de frumos. Peste noapte am rămas la refugiul din Curmătura Builei, transformat în loc de înnoptat dintr-o stână părăginită.

Bilanțul lunii septembrie 2024

Prima lună de toamnă a fost o lună… de vară, așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme. Sunt părți bune și rele, ca în orice aspect al vieții, pentru că am putut să facem multe ture cu diverse tematici.

Chiar din 1 septembrie am fost alături de Active Travel care ne-a solicitat pentru un grup de spanioli. Detaliat, traseul a fost etapizat după cum urmează:

Ziua 1: acces cu mașina din Sinaia la cabana Piatra Arsă-urcare la Babele și Sfinx-Crucea Caraiman și retur pe Platoul Bucegilor

Ziua 2: zona Dâmbul Morii-Canionul Șapte Scări-Cabana Piatra Mare și retur pe Drumul familial

Ziua 3: Fântâna lui Botorog-Prăpăstiile Zărneștilor-Poiana Curmăturii-Valea Mărtoiu-Poiana Mărtoiu-La Table (Șaua Vlădușca)-Șaua Joaca-Satul Peștera-Satul Măgura

Ziua 4: Satul Măgura-creasta Măgurilor Branului-Castelul Bran

Ziua 5: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Poiana Guțanu-Valea Bângăleasa-Moieciu de sus

Au fost, cu ale cuvinte, o suită de masive diferite (Bucegi, Piatra Craiului, Piatra Mare și un pic de Leaota) cu o familie, diferite generații, foarte entuziaști și bine pregătiți.

După aceea am luat o pseudopauză în care am urcat cu Scott și Enya în Postăvaru, mai exact pe Vârful Tâmpa pe la Treptele lui Gabony și am coborât pe Drumul Serpentinelor.

Am revenit în plină forță în Bucegi pentru o tură pe traseul: Valea Gălbinele-Hornul Coamei-Brâul Mare al Coștilei-Hornul lui Gelepeanu. Totul a decurs perfect până la ieșirea în Platoul Bucegilor unde o ploaie rece, ce prefața toamna, ne-a determinat să coborâm pe o variantă comodă și sigură, modificându-ne planurile inițiale mai temerare. Această tură de carpatism a fost alături de Back to nature.

O zi cu Active Travel ne-a readus la cabana Curmătura, în Prăpăstiile Zărneștilor și în Șaua Crăpăturii. Un cuplu de turiști germani ne-au fost clienți, prilej cu care am evadat un pic din problematica autohtonă, în special la nivel de discuții.

Ca să nu ne ieșim din mână aceeași agenție ne-a dat de lucru peste două zile și am reajuns la Poiana Zănoaga și Poiana Curmăturii.

Împreună cu Back to nature am parcurs traseul: Valea Seacă a Caraimanului. Am ieșit pe Brâul Portiței și am continuat urcarea pe Vâlcelul Mortului până la Crucea Caraiman. Coborârea a fost pe la cabana Caraiman și apoi pe Valea Jepilor. O tură lungă și complexă, dar pe o vreme superbă, cu stâncă uscată și parteneri bine pregătiți.

Canionul Orății este un adevărat spectacol al naturii și suntem recunoscători acesteia că ne-a permis și nouă, muritorilor, să îl putem străbate cu mijloacele noastre. O suită de rapeluri din stații foarte bine amenajate, ne-a umplut o zi în această zonă aparte.

Apoi am fost în Piatra Craiului cu intenția de a ne bucura de Abruptul Vestic, care toamna este la apogeul spectaculozității. Cu plecare de la Plaiul Foii, am urcat la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă) și am continuat pe Brâul de mijloc (în care am intrat după coborârea pe Scara de fier din Padina lui Călineț). Cu un mic ocol pe Vâlcelul Caprelor pentru a admira Degetul lui Călineț, am continuat pe Brâu (trecând printre altele și de Termopile, de punctul La Plăci și așa mai departe) până la grota La Ulcior. De aici am coborât pe Vâlcelul Crăiței la refugiul Castelul Crăiței și apoi pe Valea Vlădușca la Plaiul Foii.

O drumeție prin Țara Bârsei (satele Șirnea, Măgura și Peștera) combinată cu o evadare culturală și istorică (la Castelul Bran și Sighișoara) au fost oferite unui grup venit prin World Sinergy Travel. În drum ne-au ieșit: Turnul cu ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane, toate aflate în poate cea mai interesantă cetate medievală încă locuită din Europa de est.

Am fost apoi cu trei grupuri diferite adunate de Active Travel din Brașov în zona de la poatele Pietrei Craiului. Turele sunt standard, cu satele izolate Măgura și Peștera, dar și cu Prăpăstiile Zărneștilor sau cabana Curmătura și împrejurimile ei (Șaua Crăpăturii, Poiana Zănoaga, Poiana Curmăturii). În prima parte ne-am bucurat de solitudinea și liniștea locurilor, de potecile ascunse ale localnicilor, dar și de priveliștile munților semeți din jur (Bucegi și Piatra Craiului). În partea a doua am intrat în Parcul Național și am gustat un pic din farmecul acestui loc unic.

Cu o persoană din Ecuador am parcurs în Ciucaș traseul: Pasul Bratocea-Vârful Ciucaș-poteca pe sub Tigăile Mari-Șaua Tigăilor-Pasul Bratocea. A fost o ocazie foarte bună de a-i arăta un colț pitoresc din Carpați, dar și de a putea împărtăși impresii despre Anzii din Cordillera Central unde am făcut în decembrie 2023 o expediție foarte reușită.

După o altă drumeție prin satele brănene împreună cu Active Travel, ocazie cu care am ghidat un turist din UK extrem de entuziast și dornic de a descoperi locuri noi,

am revenit la lucruri mai elaborate și am parcurs traseul: Brâul Ciorânga mare de la Refugiul Speranțelor la Vârful Ascuțit. Unul dintre traseele relativ nou marcate, după ce ani buni a fost o rută celebră de carpatism, acest brâu este o ocazie ideală de a descoperi detaliile Abruptului Vestic al Pietrei Craiului. Ieșirea în creasta principală, Creasta Nordică, pe vârful de 2135m, și coborârea pe versantul estic prin Padinile Frumoase la cabana Curmătura are farmecul ei, versanții fiind diferiți și spectaculoși.

La cursul de dezvoltare profesională din Munții Apuseni, organizat de colegii de la AGMR (Asociația ghizilor montani din România), am parcurs traseul de via ferrata Grota lui Hili din Cheile Turzii. Totodată s-au discutat aspecte importante ale meseriei de ghid montan, atât legislative cât și practice.

Cu Active Travel am schimbat un pic registrul și am însoțit un cuplu în Piatra Mare. Traseul a fost circuitul: Dâmbul Morii-Canionul Șapte Scări-Cabana Piatra Mare-Drumul Familial-Prăpastia Ursului-Dâmbul Morii.

Au urmat apoi câteva zile de drumeție în Piatra Craiului și Bucegi cu un grup din Suedia.

Prima zi: Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-Șaua Joaca-La Table-Poiana Mărtoiu-Valea Mărtoiu-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog.

A doua zi: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Plaiul Boului-Valea Bângăleasa- Moieciu de sus.

Periplul suedezilor în România s-a încheiat cu o tură de bicicletă printre podgoriile Prahovei și cu inevitabila degustare de vinuri locale.

Cu un grup mai numeros (profesori de la un liceu privat) am parcurs poienile de la poalele Bucegilor pe ruta: Bușteni-Căminul Alpin-Poiana Coștilei-Poiana Pichetul Roșu-Șaua Baiului-Gura Dihamului-Bușteni.

Profitând de vremea care a devenit din ce în ce mai plăcută după canicula verii, am plimbat un pic cățeii prin Poiana Cristian și Rezervația de stejari seculari. Este un loc liniștit și ușor accesibil, fără stâne și alte pericole pentru micii noștri prieteni.

Am încheiat luna cu o drumeție de două zile în colaborare cu Active Romania. Prima zi a fost despre Măgurile Branului, urmată, în ziua a doua, de poienile Curmăturii și de cabană, incluzând și nelipsitele Prăpăstii.

Bilanțul lunii august 2023

Sunt unele luni parcă dedicate unui munte anume. Așa a fost și luna august în care am ”ales” Piatra Craiului. În realitate doar s-a nimerit așa, dar nu ne plângem niciodată că mergem în, poate, cel mai frumos masiv din Carpați.

Prima tură a fost de drumeție: Zărnești-Schitul Colțul Chiliilor-Refugiul Diana-Padina Urșilor-Plaiul Foii. Am optat pentru acest itinerariu datorită caniculei din perioada de început a lunii. Golul alpin, pajiștile și poienile erau un calvar din punct de vedere al radiației solare și temperaturii extrem de ridicate pentru zona montană.

Schitul este în sine o oază de liniște și deseori îl recomandăm celor care doresc să asculte doar freamătul pădurii combinat cu foșnetul sutanei călugărilor.

Am continuat să mergem tot în Piatra Craiului și am ales varianta: cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Umerii Pietrei Craiului-Marele Grohotiș-Cerdacul Stanciului-Șaua Tămășel-cabana Plaiul Foii. Acest traseu merge, de la refugiul Șpirlea până la Cerdacul Stanciului, aproape pe curbă de nivel. După ce trece pe sub Umerii Pietrei Craiului, traversează cele două fire ale Padinii Lăncii (secundar și principal), apoi Marele Grohotiș (aflat la baza Peretelui Central), pentru a ajunge la arcada Cerdacului Stanciului trecând pe la intrarea în Peștera Stanciului.

Întoarcerea la Plaiul Foii am făcut-o pe o tură în care predomină pădurea, dar care lasă câteva poieni și luminișuri accesibile privirii pentru a permite admirarea (fotografierea) Abruptului Vestic. Zona Tămășel-Tămaș, pentru că de aceasta este vorba, se află într-un contrast total cu restul Pietrei Craiului din punct de vedere al peisajului. Este o altă componentă estetică a muntelui.

Am ieșit pentru câteva zile din Carpați pentru a participa la o tură în colaborare cu Back to nature.

Destinația au fost Alpii Iulieni, mai exact Vârful Triglav 2864m din Slovenia. Excursia noastră nu a atins doar cel mai înalt vârf din această zonă a Alpilor calcaroși, ci a avut ca obiectiv și alte văi, cabane, piscuri și peșteri din masiv.

La întoarcerea în România o vizită la Peștera Postojna nu se putea rata.

Dar am rămas consecvenți și ne-am orientat din nou către Piatra Craiului. Aici  am ghidat un mic grup de turiști spanioli pe un traseu clasic de traversare a Pietrei Mici (Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Șaua Crăpăturii-Vârful Piatra Mică-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog).

Între altele am intercalat și un Bucegi. Am parcurs ruta: Bran Poarta-Valea Ciubotea-Vârful Scara 2422m-Culmea Țigănești-Clincea-Bran Poarta. Cu o diferență de nivel apreciabilă (peste 1500m) toate traseele cu plecare din Bran sunt redutabile atât vara cât și, mai ales, iarna. Zona este complet diferită față de Abruptul Prahovean, de exemplu, dar și în comparație cu Valea Ialomiței, partea centrală a Bucegilor. De fapt, în asta constă și diversitatea acestui masiv unic: peisajul se schimbă de la zonă la zonă aproape total.

Am reiterat apoi drumeția cu copii (adolescenți) din luna precedentă. În colaborare cu  Asociația ”Un strop de fericire” am urmat același traseu ca data trecută: Cabana Șapte Crai-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz și retur. A fost o ocazie foarte bună  pentru ambele ”tabere” de a interacționa, învăța unii de la alții și de a ne bucura de natură. Mereu avem ceva de învățat de la generațiile ”înlocuitoare”.

Cum Piatra Craiului este cunoscută și pentru traseele sale nemarcate, am abordat împreună cu colegii de la UpMountain un astfel de circuit: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Speranțelor-Scara de fier-Brâul de mijloc-La Ulcior-Traseul (Canionul) Anghelide-Cabana Plaiul Foii. Grupul a fost împărțit în trei subdiviziuni, fiecare având propriul ghid, făcând astfel tura abordabilă și, mai ales, legală. După cum se știe sau ar trebui să fie cunoscut până la această oră, accesul pe traseele nemarcate din Parcul Național Piatra Craiului (PPC) este permis doar în grup limitat de persoane însoțite de ghizi montani autorizați și anunțat totul în prealabil la Administrația PPC.

Am schimbat apoi versantul, dar nu și masivul. Pe partea estică a aceluiași munte există câteva zone interesante, sălbatice și puțin străbătute. Printre ele ne-am învârtit o zi întreagă legând un circuit: Satul Peștera-La Table-Refugiul Grind I-Brâul de sub Grind-Vâlcelul Cheii-Creasta Sudică-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind I-Satul Peștera. Extrem de izolat și fără niciun fel de potecă sau reper clar, brâul trece pe sub Hornurile Grindului și în imediata proximitate a Avenului din Grind. Acest loc magic pentru speologi este un obiectiv de explorare extrem de cunoscut.

Câteva imagini și de pe tronsonul Creasta Sudică-Șaua Grindului-Vârful La Om:

Nu puteam rata o altă ieșire în Bucegi! Am ales un traseu lung și solicitant, dar care oferă mari satisfacții: Cabana Gura Dihamului-Poiana Coștilei-Valea Cerbului-Vârful Omu-Cabana Babele-Cabana Piatra Arsă. Ploaia care ne-a prins la cabana Babele nu ne-a mai lăsat să coborâm pe Valea Jepilor cum era planul inițial, așa că am optat pentru o rută mai ușoară de retragere.

Nu am uitat nici alergarea montană (trail running), așa încât am unit într-o singură ”goană” Postăvaru și Piatra Mare. Ruta: Zona Dâmbul Morii-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare-Cascada Tamina-Halta Timișul de sus-Spinarea Calului-Poiana Trei fetițe-Vârful Postăvaru-Drumul Șerpilor- Halta Timișul de jos (33km).

Un traseu lung și destul de dur, complicat de căldura extremă din cea de-a doua parte a zilei, urmată de ploaia inevitabilă de vară.

Am participat apoi la un alt tur de observare a faunei din viitorul (sperăm) Parc Național Făgăraș. A fost o excursie similară cu toate celelalte organizate de Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia). Au fost observate animale (urs, mistreț, cerb) și s-au urcat vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele.

Au urmat două ture de alpinism pe care le vom detalia mai jos.

Prima a fost în Piatra Craiului (de ce nu tot acolo?!) și a fost o datorie mai veche. Dacă în iulie furtuna nu ne-a lăsat să ne ducem la bun sfârșit planurile, acum am reușit. Traseul Umerii Pietrei Craiului-Brâul de jos-Brâul de mijloc-Brâul de sus-Creasta Sudică-Traseul ”La Lanțuri”. Cu o primă parcurgere istorică a lui Ion Ionescu Dunăreanu, urmată de multe alte variante și modificări, această rută de acces în creasta principală, traversează trei dintre cele mai importante brâuri ale Abruptului Vestic. Totodată, se poate face cunoștință și cu Bârsa Umerilor, o vale interesantă și deloc de neglijat, tipică pentru acest versant.

Apoi ieșirea în Creasta Sudică, parcurgerea ei până în Șaua Grindului și coborârea pe Traseul Deubel (”La Lanțuri”) încheie cu succes o zi reușită.

A doua tură de alpinism a fost parcurgerea Crestei Vârtopel din Făgăraș. De obicei luată la pachet cu Muchia Arpășel, este parte din cea mai accidentată și alpină porțiune a crestei principale. Dar poate fi parcursă independent, fiind destul de interesantă și de sine stătătoare. Mai ales dacă se coboară direct pe vâlcelele abrupte și parțial înierbate de dinainte de Urechile de iepure (detaliu din Arpășel). Se ajunge în poteca marcată a crestei (bandă roșie) după un parcurs deloc îmbietor, dacă este privit de sus.

Ultima drumeție din sezon a revenit totuși Bucegilor. Am făcut un circuit în zona ialomițeană (centrală) legând traseele: Telecabina Peștera-Culmea Doamnele-Vârful Doamnele 2401m-Vârful Bătrâna 2181m-Valea Doamnele-Telecabina Peștera.

Exact înainte de a se strica vremea pentru câteva zile, am avut parte de un vânt extrem de puternic, dar care a prilejuit un dans minunat al norilor.

Fix în ultima zi a lunii am colaborat cu Visit Romania (o agenție din Norvegia) pentru un tur cultural al orașului Sighișoara. Plină de monumente, un adevărat muzeu în aer liber, această cetate medievală ne-a oferit obiectivele sale într-o superbă zi cu aromă de toamnă.

Pe lângă turnurile breslelor (Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Tâmplarilor etc), am admirat Turnul cu ceas, am urcat Scările acoperite spre Biserica din deal, am intrat pioși în Cimitirul Evanghelic, am fotografiat Casa lui Vlad Dracul și am intrat în Biserica Mănăstirii Dominicane. O întoarcere în timp în istoria acestor locuri multietnice și pluriculturale.