Întorși din Alpi sau Cum ne-am petrecut sfârșitul iernii

Am încheiat oficial sezonul de iarnă. De ce abia acum? Pentru că în perioada 30 iunie – 25 iulie am fost plecați în Alpi unde iarna este stăpână absolută la altitudine. Concret, destinațiile noastre au fost Monte Rosa (două ture distincte), Mont Blanc și Grossglockner.

În Monte Rosa au fost urcate vârfurile: Punta Gnifetti (4559 m), Parrotspitze (4432 m), Ludwigshohe (4342 m), Pyramide Vincent (4215 m), Balmenhorn (4167 m). Pentru “colecționarii” de patrumiari acest masiv deosebit de interesant este o mină de aur. Nu numai că aici se găsește al doilea vărf ca altitudine din Alpi (Dufourspitze 4634 m), dar sunt multe alte vârfuri foarte tentante. Diversitatea peisajului ne-a purtat de pe ghețari cu labirint de crevase, pe creste de zăpadă ascuțite și aeriene, până la pasaje stâncoase poleite cu gheață.

Mont Blanc-ul a fost atins pe ruta clasică, dar cu o abordare mai specială. Prima zi: Bellevue (1700 m) – Nid d’Aigle (2300 m) – Refuge du Tete Rousse (3200 m) unde s-a dormit la cort. A doua zi: Tete Rousse (3200 m) – Refuge du Gouter (3800 m) – Refuge Vallot (4300 m) unde am înnoptat în condiții de bivuac. A treia zi: Vallot (4300 m) – Mont Blanc (4810 m) – Bellevue (3000 m de coborăre – un adevărat tur de forță).

Grossglockner, cel mai înalt vârf din Austria, l-am urcat pe ruta Luckner Haus (1900 m) -Studl Hutte (2800 m) – Erzherzog Johann Hutte (3470 m) în trei zile. După două zile de ninsoare și viscol, care ne-au ținut prizonieri în cabană cu ochii pe fereastră, nervoși și plictisiți, am reușit ascensiunea vârfului pe o vreme de iarnă autentică. Traseul spectaculos, mai greu decât alte rute normale de pe vârfurile frecventate, a culminat la 3798 m după o ascensiune in teren mixt (zăpadă, stâncă, gheață) grație ninsorilor recente, vântului puternic și temperaturilor scăzute.

Echipele s-au descurcat minunat, nu au fost probleme în afara celor binecunoscute (rău de altitudine, aclimatizare). Vremea capricioasă a făcut ascensiunile mai interesante și toți participanții au înțeles importanța antrenamentului din timpul anului, esențial pentru reușita oricărei ture la altitudine și, mai ales, pe un teren atât de divers precum cel din Alpi.

Tură de anduranță în Piatra Craiului

De multă vreme am ajuns la concluzia că ieșirile din timpul săptămânii sunt mai aproape de ceea ce trebuie să găsim pe munte: liniște și pace.

Dar muntele, liniștea și pacea nu au fost decât un decor pentru planurile din ziua de 16 iunie.

Traseul pe care l-am plănuit și, în cele din urmă l-am realizat, a fost: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Vf. Turnul-Vf. Ascuțit-Vf. La Om-Coama Lungă-Șaua Funduri-Poiana Funduri-La Table-Cheile Pisicii-Prăpăstii-Fântâna lui Botorog (28 km).

Comparând cu precedenta tură de rezistență din Bucegi (Arcul Bucegilor 40 km – 8 ore), aici am parcurs 28 km în același interval de timp. Nu forma fizică a fost cea care a dictat asta ci dificultatea traseului. Dacă în Bucegi am parcurs totul în mers rapid, în Piatra Craiului “asperitățile crestei“ nu ne-au permis alergarea, terenul mult mai accidentat încetinindu-ne mult.

Parte a unui lanț întreg de ture de acest gen (anduranță, distanțe mari în interval cât mai scurt), parcurgerea integrală a Crestei Pietrei Craiului este aparte datorită caracteristicilor acestui munte unic in România.

Vor urma ale ieșiri: Postăvarul-Piatra Mare într-o singură tură de o zi, Creasta Făgărașului, Cozia.