Bilanțul lunii octombrie 2019

Cea mai frumoasă și cea mai stabilă lună de toamnă nu și-a dezmințit faima și nu și-a înșelat tradiția permițându-ne să fim foarte ocupați.

Au fost activități diverse, de fapt o continuare firească a lunii septembrie.

În cadrul mai multor ture de alpinism clasic am fost pe trasee în Bucegi (Valea Scorușilor, Valea Gălbenele, Valea Hornului, Valea Urzicii,

Valea Mălinului,

traversarea Acelor Morarului

Piatra Craiului (Valea Vlădușca, Brâul de mijloc)

dar și în Făgăraș (Muchia Vârtopel-Arpășel). Traseele au fost parcurse pe stâncă urcată, în condiții ideale.

Cu grupuri de turiști amatori de drumeții inedite am fost pe trasee din diverse masive. Piatra Craiului a prilejuit o tură deosebit de frumoasă pe traseul: Cabana Brusturet-Șaua Funduri-Creasta Sudică-Vârful La Om-Refugiul Grind-Cabana Brusturet.

În Bucegi ne-am plimbat prin zona Valea Mălăiești-traseul Tache Ionescu-Cabana Diham. Un prilej deosebit de a admira culorile pădurii.

Cu Picior de plai am urcat pe vârfurile Moldoveanu și Viștea Mare pe ruta: Stâna Burnei-Lacurile Galbena cu coborâre pe Valea Rea. Tot împreună am parcurs un traseu solicitant, dar extrem de frumos în Postăvaru. Astfel, am ales pentru o zi de sâmbătă Spinarea Calului spre Vârful Postăvaru.

Duminica următoare am ținut un atelier de rapeluri și tehnici de coborâre pe coardă în Măgurile Branului. Participanții au învățat să utilizeze mai multe tipuri de dispozitive, dar și nodurile specifice alpinismului pe parcursul unei zile întregi.

Cu un grup de fotografi profesioniști din Polonia am petrecut o săptămână în zona satelor Măgura, Peștera, Predeluț, dar și în binecunoscutele Bran, Brașov și Râșnov. Am făcut și câteva trasee montane în Piatra Craiului și Munții Perșani (Vulcanul Racoș). Scopul călătoriei lor a fost realizarea de fotografii cu tema Viața la țară, tradiții și obiceiuri din Transilvania.

Spre sfârșitul lunii zăpada iarna a aruncat buzduganul și și-a arătat un pic colții. Am profitat la maximum de ocazia de a o întâmpina în Bucegi urcând Hornul cu Florile din Jepii Mici, dar și Brâul lui Răducu. S-a folosit echipament specific de iarnă (colțari și piolet), iar viscolul și vântul puternic au contribuit la farmecul turelor.

Un capitol special a fost ocupat de o nouă țintă pe care ne-am propus-o pentru următoarea perioadă. Mai exact pregătirea pentru a urma Școala Națională Salvamont.

În cadrul unor ieșiri didactice prieteni din formația Salvamont Argeș ne-au arătat tehnici specifice de salvare, noduri, amaraje, lansări, dar și utilizarea echipamentului (UT2000, scripeți, role etc).

Bilanțul lunii septembrie 2019

Toamna care a venit (în sfârșit!) nu a venit cu mâna goală ci cu vremea stabilă și plăcută atât de specifică anotimpului. Drept urmare ne-am concentrat pe câteva activități pe care le-am putut desfășura în această perioadă în condiții optime.

Alpinismul a ocupat prima poziție și l-am practicat în cele trei zone consacrate deja: Bucegi, Piatra Craiului și Făgăraș, din multitudinea de arii din Carpați în care ne putem cățăra.

Cu diverse grade de dificultate, expunere și spectaculozitate Bucegii reprezintă templul alpinismului românesc. Aici am ghidat pasionații acestui sport în ture precum: Hornul dintre fire-Valea Hornului-Valea Mălinului, Colțul Gălbenele, Valea Gălbenele firul principal-firul secundar, Valea Albă-Brâna Mare a Coștilei-Valea Priponului, Valea Coștilei.

Totodată am parcus zone mai puțin umblate din acest masiv cum ar fi porțiunea Văii Priponului cuprinsă între Brâul Prionit și Valea Cerbului sau Valea Hornului, ambele din Coștila.

Făgărașului i-am dedicat câteva ture în cuprinsul cărora am parcurs Muchia Negoiu-Lespezi, Pintenul Netedului și Muchia nordică a Buteanului. Creste de altitudine (se desfășoară la peste 2200-2300m înălțime) au rupt cumva rutina calcarului și conglometarului din zona Bucegiului. Cu probleme specifice și extrem de fotogenice a fost o plăcere pentru noi să le atacăm.

A mai fost și o ieșire de cățărare în Măgurile Branului în zona pitorească a Parcului Național Piatra Craiului.

Pentru că drumeția este un alt domeniu de activitate care ne preocupă intens i-am dedicat câteva ture. În Făgăraș am urcat câteva vârfuri interesante pe rute frumoase și spectaculoase. Vârfurile Dara (2500m) și Hârtopul Darei (2506m) prin Valea Sâmbetei, Vârful Cheia Bândei și altele au fost urcate pe o vreme superbă în care culorile toamnei au constituit decorul perfect.

Alt traseu parcurs a fost: Cabana Capra-Fereastra Zmeilor-Vârful Arpașul Mare-Șaua Podragului-Cabana Podragu-Vârful Vistea Mare 2527m-Vârful Moldoveanu 2544m.

O drumeție cu tema turism cultural a ocupat o săptămână întreagă în cursul căreia am însoțit un grup de norvegieni în Piatra Craiului, Bucegi, Tâmpa. Partea istorico-culturală s-a concentrat asupra câtorva obiective: castelul Bran, castelul Peleș, castelul Cantacuzino, tur cultural în Brașov, tur cultural în București. Colaborarea a fost cu o cunoscută agenție de turism (WST).

O temă mai rar practicată este mountain biking-ul. Dar am găsit 2 zile și pentru așa ceva. Iată programul pe zile:

Ziua 1. Predeluț-Tohănița-Zărnești-Gura Râului-Prăpăstiile Zărneștilor-Satul Măgura-Satul Peștera-Șaua Joaca-La Table-Prăpăstii-Zărnești-Tohanul Nou-Predeluț

Ziua 2. Predeluț-Bran-Moieciu de jos-Cheile Grădiștei-Fundata-Moieciu de jos-Bran-Predeluț.

Colaborarea cu Picior de plai s-a materializat în două drumeții:

Cabana Voina-Valea Iezerului Mic (’’Prin Jepi’’)-Lacul Iezer-Vf. Iezerul Mare-Vf. Roșu-Culmea Văcarea-Cabana Voina și Cabana Babarunca-Poiana Tesla-Vf. Bratocea-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea.

Continuăm și în luna octombrie cu alte și alte ture, activități de toate felurile.