Bilanțul lunii iunie 2025

La foarte scurt timp după ce vara a debutat oficial am participat la un atelier de pregătire alături de echipa Salvamont Prahova. În calitate de aspirant am petrecut o zi la de cățărare la Stâncile Sfânta Ana din Bucegi. Am escaladat mai multe trasee în manșă, urmate de exerciții specifice în teren montan (asigurare, rapel, coborâre asigurată). Am repetat amarajele de forță, plus câteva tehnici specifice acestei activități, doar aproximativ similare celor de ghid montan.

Pentru că vremea a fost frumoasă și prielnică plimbărilor lungi, am urcat din Poiana Brașov pe Vârful Postăvaru împreună cu Back to nature, dar mai ales însoțiți de câinii noștri, Scott și Enya. O tură lungă, dar extrem de plăcută pentru toți participanții, fie ei cu două sau patru picioare.

Carpatismul ne-a adus în Piatra Craiului, locul predilect al acestei activități. Am ghidat un grup mic pe Padina Închisă, pornind de jos, din poteca spre refugiul Diana. După urcarea celor 2-3 obstacole ale văii, a urmat inevitabilul grohotiș care ne-a purtat către traseul marcat. De la izvorul La Găvan, am ales coborârea pe același traseu către refugiul Diana. Un argument solid pentru această opțiune a fost ploaia de vară, cu tunete și fulgere, care ne-a împiedicat ieșirea în creastă. Această ieșire a fost, din nou, în colaborare cu Back to nature.

Ploaia a continuat și a două zi, dar ne-a permis totuși să urcăm pe clasicul traseu Padinile Frumoase până pe Vârful Ascuțit. După o oră petrecută la adăpost de descărcările electrice, am coborât pe aceeași rută la cabana Curmătura și Fântâna lui Botorog.

Fideli acestui munte deosebit, Piatra Craiului, am revenit împreună cu Back to nature în Abruptul Vestic. De la refugiul Șpirlea am urcat pe traseul Deubel sau La Lanțuri până la intersecția cu Brâul de mijloc. Urmat către nord, acesta ne-a purtat peste pragurile aeriene și abrupte, am traversat Căldarea Ocolită și Scocul Bun și ne-am oprit o clipă la izvorul din grota La Ulcior. Din acest punct am coborât pe Vâlcelul Crăiței, în câteva rapeluri. După un scurt popas la castelul Crăiței am continuat coborârea către Plaiul Foii.

O lungă săptămână am fost ocupați cu un grup de suedezi aduși de World Sinergy Travel pentru drumeție și turism cultural. Am vizitat împreună Brașovul, Sibiul și nelipsita Sighișoara, apoi Castelul Bran. Am putut să ne bucurăm de gastronomia locală la ferma Cățean, alături de iezi, câini ciobănești și cai.

Drumețiile au inclus Tâmpa, Măgurile Branului, dar și Munții Cindrel. Echilibrat distribuite, au fost zile perfecte pentru cei de peste hotare să cunoască un crâmpei din țara noastră.

Cu Active Travel am ghidat un turist olandez într-o traversare a crestei Piatra Mică, în sensul cabana Curmătura-Poiana Zănoaga. Am întâlnit chiar și un urs în Șaua Crăpăturii, apariție salutată de clientul nostru cu entuziasm.

Cu o persoană din Statele Unite am petrecut două zile în Bucegi și Piatra Craiului pe trasee lungi și spectaculoase.

Ziua 1: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei (sau a Ialomiței, cu cascada Obârșia în ”mare formă”) -Vârful Omu-Cerdacul Obârșiei-Babele din Coștila-Vârful și Crucea Caraiman-Brâna Mare a Caraimanului-Cabana Babele (cu Sfinxul inclus)-Piciorul Babelor-Telecabina Peștera

Ziua 2: Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Traseul Deubel (La Lanțuri)-Creasta nordică a Pietrei Craiului (peste vârfurile: Clăile Căldării Ocolite, Sbirii, Țimbalul Mic, Țimbalul Mare și Ascuțit). Am coborât la cabana Curmătura prin Padinile Frumoase după o zi plină

Nu se putea să nu ajungem și în Munții Făgăraș! Cu pornire de la cariera de piatră din Valea Fundul Caprei am urcat imensa pantă către Vârful Mușeteica. De pe acest colos calcaros, vizibil de departe, am urmat creasta peste Vârful Râiosu și Vârful Buda. Îngustă uneori și friabilă deopotrivă, această muchia sudică desparte văile Buda și Capra, menținându-se constant la peste 2300m altitudine. Am coborât o față la fel de abruptă precum cea de la urcare, direct din creastă, către carieră.

Apoi am evadat pentru 5 zile din zona noastră de activitate, tocmai în nord, în Munții Rodnei. Aici am parcurs creasta principală, trecând peste vârfuri celebre ale acestui masiv, precum: Pietrosul, Rebra, Buhăiescu, Galațului, Gărgălău, Ineu. Am poposit și am campat la lacurile Lala Mare și Pietrosul, dar am folosit și refugiile Șaua Gărgălăului și Ineu. Alpii Maramureșului, în plin sezon de rododendron și alte sute de flori, ne-au oferit enorme satisfacții.

Tot în spiritul munților cu activitate glaciară pronunțată, Bucegii ne-au găzduit pentru un circuit brănean: urcare pe Valea Ciubotea până pe Vârful Scara și coborâre pe Creasta Țigănești și Culmea Clincea. Cu diferență de nivel mare, dar și cu diversitate de peisaj și formațiuni geologice, recomandăm această buclă tuturor celor care vor să parcurgă trasee marcate mai puțin frecventate din Bucegi.

Suntem din nou în Piatra Craiului, la câteva zile după cele de mai sus. De data aceasta pentru a urca Traseul Dunăreanu din Umerii Pietrei Craiului. Intrați prin Bârsa Umerilor, am trecut succesiv peste Brâul de jos, Brâul de mijloc și Brâul de sus. După ieșirea în Creasta Sudică, pe care am mers o bucată, am coborât în Poiana Închisă pe la Ora 11. Din Poiană am ales varianta mai rapidă, nu neapărat și mai comodă, de a ne retrage către Marele Grohotiș, pe sub impresionantul Perete Central.

Cu o parte din echipa tehnică de la Decathlon Romania, am organizat o plimbare ușoară prin zona Predealului. Urcarea a fost pe traseul de pe pârtia Cocoșul, apoi către cabana Gârbova. De aici am urcat Vârful Clăbucetul Taurului. Acest mic punct este important și din punct de vedere turistic, el oferind o belvedere perfectă către masivele din zonă (Bucegi, Neamțului-Baiului etc), dar și din considerente istorice, în proximitatea sa ducându-se lupte importante în Primul Război Mondial.

Ne-am ocupat din nou de cățeii border collie, Scott și Enya, de data aceasta petrecând cu ei o noapte la Lacul Capra din Făgăraș. A doua zi, răsăritul de pe Vârful Iezerul Caprei a fost un prilej de a face multe fotografii superbe.

Am petrecut ultima zi a lunii iunie în compania unui grup de spanioli. Tura organizată de WST (World Sinergy Travel) a presupus câteva ore de petrecut pe Tâmpa, obeliscul Brașovului, turiștii bucurându-se de o vreme excepțională. O căprioară discretă și delicată ne-a încântat cu apariția ei fugitivă.

Bilanțul lunii mai 2025

Am început luna cu o tură de alergare montană. Pe 2 mai ne-am îndeplinit un vis mai vechi, acela de a străbate toată creasta principală a Pietrei Craiului de la un capăt la celălalt. Am pornit de la Fântâna lui Botorog, am urcat Piatra Mică și am coborât în Șaua Crăpăturii (2 ore, din care 16 minute au fost necesare pentru a atinge Vârful Piatra Mică din Poiana Zănoaga). În alte 5 ore am parcurs Creasta Nordică și Creasta Sudică, între șaua mai sus amintiră și Șaua Funduri. Pentru că Piatra Craiului mai ”conține” și Pietricica, am mai avut nevoie de 3 ore pentru a ajunge din Funduri la Podu Dâmboviței. Foarte utilă a fost recunoașterea pe care am făcut-o în această ultimă zonă în aprilie. O tură frumoasă, intensă și care nu ne-a menajat deloc, dar astfel am realizat integrala Pietrei Craiului într-un ritm rapid, dar fără să ajungem la limită vreodată pe traseu.

Chiar a doua zi am revenit pe creastă pe ruta cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Traseul Lehmann-cabana Curmătura. Cu un pas mai domol, în concordanță cu cel al participanților, am putut să ne bucuram de peisaj și să realizăm această buclă clasică de drumeție.

Cu un grup din Suedia am fost în Bucegi în următoarea zi. Organizat de Romania Active, turul a presupus o urcare din Valea Bângăleasa la fosta casă de vânătoare Guțanu, unde am putut să ne odihnim după urcuș și să luăm masa. Coborârea a fost pe Culmea Pleșii înapoi în satul Moieciu de sus. Pe parcurs am putut admira plaiurile și fânețele zonei, dar și Valea Gaura și vârfurile Lancia și Omu.

Sub amenințarea ploii am optat, împreună cu Back to nature, pentru o zonă izolată și rar străbătută din Piatra Craiului. Cu urcare pe Valea Ciorânga am ajuns la locul numit La Ceaun, unde am intrat în grota de acolo. Din acest punct valea devine mai greu accesibilă. Reîntorși pe brâu am pornit către Tunelurile lui Tontsch, arcade de piatră aflate în pădure, denumite astfel după primul cabanier de la Curmătura. Am trecut prin aceste veritabile porți naturale, ce amintesc puțin de Valea Horoabei din Bucegi, și am coborât pe Padina lui Râie în poteca marcată de la Plaiul Foii la refugiul Diana. Totul a fost gândit pentru a nu fi expuși la descărcări electrice și pentru a fi mai feriți de ploaia care a venit într-un final.

Vremea instabilă, umedă și rece a continuat. Dar nu a fost un impediment pentru grupul din Republica Moldova cu care am ajuns de cu seară la cabana Curmătura prin Prăpăstii. A doua zi, pe o ploaie mocănească, am urcat în Șaua Crăpăturii, am coborât pe Valea Crăpăturii (unde am avut o fereastră de vreme relativ bună pentru a admira Acul Crăpăturii). Din zona plaiurilor de jos, după ce ne-am întâlnit cu un urs impasibil, am trecut și pe la Schitul Colțul Chiliilor unde am vizitat peștera cu bisericuța străveche. Traseul nostru a continuat în urcare lungă către refugiul Diana. După o pauză la adăpost de ploaie am coborât pe Padina Urșilor la Plaiul Foii, unde grupul avea cazarea din noaptea respectivă. O vreme complet ostilă, dar alături de parteneri tenace și hotărâți totul devine posibil.

Dar cum era de așteptat am avut și un mic episod de iarnă. Plecând de la Gura Dihamului spre cabana Poiana Izvoarelor (închisă), am intrat din Pichetul Roșu pe Traseul Tache Ionescu. De la Prepeleac am urcat lunga creastă a Bucșoiului Mare până pe Vârful Bucșoiu (2492m). Deja zăpada începuse de pe la Brâul lui Stănilă, așa că ne-am pus colțarii și am folosit pioletul. Pe restul crestei, între Bucșoiu și Omu, a fost iarnă în toată puterea cuvântului, cu viscol și cornișe. Coborârea pe Valea Cerbului am făcut-o pe un fir direct din creastă spre căldarea superioară (cea cu stâna), pe zăpadă bună și sigură. De la jumătatea văii în jos am ieșit din zona albă, ninsoarea fiind înlocuită de ploaie. Un curcubeu ne-a luminat calea și a dat o aură mistică locurilor.

Tot prin Romania Active am însoțit un grup din Marea Britanie pentru câteva zile în Bucegi și Piatra Craiului. Defalcată pe zile tura a fost cam așa:

Ziua 1: Bușteni-Valea Jepilor-Cabana Caraiman

Ziua 2: Cabana Caraiman-Babele și Sfinxul-drumul către Piatra Arsă-Drumul lui Butmăloiu-zona Peștera (cu vizită la Grota Urșilor)-Cabana Padina

Ziua 3: Padina-Șaua Strunga-fosta casă de vânătoare din Guțanu-Culmea Pleșii-Moieciu de sus

Ziua 4: Fântâna lui Botorog-traversare Piatra Mică-Cabana Curmătura

Ziua 5: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Ascuțit-Fântâna lui Botorog-Satul Măgura

Au fost zile exclusiv cu ceață, ploaie și ceva lapoviță (în zonele înalte), cu râuri revărsate și torente. Dar spiritul britanic binecunoscut, aplecat către aventură și inedit, au ieșit biruitoare.

O tură blândă, în zona noastră de suflet, am organizat cu Avenor College. Traversarea Măgurilor Branului, de la Castelul Bran la Zărnești a trecut prin păduri tinere de mesteacăn, a străbătut poieni pitorești, a ajuns în locuri unde am putut admira stânci și colți spectaculoși, fagi seculari și stâne tradiționale.

Câteva zile în zona estică a Făgărașului, mai exact în Poiana Tămaș, dar și la ferma de biodiversitate din satul Cobor au rupt ritmul obișnuit. Cu un praf de zăpadă nouă, prin care scoteau capetele florile de primăvară, pajiștile și pășunile acestei zone ne-au împărtășit din farmecul lor. În liniștea de la fermă am putut urmări în voie animalele deosebite (vaca din rasa sura de stepă, caii din Mongolia, câinii ciobănești de diverse tipuri etc).

Ne-am întors în Piatra Craiului, unde am străbătut un traseu în circuit. Am urcat prin Canionul Anghelide și am coborât (parțial în rapel) pe Vâlcelul Crăiței. Deși mergem des în această zonă a Abruptului Vestic, nu ne putem sătura de măreția și pitorescul locurilor. Tura a fost alături de Back to nature.

Cu un pas în lunile de vară am participat ca instructori la modulul pentru atestarea liderilor montani. Locul ales a fost, de data aceasta, Munții Hășmaș. Aici am putut exersa: orientarea cu harta și busola, traversarea de torent, micronavigația, orientarea de noapte și multe altele. Am prezentat caracteristici ale florei și faunei alpine și am realizat asigurări tip balustradă cu minimum de echipament permis acestui gen de calificare.