1 mai în Făgăraș

Pentru că zăpada se topește în ritm galopant, am alergat să mai prindem ultimele rămășițe ale iernii cu ocazia nobilelor și relaxantelor sărbători de 1 mai.

În Făgăraș, mai exact in zona Bâlea, lumea se speriase de prognoza nu tocmai îmbietoare astfel că am avut parte de 3 zile de liniște și ski de tură.

Au fost parcurse pe skiuri văile Doamnele, Bâlea, Văiuga de pe versatul nordic, Capra și Fundul Caprei de pe versantul sudic, plus legăturile dintre ele.

Am văzut mai mult sau mai puțin ”în direct” avalanșele de primăvară atât de impresionante și de o frumusețe stranie. Practic fiecare culoar avea urme mai vechi sau mai noi de curgeri de zăpadă. Cea mai impreionantă era cea de deasupra cascadelor de gheață de la Bâlea care măturase tot versantul, o placă imensă ruptă și venită la vale.

S-a urcat și pe vârfurile Văiuga și Vânătarea lui Buteanu, ultimul fiind unul dintre “optmiarii” de 2500 m ai Făgărașului unde am intalnit urme de urs!

Zăpada umedă și grea ne-a îngreunat mult mișcarea, dar am luptat și am reușit să ne luam adio de la skiul de tură pe anul acesta într-un mod pe care l-am dorit cât mai muncitoresc cu putință. Doar a fost 1 mai…

Debut de iarnă în Făgăraș și Bucegi

Născut în Alpi, din al căror nume derivă, alpinismul presupune prezența în zona înaltă a zăpezii și gheții, dar și a terenului mixt zăpadă+gheață+stâncă într-un tot unitar ce face ascensiunea mai dificilă, dar și mult mai interesantă.

Cum în țara noastră ghețarii sunt inexistenți, se poate vorbi de alpinism în adevăratul sens al cuvantului doar iarna în munții în care acest mixt este prezent.

Unul dintre masivele în care iarna vine relativ devreme este Făgărașul. Caracteristice acestui munte sunt muchiile (de regulă nordice, dar nu numai) ascuțite și accidentate, cu diferențe de nivel importante și cu lungimi considerabile.

Echipa noastră deschide sezonul de iarnă cât de devreme se poate în fiecare an și conduce pe astfel de trasee alpiniști de toate categoriile.

Anul acesta, pe 20-21 octombrie, au fost parcurse muchiile Buteanului și Bâlei din zona centrală a Făgărașului pe zăpada proaspăt căzută și înghețată.

Pe un vânt de 50 km/h, tipic începutului de iarnă, pe frig pătrunzător și teren mixt (zăpadă, gheață, stâncă, fețe de iarbă) muchiile respective au fost urcate în două zile consecutive de o echipa de 2 persoane, echipate cu colțari, piolet și bocanci de iarnă. Nenumărate vârfuri și strungi înguste, creste aeriene și pasaje scurte de cățărare, toate combinate cu diferență de nivel și expunere – cam acestea sunt caracteristicile dominante ale unor astfel de trasee. În peisaj de iarnă, cu problemele specifice și echipamentul adecvat, sunt ture foarte frumoase și interesante.

Baza de plecare a fost cabana de lângă Lacul Bâlea care, fiind la peste 2000 m altitudine, este accesibilă cu telecabina sau cu mașina (în cazul în care drumul este deschis) și astfel ești scutit de mult efort și poti intra în zona alpină odihnit.

Muchia Bâlei și Muchia Buteanului sunt, astfel, unele dintre cele mai comode ture de iarnă din punct de vedere al accesului la baza traseelor.

Nu același lucru se întâmplă cu alte creste nordice la fel de celebre: Albota, Tunsului, Zănoaga, Viștea unde distanțele sunt mult mai mari, două zile nefiind decât rareori suficiente pentru a te apropia, a realiza traseul și a te și retrage în condiții de iarnă.

***

Pe 30 octombrie și 5 noiembrie, profitând de iarnă care se instalează încet, dar cert în Carpați, s-a mers în Bucegi unde a fost urcată Valea Seacă dintre Clăi. Traseu clasic de alpinism/carpatism pentru începatori (vara), in condiții de început de iarnă devine o tură interesantă pentru cei care doresc sa exerseze mersul cu colțari pe gheață subțire care acoperă stânca friabilă și/sau spălată, folosirea pioletului ca punct de sprijin în asperitățile pietrei, cățărarea cu bocanci de iarnă cu talpă rigidă pe stâncă etc. Un bun antrenament pentru turele din alte zone montane mai cu pretenții, Matterhorn sau Monte Rosa din Alpii italieni sau elvețieni, de exemplu.

Urcarea văii a durat 6 ore, fiecare mic obstacol fiind, din pricina condițiilor meteo, o provocare mai ușoară sau mai importantă. Săritori între 3-20 m, cu aspect de fisură, grotă sau față spălată trebuie trecute cu atenție, asigurările fiind uneori precare. Parcurgând deseori acest gen de traseu noi știm exact toate detaliile și astfel grupul merge în siguranță și se poate bucura de ascensiune.

Pentru cei neobișnuiți cu utilizarea echipamentului de iarnă (bocanci rigizi, colțari, piolet) pe mixt (zăpadă+stâncă+gheață) a fost o ocazie bună de a învăța ceva nou care le poate folosi în evoluția ulterioară ca alpiniști.

Numeroase alte trasee de acest gen sunt pretutindeni în Bucegi (văi si vâlcele alpine, creste și muchii), iar echipa noastră conduce de multe ori pe an tot felul de pasionați ai muntelui în acest teren de “joacă” care este leagănul alpinismului romanesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alpinism de vară în Făgăraș

Pentru că Făgărașul este unul dintre terenurile noastre de joacă nu-l ratăm niciodată în perioada verii când ziua este mai lungă și se pot parcurge trasee alpine interesante de nivel mediu.

În Carpații noștri sunt relativ puține trasee de alpinism care să se desfășoare constant la altitudine mare, peste 2200 m. Mă refer aici la Bucegi și Piatra Craiului în special, aici aflându-se cea mai mare parte a traseelor de creastă de interes alpin.

Făgărașul este pus astfel pe hartă încât sa completeze acest gol din pesisajul munților României.

Astfel, la jumatatea lui iulie 2016, cu o echipă formată din trei alpiniști, am parcurs două trasee clasice în zona de deasupra Transfăgărașanului, cel atât de aglomerat în timpul sezonului de vară.

În prima zi s-a parcurs celebrul traseul Muchia Vârtopel-Arpașel care, fără să aibă dificultăți majore, este o rută susținută care reclamă o bună condiție fizică, dar și psihică. Desfățurându-se la altitudine mare, având pasaje aeriene, treceri delicate și rapeluri în surplombă, acest traseu faimos din Făgăraș nu se poate parcurge decât cu o echipă sudată și bine pregătită din toate punctele de vedere, evident însoțită de un cunoscător al locurilor sau un ghid montan autorizat.

Acesta a fost și cazul turei noastre care s-a desfășurat fără incidente și a oferit clienților multe satisfacții și senzații unice. Asa cum numai Făgărașul poate oferi când vrea el!

A doua zi a fost parcurs traseul Arpașul Mic-Buda, altă creastă înaltă a cărei rută se cocoață la peste 2400 m altitudine deseori. Peretele Budei, simplu, dar friabil, a venit în completarea custurii Arpașului Mic care îl precede, redutabilă și fără prea multe puncte de asigurare.

Și aici echipa a fost la înălțime, atât la propriu cât și la figurat.

Ritmul a fost bun, vremea perfectă și, pentru că fiecare participant a știut ce trebuie să facă în anumite situații, totul a decurs perfect.