Trei ture, doi munți

Pe măsură ce avansează iarna, ne mișcăm și noi în decorul specific anotimpului. Cu atenție la riscul de avalanșă prezent, ca o amenițare mută, dar firească, am făcut câteva trasee de alpinism devenite clasice și ’’tradiționale’’ pentru noi.

Nordul Bucegilor, zona Branului, a fost aria de acțiune a primei ieșiri. Am urcat pe Valea Ciubotea, ieșind în muchie pe un culoar abrupt, dar sigur, cu zăpadă consolidată și perfectă pentru mersul cu colțari și piolet. Am coborât pe Valea Gaura tot pe un vâlcel afluent al firului principal. Cu gândul la viitoarele ture de ski off-piste prin zonă, am profitat de condițiile perfecte de zăpadă și de vremea bună (cer senin și ger de -14 grade Celsius). Am simțit că zăpada nu este stabilă pe Valea Gaura, la pragul glaciar de sub căldarea de sus, dar fiind în cantitate mică și traversându-o cu atenție, pe rând și asigurați, am minimizat riscul de desprindere.

După câteva zile de ninsoare relativ abundentă ne-am orientat către ceva mai sigur din punct de vedere al avalanșelor. În ciuda buletinului nivometeorologic care anunța risc 2 de avalanșă, adică redus, noi am apreciat pe unele porțiuni un risc mult mai mare (spre 4). În ideea aceasta am optat pentru o creastă în locul unei văi. Ținând creasta matematică se evită în mare măsură riscul de ’’plecare’’ a zăpezii, rămânând totuși prezent pericolul în zone cu cornișe și depozite greu de evitat.

Am refăcut cu ocazia aceasta interesanta muchie a Padinei Crucii, un traseu de anduranță, tehnic și cu puține puncte în care îți poți permite să lași garda jos. Deși iarna este abia la început, condițiile au fost grele și s-a mers cu mare grijă în porțiunile tehnice. Cornișele, gheața, iar uneori zăpada afânată și adâncă au complicat lucrurile, dar au făcut traseul mai interesant. Cu un piton și câteve friend-uri am depășit zonele delicate, dar abia sus am putut respira ușurați.

Ultima tură am dedicat-o Pietrei Craiului unde, riscul fiind mai mic, ne-am putut mișca mai în voie. Am ales Padina Închisă pe partea nemarcată, traseu care, pornind din poteca marcată care duce la refugiul Diana, prezintă o săritoare mare și dificilă iarna și mai multe trepte mici, dar susținute. A fost o cățărare mixtă (zăpadă și stâncă), un bun antrenament pentru turele tehnice din Alpii de la vară. Brâna Caprelor, alteori cu risc de avalanșă crescut, am parcurs-o fără probleme atât noi cât și ursul care ne-a precedat nu cu mult timp înainte (socotind după urmele proaspete). Deși termenul de ’’padină’’ înseamnă ’’teren acoperit cu mușchi’’ valea pe care am parcurs-o noi nu se regăsește în această definiție proprie, de altfel, altor munți decât Piatra Craiului. Sunt multe astfel de padini în Crai care, împreună cu văile de abrupt din Bucegi, reprezintă terenul ideal pentru practicarea alpinismului în sezonul de iarnă luând în considerare omiprezentul pericol de avalanșă.

Nu știm exact dacă iubim iarna pentru că ne impune respect sau o respectăm pentru că o iubim. Cert este că siguranța clienților noștri este mai presus de ambițiile și teribilismele cărora le putem cădea în capcană.

Început de iarnă

A venit, cu pași timizi, dar incontestabili, iarna. Cel puțin la peste 2000m altitudine unde avem noi de lucru cu predilecție. Acolo avem noi biroul…

Primele ninsori, temperaturile modeste, dar și lipsa riscului de avalanșă și vremea senină ne-au permis să începem sezonul de iarnă cu câteva trasee estetice.

După o drumeție în Ciucaș pe Culmea Bratocea și vârful principal (1954m), unde am găsit gheață și zăpadă cu crustă numai bune pentru mersul cu colțari, ne-am orientat către altitudini mai mari (Bucegi și Retezat). Nu pentru că am disprețui munții mai scunzi ci din simplul motiv că zăpada se gășeste mai lesne acum acolo sus.

Bucegi: Hornul mare Mălăiești – Culmea Țigănești – Lacul Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. S-a putut merge fără probleme cu colțarii și pioletul pe zăpada înghețată și sigură din punct de vedere al avalanșelor. Un traseu frumos și destul de greu practicabil în sezonul cu zăpadă mare, acum a fost o plăcere să-l parcurgem în siguranță. Am ’’prins’’ un culoar abrupt pe care am coborât din creastă către lac, o frumusețe de rută pe care mai încolo (după ninsorile ce vor veni ) am fi visat-o doar.

Retezat: Vârful Retezat prin Valea Ștevia și Șaua Lolaia au ’’picat’’ exact de 1 decembrie, ziua națională. O fi fost zi națională, dar Uriașul-cu-ochi-albaștri nu s-a sinchisit de asta și ne-a întâmpinat cu ceață deasă și vânt puternic. A vrut să ne arate că el este aici dinaintea noastră, probabil. Fără să fie zăpadă mare, dar cu gheață și viscol, a fost o tură lungă și solicitantă. Așa cum îi stă bine unei ture de iarnă.

Am completat ieșirea în Retezat cu traversarea de la Complexul Râușor la fosta cabană Pietrele (peste Șaua Ciurila) și cu vizite la Cetatea Colț (care l-a inspirat pe Jules Verne pentru romanul Castelul din Carpați) și Cascada Lolaia.

N-o să închei înainte de a spune două vorbe despre ultima tură de cățărare pe stâncă din 2018, probabil. În marile masive din zona noastră (a Branului) ninsese deja și nu mai era deloc plăcut să te cocoți pe piatra udă și cu pojghiță de gheață. Piatra Craiului, Bucegii, Postăvaru au închis porțile pentru această activitate.

Dar ne-au rămas munții-din spatele-casei și anume Măgurile Branului. Pitonați parțial și amenajați în zona satului Măgura (Faleza mare și cea mică) mai au încă zone de care nu se interesează multă lume. Partea dinspre Tohănița nu a fost amenajată deși are pereți înalți și este foarte interesantă.

Am petrecut o zi de toamnă târzie cățărându-ne și rapelând pe un calcar uscat și solid. Se pot improviza diverse rute, ceea ce pune și imaginația la încercare oferind experiențe agreabile la altitudinea de 1300m. Nu este nevoie de ghețari și vârfuri faimoase pentru a te simți bine. Natura în diversitatea ei, inclusiv în Carpați, este un motiv suficient.

Iarnă pentru o zi

A fost, da, iarnă pentru o zi. Cu tot ce trebuie: zăpadă, viscol, ger. N-am putut să ne abținem și am mers să vedem cu ochii noștri, să intrăm, chiar dacă știam că temporar, în sezonul care ne place cel mai mult. Am urcat pe Valea Morarului care ne-a primit cu ceață și zăpadă pulver în care intram până la șold, pentru ca sus să ne ia în primire un viscol puternic. Am ieșit cu fețele biciuite de acele de gheață pe Creasta Morarului și am coborât pe firele secundare ale Văii Cerbului prin zăpada afînată care ne trecea de genunchi. Vântul nu s-a potolit decât în zona de pădure din dreptul Văii Seci a Coștilei. Astfel, am parcurs mai mult de jumătate din traseu la minus -10 grade Celsius grație vântului puternic.

Numeroasele urme de urs din zonele forestiere ale ambelor văi ne-au demonstrat că nu suntem singurii care preferă iarna. Câinele ’’împrumutat’’ de la Gura Dihamului ne-a însoțit întreaga zi, ca un partener fidel și experimentat. Am asistat și la o luptă pentru supremație între doi țapi de capră neagră. A învins cel mai matur, tânărul fiind aruncat cca. 12m în gol de pe o stâncă în zăpada mare și moale care i-a amortizat șocul. L-a trimis să mai ’’citească’’ teoria…

Am folosit practic echipamentul de iarnă (bocanci cu talpă rigidă, parazăpezi, colțari și piolet) fără de care n-aveam ce căuta pe acolo.

La două zile după această ieșire ’’de iarnă’’, temperaturile au crescut și s-a topit 99% din zăpadă. Toamna a revenit în forță și noi am reluat turele de alpinim și drumeție specifice în acest anotimp.

Ture de toamnă 2018

Pentru că vremea bună și stabilă de toamnă a permis ne-am ’’jucat’’ mai mult în zonele de abrupt ale Bucegilor și Pietrei Craiului parcurgând mai multe trasee clasice de alpinism sau nemarcate.

Mai exact, în Bucegi am însoțit clienți pe Valea Gălbenele (firul principal, firul secundar și Hornul dintre fire), Valea Mălinului, Valea Seacă dintre Clăi, Valea Comorilor din Jepii mici, Vâlcelul Mortului din Caraiman, Hornul cu Florile, Valea Morarului, Brâna aeriană, Acele Morarului, Colțul Gălbenele.

În Piatra Craiului am parcurs Padina lui Călineț, Valea Podurilor, Valea Vlădușca, Brâul de mijloc, Vâlcelul cu fereastră.

Am avut parte de ambele tipuri de stâncă, conglomerat și calcar, care sunt predominante în aceste două masive.

De asemenea, nu am uitat nici drumeția și am dedicat două ture pentru Vârful Moldoveanu 2544m urcat prin Valea Viștei și creasta Pietrei Craiului în sensul nord-sud (Vf. Turnu-Șaua Funduri).

O tabără de mountain biking cu copiii în Munții Mehedinți a încheiat anul acesta seria colaborărilor cu Himalaya Travel cum nu se putea mai bine.

Alături de ’’Picior de plai’’ am ghidat pasionați de drumeție în Bucegi (Vf. Omu 2507m, Vf. Bucura Dumbravă 2500m, Vf. Bucșoiu 2492m, Valea Cerbului), Piatra Craiului (Vârful Ascuțit 2150m) și Făgăraș (Vf. Vânătoarea lui Buteanu 2507m, Vf. Lespezi 2522m, Cornul Călțunului 2510m).

Ture externe 2018

În această vară am organizat și câteva ture în afara țării ca să nu pierdem contactul cu zăpadă și altitudinea mare.

Prima ieșire a fost în Alpii italieni, masivul Monte Rosa, unde au fost urcate vârfurile Punta Gnifetti 4559m, Ludwigshoehe 4342m, Pyramide Vincent 4215m, Balmenhorn 4167m. Vremea bună a fost înlocuită treptat de cu viscol și ninsoare făcând ca ascensiunile să fie solicitante și delicate.

A urmat apoi răsplata din Elveția în persoana Matterhorn-ului care a fost urcat pe o vreme splendidă, rară în acest munte emblematic pentru Alpi. S-a urcat creasta Hoernli fără probleme deosebite, ocazie cu care felicit echipa pentru nivelul la care a evoluat.

A doua tură a fost o expediție în Caucazul rusesc, ținta fiind vârful Elbrus 5642m, cel mai înalt din Europa și din Caucaz.

Într-o săptămănă cu vreme închisă și geroasă s-a urcat de două ori pe vârf, expediția atingându-și astfel obiectivul 100%. S-a dormit la cort la altitudinea de 3800m, iar aclimatizarea s-a făcut pe ruta spre vârf urcând treptat spre 4500 și 5000m în zile consecutive.

Sezonul turelor externe a fost închis în august cu o tripletă foarte populară. Și anume Rila (Bulgaria), Pirin (Bulgaria) și Muntele Olimp (Grecia). Vremea a fost splendidă, răsplătindu-ne astfel pentru strădaniile din primele două ture.

Au fost urcate vârfurile Musala (cel mai înalt munte din Peninsula Balcanică 2925m) și Aleko (2713m) din Rila, Vihren (2914m) și Kutelo (2908m) din Pirin.

Muntele Olimp și zeii săi ne-au îngăduit să atingem Mytikas (2917m), Skolio (2909m) și Skala (2866m), Skolio (2909m) și Skala (2866m).

Iarnă timpurie sau Creste înzăpezite în octombrie

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la iarnă mă entuziasmez brusc și nu te mai înțelegi cu mine până nu o văd cu ochii mei.

De curând, mai exact în octombrie, am avut parte de două ture de iarnă autentică în Făgăraș și Bucegi. Aici am „admirat” primele avalanșe din acest sezon.

În ambele masive, la peste 1800 m altitudine, am organizat două ieșiri de alpinism în condiții tipice pentru lunile decembrie-martie, deci mult mai târziu din punct de vedere calendaristic.

Muchia Lespezi-Negoiu și Muchia Bâlei din Făgăraș ne-au pus serios la treabă: spart urme până la baza traseelor, risc de avalanșă moderat, cornișe și viscol. Aflate la altitudine mare (peste 2200m) aceste două creste sunt rute clasice de alpinism de iarnă, punând probleme diverse, dar oferind deopotrivă satisfacții mari. Aeriene și expuse în sezonul alb, nu oferă condiții ușoare de retragere, acest aspect complicând ascensiunea, forțați fiind să terminăm traseul sau să ne retragem la nevoie pe aceeași rută.

În Creasta Padinei Crucii din Bucegi am intrat urcând un culoar abrupt direct din ultima căldare a Văii Mălăiești, ceea a sporit ineditul ascensiunii. Traseu rar parcurs iarna, cu rocă friabilă, asigurări precare și treceri expuse, pune și probleme de orientare uneori. Nu este chiar același lucru dacă, din cauza condițiilor meteo, se deviază cu câțiva metri într-o direcție sau alta. L-am terminat cu bine și am coborât pe Hornul Mic din valea mai sus amintită.

Buna pregătire fizică și tehnică a echipelor, împletită cu cunoștințele și priceperea noastră au dus la succesul turelor, dechizând astfel sezonul hivernal.

Când scriu aceste rânduri, zăpada se va fi topit deja, iarna retragându-se acum doar pentru a reveni în forță. Sperăm…

Un album găsiți pe pagina noastră de facebook

https://www.facebook.com/alpinechallengero/

Inițiere în alpinism de vară / cățărare pe stâncă

Nimeni nu se naște învățat. Totul se învață. Călătoria de 1000 mile începe cu un pas. Și alte “lozinci”.
Un text inteligent spune: „Better to know a knot and not need it, than need a knot and not know it.”
Cam asta am dorit și noi când am organizat un atelier de inițiere în cățărare în zona Cheilor Râșnoavei din Postăvaru.

Cei interesați au putut învăța:

– date despre echipamentul tehnic specific alpinismului / cățărării pe stâncă, termenii specifici;

– nodurile esențiale cu denumirea lor corectă și, mai ales, la ce folosesc ele practic;

– asigurarea și autoasigurarea;

– manevrele de coardă;

– coborârea pe coardă cu mai multe dispozitive diferite (rapelul);

– tehnici de cățărare pe stâncă, poziții corecte ale corpului etc.

S-au parcurs în manșă două trasee-școală de dificultăți ușoare spre medii în prima zi.

În cea de a doua zi, în Piatra Craiului, pentru a aplica practic ceea ce s-a învățat în ziua precedentă, a fost ales traseul de pe Padina Închisă, urcându-se toate săritorile exact ca la carte, participanții punând efectiv noțiunile asimilate în practică.

Domeniul fiind vast și cantitatea de informații variată putem numi acest atelier un ABC care, continuat și perfecționat cu răbdare, poate conduce pe cei amatori către realizări importante în domeniul cățărării.

Ca peste tot este, însă, vorba de voință și muncă multă.

Dincolo de acest atelier noi organizăm ture de alpinism variate, atât la noi în țară cât și în alți munți, pentru cei care au acest ABC sau sunt dornici să învețe.

Piatra Craiului – trasee în abruptul vestic

În Parcul Național Piatra Craiului nu se poate circula pe trasee nemarcate decât însoțit de un ghid montan autorizat. O să mă contrazică multă lume spunând “ba uite ca eu pot, na!”. Nu arăt cu degetul spre nimeni, dar adaug și eu: nu uitați banii de amendă daca sunteți prinși de “cine-trebuie-unde-nu-trebuie”. Dixit!

În augustul torid am organizat o astfel de tură în “Crai”. Planul a fost parcurgerea unei văi de abrupt cu ieșire nu în creasta principală ci în brâurile suspendate ale acestui munte minunat.

Astfel, a fost parcurs de către o echipă de două persoane însoțită de un ghid autorizat traseul Vâlcelul cu fereastră-Brâul de sus-Brâul Ciorânga mare (ramura de nord)-Padina Popii.

Vâlcelul este un traseu relativ ușor, dar care necesită abilități minine de cățărare pe stâncă, ocolirea săritorilor fiind puternic nerecomandată.

Dacă până la intrarea în Brâul de sus orientarea a fost simplă, sau mai simplă, de aici înainte trecerea spre traseul marcat din Padina Popii nu este deloc o joacă de copii. Nici măcar o joacă pentru adulți! Pasaje aeriene cu treceri dificile, la care se folosește coarda și asigurările intermediare, dar și dificultățile de a găsi drumul corect fac din acest traseu o piesă de încercare din multe puncte de vedere.

Sunt esențiale, ca de obicei în teren de aventură, echipamentul adecvat (cască, ham etc), dar și o excelentă cunoaștere a locurilor, posibilitățile de rătăcire fiind nenumărate.

Este un traseu lung și sinuos, dar care oferă satisfacții unice și, fără să fie o realizare alpină de proporții, permite celor ce îl abordează să cunoască o zonă sălbatică și destul de puțin umblată.