Bilanțul lunii mai 2020

Sfârșitul stării de urgență a coincis cu sfârșitul iernii. Luna aprilie am petrecut-o, ca majoritatea iubitorilor de munte, departe de locurile noastre preferate. E lesne de dedus nerăbdarea cu care am început luna mai, luna renașterii activității noastre.

Nu a fost nici pe departe ritmul susținut din celelalte epoci ante-pantemie, dar o să povestim cu plăcere despre ce am realizat, mai ales că perioada de izolare a sporit convingerea că trebuie să ne bucurăm de ocaziile care ni se oferă și ar fi înțelept să fim mai puțin răsfățați și pretențioși.

După câteva zile de ninsoare Ciucașul nu avea risc de avalanșă precum masivele mai mari (Bucegi, Făgăraș etc). Așa că ne-am orientat către o zonă pe care nu o explorasem până atunci: Muntele Tesla. Ne făcea cu ochiul de mai multă vreme, dar acum i-a venit rândul. Fiind plasată relativ aproape de drumul național și de cabana Babarunca, Tesla este un apendice al Ciucașului. Deși așa stau lucrurile din punct de vedere geografic, geologic este diferit ca rocă și compoziție. Astfel, aici avem calcar, spre deosebire de restul masivului care este alcătuit din conglomerat.

Am petrecut o zi lungă de mai în pustietate absolută, cățărându-ne pe pereții mai mari sau mai mici din zonă. Nu am avut altă companie decât un urs și câteva capre negre.

Părosu’ la el acasă

Vârful Tesla se înalță abia un pic peste 1600m altitudine, dar are multe posibilități de cățărare mai lungă sau mai scurtă. Profitând de vremea excelentă de primăvară am improvizat cîteva trasee de grad 5-6 în manșă.

Am făcut și câteva rapeluri, am urcat și în punctul cel mai înalt, dar mai ales am hotărât să revenim pentru celelalte zone neatinse acum. Am părăsit ca vrăjiți zona, dar ne-am trezit rapid în pădure când ne-a izbit barbaria defrișărilor.

Au urmat câteva zile de pauză apoi am organizat trei ture pe văile din Bucegi la colțari și piolet. Este activitatea tradițională de primăvară pentru noi. Lucurile s-au desfășurat după cum urmează:

1. Urcare pe Valea Bucșoiului, coborâre pe Valea Morarului (vreme închisă, valea Bucșoiului în proporție de 90% acoperită de zăpadă înghețată, vânt și viscol pe creastă).

2. Urcare pe Valea Mălinului, coborâre pe Valea Priponului (vreme perfectă, soare și senin, valea Mălinului acoperită în proporție de 70% de zăpadă, săritorile descoperite în partea de jos).

3. Urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului (vreme închisă, ploaie și ninsoare pe etaje de altitudine, valea Morarului în proporție de 60% acoperită de zăpadă). A fost atins și Vârful Omu (2507m).

Coborârile pe Valea Cerbului și pe Valea Priponului au fost parțial pe iarbă, fără zăpadă și fără probleme tehnice deosebite. Un amănunt interesant a fost prezența unei ursoaice cu trei pui pe Brâul de mijloc al Morarului. De fapt, a fost așa: capre negre pe Brâul de sus și urși pe Brîul de mijloc. Noi, oamenii, pe firul văii. Cam asta este ierarhia…

La capitolul drumeție am ales un alt loc în care nu mergem prea des: Munții Măcinului. Pe durata a trei zile pline am parcurs traseele de pe Culmea Pricopanului și am atins Vârful Țuțuiatu (cel mai înalt cu 467m altitudine), Vârful Cheia (260m), Vârful Vraju (337m) și am ”cercetat” traseele tematice. Profitând de temperaturile suportabile (vara nefiind încă instalată) am petrecut momente foarte plăcute în cei mai vechi munți din țară. O zonă particulară, cu mult granit, cu faună și floră specifice, un parc național foarte bine îngrijit și iubit, Măcinul este surprinzător și se plasează foarte bine în categoria: mari munți mici.

Am încheiat luna în cea mai iubită zonă a noastră: Bucegi-Piatra Craiului.

Pe un mixt perfect (stâncă-zăpadă) specific acestei perioade a anului (mai ales în ultima vreme) am urcat Valea Gălbenele firul principal și am coborât pe firul secundar. Ploaia ne-a ocolit, ea fiind prezentă doar la TV, din fericire. Stânca udă și bucățile mari de zăpadă dintre săritori au adus ascensiunii un plus de spectaculozitate binevenit.

Chiar pe 31 mai am reluat colaborarea cu Picior de plai, întreruptă de starea de urgență. Cu doi clienți la un ghid, respectând legea, am urmat traseul: Valea Crăpăturii-Vârful Turnu-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.

Bilanțul lunii iulie 2019

Nu foarte diferită de luna iunie, adică tot capricioasă și ploioasă, iulie ne-a permis câteva ture frumoase și diverse.

Pentru alpinism am fost în Bucegi unde am parcurs traseele Traversarea Acelor Morarului, Creasta Padinei Crucii, Valea Gălbenele (coborâre pe firul principal și pe Hornul dintre fire).

Ceva trasee de drumeție am parcurs în Piatra Craiului. Aici am fost în mai multe ture străbătând rutele: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Traseul Lehmann, refugiul Diana-Padina Popii-Padina închisă-Refugiul Diana, Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Traseul ”La Lanțuri”-Vârful La Om-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Padina Popii-Refugiul Diana-Plaiul Foii. Sunt trasee turistice, dar de dificultate medie spre ridicată la nivelul acesta.

În Bucegi am fost în zona de nord și am petrecut o zi pornind de la Cabana Mălăiești spre Brâna Caprelor-Vârful Bucșoiu-Vârful Omu-Culmea și Lacul Țigănești. În altă zi a fost parcurs traseul Tache Ionescu-Valea Glăjăriei ocazie cu care am întâlnit și un urs mare sub cabana Diham.

În Făgăraș am profitat de o fereastră de vreme bună și au fost urcate vârfurile Lespezi (2522m) și Cornul Călțunului (2510m), iar în colaborare cu Picior de plai au fost urcate vârfurile Mușeteica (2448m) și Piscul Negru (2244m) aflate pe o lungă muchie sudică a masivului.

Un traseu de trail running a fost traversarea masivelor Postăvaru și Piatra Mare pe ruta: Hotel Trei Brazi-Spinarea Calului-Poiana Trei Fetițe-Vf. Postăvaru-Drumul Șerpilor-DN1-Dâmbul Morii-Ocolire 7 Scări-Cabana Piatra Mare-Vf. Piatra Mare (1844m)-Poiana Pietricica-Drum Susai-Cioplea-Predeal. Datele statistice arată: 42,7 km, 8,31h, 2452m diferență de nivel.

Am lăsat la sfârșit tura din Alpi. Au fost urcate vârfurile Dome du Gouter (4304m) și Piton des Italiens (4003m). Ambele aflate pe ruta italiană a Mont Blanc-ului. Rută mult mai interesantă și mai tehnică decât ruta normală franceză. Urcarea la refugiul Gonella presupune o zi lungă de la 1500m la 3071m. Iar ziua de vârf însumează 1800m de urcat. Este, de asemenea, mult mai diversă decât ruta prin refuge du Gouter. Se străbate un ghețar foarte crevasat și apoi, după o zonă de mixt (stâncă-zăpadă) o creastă îngustă și aeriană.

Am investit puțin și în perfecționarea noastră urmând un curs de speologie (nivel TS1) în zona Munților Bihor. Au fost învățate și exersate tehnici specifice (urcare și coborâre în aven, echiparea peșterii, noduri specifice etc).