Sfârșitul stării de urgență a coincis cu sfârșitul iernii. Luna aprilie am petrecut-o, ca majoritatea iubitorilor de munte, departe de locurile noastre preferate. E lesne de dedus nerăbdarea cu care am început luna mai, luna renașterii activității noastre.
Nu a fost nici pe departe ritmul susținut din celelalte epoci ante-pantemie, dar o să povestim cu plăcere despre ce am realizat, mai ales că perioada de izolare a sporit convingerea că trebuie să ne bucurăm de ocaziile care ni se oferă și ar fi înțelept să fim mai puțin răsfățați și pretențioși.
După câteva zile de ninsoare Ciucașul nu avea risc de avalanșă precum masivele mai mari (Bucegi, Făgăraș etc). Așa că ne-am orientat către o zonă pe care nu o explorasem până atunci: Muntele Tesla. Ne făcea cu ochiul de mai multă vreme, dar acum i-a venit rândul. Fiind plasată relativ aproape de drumul național și de cabana Babarunca, Tesla este un apendice al Ciucașului. Deși așa stau lucrurile din punct de vedere geografic, geologic este diferit ca rocă și compoziție. Astfel, aici avem calcar, spre deosebire de restul masivului care este alcătuit din conglomerat.
Poienița de piatră 
Cotloanele ascunse ale Teslei 
Rapel
Am petrecut o zi lungă de mai în pustietate absolută, cățărându-ne pe pereții mai mari sau mai mici din zonă. Nu am avut altă companie decât un urs și câteva capre negre.
Vârful Tesla se înalță abia un pic peste 1600m altitudine, dar are multe posibilități de cățărare mai lungă sau mai scurtă. Profitând de vremea excelentă de primăvară am improvizat cîteva trasee de grad 5-6 în manșă.
Rapel pe horn 
Ultimul rapel, cel mai lung 
Bucurii de calcar 
Muntele Tesla, Ciucaș 
Vf. Ciucaș văzut din Poiana Tesla
Am făcut și câteva rapeluri, am urcat și în punctul cel mai înalt, dar mai ales am hotărât să revenim pentru celelalte zone neatinse acum. Am părăsit ca vrăjiți zona, dar ne-am trezit rapid în pădure când ne-a izbit barbaria defrișărilor.
Au urmat câteva zile de pauză apoi am organizat trei ture pe văile din Bucegi la colțari și piolet. Este activitatea tradițională de primăvară pentru noi. Lucurile s-au desfășurat după cum urmează:
1. Urcare pe Valea Bucșoiului, coborâre pe Valea Morarului (vreme închisă, valea Bucșoiului în proporție de 90% acoperită de zăpadă înghețată, vânt și viscol pe creastă).
Valea Bucșoiului sub Turnul cu jnepeni 
Valea Bucșoiului 
Valea Bucșoiului în zona superioară
2. Urcare pe Valea Mălinului, coborâre pe Valea Priponului (vreme perfectă, soare și senin, valea Mălinului acoperită în proporție de 70% de zăpadă, săritorile descoperite în partea de jos).
Valea Mălinului la săritori 
Săritoarea cu bolovan 
Filarea partenerilor 
Primul canion al văii Mălinului 
Valea Mălinului deasupra punctului ”La Lespezi” 
Ultima treime a văii Mălinului 
Obârșia văii Mălinului 
Ieșirea din Valea Mălinului
3. Urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului (vreme închisă, ploaie și ninsoare pe etaje de altitudine, valea Morarului în proporție de 60% acoperită de zăpadă). A fost atins și Vârful Omu (2507m).
Valea Morarului 
Canionul văii Morarului 
Porțiunea inferioară a văii Morarului 
Valea Morarului la golul alpin 
Valea Morarului 
Căldarea superioară a văii Morarului
Coborârile pe Valea Cerbului și pe Valea Priponului au fost parțial pe iarbă, fără zăpadă și fără probleme tehnice deosebite. Un amănunt interesant a fost prezența unei ursoaice cu trei pui pe Brâul de mijloc al Morarului. De fapt, a fost așa: capre negre pe Brâul de sus și urși pe Brîul de mijloc. Noi, oamenii, pe firul văii. Cam asta este ierarhia…
Coborâre pe Valea Priponului
La capitolul drumeție am ales un alt loc în care nu mergem prea des: Munții Măcinului. Pe durata a trei zile pline am parcurs traseele de pe Culmea Pricopanului și am atins Vârful Țuțuiatu (cel mai înalt cu 467m altitudine), Vârful Cheia (260m), Vârful Vraju (337m) și am ”cercetat” traseele tematice. Profitând de temperaturile suportabile (vara nefiind încă instalată) am petrecut momente foarte plăcute în cei mai vechi munți din țară. O zonă particulară, cu mult granit, cu faună și floră specifice, un parc național foarte bine îngrijit și iubit, Măcinul este surprinzător și se plasează foarte bine în categoria: mari munți mici.
Dunărea la Măcin 
Munții Măcinului 
Așa-i când urci de la zero! 
Munții Măcinului 
Pietrele lui Teo 
Munții Măcinului 
Detalii din Munții Măcinului 
Spre spațiile vaste ale Dobrogei 
Broasca țestoasă de Dobrogea 
Abrupturi 
Idilic 
Satul Greci 
După ploaie
Am încheiat luna în cea mai iubită zonă a noastră: Bucegi-Piatra Craiului.
Pe un mixt perfect (stâncă-zăpadă) specific acestei perioade a anului (mai ales în ultima vreme) am urcat Valea Gălbenele firul principal și am coborât pe firul secundar. Ploaia ne-a ocolit, ea fiind prezentă doar la TV, din fericire. Stânca udă și bucățile mari de zăpadă dintre săritori au adus ascensiunii un plus de spectaculozitate binevenit.
Săritoarea Mare (V. Gălbenele, principal) 
Spre obârșia V. Gălbenele 
V. Gălbenele (principal) 
Săritoarea Mare de pe V. Gălbenele (principal) 
V. Gălbenele (principal) 
Rapel pe firul secundar al V. Gălbenele
Chiar pe 31 mai am reluat colaborarea cu Picior de plai, întreruptă de starea de urgență. Cu doi clienți la un ghid, respectând legea, am urmat traseul: Valea Crăpăturii-Vârful Turnu-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.
Spre Vf. Turnu 
Vedere spre Piatra Mică 
Spre Vf. Turnu 
La Găvan 
Coborâre pe Padina Închisă 
Brâna Caprelor
