Bilanțul lunii decembrie 2024

La sfârșit de an am fost ocupați chiar mai mult decât ne-am obișnuit în perioadele anterioare similare, în ciuda sărbătorilor care fragmentează, de regulă, activitatea.

De Ziua Națională am urcat, braț la braț cu Back to nature, Vâlcelul cu fereastră din Piatra Craiului. Traseul a fost dus-întors pe aceeași rută, ieșirea în creastă fiind problematică la acea dată din cauza zăpezii mari. O tură de alpinism pur, în condiții de iarnă demnă de acest nume, cu viscol și pulver.

Pe vârful cel mai înalt al aceluiași masiv, denumit La Om sau Piscul Baciului, am ajuns (pentru a câta oară?) câteva zile mai târziu. Cu plecare din satul Peștera am abordat vârful pe la refugiul Grind și apoi pe varianta de iarnă (Muchia Colții Găinii). Pentru că am avut o echipa solidă și bine antrenată, am atins vârful în trei ore de la pornire, mai bine decât uneori vara, am putea spune.

Cu mare poftă de schi de tură am organizat două ieșiri în Bucegi pe unde era mai multă zăpadă.

Prima a fost:

– urcare de la stația de telecabină Peștera pe Piciorul Babelor și Vârful Cocora, cu coborâre pe Plaiul lui Păcală și revenire la punctul de plecare

A doua a fost:

– urcare de la stația de telecabină Peștera pe Piciorul Babelor, apoi pe Platoul Bucegilor în Șaua Șugărilor și pe Vârful Colții Obârșiei (2480m altitudine). Ultima parte a ascensiunii a fost alpinism, pe muchia îngustă și abruptă: schiurile pe rucsac, colțarii pe clăpari și pioletul în mână. Am continuat pe Culmea Obârșiei până pe Vârful Obârșia (2408m) de unde am coborât prelung la bază, încheind bucla.

Au fost două zile cu zăpadă multă, sub toate formele (pulver, cu crustă, plăci de vânt etc), adevărate condiții pentru schi de tură cu accente de schi-alpinism.

Un traseu deosebit de spectaculos, Cetatea Gropșoarelor din Ciucaș oferă vara (sau în sezonul fără zăpadă) posibilitatea de a ajunge pe Vârful Gropșoarele, direct din drumul național (DN1A), pe o rută nemarcată, tehnică pe alocuri. Cu unele părți de carpatism, cu altele de cățărare pură pe conglomerat, dar și cu provocări mari de orientare, de această cale de a urca în creasta principală a Ciucașului ne leagă frumoase amintiri, care ajung până ”jos”, în anii `90. Ca mai toate turele care vara au caracteristicile prezentate mai sus, iarna devin accesibile doar pentru practicanții alpinismului autentic. Noi am pornit, alături de Back to nature, într-o astfel de tură hibernală, însoțind un mic grup de persoane bine pregătite tehnic, fizic și mental. Am putut parcurge traseul, dus-întors pe aceeași linie, după ce ne-am luptat cu zăpada și provocările terenului, dar și cu vântul extrem de puternic care părea a nu avea alt scop decât să ne gonească acasă.

O tură mai ”blândă”, dar foarte puțin tehnică și de aceea des parcursă iarna, a fost traversarea Pietrei Mici (a Craiului) din direcția cabanei Curmătura către Poiana Zănoaga. A fost o bună ocazie de a folosi colțarii și pioletul, participanții fiind la început de drum într-ale alpinismului.

Ne-am concentrat apoi, datorită unor zile de ninsoare abundentă, pe schiul de tură. Au fost trei excursii succesive:

– Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Valea Bărbulețul-Moieciu de sus (viscol sus, datorită căruia toata zăpada proaspătă și afânată am găsit-o în zona de pădure și care a fost adevărata bucurie a schiorilor)

– Pasul Bratocea-Vârful Grohotișul și retur (o minunată oportunitate de a parcurge o parte din acest mic masiv, care vara nu este interesant decât pentru bicicliști sau drumeți obișnuiți)

– Pasul Bratocea-Vârful Bobu Mic-Vârful Bobu Mare (o ediție revizuită și adăugită a zilei precedente, fără vârful principal, dar cu multe linii de schiat, inedite și absolut neatinse în acest început de sezon)

Tot în această lună, care încheie un an fructuos, am mai avut câteva activități care nu lipsesc niciodată din programul nostru.

Plimbările cu câinii la Poiana Cristian și Rezervația de stejari seculari sau pe Tâmpa și prin pădurile din preajma Brașovului. De câteva ori am prins și mult apreciata zăpadă. Mingea a fost pe primul loc, dar și simpla alergare și joaca fără odihnă.

Schiul de pârtie sau schiul alpin ne-a purtat în Poiana Brașov unde pârtiile deschise la acea dată (Sulinar, Subteleferic sau Ruia) ne-au oferit satisfacțiile de sezon.

S-a încheiat festiv și activitatea pe teren cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia). La cabana Valea Vladului s-a petrecut, s-a discutat, dar s-a și ieșit în pădure alături de colegi ghizi.

Încheiem anul 2024 cu satisfacții personale și profesionale și ne străduim să avem speranța că 2025 va aduce o iarnă serioasă și posibilități de a ne practica meseria în cât mai multe și variate moduri posibile.

Bilanțul lunii iunie 2024

Pentru că vara era deja pornită, am început și noi cu un atelier de inițiere în carpatism (sau alpinism de vară sau drumeție alpină sau cum vreți să o denumiți). Pentru că munții noștri Carpați nu au ghețari nu prea putem vorbi vara (sau în sezoanele fără zăpadă) de practicarea alpinismului. Acesta din urmă presupune prezența gheții sau zăpezii în combinație cu stânca. Este, cu alte cuvinte, un mixt iarnă-vară tot timpul anului. Dar această activitate nu se poate practica în miezul verii la noi, fiind diferite condițiile climatice față de Alpi sau Caucaz, spre exemplu. Putem însă să ne mândrim cu alte tipuri de zone la care Piatra Craiului, Bucegii și Făgărașul, dar nu numai, sunt pe locurile de frunte.

Cu tehnici împrumutate din cățărare, dar și cu suficientă experiență pe traseele de drumeție (marcate) se pot aborda multe rute de carpatism de diverse niveluri.

Atelierul nostru a debutat cu noțiuni despre rapel, cățărare, noduri utilizate frecvent, filare, urcare pe coardă și manevre de coardă. Pentru această primă zi ne-am deplasat în Masivul Postăvaru, în zona Cheile Râșnoavei.

Zilele următoare am realizat două ture în Piatra Craiului, în zona de vest și nord-vest, pentru a exersa și aplica practic cele învățate.

Turele au fost:

– Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Valea Podurilor-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Grota La Ulcior-Brâul de sus-Scocul bun-Refugiul Aninata-Refugiul Crăița-Valea Vlădușca-Plaiul Foii.

– Schitul Colțul Chiliilor-Padina Închisă-Strunga Izvorului-Padina Popii-Brâul Ciorânga Mare ramura de jos-Brâul Ciorânga Mare (principal)-Plaiul Foii

Au fost zile perfect echilibrate și alese special să fie cât mai diverse și ilustrative pentru scopul atelierului nostru. În această inițiativă ne-am sprijinit cu succes din nou pe Back to Nature.

Am luat apoi o doză de sălbăticie autentică într-o nouă aventură organizată de Conservation Carpathia (Travel Carpathia). Gazda a fost din nou Masivul Făgăraș unde, pentru 4 zile superbe, ne-am rupt de lumea ”civilizată”, trăind cu urșii, mistreții și căprioarele ”la ușă”.

Alături de Romania Active și un grup din Argentina, Japonia, Chile, USA și Marea Britanie am parcurs traseul în circuit: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Plaiul Boului-Șaua Strunga-Casa din Guțanu-Muchia Pleșei-Moieciu de sus. A fost urcat și Vârful Strungile Mici, iar masa de prânz am luat-o la doi pași de Refugiul Strunga, pe locul fostei clădiri a grănicerilor.

Cu un vechi client pasionat de drumeții am traversat Bucegii de la Bran la Râșnov. Ruta a fost: Bran Poarta-Culmea Clincea-Muchia Țigănești-Lacul Țigănești-Șaua Padinei Crucii-Cabana Mălăiești-Valea Mălăiești-Uzina electrică Râșnov. Din păcate ceața nu ne-a îngăduit tururi de orizont prea vaste, dar detaliile apropiate ale traseului și florile, aflate în cel mai frumos sezon pentru ele, au fost o recompensă nesperată.

Himalaya Travel ne-a solicitat pentru o zi de team building al unei companii multinaționale. Nu a fost chiar specificul nostru, dar s-a desfășurat în natură și asta este tot ceea ce contează la sfârșitul zilei.

Ne-am reîntors pe munte și, într-o zi toridă, am parcurs traseul din Piatra Craiului: Schitul Colțul Chiliilor-Padina Șindileriei-Vârful Turnu-Șaua Crăpăturii-Valea Crăpăturii-Zărnești. O zonă guvernată de jnepeni și grohotiș, dar deosebit de frumoasă și sălbatică, mai ales în prima parte (la urcare).

Pentru că în luna iunie este cea mai mare posibilitate de a întâlni animale sălbatice (urs, cerb, mistreț etc) am dat curs unei alte invitații din partea Fundației Conservation Carpathia. A fost o tură cu de toate: traversarea Lacului Pecineagu cu pluta electrică, o noapte la observatorul Bunea, a doua noapte la observatorul Comisu. Am urcat și vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele, dar cel mai important este că ne-am bucurat de prezența multor locuitori de drept ai pădurii, de liniște și de singurătate.

Am însoțit apoi un grup de germani (originari din Transilvania) în același Făgăraș, dar pe alte meleaguri. Am petrecut trei zile pe munte, înnoptând la cabanele Suru și Negoiu. Traseele au fost:

– Sebeșul de sus-Cabana Suru în prima zi (intrarea în masiv cu urcare pe Muchia Moașei)

– Cabana Suru-Șaua Surului-Vârful Budislavu-Portița Avrigului-Lacul Avrig-Valea Avrigel-Cabana Bârcaciu-Cabana Negoiu (ziua cea mai lungă și grea, toridă în prima parte și cu ploaie torențială la final)

– Cabana Negoiu-Cariera de marmură-Porumbacu de sus (cu o mică plimbare matinală la Cascada Sărății)

Opt zile am petrecut apoi cu un grup din Norvegia într-o tură organizată de World Sinergy Travel, un mixt de tură montană și culturală.

Cu Active Travel am avut plăcerea de a ghida un cuplu de turiști români stabiliți în afara țării.

Au fost două zile consecutive după cum urmează:

-Dâmbul Morii-Valea Șipoaia-Prăpastia Ursului-Cabana Piatra Mare-Drumul familial-Dâmbul Morii (în Piatra Mare)

– Satul Peștera-Șaua Joaca-La Table-Refugiul Grind-Vârful La Om (Piscul Baciului) și retur pe Muchia Colții Găinii (în Piatra Craiului)

Ambele trasee au avut loc sub soarele arzător, pe temperaturi neverosimil de ridicate pentru o zonă montană.

Am ajuns și în Bucegi, în zona Abruptului prahovean pentru a urca pe Brâna Aeriană și Creasta Văii Albe. Coborârea am făcut-o în rapeluri și descățărare pe Valea Gălbinele firul principal. O zi plină de spectacolul Coștilei și Caraimanului, dar și extrem de fierbinte.

Cu Visit Romania am petrecut o zi culturală într-un tur al orașului Brașov. Circuitul istoric a cuprins Centrul vechi cu ale sale obiective binecunoscute precum: Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului cu turnurile sale, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, locul numit După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească. Să nu uităm că suntem și ghizi de turism, totuși!

În aceeași companie selectă și cu același grup de norvegieni am făcut o scurtă drumeție în Făgăraș. Scopul a fost Transfăgărășanul ca obiectiv principal, dar am reușit să ne mișcăm un pic și cu picioarele pe conturul Lacului Bâlea (Șaua Doamnele-Șaua Caprei).

Tot în această perioadă s-a încheiat și pregătirea pentru obținerea atestatului de leader montan internațional. Alături de SGLM am mers în Bulgaria, zona Munților Pirin, unde am susținut ultimele examene.

În Piatra Craiului am încheiat luna iunie cu două ture identice, în zile consecutive și practic în fix aceleași condiții. Și nu, nu a fost nicio rutină. Ne bucurăm de fiecare dată la fel, laolaltă cu clienții pe care îi însoțim.

Turele au fost: Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Padina Lăncii firul principal-Poiana Închisă-Ieșirea de la ora 11-Creasta Sudică-Ieșirea de la ora 14-Poiana Închisă-Padina Lăncii. Fiind pe partea vestică a muntelui nu am fost atât de afectați de căldura extrema a acestei perioade. Totodată am constatat și necesitatea de a reveni în zonă pentru mici amenajări ale coborârilor în rapel.

Vara continuă, deci vom reveni!

Bilanțul lunii mai 2024

A venit vara cu o lună mai devreme și, dacă în anii anteriori mai aveam încă pretenții că mai putem schia, acum am renunțat la ele, văzând seceta și temperaturile ridicate. Astfel că ne-am concentrat pe activități de vară: drumeție, cățărare, carpatism/alpinism de vară etc.

Chiar în jurul datei de 1 mai, cu ocazia minivacanței anuale (care devine una veritabilă în ultima vreme), am organizat două zile cu tematici diferite. Prima zi a fost drumeție în Măgurile Branului, mai exact traversarea de la Castelul Bran la Fântâna lui Botorog. Este un traseu de legătură între Bucegi și Piatra Craiului, în mare, o parcurgere a crestei Colților Branului, o tură combinată de pădure și poieni, pe deasupra satului Măgura și a cătunului Tohănița (acesta din urmă aparținând de orașul Zărnești).

Pentru a două zi am apelat la ajutorul colegilor de la cu Back to nature. Împreună am ținut un miniatelier de cățărare în Postăvaru (Cheile Rășnoavei). Prima fază, după ceva teorie, a fost ocupată de rapel și alte tehnici de coardă, iar, în cea de-a doua parte a programului, ne-am concentrat pe escaladă în zona Metalexpert din aceeași arie.

Au urmat patru zile consecutive cu Active Travel și doi turiști din Irlanda.

Am încercat să le oferim puțină diversitate și am fost în locuri diferite pentru a le arăta puțin din patrimoniul nostru natural.

Prima zi a fost în Piatra Craiului pe ruta: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Șaua Crăpăturii-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. A fost o excursie de încălzire pentru următoarea etapă.

Ziua a doua am mers în Bucegi: Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Poiana Guțanu-Valea Bângăleasa. A fost sensibil mai lung traseul, dar și mult mai ofertant.

Pentru că vremea urma să se strice, în ziua a treia am traversat Măgurile Branului de la Castelul Bran pe creasta Măgurilor până în satul Măgura. Aici am ajuns după o scurtă ploaie torențială, cu fulgere și tunete, șuvoaie de apă și vânt foarte rece.

În ultima zi am avut parte tot de vreme foarte închisă și ploioasă, așa încât vizita la Castelul Bran a fost tot ce le-am putut oferi clienților noștri.

Pentru că a început sezonul de vară cu adevărat, Active Travel ne-a pus la muncă serios. Am repetat cu doi turiști americani un traseu binecunoscut din Piatra Craiului. Mai exact: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. Poate părea banal și anost, plictisitor și stereotip, dar privit din perspectiva celor care vin din altă țară (sau de pe alt continent) devine o reală plăcere și pentru noi.

Un alt traseu ce părea compromis din cauza ploii (care nu a fost atât de deranjantă până la urmă) am făcut în parteneriat cu Romania Active. Este vorba de o drumeție clasică din Bucegi: Valea Bângăleasa (unde am ajuns din centrul satului Moieciu de sus cu căruța)-Poiana Guțanu-Culmea Pleșii-Moieciu de sus. Parțial pe traseul eco-maratonului, această buclă oferă niște peisaje deosebit de frumoase, de la casele localnicilor de pe vale tocmai până la Vârful Omu.

Am reiterat ce făcusem și la sfârșit de aprilie: Vârful Lespezi din Făgăraș. Plecarea a fost tot din zona Piscul Negru, dar condițiile de zăpadă (mai exact lipsa ei aproape totală) au dus această excursie în zona de drumeție, nefiind nevoie de niciun fel de echipament sau strategie specifice iernii. Sigur, nu au fost provocări tehnice, dar diferența de nivel de 1300m rămâne și lungimea traseului pune în continuare probleme de anduranță.

S-a adunat o trupă doritoare de inițiere în cățărarea pe stâncă și, pentru trei zile, am organizat un atelier în Postăvaru (Cheile Râșnoavei, Pietrele lui Solomon) și Piatra Craiului (Prăpăstiile Zărneștilor). Colaborarea cu Back to nature a fost, ca de obicei, exact ce trebuie.

Am umplut zilele cu vârf, indiferent de vremea care ne amenința, nelăsând nicio oră nefructificată. Anunțăm acest curs la început de sezon pentru a putea apoi propune clienților noștri ture aplicate pentru tot restul verii și pentru începutul toamnei.

Nu ne-am uitat prietenii cei mai buni și am organizat și pentru ei o tură în Ciucaș. Cu Scott și Enya, respectiv un border collie și jumătate, dar și cu bracul german Bono, am parcurs tur-retur traseul Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș. Nu am stat să calculăm cât am mers noi, dar cățeii sigur au făcut tura de două ori minimum. Chiar dacă nu a fost o tură lungă sau dificilă, a fost un prilej de a petrece timp cu cei mai loiali companioni ai noștri. Iar perioada aleasă este cea potrivită, fiind exact înaintea apariției stânelor și a câinilor ciobănești agresivi.

Solicitați de World Sinergy Travel ne-am făcut și treaba de ghizi de turism în cadrul unui program cultural în Brașov, Sibiu și Sighișoara.

Circuitele culturale au atins obiective precum Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească în Brașov.

În Sighișoara am vizitat Casa lui Vlad Dracul, Turnul cu ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Cetatea Medievală Sighișoara, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane. Sibiul ne-a oferit și el obiectivele sale în cadrul unui tur de oraș.

Ne-am concentrat apoi pe un circuit nemarcat / de carpatism în Piatra Craiului. Plaiul Foii-Valea Podurilor-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Grota La Ulcior-Valea Vlădușca-Plaiul Foii. Pentru ca să fie și mai surprinzător acest sezon al contrastelor, am avut parte și de o oră de ninsoare veritabilă. Rapelurile de retragere le-am făcut pe ploaie, dar per total tura a fost foarte reușită și tocmai bună ca avanpremieră pentru altele similare care vor urma.

Un moment de respiro am putut lua într-o nouă ieșire marca Active Travel. Alături de doi turiști din Elveția, am străbătut Prăpăstiile Zărneștilor dus-întors de la Fântâna lui Botorog. Pe parcursul plimbării am întâlnit un urs de talie mare, care a fost piesa de rezistență a turei. A mai rămas timp  și am realizat circuitul care străbate satele Măgura și Peștera (un clasic al zonei). Această buclă ne oferă prilejul de a admira casele tradiționale ale localnicilor, dar și siluetele Bucegilor și Pietrei Craiului care flanchează aceste localități de vis. Dacă în prima parte ursul a fost mai discret, motanul din cea de-a doua jumătate a zilei ne-a însoțit aproape pe toată durata traseului.

Poate cel mai frumos și expus brâu din Abruptul Vestic al Pietrei Craiului, Brâul de jos între Castelul Crăiței și Traseul La Lanțuri, denumit uneori și Brâul Înflorit, presupune o bună tehnică specific alpină, dar aplicată în zona Carpaților (carpatism). Back to nature ne-a fost alături și în această emblematică traversare, sus-jos pe brâuri expuse, printre strungi înguste, peste șei și curmături invizibile de jos. Un adevărat giuvaier al Craiului, unde numai cunoscătorii fini ai acestui magic munte au acces în deplină siguranță.

Grupul de profesori de la Avenor College au avut parte și ei de o tură cu noi în această lună mai.

Am traversat din Azuga în Bușteni pe ruta din Munții Baiului: Gara Azuga-Piciorul Sorica-Popasul Uriașilor-Culmea Zamora-Poiana Țapului. Vremea a fost amestecată, a început și s-a sfârșit pe ploaie, dar o mare parte din timp ne-am bucurat de soare și de peisaje frumoase. Un popas binevenit a fost la cabana Popasul Uriașilor, apoi am parcurs creasta principală și am coborât la Castelul Cantacuzino încercând să evităm noroiul pe cât posibil.

Trebuia să fie o tură clasică, cu un pic de zăpadă, dar una peste alta fără probleme deosebite.

Cu o seară înainte ne-am putut odihni foarte bine la cabana Negoiu, după o oră și jumătate de mers lejer de la mașină. Dimineață am urcat pe Valea Sărății, ținta fiind, evident, Vârful Negoiu. Zăpada a apărut după Piatra Prânzului și am abordat-o cu colțarii. Dar în Șaua Cleopatrei unul dintre colțari a cedat și am urcat vârful cu unul singur. La coborârea de pe Negoiu în aceeași șa a cedat și al doilea colțar. Am optat, în urma acestor evenimente, să parcurgem traseul Custura Sărății-Vârful Șerbota-Muchia Șerbotei, mai puțin acoperit de zăpadă, dar cu multe porțiuni încă delicate. A ieșit bine, până la urmă, dar cu emoții.

O ieșire de tip team-building am organizat pe urmă în Bucegi (cu plecare de la Schitul Bran-Culmea Balabanu-Satul Poarta-Bran-Șimon). A fost o tură în circuit, cu oameni plăcuți și deschiși la aventură, dar și cu Scott și Enya care au făcut parte din echipă. Am scăpat și de ploaia care ne-a ținut pe loc la începutul traseului și de care ne-am adăpostit jumătate de oră în pridvorul bisericii.

Nu am putut mult timp să stăm departe de Westwand (Abruptul Vestic al Pietrei Craiului). Ne-am delectat cu un nou circuit pe trasee de carpatism/alpinism de vară. Am urcat Vâlcelul cu fereastră și Vâlcelul cu smirdar. De la Acul de la Amvon am intrat pe Brâul de sus pe care l-am urmat pe o porțiune sălbatică, cea care traversează Hornul Închis, până în poteca marcată de pe Brâul Ciorânga Mare. Am coborât pe la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă) la Plaiul Foii.

Am fost apoi din nou în Făgărașul estic, pe teritoriul Fundației Conservation Carpathia. Aici am însoțit un nou grup de turiști pe aceleași rute devenite clasice (Observatorul Bunea, Observatorul Comisu, vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele). Este sezonul cel mai bun pentru a admira animale sălbatice (urs, cerb, mistreț și zimbru) pe care, chiar dacă ajungem des pe aceste meleaguri, ne bucurăm să le revedem de fiecare dată.

Bilanțul lunii iulie 2023

Putem spune, pe bună dreptate că luna iulie a fost luna colaborărilor și a evenimentelor mai elaborate.

Dar să nu anticipăm și să o luăm cu începutul.

Prima tură a fost de via ferrata și drumeție în Munții Perșani. După parcurgerea la pas a frumoaselor Chei ale Vârghișului am urcat traseul Șoim Călător. De dificultate medie, această rută este numai bună de pregătire pentru marile ”nume” ale acestui tip de activitate din Dolomiți, de exemplu.

Cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) am participat la două ture consecutive de observare a faunei munților noștri. Au fost aceleași genuri de excursii, tot în zona estică a Făgărașului. Putem spune că a intervenit o rutină, dar dacă privim prin ochii turiștilor din alte țări, care de obicei sunt amatori de asemenea drumeții, totul devine extrem de interesant. Uneori este nevoie să ne desprindem de automatismele de zi cu zi pentru a avea o imagine de ansamblu. Iar sălbăticia Munților Făgăraș are ceva ansamblu!

Dintre turele de drumeție pe traseele nemarcate din Piatra Craiului am ales-o pe cea care urcă din Plaiul Foii, trece pe la Izvorul Căpitanului Orlovski și urcă la Refugiul Speranțelor. De aici prin Șaua Scării de fier se coboară în Brâul de mijloc. Urmat înspre sud acesta trece prin Trecătoarea Termopile și de aici se poate coborî în Poiana Coțofenei înapoi la Plaiul Foii. Aceasta a fost tura noastră într-o zi ploioasă tipică verii.

Am revenit la via ferrata profitând de o perioadă fără ploi. De data aceasta locul de desfășurare a turelor a fost în Munții Hășmaș. Traseele au fost binecunoscutele Wild Ferenc și Astragalus din Cheile Bicazului și Cheile Șugăului.

La limita dintre traseu nemarcat și alpinism am parcurs una dintre porțiunile sălbatice ale Pietrei Craiului. Urcare pe Padina Popii și intrare pe Brâul Ciorânga mare ramura de jos, continuare către Vârful Ascuțit, unde am atins cel mai înalt punct al zilei (2135m). După scurtă distanță am părăsit marcajul și am ”prins ”Brâul de sus care, după ce traversează Canionul Ciorânga Mare și Vâlcelul cu smirdar, continuă spre sud pe un parcurs discontinuu și aerian. Noi am coborât în rapeluri succesive pe Vâlcelul cu fereastră la Refugiul Speranțelor sau Cabana Ascunsă. De aici până la Plaiul Foii am urmat poteca marcată recent amenajată.

O altă colaborare care ne este foarte dragă a fost cu Asociația ”Un strop de fericire”. Am însoțit un grup de adolescenți pe traseul: Cabana Șapte Crai-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz și retur. Un amănunt picant a fost prezența celor doi căței, Scott și Enya, care au făcut traseul de mult mai multe ori în aceeași zi decât noi toți la un loc!

A venit vremea unui traseu serios și celebru. Am urcat împreună cu UpMountain Creasta Coștila-Gălbinele din Bucegi într-o frumoasă tură de alpinism clasic. Cu pasaje aeriene și expuse, dar bine asigurat și cu multe variante, acest faimos simbol al Bucegilor a fost o adevărată delectare pentru noi.

Ne-am orientat a doua zi către Piatra Craiului unde am parcurs: Umerii Pietrei Craiului-Brâul de mijloc-Traseul ”La Lanțuri”. Planul inițial era de a ieși în Creasta Sudică peste Brâul de sus, dar vremea potrivnică nu ne-a permis. O ploaie care nu era prognozată, cu fulgere și trăsnete, ne-a blocat ceva timp sub streșini de stâncă. Tot furtuna care a venit în reprize a transformat o parte din vâlcelele pe care le traversează Brâul de mijloc în cascade violente. Astfel, traseul a fost scurtat prin retragerea spre ”La Lanțuri” (Deubel).

Peste câteva zile am pornit către Acele Morarului din Bucegi alături de colegii de la Back to nature. Cu o echipă solidă și un raport ideal (doi clienți la un ghid) am parcurs acest traseu foarte popular într-un timp foarte bun, fapt care ne-a permis și unele pauze pentru fotografii și relaxare.

Coborârea am făcut-o pe Brâul Acelor, ramura dinspre Valea Cerbului, o potecă incomodă, abruptă și înierbată.

Deși ambiția era să parcurgem integral creasta Pietrei Craiului timpul nu ne-a permis să ne îndeplinim misiunea. Cu toate că am mers într-un ritm alert și am avut o bună strategie am lăsat zona Pietricica pentru o altă dată. Dar am traversat Piatra Mică și am parcurs Creasta nordică și Creasta sudică coborând apoi din Șaua Funduri. Lungul drum prin poienile Funduri, Lespezi și Grind, apoi prin Prăpăstii ne-au adus pe seară înapoi la Zărnești. Credem încă în posibilitatea de a realiza într-o zi tot traseul, dar rămâne un proiect de viitor.

Alături de un entuziast și foarte serios montaniard am fost tot în același masiv, Piatra Craiului, pe itinerariul: Valea Crăpăturii-Cabana Curmătura-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. Practic este o traversare a muntelui prin partea nord-vestică.

Ne-am dus ceva mai departe de casă, mai exact în Munții Parâng. Tura de 2 zile a presupus urcarea pe Valea Roșiile la Lacul Zănoaga Stânei unde am campat, iar a doua zi am atins Vârful Parângul Mare 2519m. Ruta de urcare nu a fost cea clasică, ci am urmat Muchia Pontul Roșu, o creastă nemarcată, lungă și pe alocuri abruptă, dar mult mai interesantă decât zona turistică. A fost o ieșire inedită și ne-a scos un pic din zona noastră atât de frecventată.

Tradiționala tabără din Retezat cu Himalaya Travel și UpMountain a fost și anul acesta tot în zona Câmpușel-Valea Iarului. Cu baza la campingul cu același nume am făcut diverse circuite care au atins punctele: Vârful Piatra Iorgovanului, Tăul Fără fund, Scocul Iarului, Valea Soarbele, Șaua Scorota și multe altele.

Pe lângă turele din Retezatul Mic (de care vorbeam mai sus) am parcurs și o parte din creasta principală a Munților Vâlcan. Vecinii de peste Valea Jiului de vest, acești munți deosebit de interesanți au o surprinzătoare muchie: Oslea. Devenită populară în ultima vreme, această creastă devine redutabilă iarna și va fi o țintă pentru noi în sezonul alb care vine.

Poate că ne era dor de casă, poate doar așa s-a nimerit, dar cert este că am revenit în Piatra Craiului la scurt timp după tabără. Cu baza lângă cabana Curmătura, la cort, am străbătut în circuit Piatra Mică într-o zi și traseul Vârful Turnu-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase în cealaltă zi.

Două frumoase trasee nemarcate (cu pasaje mai tehnice) am organizat alături de Back to nature.

Primul a fost o traversare Caraiman-Coștila (Bucegi) pe ruta: Cabana Caraiman-Brâna Mare a Caraimanului-Brâna Văii Albe-Brâna Mare a Coștilei-Brâul de sus-Releul Coștila-Cabana Babele. O adevărată magistrală aeriană care taie cei doi coloși de stâncă, această nervură permite contactul cu zone emblematice pentru alpinismul românesc (Peretele Văii Albe, Văile Albă, Coștila și Mălinul, Coama de piatră etc).

Al doilea traseu împreună cu Back to nature a fost tot în Bucegi: Creasta Balaurului (sau a Bucșoiului Mic) cu retragere pe Valea Morarului.

Am avut astfel, pe parcursul a două zile pline, toate formele de relief tipice acestui fabulos masiv: văi, creste, brâuri. Aceste detalii geografice și geologice fac din Bucegi un masiv unic în Carpați.

Am ieșit din scena lunii-lui-cuptor cu o parcurgere a Crestei Nordice a Pietrei Craiului pe traseul: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful La Om. Am coborât pe Muchia Colții Găinii la Refugiul Grind, variantă mult mai comodă decât cea marcată.

Sperând în vremuri mai puțin ploioase intrăm cu optimism în luna august.

Bilanțul lunii noiembrie 2022

Tranziția de la sezonul uscat la cel cu zăpadă este întotdeauna foarte provocatoare pentru orice om de munte. Ca ghizi trebuie să păstrăm un echilibru între cele două tipuri de sezoane, oferind clienților noștri ture diverse și accesibile tuturor.

Cum este și de așteptat prima parte a lunii noiembrie va fi petrecută în condiții de toamnă, urmând ca, după venirea primelor zăpezi, să fim dedicați sută la sută noului sezon.

Prima tură a fost în Piatra Craiului într-o zonă des frecventată de noi, cea a Abruptului Vestic. Plaiul Foii-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Vâlcelul cu fereastră-Brâul Ciorânga Mare-Plaiul Foii, este un traseu care oferă posibilitatea (fie ea și parțială) familiarizării participanților cu caracteristicile zonei de vest a masivului, dar este în același timp și o tură-școală pentru alpinismul din Carpați.

Apoi a urmat o tură ”la rupere”, de trail running. Traseul pe care l-am realizat a fost în Munții Leaota. Ruta: Dragoslavele-Piatra Dragoslavelor-Vârful Albescu-Vârful Leaota (tur-retur)-Vârful Cioara-Dragoslavele (33km cu 2600m diferență de nivel).

Numai cu oameni antrenați poți face așa ceva, după cum a fost cazul clienților noștri de atunci.

O altă vale pretențioasă din Bucegi ne-a oferit o zi intensă de alpinism: Valea Adâncă din Colții Morarului. Rece, umedă și cu săritori destul de ușor accesibile (cu excepția celei cu surplombă), această arteră care leagă Valea de Creasta Morarului, ne-a oferit și posibilitatea cățărării artificiale (fiind utilă o scăriță pe câteva pasaje). Am coborât în Valea Cerbului pe Brâul Ciobănesc, o variantă inedită de retragere, cu probleme de orientare și expunere.

Am revenit apoi la o ”clasică” rută: Bușteni-Refugiul Coștila-Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe-Hornul lui Gelepeanu-Platoul Bucegilor-Traseul Schiel-Bușteni. Este o linie aproape directă de la refugiu la releu, urmând micile sinuozități ale brânelor și crestelor din acea parte a Coștilei. Din cauza orei înaintate și a scurtimii zilei de noiembrie am optat pentru coborârea pe o rută marcată, deci mai comodă.

Am prins ultimele zile fără zăpadă din Făgăraș, în care Transfăgărășanul era încă deschis și am urcat împreună cu Scott și Enya Vârful Netedu din vecinătatea Lacului Bâlea. A fost o superbă zi de sfârșit de toamnă, cu mici petice de zăpadă care le-au prilejuit cățeilor o mare bucurie.

O ieșire mai elaborată a fost în Buila-Vânturarița. Pe cuprinsul a două zile pline am parcurs traseele Brâna Caprelor din Cheile Cheii, am urcat pe vârfurile Ștevioara (1847m), Vânturarița Mare (1885m), Buila (1849m), am ajuns în Curmătura Builei și am admirat Casa de piatră (un portal natural imens). Totodată ne-am recules câteva minute la Mănăstirea Pătrunsa și la Schitul Pahomie, așezări monahale emblematice pentru Oltenia de sub munte.

Nu am putut sta departe de pereții de calcar așa că ne-am dus în Piatra Craiului unde, pe prima zăpadă mai serioasă, am urcat Vârful La Om (2233m) pe traseul La Lanțuri sau Deubel și am coborât pe versantul estic prin Colții Găinii și Refugiul Grind la Zărnești.

Pentru că pregătim sezonul de iarnă alături de Fundația Conservation Carpathia, am participat la o ședință cu toți cei implicați în proiect și am stabilit diverse strategii pentru sezonul hivernal 2022-2023. A fost deosebit de interesant și constructiv și sperăm să fim și mai ocupați decât până acum odată cu venirea primelor zăpezi.

Unii dintre noi sunt implicați în procesul de obținere a certificatului sau calificării de lider montan internațional. Pentru acest motiv 6 zile în Munții Hășmaș am fost ocupați cu pregătirea și testele în vederea realizării acestui obiectiv.

Bucegii nu i-am uitat și, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, am parcurs în urcare, respectiv coborâre (în rapeluri) Vâlcelul Clăii Mici și Valea Comorile de mijloc. Săritori nenumărate și diverse, vegetație abundentă (deși uscată), și, mai ales, teren friabil, cam acestea sunt caracteristicile regiunii în această perioadă a anului.

Cum o drumeție nu strică la casa omului am propus zona sudică a Pietrei Craiului, unde am făcut următorul circuit: Cabana Valea lui Ivan-Cerdacul Stanciului-Peștera Stanciului-Marele Grohotiș-Umerii Pietrei Craiului-Șaua Tămășel-Cabana Garofița Pietrei Craiului.

Pe la baza pereților stâncoși, cu nenumărate formațiuni carstice (peșteră, arcade, grohotișuri) această buclă este foarte potrivită pentru un sfârșit de toamnă. Cele două cabane din extremități permit accesul ușor la trasee, dar nu pot oferi mare lucru din punct de vedere al ”alimentării”.

Un detaliu istoric, Crucea Grănicerului, ne readuce aminte de luptele care s-au purtat aici în timpul Primului Război Mondial.

Și uite-așa a venit și prima zăpadă serioasă!

Putem să ne considerăm norocoși că am prins o zi senină și geroasă de iarnă. Am ales o traversare a Culmii Obârșiei de la Peștera în Șaua Văii Cerbului. Am urcat cu ocazia asta vârfurile Obârșia și Colții Obârșiei, ambele având peste 2400m altitudine, iar coborârea am făcut-o pe Valea Ialomiței (Obârșiei). O zi cu cornișe în formare, soare, vânt tăios și frig pătrunzător, un adevărat preview al sezonului alb.

Pădurea virgină de la Strâmba, din Munții Țaga, a oferit un scurt episod de toamnă unui mic grup pe care l-am ghidat acolo. Organizat de Conservation Carpathia, circuitul a inclus această pădure și rezervația de faună din regiune (căprioare, mistreți, urși etc).

Pentru că iarna părea că s-a instalat mai ales la peste 2000m am parcurs o creastă foarte dragă nouă: Muchia Padinei Crucii. Cu plecare din Valea Glăjeriei via Cabana Mălăiești am urcat toată muchia până în creasta ce leagă vârfurile Omu și Scara. Retragerea am făcut-o pe Hornul Mare din Mălăiești. Nu a fost o tură ușoară, viscolul punându-ne ceva probleme taman în pasajele tehnice.

Tot în peisaj de semi-iarnă am mai făcut un ”clasic”: Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Cabana Curmătura. Nu a fost propriu-zis zăpadă mare, dar gheața și stânca ude au oferit bucăți de mixt participanților.

Ultima tură oficială de toamnă a fost parcurgerea Canionului Orății din Piatra Craiului. Pornind de la ruinele Cetății Oratia se coboară pe firul accidentat al văii în 10-12 rapeluri de diferite lungimi. Ne-am putut bucura de liniștea locurilor, dar și de adăpostul oferit de pereții de stâncă.

Bilanțul lunii iunie 2022

Prima zi a primei luni de vară am petrecut-o în Bucegi unde am parcurs traseul Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe cu coborâre pe Valea Jepilor. Este o tură complexă, cum diferență de nivel mare (peste 1400m), pasaje aeriene (după cum sugerează și numele), dar fără dificultăți majore în afara expunerii. Am optat pentru retragerea din platou pe un traseu clasic din cauza furtunii care se apropia cu rapiditate.

Au urmat două zile în Cheile Bicazului și Cheile Șugăului la via ferrata. În prima zi am urcat ambele trasee, Astragalus și Wild Ferenc, cu o mică pauză între ele.

Sunt două rute foarte bine amenajate, cu pasaje de la A la D pentru care trebuie kit de via ferrata, compus din lonjă cu dispozitiv absorbant de șoc, ham și cască. De asemenea, nu trebuie neglijată încălțămintea care trebuie să fie aderentă. Noi, ca ghizi, luăm întotdeauna și kit de salvare din perete, dar și o coardă pentru situații neprevăzute.

A doua zi am optat pentru o drumeție prin Cheile Bicăjelului cu Podul Suspendat și poienile/belvederile din zonă.

A urmat un nou tur cu turiști englezi în zona de desfășurare a proiectului Carpathia. Au fost trei zile pline, în care animalele sălbatice, în acest colț al Carpaților, protejate și respectate, au delectat clienții cu rutinele lor zilnice. Ursul, mistrețul, dar și căprioara sau vipera au apărut discret în raza aparatelor de fotografiat, în mediul lor natural, neamenințate de braconieri sau câini ciobănești.

Ne-am reîntors pe meleagurile noastre, în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul: Schitul Colțul Chiliilor-Padina Închisă-Brâul Ciorânga Mare ramura de sus-Brâul Ciorânga Mare ramura de jos-Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă).

A fost foarte divers ca dificultăți și peisaj. Săritoarea mare de pe Padina Închisă, trecerile expuse și aeriene de pe Brâul Ciorânga Mare ramura de sus, dar mai ales grohotișul și zonele friabile ne-au solicitat la maximum.

În Bucegi am făcut un circuit în zona Branului cu urcare pe Culmea Clincea, continuare pe Culmea Țigănești și coborâre pe Valea Ciubotea. A fost exact în perioada de înflorire a rododendronului (smirdarului sau bujorului de munte) care a colorat astfel o zi destul de mohorâtă. Două trasee emblematice pentru Țara Branului, cu diferență mare de nivel (1400-1500m), dar deosebit de pitorești.

Cu amenințarea ploii, fiind fix în perioada cea mai umedă a lunii iunie, am revenit în Piatra Craiului unde am urcat pe Valea Vlădușca la refugiul Castelul Crăiței cu continuare la Grota La Ulcior și Brâul de mijloc. Coborârea am făcut-o prin Trecătoarea Termopile și Poiana Coțofenei la Plaiul Foii. Am fost murați de ploaia torențială pe ultima bucată, deci pot spune că am avut chiar noroc. Dificultăți tehnice nu am întâlnit și oricum eram pregătiți cu echipament pentru ele, dar orientarea pe ceață, fiind și un pic grăbiți de ploaia care se anunțase, a fost interesantă.

O altă drumeție, de data aceasta de forță și viteză, ne-a readus în Craiul nostru drag. Am parcurs de la Fântâna lui Botorog și apoi de la Cabana Curmătura toată Creasta Nordică, cu coborâre pe Colții Găinii, într-o lungă și toridă zi.

O zonă foarte dragă nouă din Bucegi are o creastă, Padina Crucii, interesantă și complet ignorată de majoritatea alpiniștilor, mai ales vara. I-am dedicat o zi senină și am parcurs ruta: Cabana Mălăiești-Șaua Padinei Crucii-Muchia Padinei Crucii. Ieșirea am realizat-o pe Hornul de sub Scara, iar retragerea pe Hornul Mare Țigănești.

Pentru că încă mai era zăpadă (foarte înghețată) am avut ”în dotare” colțari și piolet, esențiali pe hornurile respective, dar și pe fețele de iarbă (pioletul).

Ne-am odihnit (un pic) activ cu o plimbare împreună cu cățeii prin zona Valea Poarta-Balabanu. Am cules gălbiori, creasta cocoșului, am fotografiat fluturi și ne-am bucurat împreună cu Scott și Enya de răcoarea pădurii și a râului.

Pentru că Bucegii sunt totuși pasiunea noastră ne-am deplasat în zona Moraru-Bucșoiu. Am urcat pe Valea Morarului și am coborât pe Valea Cerbului, un clasic al regiunii de sub Vârful Omu.

A fost zăpadă atât prin canion, cât și pe urcarea în căldarea superioară a Văii Morarului, deci colțarii au fost foarte utili. Dar vedeta zilei a venit în ”persoana” unui urs mare, gulerat. Un mascul superb, calm și nonconflictual care ne-a ocolit pașnic. Ne-a demonstrat cine este adevăratul rege al munților.

Un Făgăraș este mereu binevenit. Așa că am făcut într-o zi rece, cu vânt puternic, dar senină două trasee clasice de alpinism: Muchia nordică Buteanu și Piscul Bâlii. Ascuțite și aeriene, friabile și înalte (situate la peste 2200m altitudine ambele), le-am legat printr-un circuit prin Șaua Caprei-Vârful Iezerul Caprei-Vârful Paltinu. Asigurările la colțuri de stâncă sau cele cu mobile au fost rețeta de succes a turei din punct de vedere al siguranței clienților.

Nu suntem mari iubitori ai Transfăgărășanului, dar avantajul de a ajunge cu mașina la peste 2000m (în zona Bâlea) este incontestabil.

Am urmat apoi un curs cu mai multe tematici: orientare, supraviețuire și tehnici de ghidaj montan în Munții Șureanu organizat de SGLM. A fost parte a cursului de leader montan atestat internațional.

Am realizat apoi un proiect mai vechi pe care îl lăsasem în cumpănă. Și anume amenajarea cu ancore a traseului Cetatea Gropșoarelor-Coama Scurtă din Munții Ciucaș.

Am cărat sculele cu noi și am asigurat cu spituri această rută tehnică. Stânca nu este grozavă, fiind extrem de friabil conglomeratul acolo, deci a trebuit să facem tot felul de cercetări înainte de a plasa o asigurare fixă. Dar a ieșit bine și suntem mulțumiți. A fost o plăcere să revedem Ciucașul vara după ceva vreme în care doar îmbrăcat în alb l-am admirat.

O tură pentru persoane însoțite de câini a avut loc în Bucegi. Ruta a fost lungă și solicitantă, dar foarte frumoasă și toată lumea, fie cu două, fie cu patru picioare, s-a simțit bine. Traseul ales a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Colții Țapului-Vârful Bătrâna și retur.

A participat doar Enya la această escapadă, iar Scott și-a etalat măiestria și viteza într-o plimbare cu ritm de alergate montană la Mălăiești. Am reușit să parcurgem traseul dus-întors, cu o mică pauză la cabană, în 2 ore. Cuvintele sunt de prisos.

Cu o trupă de începători într-ale muntelui am străbătut Canionul Șapte Scări din Piatra Mare, bucurându-ne de răcoarea stâncilor și de apa cristalină a cascadelor.

Ultima tură din lună a fost alături de FCC, Fundația Conservation Carpathia. O tură clasică de wildlife  unde am dormit la observatorul Bunea. Turele au fost către observatorul Comisu, pe Vârful Comisu și coborârea prin sălbăticia Piciorului Bunea. Cei doi urși pe care i-am văzut seara la Bunea, dar și minunatele păsări, reptile și fluturi, fragii sau liniștea pădurii ori a Lacului Pecineagu au format un tablou idilic, tipic carpatin.