Bilanțul lunii octombrie 2024

Prima tură a lunii a început în scop turistic, dar s-a terminat în scop umanitar. Mai precis, pe traseul La Lanțuri sau Deubel din Piatra Craiului am reușit să  aducem jos cu bine doi câini blocați într-o zonă în care nu se simțeau deloc confortabil. Fiind de talie medie, iar porțiunea expusă și friabilă, operațiunea a fost delicată și riscantă. Dar acolo nu îi puteam lăsa, așa încât ne-am asumat răspunderea și am pornit la treabă.

Într-o tură devenită deja consacrată, prin satele Măgura și Peștera, urmate de Prăpăstiile Zărneștilor, am însoțit un mic grup din Olanda. Tot cu Active Travel am colaborat și în această excursie.

A urmat una dintre cele mai frumoase ture ale anului, mult așteptatul Maroc. Munții Atlas reprezintă cel mai înalt punct din Africa de nord, iar vârful Toubkal este pentru mulți un obiectiv râvnit. Noi am optat în acest an pentru o tură de 4 zile / 3 nopți în care ne-am propus să ajungem pe acest pisc, dar nu pe traseul clasic, ci pe unul ocolitor. Această strategie, mai solicitantă și mai lungă decât ruta normală, ne-a permis să descoperim (din perspectivă personală) locuri uimitoare, să interacționăm mai mult decât de obicei cu localnicii și multe altele.

Ziua 1: Satul Imlil-satul Ait Aissa

Ziua 2: Satul Ait Aissa-Refugiul Tamsoult-Cascada Igouliden-Refugiul Lepiney sau Tazaghart

Ziua 3: Refugiul Lepiney-Refugiul Toubkal (principala construcție de acest gen din Munții Atlas)

Ziua 4: Refugiul Toubkal-Vârful Toubkal (4167m)-Refugiul Toubkal-satul Imlil.

Acesta a fost programul pe zile. Pe parcursul lor am urcat culmi punctate de ienuperi giganți, am străbătut văi cu cascade și șei bătute de vânturi, am traversat sate tradiționale, izolate în timp și spațiu, dar mai ales am intrat real în atmosfera unei regiuni fascinante din toate punctele de vedere.

La final am realizat din nou, pentru a câta oară?, că nu destinația și fluturarea steagului contează, ci drumul. Pentru că, nu-i așa?, călătoria înseamnă victorie (Al-Safar Zafar).

Ne-am întors cu chef de Carpați, în special de Piatra Craiului. Prima zi am urcat pe Traseul Anghelide cu Canionul și Santinela (Falusul sau Santinela Canionului negru) său faimoase și am coborât pe Vâlcelul Crăiței cu refugiile sale cvasi-ascunse (Aninata și Crăița).

A doua zi, o tură distinctă, am parcurs Traseul Dunăreanu din Umerii Pietrei Craiului. După traversarea Brâului de jos și al Brâului de mijloc, am optat pentru a continua triada. Așa încât am străbătut o porțiune lungă din accidentatul Brâu de sus, iar ieșirea în Creasta Sudică am făcut-o printr-un loc inedit, foarte  îngust. Retragerea din Abruptul Vestic a fost prin Ieșirea de la ora 11 spre Poiana Închisă. De aici am optat pentru varianta mai comodă pe la Marele Grohotiș și poteca spre Refugiul Șpirlea. Ambele ture au fost organizate în colaborare cu Back to nature.

Apetitul pentru explorare și descoperirea de locuri noi ne-a adus în Bucegi prin abruptul Doamnelor. Cu intrare din Valea Ialomiței (Valea Obârșiei), am urcat un vâlcel până în Culmea Doamnele. Pentru coborâre am ales un alt culoar, pe care îl ochisem de mult timp, mult mai abrupt și care are chiar în zona de pornire o fereastră mare prin care se poate trece. Am avut nevoie de coardă în ultima parte pentru trei rapeluri care ne-au scos la baza culmii, de unde am ajuns ușor în poteca marcată. A fost o cercetare mai amănunțită a acestui abrupt estetic, tentant și puțin cunoscut.

Am rămas în Bucegi pentru o drumeție de toamnă, cu frunze colorate și frig dis de dimineață. Am parcurs în circuit traseul: Cheile Tătarului-Valea Tătaru-Vârful Tătaru-Șaua Coteanu-Cabana Padina-Cheile Tătarului. Rar parcurs, acest traseu altminteri marcat acceptabil, are în zona inferioară nu numai multe stâncării, dar și peșteri. Printre acestea Peștera Ursului se distinge clar și are intrarea protejată de speologi.

Ca să nu rămână mai prejos explorarea în Piatra Craiului am gândit traseul: Plaiul Foi-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Scara de fier-Brâul de mijloc-Vâlcelul Caprelor-Valea Podurilor-Brâul Soarelui-Brâul de sus-Vâlcelul Ulciorului-Punctul La Ulcior-Vâlcelul Crăiței-Plaiul Foii.

Nimic nu se poate compara cu Westwand-ul în plină toamnă senină! Colți și brâuri suspendate, locuri legendare (Degetul lui Călineț, Bisericuța etc) s-au succedat ca la o paradă măreață.

Am schimbat un pic țara, deci și munții. Am ales Balcanii, Munții Pirin, pentru o tură mai rar parcursă de marea masă de turiști: creasta Geamgiev sau Dzhamdzhiev către Vârful Vihren. Cu plecare de la cabana Banderica am urmat această rută relativ tehnică, dar inedită și retrasă. Ea este, de fapt, varianta de iarnă pentru a urca pe cel mai înalt punct din Pirin.

”Ne-am revenit” în Piatra Craiului unde am făcut bucla: Padina Popii-Șaua Padinei Închise-Vârful Turnu-Padina Hotarului. Grohotișul și sălbăticia locurilor ne-au solicitat toate simțurile, de la orientare la echilibru, dar a meritat (încă o dată!).

Unul dintre ”optmiarii” Carpaților, Vârful Lespezi, ne-a mai ”păcălit” o dată să-l urcăm dinpre Valea Capra, pe muchia Lespezi. 1300m diferență de nivel dintr-un salt, dar care sunt recompensați de imaginile cu Negoiu și Lacul Călțun, cu Arpașul Mic și Buda, cu Mușeteica și Moldoveanu, cu Cozia și Lacul Vidraru.

Sfârșitul de sezon ne-a adus alături de Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) la cabana Valea Vladului și pe culmile din jur (Valea Berevoiescu, Vârful Berevoiescu), Un prilej de întâlnire cu colegii de breaslă, dar și de discuții și schimb de idei pentru următorul sezon, care va fi la observatoarele Bunea, Comisu 1, Comisu 2 și Poiana Tămaș.

O tură tot în Făgăraș, dar în partea sa nordică, au făcut pe o vreme nu tocmai plăcută, cu ceață și umezeală. Muchia Laița cu intrare din Valea Doamnele și continuare până pe Vârful Laița, ne-a oferit peisaje mărețe, parțial ascunse de nori, tehnice la nivel mediu, capre negre liniștite și prospere. Cu excepția porțiunii finale, mai expusă, nimic nu pune probleme pe acest traseu nemarcat, în afară de lungimea sa.

Am trecut linia de finish a lunii octombrie într-un masiv mic, un Parc Național uimitor, Buila Vânturarița. În cele două zile din timpul săptămânii petrecute aici, am urmat aproape toată creasta principală a masivului. Ruta a fost: satul Bărbătești-Muntele Cacova-Hornurile Hududăurilor-Curmătura Builei-Vârful Buila-Vârful Vănturarița Mare-Schitul Pahomie-Mănăstirea Pătrunsa-satul Bărbătești. Am trecut și prin alte puncte de interes (Vârful Piatra, Muntele Albele, Valea Otăsăului etc), dar important este că ne-am rupt un pic din zona Bucegi-Piatra Craiului în acest colț de lume uluitor de frumos. Peste noapte am rămas la refugiul din Curmătura Builei, transformat în loc de înnoptat dintr-o stână părăginită.