Bilanțul lunii octombrie 2024

Prima tură a lunii a început în scop turistic, dar s-a terminat în scop umanitar. Mai precis, pe traseul La Lanțuri sau Deubel din Piatra Craiului am reușit să  aducem jos cu bine doi câini blocați într-o zonă în care nu se simțeau deloc confortabil. Fiind de talie medie, iar porțiunea expusă și friabilă, operațiunea a fost delicată și riscantă. Dar acolo nu îi puteam lăsa, așa încât ne-am asumat răspunderea și am pornit la treabă.

Într-o tură devenită deja consacrată, prin satele Măgura și Peștera, urmate de Prăpăstiile Zărneștilor, am însoțit un mic grup din Olanda. Tot cu Active Travel am colaborat și în această excursie.

A urmat una dintre cele mai frumoase ture ale anului, mult așteptatul Maroc. Munții Atlas reprezintă cel mai înalt punct din Africa de nord, iar vârful Toubkal este pentru mulți un obiectiv râvnit. Noi am optat în acest an pentru o tură de 4 zile / 3 nopți în care ne-am propus să ajungem pe acest pisc, dar nu pe traseul clasic, ci pe unul ocolitor. Această strategie, mai solicitantă și mai lungă decât ruta normală, ne-a permis să descoperim (din perspectivă personală) locuri uimitoare, să interacționăm mai mult decât de obicei cu localnicii și multe altele.

Ziua 1: Satul Imlil-satul Ait Aissa

Ziua 2: Satul Ait Aissa-Refugiul Tamsoult-Cascada Igouliden-Refugiul Lepiney sau Tazaghart

Ziua 3: Refugiul Lepiney-Refugiul Toubkal (principala construcție de acest gen din Munții Atlas)

Ziua 4: Refugiul Toubkal-Vârful Toubkal (4167m)-Refugiul Toubkal-satul Imlil.

Acesta a fost programul pe zile. Pe parcursul lor am urcat culmi punctate de ienuperi giganți, am străbătut văi cu cascade și șei bătute de vânturi, am traversat sate tradiționale, izolate în timp și spațiu, dar mai ales am intrat real în atmosfera unei regiuni fascinante din toate punctele de vedere.

La final am realizat din nou, pentru a câta oară?, că nu destinația și fluturarea steagului contează, ci drumul. Pentru că, nu-i așa?, călătoria înseamnă victorie (Al-Safar Zafar).

Ne-am întors cu chef de Carpați, în special de Piatra Craiului. Prima zi am urcat pe Traseul Anghelide cu Canionul și Santinela (Falusul sau Santinela Canionului negru) său faimoase și am coborât pe Vâlcelul Crăiței cu refugiile sale cvasi-ascunse (Aninata și Crăița).

A doua zi, o tură distinctă, am parcurs Traseul Dunăreanu din Umerii Pietrei Craiului. După traversarea Brâului de jos și al Brâului de mijloc, am optat pentru a continua triada. Așa încât am străbătut o porțiune lungă din accidentatul Brâu de sus, iar ieșirea în Creasta Sudică am făcut-o printr-un loc inedit, foarte  îngust. Retragerea din Abruptul Vestic a fost prin Ieșirea de la ora 11 spre Poiana Închisă. De aici am optat pentru varianta mai comodă pe la Marele Grohotiș și poteca spre Refugiul Șpirlea. Ambele ture au fost organizate în colaborare cu Back to nature.

Apetitul pentru explorare și descoperirea de locuri noi ne-a adus în Bucegi prin abruptul Doamnelor. Cu intrare din Valea Ialomiței (Valea Obârșiei), am urcat un vâlcel până în Culmea Doamnele. Pentru coborâre am ales un alt culoar, pe care îl ochisem de mult timp, mult mai abrupt și care are chiar în zona de pornire o fereastră mare prin care se poate trece. Am avut nevoie de coardă în ultima parte pentru trei rapeluri care ne-au scos la baza culmii, de unde am ajuns ușor în poteca marcată. A fost o cercetare mai amănunțită a acestui abrupt estetic, tentant și puțin cunoscut.

Am rămas în Bucegi pentru o drumeție de toamnă, cu frunze colorate și frig dis de dimineață. Am parcurs în circuit traseul: Cheile Tătarului-Valea Tătaru-Vârful Tătaru-Șaua Coteanu-Cabana Padina-Cheile Tătarului. Rar parcurs, acest traseu altminteri marcat acceptabil, are în zona inferioară nu numai multe stâncării, dar și peșteri. Printre acestea Peștera Ursului se distinge clar și are intrarea protejată de speologi.

Ca să nu rămână mai prejos explorarea în Piatra Craiului am gândit traseul: Plaiul Foi-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Scara de fier-Brâul de mijloc-Vâlcelul Caprelor-Valea Podurilor-Brâul Soarelui-Brâul de sus-Vâlcelul Ulciorului-Punctul La Ulcior-Vâlcelul Crăiței-Plaiul Foii.

Nimic nu se poate compara cu Westwand-ul în plină toamnă senină! Colți și brâuri suspendate, locuri legendare (Degetul lui Călineț, Bisericuța etc) s-au succedat ca la o paradă măreață.

Am schimbat un pic țara, deci și munții. Am ales Balcanii, Munții Pirin, pentru o tură mai rar parcursă de marea masă de turiști: creasta Geamgiev sau Dzhamdzhiev către Vârful Vihren. Cu plecare de la cabana Banderica am urmat această rută relativ tehnică, dar inedită și retrasă. Ea este, de fapt, varianta de iarnă pentru a urca pe cel mai înalt punct din Pirin.

”Ne-am revenit” în Piatra Craiului unde am făcut bucla: Padina Popii-Șaua Padinei Închise-Vârful Turnu-Padina Hotarului. Grohotișul și sălbăticia locurilor ne-au solicitat toate simțurile, de la orientare la echilibru, dar a meritat (încă o dată!).

Unul dintre ”optmiarii” Carpaților, Vârful Lespezi, ne-a mai ”păcălit” o dată să-l urcăm dinpre Valea Capra, pe muchia Lespezi. 1300m diferență de nivel dintr-un salt, dar care sunt recompensați de imaginile cu Negoiu și Lacul Călțun, cu Arpașul Mic și Buda, cu Mușeteica și Moldoveanu, cu Cozia și Lacul Vidraru.

Sfârșitul de sezon ne-a adus alături de Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) la cabana Valea Vladului și pe culmile din jur (Valea Berevoiescu, Vârful Berevoiescu), Un prilej de întâlnire cu colegii de breaslă, dar și de discuții și schimb de idei pentru următorul sezon, care va fi la observatoarele Bunea, Comisu 1, Comisu 2 și Poiana Tămaș.

O tură tot în Făgăraș, dar în partea sa nordică, au făcut pe o vreme nu tocmai plăcută, cu ceață și umezeală. Muchia Laița cu intrare din Valea Doamnele și continuare până pe Vârful Laița, ne-a oferit peisaje mărețe, parțial ascunse de nori, tehnice la nivel mediu, capre negre liniștite și prospere. Cu excepția porțiunii finale, mai expusă, nimic nu pune probleme pe acest traseu nemarcat, în afară de lungimea sa.

Am trecut linia de finish a lunii octombrie într-un masiv mic, un Parc Național uimitor, Buila Vânturarița. În cele două zile din timpul săptămânii petrecute aici, am urmat aproape toată creasta principală a masivului. Ruta a fost: satul Bărbătești-Muntele Cacova-Hornurile Hududăurilor-Curmătura Builei-Vârful Buila-Vârful Vănturarița Mare-Schitul Pahomie-Mănăstirea Pătrunsa-satul Bărbătești. Am trecut și prin alte puncte de interes (Vârful Piatra, Muntele Albele, Valea Otăsăului etc), dar important este că ne-am rupt un pic din zona Bucegi-Piatra Craiului în acest colț de lume uluitor de frumos. Peste noapte am rămas la refugiul din Curmătura Builei, transformat în loc de înnoptat dintr-o stână părăginită.

Bilanțul lunii septembrie 2022

Luna septembrie a fost una a ieșirilor în munții din afara României.

Am debutat cu o tură în Munții Olimp, cei mai înalți din Grecia și bine cunoscuți din scrierile despre mitologia antică.

Fără zei și alte entități mistice Olimpul rămâne un munte deosebit de spectaculos și ofertant, mai ales dacă este abordat pe rute ocolitoare.

Noi am urcat pe parcursul a trei zile (două nopți) astfel:

Ziua 1: Litochoro-Canionul Enipeas-Cabana Prionia (1000m)-Refugiul Spilios Agapitos (Refugiul A) aflat la 2100m altitudine.

Ziua 2: Refugiul Spilios Agapitos (Refugiul A)-Refugiul Christos Kakalos (2650m)-Platoul Muzelor-Refugiul Giosos Apostolidis (2697m). În acea zi, după amiază, am mai urcat și vârfurile Toumba (2785m) și Profitis Ilias (2803m).

Ziua 3: Refugiul Giosos Apostolidis-Poteca Zonaria-Hornul Louki-Vârful Mytikas (2917m)-Poteca Zonaria- Refugiul Giosos Apostolidis. După o scurtă pauză de masă la refugiu am coborât la Litochoro (aflat la altitudinea de 300m) peste vârful și creasta Skourta (2476m) și pe la Refugiul Petrostrouga (1940m), apoi la Gortsia și Litochoro.

A urmat o întâlnire de 4 zile a membrilor SGLM în Piatra Craiului la care am fost prezenți.

Am revenit în activitate cu o tură pe trasee nemarcate, cu accente de alpinism pentru începători, în Bucegi. Traseul a fost: Crucea Caraiman-Brâul Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului.

Ambele brâuri permit cunoașterea foarte bună, deși incompletă, a celor două mari grupe muntoase din Bucegi (Coștila și Caraiman). Fără probleme tehnice deosebite ele presupun lipsa fricii de înălțime și un exersat simț al orientării. Pentru a mai diversifica puțin traseul de coborâre am optat pentru a rapela peste cele câteva săritori din zona inferioară a Văii Priponului.

Ne-am reîntors în Făgăraș pentru o tură care doar în aparență este de rutină: drumeție în zona sălbatică din estul acestui masiv. Scopul este, ca de fiecare dată, observarea faunei locale (urs, căprioare, mistreț, păsări de pradă etc), dar și urcarea pe vârfurile Lerescu (1690m), Comisu (1884m) și Luțele (2176m). Totul a fost alături de Conservation Carpathia.

O altă tură de alpinism clasic în Bucegi a urmat ruta: Căminul Alpin-Refugiul Coștila-Brâna aeriană-Creasta Văii Albe-Brâul mare al Coștilei-Valea Scorușilor-Valea Gălbinele-Hornul dintre fire-Refugiul Coștila-Căminul Alpin. O tură tipică de Bucegi, parcursă de noi de zeci de ori, dar care are același farmec de fiecare dată.

A urmat o replică a turei în Maroc din perioada mai-iunie. Am parcurs cam aceleași zone, am urcat aceleași vârfuri și am vizitat aceleași locuri. Singura diferență a fost că zăpada a lipsit, dar a fost înlocuită de un vânt înghețat fix în ziua în care era programată urcarea pe vârf. Acest detaliu a complicat lucrurile, dar am reușit să ne îndeplinim obiectivul.

O să reproduc mai jos ce am scris atunci pentru că nu există suspiciunea plagiatului și oricum nu mă pot exprima mai bine decât atunci:

Prima noapte a fost la Refugiul Tamsoult, iar a doua la Refugiul Toubkal (Les Mouflons).  

Vârful a fost atins după 5 ore de urcare, în zori. Coborârea către satul berber Imlil (Imleel) a fost pe altă rută, ocazie cu care s-a putut interacționa cu localnicii atât de primitori și ospitalieri.

Au urmat alte două zile în Deșertul Merzouga, unde cămilele au fost de bază. Noaptea în cort, apusul și răsăritul printre și peste dune, liniștea întreruptă doar de chemările păstorilor sau de muzica tribală în surdină, au completat această experiență aproape inițiatică. Valea Dades cu cheile și cetățile sale, dar și cu siturile fosilifere ne-au făcut să nu uităm niciodată Marocul.

Am fost apoi solicitați de o firmă pentru a le prezenta unor jurnaliști străini peisajele tipic carpatine și am optat pentru o tură în jurul Sinaiei, o zonă încărcată de istorie, cultură și atmosferă deosebite.

Că tot vorbeam de ture ”istorice” o zi în Bucegi nu poate să nu includă două trasee emblematice: Valea Jepilor-Drumul Urlătorilor. Greșit numită ”Jepii Mici”, Valea Jepilor sau Valea Caraimanului desparte Muntele Caraiman de Muntele Jepii Mici având un parcurs accidentat și abrupt.

Poteca Schiel însoțește Creasta Urlătorilor după ce traversează văi de abrupt precum Valea Seacă dintre Clăi, Urlătoarea Mică și Valea Comorilor. A fost construită și amenajată de frații Schiel, industriași germani cărora li se datorează întemeierea Bușteniului. La rândul ei este denumită eronat ”Jepii Mari”. Aceste porecle creează confuzii și nu fac decât să complice orientarea în teren.

Deși suntem mai puțin activi în zona aceasta, se mai întâmplă totuși să avem colaborări pe partea de turism cultural. Am fost rugați de World Sinergy Travel să însoțim un grup de turiști americani și britanici într-un tur istoric al Brașovului.

Clasicele obiective precum Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească au fost admirate și fotografiate de multiple ori în cadrul acestui tur cultural de succes.

Pentru a mai schimba zona am propus un Ciucaș mai puțin umblat și frecventat. Zona Valea Stânei-Traseul Cheile Pârâului Alb-Culmea Văii Stânei-Cheile Văii Stânei-cabanele din Valea Stânei.

De o sălbăticie legendară Cheile Pârâului Alb desparte Culmea Stâncoasă de Culmea Șuvițelor pe un parcurs aerisit și foarte lizibil. Întoarcerea prin Cheile Văii Stânei este extrem de pitorească la acest ceas de toamnă.

Nu prea am mai făcut în ultimul timp ture de trail running (alergare montană) așa încât am considerat că a venit momentul.

Am ales ruta: Gara Predeal-Valea Joița-Unitatea militară Predeal Vânători de munte-Clăbucetul Baiului-Muchia Lungă-Valea Grecului-Gara Azuga-Clăbucetul Taurului-Cabana Gârbova-Valea Limbășel-traseu Clăbucetul Azugii-Cabana Susai-Cioplea-Gara Predeal  (32km).

Foarte solicitantă această activitate, dar care permite parcurgerea mai multor zone care altminteri nu pot fi străbătute ”la pas” decât în multe ore de drumeție.

Pentru că mereu sunt turiști străini care doresc să cunoască sălbăticia Carpaților am încheiat luna cu un nou tur alături de Conservation Carpathia în zona estică a Făgărașului.

Așteptăm cu interes luna octombrie care este, statistic vorbind, cea cu vremea (să sperăm!) foarte stabilă. Vom avea multe alte experiențe de împărtășit cu voi.