Bilanțul lunii mai 2024

A venit vara cu o lună mai devreme și, dacă în anii anteriori mai aveam încă pretenții că mai putem schia, acum am renunțat la ele, văzând seceta și temperaturile ridicate. Astfel că ne-am concentrat pe activități de vară: drumeție, cățărare, carpatism/alpinism de vară etc.

Chiar în jurul datei de 1 mai, cu ocazia minivacanței anuale (care devine una veritabilă în ultima vreme), am organizat două zile cu tematici diferite. Prima zi a fost drumeție în Măgurile Branului, mai exact traversarea de la Castelul Bran la Fântâna lui Botorog. Este un traseu de legătură între Bucegi și Piatra Craiului, în mare, o parcurgere a crestei Colților Branului, o tură combinată de pădure și poieni, pe deasupra satului Măgura și a cătunului Tohănița (acesta din urmă aparținând de orașul Zărnești).

Pentru a două zi am apelat la ajutorul colegilor de la cu Back to nature. Împreună am ținut un miniatelier de cățărare în Postăvaru (Cheile Rășnoavei). Prima fază, după ceva teorie, a fost ocupată de rapel și alte tehnici de coardă, iar, în cea de-a doua parte a programului, ne-am concentrat pe escaladă în zona Metalexpert din aceeași arie.

Au urmat patru zile consecutive cu Active Travel și doi turiști din Irlanda.

Am încercat să le oferim puțină diversitate și am fost în locuri diferite pentru a le arăta puțin din patrimoniul nostru natural.

Prima zi a fost în Piatra Craiului pe ruta: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Șaua Crăpăturii-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. A fost o excursie de încălzire pentru următoarea etapă.

Ziua a doua am mers în Bucegi: Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Poiana Guțanu-Valea Bângăleasa. A fost sensibil mai lung traseul, dar și mult mai ofertant.

Pentru că vremea urma să se strice, în ziua a treia am traversat Măgurile Branului de la Castelul Bran pe creasta Măgurilor până în satul Măgura. Aici am ajuns după o scurtă ploaie torențială, cu fulgere și tunete, șuvoaie de apă și vânt foarte rece.

În ultima zi am avut parte tot de vreme foarte închisă și ploioasă, așa încât vizita la Castelul Bran a fost tot ce le-am putut oferi clienților noștri.

Pentru că a început sezonul de vară cu adevărat, Active Travel ne-a pus la muncă serios. Am repetat cu doi turiști americani un traseu binecunoscut din Piatra Craiului. Mai exact: Fântâna lui Botorog-Cabana Curmătura-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. Poate părea banal și anost, plictisitor și stereotip, dar privit din perspectiva celor care vin din altă țară (sau de pe alt continent) devine o reală plăcere și pentru noi.

Un alt traseu ce părea compromis din cauza ploii (care nu a fost atât de deranjantă până la urmă) am făcut în parteneriat cu Romania Active. Este vorba de o drumeție clasică din Bucegi: Valea Bângăleasa (unde am ajuns din centrul satului Moieciu de sus cu căruța)-Poiana Guțanu-Culmea Pleșii-Moieciu de sus. Parțial pe traseul eco-maratonului, această buclă oferă niște peisaje deosebit de frumoase, de la casele localnicilor de pe vale tocmai până la Vârful Omu.

Am reiterat ce făcusem și la sfârșit de aprilie: Vârful Lespezi din Făgăraș. Plecarea a fost tot din zona Piscul Negru, dar condițiile de zăpadă (mai exact lipsa ei aproape totală) au dus această excursie în zona de drumeție, nefiind nevoie de niciun fel de echipament sau strategie specifice iernii. Sigur, nu au fost provocări tehnice, dar diferența de nivel de 1300m rămâne și lungimea traseului pune în continuare probleme de anduranță.

S-a adunat o trupă doritoare de inițiere în cățărarea pe stâncă și, pentru trei zile, am organizat un atelier în Postăvaru (Cheile Râșnoavei, Pietrele lui Solomon) și Piatra Craiului (Prăpăstiile Zărneștilor). Colaborarea cu Back to nature a fost, ca de obicei, exact ce trebuie.

Am umplut zilele cu vârf, indiferent de vremea care ne amenința, nelăsând nicio oră nefructificată. Anunțăm acest curs la început de sezon pentru a putea apoi propune clienților noștri ture aplicate pentru tot restul verii și pentru începutul toamnei.

Nu ne-am uitat prietenii cei mai buni și am organizat și pentru ei o tură în Ciucaș. Cu Scott și Enya, respectiv un border collie și jumătate, dar și cu bracul german Bono, am parcurs tur-retur traseul Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș. Nu am stat să calculăm cât am mers noi, dar cățeii sigur au făcut tura de două ori minimum. Chiar dacă nu a fost o tură lungă sau dificilă, a fost un prilej de a petrece timp cu cei mai loiali companioni ai noștri. Iar perioada aleasă este cea potrivită, fiind exact înaintea apariției stânelor și a câinilor ciobănești agresivi.

Solicitați de World Sinergy Travel ne-am făcut și treaba de ghizi de turism în cadrul unui program cultural în Brașov, Sibiu și Sighișoara.

Circuitele culturale au atins obiective precum Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească în Brașov.

În Sighișoara am vizitat Casa lui Vlad Dracul, Turnul cu ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Cetatea Medievală Sighișoara, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane. Sibiul ne-a oferit și el obiectivele sale în cadrul unui tur de oraș.

Ne-am concentrat apoi pe un circuit nemarcat / de carpatism în Piatra Craiului. Plaiul Foii-Valea Podurilor-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Grota La Ulcior-Valea Vlădușca-Plaiul Foii. Pentru ca să fie și mai surprinzător acest sezon al contrastelor, am avut parte și de o oră de ninsoare veritabilă. Rapelurile de retragere le-am făcut pe ploaie, dar per total tura a fost foarte reușită și tocmai bună ca avanpremieră pentru altele similare care vor urma.

Un moment de respiro am putut lua într-o nouă ieșire marca Active Travel. Alături de doi turiști din Elveția, am străbătut Prăpăstiile Zărneștilor dus-întors de la Fântâna lui Botorog. Pe parcursul plimbării am întâlnit un urs de talie mare, care a fost piesa de rezistență a turei. A mai rămas timp  și am realizat circuitul care străbate satele Măgura și Peștera (un clasic al zonei). Această buclă ne oferă prilejul de a admira casele tradiționale ale localnicilor, dar și siluetele Bucegilor și Pietrei Craiului care flanchează aceste localități de vis. Dacă în prima parte ursul a fost mai discret, motanul din cea de-a doua jumătate a zilei ne-a însoțit aproape pe toată durata traseului.

Poate cel mai frumos și expus brâu din Abruptul Vestic al Pietrei Craiului, Brâul de jos între Castelul Crăiței și Traseul La Lanțuri, denumit uneori și Brâul Înflorit, presupune o bună tehnică specific alpină, dar aplicată în zona Carpaților (carpatism). Back to nature ne-a fost alături și în această emblematică traversare, sus-jos pe brâuri expuse, printre strungi înguste, peste șei și curmături invizibile de jos. Un adevărat giuvaier al Craiului, unde numai cunoscătorii fini ai acestui magic munte au acces în deplină siguranță.

Grupul de profesori de la Avenor College au avut parte și ei de o tură cu noi în această lună mai.

Am traversat din Azuga în Bușteni pe ruta din Munții Baiului: Gara Azuga-Piciorul Sorica-Popasul Uriașilor-Culmea Zamora-Poiana Țapului. Vremea a fost amestecată, a început și s-a sfârșit pe ploaie, dar o mare parte din timp ne-am bucurat de soare și de peisaje frumoase. Un popas binevenit a fost la cabana Popasul Uriașilor, apoi am parcurs creasta principală și am coborât la Castelul Cantacuzino încercând să evităm noroiul pe cât posibil.

Trebuia să fie o tură clasică, cu un pic de zăpadă, dar una peste alta fără probleme deosebite.

Cu o seară înainte ne-am putut odihni foarte bine la cabana Negoiu, după o oră și jumătate de mers lejer de la mașină. Dimineață am urcat pe Valea Sărății, ținta fiind, evident, Vârful Negoiu. Zăpada a apărut după Piatra Prânzului și am abordat-o cu colțarii. Dar în Șaua Cleopatrei unul dintre colțari a cedat și am urcat vârful cu unul singur. La coborârea de pe Negoiu în aceeași șa a cedat și al doilea colțar. Am optat, în urma acestor evenimente, să parcurgem traseul Custura Sărății-Vârful Șerbota-Muchia Șerbotei, mai puțin acoperit de zăpadă, dar cu multe porțiuni încă delicate. A ieșit bine, până la urmă, dar cu emoții.

O ieșire de tip team-building am organizat pe urmă în Bucegi (cu plecare de la Schitul Bran-Culmea Balabanu-Satul Poarta-Bran-Șimon). A fost o tură în circuit, cu oameni plăcuți și deschiși la aventură, dar și cu Scott și Enya care au făcut parte din echipă. Am scăpat și de ploaia care ne-a ținut pe loc la începutul traseului și de care ne-am adăpostit jumătate de oră în pridvorul bisericii.

Nu am putut mult timp să stăm departe de Westwand (Abruptul Vestic al Pietrei Craiului). Ne-am delectat cu un nou circuit pe trasee de carpatism/alpinism de vară. Am urcat Vâlcelul cu fereastră și Vâlcelul cu smirdar. De la Acul de la Amvon am intrat pe Brâul de sus pe care l-am urmat pe o porțiune sălbatică, cea care traversează Hornul Închis, până în poteca marcată de pe Brâul Ciorânga Mare. Am coborât pe la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă) la Plaiul Foii.

Am fost apoi din nou în Făgărașul estic, pe teritoriul Fundației Conservation Carpathia. Aici am însoțit un nou grup de turiști pe aceleași rute devenite clasice (Observatorul Bunea, Observatorul Comisu, vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele). Este sezonul cel mai bun pentru a admira animale sălbatice (urs, cerb, mistreț și zimbru) pe care, chiar dacă ajungem des pe aceste meleaguri, ne bucurăm să le revedem de fiecare dată.

Bilanțul lunii februarie 2024

Februarie, cea mai scurtă lună a anului, nu s-a lăsat mai prejos decât celelalte și ne-a oferit o sumedenie de ocazii pentru a ne face meseria în cele mai diverse moduri posibile.

Patru zile au fost dedicate unui atelier de inițiere în alpinism, consacrat deja pentru noi. La Centrul Salvamont Padina, aflat acum în custodia Asociației Montane Carpați, am împărțit echilibrat timpul între teorie și practică. A fost, de fapt, al doilea atelier de acest gen din 2024.

Alături de Back to nature am arătat viitorilor alpiniști amatori: urcarea și coborârea pe pante de zăpadă (cu și fără colțari și piolet), frânarea (oprirea) căderii cu ajutorul pioletului, rapelul la stâncile de la Vărăria Mică. Au fost apoi abordate alte teme esențiale iarna: amarajele (asigurările) în zăpadă cu unul sau doi pioleți, dar și cu ajutorul ancorei. Nu am uitat nici de nivologie, avalanșe (căutarea cu DVA, sondarea și profilul zăpezii). Teoria a atins teme legate de echipament, riscuri și gestionarea lor, nodurile esențiale în alpinism etc.

Pe o zăpadă foarte meschină, dar măcar înghețată bocnă, am urcat în Bucegi un traseu improvizat ad-hoc. Din Valea Obârșiei sau Valea Ialomiței am urcat direct în Culmea Obârșiei pe un culoar abrupt la colțari și piolet. De pe Vârful Obârșia am coborât în Șaua cu același nume și apoi am atins Vârful Colții Obârșiei. De aici am coborât pe vale înapoi la Hotel Peștera. Această culme, tipică pentru zona interioară a Bucegilor, are și o nelipsită babă, o formațiune stâncoasă modelată de vânt, caracteristică Platoului și zonelor adiacente.

Am avut apoi câteva ture în Munții Baiului, în care am întâlnit diverse stadii ale iernii, de la viscol și ninsoare la vreme însorită și zăpadă puțină.

Prima a fost o traversare de la Bușteni la Azuga. Ruta: urcare pe Culmea Zamora și pe Vârful Băiuțul (1817m), continuare pe creasta principală până la cabana Popasul Uriașilor și coborâre pe Piciorul Sorica. Vremea a fost geroasă, dar plină de lumină și senin.

În a doua traversare am pornit din Azuga către Sinaia. Pe viscol cu vânt puternic și vizibilitate redusă am urcat vârfurile Dutca și Cazacu (1754m), apoi am coborât în Șaua Orjogoaia. De aici, vremea ne-a permis să vedem câte ceva și am pornit cu alt elan către Șaua Baiului și Vârful Baiul Mare, cel mai înalt din zonă, cu cei 1895m ai săi.

Am urmat creasta cu fidelitate și am mai trecut și peste vârful Drăgan și peste Piscul Câinelui (1650m). Din acest ultim punct al crestei am schimbat direcția către Valea Prahovei și am coborât pe lungul picior al Câinelui. Am intrat în pădurea de fagi seculari, precedați de plantații de zadă, și am trecut pe sub cabana Piscul Câinelui pentru a ajunge la Sinaia în zona gării.

Vechea pasiune, Piatra Craiului, nu ne-a lăsat să urcăm pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit din cauza zăpezii instabile și predispusă avalanșelor. Ne-am întors de sub lanțul de pe traseul de vară și am optat pentru o variantă mai sigură. Astfel, am urcat de la cabana Curmătura în Șaua Crăpăturii și am coborât pe valea omonimă. Zăpada a fost complet diferită față de versantul estic pe unde încercasem dimineața, aici, pe nord-vest, fiind mult mai înghețată și mai sigură.

A urmat și plăcerea supremă, schiul de tură! Am ales pentru această activitate Făgărașul, mai exact un ”optmiar” de peste 2500m, Vârful Lespezi (2522m).

Am avut o urcare de 1300m diferență de nivel din zona cabanelor de la Piscul Negru, aflate pe Transfăgărășan, urmată de o coborâre prin zăpadă acceptabilă de pe vârf înapoi în drum. Ruta a fost pe Piciorul Lespezi, sigur din punct de vedere al avalanșelor, tur-retur.

Am colaborat cu Romania Active pentru o tură de drumeție de iarnă în Piatra Craiului (Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-șaua Joaca-La Table-Poiana Mărtoiu-Valea Mărtoiu-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog). A fost un circuit prin satele atât de pitorești de la poalele muntelui, care, în decor hivernal, par încremenite în timp.

Un masiv mic, dar aspru este Piatra Mare. Aici am abordat un traseu lung și foarte estetic. Urcare de la Dâmbul Morii pe Poteca Țiganilor și apoi pe sub Șirul Stâncilor, unde am avut ceva emoții cu țurțurii imenși care spânzurau deasupra capetelor noastre. Am întâlnit Drumul Familial care ne-a condus către cabana Piatra Mare. Coborârea am făcut-o pe la Prăpastia Ursului în zona Canionului Șapte Scări, urmând poteca și drumul forestier către punctul de plecare.

Toate aceste ture ne-au pregătit echipele pentru un traseu de alpinism clasic: Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Cu urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit am intrat în creasta principală. Am urmat-o, săpând urme și alegând ruta potrivită, către Vârful La Om (Piscul Baciului).

Pe acest parcurs se trece peste și prin Vârful Țimbalul Mare, Șaua Călinețului, Vârful dintre Țimbale, Vârful Țimbalul Mic, Vârful Sbirii sau Zbirii, Clăile Căldării Ocolite. Retragerea prin Colții Găinii la Refugiul Grind, apoi prin Prăpăstii către Zărnești, a fost lungă și chinuitoare, deși zăpada s-a prezentat bine la plecarea din creastă. Aceasta frumoasă tură de alpinism a fost realizată împreuna cu Back to nature.

A sosit vremea unui alt prieten fidel, Ciucașul. Plecarea a fost din Pasul Bratocea de unde am ajuns pe Vârful Ciucaș fără prea multă zăpadă, cu excepția unei urme de avalanșă masivă din zona Turnului Goliat. Coborârea pe același traseu ne-a adus, exact la apusul soarelui, înapoi la start. Culmea Bratocea, calea noastră de urcare, a fost liniștită și prietenoasă, ca în oricare altă zi din timpul săptămânii.

Am încheiat luna cu o altă tură în Munții Baiului, tot o traversare. De data aceasta am plecat din  Sinaia către Azuga. Urcarea pe la cabana Piscul Câinelui, pe piciorul Câinelui, trecerea peste vârfurile Baiul Mare, Dutca și Urechea și coborâre pe Culmea Sorica.

Nu știm ce ne va aduce luna martie în această iarnă atipică, dar ne punem mare nădejde în ceva căderi de zăpadă mai serioase și poate temperaturi mai scăzute.

Bilanțul lunii februarie 2022

Luna cea mai scurtă a anului, februarie, a fost pentru noi plină de activități specifice sezonului de iarnă.

Ca să nu ne ieșim din formă am petrecut o zi superbă la Predeal la ski alpin pe pârtiile cu zăpadă foarte bună, ideală pentru exersarea diverselor tehnici.

O drumeție deosebit de frumoasă am organizat în Valea Bângăleasa și pe culmile domoale ale Moeciului de sus. Cascada Chișătoarea, Amfiteatrul Transilvaniei, dar și maiestuoasa priveliște a Munților Bucegi au fost ingredientele unei ieșiri de iarnă foarte reușite.

Zona sudică a Bucegilor a fost gazda unei ture de ski pe ruta cabana Bolboci-Vf. Lucăcilă și retur. Pentru cei care doresc o ieșire scurtă, de 4-5 ore, acest colț al Bucegiului este foarte potrivit. Cu o ocolire pe la cariera și Vârful Zănoaga, am continuat pe la stâna din Șaua Lucăcilă, am urcat pe vârf la aproape 1900m și am coborât spre stâna Lucăcilă și apoi la cabana Bolboci.

Zilele următoare au fost dedicate unui nou atelier de inițiere în alpinism cu baza la cabana Belvedere din zona Padina. S-au învățat și exersat urcarea/coborârea cu pioletul și colțarii, amarajele în zăpadă prin diverse procedee, frânarea/oprirea alunecării cu ajutorul pioletului, rapelul, principalele noduri etc. Au fost, de asemenea, prezentate cu noțiuni despre avalanșe.

Receptivitatea și apetența pentru învățare a participanților au compensat vremea potrivnică cu vânt puternic și ger.

Pentru că sezonul cald va veni la un moment dat, implacabil, am dedicat două zile unui training teoretic organizat de Fundația Conservation Carpathia. Au fost prezentate de către instructorii noștri informații detaliate despre zimbrii, lupi și castori (ale căror efective s-au înmulțit datorită grijii Fundației), dar și date tehnice despre zonă din punct de vedere tehnic (gps, localizare prin satelit, hărți digitalizate etc).

S-au trasat, de asemenea, și liniile directoare ale noului sezon turistic în care oaspeții din România și de peste hotare sunt așteptați pentru experiențe unice.

După aceste zile de relaxare am pornit într-o tură de forță care ne-a ieșit parțial. Intenția era să urcăm pe skiuri de tură pe Vârful La Om 2233m din Piatra Craiului pe ruta: Casa Folea-Șaua Joaca-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii. Vremea potrivnică cu viscol și ceață nu ne-a permis atingerea vârfului. Ne-am retras de pe la altitudinea de 2000m și am forțat o coborâre pe Valea Cheia de sub Grind la stâna din Grind. O tură îngreunată de zăpada moale și apoasă atipică pentru luna februarie.

A venit apoi rândul Pietrei Craiului să fie gazda unui atelier de alpinism de iarnă pentru avansați. Cu baza la cabana Șapte Crai am urcat în fiecare zi către traseele de pe versantul vestic. Principala activitate a fost cățărarea mixtă și ne-am ”desfășurat” în Vâlcelul cu fereastră, Padina lui Râie, Padina Închisă și zona Zaplazului. Au fost repetate și alte tehnici precum filarea, rapelul, traversarea, coborârea toate la nivel avansat. În ultima zi a fost efectuat un profil al zăpezii, ocazie cu care am recapitulat noțiunile despre avalanșe.

A urmat o zi practică în care am parcurs o porțiune din Creasta nordică a Pietrei Craiului. Am urcat prin Padinile frumoase pe Vârful Ascuțit 2135m și am urmat creasta matematică până pe Vârful Turnu 1913m. A fost doar prima dintre multele ieșire în această zonă care au urmat.

Nu am uitat nici de colaborarea cu Conservation Carpathia. Alături de ei am ghidat un grup entuziast într-o drumeție pe rachete de zăpadă în zona Poiana Tămaș-Vârful Tămașul mare. Am avut bucuria de a întâlni mica turmă de zimbrii care au fost recent eliberați în sălbăticie.

Rămânând la capitolul drumeție am profitat de o zi din timpul săptămânii pentru a urca Culmea Zamora și Vârful Baiul Mic din Munții Baiului. Zona este pustie în aproape toate lunile anului, dar iarna este cu precădere anotimpul cel mai liniștit.

Nu am uitat nici de prietenii noștri patrupezi cu care am urcat de la cabana Plaiul Foii la Refugiul Șpirlea și ne-am bucurat împreună de zăpada mare și ninsoarea densă.

Într-o zi cu viscol și vizibilitate redusă Creasta principală a Pietrei Craiului este foarte greu de parcurs cu clienți din pricina multiplelor dificultăți prezente.

De aceea noi optăm pentru un traseu care atinge creasta, dar nu expune echipa niciunui risc în caz de vânt puternic și vreme rea. Urcarea pe Vârful Turnu cu coborâre pe același traseu este o tură frumoasă de alpinism clasic în condiții de iarnă. Prezintă pe aproape tot parcursul ei condiții de mixt (zăpadă-stâncă-gheață) și se poate exersa mersul cu colțari și piolet pe teren variat.

Am încheiat luna cu o tură lungă și solicitantă. Plecând la 5 dimineața de la cabana Padina am parcurs traseul: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Bucura 2503m-Vârful Omu 2507m-Vârful Găvanele-Șaua Văii Cerbului-Vârful Colții Obârșiei 2480m-Vârful Obârșia 2405m.

Într-o tură de 11 ore ne-am menținut mult timp la peste 2400m altitudine, urcând câteva vârfuri celebre, dar și unele rareori atinse.

Bilanțul lunii ianuarie 2021

Anul 2021 a debutat cu multă zăpadă, aspect care ne-am dori să fie caracteristic tuturor lunilor de iarnă. Au fost nu doar ninsori abundente ci și ger puternic. Împreună cu episoadele în care soarele a fost prezent, toate elementele au condus la condiții excelente pentru activitățile noastre.

Ca de obicei le iau pe rând, detaliind succint fiecare tură în parte, după specificul ei.

Skiul de tură, care ne ocupă o bună parte din sezonul iarnă-primăvară, s-a desfășurat pe parcursul mai multor ieșiri în Bucegi și Munții Baiului.

BUCEGI – Cabana Bolboci – Podul cu florile – Cariera Zănoaga – Șaua Lucăcilă – Vârful Lucăcilă – Stâna Lucăcilă – Podul cu florile – Cabana Bolboci

BUCEGI – Pârâul Rece – Cabana Steaua – Șaua Baiului și retur

BUCEGI – Cabana Bolboci – Podul cu florile – Cariera Zănoaga – Vârful Zănoaga – Șaua Lucăcilă – Stână Lucăcilă – Podul cu florile – Cabana Bolboci și Cabana Bolboci – Plaiul Mircea – Valea Mircii – Cheile Tătarului – Cabana Bolboci (două zile consecutive)

MUNȚII BAIULUI – Castelul Cantacuzino – Culmea Zamora – creasta principală – Vârful Urechea – Piciorul Sorica – Azuga

MUNȚII BAIULUI – Zona Cioplea – Valea Limbășelul Mic – Valea Limbășel – Stâna Clăbucetul Azugii – Clăbucetul Azugii – Stâna Clăbucetul Azugii – Complex Susai – Zona Cioplea (24km)

MUNȚII BAIULUI – Zona Cioplea – Complex Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Clăbucetul Azugii și retur (19 km)

A fost evitat riscul de avalanșă mergându-se numai pe muchii, creste și plaiuri alpine. Coborârile prin zăpadă pulver au fost un deliciu, inclusiv pădurea fiind ”skiabilă” în această perioadă.

Au fost ture în circuit, traversări sau pur și simplu tur-retur pe același traseu. Au fost atinse vârfuri și parcurse văi cu sau fără drumuri forestiere.

Alpinismul de iarnă a avut ca arenă Munții Bucegi și Piatra Craiului.

Urcarea pe Vâlcelul cu fereastră, cu coborâre pe același traseu în rapeluri succesive, este deja o tură de tradiție pentru noi. Se poate desfășura chiar și în condiții mai dure de vreme, nefiind o vale care iese în creasta principală a Pietrei Craiului. Se pretează la utilizarea a doi pioleți tehnici, iar condițiile sunt mixte (zăpadă-stâncă-gheață).

Un alt ”clasic” al Craiului a fost urcarea pe Vârful Turnu din creasta nordică. Primul vârf care iese din pădure are un parcurs accidentat, plin de provocări alpine (hornuri, brâne, traverseuri). Se pot utiliza lanțurile de pe traseu, dar și așa este redutabil mai ales pentru cei care acum încearcă senzația de a se cățăra pe stâncă cu colțarii și pioletul.

În Bucegi am urcat pe Vârful Omu pe o rută lungă și consacrată: Hornul Mare al Mălăieștilor. Pornind din Valea Glăjăriei, trecând de cabana Mălăiești și continuând prin căldările glaciare, apoi prin Horn și, în final, pe creasta Scara – Omu traseul se desfășoară pe 1600m diferență de nivel. În afară de aspectul acesta, care reclamă condiție fizică peste medie, pasajele mai tehnice (urcarea și coborârea pe Horn, traversarea către prima căldare glaciară) cer și o pregătire tehnică bună și echipament adecvat.

Drumețiile de iarnă, o bucurie pentru cei care iubesc acest sezon curat, ne-au ocupat restul timpului.

În Ciucaș a fost parcursă de mai multe ori Culmea Bratocea către Vârful Ciucaș cu diverse variante de coborâre. Fie spre cabana Ciucaș, fie pe traversarea de sub Tigăi s-au parcurs zone spectaculoase. A fost urcat și Vârful Bratocea, mai rar atins de cei care ajung în zonă.

Piatra Craiului a fost și ea obiectul unor frumoase drumeții. Mai tehnice decât în alte masive (doar este vorba de unul dintre cele mai dificile masive din Carpați!) traversarea Pietrei Mici (din Poiana Zănoaga către cabana Curmătura și invers) sau Valea Crăpăturii au pus amatorii de drumeții la încercări similare cu cele din turele de alpinism de nivel începători pe pasaje scurte, dar grăitoare.

Toate turele de drumeție enumerate mai sus au fost realizate cu echipament specific turelor de iarnă (colțari, piolet și obligatoriu bocanci de iarnă cu talpă rigidă)

Alte plimbări ușoare, adaptate la condițiile meteo din acel moment, am mai făcut la cabana Valea Sâmbetei (Munții Făgăraș), Schitul Colțul Chiliilor (Piatra Craiului), Cabana Diham-Șaua Baiului (Munții Bucegi). Nu s-a putut mai mult și am preferat să oferim clienților noștri șansa de a se bucura de natură în condiții sigure, în acord cu vremea de afară (ceață, ninsoare puternică, viscol pe creste).

Când ne-a fost permis și s-au întrunit toate condițiile am traversat pe o porțiune creasta principală a Munților Baiului pe ruta: Posada – Refugiul Florei – Vârful Răzoarele – Vârful Mierlei – Valea lui Bogdan – Posada.

Aceasta tură a fost făcută cu ajutorul rachetelor de zăpadă, echipament care se impune de la sine în condiții de zăpadă mare, în care piciorul intră altminteri până peste genunchi, făcând înaintarea un calvar și putând rata complet o tură.

Încercăm să le oferim celor care vin cu noi diverse tipuri de activități, în care să poată folosi ehipament divers (colțari, gheare, piolet, rachete, skiuri de tură) și astfel să progreseze vizibil la nivel individual.

Completată cu skiul alpin (la Bușteni și Poiana Brașov) luna ianuarie nu a fost deloc rea. O lună specifică de iarnă din toate punctele de vedere.

Bilanțul lunii septembrie 2019

Toamna care a venit (în sfârșit!) nu a venit cu mâna goală ci cu vremea stabilă și plăcută atât de specifică anotimpului. Drept urmare ne-am concentrat pe câteva activități pe care le-am putut desfășura în această perioadă în condiții optime.

Alpinismul a ocupat prima poziție și l-am practicat în cele trei zone consacrate deja: Bucegi, Piatra Craiului și Făgăraș, din multitudinea de arii din Carpați în care ne putem cățăra.

Cu diverse grade de dificultate, expunere și spectaculozitate Bucegii reprezintă templul alpinismului românesc. Aici am ghidat pasionații acestui sport în ture precum: Hornul dintre fire-Valea Hornului-Valea Mălinului, Colțul Gălbenele, Valea Gălbenele firul principal-firul secundar, Valea Albă-Brâna Mare a Coștilei-Valea Priponului, Valea Coștilei.

Totodată am parcus zone mai puțin umblate din acest masiv cum ar fi porțiunea Văii Priponului cuprinsă între Brâul Priponit și Valea Cerbului sau Valea Hornului, ambele din Coștila.

Făgărașului i-am dedicat câteva ture în cuprinsul cărora am parcurs Muchia Negoiu-Lespezi, Pintenul Netedului și Muchia nordică a Buteanului. Creste de altitudine (se desfășoară la peste 2200-2300m înălțime) au rupt cumva rutina calcarului și conglometarului din zona Bucegiului. Cu probleme specifice și extrem de fotogenice a fost o plăcere pentru noi să le atacăm.

A mai fost și o ieșire de cățărare în Măgurile Branului în zona pitorească a Parcului Național Piatra Craiului.

Pentru că drumeția este un alt domeniu de activitate care ne preocupă intens i-am dedicat câteva ture. În Făgăraș am urcat câteva vârfuri interesante pe rute frumoase și spectaculoase. Vârfurile Dara (2500m) și Hârtopul Darei (2506m) prin Valea Sâmbetei, Vârful Cheia Bândei și altele au fost urcate pe o vreme superbă în care culorile toamnei au constituit decorul perfect.

Alt traseu parcurs a fost: Cabana Capra-Fereastra Zmeilor-Vârful Arpașul Mare-Șaua Podragului-Cabana Podragu-Vârful Vistea Mare 2527m-Vârful Moldoveanu 2544m.

O drumeție cu tema turism cultural a ocupat o săptămână întreagă în cursul căreia am însoțit un grup de norvegieni în Piatra Craiului, Bucegi, Tâmpa. Partea istorico-culturală s-a concentrat asupra câtorva obiective: castelul Bran, castelul Peleș, castelul Cantacuzino, tur cultural în Brașov, tur cultural în București. Colaborarea a fost cu o cunoscută agenție de turism (WST).

O temă mai rar practicată este mountain biking-ul. Dar am găsit 2 zile și pentru așa ceva. Iată programul pe zile:

Ziua 1. Predeluț-Tohănița-Zărnești-Gura Râului-Prăpăstiile Zărneștilor-Satul Măgura-Satul Peștera-Șaua Joaca-La Table-Prăpăstii-Zărnești-Tohanul Nou-Predeluț

Ziua 2. Predeluț-Bran-Moieciu de jos-Cheile Grădiștei-Fundata-Moieciu de jos-Bran-Predeluț.

Colaborarea cu Picior de plai s-a materializat în două drumeții:

Cabana Voina-Valea Iezerului Mic (’’Prin Jepi’’)-Lacul Iezer-Vf. Iezerul Mare-Vf. Roșu-Culmea Văcarea-Cabana Voina și Cabana Babarunca-Poiana Tesla-Vf. Bratocea-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea.

Continuăm și în luna octombrie cu alte și alte ture, activități de toate felurile.