Bilanțul lunii iulie 2020

Am putea spune pe drept cuvânt că am revenit la normal în ce privește turele. Respectând regulile de igienă și precauție am putut să ne continuăm activitatea în această perioadă dificilă.

A fost o perioadă plină de ture de alpinism / carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, ture pe care le vom enumera în continuare însoțite de pozele aferente.

Bucegii ne-au oferit așa:

– urcare pe Valea Albă, parcurgere Brțna Văii Albe și coborâre pe Valea Jepilor;

– urcare pe Valea Mălinului și coborâre pe Valea Priponului integral pe firul văii. Am întâlnit și bucăți mari de zăpadă unde am folosit piolet și colțari;

– urcare pe Valea Caprelor și coborâre pe Valea Pietrelor, ambele din Bucșoiu;

– urcare pe Valea Adâncă cu coborâre pe Valea Cerbului;

– urcare pe Valea Albă, parcurgere Brâna Mare a Coștilei și coborâre pe Valea Priponului;

– traversarea completă a Acelor Morarului, tură de suflet pentru noi;

– traseul Brâna Aeriană – Creasta Văii Albe cu coborâre pe Valea Scorușilor și Valea Mălinului.

Piatra Craiului ne-a lăsat să îi străbatem rutele:

– urcare pe Padina lui Călineț și coborâre pe Vâlcelul cu fereastră de câteva ori;

– urcare pe Padina lui Călineț și coborâre pe poteca Brâului Ciorânga Mare.

Tot în Piatra Craiului am parcurs Creasta nordică și Creasta sudică într-o lungă și toridă zi (tipică de vară) cu plecare de la cabana Curmătura. Cu 4 litri de apă la noi și cu bagaj minim am reușit să terminăm traseul în 10 ore.

Au mai fost câteva trasee nemarcate în Bucegi:

– Brâul lui Răducu – Brâul Portiței cu intrare din Drumul Urlătorilor și retragere pe Valea Jepilor, o nouă colaborare cu Picior de plai;

– urcare pe Valea Morarului și coborâre pe Valea Cerbului.

Tot cu Picior de plai am urcat pe Vârful Leaota cu ai săi 2135m, la pachet cu alte vârfuri secundare din masiv (Rătei, Mitarca etc). Am parcurs traseul de la Cantonul Brătei cu întoarcere în același punct.

Cu Himalaya Travel am însoțit un grup de copii într-o tabără de tradiție: 7 zile în Retezat. Datorită echipei noastre de profesioniști, dar mai ales datorită copiilor care au mers și s-au comportat impecabil, am reuțit să atingem toate obiectivele propuse. Vârfurile Peleaga, Păpușa, Judele, Bucura, lacurile din câldarea Bucurei și Valea Pelegii au fost țintele noastre.

Scott, care se pregătește pentru a deveni câine de căutare a victimelor în avalanșă, nu a stat nici el degeaba. A urcat pe Vânătoarea lui Buteanu, a fost la Cabana Mălăiești, a înotat în Lacul Paltinu din Baiului.

Bilanțul lunii noiembrie 2019

Ca de obicei la munte luna noiembrie este una de tranziție între sezonul fără zăpadă și cel alb. Mai exact ne-a permis să desfășurăm cele două tipuri de activități: ascensiuni de ’’vară’’ și de ’’iarnă’’.

În Bucegi am fost pe Valea Pietrelor din Bucșoiu (vale nordică, sălbatică și accidentată),

Valea Seacă dintre Clăi și Hornul cu florile pentru acces în creasta Jepilor Mici și pe platoul Bucegilor.

Pe Valea Morarului am urcat la Vârful Omu și am coborât pe Valea Cerbului. Traseul a fost unul mixt (zăpadă și stâncă).

Tot în Bucegi au fost parcurse și trasee nemarcate (Brâul lui Răducu, Brâul Portiței) admirând natura încremenită în așteptarea iernii.

Împreună cu echipa Picior de plai am urcat pe vârful Lespezi (2522m) din Făgăraș pe un teren mixt specific începutului de iarnă sau, mai exact, sfârșitului toamnei.

Tot în zona sudică a Făgărașului, mai exact în Munții Ghițu, s-a urcat pe vârful Albina (1372m), un excelent punct de belvedere către marile vârfuri aflate mai la nord de acest punct.

Un traseu de trail running a urmat. Parcurgerea crestei principale a Munților Iezer-Păpușa pe ruta: Cabana Voina-Culmea Văcarea-Vârful Iezerul Mare (2464m)-Vârful Roșu (2469m)-Vârful Păpușa (2393m)-Culmea Grădișteanu-Cabana Cuca-Cabana Voina Datele statistice finale: 34 km, 8h, 2500m diferență de nivel.

Nu a fost chiar toată creasta principală a masivului, dar prezența zăpezii pe 70% din traseu, gerul, vântul și ceața ne-au îngreunat mult misiunea.

În sfârșit a venit și rândul iernii să se instaleze și am ales Retezatul ca destinație. Aici am urcat Vârful Peleaga (2509m), cel mai înalt din masiv, din două încercări. Viscolul și lipsa de vizibilitate, combinate cu zăpada mare, ne-au permis să urcăm în prima zi doar până în Cumătura Bucurei aflată la peste 2200m altitudine. Peleaga a fost urcată a doua zi cu efort considerabil. Au fost 3 zile superbe de iarnă autentică.

A urmat o ieșire în Bucegi unde am parcurs traseul Moieciu de sus-Refugiul Bătrâna-Colții Țapului-Șaua Strunga-Moieciu de sus. Cu aspect de Piatra Craiului, această zonă vestică a Bucegilor este extrem de pitorească și rar umblată iarna.

Am lăsat la sfârșit tura de speologie din Munții Perșani. Peștera Scoici din zona Vlădeni a fost ținta noastră. Nu este foarte dificilă, dar în subteran nimic nu este simplu, poate doar să te accidentezi. Satisfacțiile au fost pe măsura efortului și reies din fotografii.

Am participat și la întâlnirea tehnică AGMR (Asociația Ghizilor Montani din România) unde laolaltă cu colegii s-au discutat lucruri importante și au fost prezentate diverse noutăți în domeniu. Întâlnirea face parte din programul de dezvoltare continuă a ghizilor montani.

Am continuat cu pregătirea pentru a urma Școala Națională Salvamont alături de formația Salvamont Argeș. Pe parcursul a două zile au fost repetate tehnicile de salvare și am fost evaluați de colegii noștri.

Drumeție cu turiști britanici

Experiența lucrului ca ghid cu turiști străini este una extrem de interesantă și inedită.

Pentru o săptămână, mai exact cea de la sfârșitul lui septembrie, am însoțit un grup de 9 britanici pe trasee de drumeție în Bucegi. Menționez ca făceau parte dintr-un club de turism care număra peste 200 persoane, club aflat printre alte 500 de asemenea asociații din Marea Britanie.

Din capul locului se simte diferența de abordare din partea lor ca plătitori / clienți față de alte grupuri cu care am mai fost.

Se autoevaluaează foarte corect, își stiu foarte bine drepturile și obligațiile, pun întrebări pertitente și întotdeauna la obiect, iar ce se stabilește din capul locului rămâne, în linii mari, bătut în cuie.

Astfel, am fost întrebat “câți kilometri are tura?” Trebuie să primească explicații pe întelesul lor: cum se poate transforma distanța pe orizontală (în kilometri) în diferență de nivel (în sute de metri) și cum se raportează totul la unitatea de timp (ore/zile). Evident, ținând cont și de dificultatea pasajelor.

După ce am prezentat traseul pe scurt, cu detalii privind durata și dificultatea, locurile unde putem lua masa etc nu mi s-a mai pus nicio întrebare aiuristică sau deplasată.

Am fost lăsat să-mi fac meseria de ghid pentru care am fost angajat și plătit, fără răzgândiri și toane de moment.

Întrebări și obiecții de genul: “ai spus ca nu mai urcăm!” sau “cât mai avem?” sau “mai e mult?” nu am auzit de la nimeni în timpul turelor.

Este destul de greu de gestionat un grup de 9 persoane cu vârste între 50 si 75 ani pe traseele din munții noștri dacă ei nu sunt pregatiți mental și nu sunt informați corect.

Surprize neplăcute au fost, ele nu lipsesc niciodată: vreme infectă cu ploaie și temperaturi foarte scăzute, ceață și, deci, vizibilitate aproape zero, cabane închise când ți-era lumea mai dragă sau deschise, dar cu bucătaria nefuncțională etc.

Fiind britanici, ploaia nu i-a deranjat în niciun fel, din contră, se aflau pe un teren cu care erau obișnuiți. Pura plăcere de a face mișcare, fără prea mari recompense din cauza vremii neprielnice, a fost motorul fiecaruia dintre ei.

Ce vreau să subliniez este că, dacă iți faci treaba cum se cade și profesionist, cu acest gen de clienți nu ai probleme. Dar mentalitatea lor, spiritul sportiv și apetența pentru aventură iți ușurează mult munca, atât cea de pregătire a turei cât și cea de ghidărie efectivă. Trebuie să respecți însă și tu ca ghid regulile de bază ale meseriei și să nu te bazezi doar pe improvizație și noroc.