Bilanțul lunii noiembrie 2019

Ca de obicei la munte luna noiembrie este una de tranziție între sezonul fără zăpadă și cel alb. Mai exact ne-a permis să desfășurăm cele două tipuri de activități: ascensiuni de ’’vară’’ și de ’’iarnă’’.

În Bucegi am fost pe Valea Pietrelor din Bucșoiu (vale nordică, sălbatică și accidentată),

Valea Seacă dintre Clăi și Hornul cu florile pentru acces în creasta Jepilor Mici și pe platoul Bucegilor.

Pe Valea Morarului am urcat la Vârful Omu și am coborât pe Valea Cerbului. Traseul a fost unul mixt (zăpadă și stâncă).

Tot în Bucegi au fost parcurse și trasee nemarcate (Brâul lui Răducu, Brâul Portiței) admirând natura încremenită în așteptarea iernii.

Împreună cu echipa Picior de plai am urcat pe vârful Lespezi (2522m) din Făgăraș pe un teren mixt specific începutului de iarnă sau, mai exact, sfârșitului toamnei.

Tot în zona sudică a Făgărașului, mai exact în Munții Ghițu, s-a urcat pe vârful Albina (1372m), un excelent punct de belvedere către marile vârfuri aflate mai la nord de acest punct.

Un traseu de trail running a urmat. Parcurgerea crestei principale a Munților Iezer-Păpușa pe ruta: Cabana Voina-Culmea Văcarea-Vârful Iezerul Mare (2464m)-Vârful Roșu (2469m)-Vârful Păpușa (2393m)-Culmea Grădișteanu-Cabana Cuca-Cabana Voina Datele statistice finale: 34 km, 8h, 2500m diferență de nivel.

Nu a fost chiar toată creasta principală a masivului, dar prezența zăpezii pe 70% din traseu, gerul, vântul și ceața ne-au îngreunat mult misiunea.

În sfârșit a venit și rândul iernii să se instaleze și am ales Retezatul ca destinație. Aici am urcat Vârful Peleaga (2509m), cel mai înalt din masiv, din două încercări. Viscolul și lipsa de vizibilitate, combinate cu zăpada mare, ne-au permis să urcăm în prima zi doar până în Cumătura Bucurei aflată la peste 2200m altitudine. Peleaga a fost urcată a doua zi cu efort considerabil. Au fost 3 zile superbe de iarnă autentică.

A urmat o ieșire în Bucegi unde am parcurs traseul Moieciu de sus-Refugiul Bătrâna-Colții Țapului-Șaua Strunga-Moieciu de sus. Cu aspect de Piatra Craiului, această zonă vestică a Bucegilor este extrem de pitorească și rar umblată iarna.

Am lăsat la sfârșit tura de speologie din Munții Perșani. Peștera Scoici din zona Vlădeni a fost ținta noastră. Nu este foarte dificilă, dar în subteran nimic nu este simplu, poate doar să te accidentezi. Satisfacțiile au fost pe măsura efortului și reies din fotografii.

Am participat și la întâlnirea tehnică AGMR (Asociația Ghizilor Montani din România) unde laolaltă cu colegii s-au discutat lucruri importante și au fost prezentate diverse noutăți în domeniu. Întâlnirea face parte din programul de dezvoltare continuă a ghizilor montani.

Am continuat cu pregătirea pentru a urma Școala Națională Salvamont alături de formația Salvamont Argeș. Pe parcursul a două zile au fost repetate tehnicile de salvare și am fost evaluați de colegii noștri.

Drumeție cu turiști britanici

Experiența lucrului ca ghid cu turiști străini este una extrem de interesantă și inedită.

Pentru o săptămână, mai exact cea de la sfârșitul lui septembrie, am însoțit un grup de 9 britanici pe trasee de drumeție în Bucegi. Menționez ca făceau parte dintr-un club de turism care număra peste 200 persoane, club aflat printre alte 500 de asemenea asociații din Marea Britanie.

Din capul locului se simte diferența de abordare din partea lor ca plătitori / clienți față de alte grupuri cu care am mai fost.

Se autoevaluaează foarte corect, își stiu foarte bine drepturile și obligațiile, pun întrebări pertitente și întotdeauna la obiect, iar ce se stabilește din capul locului rămâne, în linii mari, bătut în cuie.

Astfel, am fost întrebat “câți kilometri are tura?” Trebuie să primească explicații pe întelesul lor: cum se poate transforma distanța pe orizontală (în kilometri) în diferență de nivel (în sute de metri) și cum se raportează totul la unitatea de timp (ore/zile). Evident, ținând cont și de dificultatea pasajelor.

După ce am prezentat traseul pe scurt, cu detalii privind durata și dificultatea, locurile unde putem lua masa etc nu mi s-a mai pus nicio întrebare aiuristică sau deplasată.

Am fost lăsat să-mi fac meseria de ghid pentru care am fost angajat și plătit, fără răzgândiri și toane de moment.

Întrebări și obiecții de genul: “ai spus ca nu mai urcăm!” sau “cât mai avem?” sau “mai e mult?” nu am auzit de la nimeni în timpul turelor.

Este destul de greu de gestionat un grup de 9 persoane cu vârste între 50 si 75 ani pe traseele din munții noștri dacă ei nu sunt pregatiți mental și nu sunt informați corect.

Surprize neplăcute au fost, ele nu lipsesc niciodată: vreme infectă cu ploaie și temperaturi foarte scăzute, ceață și, deci, vizibilitate aproape zero, cabane închise când ți-era lumea mai dragă sau deschise, dar cu bucătaria nefuncțională etc.

Fiind britanici, ploaia nu i-a deranjat în niciun fel, din contră, se aflau pe un teren cu care erau obișnuiți. Pura plăcere de a face mișcare, fără prea mari recompense din cauza vremii neprielnice, a fost motorul fiecaruia dintre ei.

Ce vreau să subliniez este că, dacă iți faci treaba cum se cade și profesionist, cu acest gen de clienți nu ai probleme. Dar mentalitatea lor, spiritul sportiv și apetența pentru aventură iți ușurează mult munca, atât cea de pregătire a turei cât și cea de ghidărie efectivă. Trebuie să respecți însă și tu ca ghid regulile de bază ale meseriei și să nu te bazezi doar pe improvizație și noroc.