Bilanțul lunii aprilie 2023

Am scris într-una dintre postările mele: ”să nu uităm că aprilie este o lună de iarnă”. Și așa a fost și anul acesta, un an dificil și atipic, dar care și-a ”revenit” când pierdusem orice speranță.

Au fost multe și diverse ture, ca de obicei.

Începem cu păcăleala de 1 aprilie din Piatra Craiului. Se pare că la munte nu se probează acest mit pentru că a fost o ieșire foarte reușită în Abruptul Vestic. Pe scurt: urcare pe la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă), Scara de fier apoi pe Padina lui Călineț. Ținta inițială era Hornul N și Muchia dintre Țimbale, cu continuare spre Vârful dintre Țimbale aflat pe Creasta Nordică. Dar calitatea (proastă) a zăpezii ne-a întors din drum după ce am terminat Hornul N. Retragerea, pe același traseu, a fost mai dificilă decât continuarea, din punct de vedere tehnic, dar mai sigură. Și asta este tot ce contează: siguranța echipei.

A doua zi era programată o tură de ski în Valea Mălăiești. Ski de tură, evident! Dar cum vremea și zăpada au fost împotriva noastră (ninsoare abundentă le temperaturi ridicate, pericol de avalanșă foarte mare etc) am urcat până la baza Hornurilor Mălăiești și ne-am retras în glorie… și ceață!

Din nou aprilie ne-a surprins cu ninsorile sale! Dar am luat-o ca atare și ne-am bucurat de acest dar al naturii. 50-80cm de pulver (depinde de zonă) ne-au permis un traseu minunat: traversarea pe skiuri de tură a Masivului Piatra Mare pe ruta: Dâmbul Morii–Drumul Familial–Cabana Piatra Mare–Șura de piatră–Cascada Tamina–Timișul de sus. Ceața și viscolul de pe platoul somital ne-au făcut să ne învârtim în cerc câteva minute, dar buna cunoaștere a locurilor ne-a adus jos fără probleme.

Și pe pârtiile din Predeal (Clăbucet, Subteleferic, Cocoșul) nu a fost deloc rău a doua zi! Nici pentru urs care ne-a întâmpinat curios la una dintre multele coborâri.

O excursie pe rachete de zăpadă în zona de tranziție dintre Bucegi și Leaota, pe vreme bună și zăpadă suficientă, este mereu o ocazie de a ieși în natură într-un mod inedit.

O tură dus-întors Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița, încheiată taman la timp înainte de a se strica vremea, este scurtul istoric al zilei de 9 aprilie.

Păi bineînțeles că skiul de tură nu avea cum să nu-și regăsească locul!

În Bucegi a fost itinerariul: Cabana Dichiu–Vârful Vânturiș-Valea Izvorul Dorului–Vârful cu Dor-Coborâre pe versant estic–Pârtia Drumul de vară–Stație superioară gondola–Pârtia Lăptici 2–Valea Soarelui–Valea Izvorul Dorului–Vârful Vânturiș–Canionul Izvorul Dorului–Cabana Dichiu.

Denumim afectuos și colocvial Șaptemiarii Sinaiei această zonă. Sunt vârfuri cu altitudini între 1900 și 2100m, cu pante permisibile pentru ski de tură și off piste, fără risc de avalanșă, dar cu peisaje de vis.

Dar pentru că alpinismul ne voia și el înapoi, am pornit a doua zi în zori spre Piatra Craiului.

Am făcut o treime din creasta principală pe ruta: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura.

Cornișe, traversări expuse, tură de anduranță. Cam astea ar fi epitetele turei. Evident că am coborât pe urme de avalanșe recente, având în vedere temperaturile ridicate. Dar să nu uităm că avalanșa este un fenomen natural, deci trebuie să ținem cont de el. Nu este defel un accident sau ceva care să ne surprindă.

Ne-am terminat activitatea de monitor de ski la Sinaia unde am petrecut o zi întreagă coborând toate pârtiile din domeniul schiabil de pe Valea Dorului și Valea Soarelui.

Ne-am aventurat și pe lângă pârtie (variantele de off-piste din zona Lăptici).

Am subestimat un pic iarna în Masivul Postăvaru. Astfel, am făcut o tură de drumeție: Cabana Poiana Secuilor-Spinarea Calului-Vârful Postăvaru-Drumul Șerpilor-Timișul de jos.

Inițial, la pornire, deszăpezit, apoi acoperit de nămeți apoși și foarte nesiguri, traseul s-a dovedit foarte solicitant și dificil. Peste 1000m diferență de nivel prin locuri abrupte și neumblate, această traversare a Postăvarului este o încercare pentru orice pasionat de drumeție.

Nu putea să lipsească din program și o tură de alpinism pe creasta Pietrei Craiului! A fost un clasic traseu: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Creasta Nordică a Pietrei Craiului-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind-Zărnești. Sau: 12 ore de spart zăpezi, traversare pe lângă cornișe și parcurgere de pasaje expuse. Dar suntem la-noi-acasă, iar cu respect și atenție se poate face aproape orice.

Am terminat luna în cel de-al doilea masiv muntos al României: Munții Măcinului.

Scopul a fost un atelier de inițiere în cățărarea pe stâncă. Pe parcursul a 4 zile cursanții au deprins tehnici de escaladă-cățărare pe stâncă, rapel, urcare pe coardă, noduri. Locurile de desfășurare au fost cunoscutele cariere de granit Cavalu și 3M din zona Vârfului Țuțuiatu.

Granitul, în România, nu este predominant. Îl găsim în puține locuri: Retezat, Parâng și… Măcin. Parte a unora dintre cei mai vechi munți ai lumii, acest mic masiv naște nostalgiile lui după vremurile cu adevărat apuse.

Bilanțul lunii februarie 2023

Aproape ne temeam că iarna s-a dus și nu am apucat să schiem cumsecade! Dar luna februarie a făcut tot posibilul să ne contrazică, oferindu-ne o cantitate de zăpadă nesperată, cel puțin în prima parte.

Am început cu două ture de ski alpin la Predeal unde pârtiile s-au prezentat în condiții foarte bune, cu zăpadă naturală, dar și cu temperaturi scăzute. Nu este vorba despre un domeniu foarte vast, cel mult trei sau patru pârtii, dar poziționarea avantajează Predealul din punct de vedere al skiului.

Apoi, profitând de pulver-ul căzut din belșug în primele zile ale lunii am organizat două excursii identice de ski de tură.

Ruta a fost de fiecare dată aceeași: Zona Cioplea–Cabana Susai-Clăbucetul Azugii-Valea Limbășelul Mic–Cabana Gârbova-Clăbucetul Taurului (tur-retur)-pârtia Cocoșul-Poiana cu brazi–Cioplea (distanța parcursă: 21 km).

Intercalată a fost și o tură de picior în Ciucaș. Mai exact de la cabană la Vârful Ciucaș și retur. Vremea a fost închisă, aspră, cu ceață și vânt, dar am reușit să o ducem la bun sfârșit.

Oarecum în sincron cu escapadele de ski de tură precedente, am realizat și o ieșire pe rachete de zăpadă. Parcursul a fost: Zona Cioplea–Cabana Susai-Clăbucetul Azugii-Valea Limbășelul Mic–Cabana Gârbova-pârtia Clăbucet-Predeal. S-a putut vedea diferența mare dintre cele două tipuri de activități: mersul pe rachete versus skiul de tură. Mai greoaie la urcare, fără avantajul coborârii rapide, rachetele rămân totuși un excelent mod de deplasare iarna în zone puternic înzăpezite.

După alte câteva zile de ninsoare din belșug am revenit pe rachete de zăpadă. Ne-am propus și am realizat un traseu lung, după cum urmează: Predeal-drum forestier Joița-Valea Leuca-Valea Iadului-Cabana Dihamul Militar-Șaua Baiului-Cabana Steaua-Culmea Forban-Gâlma Mare-Predeal (19km). Incredibila calitate a zăpezii tip zahăr a fost sarea și piperul (sic!) acestei excursii de iarnă veritabilă.

Revenind la skiul de tură am schimbat puțin locul. Ne-am mutat spre est un pic și am ales simpaticul masiv Piatra Mare. Ruta: Timișul de sus-Cascada Tamina-Coada Pietrei Mari-Vârful Piatra Mare și retur. Liniște totală, zăpadă foarte bună și multe urme de urs. Cam așa am putea descrie această ieșire.

Am dat un pic de atenție și zonei noastre traversând într-o zi geroasă și însorită Măgurile Branului. Traseul a fost abordat de la Castelul Bran și, peste Vârful Măgura Mare, am terminat creasta aceasta deosebit de frumoasă la Zărnești. Am putut admira Bucegii și Piatra Craiului, dar și Țara Bârsei și Culoarul Rucăr-Bran.

A urmat ceva de mai mare anvergură: atelier de inițiere în ski de tură în Bucegi cu baza la cabana Dichiu.

Ziua 1: Cota 1200-Drumul de vară-Șaua Dorului-Variantă-Valea Izvorul Dorului-sub Vârful Vânturiș-Cabana Dichiu;

Ziua 2: Cabana Padina-spre Șaua Strungulița-sub Vârful Tătaru și retur; Cabana Dichiu-Vârful Vânturiș și retur;

Ziua 3: Cabana Dichiu-drum Transbucegi-Valea Izvorul Dorului-sub Vârful cu dor-Variantă-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1200.

Participanții au învățat să urce pe skiuri cu piei de focă, să traverseze pante cu diverse înclinații. Au prins tehnica de coborâre prin diverse tipuri de zăpadă, au fost oferite informații despre nivologie și avalanșe. Am prezentat multe piese de echipament esențiale pentru skiul de tură.

Pe un vânt turbat, care a paralizat domeniul schiabil de la Sinaia, ne-am încumetat să parcurgem pe skiuri de tură traseul: Cota 1200-Drumul de vară-Șaua Dorului–Variantă-Valea Izvorul Dorului și retur.

A urmat o ieșire externă, la frații noștri de la sud de Dunăre bulgarii. O clasică tură de alpinism în Munții Rila pe Vârful Musala (2925 m). Sub amenințarea furtunii am pornit la 4 dimineața de la cabana Iastrebets și am atins vârful la prima oră a dimineții. Întoarcerea am făcut-o integral pe jos până la Borovets, pe o diferență de nivel de 1900m.

Am încheiat luna cea mai scurtă a anului printr-o zi combinată ski de tură și ski off-piste.

Skiul de tură din Bucegi a fost: Cabana Padina-Vârful Tătaru și retur.

Skiul off-piste: zona Sinaia prin zonele Lăptici, Valea lui Carp, Papagal și Târle.

Al-Safar Zafar sau Călătoria este victorie

Radu,

Felicitări pentru ceea ce faci și cum faci, orice domeniu capătă valoare, substanță și importanță, ca beneficii pentru toată lumea, atunci când noi oamenii perseverăm și suntem conștienți de propriile noastre acțiuni, care contribuie semnificativ la dinamica și dezvoltarea domeniului respectiv. Și când experiența se transmite mai departe și devine și școală putem discuta despre impact la nivel colectiv. Nici eu nu ”pup în cur” :), dar nu am identificat niciun element ”-”, se vede că știți ce faceți și cum să faceți, se vede experiența voastră de la o poștă, precizia vă dă de gol :), se vede interesul vostru de a transmite mai departe, se văd intențiile voastre și dăruirea voastră, se vede că sunteți conștienți că faceți pionierat în această zonă și lucrați ca la o fundație. Se vede că aveți tot ce vă trebuie să formați și ghizi în alpinism și să faceți școală de ghizi – aveți toate capacitățile și calitățile.

Mă felicit și pe mine că am spus ”da”, a fost intuitiv, acestei experiențe – dincolo de poteci (în ciuda tuturor fricilor, emoțiilor și stărilor pe care le-am avut) unde noi sinapse se formează.

Încrederea pe care mi-ați transmis-o m-a ajutat enorm să-mi trezesc curajul, căci ce este curajul dacă nu ”curiozitatea de a află mintenaș cauza unei spaime”? așa cum bine zicea Ionel Teodoreanu în Tudor Ceaur Alcaz. Pentru mine experiența aceasta cu voi este începutul unui proces în primul rând de restructurare mentală. Dacă ceva nu a mers pentru mine identific și evaluez că este de la mine – și înseamnă că am de lucru cu mine, inclusiv uitarea căștii acasă este de trecut la autoevaluare, inclusiv că nu ne-am dotat cu lanțuri de iarnă pentru acest drum și anvelopele necorespunzătoare.

Vă mulțumesc din suflet pentru tot ce ne-ați oferit și cum ne-ați oferit, eu am stat la primire și am absorbit învățăturile voastre ca un burete uscat! Va doresc bucurie, prosperitate și succes în ceea ce faceți!

După cum spuneau străvechii sufiți: Al-Safar Zafar! Călătoria este victorie!

Bilanțul lunii ianuarie 2023

Anul a început bine, optimist am putea spune, cu o tură pentru familii cu copii în Piatra Craiului.

Traseul a plecat din satul Șirnea și ne-a purtat spre Curmătura Groapelor, Mormântul Florichii, poiana Grind și stâna din Grind. De menționat ar fi și că în această excursie a fost plantat un brăduț de Crăciun care, astfel, s-a întors acolo unde îi este locul.

Apoi am pornit într-o altă tură care a avut ca destinație Vârful Neamțu din munții cu același nume. Parte din marele lanț al Munților Baiului sau Gârbovei, acest vârf de 1923m este izolat și sălbatic ca mai toată zona înconjurătoare. Traseul nostru a fost: Valea Azugii-Cantonul Ritivoi-Lacul Găvan-Vârful Turcu-Șaua Paltinului-Vârful Neamțu 1923m-Piciorul Neamțu-Valea Azugii.

Un alt colț pustiu și rar umblat este și Muchia Cheii din Masivul Postăvaru. Pe o vreme aspră cu viscol și ploaie transformată în ninsoare, vânt puternic și vizibilitate redusă am reușit să parcurgem o porțiune din această creastă surprinzătoare. A fost o recunoaștere pentru primăvară când intenționăm să terminăm traseul care duce din Valea Râșnoavei pe Vârful Postăvaru, trecând peste pereții din Cheile Râșnoavei, inclusiv peste Peretele Animalelor.

Apoi ne-am reîntors în Neamțului-Baiului pentru a repeta traseul de pe 3 ianuarie. O surpriză plăcută ne-a așteptat: un praf de zăpadă care a făcut totul mai alpin și mai interesant. Totodată am văzut mult mai bine și urmele urșilor din zonă. Mari sau mici, pui sau adulți ne dorim să fie sănătoși și mereu activi, ei fiind indispensabili pentru ecosistemul din Carpați.

Pentru că suntem implicați activ în educația montană am organizat un atelier cu tematica drumeție de iarnă în Munții Bucegi (Valea Mălăiești, zona Colțul Ziliștea). Au fost exersate tehnici de mers cu și fără rachete de zăpadă, gheare și colțari, au fost bătute urme și folosite bețele de tură în mod corect. Nu numai atât ci și multe altele cum ar fi: orientare cu harta și busola, noțiuni de nivologie (studiul zăpezii), trasee și marcaje turistice au fost temele acestui atelier. A fost o bună și solidă bază de plecare pentru următoarele ateliere de alpinism de iarnă.

Alpinismul și-a găsit locul său în programul nostru și, astfel, am dedicat o zi lungă unui traseu (sau mai multora combinate) în Piatra Craiului. Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu Smirdar-Muchia Țimbalului Mare-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura. Vântul puternic adusese multă zăpadă în zona săritorilor văii, crease plăci în locurile deschise, iar pe creastă deja formase cornișe. A fost o tură tehnică de traversare de la vest la est.

În cadrul modulului de iarnă al SGLM (Societatea Ghizilor și Liderilor Montani) a fost urcat vârful Pietrosul Rodnei 2303m în condiții de iarnă veritabilă. Tot în cadrul acestui stagiu de pregătire au fost și alte puncte: bivuacul iarna, căutarea și sondarea în avalanșă, orientarea.

La cabana Padina din Bucegi am realizat primul atelier de inițiere în alpinism de iarnă din acest sezon. Temele au fost aceleași ca în fiecare an: mersul cu colțari și piolet, frânarea și oprirea alunecării pe pantele de zăpadă cu ajutorul pioletului, rapelul, manevrele de coardă, lansarea și filarea partenerului de coardă, studiul zăpezii și al avalanșelor (căutare, sondare, dezgropare a victimelor). Am dat foarte mare importanță și istoriei alpine, s-au trecut în revistă gradele de dificultate, s-au învățat și aplicat nodurile specifice alpinismului și participanții s-au familiarizat cu echipamentul și termenii dedicați acestei activități atât de complexe.

O clasică drumeție de iarnă (cu accente de alpinism la nivel debutant) a fost în Ciucaș. Ruta consacrată: Cabana Muntele Roșu-Vârful Gropșoarele-Vârful Zăganu-Stâna Zăganu-Cheia- Cabana Muntele Roșu a dat ocazia utilizării pioletului și colțarilor, fapt care a ridicat gradul de spectaculozitate al zilei. Urcarea pe cele două vârfuri importante din zonă, Zăganu 1817m și Gropșoarele 1883m, a prilejuit tururi de orizont și nenumărate fotografii.

Pe o vreme în care nu se putea face altceva (cu vânt foarte puternic și ninsoare viscolită) am urcat de la Complexul turistic Sâmbăta la cabana Valea Sâmbetei și apoi până sub Fereastra Mare. Aici condițiile meteo au impus retragerea, dar experiența unui traseu în Făgăraș iarna este oricum una deosebită. Totodată am putut să ”admirăm” și avalanșele scurse în căldarea Sâmbetei.

Ne-am îndreptat apoi către un alt ”gigant” al Meridionalilor: Retezatul. Aici, pe parcursul a două zile cu zăpadă imensă și vreme nu tocmai prietenoasă, am urcat pe rachete de zăpadă Vârful Piatra Iorgovanului (2014m). O altă zi a fost dedicată Văii Scorota unde s-a urcat până la cota care a fost considerată sigură pentru grup din punct de vedere al avalanșelor. Aceste repere importante și cunoscute sunt localizate în Retezatul Mic, o zonă complet specială și particulară a Masivului Retezat.

Perla a fost un urs care și-a părăsit bârlogul pentru a ne încânta cu eleganța sa de Rege al Carpaților.

Pentru că ne era dor de această zonă unică care este Piatra Craiului am parcurs traseul de traversare din Poiana Zănoaga peste Vârful Piatra Mică până în Șaua Crăpăturii. De menționat că am urmat creasta matematică, neocolind pe poteca marcată obstacolele întâlnite, fapt ce a reclamat utilizarea corzii pentru asigurarea clienților pe unele pasaje.

Am revenit la rachetele de zăpadă și am ales pentru această activitate specifică iernii traseul Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Grupul nostru s-a împărțit în două de pe Bucșa, o parte a coborât, iar cealaltă a continuat prin Șaua Strungulița către Șaua Strunga. Din echipă nu puteau să lipsească și cățeii noștri border collie Scott și Enya.

A doua zi, pe o vreme perfectă (cu soare plus ger), dar și pe o zăpadă minunată am revenit aici unde am parcurs ruta Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Valea Bângăleasa-Moeciu de sus pe skiuri de tură. Zăpada de tip pulver a fost o bucurie la coborâre. Tura fost deosebit de frumoasă și ne-a redat speranța că iarna nu a cedat.

Am încheiat luna cu o excursie pe rachete de zăpadă în aceeași zonă, cu ținta Vârful Bucșa 1846m, de data aceasta pe viscol și ceață. Dar muntele poate fi frumos în orice condiții dacă respecți regulile și rigorile sale.

Sperăm ca luna februarie să aducă și mai multă zăpadă pentru că planurile pe care le avem sunt variate și legate indisolubil de aceasta.

Bilanțul lunii februarie 2022

Luna cea mai scurtă a anului, februarie, a fost pentru noi plină de activități specifice sezonului de iarnă.

Ca să nu ne ieșim din formă am petrecut o zi superbă la Predeal la ski alpin pe pârtiile cu zăpadă foarte bună, ideală pentru exersarea diverselor tehnici.

O drumeție deosebit de frumoasă am organizat în Valea Bângăleasa și pe culmile domoale ale Moeciului de sus. Cascada Chișătoarea, Amfiteatrul Transilvaniei, dar și maiestuoasa priveliște a Munților Bucegi au fost ingredientele unei ieșiri de iarnă foarte reușite.

Zona sudică a Bucegilor a fost gazda unei ture de ski pe ruta cabana Bolboci-Vf. Lucăcilă și retur. Pentru cei care doresc o ieșire scurtă, de 4-5 ore, acest colț al Bucegiului este foarte potrivit. Cu o ocolire pe la cariera și Vârful Zănoaga, am continuat pe la stâna din Șaua Lucăcilă, am urcat pe vârf la aproape 1900m și am coborât spre stâna Lucăcilă și apoi la cabana Bolboci.

Zilele următoare au fost dedicate unui nou atelier de inițiere în alpinism cu baza la cabana Belvedere din zona Padina. S-au învățat și exersat urcarea/coborârea cu pioletul și colțarii, amarajele în zăpadă prin diverse procedee, frânarea/oprirea alunecării cu ajutorul pioletului, rapelul, principalele noduri etc. Au fost, de asemenea, prezentate cu noțiuni despre avalanșe.

Receptivitatea și apetența pentru învățare a participanților au compensat vremea potrivnică cu vânt puternic și ger.

Pentru că sezonul cald va veni la un moment dat, implacabil, am dedicat două zile unui training teoretic organizat de Fundația Conservation Carpathia. Au fost prezentate de către instructorii noștri informații detaliate despre zimbrii, lupi și castori (ale căror efective s-au înmulțit datorită grijii Fundației), dar și date tehnice despre zonă din punct de vedere tehnic (gps, localizare prin satelit, hărți digitalizate etc).

S-au trasat, de asemenea, și liniile directoare ale noului sezon turistic în care oaspeții din România și de peste hotare sunt așteptați pentru experiențe unice.

După aceste zile de relaxare am pornit într-o tură de forță care ne-a ieșit parțial. Intenția era să urcăm pe skiuri de tură pe Vârful La Om 2233m din Piatra Craiului pe ruta: Casa Folea-Șaua Joaca-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii. Vremea potrivnică cu viscol și ceață nu ne-a permis atingerea vârfului. Ne-am retras de pe la altitudinea de 2000m și am forțat o coborâre pe Valea Cheia de sub Grind la stâna din Grind. O tură îngreunată de zăpada moale și apoasă atipică pentru luna februarie.

A venit apoi rândul Pietrei Craiului să fie gazda unui atelier de alpinism de iarnă pentru avansați. Cu baza la cabana Șapte Crai am urcat în fiecare zi către traseele de pe versantul vestic. Principala activitate a fost cățărarea mixtă și ne-am ”desfășurat” în Vâlcelul cu fereastră, Padina lui Râie, Padina Închisă și zona Zaplazului. Au fost repetate și alte tehnici precum filarea, rapelul, traversarea, coborârea toate la nivel avansat. În ultima zi a fost efectuat un profil al zăpezii, ocazie cu care am recapitulat noțiunile despre avalanșe.

A urmat o zi practică în care am parcurs o porțiune din Creasta nordică a Pietrei Craiului. Am urcat prin Padinile frumoase pe Vârful Ascuțit 2135m și am urmat creasta matematică până pe Vârful Turnu 1913m. A fost doar prima dintre multele ieșire în această zonă care au urmat.

Nu am uitat nici de colaborarea cu Conservation Carpathia. Alături de ei am ghidat un grup entuziast într-o drumeție pe rachete de zăpadă în zona Poiana Tămaș-Vârful Tămașul mare. Am avut bucuria de a întâlni mica turmă de zimbrii care au fost recent eliberați în sălbăticie.

Rămânând la capitolul drumeție am profitat de o zi din timpul săptămânii pentru a urca Culmea Zamora și Vârful Baiul Mic din Munții Baiului. Zona este pustie în aproape toate lunile anului, dar iarna este cu precădere anotimpul cel mai liniștit.

Nu am uitat nici de prietenii noștri patrupezi cu care am urcat de la cabana Plaiul Foii la Refugiul Șpirlea și ne-am bucurat împreună de zăpada mare și ninsoarea densă.

Într-o zi cu viscol și vizibilitate redusă Creasta principală a Pietrei Craiului este foarte greu de parcurs cu clienți din pricina multiplelor dificultăți prezente.

De aceea noi optăm pentru un traseu care atinge creasta, dar nu expune echipa niciunui risc în caz de vânt puternic și vreme rea. Urcarea pe Vârful Turnu cu coborâre pe același traseu este o tură frumoasă de alpinism clasic în condiții de iarnă. Prezintă pe aproape tot parcursul ei condiții de mixt (zăpadă-stâncă-gheață) și se poate exersa mersul cu colțari și piolet pe teren variat.

Am încheiat luna cu o tură lungă și solicitantă. Plecând la 5 dimineața de la cabana Padina am parcurs traseul: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Bucura 2503m-Vârful Omu 2507m-Vârful Găvanele-Șaua Văii Cerbului-Vârful Colții Obârșiei 2480m-Vârful Obârșia 2405m.

Într-o tură de 11 ore ne-am menținut mult timp la peste 2400m altitudine, urcând câteva vârfuri celebre, dar și unele rareori atinse.

Bilanțul lunii ianuarie 2022

Anul 2022 a debutat pentru noi, după dificilele sărbători tipic românești, cu o tură în Piatra Craiului. Partea vestică a fost locul de desfășurare, iar traseul ales: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Umerii Pietrei Craiului-Marele Grohotiș-Cerdacul Stanciului-Curmătura Foii-Plaiul Foii.

Lung, dar cu diferență de nivel moderată, acesta a necesitat folosirea colțarilor pentru că zăpada a fost înghețată bocnă în urma multelor zile fără ninsori, dar cu temperaturi foarte scăzute.

Priveliștea abruptului vestic (Westwand-ul sau Peretele vestic cum era denumit în Transilvania de către primii exploratori germani de la începutul secolului al XX lea) dinspre culmile domoale ale Tămașului este copleșitoare. Aflat complet în antiteză cu zona înconjurătoare, acest abrupt nu are corespondent în Carpații Meridionali din punct de vedere al spectaculozității.

Tura a fost un bun prilej de a admira, de la o distanță foarte potrivită pentru a fi fotografiate, punctele cheie ale acestui versant al Pietrei Craiului: Poiana Închisă, Marele Grohotiș, Umerii Pietrei Craiului, Cerdacul Stanciului, Padina Lăncii, Brâul de mijloc etc.

Tot în zona acestui minunat masiv, dar pe partea opusă, am format un mic grup de colaboratori (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures sau PFOA și Conservation Carpathia) pentru o tură de drumeție de iarnă extrem de pitorească. Traseul satul Șirnea-Curmătura Groapelor-satul Peștera-satul Măgura nu poate să plictisească pe nimeni, oricât de obișnuit ai fi cu peisajele respective.

O altă față a Pietrei Craiului, de data aceasta cea estică, ni s-a arătat într-o zi însorită și geroasă de iarnă în care ne-au fost alături și prietenii cei mai fideli: câinii.

Deși condițiile de zăpadă și vreme nu au fost ideale (multă gheață și vânt foarte puternic) am îndrăznit să propunem un ski de tură în Făgăraș. Ținta a fost Vârful Lespezi (2522m) care, datorită situației din teren, s-a transformat într-o tură de ski-alpinism veritabilă.

S-a urcat parțial pe piei de focă, parțial pe colțari, iar la trecerea peste obstacolul stâncos din treimea superioară a crestei au fost folosiți coarda și pioletul.

Coborârea de la traverseu până aproape de Transfăgărășan a fost pe skiuri, cu atenție și dificultate din cauza zăpezii foarte dure.

A doua zi a fost urcat pe colțari, fără skiuri de tură și piei de focă, Piscul Negru. La 2248m altitudine este un vârf cu altitudine medie din Făgăraș, dar traseul lung și foarte abrupt de la stâna omonimă face ca lucrurile să fie luate în serios de la primii pași. Coborârea pe viscol și vizibilitate aproape nulă ne-au pus la încercare abilitățile de orientare vitale oricărui ghid montan.

Neumblat, nemarcat și cu zone în care riscul de avalanșă poate fi prezent, Piscul Negru face parte din, poate, una dintre cele mai lungi muchii sudice din Făgăraș, care pleacă din vârful Arpașul Mic (din creasta principală) și coboară până dincolo de Lacul Vidraru.

Am pornit apoi să atingem cel mai înalt punct dintr-un masiv complet diferit: Ciucaș. Frumusețea acestei meserii pe care ne-am ales-o este tocmai aceasta că peisajul variază, chiar de la o zi la alta, în funcție de zona muntoasă în care se desfășoară tura organizată de noi.

Vârful Ciucaș (1954m altitudine) a fost urcat pe Valea Berii și pe la cabana Ciucaș, coborârea fiind pe același traseu. Gheață multă, viscol și ceață: cam acestea au caracterizat ziua în ansamblul ei. Cunoașterea foarte bună a locurilor și ambiția participanților au dus la succesul zilei.

A urmat o tură extrem de grea pe skiuri tot în Ciucaș. Intenția era de a parcurge o bucată din creasta principală cu plecare de la fosta cabana Muntele Roșu. Vântul de 120 km/h ne-a întors din drum aproape de Capul Muntelui Roșu (cca 1700m altitudine). Partea bună a fost că am testat colțarii pentru skiuri care s-au dovedit vitali la tipul de zăpadă pe care l-am întâlnit.

O nouă zi cu vreme închisă, o nouă tură. De data aceasta în Piatra Mare. Alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) am parcurs traseul Cascada Tamina-Coada Pietrei Mari-Piatra Scrisă-Vârful Piatra Mare (1844m) și retur. Această excursie s-a adresat persoanelor însoțite de prietenii cei mai devotați, cățeii proprii. Lup alsacian, labrador, câțiva metiși deosebit de drăguți și, evident, ai noștri border collie au trezit la viață muntele, iar caii (rezidenți permanenți ai stânei de la Piatra Scrisă) au avut cu cine socializa.

Am rămas fideli Ciucașului care ne-a ținut la respect de două ori în această lună. De data asta ne-a permis să îi admirăm detaliile pe traseul: Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș-traseul de ocolire pe sub Tigăi-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea. Deși vântul a fost turbat și gerul undeva la -12 grade, am reușit să ne bucurăm de momentele unice oferite de această bijuterie a Carpaților Orientali.

Am schimbat registrul și ne-am reunit cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures într-o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Postăvaru (Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei). Oricât de simplă și scurtă ar fi o drumeție, alături de căței nu ai cum să nu te molipsești de entuziasmul lor, care transformă absolut totul într-o sărbătoare perpetuă. Avem multe de învățat de la ei, noi oamenii am cam uitat cum este să facem parte din natură.

Pentru a putea să ne încadrăm cumsecade într-o zi scurtă de ianuarie am pornit următoarea noastră tură de la Hotel Peștera unde aveam avantajul accesului cu mașina până la altitudinea de 1600m.

Traseul cu plecare de la stația de telecabină Peștera a urmat în urcare Piciorul Babele până la cabana Babele apoi, cu un ocol pe la Vârful Baba Mare și Vârful Cocora, am coborât pe Plaiul lui Păcală la Hotel Peștera. Am prins, cred, toate tipurile de zăpadă: de la extrem de înghețată (unde colțarii au fost esențiali) la foarte mare și afânată prin pădure.

Un apus multicolor ne-a făcut să încheiem tura într-o notă de bună dispoziție.

Tot în partea ialomițeană a Bucegilor am organizat și următoarea ieșire. Ski de tură pe traseul în circuit: cabana Bolboci-Podul cu florile-Șaua Lucăcilă-Vârful Lucăcilă (1895m)-Vârful Deleanu (1900m)-Plaiul Mircea-cabana Bolboci. Extrema sud-vestică a muntelui are aceste culmi domoale, punctate de pasaje stâncoase precum Cheile Tătarului și Cheile Coteanului aproape de punctul cel mai de jos al Văii Ialomiței.

Plaiurile destul de neinteresante vara, devin iarna un teren perfect pentru ski de tură. Cu vârfurile menținându-se la peste 1800m altitudine, dar fără să depășească 2000m, această extremitate a Bucegilor are încă multe cotloane de descoperit.

Pentru că numărul celor care sunt interesați de alpinism este din ce în ce mai mare am organizat două ateliere de inițiere în acest tip de activitate montană. Acestea presupun o suită de exerciții practice și simulări de trasee, dar și o parte teoretică foarte bine pusă la punct. Volumul de informații fiind foarte mare și timpul niciodată suficient, este mereu o provocare să ne adaptăm la publicul pe care îl avem și să acoperim cât mai mult din programa propusă.

Atelierul  de alpinism se adresează celor care au experiență în mersul pe munte vara, eventual deplasarea în abrupt pe trasee nemarcate.

Ne-am străduit să le oferim cursanților noțiuni cât mai diverse din care spicuim mai jos doar câteva:

– cunoașterea echipamentului folosit în alpinismul de iarnă

– însușirea termenilor specifici (noțiuni despre tehnicile de alpinism de iarnă, manevre și comenzi de coardă)

– cunoașterea și efectuarea practică a principalelor noduri în alpinism (definiții și utilizări)

– cunoașterea și recunoașterea gradelor de dificultate ale traseelor alpine

– urcarea și coborârea pe pantă cu ajutorul pioletului și colțarilor

– traversarea culoarelor de zăpadă expuse

– oprirea alunecării pe panta de zăpadă cu ajutorul pioletului

– tehnica de rapel cu diverse dispozitive

– tehnica de asigurare, filare a partenerului

– tehnica de autoasigurare

– regruparea/amarajele în alpinismul de iarnă

– noțiuni despre avalanșe (tipuri, localizarea și detectarea victimelor, dezgroparea victimelor).

Primul atelier a avut baza la cabana Mălăiești, al doilea la cabana Belvedere (zona Padina).

S-au desfășurat pe durata a patru, respectiv trei zile intense și pline de activități indoor, dar mai ales outdoor.

O ramură aparte a muncii noastre este cea legată de drumețiile cu turiști străini. Am avut pentru opt zile un grup foarte inimos și vesel de libanezi în zona Țării Branului, dar și în Piatra Craiului, Bucegi și Postăvaru. Colaborarea dintre Alpine Challenge și agenția Romania Active le-a oferit șansa unui mixt de turism cultural și montan. Au vizitat locuri emblematice pentru această parte a României: castelul Bran, satele: Bran, Moeciu, Fundata, Fundățica, Șirnea, Ciocanu, Măgura, Peștera, au făcut un tur cultural al Brașovului. Pe rachete de zăpadă sau folosind gheare (zăpada fiind înghețată deseori) au fost parcurse trasee de drumeție prin Măgurile Branului (Șaua Joaca, Mormântul Florichii, Curmătura Groapelor), Piatra Craiului (zona cabanei Curmătura), Bucegi (zona Valea Bângăleasa-Șaua Strunga-Guțanu), dar și în Masivul Postăvaru.

A fost o lună ianuarie intensă și plină de tot felul de experiențe pe care le vom repeta și în perioada următoare.

Bilanțul lunii mai 2021

Luna mai a fost perioada contrastelor anul acesta. Multă zăpadă rămasă din lunile precedente a făcut ca unele trasee să fie parcurse în condiții de iarnă adevărată. Ploile au început apoi intercalându-se cu perioade de ninsoare la altitudini mari.

Dar primăvara a cucerit teren încet-încet și florile, iarba și arborii au reconstruit tabloul pe care îl știam în această perioadă.

Dar să le luăm pe rând pentru că avem ce povesti.

Chiar prima tură din mai a fost pe rachete de zăpadă. Împărțită în două zile consecutive s-a desfășurat pe Potcoava mică a Munților Bucegi.

Ziua 1: Cabana Bolboci-Vârful Lucăcilă-Vârful Deleanu-Cabana Padina

Ziua 2: Cabana Padina-Hotel Peștera-Piciorul Babelor-Babele din Cocora-Cabana Dichiu.

Calitatea extrem de slabă a zăpezii a făcut ca această piesă de echipament să fie salvatoare.

A urmat o drumeție în Valea Sâmbetei din Munții Făgărașului unde florile au fost atracția principală. Brândușele, ghioceii și viorelele au dat viață unui peisaj încă presărat cu cornișe și urme de avalanșe dezastruoase.

A urmat o tură de alpinism în Piatra Craiului pe o rută populară, dar care necesită foarte multă atenție și cunoaștere a terenului. Urcarea pe Padinile frumoase către Vârful Ascuțit din creasta principală (Creasta Nordică, mai exact).

Trei zile am fost la o întâlnire cu colaboratorii noștri de la FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures). Lansarea proiectului The Camp a prilejuit activități diverse cu oameni de calitate și cu câinii lor (în special border collie). Au fost prezenți experți în supraviețuirea în natură, ghizi montani, dresori de câini, fotografi, artiști plastici etc.

S-au pus bazele unei echipe comune care sperăm că va deveni realitate.

Colaborarea cu Picior de plai din această lună a fost în Munții Grohotiș. A fost urcat vârful cu același nume, cel mai înalt din acest mic masiv aparținând Munților Baiului. Un important nod orografic, înalt de 1768m, vârful Grohotișul este, surprinzător pentru zona înconjurătoare, stâncos și impozant.

Am deschis apoi sezonul văilor alpine cu inegalabilul Bucegi. Două ture identice în Coștila de nord la care am folosit colțari și piolet, coardă și asigurări.

Urcarea pe Valea Priponului am început-o de jos din poiană, de la confluența cu Valea Cerbului, iar coborârea a fost pe Valea Căldările. Ture lungi, cu peste 1300m diferență de nivel, pante abrupte și pasaje delicate mai ales din cauza riscului de avalanșă.

Singura diferență dintre cele două zile a fost temperatura sensibil mai ridicată în cea de a doua. Acestui detaliu îi datorăm și calitatea mult mai slabă a zăpezii.

A urmat apoi o zi de antrenament cu Scott și cei de la FPOA în Munții Făgăraș, zona Bălea. Aici, căței și oameni au urcat în Șaua Caprei și apoi pe Vârful Iezerul Caprei cu un ocol pe la Lacul Capra. Bucuria zăpezii, pe care nu o mai aveau acasă, i-a epuizat total și două zile nu au făcut decât să doarmă.

Tot în zonă am urcat apoi vârfurile Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Văiuga și, din nou, Iezerul Caprei într-o superbă tură circuit cu baza la Bâlea Lac. Avantajul telecabinei care urcă până la 2000m altitudine și care permite turele de o zi chiar și pentru cei care vin de la mare distanță.

În ciuda căldurii și a radiației solare puternice zăpada a fost excelentă pe toată durata turei.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) s-a materializat în câteva tururi de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului (zona Lacului Pecineagu).

FCC s-a implicat foarte mult în conservarea pădurilor, faunei și florei, au plantat arbori în locurie defrișate, au readus zimbrul în sălbăticie, încurajează comunitățile locale să se implice, sprijină producătorii individuali de alimente și altele asemenea.

Astfel, grație lor, turiștii și fotografii amatori sau profesioniști pot vedea în libertate urși, cerbi, zimbrii și chiar castori. O plimbare cu pluta pe Lacul Pecineagu este un alt moment al turului respectiv.

O altă rundă de patrulare la Baza Salvamont Argeș a mai ocupat un weekend. Colegii mai experimentați au alocat din nou din timpul lor pentru a ne arăta câteva tehnici de salvare.

Traversarea Bran-Râșnov urmând traseul Valea Poarta-Șaua La Polițe-Valea Gaura-Curmătura Hornurilor-Hornul Mare-Cabana Mălăiești-Valea Glăjăriei este o tură de forță.

Pe zăpadă (cca 70% din traseu) s-a transformat într-un ”haute route” în toată regula.

Cu suportul celor de la Himalaya Travel care ne-au ”repatriat” la Bran, am putut realiza tura în condiții optime. Pe parcurs au fost făcute derivațiile obligatorii spre cascada Moara Dracilor și prin Cheile Gaurei.

Zona abruptului prahovean al Bucegilor are trasee frumoase și interesante nu doar la nord de Valea Jepilor, ci și în dreptul Sinaiei. Prin muzeul în aer liber (așa văd eu Sinaia și minunile ei arhitectonice) am urcat către Stâna Regală apoi pe Piciorul Pietrei Arse către platou. De la Cantonul Schiel am coborât pe Drumul Urlătorilor (traseul Schiel) către Bușteni. Au fost două rute clasice, istorice am spune, ambele pe creste sau picioare de munte abrupte.

A venit și vremea unei experiențe revelatoare: retragerea din cauza riscului de avalanșă de pe Valea Gaura. După ninsori recente trei avalanșe ne-au întors din drum chiar la ieșirea către prima căldare. Fenomene naturale absolut explicabile și chiar previzibile prin care muntele ne demonstrează încă o dată că nu trebuie să-l tratăm cu superficialitate.

După cum se știe România nu are doar Carpații ca formă de relief montană. Mai avem și Măcinul, unul dintre cele mai vechi masive din lume din punct de vedere al genezei sale.

Pe parcursul a două zile pline au fost vizitate câteva zone emblematice pentru ”Făgărașul Dobrogei”. Culmea Pricopanului, dealul Cozluk cu bujorii săi sezonieri și trasee tematice au fost țintele noastre din acele zile. Satele Măcin și Greci, tipic dobrogene, sunt alte obiective în sine pe care le-am vizitat.

Am revenit în Bucegi la un alt circuit celebru pentru colțari și piolet. Urcare pe Valea Albă și coborâre pe Valea Priponului cu rapel peste săritorile finale.

Pornirea a fost pe ploaie, dar din poiana La Verdeață am avut vreme foarte bună pe tot parcursul turei. Canionul final al Priponului era parțial descoperit, dar acest lucru nu a făcut decât să sporească spectaculozitatea traseului.

Ultima ieșire din luna mai a fost în Piatra Craiului. O traversare deja devenită clasică: Poiana Zănoaga-Cabana Curmătura-Vârful Piatra Mică-Poiana Zănoaga.

Ne-am bucurat de primele semne ale verii de data aceasta, printre ploi răzlețe.

Bilanțul lunii aprilie 2021

Aprilie a fost o lună de iarnă în totalitate la peste 2000m altitudine și de primăvară mai jos. Astfel, turele noastre au fost combinate, ca de obicei: drumeție, ski de tură și alpinism.

Piatra Craiului a fost arena pentru două zile consecutive în care am traversat Piatra Mică dinspre Poiana Zănoaga spre Șaua Crăpăturii de unde am coborât pe Valea Crăpăturii.

A doua zi am încercat să ajungem pe Vârful Ascuțit prin Padinile Frumoase, dar pericolul de avalanșă foarte mare ne-a făcut să ne oprim la altitudinea de 1900m. Riscul în asemenea situații este ceva ce nu putem lua în calcul. Lupta este prea inegală și omul este perdant din start.

Uu antrenament cu Scott, cățelul nostru care se pregătește pentru a deveni căine de avalanșă, a umplut o zi frumoasă și foarte solicitantă pentru toată lumea.  Zona Peștera-Măgura-Toancheș s-a dovenit neîncăpătoare pentru elanul și energia lui.

O altă drumeție clasică a fost parcurgerea unei părți din creasta principală a Ciucașului. Cu pornire din Cheia am urcat la fosta cabană Muntele Roșu, acum închisă, și am continuat spre Gropșoarele, Zăganu și am revenit la Cheia. Bătălia cu noroaiele unei proaspete defrișări în porțiunea de jos ne-au lăsat un gust amar…

A urmat o tură de drumeție în Bucegi pe ruta: Căminul Alpin – Poteca Hoagelor – Poiana Coștilei – Pichetul Roșu – Cabana Diham – Valea Seacă a Baiului – Gura Dihamului – Căminul Alpin.

După 2 zile de ninsoare abundentă zăpada proaspătă ne-a pus serios la treabă prin locurile care altă dată erau floare la ureche. Avalanșele care au ajuns până în zona de pădure (pe văile Coștila și Gălbinele) au fost un alt amănunt inedit și fotogenic.

Un weekend întreg a fost dedicat pregătirii pentru Școala Salvamont în cadrul Formației Salvamont Argeș. În Munții Făgăraș, la Baza Salvamont de la Cota 2000, au fost exersate sistemele de salvare din perete, căutarea în avalanșă a victimei, urcare pe skiuri de tură etc.

O zi lungă și solicitantă am petrecut-o urcând din satul Peștera prin zona La Table și pe la Refugiul Grind pe Vârful La Om. Muchia Colții Găinii, ruta de iarnă către cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, este sigură din punct de vedere al avalanșelor, dar extrem de lungă.

În zona ialomițeană a Bucegilor am parcurs pe skiuri de tură ruta: Hotel Peștera – Piciorul Babelor – Șaua Șugărilor – Valea Șugări – Hotel Peștera. Vremea nu a fost grozavă (ceață, ninsoare), iar zăpada a fost destul de grea, dar cunoașterea bună a terenului și partenerii potriviți au transformat totul într-o tură foarte reușită.

Pe o vreme splendidă, de data aceasta, am repetat traversarea Pietrei Mici cu coborâre pe Valea Crăpăturii. Niciodată o tură nu este identică cu alta, așa că ne putem bucura de fiecare dată aproape la fel.

Am forțat un pic nota apoi încercând să facem un circuit de alpinism în zona Jepilor Mici. Urcare pe Vâlcelul Clăii Mici, traversare pe Brâul lui Răducu și coborâre pe Valea Seacă dintre Clăi, acesta era planul de acasă. S-au materializat numai două treimi, coborârea alegând să o facem pe același traseu ca la urcare. Riscul de avalanșă era foarte mare dacă am fi continuat.

Tot din seria repetărilor am reales Ciucașul pentru o altă zi. Aproximativ aceeași tură: plecare de la cabana Muntele Roșu, urcare pe Capul Muntelui Roșu, apoi pe Gropșoarele, Zăganu și coborâre pe ruta de iarnă spre stâna din Zăganu. Revenirea la locul de pornire am facut-o evitând zona noroioasă de data trecută. În plus, florile de primăvară (ghiocei, brândușe și toporași) au fost din plin, colorând fiecare poiană și luminiș.

Iarna sau, mai exact primăvara, ne-au amintit cine face regulile pe sus. Am încercat să ajungem de la cabana Mălăiești la Vârful Omu prin Hornul Mare, dar calitatea zăpezii și (din nou) eternul pericol de avalanșă ne-au permis să ajungem doar la baza Hornului după o luptă cu zăpada pe ruta de iarnă.

A urmat un al doilea stagiu de pregătire pentru Salvamont, de data aceasta împreună cu echipa de câini atestați pentru localizarea victimelor prinse de avalanșă. S-au făcut exerciții diverse, ”victimele” fiind noi, pe rând. Inepuizabilii border collie nu ne-au lăsat deloc să ne plictisim. Îți transmit din energia lor fără să vrei.

O drumeție de primăvară, plină de flori și păsări, a fost în zona satul Peștera – Muntele Toancheș – Refugiul Grind.

Cei patru căței border collie, printre care și Scott, au făcut drumul de cel puțin patru ori în plus față de noi!

Un traseu de alpinism clasic în Făgăraș nu este niciodată ușor și trebuie tratat cu seriozitate și profesionalism. Așa a fost și cel ales pentru o zi de luni superbă: Bâlea Lac – Șaua Caprei – Vârful Capra – Vârful Vănătoarea lui Buteanu – Vârful Văiuga – Șaua Caprei. Bonus a fost Vârful Iezerul Caprei, iar toata ziua am avut muntele doar pentru noi. Fără alte echipe, noi am ales traseul, noi am făcut urmele, noi ne-am făcut strategia.

Peisaje de poveste, iarna la ea acasă, creste aeriene și cornișe fotogenice. Sunt sigur că am omis ceva!

Cu o seară înainte a fost făcută o scurtă ”aclimatizare” până în Șaua Doamnei (Curmătura Bâlii).

Am încheiat luna pe skiuri de tură. Pe parcursul a două zile antagonice (una foarte aspră, alta extrem de prietenoasă), profitând de confortul deosebit al cabanei Padina am urmat rutele:

Ziua 1: Cabana Dichiu – Drum Transbucegi – Babele din Cocora – Vf. Cocora – Plaiul lui Păcală – Cabana Padina (16km)

Ziua 2: Cabana Padina – Șaua Strunga – sub Vf. Tătaru – Vf. Deleanu – Plaiul Mircea – Cabana Bolboci (12 km).

Urme de urs peste tot, ca primăvara, dar și flori sau glasuri de păsărele, au dat o notă vie cornișelor și urmelor de avalanșe.

S-a dus iarna la altitudini mici, dar pe sus încă rămăne multă zăpadă pentru turele pe care ni le-am propus în luna mai.

Bilanțul lunii februarie 2021

Oficial s-a încheiat iarna, dar situația din teren nu prea confirmă asta. A nins destul de mult în ultima vreme și am profitat la maximum.

În mare au fost activitățile standard de iarnă: alpinism, ski de tură, drumeție.

Le luăm pe rând cu mici detalieri:

Alpinismul, activitate care presupune prezența zăpezii și a gheții, a avut ca teren de desfășurare Piatra Craiului și Parângul.

Chiar la începutul perioadei am parcurs o bucată din Creasta Nordică cu urcare pe Vârful Turnu și coborâre pe Hornul Găinii. Acesta din urmă este un traseu de retragere din creastă relativ sigur și comod.

Tot în Crai am urcat Padina Popii cu gândul de a coborî pe Padina Închisă. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din abrupt ne-am retras din Strunga Izvorului pe același traseu. Zăpada instabilă și viscolul ne-au convins…

Apoi a urmat o ieșire în Parâng. Aici au fost cam toate anotimpurile într-unul singur. Am urcat pe ploaie mocănească la Refugiul Agățat unde, datoriă sobei care a mers perfect și a condițiilor foarte confortabile de dormit, ne-am putut usca și pregăti pentru a doua zi.

Am urcat Parângul Mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu după o apropiere cu rachetele de zăpadă pe firul văii Roșiile. Viscol și vânt puternic, perioade de soare ”cu dinți”, cornișe și ceva probleme de orientare. Toate la un loc au contribuit la imaginea de tură de iarnă reușită.

Să trecem acum la skiul de tură, un capitol aparte și atât de plăcut!

A fost o singură ieșire, dar care le-a cuprins pe toate.

Traseul a fost: Zona Cioplea – cabana Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Vârful Clăbucetul Azugii – Valea Limbășel – Valea Limbășelul Mic – zona Cioplea (27km). Absolut toate tipurile de zăpadă și de teren am prins. Dacă punem la socoteală și turma de 8 ciute a fost chiar un cadou frumos al lunii februarie.

Drumețiile de sezon nu au lipsit și le amintesc mai jos:

În Piatra Craiului – traversarea Pietrei Mici din Poiana Zănoaga până la cabana Curmătura. Cu accente de alpinism, datorită zonelor expuse echipate cu lanțuri, dar și a pasajelor mai înguste de creastă, această frumoasă tură este iarna un antrenament bun pentru creasta principală a masivului.

Se folosește echipamentul specific (cască, colțari și piolet), iar dificultățile și expunerea sunt foarte potrivite pentru a învăța tehnicile de iarnă. O trecem la categoria ”drumeție”, dar este chiar în zona de tranziție spre alpinism.

Leaota cu a sa Piatră a Dragoslavelor sau Vârful Vârtoapele este, însă, o tură tipică de plimbare. Un obelisc al Văii Dâmboviței, acest pinten stâncos privește protector satul Dragoslavele, unul dintre cele mai frumoase din zonă.

O altă excursie frumoasă a fost traversarea de la cabana Susai către Valea Azugii peste Clăbucetul Azugii. De obicei acest traseu este mai interesant pe skiuri, dar în condițiile date nu a fost rău nici pe picioare.

Am păstrat pentru final o superbă ieșire tot la limita dintre alpinism și drumeție. Cu plecare de la Hotel Peștera am urcat pe Valea Obârșiei (Ialomiței) la Vârful Omul peste Vârful Bucura. Coborârea am făcut-o pe Valea Șugărilor, un traseu nemarcat, nu foarte spectaculos, dar inedit. Nimic nu se compară cu priveliștea de pe Omu.

Cu Picior de plai am colaborat la două ture de drumeție în Munții Leaota.

Prima a fost aceeași Piatra Dragoslavelor. În condiții de maximă securitate, având în vedere pandemia și rigorile ei, ne-am împărțit în grupuri mici, de maximum 4 peroane la 1 ghid. Mult mai ușor de gestionat decât grupurile mamut, acest tip de abordare oferă atât siguranță sporită echipei cât și o mult mai bună comunicare între parteneri.

A două ieșire a fost mai complexă și s-a desfășurat la o tenperatură de -15 grade, fapt ce a sporit spectaculozitatea. Cheile Crovului cu ieșire spre creasta principală, mai exact aproape de Vârful Sântilia Mare. Plecând din localitatea Podul Dâmboviței se parcurg câteva tronsoane de chei (Între Pereți, Cheile Peșterii Uluce și Cheile Crovului) și se ajunge pe acest vârf care oferă perspective generoase către toate punctele cardinale.

Alte ”fapte de arme” cu care ne-am ocupat timpul au fost cele două ateliere de alpinism pe care le-am organizat în Bucegi. Cu bazele la cabanele Padina și Mălăiești am desfășurat un curs de inițiere și, respectiv, unul de avansați, ambele având ca tematică alpinismul.

În primul s-au învățat tehnici precum: cățărare și rapel, amaraje, asigurări, frânare cu pioletul, dar și noțiuni despre echipament, noduri specifice, gestionarea riscului și organizarea unei ture. Cățărarea a fost pe traseele din Vărăria Mică, un poligon foarte bun de antrenament și exersare a tehnicilor. A fost atât cățărare mixtă, cât și pe stâncă, dar cu echipamentul de iarnă.

În cel de-al doilea, de specializare, s-a mers mai mult pe ideea de recapitulare a celor de mai sus, cu un plus de noțiuni de nivologie (studiul zăpezii). O zi întreagă a fost dedicată căutării victimelor în avașalanșă, efectuării profilului zăpezii, cercetării cristalelor etc.

Am parcurs și un traseu școală: Muchia Padinei Crucii. Am avut de toate în acest teren: traversări, cornișe, urcare abruptă pe tot felul de structuri (piatră, iarbă etc). S-a coborât în rapel instalat într-un piton și o ancoră de zăpadă.

Filarea și asigurarea partenerului, frânarea cu pioletul, amarajele, orientarea pe vreme fără vizibilitate au completat acest atelier foarte reușit.

Bilanțul lunii decembrie 2020

Ca majoritatea lucrurilor care s-au întâmplat anul acesta, nici luna decembrie nu a fost la fel cum ne-am fi dorit neapărat. Nu din prisma turelor, ci a temperaturii care a fost mult prea ridicată pentru condițiile de iarnă. Dar, se pare, că va trebui să ne așteptăm de acum încolo la toamna-târzie-din-decembrie. Are și avantaje și dezavantaje în egale proporții, ca mai toate aspectele vieții.

În fiecare lună un masiv s-a impus printre preferințele noastre. Fără intenție neapărat, decembrie a fost luna Pietrei Mari unde am organizat nu mai puțin de 5 ieșiri acoperind mare parte din acest frumos și cochet ”pietroi”.

Am parcurs rute care ne-am lăsat prilejul de a vizita diverse obiective din acest munte: Prăpastia Ursului, Cabana Piatra Mare, Vârful Piatra Mare, Șirul Stâncilor, Canionul Șapte Scări, Poteca Țiganilor etc.

Zăpada a fost întotdeauna prezentă de la cota 1500m în sus, transformând astfel totul, în tură de două anotimpuri. Este un aspect interesant și provocator din prisma unui pasionat de natură pentru că pune probleme în alegerea echipamentului potrivit, dar și a strategiei de abordare a traseelor.

Merg mai departe cu relatarea și revin, inevitabil, la masivele noastre preferate: Bucegi și Piatra Craiului. Aici, în ambele cazuri, am realizat frumoase ascensiuni de iarnă autentică pe care le voi înșirui mai jos cu mici detalii:

– Hornul din Padina Crucii și creasta Padinei Crucii (Bucegi, tură de mixt la piolet și colțari, prin zonă sălbatică și fără protecții fixe);

– Hornul Mic Mălăiești – Hornul Mare Țigănești (Bucegi, tură de zăpadă la colțari și piolet, o traversare peste Vârful Scara (2422m) din Valea Mălăiești în Valea Țigănești);

– Hornul cu lanț Țigănești – Hornul Mare Țigănești (Bucegi, tură de zăpadă la colțari și piolet, parcurgere a două hornuri din Valea Țigănești pe rute inedite, abrupte și neumblate);

– urcare pe Padina Popii până în Strunga Izvorului

și retragere prin Padina Închisă, inclusiv porțiunea finală coborâtă în rapel (Piatra Craiului, tură de mixt la piolet și colțari, zăpadă multă în partea superioară, rapeluri peste săritorile din Padina Închisă);

– urcare prin Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit (2135m) și coborâre pe traseul  Lehmann (Piatra Craiului, teren mixt, tură de anduranță cu ieșire în Creasta Nordică a Pietrei Craiului, colaborare cu Himalaya Travel).

Am sperat tot anul și am așteptat ce a urmat: skiul de tură!

Cu toată aglomerația de pe pârtii, din parcări și de pe drumurile naționale, am petrecut o minunată zi în Bucegi în zona ”șaptemiarilor Sinaiei” (Furnica, Vârful cu Dor, Vânturiș).

Traseul a fost: Cota 1400 – Drumul de vară – Șaua Dorului – Valea Dorului – Vârful cu Dor – Șaua Dorului – Drumul de vară.

O zăpadă ca în povești ne-a făcut să uităm de urcarea pe clăpari pe noroi între cota 1000m și cota 1400m. Cu clienți deschiși la provocări nicio tură nu este nereușită.

Un alt episod important al acestui sfârșit de an a fost cursul de dezvoltare profesională dedicat ghizilor montani profesioniști ținut la Bâlea. Imediat după Crăciun, a fost un regal de informații, împrospătare a cunoștințelor, dar și o excelentă ocazie de a învăța multe lucruri noi și a lua contact cu lumea ghizilor UIAGM și EEMGA, superativul ghidăriei montane. Alături de colegii de la Himalaya Travel și UpMountain, colaboratorii noștri apropiați, am parcurs trasee, am făcut exerciții în teren variat (zăpadă, stâncă, gheață, avalanșe) și am sudat relațiile cu comunitatea ghizilor de calitate. Multe ore de teorie și discuții pe diverse teme au completat 3 zile pline ochi.

Mulțumim instructorilor noștri Cosmin Andron, Mihnea Prundeanu și Nicolae Durnac pentru ”avalanșa” de informații puse la dispoziție, pentru solicitudine și pentru pasiunea pe care ne-au transmis-o.

Și am încheiat anul printr-o drumeție, chiar pe 31 decembrie, în Leaota și Bucegi. A fost parcurs traseul Moieciu de sus – Valea Bângăleasca – Vârful Bucșa – Șaua Strungulița – Șaua Strunga – Moieciu de sus. Ideal pentru ski de tură în alte condiții, acum a rezultat o tură foarte agreabilă de picior. Tranziția dintre cele două masive surori, Bucegi și Leaota, zona vârfului Bucșa, oferă priveliști superbe asupra celor doi munți. Vedeta este, incontestabil, Bucegiul cu abruptul său vestic.

Rămânem optimiști pentru 2021 care, sperăm, ne va tura la maximum motoarele și vom putea lucra la capacitatea noastră optimă.