Bilanțul lunii martie 2024

Și a venit primăvara! Sau cel puțin în teorie pentru că, în realitate, în afară de temperaturi mai ridicate a fost un început de lună cu zăpadă și viscol.

Toate acestea ne-au prins în Retezat, în cadrul unei ture care și-a propus vârfurile principale ale masivului (Peleaga, Păpușa, Bucura). Din păcate, vremea nu ne-a permis prea multe. Am reușit să urcăm de câteva ori în creastă și să ne mișcăm atât cât am fost în siguranță. Colaborarea cu Back to nature a fost și de data aceasta perfectă, în ciuda vremii ostile.

Am ”evadat” din Carpați la prietenii bulgari, mai pe scurt am schimbat lanțul muntos, trecând în Balcani. Alături de Back to Nature am realizat circuitul căldării Musala cu vârfurile Aleko (2713m)-Bezimenen-Musala (2925m)-Satan-Malka Musala (2902m)-Ireczek (2852m). O spectaculoasă tură de alpinism în condiții optime de vreme și zăpadă.

Am fost apoi în două ture consecutive în Piatra Craiului.

În prima am urcat pe Vârful Turnu și am coborât pe Hornul Găinii. O zăpadă grea și plină de apă, ceață și cam cald pentru început de martie, dar ne-am descurcat onorabil.

A doua zi am urcat din satul Peștera la Refugiul Grind, De aici, de la 1620m altitudine, am prins Muchia Colții Găinii și am atins Vârful La Om (Piscul Baciului), cel mai înalt din Crai. Retragerea am făcut-o pe aceeași rută. Fiind încă sezonul avalanșelor am evitat urcarea pe traseul de vară optând, ca de obicei iarna, pentru frumoasa culme care oferă în plus și peisaje mai ample spre Creasta Nordică și cea Sudică.

O altă realizare, de data aceasta în materie de dezvoltare profesională a fost ultimul pas înainte de a obține calificarea de leader de drumeție național. Modulul a avut loc în Munții Cindrel unde s-au dat probe practice (drumeție, orientare și bivuac), dar a fost și o recapitulare a celor învățate pe parcursului celor doi ani de curs (nivologie, asigurări în zăpadă etc). La final a fost și un examen teoretic, luat cu brio de colega noastră Andreea.

Au urmat câteva zile de ninsoare, binecuvântată am putea spune! A devenit ideal pentru schi de tură așa încât am venit cu alai în Bucegi. Pe partea Văii Ialomiței am făcut un circuit deosebit de frumos: Telecabina Peștera-Stâna Doamnele-Culmea Bătrâna-Vârful Bătrâna-Valea Bătrâna-Vârful Colții Țapului-Valea Bătrâna-drum pastoral-Stâna Doamnele-Telecabina Peștera.

Am atins și cele două vârfuri mai sus amintite, dar perlele zilei au fost coborârile prin zăpadă afânată și perfectă pentru schi off-piste.

Am rămas la Bucegi unde, tot pe zăpadă foarte mare, am parcurs un traseu clasic: Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Vârful Omu și retur. Nu a fost o vreme deosebit de senină, mai exact nu am văzut nimic între Curmătura Hornurilor și Omu, dar urcarea a fost în condiții de zăpadă excelentă și am făcut-o, evident, pe ruta de iarnă de pe mijlocul Văii Mălăiești. Mai multe zone erau riscante și le-am ocolit cu grijă. Probabil în zilele care au urmat turei noastre a fost un spectacol al avalanșelor.

Am acordat apoi o zi unui training alături de Conservation Carpathia. A fost o recapitulare înainte de a începe sezonul tururilor ghidate în zona de proiect a fundației.

Ne-am întâlnit cu zimbrii pe Valea Dâmboviței, colonizați aici de câțiva ani și aflați acum în curs de adaptare.

Apoi am admirat barajele castorilor de pe aceeași vale, dar nici flora nu a fost lăsate deoparte. Astfel, am învățat o mulțime de lucruri noi despre conifere, foioase, tufișuri alpine și ciuperci.

A fost un curs practic, foarte util, în urma căruia ne vom prezenta mai avizați în sezonul care vine.

Ne-am rupt de lume două zile în Parâng. Am urcat pe Valea Jiețului la refugiul Agățat. Apoi de aici, de la 1700m altitudine aproximativ, am continuat pe Valea Roșiile și am atins Vârful Parângul mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu. Această creastă este un frumos traseu de alpinism, solicitant, dar relativ ușor, ferit de riscul producerii avalanșelor.

Urcarea pe vale am făcut-o pe rachete, ideale pentru mersul fără bătăi de cap prin zăpadă mare și necălcată. A fost un traseu lung, dar noaptea petrecută în condițiile perfecte oferite de Refugiul Agățat ne-a oferit odihna necesară pentru a-l aborda.

Am terminat luna cu mai multe ture în Piatra Craiului, în zona Crestei Nordice.

Prima a fost pe zăpadă foarte mare: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Închise-Vârful Padinei Popii și retur pe același traseu. Am urcat toate cele trei puncte de pe creastă bătând poteca prin nămeții proaspăt căzuți cu doar câteva zile înainte.

A urmat un clasic al drumeției de iarnă: traversare Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Cabana Curmătura. Evident cu plecare și revenire de la/la Fântâna lui Botorog.

A treia tură în zonă a fost pe vreme mai aspră, cu vânt puternic și ceață. Am urcat pe Valea Crăpăturii și apoi pe aceeași Piatra Mică pentru a coborî în Poiana Zănoaga. Am reușit să facem urme și pe acest traseu, efortul fiind foarte mare în acest caz, în ciuda traseului ușor.

A fost apoi o recunoaștere a zonelor în care urmează să venim la vară cu turiștii sub forma unui training organizat de Conservation Carpathia. Împreună cu colegii ghizi, dar și cu personalul Fundației mai sus amintite, am petrecut două zile utile la observatoare, dar și în alte zone ale proiectului.

Două zile una după alta am repetat același traseu, mai amplu și mai complex de data aceasta. Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase-Cabana Curmătura. Cu atenție și bazându-ne pe experiență am depășit toate dificultățile crestei principale, iar coborârea a fost în condiții sigure.

Bilanțul lunii iulie 2023

Putem spune, pe bună dreptate că luna iulie a fost luna colaborărilor și a evenimentelor mai elaborate.

Dar să nu anticipăm și să o luăm cu începutul.

Prima tură a fost de via ferrata și drumeție în Munții Perșani. După parcurgerea la pas a frumoaselor Chei ale Vârghișului am urcat traseul Șoim Călător. De dificultate medie, această rută este numai bună de pregătire pentru marile ”nume” ale acestui tip de activitate din Dolomiți, de exemplu.

Cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) am participat la două ture consecutive de observare a faunei munților noștri. Au fost aceleași genuri de excursii, tot în zona estică a Făgărașului. Putem spune că a intervenit o rutină, dar dacă privim prin ochii turiștilor din alte țări, care de obicei sunt amatori de asemenea drumeții, totul devine extrem de interesant. Uneori este nevoie să ne desprindem de automatismele de zi cu zi pentru a avea o imagine de ansamblu. Iar sălbăticia Munților Făgăraș are ceva ansamblu!

Dintre turele de drumeție pe traseele nemarcate din Piatra Craiului am ales-o pe cea care urcă din Plaiul Foii, trece pe la Izvorul Căpitanului Orlovski și urcă la Refugiul Speranțelor. De aici prin Șaua Scării de fier se coboară în Brâul de mijloc. Urmat înspre sud acesta trece prin Trecătoarea Termopile și de aici se poate coborî în Poiana Coțofenei înapoi la Plaiul Foii. Aceasta a fost tura noastră într-o zi ploioasă tipică verii.

Am revenit la via ferrata profitând de o perioadă fără ploi. De data aceasta locul de desfășurare a turelor a fost în Munții Hășmaș. Traseele au fost binecunoscutele Wild Ferenc și Astragalus din Cheile Bicazului și Cheile Șugăului.

La limita dintre traseu nemarcat și alpinism am parcurs una dintre porțiunile sălbatice ale Pietrei Craiului. Urcare pe Padina Popii și intrare pe Brâul Ciorânga mare ramura de jos, continuare către Vârful Ascuțit, unde am atins cel mai înalt punct al zilei (2135m). După scurtă distanță am părăsit marcajul și am ”prins ”Brâul de sus care, după ce traversează Canionul Ciorânga Mare și Vâlcelul cu smirdar, continuă spre sud pe un parcurs discontinuu și aerian. Noi am coborât în rapeluri succesive pe Vâlcelul cu fereastră la Refugiul Speranțelor sau Cabana Ascunsă. De aici până la Plaiul Foii am urmat poteca marcată recent amenajată.

O altă colaborare care ne este foarte dragă a fost cu Asociația ”Un strop de fericire”. Am însoțit un grup de adolescenți pe traseul: Cabana Șapte Crai-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz și retur. Un amănunt picant a fost prezența celor doi căței, Scott și Enya, care au făcut traseul de mult mai multe ori în aceeași zi decât noi toți la un loc!

A venit vremea unui traseu serios și celebru. Am urcat împreună cu UpMountain Creasta Coștila-Gălbinele din Bucegi într-o frumoasă tură de alpinism clasic. Cu pasaje aeriene și expuse, dar bine asigurat și cu multe variante, acest faimos simbol al Bucegilor a fost o adevărată delectare pentru noi.

Ne-am orientat a doua zi către Piatra Craiului unde am parcurs: Umerii Pietrei Craiului-Brâul de mijloc-Traseul ”La Lanțuri”. Planul inițial era de a ieși în Creasta Sudică peste Brâul de sus, dar vremea potrivnică nu ne-a permis. O ploaie care nu era prognozată, cu fulgere și trăsnete, ne-a blocat ceva timp sub streșini de stâncă. Tot furtuna care a venit în reprize a transformat o parte din vâlcelele pe care le traversează Brâul de mijloc în cascade violente. Astfel, traseul a fost scurtat prin retragerea spre ”La Lanțuri” (Deubel).

Peste câteva zile am pornit către Acele Morarului din Bucegi alături de colegii de la Back to nature. Cu o echipă solidă și un raport ideal (doi clienți la un ghid) am parcurs acest traseu foarte popular într-un timp foarte bun, fapt care ne-a permis și unele pauze pentru fotografii și relaxare.

Coborârea am făcut-o pe Brâul Acelor, ramura dinspre Valea Cerbului, o potecă incomodă, abruptă și înierbată.

Deși ambiția era să parcurgem integral creasta Pietrei Craiului timpul nu ne-a permis să ne îndeplinim misiunea. Cu toate că am mers într-un ritm alert și am avut o bună strategie am lăsat zona Pietricica pentru o altă dată. Dar am traversat Piatra Mică și am parcurs Creasta nordică și Creasta sudică coborând apoi din Șaua Funduri. Lungul drum prin poienile Funduri, Lespezi și Grind, apoi prin Prăpăstii ne-au adus pe seară înapoi la Zărnești. Credem încă în posibilitatea de a realiza într-o zi tot traseul, dar rămâne un proiect de viitor.

Alături de un entuziast și foarte serios montaniard am fost tot în același masiv, Piatra Craiului, pe itinerariul: Valea Crăpăturii-Cabana Curmătura-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. Practic este o traversare a muntelui prin partea nord-vestică.

Ne-am dus ceva mai departe de casă, mai exact în Munții Parâng. Tura de 2 zile a presupus urcarea pe Valea Roșiile la Lacul Zănoaga Stânei unde am campat, iar a doua zi am atins Vârful Parângul Mare 2519m. Ruta de urcare nu a fost cea clasică, ci am urmat Muchia Pontul Roșu, o creastă nemarcată, lungă și pe alocuri abruptă, dar mult mai interesantă decât zona turistică. A fost o ieșire inedită și ne-a scos un pic din zona noastră atât de frecventată.

Tradiționala tabără din Retezat cu Himalaya Travel și UpMountain a fost și anul acesta tot în zona Câmpușel-Valea Iarului. Cu baza la campingul cu același nume am făcut diverse circuite care au atins punctele: Vârful Piatra Iorgovanului, Tăul Fără fund, Scocul Iarului, Valea Soarbele, Șaua Scorota și multe altele.

Pe lângă turele din Retezatul Mic (de care vorbeam mai sus) am parcurs și o parte din creasta principală a Munților Vâlcan. Vecinii de peste Valea Jiului de vest, acești munți deosebit de interesanți au o surprinzătoare muchie: Oslea. Devenită populară în ultima vreme, această creastă devine redutabilă iarna și va fi o țintă pentru noi în sezonul alb care vine.

Poate că ne era dor de casă, poate doar așa s-a nimerit, dar cert este că am revenit în Piatra Craiului la scurt timp după tabără. Cu baza lângă cabana Curmătura, la cort, am străbătut în circuit Piatra Mică într-o zi și traseul Vârful Turnu-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase în cealaltă zi.

Două frumoase trasee nemarcate (cu pasaje mai tehnice) am organizat alături de Back to nature.

Primul a fost o traversare Caraiman-Coștila (Bucegi) pe ruta: Cabana Caraiman-Brâna Mare a Caraimanului-Brâna Văii Albe-Brâna Mare a Coștilei-Brâul de sus-Releul Coștila-Cabana Babele. O adevărată magistrală aeriană care taie cei doi coloși de stâncă, această nervură permite contactul cu zone emblematice pentru alpinismul românesc (Peretele Văii Albe, Văile Albă, Coștila și Mălinul, Coama de piatră etc).

Al doilea traseu împreună cu Back to nature a fost tot în Bucegi: Creasta Balaurului (sau a Bucșoiului Mic) cu retragere pe Valea Morarului.

Am avut astfel, pe parcursul a două zile pline, toate formele de relief tipice acestui fabulos masiv: văi, creste, brâuri. Aceste detalii geografice și geologice fac din Bucegi un masiv unic în Carpați.

Am ieșit din scena lunii-lui-cuptor cu o parcurgere a Crestei Nordice a Pietrei Craiului pe traseul: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful La Om. Am coborât pe Muchia Colții Găinii la Refugiul Grind, variantă mult mai comodă decât cea marcată.

Sperând în vremuri mai puțin ploioase intrăm cu optimism în luna august.

Bilanțul lunii februarie 2021

Oficial s-a încheiat iarna, dar situația din teren nu prea confirmă asta. A nins destul de mult în ultima vreme și am profitat la maximum.

În mare au fost activitățile standard de iarnă: alpinism, ski de tură, drumeție.

Le luăm pe rând cu mici detalieri:

Alpinismul, activitate care presupune prezența zăpezii și a gheții, a avut ca teren de desfășurare Piatra Craiului și Parângul.

Chiar la începutul perioadei am parcurs o bucată din Creasta Nordică cu urcare pe Vârful Turnu și coborâre pe Hornul Găinii. Acesta din urmă este un traseu de retragere din creastă relativ sigur și comod.

Tot în Crai am urcat Padina Popii cu gândul de a coborî pe Padina Închisă. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din abrupt ne-am retras din Strunga Izvorului pe același traseu. Zăpada instabilă și viscolul ne-au convins…

Apoi a urmat o ieșire în Parâng. Aici au fost cam toate anotimpurile într-unul singur. Am urcat pe ploaie mocănească la Refugiul Agățat unde, datoriă sobei care a mers perfect și a condițiilor foarte confortabile de dormit, ne-am putut usca și pregăti pentru a doua zi.

Am urcat Parângul Mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu după o apropiere cu rachetele de zăpadă pe firul văii Roșiile. Viscol și vânt puternic, perioade de soare ”cu dinți”, cornișe și ceva probleme de orientare. Toate la un loc au contribuit la imaginea de tură de iarnă reușită.

Să trecem acum la skiul de tură, un capitol aparte și atât de plăcut!

A fost o singură ieșire, dar care le-a cuprins pe toate.

Traseul a fost: Zona Cioplea – cabana Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Vârful Clăbucetul Azugii – Valea Limbășel – Valea Limbășelul Mic – zona Cioplea (27km). Absolut toate tipurile de zăpadă și de teren am prins. Dacă punem la socoteală și turma de 8 ciute a fost chiar un cadou frumos al lunii februarie.

Drumețiile de sezon nu au lipsit și le amintesc mai jos:

În Piatra Craiului – traversarea Pietrei Mici din Poiana Zănoaga până la cabana Curmătura. Cu accente de alpinism, datorită zonelor expuse echipate cu lanțuri, dar și a pasajelor mai înguste de creastă, această frumoasă tură este iarna un antrenament bun pentru creasta principală a masivului.

Se folosește echipamentul specific (cască, colțari și piolet), iar dificultățile și expunerea sunt foarte potrivite pentru a învăța tehnicile de iarnă. O trecem la categoria ”drumeție”, dar este chiar în zona de tranziție spre alpinism.

Leaota cu a sa Piatră a Dragoslavelor sau Vârful Vârtoapele este, însă, o tură tipică de plimbare. Un obelisc al Văii Dâmboviței, acest pinten stâncos privește protector satul Dragoslavele, unul dintre cele mai frumoase din zonă.

O altă excursie frumoasă a fost traversarea de la cabana Susai către Valea Azugii peste Clăbucetul Azugii. De obicei acest traseu este mai interesant pe skiuri, dar în condițiile date nu a fost rău nici pe picioare.

Am păstrat pentru final o superbă ieșire tot la limita dintre alpinism și drumeție. Cu plecare de la Hotel Peștera am urcat pe Valea Obârșiei (Ialomiței) la Vârful Omul peste Vârful Bucura. Coborârea am făcut-o pe Valea Șugărilor, un traseu nemarcat, nu foarte spectaculos, dar inedit. Nimic nu se compară cu priveliștea de pe Omu.

Cu Picior de plai am colaborat la două ture de drumeție în Munții Leaota.

Prima a fost aceeași Piatra Dragoslavelor. În condiții de maximă securitate, având în vedere pandemia și rigorile ei, ne-am împărțit în grupuri mici, de maximum 4 peroane la 1 ghid. Mult mai ușor de gestionat decât grupurile mamut, acest tip de abordare oferă atât siguranță sporită echipei cât și o mult mai bună comunicare între parteneri.

A două ieșire a fost mai complexă și s-a desfășurat la o tenperatură de -15 grade, fapt ce a sporit spectaculozitatea. Cheile Crovului cu ieșire spre creasta principală, mai exact aproape de Vârful Sântilia Mare. Plecând din localitatea Podul Dâmboviței se parcurg câteva tronsoane de chei (Între Pereți, Cheile Peșterii Uluce și Cheile Crovului) și se ajunge pe acest vârf care oferă perspective generoase către toate punctele cardinale.

Alte ”fapte de arme” cu care ne-am ocupat timpul au fost cele două ateliere de alpinism pe care le-am organizat în Bucegi. Cu bazele la cabanele Padina și Mălăiești am desfășurat un curs de inițiere și, respectiv, unul de avansați, ambele având ca tematică alpinismul.

În primul s-au învățat tehnici precum: cățărare și rapel, amaraje, asigurări, frânare cu pioletul, dar și noțiuni despre echipament, noduri specifice, gestionarea riscului și organizarea unei ture. Cățărarea a fost pe traseele din Vărăria Mică, un poligon foarte bun de antrenament și exersare a tehnicilor. A fost atât cățărare mixtă, cât și pe stâncă, dar cu echipamentul de iarnă.

În cel de-al doilea, de specializare, s-a mers mai mult pe ideea de recapitulare a celor de mai sus, cu un plus de noțiuni de nivologie (studiul zăpezii). O zi întreagă a fost dedicată căutării victimelor în avașalanșă, efectuării profilului zăpezii, cercetării cristalelor etc.

Am parcurs și un traseu școală: Muchia Padinei Crucii. Am avut de toate în acest teren: traversări, cornișe, urcare abruptă pe tot felul de structuri (piatră, iarbă etc). S-a coborât în rapel instalat într-un piton și o ancoră de zăpadă.

Filarea și asigurarea partenerului, frânarea cu pioletul, amarajele, orientarea pe vreme fără vizibilitate au completat acest atelier foarte reușit.