Bilanțul lunii aprilie 2024

Aprilie a fost luna Pietrei Craiului. O perioadă între iarnă și primăvară, ca de obicei, dar cu accente surprinzător de mult apropiate de vară.

Prima tură a fost pe creasta principală: Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Traseul Lehmann, cu plecare și întoarcere de la și la cabana Curmătura. Un mic tronson din Creasta Nordică, cam uscat pentru ce ne doream noi, dar ne-am adaptat.

A urmat o tură de alpinism în același masiv, dar pe versantul vestic. Două văi clasice pe care le-am parcurs la urcare, respectiv la coborâre. Am ajuns în creastă pe Padina lui Călineț și ne-am retras pe Valea Podurilor, inclusiv peste săritorile aflate deasupra Brâului de mijloc. De data aceasta am avut multă zăpadă și a fost o tură cu colțari și piolet tipică.

Ne-am deplasat apoi, tot în Carpați, dar în Slovacia, mai exact în Munții Tatra. Aici s-a desfășurat un modul de pregătire internațională pentru calificarea de leader montan. Cursul este organizat de SGLM.

Pentru următoarea excursie am ales Piatra Mare și traseul Cioplea-Culmea Pietricica-Coada Pietrei Mari-Vârful Piatra Mare-Tunel CFR-Valea Timișul Sec-Cioplea. Pentru această dată a anului a fost o tură atipică, lipsa aproape completă a zăpezii, dar și căldura extremă pentru aprilie au fost compensate doar de peisajul fabulos cu Bucegii ocupând locul de frunte.

Cu planuri mai ambițioase, mai exact de a ajunge pe Platoul Bucegilor pe Drumul Urlătorilor (Traseul Schiel), am plecat într-o nouă aventură. Din păcate o pereche de bocanci nefolosiți de mulți ani ne-au întors din drum în zona Văii Comorilor. Dar nu am abandonat, am găsit o variantă de a oferi clienților noștri un traseu compensatoriu. Astfel, cu ajutorul mașinii, dar și cu o pereche de încălțări de rezervă pe care îi aveam în portbagaj, am reușit să parcurgem ruta: Cabana Piatra Arsă-Cabana Babele-Crucea Caraiman-Cabana Caraiman-Cabana Piatra Arsă. O tură de platou, dar cu multe surprize plăcute având în vedere scenariul sumbru inițial. A fost o provocare pentru noi de a găsi soluții de criză, dar asta ne este meseria și elementul ei de improvizație care o face aparte.

Ne-am reîntors în Piatra Craiului alături de Back to nature unde am parcurs o suită de trasee pe zăpada de primăvară, ca pe vremuri când aveam ierni adevărate.

Padina lui Călineț cu coborâre pe directa din Padinile Frumoase, a fost în mare traseul care, ca să folosesc un clișeu, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Săritorile au fost parțial acoperite, ceea ce a făcut traseul mai tehnic, deci mai interesant.

Am schimbat un pic zona și am mers în Munții Perșani, în zona secuilor, atât de frumoasă și deosebită, unde am făcut un circuit în Cheile Vârghișului. Am vizitat și peșterile, ne-am întors pe deasupra văii prin zona de pădure. A fost o plimbare frumoasă în natură, peste ape și pe sub pământ, cu liniște și peisaje frumoase.

A urmat o altă tură care nu prea era posibilă pe vremuri în aprilie din cauza pericolului de avalanșă: Sinaia-Poiana Stânii-Piciorul Pietrei Arse-Cabana Piatra Arsă-Cota 1400-Schitul Sfânta Ana.

Nu am întâlnit nici măcar un metru de zăpadă pe traseu care să nu poată fi ocolită sau să pună probleme. Ne-am întors pe pârtia Drumul de vară care, anul trecut, a fost la dispoziția noastră… pe schiuri.

Ne-am amintit că în Bucegi se poate face și alpinism (sic), așa încât am descins în Poiana Bucșoiului. De aici am urcat Valea Bucșoiului, plină de urme de avalanșe recente, cu multe porțiuni cu gheață și zăpadă relativ instabilă. Ne-am dat jos pe Valea Morarului care ne-a lăsat să o călcăm cu colțarii până în zona intrării spre Țimbal (Creasta Balaurului).

Din nou cu planuri mari și încă o dată alături de Back to nature, colaboratorii cei mai apropiați din ultima vreme, am pornit spre Munții Făgăraș. A fost imposibil Vârful Negoiu din cauza riscului crescut de avalanșă. Am optat pentru un alt obiectiv care, în condițiile meteorologice și nivologice date, a fost singura opțiune posibilă. Urcarea am făcut-o pe Valea Călțunului, iar de la Lacul Călțun am parcurs creasta către Vârful Lăițel dus și întors. O tură tipică de iarnă, chiar dacă a fost cam cald.

Tot cu alpinismu` în băț ne-am dus în Piatra Craiului pentru o ieșire inedită în creasta principală. Am început cu urcarea pe Hornul nisipos la Refugiul Speranțelor, apoi pe Vâlcelul cu fereastră și Vâlcelul cu smirdar. Din punctul La Amvon am parcurs Muchia Țimbalului Mare către vârful cu același nume. Ne-a întâmpinat un viscol ca în miezul iernii, așa încât am ales să coborâm pe versantul estic prin Padinile frumoase către Cabana Curmătura. A fost, practic, o traversare vest-est a Pietrei Craiului într-o ediție de iarnă.

Cu Conservation Carpathia (Travel Carpathia) am continuat seria tururilor de observare a faunei și naturii sălbatice din zona Fundației. Observatoarele Bunea și Comisu au oferit încă o dată oportunitatea de a admira animalele sălbatice (urși, mistreți, zimbri, cerbi și căprioare), libere și prospere în mediul lor, datorită eforturilor echipei implicate în proiect.

O jumătate de zi de cățărare în Postăvaru (Pietrele lui Solomon) am petrecut iarăși cu Back to nature. Diverse trasee de escaladă, bine amenajate de Clubul Alpin Român, ne-au oferit o variație față de turele noastre clasice de zi cu zi.

Sub egida Active Travel, altă agenție cu care avem un parteneriat de succes, am însoțit un grup de turiști americani prin satele de la poalele Pietrei Craiului, dar și prin zona cheilor binecunoscute. Ruta a fost: Satul Măgura-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog.

În Bucegi am parcurs un traseu de drumeție parțial nemarcat împreună cu colegii de la Back to nature. Cabana Diham-Muchia Lungă-Bușteni a fost alegerea noastră, locurile populare alternând cu sălbăticia cotloanelor din pădurile de fag și conifere de la poalele Bucegilor.

În ciuda vremii închise și mohorâte am revenit în Bucegi pentru alpinism. Valea Gălbinele firul principal și firul secundar, urcare și respective coborâre, ne-au ocupat o zi întreagă. A fost o tură cu colțari și piolet, rapeluri și retrageri în descățărare, dar cu multe satisfacții pe care numai Coștila știe să le ofere. Ca de obicei, zona friabilă la început de sezon (dar nu numai) nu ne-a permis timpi record, siguranța și atenția fiind pe primul loc.

Un ”gigant” făgărășan, Vârful Lespezi de 2522m, ne-a solicitat un pic, mai ales din cauza calității slabe a zăpezii, dar și a pantei accentuate, cu 1300m diferență de nivel. Am putut admira de la o distanță confortabilă adevărate crevase în porțiunea lespezilor care dau și numele vârfului.

O tură lungă și solicitantă, dar cum altfel să fie atingerea unui vârf dintre cele mai înalte din Carpați?

Ceva nou pentru anul acesta a fost o alergare montană. Impropriu spus așa pentru că s-a desfășurat în Subcarpați, dar ca tipic al activității a fost trail running, nimic mai mult.

În Subcarpații de curbură din zona Câmpina se organizează anual un maraton. Am însoțit un pasionat de alergare pe traseul semimaratonului de la Cocorăștii Mislii (25km cu 1100m diferență de nivel). În această perioadă a anului nu a fost atât de cald, fapt ce ne-a oferit, alături de peisajul inedit, o zi frumoasă și intensă, care ne-a deschis apetitul pentru trasee similare.

Bilanțul lunii martie 2024

Și a venit primăvara! Sau cel puțin în teorie pentru că, în realitate, în afară de temperaturi mai ridicate a fost un început de lună cu zăpadă și viscol.

Toate acestea ne-au prins în Retezat, în cadrul unei ture care și-a propus vârfurile principale ale masivului (Peleaga, Păpușa, Bucura). Din păcate, vremea nu ne-a permis prea multe. Am reușit să urcăm de câteva ori în creastă și să ne mișcăm atât cât am fost în siguranță. Colaborarea cu Back to nature a fost și de data aceasta perfectă, în ciuda vremii ostile.

Am fost apoi în două ture consecutive în Piatra Craiului.

În prima am urcat pe Vârful Turnu și am coborât pe Hornul Găinii. O zăpadă grea și plină de apă, ceață și cam cald pentru început de martie, dar ne-am descurcat onorabil.

A doua zi am urcat din satul Peștera la Refugiul Grind, De aici, de la 1620m altitudine, am prins Muchia Colții Găinii și am atins Vârful La Om (Piscul Baciului), cel mai înalt din Crai. Retragerea am făcut-o pe aceeași rută. Fiind încă sezonul avalanșelor am evitat urcarea pe traseul de vară optând, ca de obicei iarna, pentru frumoasa culme care oferă în plus și peisaje mai ample spre Creasta Nordică și cea Sudică.

O altă realizare, de data aceasta în materie de dezvoltare profesională a fost ultimul pas înainte de a obține calificarea de leader de drumeție național. Modulul a avut loc în Munții Cindrel unde s-au dat probe practice (drumeție, orientare și bivuac), dar a fost și o recapitulare a celor învățate pe parcursului celor doi ani de curs (nivologie, asigurări în zăpadă etc). La final a fost și un examen teoretic, luat cu brio de colega noastră Andreea.

Au urmat câteva zile de ninsoare, binecuvântată am putea spune! A devenit ideal pentru schi de tură așa încât am venit cu alai în Bucegi. Pe partea Văii Ialomiței am făcut un circuit deosebit de frumos: Telecabina Peștera-Stâna Doamnele-Culmea Bătrâna-Vârful Bătrâna-Valea Bătrâna-Vârful Colții Țapului-Valea Bătrâna-drum pastoral-Stâna Doamnele-Telecabina Peștera.

Am atins și cele două vârfuri mai sus amintite, dar perlele zilei au fost coborârile prin zăpadă afânată și perfectă pentru schi off-piste.

Am rămas la Bucegi unde, tot pe zăpadă foarte mare, am parcurs un traseu clasic: Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Vârful Omu și retur. Nu a fost o vreme deosebit de senină, mai exact nu am văzut nimic între Curmătura Hornurilor și Omu, dar urcarea a fost în condiții de zăpadă excelentă și am făcut-o, evident, pe ruta de iarnă de pe mijlocul Văii Mălăiești. Mai multe zone erau riscante și le-am ocolit cu grijă. Probabil în zilele care au urmat turei noastre a fost un spectacol al avalanșelor.

Am acordat apoi o zi unui training alături de Conservation Carpathia. A fost o recapitulare înainte de a începe sezonul tururilor ghidate în zona de proiect a fundației.

Ne-am întâlnit cu zimbrii pe Valea Dâmboviței, colonizați aici de câțiva ani și aflați acum în curs de adaptare.

Apoi am admirat barajele castorilor de pe aceeași vale, dar nici flora nu a fost lăsate deoparte. Astfel, am învățat o mulțime de lucruri noi despre conifere, foioase, tufișuri alpine și ciuperci.

A fost un curs practic, foarte util, în urma căruia ne vom prezenta mai avizați în sezonul care vine.

Ne-am rupt de lume două zile în Parâng. Am urcat pe Valea Jiețului la refugiul Agățat. Apoi de aici, de la 1700m altitudine aproximativ, am continuat pe Valea Roșiile și am atins Vârful Parângul mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu. Această creastă este un frumos traseu de alpinism, solicitant, dar relativ ușor, ferit de riscul producerii avalanșelor.

Urcarea pe vale am făcut-o pe rachete, ideale pentru mersul fără bătăi de cap prin zăpadă mare și necălcată. A fost un traseu lung, dar noaptea petrecută în condițiile perfecte oferite de Refugiul Agățat ne-a oferit odihna necesară pentru a-l aborda.

Am terminat luna cu mai multe ture în Piatra Craiului, în zona Crestei Nordice.

Prima a fost pe zăpadă foarte mare: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Închise-Vârful Padinei Popii și retur pe același traseu. Am urcat toate cele trei puncte de pe creastă bătând poteca prin nămeții proaspăt căzuți cu doar câteva zile înainte.

A urmat un clasic al drumeției de iarnă: traversare Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Cabana Curmătura. Evident cu plecare și revenire de la/la Fântâna lui Botorog.

A treia tură în zonă a fost pe vreme mai aspră, cu vânt puternic și ceață. Am urcat pe Valea Crăpăturii și apoi pe aceeași Piatra Mică pentru a coborî în Poiana Zănoaga. Am reușit să facem urme și pe acest traseu, efortul fiind foarte mare în acest caz, în ciuda traseului ușor.

A fost apoi o recunoaștere a zonelor în care urmează să venim la vară cu turiștii sub forma unui training organizat de Conservation Carpathia. Împreună cu colegii ghizi, dar și cu personalul Fundației mai sus amintite, am petrecut două zile utile la observatoare, dar și în alte zone ale proiectului.

Două zile una după alta am repetat același traseu, mai amplu și mai complex de data aceasta. Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase-Cabana Curmătura. Cu atenție și bazându-ne pe experiență am depășit toate dificultățile crestei principale, iar coborârea a fost în condiții sigure.

Bilanțul lunii ianuarie 2024

Prima lună a anului a debutat cu o perioadă foarte săracă în zăpadă, drept pentru care ne-am ”luptat” să găsim trasee de alpinism și de drumeție de iarnă în adevăratul sens al cuvântului.

Prima ieșire a fost atipică pentru acest sezon. Ea a constat într-o alergare din Valea Glăjăriei la cabana Mălăiești, apoi către crucea din Padina Crucii și înapoi. O zi frumoasă, dar aproape lipsită de zăpezile caracteristice lunii ianuarie. În final, a fost o zi reușită, deși nu a fost propriu-zis o tură demnă de, teoretic, cea mai geroasă perioadă a anului.

Fiind avantajați de riscul minim de avalanșă am putut parcurge o rută de alpinism mai puțin populară, dar pe care noi o îndrăgim în mod deosebit. Muchia Padinei Crucii, granița dintre văile Mălăiești și Țigănești, se prezintă sub forma unor praguri abrupte, întrerupte de pasaje stâncoase verticale. Cățărarea mixtă se amestecă deseori cu traversările pe fețe de iarbă expuse și pe brâuri aeriene.

Intrarea în traseu am făcut-o din ultima căldare a văii Mălăiești, exact de sub Hornuri, pe un vâlcel înclinat, profitând de siguranța pe care ne-a dat-o puțina zăpadă a acestei ierni. Coborârea a fost una clasică: pe Hornul Mare, apoi la cabană.

Am fost apoi în Piatra Craiului unde am urcat în creasta principală și am parcurs o porțiune în condiții acceptabile de zăpadă. Ruta aleasă a fost: Hornul Găinii-Șaua Padinei Închise-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase. Abrupt și neiertător, Hornul Găinii este considerat una dintre cele mai sigure variante de ieșire sau retragere din Creasta Nordică. Coborârea a fost fix pe mijlocul Padinii, fiind foarte rapidă și în deplină siguranță.

A urmat o tură clasică în colaborare cu Back to nature: urcarea pe Vârful La Om sau Piscul Baciului dinspre satul Peștera. Traseul a fost cel binecunoscut: Satul Peștera-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii-Vârful La Om (Piscul Baciului)-Refugiul Grind-Satul Peștera. O tură lungă, care se termină la apusul soarelui mai mereu, dar care duce amatorii de drumeție de iarnă (cu accente de alpinism de nivel ușor), pe cel mai înalt vârf din Piatra Craiului. Și nu oricum, ci urmând cea mai sigură rută în condiții hivernale.

Deși nu am prins zăpada ideală, fiind puțină și înghețată, am realizat totuși o excursie pe schiuri de tură în Bucegi. Traseul a fost întortocheat, dar a ieșit ceva mulțumitor: Cota 1400-Drumul de vară-fosta cabană Miorița-Valea Soarelui-Variantă-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1400. Pentru că a fost o zi cu vânt foarte puternic pe platou, instalațiile pe cablu nu au funcționat, așa încât ne-am putut bucura de domeniul schiabil de la Sinaia numai noi singuri.

Alături de Back to nature am organizat primul atelier de inițiere în alpinism din acest an. La Centrul Național Salvamont, gestionat de Asociația Montană Carpați, am fost cazați și am ținut partea de teorie (despre avalanșe, echipament, riscuri, noduri și diverse alte subiecte). În Valea Obârșiei (Ialomiței) și pe Piciorul Babelor am învățat urcarea și coborârea cu piolet și colțari, oprirea sau frânarea alunecării cu pioletul. În zona de sub Șaua Strunga am exersat amarajele cu pioletul și ancora de zăpadă și am făcut partea practică legată de avalanșe (profilul zăpezii, căutarea cu DVA-ul, sondarea și dezgroparea ”victimei”).

În zona pereților din Vărăria Mică am făcut rapel și alte manevre specifice de coardă. A fost încă un stagiu reușit, cursanții fiind acum mai în temă și mai autonomi, lucruri pe care ni le și propusesem, de fapt.

Am revenit în forță în Piatra Craiului. Pe o zăpadă ceva mai mare decât data trecută am ajuns din nou în creastă, dar pe Traseul Lehmann, de data aceasta. Din Șaua Padinei Închise am urcat Vârful Padinei Popii, am mers până pe Vârful Ascuțit și am coborât prin Padinile Frumoase la cabana Curmătura.

Am rămas în zonă și pentru tura de Mica Unire de pe 24 ianuarie. Am urcat pe Vârful Turnu și pe Vârful Padinei Popii. Retragerea a fost pe mai sus amintitul Horn al Găinii, mult mai prietenos la coborâre. Tura a fost din nou împreună cu Back to nature.

Pe 27 ale lunii am parcurs pe schiuri de tură un traseu de la poalele Bucegilor. Datorită unei ninsori efectiv ca o perdea deasă, a ieșit un circuit memorabil prin Munții Dihamului Cu plecare de la Unitatea militară de Vânători de munte de la Predeal am urmat Valea Leuca și Valea Iadului până la Cabana Dihamul Militar. De aici am trecut prin Șaua Baiului și am ajuns la Cabana Diham. După o pauză de odihnă am coborât prin poieni și apoi am urcat spre Cabana Steaua. Coborârea care a urmat pe Culmea Forban până în DN ne-a dus cu gândul la Laponia sau, în orice caz, o regiune nordică. Nu s-a terminat excursia până nu am parcurs pe lângă drum restul de 2km către Unitatea militară.

Tot cu Back to nature am traversat practic nordul Pietrei Craiului. Din Prăpăstiile Zărneștilor am urcat în Poiana Zănoaga și apoi pe Vârful Piatra Mică.

Din Șaua Crăpăturii am coborât pe Valea Crăpăturii și ne-am reîntors în oraș după o zi de iarnă promițătoare cu vânt puternic și ger.

Pentru că nu am putut uita tura pe schiuri din zona Diham am repetat-o identic în exact ultima zi a lunii. Diferența a fost doar vremea incomparabil mai bună și mai senină.

Au mai fost două evenimente în această lună, evenimente de iarnă serioasă. Primul, o colaborare cu Active Travel, ne-a oferit privilegiul de a însoți un grup de turiști britanici în zona satului Poarta din comuna Bran. Această așezare, parte pe Valea Poarta, parte pe dealurile și picioarele montane, permite privirii să se desfășoare fără opreliști către Piatra Craiului și Bucegi.

Viscolul de la sfârșitul lunii ne-a ispitit să scoatem rachetele de zăpadă din pod. Cu acestea am înfruntat pădurile și plaiurile Munților Grohotiș. Cu plecare din Pasul Bratocea am urcat și coborât pe aceeași rută Vârful Bobu Mic într-un iureș de ninsoare și pe o zăpadă pulver numai bună de folosit aceste piese de echipament.

Ne punem mari speranțe în luna februarie, dar nu pe toate, doar jumătate din ele.

Bilanțul lunii decembrie 2023

O lună absolut specială pentru noi, decembrie a fost ocupată în proporție mare de expediția în Ecuador. Pe parcursul a două săptămâni intense am reușit ascensiunea următoarelor vârfuri:

– Guagua Pichincha (4776m), vârf de aclimatizare, dificultate F

– Sincholagua (4899m), vârf de aclimatizare, dificultate F-PD

– Iliniza Sur (5248m), dificultate D+

– Antisana (5758m), dificultate D+

– Cayambe (5790m), dificultate AD

– Chimborazo (6263m), dificultate AD

O detaliere a expediției va face obiectul unui articol separat.

Am revenit acasă și, după o scurtă perioadă de odihnă, ne-am întors la treabă. Am ales Făgărașul, unde era cea mai mare zăpadă. În zona Bâlea Lac am făcut o tură de alpinism pe o porțiune din creasta principală, mai exact bucata dintre Vârful Paltinu și Vârful Iezerul Caprei. A fost o tură de iarnă, cu cornișe în formare și gheață care acoperea stânca, dar încă fără risc de avalanșă major.

Ne-am făcut apoi timp și pentru cățeii noștri border collie, Scott și Enya, pe care i-am dus la joacă în Munții Trascăului. Pe plaiurile de sub Piatra Secuiului, la Cetatea Trascăului de la Colțești, dar și pe străzile din centrul istoric al Aiudului am colindat, ne-am jucat și a fost mare bucurie și galop.

Apoi, pe cod roșu de viscol și ninsoare abundentă, ne-am încercat forțele cu Munții Baiului. Traseul a fost scurt, dar, date fiind condițiile meteo, foarte dur. Rafalele de vânt, gerul și căderea de zăpadă incredibil de puternică au făcut ieșirea o aventură veritabilă. Ruta a fost: Azuga-Piciorul Sorica-Pârtia Sorica-Gara Azuga. Inclusiv drumul de la pârtie la gară a fost spectaculos.

După Crăciun am organizat o tură clasică de iarnă în Piatra Craiului. Cu plecare din satul Peștera am urcat în Șaua Joaca și apoi la Refugiul Grind 1. De aici, de la 1620m altitudine, am urmat plaiurile și apoi Muchia Colții Găinii până pe Vârful La Om (Piscul Baciului) 2233m. Am mers apoi până la Refugiul Grind 2, aflat în Șaua Grindului.

Retragerea s-a făcut pe același traseu, iar sosirea la mașini a fost cam cu o oră după căderea întunericului.

Mai la joasă înălțime, masivul Piatra Mare a avut totuși personalitatea lui în tura următoare, punându-ne la încercare condiția fizică. Cu plecare de la Dâmbul Morii am urcat pe Poteca Țiganilor și apoi pe sub Șirul Stâncilor la cabana Piatra Mare. Coborârea a fost pe o altă ramură a acestui munte deosebit de frumos, și anume Drumul Familial și apoi Prăpastia Ursului (Urșilor). Finalul a fost comun cu traseul de la Canionul Șapte Scări către punctul de plecare.

Penultima zi a anului a fost încărcată. Împreună cu colegii de la Back to nature am urcat Vârful Lespezi din Făgăraș, unul dintre cele mai accesibile piscuri peste 2500m din Carpați, pe timp de iarnă. Urcarea a fost pe Piciorul Lespezi și retragerea pe același traseu, fiind o rută sigură din punctul de vedere al avalanșelor. Este o tură de forță, de anduranță, având peste 1200m diferență de nivel.

Am încheiat nu doar această lună particulară, dar și un an foarte prolific, cu o tură de alpinism în Piatra Craiului. Urcarea de la cabana Curmătura pe Hornul Găinii în creasta principală (Șaua Padinei Închise) a necesitat un efort constant (zăpada mare și necălcată, dar și panta foarte susținută).

Din șa am început coborârea pe Padina Închisă. După o luptă crâncenă cu jnepenii am ajuns într-un final la izvorul (înghețat) La Găvan. De aici am coborât pe vale până jos în poteca marcată care duce la Refugiul Diana, inclusiv rapelând peste săritorile din zona finală. Am parcurs apoi traseul către Zărnești pe lângă Schitul Colțul Chiliilor și pe plaiurile de la poatele Pietrei Craiului.

Bilanțul lunii februarie 2021

Oficial s-a încheiat iarna, dar situația din teren nu prea confirmă asta. A nins destul de mult în ultima vreme și am profitat la maximum.

În mare au fost activitățile standard de iarnă: alpinism, ski de tură, drumeție.

Le luăm pe rând cu mici detalieri:

Alpinismul, activitate care presupune prezența zăpezii și a gheții, a avut ca teren de desfășurare Piatra Craiului și Parângul.

Chiar la începutul perioadei am parcurs o bucată din Creasta Nordică cu urcare pe Vârful Turnu și coborâre pe Hornul Găinii. Acesta din urmă este un traseu de retragere din creastă relativ sigur și comod.

Tot în Crai am urcat Padina Popii cu gândul de a coborî pe Padina Închisă. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din abrupt ne-am retras din Strunga Izvorului pe același traseu. Zăpada instabilă și viscolul ne-au convins…

Apoi a urmat o ieșire în Parâng. Aici au fost cam toate anotimpurile într-unul singur. Am urcat pe ploaie mocănească la Refugiul Agățat unde, datoriă sobei care a mers perfect și a condițiilor foarte confortabile de dormit, ne-am putut usca și pregăti pentru a doua zi.

Am urcat Parângul Mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu după o apropiere cu rachetele de zăpadă pe firul văii Roșiile. Viscol și vânt puternic, perioade de soare ”cu dinți”, cornișe și ceva probleme de orientare. Toate la un loc au contribuit la imaginea de tură de iarnă reușită.

Să trecem acum la skiul de tură, un capitol aparte și atât de plăcut!

A fost o singură ieșire, dar care le-a cuprins pe toate.

Traseul a fost: Zona Cioplea – cabana Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Vârful Clăbucetul Azugii – Valea Limbășel – Valea Limbășelul Mic – zona Cioplea (27km). Absolut toate tipurile de zăpadă și de teren am prins. Dacă punem la socoteală și turma de 8 ciute a fost chiar un cadou frumos al lunii februarie.

Drumețiile de sezon nu au lipsit și le amintesc mai jos:

În Piatra Craiului – traversarea Pietrei Mici din Poiana Zănoaga până la cabana Curmătura. Cu accente de alpinism, datorită zonelor expuse echipate cu lanțuri, dar și a pasajelor mai înguste de creastă, această frumoasă tură este iarna un antrenament bun pentru creasta principală a masivului.

Se folosește echipamentul specific (cască, colțari și piolet), iar dificultățile și expunerea sunt foarte potrivite pentru a învăța tehnicile de iarnă. O trecem la categoria ”drumeție”, dar este chiar în zona de tranziție spre alpinism.

Leaota cu a sa Piatră a Dragoslavelor sau Vârful Vârtoapele este, însă, o tură tipică de plimbare. Un obelisc al Văii Dâmboviței, acest pinten stâncos privește protector satul Dragoslavele, unul dintre cele mai frumoase din zonă.

O altă excursie frumoasă a fost traversarea de la cabana Susai către Valea Azugii peste Clăbucetul Azugii. De obicei acest traseu este mai interesant pe skiuri, dar în condițiile date nu a fost rău nici pe picioare.

Am păstrat pentru final o superbă ieșire tot la limita dintre alpinism și drumeție. Cu plecare de la Hotel Peștera am urcat pe Valea Obârșiei (Ialomiței) la Vârful Omul peste Vârful Bucura. Coborârea am făcut-o pe Valea Șugărilor, un traseu nemarcat, nu foarte spectaculos, dar inedit. Nimic nu se compară cu priveliștea de pe Omu.

Cu Picior de plai am colaborat la două ture de drumeție în Munții Leaota.

Prima a fost aceeași Piatra Dragoslavelor. În condiții de maximă securitate, având în vedere pandemia și rigorile ei, ne-am împărțit în grupuri mici, de maximum 4 peroane la 1 ghid. Mult mai ușor de gestionat decât grupurile mamut, acest tip de abordare oferă atât siguranță sporită echipei cât și o mult mai bună comunicare între parteneri.

A două ieșire a fost mai complexă și s-a desfășurat la o tenperatură de -15 grade, fapt ce a sporit spectaculozitatea. Cheile Crovului cu ieșire spre creasta principală, mai exact aproape de Vârful Sântilia Mare. Plecând din localitatea Podul Dâmboviței se parcurg câteva tronsoane de chei (Între Pereți, Cheile Peșterii Uluce și Cheile Crovului) și se ajunge pe acest vârf care oferă perspective generoase către toate punctele cardinale.

Alte ”fapte de arme” cu care ne-am ocupat timpul au fost cele două ateliere de alpinism pe care le-am organizat în Bucegi. Cu bazele la cabanele Padina și Mălăiești am desfășurat un curs de inițiere și, respectiv, unul de avansați, ambele având ca tematică alpinismul.

În primul s-au învățat tehnici precum: cățărare și rapel, amaraje, asigurări, frânare cu pioletul, dar și noțiuni despre echipament, noduri specifice, gestionarea riscului și organizarea unei ture. Cățărarea a fost pe traseele din Vărăria Mică, un poligon foarte bun de antrenament și exersare a tehnicilor. A fost atât cățărare mixtă, cât și pe stâncă, dar cu echipamentul de iarnă.

În cel de-al doilea, de specializare, s-a mers mai mult pe ideea de recapitulare a celor de mai sus, cu un plus de noțiuni de nivologie (studiul zăpezii). O zi întreagă a fost dedicată căutării victimelor în avașalanșă, efectuării profilului zăpezii, cercetării cristalelor etc.

Am parcurs și un traseu școală: Muchia Padinei Crucii. Am avut de toate în acest teren: traversări, cornișe, urcare abruptă pe tot felul de structuri (piatră, iarbă etc). S-a coborât în rapel instalat într-un piton și o ancoră de zăpadă.

Filarea și asigurarea partenerului, frânarea cu pioletul, amarajele, orientarea pe vreme fără vizibilitate au completat acest atelier foarte reușit.