Bilanțul lunii ianuarie 2024

Prima lună a anului a debutat cu o perioadă foarte săracă în zăpadă, drept pentru care ne-am ”luptat” să găsim trasee de alpinism și de drumeție de iarnă în adevăratul sens al cuvântului.

Prima ieșire a fost atipică pentru acest sezon. Ea a constat într-o alergare din Valea Glăjăriei la cabana Mălăiești, apoi către crucea din Padina Crucii și înapoi. O zi frumoasă, dar aproape lipsită de zăpezile caracteristice lunii ianuarie. În final, a fost o zi reușită, deși nu a fost propriu-zis o tură demnă de, teoretic, cea mai geroasă perioadă a anului.

Fiind avantajați de riscul minim de avalanșă am putut parcurge o rută de alpinism mai puțin populară, dar pe care noi o îndrăgim în mod deosebit. Muchia Padinei Crucii, granița dintre văile Mălăiești și Țigănești, se prezintă sub forma unor praguri abrupte, întrerupte de pasaje stâncoase verticale. Cățărarea mixtă se amestecă deseori cu traversările pe fețe de iarbă expuse și pe brâuri aeriene.

Intrarea în traseu am făcut-o din ultima căldare a văii Mălăiești, exact de sub Hornuri, pe un vâlcel înclinat, profitând de siguranța pe care ne-a dat-o puțina zăpadă a acestei ierni. Coborârea a fost una clasică: pe Hornul Mare, apoi la cabană.

Am fost apoi în Piatra Craiului unde am urcat în creasta principală și am parcurs o porțiune în condiții acceptabile de zăpadă. Ruta aleasă a fost: Hornul Găinii-Șaua Padinei Închise-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase. Abrupt și neiertător, Hornul Găinii este considerat una dintre cele mai sigure variante de ieșire sau retragere din Creasta Nordică. Coborârea a fost fix pe mijlocul Padinii, fiind foarte rapidă și în deplină siguranță.

A urmat o tură clasică în colaborare cu Back to nature: urcarea pe Vârful La Om sau Piscul Baciului dinspre satul Peștera. Traseul a fost cel binecunoscut: Satul Peștera-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii-Vârful La Om (Piscul Baciului)-Refugiul Grind-Satul Peștera. O tură lungă, care se termină la apusul soarelui mai mereu, dar care duce amatorii de drumeție de iarnă (cu accente de alpinism de nivel ușor), pe cel mai înalt vârf din Piatra Craiului. Și nu oricum, ci urmând cea mai sigură rută în condiții hivernale.

Deși nu am prins zăpada ideală, fiind puțină și înghețată, am realizat totuși o excursie pe schiuri de tură în Bucegi. Traseul a fost întortocheat, dar a ieșit ceva mulțumitor: Cota 1400-Drumul de vară-fosta cabană Miorița-Valea Soarelui-Variantă-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1400. Pentru că a fost o zi cu vânt foarte puternic pe platou, instalațiile pe cablu nu au funcționat, așa încât ne-am putut bucura de domeniul schiabil de la Sinaia numai noi singuri.

Alături de Back to nature am organizat primul atelier de inițiere în alpinism din acest an. La Centrul Național Salvamont, gestionat de Asociația Montană Carpați, am fost cazați și am ținut partea de teorie (despre avalanșe, echipament, riscuri, noduri și diverse alte subiecte). În Valea Obârșiei (Ialomiței) și pe Piciorul Babelor am învățat urcarea și coborârea cu piolet și colțari, oprirea sau frânarea alunecării cu pioletul. În zona de sub Șaua Strunga am exersat amarajele cu pioletul și ancora de zăpadă și am făcut partea practică legată de avalanșe (profilul zăpezii, căutarea cu DVA-ul, sondarea și dezgroparea ”victimei”).

În zona pereților din Vărăria Mică am făcut rapel și alte manevre specifice de coardă. A fost încă un stagiu reușit, cursanții fiind acum mai în temă și mai autonomi, lucruri pe care ni le și propusesem, de fapt.

Am revenit în forță în Piatra Craiului. Pe o zăpadă ceva mai mare decât data trecută am ajuns din nou în creastă, dar pe Traseul Lehmann, de data aceasta. Din Șaua Padinei Închise am urcat Vârful Padinei Popii, am mers până pe Vârful Ascuțit și am coborât prin Padinile Frumoase la cabana Curmătura.

Am rămas în zonă și pentru tura de Mica Unire de pe 24 ianuarie. Am urcat pe Vârful Turnu și pe Vârful Padinei Popii. Retragerea a fost pe mai sus amintitul Horn al Găinii, mult mai prietenos la coborâre. Tura a fost din nou împreună cu Back to nature.

Pe 27 ale lunii am parcurs pe schiuri de tură un traseu de la poalele Bucegilor. Datorită unei ninsori efectiv ca o perdea deasă, a ieșit un circuit memorabil prin Munții Dihamului Cu plecare de la Unitatea militară de Vânători de munte de la Predeal am urmat Valea Leuca și Valea Iadului până la Cabana Dihamul Militar. De aici am trecut prin Șaua Baiului și am ajuns la Cabana Diham. După o pauză de odihnă am coborât prin poieni și apoi am urcat spre Cabana Steaua. Coborârea care a urmat pe Culmea Forban până în DN ne-a dus cu gândul la Laponia sau, în orice caz, o regiune nordică. Nu s-a terminat excursia până nu am parcurs pe lângă drum restul de 2km către Unitatea militară.

Tot cu Back to nature am traversat practic nordul Pietrei Craiului. Din Prăpăstiile Zărneștilor am urcat în Poiana Zănoaga și apoi pe Vârful Piatra Mică.

Din Șaua Crăpăturii am coborât pe Valea Crăpăturii și ne-am reîntors în oraș după o zi de iarnă promițătoare cu vânt puternic și ger.

Pentru că nu am putut uita tura pe schiuri din zona Diham am repetat-o identic în exact ultima zi a lunii. Diferența a fost doar vremea incomparabil mai bună și mai senină.

Au mai fost două evenimente în această lună, evenimente de iarnă serioasă. Primul, o colaborare cu Active Travel, ne-a oferit privilegiul de a însoți un grup de turiști britanici în zona satului Poarta din comuna Bran. Această așezare, parte pe Valea Poarta, parte pe dealurile și picioarele montane, permite privirii să se desfășoare fără opreliști către Piatra Craiului și Bucegi.

Viscolul de la sfârșitul lunii ne-a ispitit să scoatem rachetele de zăpadă din pod. Cu acestea am înfruntat pădurile și plaiurile Munților Grohotiș. Cu plecare din Pasul Bratocea am urcat și coborât pe aceeași rută Vârful Bobu Mic într-un iureș de ninsoare și pe o zăpadă pulver numai bună de folosit aceste piese de echipament.

Ne punem mari speranțe în luna februarie, dar nu pe toate, doar jumătate din ele.

Bilanțul lunii septembrie 2023

A început toamna, dar mare diferență față de lunile de vară nu a fost. Temperaturi foarte ridicate, instabilitate atmosferică deseori, frunzele verzi în pomi… practic ca vara.

Am pornit cu o drumeție pe Vârful Postăvaru sau Cristianul Mare 1799m. A fost, de fapt, un team building pentru o firmă multinațională, eveniment organizat de Vlad Teofil. Au fost câteva probe surpriză, dar esența a fost atingerea vârfului.

Ne-am întors la lucruri mai apropiate de stilul nostru și am parcurs traseul de alpinism Muchia Padinei Crucii din Bucegi. Foarte puțin străbătut, fără asigurări grozave, dar cu pasaje expuse, această creastă se află între văile Mălăiești și Țigănești. După atingerea punctului final al traseului am coborât pe Hornul Mare al Mălăieștilor la capătul unei zilei frumoase și intense.

Au urmat șapte zile împreună cu un grup mixt (australieni, englezi și germani), tură marca Romania Active.

După un tur cultural în București și apoi vizitarea Castelului Peleș din Sinaia, am ajuns cu microbuzul la pensiunea din Satul Măgura, punctul de plecare în drumeția de picior.

A doua zi am început tura în care ne-am propus să legăm satele zonei peste dealuri și munți.

Etapele au fost:

– Satul Măgura-Fântâna lui Botorog-Prăpăstiile Zărneștilor-Cabana Curmătura-Poiana Zănoaga- Fântâna lui Botorog-Satul Măgura;

– Satul Măgura-Satul Peștera-Șaua Joaca-Stâna din Grind-Cabana Brusturet-Satul Ciocanu;

– Satul Ciocanu-Satul Fundățica-Satul Moieciu de sus;

– Satul Moieciu de sus-Poiana Guțanu (fosta casă de vânătoare Bângăleasa)-Culmea Pleșii-Satul Moieciu de sus (traseu în circuit).

Au mai fost și alte vizite istorico-culturale la Biserica evanghelică din Vulcan, la Castelul Bran și în centrul vechi al Brașovului.

Am dezvoltat apoi o nouă colaborare cu agenția Active Travel din Brașov. Împreună am dus la bun sfârșit câteva ture cu turiști de prin alte țări.

Un astfel de traseu a fost: Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Vârful Omu 2507m-Vârful Bucura (Vârful Ocolit) 2500m-Drumul de vară-Cabana Mălăiești cu o pereche foarte experimentată din Africa de sud.

Două tururi ale orașului Brașov și un tur al Castelului Bran au urmat alături de G Adventures și World Sinergy Travel.

Am repetat apoi traseul Muchia Padinei Crucii din Bucegi. Ineditul a fost fenomenul Gloria pe care l-am putut admira de pe Drumul de vară din Valea Mălăiești. Profitând de ancorele montate în tura anterioară în zona, am parcurs pasajele cheie în deplină siguranță.

Un frumos traseu nemarcat în Piatra Craiului a mai acoperit din ”petele albe” ale acestui masiv.

Ne-am propus: Valea Vlădușca (de pe versantul estic)-Brâul Polițele Mărtoiului-Valea Mărtoiului-Creasta Nordică-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind. Deosebit de sălbatic și foarte rar umblat, acest traseu pune mai degrabă dificultăți de orientare decât rigori tehnice. Dar singurătatea locurilor și sentimentul de ”explorator” au fost perlele acestei zile. Baza de plecare a fost Satul Peștera.

Tot în Piatră ne-am propus parcurgerea crestei principale într-o zi. Strategia a presupus înnoptarea la cabana Curmătura vineri seară, iar a doua zi foarte devreme (5 dimineața) am pornit în sus spre Vârful Turnu, primul dintr-o lungă serie. Am legat Creasta Nordică și Creasta Sudică dintr-o suflare, iar coborârea lungă și obositoare am făcut-o pe versantul estic prin poienile Funduri, Lespezi, Grind și Vlădușca. La final am străbătut Prăpăstiile Zărneștilor până la Fântâna lui Botorog.

O altă tură de forță a fost găzduită de Munții Făgărașului de data aceasta.

În ideea de a admira răsăritul soarelui de pe cel mai înalt punct din Carpații noștri am ales traseul: Cabana Valea Sâmbetei-Fereastra Mare-Portița Viștei-Vârful Viștea Mare 2527m-Vârful Moldoveanu 2544m-Valea Viștei.

Noaptea am petrecut-o la cort sub Vârful Viștea Mare, la peste 2300m altitudine. A doua zi, înainte de a se lumina, am urcat pe acest vârf și apoi pe Moldoveanu pentru a fotografia răsăritul.

Coborârea a fost pe Valea Viștei, una dintre cele mai spectaculoase din masiv, cu toate că nu are un lac glaciar.

Ne-am întors ”acasă”, mai exact în Piatra Craiului. Aici am legat două ”clasice” de alpinism: Padina lui Călineț (urcare) și Vâlcelul cu fereastră (coborâre). Ambele au pasaje de cățărare elementară, dar orientarea și terenul nu tocmai prietenos pun alpinistul la o serioasă încercare.

Brâul de sus, Vâlcelul cu smirdar și Refugiul Speranțelor ne-au stat și ele ”în drum”.

O altă colaborare cu Active Travel ne-a adus prin locuri frumoase în compania unei echipe din Elveția.

Zilele au fost:

În Piatra Craiului: Prăpăstiile Zărneștilor-Cabana Curmătura-Traversare Piatra Mică-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog.

În Bucegi: Moieciu de sus-Culmea Pleșii-Poiana Guțanu-Valea Grohotișului-Valea Bângăleasa.

Tot în Bucegi am însoțit un grup din Israel, realizând bucla: Cabana Padina-Șaua Strunga-Vârful Bătrâna-Valea Doamnele-Hotel Peștera-Peștera Ialomiței-Cabana Padina. Acest traseu însoțește vechiul Drum al grănicerilor din vremea de dinainte de Marea Unire.

Și pentru că a fost luna parteneriatelor am organizat împreună cu Himalaya Travel un team-building mai deosebit în Făgăraș pentru o cunoscută companie din București. Ținta a fost din nou Vârful Moldoveanu, dar ruta a fost complet diferită față de data precedentă. Astfel, ne-am propus și am și realizat: Stâna lui Burnei-Lacul Galbena-Vârful Moldoveanu-Vârful Viștea Mare-Valea Rea-Stâna lui Burnei. Un parcurs cu lacuri glaciare și cu cascade pe măsura Făgărașului.

Vom continua și în octombrie cu turele ”pe uscat”, dar ne vom axa mai mult pe alpinism.

Bilanțul lunii decembrie 2022

Ultima lună a anului nu a fost o una autentică de iarnă așa cum speram. Deși au fost zile cu ceva zăpadă și temperaturi scăzute, decembrie ne-a pus răbdarea la încercare. Am avut destule episoade mai degrabă de toamnă târzie sau chiar primăvară sub toate aspectele.

Prima zi a lunii, Ziua Națională, ne-a purtat pașii în Bucegi. Acolo am parcurs bucla Sinaia-Poiana Stânei Regale-Piciorul Pietrei Arse-Cabana Piatra Arsă-Drumul Urlătorilor-Cascada Urlătoarea-Poiana Țapului-Sinaia. Am pornit pe soare, am trecut printr-o perioadă de ploaie rece, am intrat în viscol și ninsoare pentru a termina pe ploaie aproape torențială. Dar dacă iubești muntele nu există vreme potrivnică pentru ascensiuni ci doar echipament nepotrivit.

Pe 2 decembrie vremea s-a schimbat radical și am putut urca cel mai înalt vârf din Piatra Craiului. Traseul nostru a fost: Satul Peștera-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii-Vârful La Om (Piscul Baciului)-Refugiul Grind-Satul Peștera.

Fără multă zăpadă, dar cu suficientă pentru a folosi colțarii, am parcurs cu un grup entuziast această rută clasică, dar mereu provocatoare.

Au urmat două ture în aceeași zi în munții noștri preferați.

În Bucegi am realizat un circuit astfel: Valea Glăjăriei-Cabana Mălăiești-traseul Tache Ionescu-Pichetul Roșu-Cabana Diham-Valea Glăjăriei. Traseu istoric, denumit după finanțatorul său, omul politic bine cunoscut, aceasta rută este greu accesibilă în epoca marilor zăpezi, dar relativ ușoară și mai ales pitorească pe vreme bună.

În Piatra Craiului am parcurs două trasee nemarcate (cu accente de alpinism). Urcare de la Plaiul Foii prin Canionul Anghelide și retragere pe Valea Vlădușca la refugiul Castelul Crăiței către Plaiul Foii. Ilustrative pentru Abruptul Vestic acestea două permit cunoașterea masivului în zona sa aflată sub Brâul de mijloc.

O vreme umedă, nejustificat de caldă ne-a încurcat simțitor pe traseul din Bucegi: Hornul dintre fire din bazinul Văii Gălbinele. Zăpada udă și zona friabilă ne-au întârziat mult, astfel că am ales coborârea pe aceeași rută ca la urcare. La capătul a 11 ore de mers am putut să ducem bun sfârșit o tură care trebuia să fie de iarnă, dar a ieșit ceva una hibridă desfășurată pe 3 anotimpuri.

Pentru a nu uita de frumosul peisaj brănean al Bucegilor am ales o zi geroasă și am urcat pe Vârful Bătrâna 2135m. Traseul a fost următorul: Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Colții Țapului-Vârful Bătrâna și retur. Pe -12 grade, dar cu vreme superbă am avut și un coechipier patruped foarte bine pregătit fizic și tehnic.

Nu ne-a încurcat viscolul de a doua zi și am revenit pe culmile Bucegilor, în zona ialomițeană de data aceasta. Aici am parcurs Culmea Obârșiei pe ruta: Hotel Peștera-Vârful Obârșia-Vârful Colții Obârșiei-Șaua Văii Cerbului-Valea Ialomiței-Hotel Peștera.

Vremea s-a îndreptat pe măsură ce coboram și am putut admira Cascada Obârșiei (Ialomiței) înghețată sloi. Cu un pic de pasaj tehnic și de orientare la coborârea în Șaua Văii Cerbului, traseul este unul de altitudine. Plecarea se face de la 1650m și se urcă cele două vârfuri amintite mai sus, ambele având peste 2400m.

Cu un grup de începători ne-am plimbat pe la poalele Pietrei Craiului într-o zi înnegurată și rece. Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-Cabana Curmătura și retur a fost o alegere inspirată având în vedere componența echipei și condițiile meteo.

Este vremea, de obicei era mai prin noiembrie, să dăm un pic o raită și prin abrupturile nordice ale Bucegilor. Astfel am fost de câteva ori la rând în această zonă care cuprinde văile Mălăiești, Țigănești, Ciubotea și culmile lor omonime.

Dar, pentru că vrem să oferim clienților noștri experiențe deosebite, alegem mereu rute diferite de cele clasice.

Un traseu a fost: urcare pe Valea Ciubotea, mai exact pe Hornul din Culmea Ciubotea și coborâre pe Hornul Mare Țigănești. Rar parcurse și aproape exclusiv iarna, vara fiind pline de grohotiș și neinteresante, aceste cotloane sunt prilejuri de a folosi echipamentul tehnic (colțari, piolet, coardă, asigurări). Sunt totodată și un bun antrenament fizic dată fiind diferența de nivel de peste 1300m.

O urcare până sub Hornul Mare din Mălăiești a ocupat o zi pe care o considerăm neterminată, nu ratată. Dar a avut rolul ei pentru că ne-am făcut o idee despre condițiile zăpezii de acolo și am putut reveni în zilele următoare.

Așadar am fost două zile consecutiv pe varianta din dreapta (cum urci) a Hornului Mare. Urcarea abruptă și cu gheață mai degrabă, a fost calea de acces către Vârful Scara 2422m.

S-a putut exersa cățărarea cu piolet și colțari, mersul în coardă scurtă, dar și broderiile cu care ceața și chiciura au decorat fiecare colțișor de piatră.

O colaborare cu o pensiune din zona Zărnești ne-a adus doi clienți din Germania. Am putut să le oferim un traseu cu peisaje deosebite, dar și destul de solicitant. Zona a fost Muntele Toancheș, poteca Satul Peștera-Șaua Joaca și s-a încheiat cu vizitarea Peșterii Liliecilor.

Penultima zi a anului a adus și cel mai frumos traseu din zonă: Muchia Padinei Crucii, abordată din căldarea superioară a Văii Mălăiești. Am urcat pe un culoar înghețat și foarte înclinat și am continuat peste accidentele crestei (traversări expuse, trepte stâncoase, pasaje aeriene de custură autentică). Pentru urcare s-au folosit doi pioleți tehnici și asigurări mobile (nuci, frienduri).

Retragerea am făcut-o pe prietenosul Horn Mare al Mălăieștilor pe care aveam urmele noastre din turele trecute.

Pe 31 decembrie am închis anul în sudul Pietrei Craiului cu traseul în circuit: Cabana Valea lui Ivan-Cerdacul Stanciului-Valea Urzicii-Șaua Funduri-dus-întors și coborârea la Cabana Garofița Pietrei Craiului.

Fără zăpadă, dar cu același farmec dintotdeauna această minunată buclă ne-a oferit prilejul de a spune adio unui an greu din toate punctele de vedere, dar extrem de prolific pentru noi.

În speranța unei masive căderi de zăpadă pășim cu curaj în 2023 și vă invităm alături de noi.

Bilanțul lunii noiembrie 2022

Tranziția de la sezonul uscat la cel cu zăpadă este întotdeauna foarte provocatoare pentru orice om de munte. Ca ghizi trebuie să păstrăm un echilibru între cele două tipuri de sezoane, oferind clienților noștri ture diverse și accesibile tuturor.

Cum este și de așteptat prima parte a lunii noiembrie va fi petrecută în condiții de toamnă, urmând ca, după venirea primelor zăpezi, să fim dedicați sută la sută noului sezon.

Prima tură a fost în Piatra Craiului într-o zonă des frecventată de noi, cea a Abruptului Vestic. Plaiul Foii-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Vâlcelul cu fereastră-Brâul Ciorânga Mare-Plaiul Foii, este un traseu care oferă posibilitatea (fie ea și parțială) familiarizării participanților cu caracteristicile zonei de vest a masivului, dar este în același timp și o tură-școală pentru alpinismul din Carpați.

Apoi a urmat o tură ”la rupere”, de trail running. Traseul pe care l-am realizat a fost în Munții Leaota. Ruta: Dragoslavele-Piatra Dragoslavelor-Vârful Albescu-Vârful Leaota (tur-retur)-Vârful Cioara-Dragoslavele (33km cu 2600m diferență de nivel).

Numai cu oameni antrenați poți face așa ceva, după cum a fost cazul clienților noștri de atunci.

O altă vale pretențioasă din Bucegi ne-a oferit o zi intensă de alpinism: Valea Adâncă din Colții Morarului. Rece, umedă și cu săritori destul de ușor accesibile (cu excepția celei cu surplombă), această arteră care leagă Valea de Creasta Morarului, ne-a oferit și posibilitatea cățărării artificiale (fiind utilă o scăriță pe câteva pasaje). Am coborât în Valea Cerbului pe Brâul Ciobănesc, o variantă inedită de retragere, cu probleme de orientare și expunere.

Am revenit apoi la o ”clasică” rută: Bușteni-Refugiul Coștila-Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe-Hornul lui Gelepeanu-Platoul Bucegilor-Traseul Schiel-Bușteni. Este o linie aproape directă de la refugiu la releu, urmând micile sinuozități ale brânelor și crestelor din acea parte a Coștilei. Din cauza orei înaintate și a scurtimii zilei de noiembrie am optat pentru coborârea pe o rută marcată, deci mai comodă.

Am prins ultimele zile fără zăpadă din Făgăraș, în care Transfăgărășanul era încă deschis și am urcat împreună cu Scott și Enya Vârful Netedu din vecinătatea Lacului Bâlea. A fost o superbă zi de sfârșit de toamnă, cu mici petice de zăpadă care le-au prilejuit cățeilor o mare bucurie.

O ieșire mai elaborată a fost în Buila-Vânturarița. Pe cuprinsul a două zile pline am parcurs traseele Brâna Caprelor din Cheile Cheii, am urcat pe vârfurile Ștevioara (1847m), Vânturarița Mare (1885m), Buila (1849m), am ajuns în Curmătura Builei și am admirat Casa de piatră (un portal natural imens). Totodată ne-am recules câteva minute la Mănăstirea Pătrunsa și la Schitul Pahomie, așezări monahale emblematice pentru Oltenia de sub munte.

Nu am putut sta departe de pereții de calcar așa că ne-am dus în Piatra Craiului unde, pe prima zăpadă mai serioasă, am urcat Vârful La Om (2233m) pe traseul La Lanțuri sau Deubel și am coborât pe versantul estic prin Colții Găinii și Refugiul Grind la Zărnești.

Pentru că pregătim sezonul de iarnă alături de Fundația Conservation Carpathia, am participat la o ședință cu toți cei implicați în proiect și am stabilit diverse strategii pentru sezonul hivernal 2022-2023. A fost deosebit de interesant și constructiv și sperăm să fim și mai ocupați decât până acum odată cu venirea primelor zăpezi.

Unii dintre noi sunt implicați în procesul de obținere a certificatului sau calificării de lider montan internațional. Pentru acest motiv 6 zile în Munții Hășmaș am fost ocupați cu pregătirea și testele în vederea realizării acestui obiectiv.

Bucegii nu i-am uitat și, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, am parcurs în urcare, respectiv coborâre (în rapeluri) Vâlcelul Clăii Mici și Valea Comorile de mijloc. Săritori nenumărate și diverse, vegetație abundentă (deși uscată), și, mai ales, teren friabil, cam acestea sunt caracteristicile regiunii în această perioadă a anului.

Cum o drumeție nu strică la casa omului am propus zona sudică a Pietrei Craiului, unde am făcut următorul circuit: Cabana Valea lui Ivan-Cerdacul Stanciului-Peștera Stanciului-Marele Grohotiș-Umerii Pietrei Craiului-Șaua Tămășel-Cabana Garofița Pietrei Craiului.

Pe la baza pereților stâncoși, cu nenumărate formațiuni carstice (peșteră, arcade, grohotișuri) această buclă este foarte potrivită pentru un sfârșit de toamnă. Cele două cabane din extremități permit accesul ușor la trasee, dar nu pot oferi mare lucru din punct de vedere al ”alimentării”.

Un detaliu istoric, Crucea Grănicerului, ne readuce aminte de luptele care s-au purtat aici în timpul Primului Război Mondial.

Și uite-așa a venit și prima zăpadă serioasă!

Putem să ne considerăm norocoși că am prins o zi senină și geroasă de iarnă. Am ales o traversare a Culmii Obârșiei de la Peștera în Șaua Văii Cerbului. Am urcat cu ocazia asta vârfurile Obârșia și Colții Obârșiei, ambele având peste 2400m altitudine, iar coborârea am făcut-o pe Valea Ialomiței (Obârșiei). O zi cu cornișe în formare, soare, vânt tăios și frig pătrunzător, un adevărat preview al sezonului alb.

Pădurea virgină de la Strâmba, din Munții Țaga, a oferit un scurt episod de toamnă unui mic grup pe care l-am ghidat acolo. Organizat de Conservation Carpathia, circuitul a inclus această pădure și rezervația de faună din regiune (căprioare, mistreți, urși etc).

Pentru că iarna părea că s-a instalat mai ales la peste 2000m am parcurs o creastă foarte dragă nouă: Muchia Padinei Crucii. Cu plecare din Valea Glăjeriei via Cabana Mălăiești am urcat toată muchia până în creasta ce leagă vârfurile Omu și Scara. Retragerea am făcut-o pe Hornul Mare din Mălăiești. Nu a fost o tură ușoară, viscolul punându-ne ceva probleme taman în pasajele tehnice.

Tot în peisaj de semi-iarnă am mai făcut un ”clasic”: Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Cabana Curmătura. Nu a fost propriu-zis zăpadă mare, dar gheața și stânca ude au oferit bucăți de mixt participanților.

Ultima tură oficială de toamnă a fost parcurgerea Canionului Orății din Piatra Craiului. Pornind de la ruinele Cetății Oratia se coboară pe firul accidentat al văii în 10-12 rapeluri de diferite lungimi. Ne-am putut bucura de liniștea locurilor, dar și de adăpostul oferit de pereții de stâncă.

Bilanțul lunii august 2022

Am ales pentru începutul lunii august o zonă mai puțin umblată de noi: Munții Apuseni. Zona fiind vastă, o întreagă grupă montană a Carpaților, ne-am concentrat pe Munții Metaliferi. Însă pentru a ajunge aici am traversat pe drumuri forestiere și plaiuri Munții Trascăului.

Locuri uitate de timp și de forța așa-zis civilizatoare a omului, aceste meleaguri ne-au oferit peisaje diferite față de ceea ce vedem în mod curent prin Meridionali. Vechi așezări ale moților, biserici din lemn, cimitire străvechi și case tradiționale cu acoperișuri din paie, dar și obiective naturale am putut admira. Astfel am vizitat și parcurs Cheile Râmețului și Detunata Goală, Tăul Brazi și Roșia Montană, Poiana Horea și alte minunății.

Apoi am revenit pe meleagurile noastre și am făcut o excursie pentru părinții și copii în Munții Dihamului. A fost un circuit cu următorul parcurs: Unitatea militară de vânători de munte Predeal -Valea Leuca-Cabana Dihamul militar-Clăbucetul Baiului-Vârful Leuca Mică-Vârful Grecului- Vârful Leuca Mare-Unitatea militară de vânători de munte Predeal. Traseul oferă o belvedere deosebită asupra abruptului nordic al Bucegilor (Moraru-Bucșoiu-Țigănești).

Am pornit apoi în celălalt colț al țării având ca obiectiv Munții Retezat. În ciuda vremii ploioase, am reușit să urcăm Vârful Mare pe la Lacul Galeș. În rest au fost doar ture scurte pe la cascade (Lolaia, Stânișoara, Maria Magdalena) evitând astfel trăsnetele și fulgerele din zona înaltă. Tabăra a fost la cort în zona cabanei Pietrele.

După aceste drumeții mai mult sau mai puțin ușoare am ales Abruptul Vestic al Pietrei Craiului. Aici am urcat traseul Anghelide, am continuat pe Brâul de mijloc spre sud și am ieșit în Creasta Nordică prin Căldarea Ocolită. Retragerea la bază (Plaiul Foii) a fost efectuată pe Traseul Deubel (La Lanțuri). O zi lungă, cu pasaje stâncoase și aeriene, dar și cu satisfacții mari.

Același traseu pe care l-am parcurs cu câteva zile în urmă prin Munții Dihamului l-am repetat în compania cățeilor. Alături de ai noștri border collie am avut și un labrador extrem de simpatic. Din păcate, câinii de la unitatea militară și cei de la cabana militară ne-au pus serioase probleme.

Ca să nu ne ieșim din ritm am mai organizat o tură pentru familii în zona Mălăiești. Împreună cu o echipă veselă am urcat de la cabană spre Hornuri, dar vremea proastă ne-a oprit undeva în prima căldare a văii. Până la urmă ploaia ne-a prins la mai puțin de jumătate de oră de mașini, dar a fost o experiență foarte interesantă pentru toți participanții indiferent de vârstă.

În două zile consecutive petrecute în Piatra Craiului am parcurs traseele:

– cabana Curmătura-Padinile frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Țimbalul Mare (și retur). Un traseu care atinge două vârfuri importante ale Crestei Nordice și un altul emblemă al abruptului estic al masivului.

– Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Umerii Pietrei Craiului-Șaua Tămășel-Plaiul Foii. Traseu în buclă care permite admirarea ambelor fețe ale acestui munte: zona de perete cu grohotișuri și zona forestieră de la poale.

Cu un important ambasador Carpathia am petrecut o noapte la Observatorul Bunea urmată de o drumeție în Poiana Tămaș. Liniștea și solitudinea locurilor ne-au încărcat ”bateriile” pentru o lungă perioadă de timp.

Apoi am urcat pe harta țării și am mers în Munții Hășmaș și Munții Harghita.

Via ferrata Wild Ferenc și Astragalus din Cheile Bicazului și Cheile Șugăului, dar și drumeție în Cheile Bicăjelului cu Podul suspendat sau Cheile Șugăului cu Peștera Tunel au fost traseele din Hășmaș.

Apoi ne-am relaxat la Băile Tușnad și am făcut mici plimbări la Piatra Șoimilor și prin împrejurimi.

Am însoțit apoi un mic grup într-o tură desfășurată pe două zile astfel:

Ziua 1: Munții Făgăraș: Vârful Vânătoarea lui Buteanu și Vârful Capra pe la Lacul Bâlea.

Ziua 2: Munții Piatra Craiului: Refugiul Diana-Padina Popii-Strunga Izvorului-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.

O tură de alpinism a fost parcurgerea în rapeluri a Canionului Orății din Piatra Craiului. Într-o zonă care, din afară, nu își trădează prea mult spectaculozitatea, având la pornire ruinele Cetății Oratia, canionul te ține în priză, concentrat și cu atenția la maximum ”cale” de 12 rapeluri între 3 și 15m lungime. Într-o zi toridă de vară, a fost un refugiu perfect pentru arșița care te topea efectiv.

Ne-am orientat către Făgăraș pentru o tură de alpinism clasic: Muchia Vârtopel-Arpășel. Parte din creasta principală, este singura porțiune cu accente de cățărare autentică de pe întreg parcursul geografic al crestei.

Poteca turistică ocolește respectuos pe la sud această custură care își desfășoară dificultățile din oricare parte (est sau vest) s-ar aborda. Urechile de iepure, Turnul Vârtopel, Portița Arpășelului sunt tot atâtea detalii cu pasaje tehnice de dificultate medie, dar care reclamă cunoștințe de alpinism (cățărare și rapel).

A urmat un nou tur Carpathia cu oaspeți străini (Germania, Olanda, Elveția și Austria). Am atins vârfurile Comisu (1883m) și Luțele (2176m) din partea răsăriteană a Făgărașului și am avut ceva peripeții cu câinii de la stână.

În Bucegi am pornit de la cabana Mălăiești, am urcat pe valea omonimă și am ieșit prin Hornul Mare în creastă și apoi pe Vârful Scara la cota 2422m. Am continuat prin Turnurile Țigănești spre refugiul cu același nume și apoi am coborât pe la Lacul Țigănești de unde am revenit la cabană.

Ne-am întors în Făgăraș pentru o nouă tură de alpinism: Muchia nordică Buteanu. Perfectă pentru o zi care se anunța furtunoasă, dar în care am pornit foarte devreme de la Bâlea, am reușit să o parcurgem în condiții perfecte și să coborâm prin Căldarea Văiuga la adăpostul cabanei.

Multe dintre turele de mai sus au fost parte din programul de pregătire pentru turele din Grecia (Muntele Olimp) și din Maroc (Munții Atlas) despre care vă vom povesti în luna septembrie.

Bilanțul lunii iunie 2022

Prima zi a primei luni de vară am petrecut-o în Bucegi unde am parcurs traseul Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe cu coborâre pe Valea Jepilor. Este o tură complexă, cum diferență de nivel mare (peste 1400m), pasaje aeriene (după cum sugerează și numele), dar fără dificultăți majore în afara expunerii. Am optat pentru retragerea din platou pe un traseu clasic din cauza furtunii care se apropia cu rapiditate.

Au urmat două zile în Cheile Bicazului și Cheile Șugăului la via ferrata. În prima zi am urcat ambele trasee, Astragalus și Wild Ferenc, cu o mică pauză între ele.

Sunt două rute foarte bine amenajate, cu pasaje de la A la D pentru care trebuie kit de via ferrata, compus din lonjă cu dispozitiv absorbant de șoc, ham și cască. De asemenea, nu trebuie neglijată încălțămintea care trebuie să fie aderentă. Noi, ca ghizi, luăm întotdeauna și kit de salvare din perete, dar și o coardă pentru situații neprevăzute.

A doua zi am optat pentru o drumeție prin Cheile Bicăjelului cu Podul Suspendat și poienile/belvederile din zonă.

A urmat un nou tur cu turiști englezi în zona de desfășurare a proiectului Carpathia. Au fost trei zile pline, în care animalele sălbatice, în acest colț al Carpaților, protejate și respectate, au delectat clienții cu rutinele lor zilnice. Ursul, mistrețul, dar și căprioara sau vipera au apărut discret în raza aparatelor de fotografiat, în mediul lor natural, neamenințate de braconieri sau câini ciobănești.

Ne-am reîntors pe meleagurile noastre, în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul: Schitul Colțul Chiliilor-Padina Închisă-Brâul Ciorânga Mare ramura de sus-Brâul Ciorânga Mare ramura de jos-Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă).

A fost foarte divers ca dificultăți și peisaj. Săritoarea mare de pe Padina Închisă, trecerile expuse și aeriene de pe Brâul Ciorânga Mare ramura de sus, dar mai ales grohotișul și zonele friabile ne-au solicitat la maximum.

În Bucegi am făcut un circuit în zona Branului cu urcare pe Culmea Clincea, continuare pe Culmea Țigănești și coborâre pe Valea Ciubotea. A fost exact în perioada de înflorire a rododendronului (smirdarului sau bujorului de munte) care a colorat astfel o zi destul de mohorâtă. Două trasee emblematice pentru Țara Branului, cu diferență mare de nivel (1400-1500m), dar deosebit de pitorești.

Cu amenințarea ploii, fiind fix în perioada cea mai umedă a lunii iunie, am revenit în Piatra Craiului unde am urcat pe Valea Vlădușca la refugiul Castelul Crăiței cu continuare la Grota La Ulcior și Brâul de mijloc. Coborârea am făcut-o prin Trecătoarea Termopile și Poiana Coțofenei la Plaiul Foii. Am fost murați de ploaia torențială pe ultima bucată, deci pot spune că am avut chiar noroc. Dificultăți tehnice nu am întâlnit și oricum eram pregătiți cu echipament pentru ele, dar orientarea pe ceață, fiind și un pic grăbiți de ploaia care se anunțase, a fost interesantă.

O altă drumeție, de data aceasta de forță și viteză, ne-a readus în Craiul nostru drag. Am parcurs de la Fântâna lui Botorog și apoi de la Cabana Curmătura toată Creasta Nordică, cu coborâre pe Colții Găinii, într-o lungă și toridă zi.

O zonă foarte dragă nouă din Bucegi are o creastă, Padina Crucii, interesantă și complet ignorată de majoritatea alpiniștilor, mai ales vara. I-am dedicat o zi senină și am parcurs ruta: Cabana Mălăiești-Șaua Padinei Crucii-Muchia Padinei Crucii. Ieșirea am realizat-o pe Hornul de sub Scara, iar retragerea pe Hornul Mare Țigănești.

Pentru că încă mai era zăpadă (foarte înghețată) am avut ”în dotare” colțari și piolet, esențiali pe hornurile respective, dar și pe fețele de iarbă (pioletul).

Ne-am odihnit (un pic) activ cu o plimbare împreună cu cățeii prin zona Valea Poarta-Balabanu. Am cules gălbiori, creasta cocoșului, am fotografiat fluturi și ne-am bucurat împreună cu Scott și Enya de răcoarea pădurii și a râului.

Pentru că Bucegii sunt totuși pasiunea noastră ne-am deplasat în zona Moraru-Bucșoiu. Am urcat pe Valea Morarului și am coborât pe Valea Cerbului, un clasic al regiunii de sub Vârful Omu.

A fost zăpadă atât prin canion, cât și pe urcarea în căldarea superioară a Văii Morarului, deci colțarii au fost foarte utili. Dar vedeta zilei a venit în ”persoana” unui urs mare, gulerat. Un mascul superb, calm și nonconflictual care ne-a ocolit pașnic. Ne-a demonstrat cine este adevăratul rege al munților.

Un Făgăraș este mereu binevenit. Așa că am făcut într-o zi rece, cu vânt puternic, dar senină două trasee clasice de alpinism: Muchia nordică Buteanu și Piscul Bâlii. Ascuțite și aeriene, friabile și înalte (situate la peste 2200m altitudine ambele), le-am legat printr-un circuit prin Șaua Caprei-Vârful Iezerul Caprei-Vârful Paltinu. Asigurările la colțuri de stâncă sau cele cu mobile au fost rețeta de succes a turei din punct de vedere al siguranței clienților.

Nu suntem mari iubitori ai Transfăgărășanului, dar avantajul de a ajunge cu mașina la peste 2000m (în zona Bâlea) este incontestabil.

Am urmat apoi un curs cu mai multe tematici: orientare, supraviețuire și tehnici de ghidaj montan în Munții Șureanu organizat de SGLM. A fost parte a cursului de leader montan atestat internațional.

Am realizat apoi un proiect mai vechi pe care îl lăsasem în cumpănă. Și anume amenajarea cu ancore a traseului Cetatea Gropșoarelor-Coama Scurtă din Munții Ciucaș.

Am cărat sculele cu noi și am asigurat cu spituri această rută tehnică. Stânca nu este grozavă, fiind extrem de friabil conglomeratul acolo, deci a trebuit să facem tot felul de cercetări înainte de a plasa o asigurare fixă. Dar a ieșit bine și suntem mulțumiți. A fost o plăcere să revedem Ciucașul vara după ceva vreme în care doar îmbrăcat în alb l-am admirat.

O tură pentru persoane însoțite de câini a avut loc în Bucegi. Ruta a fost lungă și solicitantă, dar foarte frumoasă și toată lumea, fie cu două, fie cu patru picioare, s-a simțit bine. Traseul ales a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Colții Țapului-Vârful Bătrâna și retur.

A participat doar Enya la această escapadă, iar Scott și-a etalat măiestria și viteza într-o plimbare cu ritm de alergate montană la Mălăiești. Am reușit să parcurgem traseul dus-întors, cu o mică pauză la cabană, în 2 ore. Cuvintele sunt de prisos.

Cu o trupă de începători într-ale muntelui am străbătut Canionul Șapte Scări din Piatra Mare, bucurându-ne de răcoarea stâncilor și de apa cristalină a cascadelor.

Ultima tură din lună a fost alături de FCC, Fundația Conservation Carpathia. O tură clasică de wildlife  unde am dormit la observatorul Bunea. Turele au fost către observatorul Comisu, pe Vârful Comisu și coborârea prin sălbăticia Piciorului Bunea. Cei doi urși pe care i-am văzut seara la Bunea, dar și minunatele păsări, reptile și fluturi, fragii sau liniștea pădurii ori a Lacului Pecineagu au format un tablou idilic, tipic carpatin.

Bilanțul lunii mai 2022

S-a terminat primăvara cu, poate, cea mai activă lună a acestui an. Nu cred că a lipsit nicio ramură a activităților noastre.

Prima tură, chiar de 1 mai, a fost o parcurgere a extremității sudice a Pietrei Craiului, creasta Pietricica. Pe ruta: Dâmbovicioara-Vârful Pietricica-Șaua Funduri-Brusturet, am urmat potecile acestui apendice extrem de pitoresc al crestei principale. A fost o tură lungă, cu diferență de nivel mare și distanță și mai mare.

Am profitat de sfârșitul sezonului avalanșelor (cel puțin în anumite zone) și am urcat Valea Colților (la colțari și piolet) pe o zăpadă impecabilă și am coborât pe firul secundar al Văii Gălbinele. Ambele văi din Coștila s-au prezentat diferit sub aspectul calității zăpezii, dar, din fericire, am putut coborî în rapel și am scutit mult efort.

În Piatra Mare, un masiv doar în aparență mic, am traversat muntele pe ruta: Dâmbul Morii-Poteca Țiganilor-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare-Piatra Scrisă-Poiana Stânei Pietricica-Zona Cioplea. Am reîntâlnit caii de la stâna din Coada Pietrei Mari și ne-am bucurat că au rezistat cu bine iernii.

A urmat o tură scurtă, asta a fost tema. Am urcat la cabana Mălăiești și apoi la crucea din Padina Crucii. Menționăm că am lăsat un album ”România Sălbatică” la cabană pentru iubitorii de lectură.

Apoi am parcurs în trei zile apropiate același traseu, parcă pentru a-l aprofunda, dacă mai era nevoie! Urcare pe Padina lui Călineț, ieșire în Creasta Nordică și coborâre pe Canionul Ciorânga Mare-Brâul de sus-Vâlcelul cu smirdar-Vâlcelul cu fereastră.

Un clasic al Abruptului Vestic, deosebit de frumos și comod dacă prinzi zăpadă bună. La coborâre pe ultimele tronsoane am făcut rapeluri din ancorele puse tot de noi cu ceva timp înainte.

Au fost trei zile de eforturi, dar satisfacția a fost pe măsură.

Pentru a trece mai departe măcar o parte din cunoștințele și experiența noastră, organizăm episodic ture pentru familii cu copii. O așa ieșire a fost în zona Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Șaua Guțanu.

Cei mici au putut astfel să ia contact direct cu natura sub toate formele ei. Sperăm, de fiecare dată, ca făclia drumețiilor montane să ajungă de la noi către ei.

Ca și tura pe Pietricica și cea de mai jos se înscrie în seria traseelor de pregătire pentru Munții Atlas pe are o preconizasem la sfârșitul lunii. De data asta, am ales un alt traseu de anduranță: Bran-Culmea Clincea-Vârful Țigănești. Acest punct de peste 2200 m altitudine, este un loc de belvedere excelent către Bucșoiu, Scara și alte vârfuri înalte din Bucegi. Oferă, de asemenea, un parcurs sălbatic, tipic zonei brănene.

Pentru a rămâne, totuși, ancorați în anotimpul acesta al florilor, am organizat o nouă tură scurtă. De data aceasta în Făgăraș, zona Valea Sâmbetei-Fereastra Mare a Sâmbetei. Brândușe – pentru amatorii de flori, chilia Parintelui Arsenie Boca – pentru cei mai spiritualizați și piscurile făgărășene (Colțul Bălăceni, Slănina, Gălășescu, Cheia Bândei) pentru admiratorii de înălțimi.

A venit apoi și evenimentul mult așteptat de prietenii noștri cei mai buni.

Întâlnirea de anul acesta de Mini Border Collie Rally, în colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures), a fost marcată de deschiderea poligonului de antrenament pentru câini de la The Camp, Sohodol.

O tură de drumeție marca Piatra Craiului a ocupat o altă zi însorită: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Padinei Închise-Traseul Lehmann-Cabana Curmătura. Ne-am bucurat să parcurgem fără multă zăpadă acest traseu pe care, altminteri, l-am tot făcut în această iarnă.

Ne-am reîntors la zăpadă și am parcurs Hornul Mare Mălăiești dus-întors de la cabană. Ne-am luat adio de la cornișele încă prezente, dar care dădeau vădite semne de oboseală.

Cu un grup mare de profesori de la British Council, împreună cu familiile lor și chiar cu trei câini veseli, ne-am plimbat pe traseul: Cabana Bolboci-Cheile Zănoagei-Lacul Scropoasa-Cheile Orzei și retur.

Tot în cadrul antrenamentului pentru Maroc am fost într-o lungă tură pe Vârful Suru din Făgăraș. Urcarea a fost pe Culmea Moașei, pe la cabana Suru și apoi, traversând Căldarea Găvanu, am urmat o muchie directă către vârf. Deși nu are ”decât” 2281m, Vârful Suru este izolat în vestul Făgărașului, iar traseele spre el sunt lungi și istovitoare.

Am lăsat un nou album ”România Sălbatică” la cabană pentru cei dornici de carte.

Ne-am reîntors în Bucegi, la alpinism. Am urcat uriașa vale a Mălinului și am coborât pe Valea Priponului, inclusiv pe firul inferior aflat sub Brâul Priponit.

Un traseu pe care îl parcurgem frecvent iarna sau pe zăpadă, a fost ținta noastră pentru o zi superbă de sfârșit de primăvară: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Nu atât oferta Leaotei este tentantă la acest traseu, cât, mai ales, priveliștea Bucegiului vestic este copleșitoare.

Din nou pentru părinți și copii am revenit în Bucegi pe ruta de traversare: Căminul Alpin-Poteca Munticelului-Poiana Coștilei-Pichetul Roșu-Cabana Diham-Gura Dihamului-Căminul Alpin. Poieni, luminișuri, peisaje spectaculoase, dar și o cabană primitoare au făcut din acest traseu lung o bucurie pentru toată lumea, cu mic, cu mare.

A venit vremea primei drumeții din luna mai pentru persoane însoțite de câini. În colaborare cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures am ales Bucegii și tura: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu 2507m-Vârful Bucura 2500m-Culmea Doamnele-Stâna din Doamnele-Telecabina Peștera. Am avut cu noi border collie și alabay, dar s-au împăcat foarte bine și au făcut senzație la Omu, toată lumea vrând să facă poze cu ei.

Pentru a nu sta pe loc am urmat un curs de trei zile de prim ajutor în caz de accidente montane (și nu numai) la SMURD Târgu Mureș.

Sezonul cald a prilejuit și prima tură alături de Conservation Carpathia. Cu doi turiști britanici, pasionați de natură, am petrecut două nopți la observatorul Bunea din Făgăraș. Tura de drumeție a fost pe Valea și Piciorul Comisu, către observatoarele Comisu I și II și Vârful Lerescu.

Am avut bucuria de a vedea seara urs și mistreț, iar pe tot parcursul zilei zeci de păsări, insecte, amfibieni, dar și flori sau peisaje grandioase.

A venit și vremea turei anului: Munții Atlas, Vârful Toubkal. Cel mai înalt munte din Africa de nord, Djebel Toubkal 4167m, a fost urcat în două zile. Prima noapte a fost la Refugiul Tamsult, iar a doua la Refugiul Toubkal (Les Mouflons). Mai sus de această tabără am întâlnit zăpadă, penitentes (ace de gheață verticale), dar și zăpadă proaspătă.

Vârful a fost atins după 5 ore de urcare, în zori. Coborârea către satul berber Imlil (Imleel) a fost pe altă rută, ocazie cu care s-a putut interacționa cu localnicii atât de primitori și ospitalieri.

Au urmat alte două zile în Deșertul Merzouga, unde cămilele au fost de bază. Noaptea în cort, apusul și răsăritul printre și peste dune, liniștea întreruptă doar de chemările păstorilor sau de muzica tribală în surdină, au completat această experiență aproape inițiatică.

Valea Dadesh cu cheile și cetățile sale, dar și cu siturile fosilifere ne-au făcut să nu uităm niciodată Marocul.

Pe plaiurile noastre am urcat pe Vârful Scara 2422m prin Valea Ciubotea și am coborât pe Culmea Țigănești-Clincea. Zăpada din zona Turnurilor ne-a pus ceva probleme, dar cu colțari am trecut în siguranță.

Am încheiat o lună foarte plină cu o plimbare cu cățeii prin Leaota, plimbare în care am admirat și primii rododendroni înfloriți. Nici chiar ploaia de la final, care ne-a udat ciuciulete, nu a șters impresia unei ieșiri reușite. Traseul a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur.

Bilanțul lunii decembrie 2021

Ultima lună a anului 2021 a fost și prima de iarnă adevărată din acest sezon.

Am început cu o tură de Ziua națională în Valea Mălăiești. Intenția era de a urca Hornul Mic, apoi vârful Scara (2422m), coborî prin Hornul Mare din Valea Țigănești și reveni la cabana. Dar planurile aveau să ne fie date peste cap de calitatea proastă a zăpezii în zona superioară a văii Mălăiești. Între cele două hornuri, pe o traversare inofensivă altminteri, o placă de vânt a crăpat sub pașii mei și ne-a dat un semnal de alarmă. Am urcat până la jumătatea Hornului Mic și am renunțat din motive de siguranță.

Am publicat pe facebook atunci acest mic text: Nu este deloc prea devreme ca să ne punem problema pericolului producerii avalanșelor. Acest aspect nu ține cont de calendar. Astfel, astăzi 1 decembrie 2021, în zona superioară a Văii Mălăiești sunt câteva depozite de zăpadă neconsolidate. Straturile în formare nu au nicio coeziune și pot „pleca” cu ușurință. Iată un exemplu mic, dar sugestiv.

După această tură am scos cățelușii la plimbare pe ultima redută a toamnei. A fost o tură fără zăpadă, dar cu vânt puternic și frig. Enya a fugit ca din pușcă după căprioare, așa că am avut ceva emoții. Dar cum nu poți să te pui cu nativii pădurii, s-a întors și a revenit la sentimente mai bune.

Investim în pregătirea noastră pe toate planurile. Astfel, am luat parte la un atelier de navigație montană în Piatra Craiului și Măgura Codlei. În lipsa tehnologiei digitale, din varii motive, trebuie să știi să te descurci doar cu ce au făcut-o predecesorii noștri de atâtea sute de ani: harta și busola.

Apoi a nins mult, mai ales în prima parte a perioadei, așa că am profitat din plin și am organizat mai multe ieșiri cu skiurile de tură.

Cu baza în orașul Lupeni de pe Valea Jiului de vest am putut să urcăm pe piei de focă vârfurile Straja (1868m) și Mutu (1747m) din Munții Vâlcan. Am folosit pârtiile încă închise la acea dată pentru a ne deplasa mai ușor, dar și pentru a ne orienta prin ceața densă completată de viscol.

Cu un scurt drum auto până la Petroșani și apoi la Motel Rusu am urcat și Vârful Parângul Mic (20740m). De pe acesta din urmă am coborât integral pe skiuri până la baza stațiunii în condiții foarte bune.

A urmat o tură de drumeție clasică deja în Piatra Mare. Masiv relativ mic ca întindere (în ciuda numelui pompos) este accesibil în orice anotimp pe majoritatea traseelor. Am trecut pe la Șirul Stâncilor, Prăpastia Ursului, Cabana Piatra Mare, am urcat Vârful Piatra Mare (1844m) și am coborât spre seară pe Drumul Familial. Plecând de la poalele fără zăpadă am înotat spre vârf în nămeți de pulver.

Am revenit la skiul de tură într-un masiv foarte drag nouă: Leaota. Izolat, precar marcat și, poate tocmai de aceea, foarte ofertant pentru explorare, sora cea mică a Bucegilor a fost urcată pe ruta: Cabana Brătei-Vârful Rătei-Vârful Leaota cu revenire la Cabana Brătei pe același traseu. Am folosit colțarii prin pădure, echipament fără de care ar fi fost foarte dificil să coborâm pe pantele înghețate și parțial deszăpezite.

La 2135m, pe vârful principal, se deschide o perspectivă copleșitoare asupra împrejurimilor, iar un tur de orizont de 360 grade este exact ce am recomanda oricui.

Într-un weekend aglomerat am reușit să facem patru ture diferite în două zile. Așa e când lucrezi în echipă!

Cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) am organizat o ieșire în Munții Leaota pentru persoane însoțite de câini, pe ruta Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur. A fost, de fapt, parte a unui program întins pe două zile.

Cealaltă zi a fost mai ușoară și s-a desfășurat pe traseele de pe dealurile Moeciului de sus. A fost urcat Vârful Bisericuța (1322m) și a fost atins punctul Poarta Carpaților.

Cu Picior de plai am parcurs traseul Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz și retur. Au fost condiții dure, cu zăpadă mare și frig pătrunzător, dar echipa a fost motivată și am reușit să spargem poteca până la obiectivul nostru. Enya, care ne-a însoțit, a luptat din greu cu nămeții, dar s-a descurcat de minune. Piatra Craiului, indiferent de altitudinea la care ajungi, are detalii surprinzătoare, cum numai masivele calcaroase pot avea.

O altă tură în Piatra Mare, similară cu cea din timpul săptămânii a mai adus un grup alături de noi pe aproximativ aceeași rută: Dâmbul Morii-Prăpastia Ursului-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare-Drumul Familial.

Au urmat două ieșiri congruente în Munții Grohotiș pe skiuri de tură. Parte a Munților Baiului, vecinii de peste DN1A ai Ciucașului, acest mic masiv (1700m aproximativ), oferă peisaje mediocre vara (pajiști golașe, drumuri forestiere, stâne cu mulți câini). În schimb, iarna este un poligon de ski touring extraordinar. Pe un ger de -20 grade, am organizat o ieșire mixtă rachete de zăpadă-skiuri de tură, în plus însoțiți de cățeii noștri Scott și Enya.

Dar și o a doua tură, la scurt timp distanță, doar pe skiuri și piei de focă. Nu mă pot decide care a fost mai reușită! Din punctul de vedere al clienților noștri se pare că au fost un succes absolut. Atunci devin așa și pentru noi!

Cum skiul alpin (de pârtie) în România nu este de foarte bună calitate, mersul pe skiuri de tură poate fi o alternativă.

Pentru cei care au schiat pe pârtii și vor să iasă puțin din tiparele stațiunilor, am organizat o ieșire de inițiere, deci pentru începători, în care au fost făcuți primii pași pe skiuri de tură.

Pârâul Rece-Cabana Steaua-Șaua Baiului-Vârful Leuca și retur. O tură aparent simplă, dar pentru cei care acum pornesc la drum în această activitate este o adevărată expediție.

Confortul accesului ușor, dar și al zăpezii foarte bune au fost atuurile acestei propuneri.

Am încheiat anul 2021 pe data de 30 decembrie, cum altfel?, tot la ski de tură. Din păcate, vremea nu a ținut cu noi, dar am reușit să parcurgem traseul: Cabana Bolboci-Podul cu florile-Șaua Lucăcilă-Vârful Lucăcilă-Stâna Lucăcilă-Podul cu florile-Cabana Bolboci.

Unii dintre participanți au mers pe rachete de zăpadă, dar gașca veselă s-a reunit la cabană pentru un ceai de despărțire.

Sperăm ca anul următor să ne ducă prin multe alte locuri, fie pe skiuri și rachete, fie pe colțari și alte mijloace de locomoție nemecanizate.

Bilanțul lunii noiembrie 2021

S-a mai terminat o toamnă cu încă un șir de ture foarte diverse și spectaculoase.

Am deschis balul cu o tură de alpinism în Bucegi în cursul căreia am amenajat cu ancore câteva săritori care aveau nevoie din zona Gălbinele. Am parcurs Hornul dintre fire-Valea Gălbinele firul principal-Valea Gălbinele firul secundar. Au fost echipate obstacolele pentru rapel, montând stații sau schimbându-le pe cele vechi și nesigure.

Tura de drumeție a lunii a fost în Munții Mehedinți și Munții Cernei. Pe parcursul a 4 zile au fost parcurse în decor de toamnă târzie zone precum: Peștera lui Șerban, Cheile Țăsnei, Cheile Prisăcinei, Cheile Fueroaga Mare, Poiana Beletina, Am admirat Cascada Conciului, Cascada Vânturătoarea, Ogașul Ineleț și satul Ineleț. Am urcat și pe Vârful lui Stan, cel mai înalt din Munții Mehedinți, dar și vârfurile Domogledului.

Nimic nu se compară cu Valea Cernei văzută de sus, de pe culmile munților. Ultimul bastion al Carpaților Meridionali, Munții Cernei-Mehedinți sunt ca o recapitulare a tuturor grupelor componente ale acestui lanț.

Pe o vreme foarte închisă și rece am parcurs în Piatra Craiului Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Brâul de sus-Vârful Ascuțit-Brâul Ciorânga Mare-Cabana Ascunsă. Clasic al abruptului vestic, este o tură complexă cu săritori, traversări expuse și final în celebrul traseu recent marcat, cale de intrare a primilor exploratori de la începutul secolului XX ai masivului. Ceața și întunericul ne-au pus la încercare simțul de orientare pe porțiunea de pădure, dar am ieșit cu bine la capăt.

Profitând de prima ninsoare din Piatra Craiului am ieșit cu cățeii la un mic antrenament în Prăpăstiile Zărneștilor și spre cabana Curmătura. A fost o nebunie totală pentru ei, mai ales pentru Enya care a văzut zăpadă pentru prima dată în viața ei. Rețeta ideală pentru a dormi bine (și ei, dar și noi).

Iarna părea că se instalează și ne-am gândit să o întâmpinăm cum se cuvine. În zona văii Gălbinele am urcat Hornul dintre fire, am traversat în firul principal al văii pe care am coborât în rapeluri succesive. A fost o tură lungă și delicată, zăpada neacoperind complet obstacolele, pe care le-a făcut astfel mai dificile decât în condiții de vară.

În ziua următoare ne-am mutat în Caraiman unde am urcat Vâlcelul Înspumat pentru a coborî pe Valea Spumoasă. Dacă primul este ușor, fără dificultăți tehnice, doar pantă mare și obositoare, cea de a doua este o succesiune de săritori verticale, surplombante și umede.

Amenajând cu ancore traseul am coborât în timp dublu față de normal, dar am lăsat măcar ceva posterității. Săritoarea lui Magheru, un perete de 90m, a fost coborât în trei rapeluri. A necesitat și o regrupare în perete.

Cu Transfăgărășanul închis, zona Bâlea am găsit-o liniștită și cuminte. Am urcat în Șaua Netedu și am parcurs Muchia Nordică a vârfului Vânătoarea lui Buteanu pe o stâncă curată, pudrată de zăpada fină a sfârșitului de toamnă. O tură scurtă (plecarea de la 2000m și urcarea doar până la 2500m), dar intensă.

A urmat o sâmbătă în care am urcat cu un grup foarte omogen și bine pregătit pe Vârful Leaota (2133m). Traseul a fost: cabana Brătei-Vârful Rătei-Vârful Leaota-cabana Brătei și l-am realizat în colaborare cu Picior de Plai. Noutatea a fost că am fost însoțiți de cei doi câini border collie (Scott și Enya) de prestația cărora suntem foarte mândri.

Tot pe un praf de zăpadă, dar ceva mai consistent de data aceasta, a fost realizat și traseul: Plaiul Foii-Brâul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura-Zărnești.

Un apus de soare unic pe Creasta Nordică a răsplătit din plin strădania participanților. Traversarea Pietrei Craiului de la vest la est nu poate fi un traseu ușor din punct de vedere fizic, așa încât necesită o foarte bună pregătire individuală și o bună strategie colectivă.

Canionul Orății, detaliu bijuterie al Pietrei Craiului din zona sudică (Valea Dâmboviței), a fost obiectul a două ture apropiate ca dată. Cele zece-douăsprezece rapeluri au fost un bun exercițiu pentru cei începători în ale alpinismului.

Revenirea la punctul de plecare este foarte plăcută, poteca însoțind ulițele satului Podul Dâmboviței și apoi trecând pe lângă ruinele Cetății Oratia.

N-am întors în Bucegi pentru a parcurge Canionul Horoabei. Ieșirea în creasta vestică a fost un prilej de a admira încă o dată Șaua Strunga, o destinație pentru viitorul ski de tură.

Nu putea să lipsească și o drumeție pentru persoane și căței în Munții Leaota. Ruta aleasă a fost:  Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara. Colaborarea cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures a adus împreună border collie, kangal și câțiva câini de vânătoare deosebit de prietenoși.

O plimbare pe o vreme rece, dar foarte senină ne-a purtat spre Măgurile Branului. Însoțiți de Scott și Enya am urcat spre vârful Prislop prin poienile părăsite de stânele atât de active vara.

Probabil ultima tură fără zăpadă sau dinaintea iernii a fost parcurgerea Brâului Gârbovei sau Polițelor Mărtoiului. Această panglică naturală se desfășoară pe versantul estic al Pietrei Craiului între Padinile frumoase și Muchia Colții Găinii. În zona de pădure l-am pierdut de mai multe ori, dar acest fapt a făcut traseul mult mai palpitant pentru că am parcurs în urcare și coborâre diverse vâlcele și hornuri foarte interesante.

Am coborât la limita întunericului pe Șiștoaca Baciului, un imens culoar de avalanșă care pornește din Creasta Nordică (zona Clăilor) până în poiana Vladușca (zona La Table).

O tură pe care o facem anual în această perioadă este cea care leagă văile Mălăiești și Țigănești într-un mod inedit. Urcarea pe Hornul Mic din Mălăiești și coborârea pe Hornul Mare din Țigănești este o tură de început de iarnă sigură, dar foarte solicitantă.

Am încheiat luna cu repetarea turei pe Vâlcelul Înspumat și Valea Spumoasă. Condițiile au fost mult mai dure, cu ger, ploaie înghețată și vânt puternic. A fost special aleasă pentru că la peste 2000m altitudine era un veritabil uragan. Profitând de ancorele nou instalate de noi cu puțin timp în urmă am reușit parcurgerea traseului fără dificultăți.

Suntem în așteptarea iernii care va veni cu noi aventuri pe care le vom descrie pe scurt aici la fiecare sfârșit de lună.

Bilanțul lunii decembrie 2020

Ca majoritatea lucrurilor care s-au întâmplat anul acesta, nici luna decembrie nu a fost la fel cum ne-am fi dorit neapărat. Nu din prisma turelor, ci a temperaturii care a fost mult prea ridicată pentru condițiile de iarnă. Dar, se pare, că va trebui să ne așteptăm de acum încolo la toamna-târzie-din-decembrie. Are și avantaje și dezavantaje în egale proporții, ca mai toate aspectele vieții.

În fiecare lună un masiv s-a impus printre preferințele noastre. Fără intenție neapărat, decembrie a fost luna Pietrei Mari unde am organizat nu mai puțin de 5 ieșiri acoperind mare parte din acest frumos și cochet ”pietroi”.

Am parcurs rute care ne-am lăsat prilejul de a vizita diverse obiective din acest munte: Prăpastia Ursului, Cabana Piatra Mare, Vârful Piatra Mare, Șirul Stâncilor, Canionul Șapte Scări, Poteca Țiganilor etc.

Zăpada a fost întotdeauna prezentă de la cota 1500m în sus, transformând astfel totul, în tură de două anotimpuri. Este un aspect interesant și provocator din prisma unui pasionat de natură pentru că pune probleme în alegerea echipamentului potrivit, dar și a strategiei de abordare a traseelor.

Merg mai departe cu relatarea și revin, inevitabil, la masivele noastre preferate: Bucegi și Piatra Craiului. Aici, în ambele cazuri, am realizat frumoase ascensiuni de iarnă autentică pe care le voi înșirui mai jos cu mici detalii:

– Hornul din Padina Crucii și creasta Padinei Crucii (Bucegi, tură de mixt la piolet și colțari, prin zonă sălbatică și fără protecții fixe);

– Hornul Mic Mălăiești – Hornul Mare Țigănești (Bucegi, tură de zăpadă la colțari și piolet, o traversare peste Vârful Scara (2422m) din Valea Mălăiești în Valea Țigănești);

– Hornul cu lanț Țigănești – Hornul Mare Țigănești (Bucegi, tură de zăpadă la colțari și piolet, parcurgere a două hornuri din Valea Țigănești pe rute inedite, abrupte și neumblate);

– urcare pe Padina Popii până în Strunga Izvorului

și retragere prin Padina Închisă, inclusiv porțiunea finală coborâtă în rapel (Piatra Craiului, tură de mixt la piolet și colțari, zăpadă multă în partea superioară, rapeluri peste săritorile din Padina Închisă);

– urcare prin Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit (2135m) și coborâre pe traseul  Lehmann (Piatra Craiului, teren mixt, tură de anduranță cu ieșire în Creasta Nordică a Pietrei Craiului, colaborare cu Himalaya Travel).

Am sperat tot anul și am așteptat ce a urmat: skiul de tură!

Cu toată aglomerația de pe pârtii, din parcări și de pe drumurile naționale, am petrecut o minunată zi în Bucegi în zona ”șaptemiarilor Sinaiei” (Furnica, Vârful cu Dor, Vânturiș).

Traseul a fost: Cota 1400 – Drumul de vară – Șaua Dorului – Valea Dorului – Vârful cu Dor – Șaua Dorului – Drumul de vară.

O zăpadă ca în povești ne-a făcut să uităm de urcarea pe clăpari pe noroi între cota 1000m și cota 1400m. Cu clienți deschiși la provocări nicio tură nu este nereușită.

Un alt episod important al acestui sfârșit de an a fost cursul de dezvoltare profesională dedicat ghizilor montani profesioniști ținut la Bâlea. Imediat după Crăciun, a fost un regal de informații, împrospătare a cunoștințelor, dar și o excelentă ocazie de a învăța multe lucruri noi și a lua contact cu lumea ghizilor UIAGM și EEMGA, superativul ghidăriei montane. Alături de colegii de la Himalaya Travel și UpMountain, colaboratorii noștri apropiați, am parcurs trasee, am făcut exerciții în teren variat (zăpadă, stâncă, gheață, avalanșe) și am sudat relațiile cu comunitatea ghizilor de calitate. Multe ore de teorie și discuții pe diverse teme au completat 3 zile pline ochi.

Mulțumim instructorilor noștri Cosmin Andron, Mihnea Prundeanu și Nicolae Durnac pentru ”avalanșa” de informații puse la dispoziție, pentru solicitudine și pentru pasiunea pe care ne-au transmis-o.

Și am încheiat anul printr-o drumeție, chiar pe 31 decembrie, în Leaota și Bucegi. A fost parcurs traseul Moieciu de sus – Valea Bângăleasca – Vârful Bucșa – Șaua Strungulița – Șaua Strunga – Moieciu de sus. Ideal pentru ski de tură în alte condiții, acum a rezultat o tură foarte agreabilă de picior. Tranziția dintre cele două masive surori, Bucegi și Leaota, zona vârfului Bucșa, oferă priveliști superbe asupra celor doi munți. Vedeta este, incontestabil, Bucegiul cu abruptul său vestic.

Rămânem optimiști pentru 2021 care, sperăm, ne va tura la maximum motoarele și vom putea lucra la capacitatea noastră optimă.