Munții Bucegi sunt incontestabil leagănul alpinismului românesc. Cu o diversitate foarte mare a peisajului, permit atât începătorilor cât și celor avansați să se bucure de rute interesante în orice anotimp.

În lipsa ghețarilor, Carpații noștri, în primul Bucegii și Piatra Craiului, oferă un număr mare de culoare înclinate și văi de abrupt care, în sezonul hivernal, devin terenul de “joacă” al alpiniștilor.

Cu problemele specifice iernii (zăpadă așezată diferit pe pante înclinate, gheață pe săritorile parțial acoperite, risc de avalanșă, cornișe la obarșie) văile din abruptul prahovean și cel nordic al Bucegilor sunt parcurse an de an fie ca trasee în sine, fie în cadrul unui antrenament pentru turele din afara țării în munții înalți care (încă) mai au ghețari: Alpi, Caucaz etc..

Împărțite în două mari categorii în funcție de forma și originea lor, văile alpine din Bucegi sunt în imensa lor majoritate nemarcate și, deci, accesibile cunoscătorilor masivului.

În luna decembrie a acestui an am condus pe două din aceste tipuri de trasee alpiniști de diverse categorii.

Valea Gălbenele situată in inima Coștilei, o vale de abrupt, cu înclinație medie și săritori variate, a fost parcursă de 1 decembrie în condiții de mixt (zăpadă, gheață, stâncă). S-a dovedit un bun exercițiu pentru cei ce și-au dorit să exerseze mersul merge cu colțari pe stâncă și gheață, cum se folosește pioletul la tracțiune, nu doar la mers (pe post de baston). Pentru cei ce au mers cu echipament specific doar pe zăpada dura de la sfârșitul iernii, impactul de a utiliza aceleași scule în condiții de mixt este mare. Rezultatul după câteva ture de genul acesta este o încredere sporită în echipamentul folosit (colțari+piolet), o dexteritate anume în a-l folosi și căpătarea unei siguranțe mai mari pe orice fel de teren în sezonul alb.

Pentru o mai bună sedimentare a cunoștințelor s-a coborat pe Valea Gălbenele pe traseul de urcare. Astfel, s-a exersat și coborarea pe pante de zăpadă și rapelul peste săritorile descoperite. Ca la orice activitate sau sport nu atât forța contează cât tehnica. Dac aceasta este deprinsă corect de la bun început se evită multe accidente și incidente neplăcute.

Valea Morarului din abruptul nordic al masivului, o vale glaciară, lungă și solicitantă, a fost urcată pe 11 decembrie în condiții de iarnă autentică. Am prins toate tipurile de zăpadă: apoasă în pădure, afânată pe firul văii în porțiunea de jos, dură și plină de plăci de vânt în partea superioară.

Fără dificultăți tehnice deosebite, acest traseu este o bună școală pentru a se deprinde mersul cu colțarii și pioletul pe pante abrupte, dar și observarea terenului și evaluarea riscului de avalanșă. Terasele văii, atât cele de pe firul principal, cât și cele de pe fețele laterale, precum și firele secundare și vâlcelele afluente, sunt un teren favorabil declașării avalanșelor. Cascada de gheață din porțiunea mediană a văii este, de asemenea, un teren frumos de joacă pentru cei pasionați și echipați corespunzător.

Valea Morarului a fost coborâtă pe traseul de la urcare, exersându-se astfel cunoștințele și tehnica de mers pe colțari și cu pioletul pregătit de frânare în eventualitatea unei alunecări.1

În cadrul turelor noastre de nivel începător spre mediu exemplificăm și punem în practică apoi toate tehnicile de mers / cățărare în condiții de iarnă, evaluăm de fiecare dată riscurile, condițiile meteo și ținem cont de pregătirea clienților noștri.

Scopul nu este palmaresul în primul rand ci siguranța participanților, a echipei în totalitatea ei, știut fiind ca rezistența unui lanț stă în veriga sa cea mai slabă. Dacă întărim această veriga, lanțul devine mult mai solid.

Scopul nostru declarat este să creștem nivelul clienților noștri de la tură la tură, de la sezon la sezon, astfel încât să poată an de an să constate o evoluție proprie certă.

Anul acesta sezonul de iarna în Bucegi a început în forță cu viscol, ninsoare ăi ger. Dar tot în forță s-a și “dezumflat”. Astfel, în numai o săptămâna, zăpada care acoperea dealurile și poienile de la poale s-a retras acolo unde se simte ea mai bine, pe vârfurile și in căldările munților. Sub presiunea celor 13 grade cu plus de la jumătatea lui noiembrie iarna a bătut în retragere și am fost nevoiți să urcăm cât mai sus, în zonele nordice ale Bucegilor, pentru a o găsi. Dar cum zeul iernii îi răsplătesșe pe cei care-l respectă, pe 25 noiembrie am realizat o frumoasă turăde iarnă autentică.

Plecând din “primavara” Țării Bârsei am pornit în căutarea zăpezii în Valea Mălăiești. Profitând de vremea excelentă și de coechipierul extrem de bine antrenat și echipat au fost parcurse câteva culoare și vâlcele de la obarșia văii mai sus amintite.

Valea Mălăiești se naște din câteva hornuri înguste și care nu prezintă niciun interes din punct de vedere alpin vara. Iarna însă se transformă în culoare foarte interesante și cu probleme specifice alpinismului de iarnă (gheață, cornișe, pantă înclinată).

Cel mai cunoscut horn este cel din dreapta sau “cel mare” cum privim spre abrupt fiind și cel mai ușor accesibil. Dar mai există încă două în stânga lui mult mai interesante și tehnice (Hornul Mic și Hornul din Stanga). Cel mai din stânga are și o săritoare de 25 m care uneori nu este acoperită de zăpadă fiind un obstacol de “mixt” (zăpadă-gheață-stâncă) numai bun pentru urcat la colțari și piolet.

Un alt horn interesant este cel care urcă în Padina Crucii (dreapta cum privim spre Hornul mare) care iese într-o strungă îngustă din această creastă subestimată și deseori ignorată.

Astfel, o echipa de doi alpiniști (client+ghid montan) au parcurs următorul traseu de o zi întreagă: Cabana Mălăiești-Hornul din stânga (cu săritoarea parțial descoperită)-coborâre în valea Mălăiești pe Hornul mic-urcare pe Hornul din Padina Crucii-coborâre pe Vâlcelul Padinei Crucii-Cabana Mălăiești.

Vâlcelul Padinei Crucii are o pâlnie mare la obarșie și iarna este impracticabil din pricina riscului crescut de declanșare a avalanșelor.

Fiind o zonă în care soarele pătrunde rar zăpada a fost “zahăr” și gheața prezentă pe fiecare colț de stâncă neacoperit. Săritoarea din Horn are câteva trepte verticale și un pasaj îngust cu aspect de fisură pe o lungime de 25-30m.

Traseul a fost repetat a doua zi de o echipă formată din trei persoane (ghid+2 clienți) în condiții similare, dar cu câteva grade Celsius în minus.