Bilanțul lunii aprilie 2023

Am scris într-una dintre postările mele: ”să nu uităm că aprilie este o lună de iarnă”. Și așa a fost și anul acesta, un an dificil și atipic, dar care și-a ”revenit” când pierdusem orice speranță.

Au fost multe și diverse ture, ca de obicei.

Începem cu păcăleala de 1 aprilie din Piatra Craiului. Se pare că la munte nu se probează acest mit pentru că a fost o ieșire foarte reușită în Abruptul Vestic. Pe scurt: urcare pe la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă), Scara de fier apoi pe Padina lui Călineț. Ținta inițială era Hornul N și Muchia dintre Țimbale, cu continuare spre Vârful dintre Țimbale aflat pe Creasta Nordică. Dar calitatea (proastă) a zăpezii ne-a întors din drum după ce am terminat Hornul N. Retragerea, pe același traseu, a fost mai dificilă decât continuarea, din punct de vedere tehnic, dar mai sigură. Și asta este tot ce contează: siguranța echipei.

A doua zi era programată o tură de ski în Valea Mălăiești. Ski de tură, evident! Dar cum vremea și zăpada au fost împotriva noastră (ninsoare abundentă le temperaturi ridicate, pericol de avalanșă foarte mare etc) am urcat până la baza Hornurilor Mălăiești și ne-am retras în glorie… și ceață!

Din nou aprilie ne-a surprins cu ninsorile sale! Dar am luat-o ca atare și ne-am bucurat de acest dar al naturii. 50-80cm de pulver (depinde de zonă) ne-au permis un traseu minunat: traversarea pe skiuri de tură a Masivului Piatra Mare pe ruta: Dâmbul Morii–Drumul Familial–Cabana Piatra Mare–Șura de piatră–Cascada Tamina–Timișul de sus. Ceața și viscolul de pe platoul somital ne-au făcut să ne învârtim în cerc câteva minute, dar buna cunoaștere a locurilor ne-a adus jos fără probleme.

Și pe pârtiile din Predeal (Clăbucet, Subteleferic, Cocoșul) nu a fost deloc rău a doua zi! Nici pentru urs care ne-a întâmpinat curios la una dintre multele coborâri.

O excursie pe rachete de zăpadă în zona de tranziție dintre Bucegi și Leaota, pe vreme bună și zăpadă suficientă, este mereu o ocazie de a ieși în natură într-un mod inedit.

O tură dus-întors Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița, încheiată taman la timp înainte de a se strica vremea, este scurtul istoric al zilei de 9 aprilie.

Păi bineînțeles că skiul de tură nu avea cum să nu-și regăsească locul!

În Bucegi a fost itinerariul: Cabana Dichiu–Vârful Vânturiș-Valea Izvorul Dorului–Vârful cu Dor-Coborâre pe versant estic–Pârtia Drumul de vară–Stație superioară gondola–Pârtia Lăptici 2–Valea Soarelui–Valea Izvorul Dorului–Vârful Vânturiș–Canionul Izvorul Dorului–Cabana Dichiu.

Denumim afectuos și colocvial Șaptemiarii Sinaiei această zonă. Sunt vârfuri cu altitudini între 1900 și 2100m, cu pante permisibile pentru ski de tură și off piste, fără risc de avalanșă, dar cu peisaje de vis.

Dar pentru că alpinismul ne voia și el înapoi, am pornit a doua zi în zori spre Piatra Craiului.

Am făcut o treime din creasta principală pe ruta: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura.

Cornișe, traversări expuse, tură de anduranță. Cam astea ar fi epitetele turei. Evident că am coborât pe urme de avalanșe recente, având în vedere temperaturile ridicate. Dar să nu uităm că avalanșa este un fenomen natural, deci trebuie să ținem cont de el. Nu este defel un accident sau ceva care să ne surprindă.

Ne-am terminat activitatea de monitor de ski la Sinaia unde am petrecut o zi întreagă coborând toate pârtiile din domeniul schiabil de pe Valea Dorului și Valea Soarelui.

Ne-am aventurat și pe lângă pârtie (variantele de off-piste din zona Lăptici).

Am subestimat un pic iarna în Masivul Postăvaru. Astfel, am făcut o tură de drumeție: Cabana Poiana Secuilor-Spinarea Calului-Vârful Postăvaru-Drumul Șerpilor-Timișul de jos.

Inițial, la pornire, deszăpezit, apoi acoperit de nămeți apoși și foarte nesiguri, traseul s-a dovedit foarte solicitant și dificil. Peste 1000m diferență de nivel prin locuri abrupte și neumblate, această traversare a Postăvarului este o încercare pentru orice pasionat de drumeție.

Nu putea să lipsească din program și o tură de alpinism pe creasta Pietrei Craiului! A fost un clasic traseu: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Creasta Nordică a Pietrei Craiului-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind-Zărnești. Sau: 12 ore de spart zăpezi, traversare pe lângă cornișe și parcurgere de pasaje expuse. Dar suntem la-noi-acasă, iar cu respect și atenție se poate face aproape orice.

Am terminat luna în cel de-al doilea masiv muntos al României: Munții Măcinului.

Scopul a fost un atelier de inițiere în cățărarea pe stâncă. Pe parcursul a 4 zile cursanții au deprins tehnici de escaladă-cățărare pe stâncă, rapel, urcare pe coardă, noduri. Locurile de desfășurare au fost cunoscutele cariere de granit Cavalu și 3M din zona Vârfului Țuțuiatu.

Granitul, în România, nu este predominant. Îl găsim în puține locuri: Retezat, Parâng și… Măcin. Parte a unora dintre cei mai vechi munți ai lumii, acest mic masiv naște nostalgiile lui după vremurile cu adevărat apuse.

Bilanțul lunii ianuarie 2023

Anul a început bine, optimist am putea spune, cu o tură pentru familii cu copii în Piatra Craiului.

Traseul a plecat din satul Șirnea și ne-a purtat spre Curmătura Groapelor, Mormântul Florichii, poiana Grind și stâna din Grind. De menționat ar fi și că în această excursie a fost plantat un brăduț de Crăciun care, astfel, s-a întors acolo unde îi este locul.

Apoi am pornit într-o altă tură care a avut ca destinație Vârful Neamțu din munții cu același nume. Parte din marele lanț al Munților Baiului sau Gârbovei, acest vârf de 1923m este izolat și sălbatic ca mai toată zona înconjurătoare. Traseul nostru a fost: Valea Azugii-Cantonul Ritivoi-Lacul Găvan-Vârful Turcu-Șaua Paltinului-Vârful Neamțu 1923m-Piciorul Neamțu-Valea Azugii.

Un alt colț pustiu și rar umblat este și Muchia Cheii din Masivul Postăvaru. Pe o vreme aspră cu viscol și ploaie transformată în ninsoare, vânt puternic și vizibilitate redusă am reușit să parcurgem o porțiune din această creastă surprinzătoare. A fost o recunoaștere pentru primăvară când intenționăm să terminăm traseul care duce din Valea Râșnoavei pe Vârful Postăvaru, trecând peste pereții din Cheile Râșnoavei, inclusiv peste Peretele Animalelor.

Apoi ne-am reîntors în Neamțului-Baiului pentru a repeta traseul de pe 3 ianuarie. O surpriză plăcută ne-a așteptat: un praf de zăpadă care a făcut totul mai alpin și mai interesant. Totodată am văzut mult mai bine și urmele urșilor din zonă. Mari sau mici, pui sau adulți ne dorim să fie sănătoși și mereu activi, ei fiind indispensabili pentru ecosistemul din Carpați.

Pentru că suntem implicați activ în educația montană am organizat un atelier cu tematica drumeție de iarnă în Munții Bucegi (Valea Mălăiești, zona Colțul Ziliștea). Au fost exersate tehnici de mers cu și fără rachete de zăpadă, gheare și colțari, au fost bătute urme și folosite bețele de tură în mod corect. Nu numai atât ci și multe altele cum ar fi: orientare cu harta și busola, noțiuni de nivologie (studiul zăpezii), trasee și marcaje turistice au fost temele acestui atelier. A fost o bună și solidă bază de plecare pentru următoarele ateliere de alpinism de iarnă.

Alpinismul și-a găsit locul său în programul nostru și, astfel, am dedicat o zi lungă unui traseu (sau mai multora combinate) în Piatra Craiului. Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu Smirdar-Muchia Țimbalului Mare-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura. Vântul puternic adusese multă zăpadă în zona săritorilor văii, crease plăci în locurile deschise, iar pe creastă deja formase cornișe. A fost o tură tehnică de traversare de la vest la est.

În cadrul modulului de iarnă al SGLM (Societatea Ghizilor și Liderilor Montani) a fost urcat vârful Pietrosul Rodnei 2303m în condiții de iarnă veritabilă. Tot în cadrul acestui stagiu de pregătire au fost și alte puncte: bivuacul iarna, căutarea și sondarea în avalanșă, orientarea.

La cabana Padina din Bucegi am realizat primul atelier de inițiere în alpinism de iarnă din acest sezon. Temele au fost aceleași ca în fiecare an: mersul cu colțari și piolet, frânarea și oprirea alunecării pe pantele de zăpadă cu ajutorul pioletului, rapelul, manevrele de coardă, lansarea și filarea partenerului de coardă, studiul zăpezii și al avalanșelor (căutare, sondare, dezgropare a victimelor). Am dat foarte mare importanță și istoriei alpine, s-au trecut în revistă gradele de dificultate, s-au învățat și aplicat nodurile specifice alpinismului și participanții s-au familiarizat cu echipamentul și termenii dedicați acestei activități atât de complexe.

O clasică drumeție de iarnă (cu accente de alpinism la nivel debutant) a fost în Ciucaș. Ruta consacrată: Cabana Muntele Roșu-Vârful Gropșoarele-Vârful Zăganu-Stâna Zăganu-Cheia- Cabana Muntele Roșu a dat ocazia utilizării pioletului și colțarilor, fapt care a ridicat gradul de spectaculozitate al zilei. Urcarea pe cele două vârfuri importante din zonă, Zăganu 1817m și Gropșoarele 1883m, a prilejuit tururi de orizont și nenumărate fotografii.

Pe o vreme în care nu se putea face altceva (cu vânt foarte puternic și ninsoare viscolită) am urcat de la Complexul turistic Sâmbăta la cabana Valea Sâmbetei și apoi până sub Fereastra Mare. Aici condițiile meteo au impus retragerea, dar experiența unui traseu în Făgăraș iarna este oricum una deosebită. Totodată am putut să ”admirăm” și avalanșele scurse în căldarea Sâmbetei.

Ne-am îndreptat apoi către un alt ”gigant” al Meridionalilor: Retezatul. Aici, pe parcursul a două zile cu zăpadă imensă și vreme nu tocmai prietenoasă, am urcat pe rachete de zăpadă Vârful Piatra Iorgovanului (2014m). O altă zi a fost dedicată Văii Scorota unde s-a urcat până la cota care a fost considerată sigură pentru grup din punct de vedere al avalanșelor. Aceste repere importante și cunoscute sunt localizate în Retezatul Mic, o zonă complet specială și particulară a Masivului Retezat.

Perla a fost un urs care și-a părăsit bârlogul pentru a ne încânta cu eleganța sa de Rege al Carpaților.

Pentru că ne era dor de această zonă unică care este Piatra Craiului am parcurs traseul de traversare din Poiana Zănoaga peste Vârful Piatra Mică până în Șaua Crăpăturii. De menționat că am urmat creasta matematică, neocolind pe poteca marcată obstacolele întâlnite, fapt ce a reclamat utilizarea corzii pentru asigurarea clienților pe unele pasaje.

Am revenit la rachetele de zăpadă și am ales pentru această activitate specifică iernii traseul Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Grupul nostru s-a împărțit în două de pe Bucșa, o parte a coborât, iar cealaltă a continuat prin Șaua Strungulița către Șaua Strunga. Din echipă nu puteau să lipsească și cățeii noștri border collie Scott și Enya.

A doua zi, pe o vreme perfectă (cu soare plus ger), dar și pe o zăpadă minunată am revenit aici unde am parcurs ruta Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Valea Bângăleasa-Moeciu de sus pe skiuri de tură. Zăpada de tip pulver a fost o bucurie la coborâre. Tura fost deosebit de frumoasă și ne-a redat speranța că iarna nu a cedat.

Am încheiat luna cu o excursie pe rachete de zăpadă în aceeași zonă, cu ținta Vârful Bucșa 1846m, de data aceasta pe viscol și ceață. Dar muntele poate fi frumos în orice condiții dacă respecți regulile și rigorile sale.

Sperăm ca luna februarie să aducă și mai multă zăpadă pentru că planurile pe care le avem sunt variate și legate indisolubil de aceasta.

Bilanțul lunii noiembrie 2022

Tranziția de la sezonul uscat la cel cu zăpadă este întotdeauna foarte provocatoare pentru orice om de munte. Ca ghizi trebuie să păstrăm un echilibru între cele două tipuri de sezoane, oferind clienților noștri ture diverse și accesibile tuturor.

Cum este și de așteptat prima parte a lunii noiembrie va fi petrecută în condiții de toamnă, urmând ca, după venirea primelor zăpezi, să fim dedicați sută la sută noului sezon.

Prima tură a fost în Piatra Craiului într-o zonă des frecventată de noi, cea a Abruptului Vestic. Plaiul Foii-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Vâlcelul cu fereastră-Brâul Ciorânga Mare-Plaiul Foii, este un traseu care oferă posibilitatea (fie ea și parțială) familiarizării participanților cu caracteristicile zonei de vest a masivului, dar este în același timp și o tură-școală pentru alpinismul din Carpați.

Apoi a urmat o tură ”la rupere”, de trail running. Traseul pe care l-am realizat a fost în Munții Leaota. Ruta: Dragoslavele-Piatra Dragoslavelor-Vârful Albescu-Vârful Leaota (tur-retur)-Vârful Cioara-Dragoslavele (33km cu 2600m diferență de nivel).

Numai cu oameni antrenați poți face așa ceva, după cum a fost cazul clienților noștri de atunci.

O altă vale pretențioasă din Bucegi ne-a oferit o zi intensă de alpinism: Valea Adâncă din Colții Morarului. Rece, umedă și cu săritori destul de ușor accesibile (cu excepția celei cu surplombă), această arteră care leagă Valea de Creasta Morarului, ne-a oferit și posibilitatea cățărării artificiale (fiind utilă o scăriță pe câteva pasaje). Am coborât în Valea Cerbului pe Brâul Ciobănesc, o variantă inedită de retragere, cu probleme de orientare și expunere.

Am revenit apoi la o ”clasică” rută: Bușteni-Refugiul Coștila-Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe-Hornul lui Gelepeanu-Platoul Bucegilor-Traseul Schiel-Bușteni. Este o linie aproape directă de la refugiu la releu, urmând micile sinuozități ale brânelor și crestelor din acea parte a Coștilei. Din cauza orei înaintate și a scurtimii zilei de noiembrie am optat pentru coborârea pe o rută marcată, deci mai comodă.

Am prins ultimele zile fără zăpadă din Făgăraș, în care Transfăgărășanul era încă deschis și am urcat împreună cu Scott și Enya Vârful Netedu din vecinătatea Lacului Bâlea. A fost o superbă zi de sfârșit de toamnă, cu mici petice de zăpadă care le-au prilejuit cățeilor o mare bucurie.

O ieșire mai elaborată a fost în Buila-Vânturarița. Pe cuprinsul a două zile pline am parcurs traseele Brâna Caprelor din Cheile Cheii, am urcat pe vârfurile Ștevioara (1847m), Vânturarița Mare (1885m), Buila (1849m), am ajuns în Curmătura Builei și am admirat Casa de piatră (un portal natural imens). Totodată ne-am recules câteva minute la Mănăstirea Pătrunsa și la Schitul Pahomie, așezări monahale emblematice pentru Oltenia de sub munte.

Nu am putut sta departe de pereții de calcar așa că ne-am dus în Piatra Craiului unde, pe prima zăpadă mai serioasă, am urcat Vârful La Om (2233m) pe traseul La Lanțuri sau Deubel și am coborât pe versantul estic prin Colții Găinii și Refugiul Grind la Zărnești.

Pentru că pregătim sezonul de iarnă alături de Fundația Conservation Carpathia, am participat la o ședință cu toți cei implicați în proiect și am stabilit diverse strategii pentru sezonul hivernal 2022-2023. A fost deosebit de interesant și constructiv și sperăm să fim și mai ocupați decât până acum odată cu venirea primelor zăpezi.

Unii dintre noi sunt implicați în procesul de obținere a certificatului sau calificării de lider montan internațional. Pentru acest motiv 6 zile în Munții Hășmaș am fost ocupați cu pregătirea și testele în vederea realizării acestui obiectiv.

Bucegii nu i-am uitat și, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, am parcurs în urcare, respectiv coborâre (în rapeluri) Vâlcelul Clăii Mici și Valea Comorile de mijloc. Săritori nenumărate și diverse, vegetație abundentă (deși uscată), și, mai ales, teren friabil, cam acestea sunt caracteristicile regiunii în această perioadă a anului.

Cum o drumeție nu strică la casa omului am propus zona sudică a Pietrei Craiului, unde am făcut următorul circuit: Cabana Valea lui Ivan-Cerdacul Stanciului-Peștera Stanciului-Marele Grohotiș-Umerii Pietrei Craiului-Șaua Tămășel-Cabana Garofița Pietrei Craiului.

Pe la baza pereților stâncoși, cu nenumărate formațiuni carstice (peșteră, arcade, grohotișuri) această buclă este foarte potrivită pentru un sfârșit de toamnă. Cele două cabane din extremități permit accesul ușor la trasee, dar nu pot oferi mare lucru din punct de vedere al ”alimentării”.

Un detaliu istoric, Crucea Grănicerului, ne readuce aminte de luptele care s-au purtat aici în timpul Primului Război Mondial.

Și uite-așa a venit și prima zăpadă serioasă!

Putem să ne considerăm norocoși că am prins o zi senină și geroasă de iarnă. Am ales o traversare a Culmii Obârșiei de la Peștera în Șaua Văii Cerbului. Am urcat cu ocazia asta vârfurile Obârșia și Colții Obârșiei, ambele având peste 2400m altitudine, iar coborârea am făcut-o pe Valea Ialomiței (Obârșiei). O zi cu cornișe în formare, soare, vânt tăios și frig pătrunzător, un adevărat preview al sezonului alb.

Pădurea virgină de la Strâmba, din Munții Țaga, a oferit un scurt episod de toamnă unui mic grup pe care l-am ghidat acolo. Organizat de Conservation Carpathia, circuitul a inclus această pădure și rezervația de faună din regiune (căprioare, mistreți, urși etc).

Pentru că iarna părea că s-a instalat mai ales la peste 2000m am parcurs o creastă foarte dragă nouă: Muchia Padinei Crucii. Cu plecare din Valea Glăjeriei via Cabana Mălăiești am urcat toată muchia până în creasta ce leagă vârfurile Omu și Scara. Retragerea am făcut-o pe Hornul Mare din Mălăiești. Nu a fost o tură ușoară, viscolul punându-ne ceva probleme taman în pasajele tehnice.

Tot în peisaj de semi-iarnă am mai făcut un ”clasic”: Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Cabana Curmătura. Nu a fost propriu-zis zăpadă mare, dar gheața și stânca ude au oferit bucăți de mixt participanților.

Ultima tură oficială de toamnă a fost parcurgerea Canionului Orății din Piatra Craiului. Pornind de la ruinele Cetății Oratia se coboară pe firul accidentat al văii în 10-12 rapeluri de diferite lungimi. Ne-am putut bucura de liniștea locurilor, dar și de adăpostul oferit de pereții de stâncă.

Bilanțul lunii octombrie 2022

Așteptam ca în fiecare an luna cea mai frumoasă și stabilă a toamnei. A venit, în sfârșit, și s-a întrecut pe sine! Zile întregi fără nici un pic de nor, temperaturi ideale pentru mișcarea de orice fel și, mai ales, stânca uscată ne-au permis să facem o mulțime de ture.

Piatra Craiului ne-a chemat și i-am răspuns cu același entuziasm dintotdeauna. Au fost mai multe trasee de o zi, dar le vom lua pe rând.

O tură de drumeție pe itinerariul: Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Refugiul Speranțelor-Izvorul Căpitanului Orlovski-Plaiul Foii a prilejuit participanților să ia contact cu ”continentul” acest masiv, unic și greu repetabil.

Un adevărat El Dorado al traseelor nemarcate, Piatra Craiului nu se dezvăluie decât celor care au apetență pentru explorare.

Un alt masiv mic la stat, dar mare la sfat (cam ca Ștefan cel Mare) este Ciucașul. Mergem periodic acolo pentru că oportunitățile pe care ni le oferă sunt variate și nemaipomenit de interesante.

De data aceasta am ales Cheile Văii Stânei cu urcare în Șaua Stânii și apoi continuare către Pasul Boncuța și Tabla Buții. Locuri importante pentru istoria noastră, aici având loc lupte în Primul Război Mondial, acum sunt colțuri de munte liniștite și, în vremurile noastre, pașnice.

Am lăsat deoparte improvizațiile și am participat la un alt tur organizat de Conservation Carpathia în Făgăraș. Nu se pot descrie în cuvinte culorile pădurii, de aceea am pus câteva imagini reprezentative mai jos.

De ce nu și o Piatra Mare? Chiar așa, așa că am fost acolo și am umblat o zi întreagă pe traseul: Dâmbul Morii-Cabana Bunloc-Culmea Arsă-Peștera de gheață-Cabana Piatra Mare-Șirul Stâncilor-Poteca Țiganilor-Dâmbul Morii. Am intrat și în peșteră atât cât ne-au permis lumina frontalei și echipamentul minim pe care l-am avut.

Din nou un grup ne-a solicitat apoi pentru trei zile de liniște și pace tipic făgărășene marca Fundației Conservation Carpathia. Deși în această perioadă a anului se pot observa mai greu animale sălbatice, totuși am reușit să vedem trei căprioare. Dar cele mai frumoase lucruri de admirat toamna sunt culorile frunzelor și profunzimea peisajului. Se pot vedea detalii îndepărtate ale munților înconjurători datorită transparenței aerului la temperaturi scăzute.

Ne-am întors în Piatra Craiului unde am urcat pe vârful cu cea mai mare altitudine.

Satul Peștera-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii-Vârful La Om (Piscul Baciului 2233m)-Refugiul Grind-Satul Peștera. O rută lungă, solicitantă, dar generoasă în satisfacții din toate punctele de vedere.

Apoi am organizat un tur cultural al centrului istoric al Brașovului (cu World Sinergy Travel) și trei ture consecutive de drumeție în Bucegi:

– Bran-Pârtia Zănoaga-Culmea Clincea-Vârful Scara 2422m-Valea Gaura-Bran;

– Sinaia-Poiana Stânei Regale-Piciorul Pietrei Arse-Cabana Piatra Arsă-Drumul de vară-Cota 1400-Stâncile Sfânta Ana-Sinaia;

– o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Munții Bucegi (Râșnov-Cabana Mălăiești și retur).

Au urmat trei zile în Retezatul Mic pentru părinți și copii. Cu baza la cabana Cheile Buții am parcurs traseele Valea Scorota-Vârful Piule, Valea Soarbele-Vârful Stănuleții Mari, dar și poteca spre Cascada Valea Mării.

Complet diferit față de cel Mare ăsta Micu` are personalitatea lui. Carstul, tăurile de nivație, lapiezurile, scocurile, cheile și formele tipic calcaroase de tot felul împânzezc zona.

Fără mari piscuri de ”cucerit”, Retezatul Mic are însă multe altele de descoperit și oferit.

Bucegii ne-au chemat acasă și am venit cu drag în Valea Mălăiești la Hornurile sale și în Padina Crucii.

Pentru că iubim natura sub toate aspectele ei și în toate formele de relief ne-am gândit să explorăm un pic dealurile Holbavului. Un sat brașovean izolat, întins pe culmile domoale ale Țării Bârsei, Holbav ne-a ținut ocupați o zi întreagă de toamnă veritabilă.

Dar să trecem și la lucruri serioase! Așa că am descins în Piatra Craiului pentru câteva ture de alpinism.

– Valea lui Ivan din extrema sudică a masivului, neumblată și accidentată. Ieșirea a fost în Creasta Sudică pe care am parcurs-o până în Șaua Funduri pentru a coborî pe Valea Urzicii. Plecarea am făcut-o din Valea Dâmboviței, de la Cabana Valea lui Ivan;

– urcare pe Vâlcelul cu fereastră, Vâlcelul cu Smirdar, Brâul de sus și coborâre pe Padina lui Călineț. Două văi alpine clasice și câteva crâmpeie din alte trasee nemarcate;

– urcare pe Padina lui Călineț și coborâre pe Padinile Frumoase la Cabana Curmătura (o traversare vest-est a Pietrei Craiului).

În Bucegi am profitat de temperaturile ridicate (încă) și ne-am cățărat în Turnul Seciului din zona Canionului Horoabei. După câteva manșe și scurte pasaje de escaladă, am parcurs traseul Comănescu, primul traseu amenajat cu pitoane din istoria alpinismului românesc.

Un nou tur cu Carpathia ne-a adus din nou în solitudinea și sălbăticia Văii superioare a Dâmboviței.

Ne-am reîncărcat bateriile și am revenit la alpinism.

Refugiul Coștila-Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului-Valea Cerbului-Gura Dihamului a fost traseul ales. Minunat ca întotdeauna și foarte potrivit pentru cei ce vor să cunoască Muntele Coștila, cel mai spectaculos din Bucegi.

Munții Cozia ne-au primit vreme de două zile, timp în care am urcat pe Muchia Turneanu și pe Vârful Ciuha Mare, am admirat Poarta de piatră și am tăcut smeriți la Mănăstirea Stânișoara.

Locuri de poveste ale Olteniei de sub munte, Cozia și Buila Vânturarița sunt cele mai frumoase masive mici din zona Vâlcea și Gorj.

Plecând de la altitudinea de 300m, de pe malul Oltului, urci până la cabana Cozia, aflată la 1600m aproximativ, pe diverse rute care mai de care mai pitorești.

O mică plimbare cu cățelușii noștri border collie a fost un nou prilej de joacă în zona satului Poarta-Balabanu.

Ne-am reîntors la măreția Făgărașului unde am ales să ”drumețim” de la Cabana Bâlea Lac pe traseul Vârful Paltinu-Vârful Iezerul Caprei-Lacul Capra-Fereastra Zmeilor-La 3 pași de moarte-Valea Arpașului-Valea Fundul Caprei-Transfăgărășan.

Am profitat de faptul că celebrul drum era încă deschis și am luat o gură de aer din Alpii Transilvaniei.

Iarna continuă să întârzie, să ne bucurăm de ce a mai rămas din toamnă. Ne ”auzim” în noiembrie!

Bilanțul lunii iunie 2022

Prima zi a primei luni de vară am petrecut-o în Bucegi unde am parcurs traseul Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe cu coborâre pe Valea Jepilor. Este o tură complexă, cum diferență de nivel mare (peste 1400m), pasaje aeriene (după cum sugerează și numele), dar fără dificultăți majore în afara expunerii. Am optat pentru retragerea din platou pe un traseu clasic din cauza furtunii care se apropia cu rapiditate.

Au urmat două zile în Cheile Bicazului și Cheile Șugăului la via ferrata. În prima zi am urcat ambele trasee, Astragalus și Wild Ferenc, cu o mică pauză între ele.

Sunt două rute foarte bine amenajate, cu pasaje de la A la D pentru care trebuie kit de via ferrata, compus din lonjă cu dispozitiv absorbant de șoc, ham și cască. De asemenea, nu trebuie neglijată încălțămintea care trebuie să fie aderentă. Noi, ca ghizi, luăm întotdeauna și kit de salvare din perete, dar și o coardă pentru situații neprevăzute.

A doua zi am optat pentru o drumeție prin Cheile Bicăjelului cu Podul Suspendat și poienile/belvederile din zonă.

A urmat un nou tur cu turiști englezi în zona de desfășurare a proiectului Carpathia. Au fost trei zile pline, în care animalele sălbatice, în acest colț al Carpaților, protejate și respectate, au delectat clienții cu rutinele lor zilnice. Ursul, mistrețul, dar și căprioara sau vipera au apărut discret în raza aparatelor de fotografiat, în mediul lor natural, neamenințate de braconieri sau câini ciobănești.

Ne-am reîntors pe meleagurile noastre, în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul: Schitul Colțul Chiliilor-Padina Închisă-Brâul Ciorânga Mare ramura de sus-Brâul Ciorânga Mare ramura de jos-Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă).

A fost foarte divers ca dificultăți și peisaj. Săritoarea mare de pe Padina Închisă, trecerile expuse și aeriene de pe Brâul Ciorânga Mare ramura de sus, dar mai ales grohotișul și zonele friabile ne-au solicitat la maximum.

În Bucegi am făcut un circuit în zona Branului cu urcare pe Culmea Clincea, continuare pe Culmea Țigănești și coborâre pe Valea Ciubotea. A fost exact în perioada de înflorire a rododendronului (smirdarului sau bujorului de munte) care a colorat astfel o zi destul de mohorâtă. Două trasee emblematice pentru Țara Branului, cu diferență mare de nivel (1400-1500m), dar deosebit de pitorești.

Cu amenințarea ploii, fiind fix în perioada cea mai umedă a lunii iunie, am revenit în Piatra Craiului unde am urcat pe Valea Vlădușca la refugiul Castelul Crăiței cu continuare la Grota La Ulcior și Brâul de mijloc. Coborârea am făcut-o prin Trecătoarea Termopile și Poiana Coțofenei la Plaiul Foii. Am fost murați de ploaia torențială pe ultima bucată, deci pot spune că am avut chiar noroc. Dificultăți tehnice nu am întâlnit și oricum eram pregătiți cu echipament pentru ele, dar orientarea pe ceață, fiind și un pic grăbiți de ploaia care se anunțase, a fost interesantă.

O altă drumeție, de data aceasta de forță și viteză, ne-a readus în Craiul nostru drag. Am parcurs de la Fântâna lui Botorog și apoi de la Cabana Curmătura toată Creasta Nordică, cu coborâre pe Colții Găinii, într-o lungă și toridă zi.

O zonă foarte dragă nouă din Bucegi are o creastă, Padina Crucii, interesantă și complet ignorată de majoritatea alpiniștilor, mai ales vara. I-am dedicat o zi senină și am parcurs ruta: Cabana Mălăiești-Șaua Padinei Crucii-Muchia Padinei Crucii. Ieșirea am realizat-o pe Hornul de sub Scara, iar retragerea pe Hornul Mare Țigănești.

Pentru că încă mai era zăpadă (foarte înghețată) am avut ”în dotare” colțari și piolet, esențiali pe hornurile respective, dar și pe fețele de iarbă (pioletul).

Ne-am odihnit (un pic) activ cu o plimbare împreună cu cățeii prin zona Valea Poarta-Balabanu. Am cules gălbiori, creasta cocoșului, am fotografiat fluturi și ne-am bucurat împreună cu Scott și Enya de răcoarea pădurii și a râului.

Pentru că Bucegii sunt totuși pasiunea noastră ne-am deplasat în zona Moraru-Bucșoiu. Am urcat pe Valea Morarului și am coborât pe Valea Cerbului, un clasic al regiunii de sub Vârful Omu.

A fost zăpadă atât prin canion, cât și pe urcarea în căldarea superioară a Văii Morarului, deci colțarii au fost foarte utili. Dar vedeta zilei a venit în ”persoana” unui urs mare, gulerat. Un mascul superb, calm și nonconflictual care ne-a ocolit pașnic. Ne-a demonstrat cine este adevăratul rege al munților.

Un Făgăraș este mereu binevenit. Așa că am făcut într-o zi rece, cu vânt puternic, dar senină două trasee clasice de alpinism: Muchia nordică Buteanu și Piscul Bâlii. Ascuțite și aeriene, friabile și înalte (situate la peste 2200m altitudine ambele), le-am legat printr-un circuit prin Șaua Caprei-Vârful Iezerul Caprei-Vârful Paltinu. Asigurările la colțuri de stâncă sau cele cu mobile au fost rețeta de succes a turei din punct de vedere al siguranței clienților.

Nu suntem mari iubitori ai Transfăgărășanului, dar avantajul de a ajunge cu mașina la peste 2000m (în zona Bâlea) este incontestabil.

Am urmat apoi un curs cu mai multe tematici: orientare, supraviețuire și tehnici de ghidaj montan în Munții Șureanu organizat de SGLM. A fost parte a cursului de leader montan atestat internațional.

Am realizat apoi un proiect mai vechi pe care îl lăsasem în cumpănă. Și anume amenajarea cu ancore a traseului Cetatea Gropșoarelor-Coama Scurtă din Munții Ciucaș.

Am cărat sculele cu noi și am asigurat cu spituri această rută tehnică. Stânca nu este grozavă, fiind extrem de friabil conglomeratul acolo, deci a trebuit să facem tot felul de cercetări înainte de a plasa o asigurare fixă. Dar a ieșit bine și suntem mulțumiți. A fost o plăcere să revedem Ciucașul vara după ceva vreme în care doar îmbrăcat în alb l-am admirat.

O tură pentru persoane însoțite de câini a avut loc în Bucegi. Ruta a fost lungă și solicitantă, dar foarte frumoasă și toată lumea, fie cu două, fie cu patru picioare, s-a simțit bine. Traseul ales a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Colții Țapului-Vârful Bătrâna și retur.

A participat doar Enya la această escapadă, iar Scott și-a etalat măiestria și viteza într-o plimbare cu ritm de alergate montană la Mălăiești. Am reușit să parcurgem traseul dus-întors, cu o mică pauză la cabană, în 2 ore. Cuvintele sunt de prisos.

Cu o trupă de începători într-ale muntelui am străbătut Canionul Șapte Scări din Piatra Mare, bucurându-ne de răcoarea stâncilor și de apa cristalină a cascadelor.

Ultima tură din lună a fost alături de FCC, Fundația Conservation Carpathia. O tură clasică de wildlife  unde am dormit la observatorul Bunea. Turele au fost către observatorul Comisu, pe Vârful Comisu și coborârea prin sălbăticia Piciorului Bunea. Cei doi urși pe care i-am văzut seara la Bunea, dar și minunatele păsări, reptile și fluturi, fragii sau liniștea pădurii ori a Lacului Pecineagu au format un tablou idilic, tipic carpatin.

Bilanțul lunii mai 2022

S-a terminat primăvara cu, poate, cea mai activă lună a acestui an. Nu cred că a lipsit nicio ramură a activităților noastre.

Prima tură, chiar de 1 mai, a fost o parcurgere a extremității sudice a Pietrei Craiului, creasta Pietricica. Pe ruta: Dâmbovicioara-Vârful Pietricica-Șaua Funduri-Brusturet, am urmat potecile acestui apendice extrem de pitoresc al crestei principale. A fost o tură lungă, cu diferență de nivel mare și distanță și mai mare.

Am profitat de sfârșitul sezonului avalanșelor (cel puțin în anumite zone) și am urcat Valea Colților (la colțari și piolet) pe o zăpadă impecabilă și am coborât pe firul secundar al Văii Gălbinele. Ambele văi din Coștila s-au prezentat diferit sub aspectul calității zăpezii, dar, din fericire, am putut coborî în rapel și am scutit mult efort.

În Piatra Mare, un masiv doar în aparență mic, am traversat muntele pe ruta: Dâmbul Morii-Poteca Țiganilor-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare-Piatra Scrisă-Poiana Stânei Pietricica-Zona Cioplea. Am reîntâlnit caii de la stâna din Coada Pietrei Mari și ne-am bucurat că au rezistat cu bine iernii.

A urmat o tură scurtă, asta a fost tema. Am urcat la cabana Mălăiești și apoi la crucea din Padina Crucii. Menționăm că am lăsat un album ”România Sălbatică” la cabană pentru iubitorii de lectură.

Apoi am parcurs în trei zile apropiate același traseu, parcă pentru a-l aprofunda, dacă mai era nevoie! Urcare pe Padina lui Călineț, ieșire în Creasta Nordică și coborâre pe Canionul Ciorânga Mare-Brâul de sus-Vâlcelul cu smirdar-Vâlcelul cu fereastră.

Un clasic al Abruptului Vestic, deosebit de frumos și comod dacă prinzi zăpadă bună. La coborâre pe ultimele tronsoane am făcut rapeluri din ancorele puse tot de noi cu ceva timp înainte.

Au fost trei zile de eforturi, dar satisfacția a fost pe măsură.

Pentru a trece mai departe măcar o parte din cunoștințele și experiența noastră, organizăm episodic ture pentru familii cu copii. O așa ieșire a fost în zona Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Șaua Guțanu.

Cei mici au putut astfel să ia contact direct cu natura sub toate formele ei. Sperăm, de fiecare dată, ca făclia drumețiilor montane să ajungă de la noi către ei.

Ca și tura pe Pietricica și cea de mai jos se înscrie în seria traseelor de pregătire pentru Munții Atlas pe are o preconizasem la sfârșitul lunii. De data asta, am ales un alt traseu de anduranță: Bran-Culmea Clincea-Vârful Țigănești. Acest punct de peste 2200 m altitudine, este un loc de belvedere excelent către Bucșoiu, Scara și alte vârfuri înalte din Bucegi. Oferă, de asemenea, un parcurs sălbatic, tipic zonei brănene.

Pentru a rămâne, totuși, ancorați în anotimpul acesta al florilor, am organizat o nouă tură scurtă. De data aceasta în Făgăraș, zona Valea Sâmbetei-Fereastra Mare a Sâmbetei. Brândușe – pentru amatorii de flori, chilia Parintelui Arsenie Boca – pentru cei mai spiritualizați și piscurile făgărășene (Colțul Bălăceni, Slănina, Gălășescu, Cheia Bândei) pentru admiratorii de înălțimi.

A venit apoi și evenimentul mult așteptat de prietenii noștri cei mai buni.

Întâlnirea de anul acesta de Mini Border Collie Rally, în colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures), a fost marcată de deschiderea poligonului de antrenament pentru câini de la The Camp, Sohodol.

O tură de drumeție marca Piatra Craiului a ocupat o altă zi însorită: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Padinei Închise-Traseul Lehmann-Cabana Curmătura. Ne-am bucurat să parcurgem fără multă zăpadă acest traseu pe care, altminteri, l-am tot făcut în această iarnă.

Ne-am reîntors la zăpadă și am parcurs Hornul Mare Mălăiești dus-întors de la cabană. Ne-am luat adio de la cornișele încă prezente, dar care dădeau vădite semne de oboseală.

Cu un grup mare de profesori de la British Council, împreună cu familiile lor și chiar cu trei câini veseli, ne-am plimbat pe traseul: Cabana Bolboci-Cheile Zănoagei-Lacul Scropoasa-Cheile Orzei și retur.

Tot în cadrul antrenamentului pentru Maroc am fost într-o lungă tură pe Vârful Suru din Făgăraș. Urcarea a fost pe Culmea Moașei, pe la cabana Suru și apoi, traversând Căldarea Găvanu, am urmat o muchie directă către vârf. Deși nu are ”decât” 2281m, Vârful Suru este izolat în vestul Făgărașului, iar traseele spre el sunt lungi și istovitoare.

Am lăsat un nou album ”România Sălbatică” la cabană pentru cei dornici de carte.

Ne-am reîntors în Bucegi, la alpinism. Am urcat uriașa vale a Mălinului și am coborât pe Valea Priponului, inclusiv pe firul inferior aflat sub Brâul Priponit.

Un traseu pe care îl parcurgem frecvent iarna sau pe zăpadă, a fost ținta noastră pentru o zi superbă de sfârșit de primăvară: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Nu atât oferta Leaotei este tentantă la acest traseu, cât, mai ales, priveliștea Bucegiului vestic este copleșitoare.

Din nou pentru părinți și copii am revenit în Bucegi pe ruta de traversare: Căminul Alpin-Poteca Munticelului-Poiana Coștilei-Pichetul Roșu-Cabana Diham-Gura Dihamului-Căminul Alpin. Poieni, luminișuri, peisaje spectaculoase, dar și o cabană primitoare au făcut din acest traseu lung o bucurie pentru toată lumea, cu mic, cu mare.

A venit vremea primei drumeții din luna mai pentru persoane însoțite de câini. În colaborare cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures am ales Bucegii și tura: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu 2507m-Vârful Bucura 2500m-Culmea Doamnele-Stâna din Doamnele-Telecabina Peștera. Am avut cu noi border collie și alabay, dar s-au împăcat foarte bine și au făcut senzație la Omu, toată lumea vrând să facă poze cu ei.

Pentru a nu sta pe loc am urmat un curs de trei zile de prim ajutor în caz de accidente montane (și nu numai) la SMURD Târgu Mureș.

Sezonul cald a prilejuit și prima tură alături de Conservation Carpathia. Cu doi turiști britanici, pasionați de natură, am petrecut două nopți la observatorul Bunea din Făgăraș. Tura de drumeție a fost pe Valea și Piciorul Comisu, către observatoarele Comisu I și II și Vârful Lerescu.

Am avut bucuria de a vedea seara urs și mistreț, iar pe tot parcursul zilei zeci de păsări, insecte, amfibieni, dar și flori sau peisaje grandioase.

A venit și vremea turei anului: Munții Atlas, Vârful Toubkal. Cel mai înalt munte din Africa de nord, Djebel Toubkal 4167m, a fost urcat în două zile. Prima noapte a fost la Refugiul Tamsult, iar a doua la Refugiul Toubkal (Les Mouflons). Mai sus de această tabără am întâlnit zăpadă, penitentes (ace de gheață verticale), dar și zăpadă proaspătă.

Vârful a fost atins după 5 ore de urcare, în zori. Coborârea către satul berber Imlil (Imleel) a fost pe altă rută, ocazie cu care s-a putut interacționa cu localnicii atât de primitori și ospitalieri.

Au urmat alte două zile în Deșertul Merzouga, unde cămilele au fost de bază. Noaptea în cort, apusul și răsăritul printre și peste dune, liniștea întreruptă doar de chemările păstorilor sau de muzica tribală în surdină, au completat această experiență aproape inițiatică.

Valea Dadesh cu cheile și cetățile sale, dar și cu siturile fosilifere ne-au făcut să nu uităm niciodată Marocul.

Pe plaiurile noastre am urcat pe Vârful Scara 2422m prin Valea Ciubotea și am coborât pe Culmea Țigănești-Clincea. Zăpada din zona Turnurilor ne-a pus ceva probleme, dar cu colțari am trecut în siguranță.

Am încheiat o lună foarte plină cu o plimbare cu cățeii prin Leaota, plimbare în care am admirat și primii rododendroni înfloriți. Nici chiar ploaia de la final, care ne-a udat ciuciulete, nu a șters impresia unei ieșiri reușite. Traseul a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur.