A venit, cu pași timizi, dar incontestabili, iarna. Cel puțin la peste 2000m altitudine unde avem noi de lucru cu predilecție. Acolo avem noi biroul…

Primele ninsori, temperaturile modeste, dar și lipsa riscului de avalanșă și vremea senină ne-au permis să începem sezonul de iarnă cu câteva trasee estetice.

După o drumeție în Ciucaș pe Culmea Bratocea și vârful principal (1954m), unde am găsit gheață și zăpadă cu crustă numai bune pentru mersul cu colțari, ne-am orientat către altitudini mai mari (Bucegi și Retezat). Nu pentru că am disprețui munții mai scunzi ci din simplul motiv că zăpada se gășeste mai lesne acum acolo sus.

Bucegi: Hornul mare Mălăiești – Culmea Țigănești – Lacul Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. S-a putut merge fără probleme cu colțarii și pioletul pe zăpada înghețată și sigură din punct de vedere al avalanșelor. Un traseu frumos și destul de greu practicabil în sezonul cu zăpadă mare, acum a fost o plăcere să-l parcurgem în siguranță. Am ’’prins’’ un culoar abrupt pe care am coborât din creastă către lac, o frumusețe de rută pe care mai încolo (după ninsorile ce vor veni ) am fi visat-o doar.

Retezat: Vârful Retezat prin Valea Ștevia și Șaua Lolaia au ’’picat’’ exact de 1 decembrie, ziua națională. O fi fost zi națională, dar Uriașul-cu-ochi-albaștri nu s-a sinchisit de asta și ne-a întâmpinat cu ceață deasă și vânt puternic. A vrut să ne arate că el este aici dinaintea noastră, probabil. Fără să fie zăpadă mare, dar cu gheață și viscol, a fost o tură lungă și solicitantă. Așa cum îi stă bine unei ture de iarnă.

Am completat ieșirea în Retezat cu traversarea de la Complexul Râușor la fosta cabană Pietrele (peste Șaua Ciurila) și cu vizite la Cetatea Colț (care l-a inspirat pe Jules Verne pentru romanul Castelul din Carpați) și Cascada Lolaia.

N-o să închei înainte de a spune două vorbe despre ultima tură de cățărare pe stâncă din 2018, probabil. În marile masive din zona noastră (a Branului) ninsese deja și nu mai era deloc plăcut să te cocoți pe piatra udă și cu pojghiță de gheață. Piatra Craiului, Bucegii, Postăvaru au închis porțile pentru această activitate.

Dar ne-au rămas munții-din spatele-casei și anume Măgurile Branului. Pitonați parțial și amenajați în zona satului Măgura (Faleza mare și cea mică) mai au încă zone de care nu se interesează multă lume. Partea dinspre Tohănița nu a fost amenajată deși are pereți înalți și este foarte interesantă.

Am petrecut o zi de toamnă târzie cățărându-ne și rapelând pe un calcar uscat și solid. Se pot improviza diverse rute, ceea ce pune și imaginația la încercare oferind experiențe agreabile la altitudinea de 1300m. Nu este nevoie de ghețari și vârfuri faimoase pentru a te simți bine. Natura în diversitatea ei, inclusiv în Carpați, este un motiv suficient.