Bilanțul lunii iunie 2021

Cum altfel putea începe vara decât cu o tură de iarnă? Pentru că pe 2 și 3 iunie exact așa a fost!

2 iunie – o tură de alpinism în Piatra Craiului pe ruta: Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase. O traversare de la vest la est, cu plecare din Plaiul Foii și coborâre la cabana Curmătura.

A doua zi (3 iunie) am parcurs un alt traseu în același masiv, tot în condiții de iarnă: Cabana Curmătura-Padinile frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Vârful Turnu.

Ambele ture au fost efectuate cu echipament specific sezonului (colțari, piolet, ham și cască). Au fost parcurse în condiții de vreme dură, cu ceață și viscol în zonele de creastă.

A urmat o tură de drumeție în nordul Munților Ciucaș (Valea Dălghiului-Mâna Dracului-Vârful Ciucaș-Șaua Tigăilor-Turnul Goliat-Șaua Teslei-Valea Dudului-Valea Dălghiului). Formațiunile stâncoase ale acestui mic, dar pitoresc, masiv sunt atracția principală, iar sălbăticia zonelor parcurse este greu de descris în cuvinte.

Un weekend l-am dedicat apoi pregătirii cu Formația Salvamont Argeș. S-au repetat câteva tehnici și manevre de coardă, am făcut exerciții și antrenamente comune.

O tură de alpinism și drumeție pe trasee nemarcate în Piatra Craiului a urmat itinerariul: Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski-Plaiul Foii. Coborârea de la Malul Galben a fost directă, prin două rapeluri.

Cu Picior de plai am însoțit un grup de pasionați ai drumeției pe ruta: Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara-Dragoslavele. Ploaia care a durat 3 ore nu ne-a descurajat și am fost răsplătiți în a doua jumătate a zilei de o vreme senină și caldă.

Cotloanele rar umblate ale Leaotei, dar și frumusețea caselor tradiționale din Dragoslavele au contribuit ambele la o experiență inedită.

A venit rândul unui alt mic masiv vecin cu Făgărașul. Munții Ghițu, un satelit sudic al marilor munți amintiți mai sus, oferă perspective minunate și unice asupra zonelor înconjurătoare de pe micile sale vârfuri sălbatice. Așa este și cazul vârfului Albina de numai 1373m, dar care, prin poziția sa, este un adevărat punct de belvedere.

Vremea extrem de ploioasă caracteristică lunii iunie ne-a chinuit un pic pe traseul Hotel Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu și retur. Însă reprizele de ploaie rece, vânt puternic și ceață deasă nu au umbrit deloc frumusețea excursiei. Cascada Obârșiei este spectaculoasă în acest sezon, de asemenea.

Sudul Pietrei Craiului, mai exact ultimul brâu din șirul Brâul Ciorânga Mare-Brâul de mijloc-Brâul Roșu a prilejuit întâlnirea cu această zonă mult mai puțin frecventată, cu multe pasaje aeriene și pustietăți parcă neatinse de om.

Retragerea a fost prin poienile și pădurile Tămășelului și ale Curmăturii Foii.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) a umplut câteva zile de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului. Suntem mândri că putem pune umărul la protejarea mediului sălbatic, iar animalele din ariile de care ocupă fundația (urși, zimbrii, vulpi etc) sunt extrem de relaxate și sănătoase.

Am revenit pentru o zi în Abruptul Ialomițean al Bucegilor urcând din nou Valea Obârșiei (Ialomiței), dar fără a mai atinge Vârful Omu. Coborârea am optat să o facem pe Valea Șugărilor, fir paralel, dar nemarcat și mult mai puțin cunoscut.

Unui scurt antrenament cu Scott pe Măgurile Branului i-am alocat o zi alături de FPOA. Căldurile excesive am chinuit atât căinii cât și oamenii transformând plimbarea într-o tură de forță.

Și, pentru că rododendronul este în această perioadă la apogeul înfloririi, am ales un traseu în care pot fi admirați cu ușurință. La liminta dintre masivele Leaota și Bucegi, ruta Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Moieciu de sus este un adevărat el dorado al amatorilor de fotografii cu aceste plante deosebit de frumoase.

Și pentru că pe firele văilor zăpada mai persistă încă grație iernii generoase, am organizat o tură de alpinism în Bucegi cu urcare pe Valea Bucșoiului și coborâre pe Valea Morarului. Pentru că partenerul a fost foarte bine pregătit am reuțit să realizăm tura în 6 ore. A presupus peste 1400m diferență de nivel și pasaje tehnice de dificultate medie.

Am încheiat prima lună de vară în Făgăraș unde cam așa s-au desfășurat lucrurile:

Ziua 1: Cabanele din zona Piscul Negru-Valea Călțunului-Lacul Călțun-Strunga Doamnei-Vârful Negoiu (2535m) și retur.

Ziua 2: Cabana Capra-Valea Fundul Caprei-Fereastra Zmeilor-”La trei pași de moarte”-Vârful Arpașul Mic (2461m) și retur.

În zona dintre Portița Călțunului și Strunga Doamnei, dar și pe mici pasaje după Strungă am utilizat colțari pentru a trece limbile de zăpadă înghețată.

Bilanțul lunii mai 2020

Sfârșitul stării de urgență a coincis cu sfârșitul iernii. Luna aprilie am petrecut-o, ca majoritatea iubitorilor de munte, departe de locurile noastre preferate. E lesne de dedus nerăbdarea cu care am început luna mai, luna renașterii activității noastre.

Nu a fost nici pe departe ritmul susținut din celelalte epoci ante-pantemie, dar o să povestim cu plăcere despre ce am realizat, mai ales că perioada de izolare a sporit convingerea că trebuie să ne bucurăm de ocaziile care ni se oferă și ar fi înțelept să fim mai puțin răsfățați și pretențioși.

După câteva zile de ninsoare Ciucașul nu avea risc de avalanșă precum masivele mai mari (Bucegi, Făgăraș etc). Așa că ne-am orientat către o zonă pe care nu o explorasem până atunci: Muntele Tesla. Ne făcea cu ochiul de mai multă vreme, dar acum i-a venit rândul. Fiind plasată relativ aproape de drumul național și de cabana Babarunca, Tesla este un apendice al Ciucașului. Deși așa stau lucrurile din punct de vedere geografic, geologic este diferit ca rocă și compoziție. Astfel, aici avem calcar, spre deosebire de restul masivului care este alcătuit din conglomerat.

Am petrecut o zi lungă de mai în pustietate absolută, cățărându-ne pe pereții mai mari sau mai mici din zonă. Nu am avut altă companie decât un urs și câteva capre negre.

Părosu’ la el acasă

Vârful Tesla se înalță abia un pic peste 1600m altitudine, dar are multe posibilități de cățărare mai lungă sau mai scurtă. Profitând de vremea excelentă de primăvară am improvizat cîteva trasee de grad 5-6 în manșă.

Am făcut și câteva rapeluri, am urcat și în punctul cel mai înalt, dar mai ales am hotărât să revenim pentru celelalte zone neatinse acum. Am părăsit ca vrăjiți zona, dar ne-am trezit rapid în pădure când ne-a izbit barbaria defrișărilor.

Au urmat câteva zile de pauză apoi am organizat trei ture pe văile din Bucegi la colțari și piolet. Este activitatea tradițională de primăvară pentru noi. Lucurile s-au desfășurat după cum urmează:

1. Urcare pe Valea Bucșoiului, coborâre pe Valea Morarului (vreme închisă, valea Bucșoiului în proporție de 90% acoperită de zăpadă înghețată, vânt și viscol pe creastă).

2. Urcare pe Valea Mălinului, coborâre pe Valea Priponului (vreme perfectă, soare și senin, valea Mălinului acoperită în proporție de 70% de zăpadă, săritorile descoperite în partea de jos).

3. Urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului (vreme închisă, ploaie și ninsoare pe etaje de altitudine, valea Morarului în proporție de 60% acoperită de zăpadă). A fost atins și Vârful Omu (2507m).

Coborârile pe Valea Cerbului și pe Valea Priponului au fost parțial pe iarbă, fără zăpadă și fără probleme tehnice deosebite. Un amănunt interesant a fost prezența unei ursoaice cu trei pui pe Brâul de mijloc al Morarului. De fapt, a fost așa: capre negre pe Brâul de sus și urși pe Brîul de mijloc. Noi, oamenii, pe firul văii. Cam asta este ierarhia…

La capitolul drumeție am ales un alt loc în care nu mergem prea des: Munții Măcinului. Pe durata a trei zile pline am parcurs traseele de pe Culmea Pricopanului și am atins Vârful Țuțuiatu (cel mai înalt cu 467m altitudine), Vârful Cheia (260m), Vârful Vraju (337m) și am ”cercetat” traseele tematice. Profitând de temperaturile suportabile (vara nefiind încă instalată) am petrecut momente foarte plăcute în cei mai vechi munți din țară. O zonă particulară, cu mult granit, cu faună și floră specifice, un parc național foarte bine îngrijit și iubit, Măcinul este surprinzător și se plasează foarte bine în categoria: mari munți mici.

Am încheiat luna în cea mai iubită zonă a noastră: Bucegi-Piatra Craiului.

Pe un mixt perfect (stâncă-zăpadă) specific acestei perioade a anului (mai ales în ultima vreme) am urcat Valea Gălbenele firul principal și am coborât pe firul secundar. Ploaia ne-a ocolit, ea fiind prezentă doar la TV, din fericire. Stânca udă și bucățile mari de zăpadă dintre săritori au adus ascensiunii un plus de spectaculozitate binevenit.

Chiar pe 31 mai am reluat colaborarea cu Picior de plai, întreruptă de starea de urgență. Cu doi clienți la un ghid, respectând legea, am urmat traseul: Valea Crăpăturii-Vârful Turnu-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.

Ciucaș, cel mai mare munte mic

Cu ’’doar’’ 1954m Ciucașul este, fără discuție, un munte cu altitudine relativ joasă în Carpații noștri. Dar ar fi o dovadă de superficialitate dacă am lua în considerare, pentru calificativul ’’interesant’’, doar altitudinea. Multitudinea de forme stâncoase deosebite, unice chiar, varietatea florei alpine, clima aspră care face iernile să fie redutabile și multe altele, ar întregi o descriere despre acest masiv, fără a spune, nici pe departe, totul.

Întâlnim aici, fie pe poteci marcate, fie pe drumuri mai puțin umblate, megaliți emblematici pentru Ciucaș: Turnul Goliat, Tigăile sau Țiglăile, Turnul de aramă, Mâna Dracului, Sfinxul Bratocei, Turnul Roșu și Turnul Căprioarei sunt doar câteva. Termenul de ’’turn’’ ne duce cu gândul la o cetate. Da, poate, dar nu este o cetate în ruină, construită de mâna omului și, deci, predestinată efemerului, ci una, dacă nu eternă, măcar durabilă.

Omul a dat doar denumirile, uneori controversate. Cazul Tigăilor este un bun exemplu. Grupul de stânci cu acest nume nu are deloc formă de tigaie sau, mă rog, așa cum sunt îndeobște tigăile de uz casnic. În unele lucrări apare, însă, termenul de Țiglăi pentru aceeași zonă, substantiv care înseamnă ’’sticlete’’ (de la ’’țiclete’’ sau ’’țiglete’’). Un pic altceva. Nu am numărat cu atenție sticleții din această parte a Ciucașului, dar cu siguranță sunt mai numeroși decât tigăile. Sau, în orice caz, ar fi premise să existe.

Alt lucru interesant despre Ciucaș este că, deși este minuscul în comparație cu marile masive din Meridionali, are o populație de capre negre stabilă. Nu se pot vedea decât rar pe traseele circulate, dar acestea nu ocupă decât o mică parte din suprafața muntelui.

Iernile aspre, tipice Carpaților de curbură din care face parte și Ciucașul, cu viscole puternice și zăpezi mari, îmbracă orice detaliu în chiciură, dându-i un aspect incredibil de spectaculos. Orice piatră, orice brăduț sau ienupăr devine o operă de artă după perioade cu ceață, vânt și zăpadă.

Pasionați de acest mare munte mic, îl vizităm în fiecare iarnă destul de des (nu atât pe cât ne-am dori). Am ajuns să-i cunoaștem atât zonele accesibile tuturor (vârfurile principale, culmile marcate) cât și cotloanele cele mai ascunse (brânele expuse, culoarele înguste, crestele aeriene).

Am făcut de-a lungul timpului și traseele de alpinism din zonă și iarna mergem des la ski de tură sau drumeții pe rachete de zăpadă. Dar nu disprețuim nici rutele turistice marcate.

Pentru începutul iernii am ales un traseu în circuit cu plecare și întoarcere în zona cabanei Babarunca. Astfel, am urcat pe Piciorul Teslei, poiana Teslei (munte de o formă cu totul particulară pentru Ciucaș), am trecut pe sub Turnul Roșu și Turnul Goliat pentru a ajunge în Șaua Tigăilor sau Țiglăilor. Vârful Ciucaș a fost plăcerea supremă, iar coborârea pe Valea Babaruncăi, cu cheile ei interesante, au încheiat o zi de mers exclusiv pe zăpadă. La acest moment al iernii zăpada nu este mare, deci nici risc de avalanșe nu a fost, dar gheața și crusta dură au reclamat utilizarea colțarilor la urcarea pe vârf și coborârea în vale.

Așteptăm epoca marilor zăpezi în care vom reveni aici cu rachete sau skiuri de tură.