Bilanțul lunii februarie 2023

Aproape ne temeam că iarna s-a dus și nu am apucat să schiem cumsecade! Dar luna februarie a făcut tot posibilul să ne contrazică, oferindu-ne o cantitate de zăpadă nesperată, cel puțin în prima parte.

Am început cu două ture de ski alpin la Predeal unde pârtiile s-au prezentat în condiții foarte bune, cu zăpadă naturală, dar și cu temperaturi scăzute. Nu este vorba despre un domeniu foarte vast, cel mult trei sau patru pârtii, dar poziționarea avantajează Predealul din punct de vedere al skiului.

Apoi, profitând de pulver-ul căzut din belșug în primele zile ale lunii am organizat două excursii identice de ski de tură.

Ruta a fost de fiecare dată aceeași: Zona Cioplea–Cabana Susai-Clăbucetul Azugii-Valea Limbășelul Mic–Cabana Gârbova-Clăbucetul Taurului (tur-retur)-pârtia Cocoșul-Poiana cu brazi–Cioplea (distanța parcursă: 21 km).

Intercalată a fost și o tură de picior în Ciucaș. Mai exact de la cabană la Vârful Ciucaș și retur. Vremea a fost închisă, aspră, cu ceață și vânt, dar am reușit să o ducem la bun sfârșit.

Oarecum în sincron cu escapadele de ski de tură precedente, am realizat și o ieșire pe rachete de zăpadă. Parcursul a fost: Zona Cioplea–Cabana Susai-Clăbucetul Azugii-Valea Limbășelul Mic–Cabana Gârbova-pârtia Clăbucet-Predeal. S-a putut vedea diferența mare dintre cele două tipuri de activități: mersul pe rachete versus skiul de tură. Mai greoaie la urcare, fără avantajul coborârii rapide, rachetele rămân totuși un excelent mod de deplasare iarna în zone puternic înzăpezite.

După alte câteva zile de ninsoare din belșug am revenit pe rachete de zăpadă. Ne-am propus și am realizat un traseu lung, după cum urmează: Predeal-drum forestier Joița-Valea Leuca-Valea Iadului-Cabana Dihamul Militar-Șaua Baiului-Cabana Steaua-Culmea Forban-Gâlma Mare-Predeal (19km). Incredibila calitate a zăpezii tip zahăr a fost sarea și piperul (sic!) acestei excursii de iarnă veritabilă.

Revenind la skiul de tură am schimbat puțin locul. Ne-am mutat spre est un pic și am ales simpaticul masiv Piatra Mare. Ruta: Timișul de sus-Cascada Tamina-Coada Pietrei Mari-Vârful Piatra Mare și retur. Liniște totală, zăpadă foarte bună și multe urme de urs. Cam așa am putea descrie această ieșire.

Am dat un pic de atenție și zonei noastre traversând într-o zi geroasă și însorită Măgurile Branului. Traseul a fost abordat de la Castelul Bran și, peste Vârful Măgura Mare, am terminat creasta aceasta deosebit de frumoasă la Zărnești. Am putut admira Bucegii și Piatra Craiului, dar și Țara Bârsei și Culoarul Rucăr-Bran.

A urmat ceva de mai mare anvergură: atelier de inițiere în ski de tură în Bucegi cu baza la cabana Dichiu.

Ziua 1: Cota 1200-Drumul de vară-Șaua Dorului-Variantă-Valea Izvorul Dorului-sub Vârful Vânturiș-Cabana Dichiu;

Ziua 2: Cabana Padina-spre Șaua Strungulița-sub Vârful Tătaru și retur; Cabana Dichiu-Vârful Vânturiș și retur;

Ziua 3: Cabana Dichiu-drum Transbucegi-Valea Izvorul Dorului-sub Vârful cu dor-Variantă-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1200.

Participanții au învățat să urce pe skiuri cu piei de focă, să traverseze pante cu diverse înclinații. Au prins tehnica de coborâre prin diverse tipuri de zăpadă, au fost oferite informații despre nivologie și avalanșe. Am prezentat multe piese de echipament esențiale pentru skiul de tură.

Pe un vânt turbat, care a paralizat domeniul schiabil de la Sinaia, ne-am încumetat să parcurgem pe skiuri de tură traseul: Cota 1200-Drumul de vară-Șaua Dorului–Variantă-Valea Izvorul Dorului și retur.

A urmat o ieșire externă, la frații noștri de la sud de Dunăre bulgarii. O clasică tură de alpinism în Munții Rila pe Vârful Musala (2925 m). Sub amenințarea furtunii am pornit la 4 dimineața de la cabana Iastrebets și am atins vârful la prima oră a dimineții. Întoarcerea am făcut-o integral pe jos până la Borovets, pe o diferență de nivel de 1900m.

Am încheiat luna cea mai scurtă a anului printr-o zi combinată ski de tură și ski off-piste.

Skiul de tură din Bucegi a fost: Cabana Padina-Vârful Tătaru și retur.

Skiul off-piste: zona Sinaia prin zonele Lăptici, Valea lui Carp, Papagal și Târle.

Bilanțul lunii ianuarie 2023

Anul a început bine, optimist am putea spune, cu o tură pentru familii cu copii în Piatra Craiului.

Traseul a plecat din satul Șirnea și ne-a purtat spre Curmătura Groapelor, Mormântul Florichii, poiana Grind și stâna din Grind. De menționat ar fi și că în această excursie a fost plantat un brăduț de Crăciun care, astfel, s-a întors acolo unde îi este locul.

Apoi am pornit într-o altă tură care a avut ca destinație Vârful Neamțu din munții cu același nume. Parte din marele lanț al Munților Baiului sau Gârbovei, acest vârf de 1923m este izolat și sălbatic ca mai toată zona înconjurătoare. Traseul nostru a fost: Valea Azugii-Cantonul Ritivoi-Lacul Găvan-Vârful Turcu-Șaua Paltinului-Vârful Neamțu 1923m-Piciorul Neamțu-Valea Azugii.

Un alt colț pustiu și rar umblat este și Muchia Cheii din Masivul Postăvaru. Pe o vreme aspră cu viscol și ploaie transformată în ninsoare, vânt puternic și vizibilitate redusă am reușit să parcurgem o porțiune din această creastă surprinzătoare. A fost o recunoaștere pentru primăvară când intenționăm să terminăm traseul care duce din Valea Râșnoavei pe Vârful Postăvaru, trecând peste pereții din Cheile Râșnoavei, inclusiv peste Peretele Animalelor.

Apoi ne-am reîntors în Neamțului-Baiului pentru a repeta traseul de pe 3 ianuarie. O surpriză plăcută ne-a așteptat: un praf de zăpadă care a făcut totul mai alpin și mai interesant. Totodată am văzut mult mai bine și urmele urșilor din zonă. Mari sau mici, pui sau adulți ne dorim să fie sănătoși și mereu activi, ei fiind indispensabili pentru ecosistemul din Carpați.

Pentru că suntem implicați activ în educația montană am organizat un atelier cu tematica drumeție de iarnă în Munții Bucegi (Valea Mălăiești, zona Colțul Ziliștea). Au fost exersate tehnici de mers cu și fără rachete de zăpadă, gheare și colțari, au fost bătute urme și folosite bețele de tură în mod corect. Nu numai atât ci și multe altele cum ar fi: orientare cu harta și busola, noțiuni de nivologie (studiul zăpezii), trasee și marcaje turistice au fost temele acestui atelier. A fost o bună și solidă bază de plecare pentru următoarele ateliere de alpinism de iarnă.

Alpinismul și-a găsit locul său în programul nostru și, astfel, am dedicat o zi lungă unui traseu (sau mai multora combinate) în Piatra Craiului. Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu Smirdar-Muchia Țimbalului Mare-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura. Vântul puternic adusese multă zăpadă în zona săritorilor văii, crease plăci în locurile deschise, iar pe creastă deja formase cornișe. A fost o tură tehnică de traversare de la vest la est.

În cadrul modulului de iarnă al SGLM (Societatea Ghizilor și Liderilor Montani) a fost urcat vârful Pietrosul Rodnei 2303m în condiții de iarnă veritabilă. Tot în cadrul acestui stagiu de pregătire au fost și alte puncte: bivuacul iarna, căutarea și sondarea în avalanșă, orientarea.

La cabana Padina din Bucegi am realizat primul atelier de inițiere în alpinism de iarnă din acest sezon. Temele au fost aceleași ca în fiecare an: mersul cu colțari și piolet, frânarea și oprirea alunecării pe pantele de zăpadă cu ajutorul pioletului, rapelul, manevrele de coardă, lansarea și filarea partenerului de coardă, studiul zăpezii și al avalanșelor (căutare, sondare, dezgropare a victimelor). Am dat foarte mare importanță și istoriei alpine, s-au trecut în revistă gradele de dificultate, s-au învățat și aplicat nodurile specifice alpinismului și participanții s-au familiarizat cu echipamentul și termenii dedicați acestei activități atât de complexe.

O clasică drumeție de iarnă (cu accente de alpinism la nivel debutant) a fost în Ciucaș. Ruta consacrată: Cabana Muntele Roșu-Vârful Gropșoarele-Vârful Zăganu-Stâna Zăganu-Cheia- Cabana Muntele Roșu a dat ocazia utilizării pioletului și colțarilor, fapt care a ridicat gradul de spectaculozitate al zilei. Urcarea pe cele două vârfuri importante din zonă, Zăganu 1817m și Gropșoarele 1883m, a prilejuit tururi de orizont și nenumărate fotografii.

Pe o vreme în care nu se putea face altceva (cu vânt foarte puternic și ninsoare viscolită) am urcat de la Complexul turistic Sâmbăta la cabana Valea Sâmbetei și apoi până sub Fereastra Mare. Aici condițiile meteo au impus retragerea, dar experiența unui traseu în Făgăraș iarna este oricum una deosebită. Totodată am putut să ”admirăm” și avalanșele scurse în căldarea Sâmbetei.

Ne-am îndreptat apoi către un alt ”gigant” al Meridionalilor: Retezatul. Aici, pe parcursul a două zile cu zăpadă imensă și vreme nu tocmai prietenoasă, am urcat pe rachete de zăpadă Vârful Piatra Iorgovanului (2014m). O altă zi a fost dedicată Văii Scorota unde s-a urcat până la cota care a fost considerată sigură pentru grup din punct de vedere al avalanșelor. Aceste repere importante și cunoscute sunt localizate în Retezatul Mic, o zonă complet specială și particulară a Masivului Retezat.

Perla a fost un urs care și-a părăsit bârlogul pentru a ne încânta cu eleganța sa de Rege al Carpaților.

Pentru că ne era dor de această zonă unică care este Piatra Craiului am parcurs traseul de traversare din Poiana Zănoaga peste Vârful Piatra Mică până în Șaua Crăpăturii. De menționat că am urmat creasta matematică, neocolind pe poteca marcată obstacolele întâlnite, fapt ce a reclamat utilizarea corzii pentru asigurarea clienților pe unele pasaje.

Am revenit la rachetele de zăpadă și am ales pentru această activitate specifică iernii traseul Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Grupul nostru s-a împărțit în două de pe Bucșa, o parte a coborât, iar cealaltă a continuat prin Șaua Strungulița către Șaua Strunga. Din echipă nu puteau să lipsească și cățeii noștri border collie Scott și Enya.

A doua zi, pe o vreme perfectă (cu soare plus ger), dar și pe o zăpadă minunată am revenit aici unde am parcurs ruta Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Valea Bângăleasa-Moeciu de sus pe skiuri de tură. Zăpada de tip pulver a fost o bucurie la coborâre. Tura fost deosebit de frumoasă și ne-a redat speranța că iarna nu a cedat.

Am încheiat luna cu o excursie pe rachete de zăpadă în aceeași zonă, cu ținta Vârful Bucșa 1846m, de data aceasta pe viscol și ceață. Dar muntele poate fi frumos în orice condiții dacă respecți regulile și rigorile sale.

Sperăm ca luna februarie să aducă și mai multă zăpadă pentru că planurile pe care le avem sunt variate și legate indisolubil de aceasta.

Bilanțul lunii septembrie 2022

Luna septembrie a fost una a ieșirilor în munții din afara României.

Am debutat cu o tură în Munții Olimp, cei mai înalți din Grecia și bine cunoscuți din scrierile despre mitologia antică.

Fără zei și alte entități mistice Olimpul rămâne un munte deosebit de spectaculos și ofertant, mai ales dacă este abordat pe rute ocolitoare.

Noi am urcat pe parcursul a trei zile (două nopți) astfel:

Ziua 1: Litochoro-Canionul Enipeas-Cabana Prionia (1000m)-Refugiul Spilios Agapitos (Refugiul A) aflat la 2100m altitudine.

Ziua 2: Refugiul Spilios Agapitos (Refugiul A)-Refugiul Christos Kakalos (2650m)-Platoul Muzelor-Refugiul Giosos Apostolidis (2697m). În acea zi, după amiază, am mai urcat și vârfurile Toumba (2785m) și Profitis Ilias (2803m).

Ziua 3: Refugiul Giosos Apostolidis-Poteca Zonaria-Hornul Louki-Vârful Mytikas (2917m)-Poteca Zonaria- Refugiul Giosos Apostolidis. După o scurtă pauză de masă la refugiu am coborât la Litochoro (aflat la altitudinea de 300m) peste vârful și creasta Skourta (2476m) și pe la Refugiul Petrostrouga (1940m), apoi la Gortsia și Litochoro.

A urmat o întâlnire de 4 zile a membrilor SGLM în Piatra Craiului la care am fost prezenți.

Am revenit în activitate cu o tură pe trasee nemarcate, cu accente de alpinism pentru începători, în Bucegi. Traseul a fost: Crucea Caraiman-Brâul Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului.

Ambele brâuri permit cunoașterea foarte bună, deși incompletă, a celor două mari grupe muntoase din Bucegi (Coștila și Caraiman). Fără probleme tehnice deosebite ele presupun lipsa fricii de înălțime și un exersat simț al orientării. Pentru a mai diversifica puțin traseul de coborâre am optat pentru a rapela peste cele câteva săritori din zona inferioară a Văii Priponului.

Ne-am reîntors în Făgăraș pentru o tură care doar în aparență este de rutină: drumeție în zona sălbatică din estul acestui masiv. Scopul este, ca de fiecare dată, observarea faunei locale (urs, căprioare, mistreț, păsări de pradă etc), dar și urcarea pe vârfurile Lerescu (1690m), Comisu (1884m) și Luțele (2176m). Totul a fost alături de Conservation Carpathia.

O altă tură de alpinism clasic în Bucegi a urmat ruta: Căminul Alpin-Refugiul Coștila-Brâna aeriană-Creasta Văii Albe-Brâul mare al Coștilei-Valea Scorușilor-Valea Gălbinele-Hornul dintre fire-Refugiul Coștila-Căminul Alpin. O tură tipică de Bucegi, parcursă de noi de zeci de ori, dar care are același farmec de fiecare dată.

A urmat o replică a turei în Maroc din perioada mai-iunie. Am parcurs cam aceleași zone, am urcat aceleași vârfuri și am vizitat aceleași locuri. Singura diferență a fost că zăpada a lipsit, dar a fost înlocuită de un vânt înghețat fix în ziua în care era programată urcarea pe vârf. Acest detaliu a complicat lucrurile, dar am reușit să ne îndeplinim obiectivul.

O să reproduc mai jos ce am scris atunci pentru că nu există suspiciunea plagiatului și oricum nu mă pot exprima mai bine decât atunci:

Prima noapte a fost la Refugiul Tamsoult, iar a doua la Refugiul Toubkal (Les Mouflons).  

Vârful a fost atins după 5 ore de urcare, în zori. Coborârea către satul berber Imlil (Imleel) a fost pe altă rută, ocazie cu care s-a putut interacționa cu localnicii atât de primitori și ospitalieri.

Au urmat alte două zile în Deșertul Merzouga, unde cămilele au fost de bază. Noaptea în cort, apusul și răsăritul printre și peste dune, liniștea întreruptă doar de chemările păstorilor sau de muzica tribală în surdină, au completat această experiență aproape inițiatică. Valea Dades cu cheile și cetățile sale, dar și cu siturile fosilifere ne-au făcut să nu uităm niciodată Marocul.

Am fost apoi solicitați de o firmă pentru a le prezenta unor jurnaliști străini peisajele tipic carpatine și am optat pentru o tură în jurul Sinaiei, o zonă încărcată de istorie, cultură și atmosferă deosebite.

Că tot vorbeam de ture ”istorice” o zi în Bucegi nu poate să nu includă două trasee emblematice: Valea Jepilor-Drumul Urlătorilor. Greșit numită ”Jepii Mici”, Valea Jepilor sau Valea Caraimanului desparte Muntele Caraiman de Muntele Jepii Mici având un parcurs accidentat și abrupt.

Poteca Schiel însoțește Creasta Urlătorilor după ce traversează văi de abrupt precum Valea Seacă dintre Clăi, Urlătoarea Mică și Valea Comorilor. A fost construită și amenajată de frații Schiel, industriași germani cărora li se datorează întemeierea Bușteniului. La rândul ei este denumită eronat ”Jepii Mari”. Aceste porecle creează confuzii și nu fac decât să complice orientarea în teren.

Deși suntem mai puțin activi în zona aceasta, se mai întâmplă totuși să avem colaborări pe partea de turism cultural. Am fost rugați de World Sinergy Travel să însoțim un grup de turiști americani și britanici într-un tur istoric al Brașovului.

Clasicele obiective precum Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească au fost admirate și fotografiate de multiple ori în cadrul acestui tur cultural de succes.

Pentru a mai schimba zona am propus un Ciucaș mai puțin umblat și frecventat. Zona Valea Stânei-Traseul Cheile Pârâului Alb-Culmea Văii Stânei-Cheile Văii Stânei-cabanele din Valea Stânei.

De o sălbăticie legendară Cheile Pârâului Alb desparte Culmea Stâncoasă de Culmea Șuvițelor pe un parcurs aerisit și foarte lizibil. Întoarcerea prin Cheile Văii Stânei este extrem de pitorească la acest ceas de toamnă.

Nu prea am mai făcut în ultimul timp ture de trail running (alergare montană) așa încât am considerat că a venit momentul.

Am ales ruta: Gara Predeal-Valea Joița-Unitatea militară Predeal Vânători de munte-Clăbucetul Baiului-Muchia Lungă-Valea Grecului-Gara Azuga-Clăbucetul Taurului-Cabana Gârbova-Valea Limbășel-traseu Clăbucetul Azugii-Cabana Susai-Cioplea-Gara Predeal  (32km).

Foarte solicitantă această activitate, dar care permite parcurgerea mai multor zone care altminteri nu pot fi străbătute ”la pas” decât în multe ore de drumeție.

Pentru că mereu sunt turiști străini care doresc să cunoască sălbăticia Carpaților am încheiat luna cu un nou tur alături de Conservation Carpathia în zona estică a Făgărașului.

Așteptăm cu interes luna octombrie care este, statistic vorbind, cea cu vremea (să sperăm!) foarte stabilă. Vom avea multe alte experiențe de împărtășit cu voi.

Bilanțul lunii aprilie 2022

Am deschis luna cu ziua păcălelilor în Piatra Craiului unde am urcat pe Vârful Turnu dinspre cabana Curmătura cu revenire pe același traseu. Nu a fost propriu-zis o tură grea, dar ploaia cu tunete și fulgere, zăpada apoasă și grea nu ne-au permis să realizăm un circuit așa cum ne-am fi dorit. Am ales să facem vârful dus-întors, variantă mai dificilă tehnic vorbind, dar mai sigură din punct de vedere al pericolului avalanșelor

Ne-am mutat apoi către vecinul mai impozant dinspre vest, Făgărașul. Pe o zăpadă perfectă, condiții meteo cu cer senin și temperaturi scăzute, am ieșit în creasta principală. Traseul a fost: satul Sebeșu de sus-Culmea Moașei-cabana Suru-Vârful Moașa. Din cauza orei înaintate și a amenințării viscolului (prognozat, de altfel), am coborât la cabană și am continuat pe Valea Moașei în jos către sat. O mică deviație spre Cascadele Moașei a fost binevenită, mai ales în acest sezon în care debitul râului este impresionant. Orice ieșire de iarnă în creasta Făgărașului este o experiență de neuitat.

Prin februarie am fost contactați de un alpinist englez care își dorea să petreacă 4 zile în Carpați.

Cu el am realizat două ture distincte, cu o jumătate de zi pauză.

Prima a fost Creasta Nordică a Pietrei Craiului pe ruta: Zărnești-cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Ascuțit (unde am înnoptat la refugiu în condiții de bivuac). A doua zi am continuat peste Țimbale, Vârful Sbirii și Clăile Căldării Ocolite spre Vârful La Om. După atingerea celui mai înalt punct din masiv, am coborât pe Muchia Colții Găinii spre refugiul Grind și apoi prin Cheile Pisicii spre Zărnești.

Condițiile au fost bune, zăpada tare și înghețată în prima parte a zilei, de care am profitat din plin.

A doua tură a început în seara zilei următoare cu urcare spre cabana Mălăiești din Bucegi. Am adoptat această strategie pentru a porni în ultima zi spre Vârful Omu prin Hornul Mare al Mălăieștilor. Vremea nu a fost prea plăcută pe creastă, cu ceață și vizibilitate zero, dar urcarea pe horn a fost făcută în condiții de maximă siguranță la ora la care am pornit.

Cabana Omu fiind acoperită în întregime am reușit să urcăm direct de pe ea pe stânca binecunoscută care reprezintă cel mai înalt punct al Bucegilor.

A urmat un episod de iarnă dur care însă nu ne-a ținut în casă. Am revenit în Piatra Craiului pentru două ture la câteva zile distanță între ele.

Prima a fost: urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit, apoi continuare spre nord pe creasta principală cu coborâre peste Vârful Turnu.

A doua: urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit, apoi continuare spre nord pe creasta principală cu coborâre pe traseul Lehmann, pe varianta de iarnă.

De fiecare dată am făcut urme la urcare, evitând cu grijă riscul de avalanșă. Dinamica iernii este impresionantă, iar avalanșele și cornișele fac parte din această caracteristică.

Intercalată între aceste ture a fost o altă ieșire în Ciucaș. A fost urcat Vârful Bratocea pe muchia omonimă într-o plăcută drumeție de iarnă-primăvară.

Au fost folosiți colțarii pe traversări, dar excursia a rămas la capitolul drumeție.

Ca să ne plimbăm și cu prietenii patrupezi am parcurs un traseu în Măgurile Branului, într-o frumoasă zi de autentică primăvară. Rasa border collie are nevoie de multă activitate și nu pierdem nicio ocazie să-i scoatem pe sus unde se nimerește, înainte de a urca ciobanii cu oile și câinii lor.

Cu o echipă entuziastă am petrecut apoi două zile plăcute în cadrul a două drumeții consecutive în Piatra Craiului și Măgurile Branului.

Am traversat Piatra Mică din Poiana Zănoaga spre Șaua Crăpăturii și cabana Curmătura. Un traseu clasic cu largi perspective asupra crestei principale, potrivit pentru drumeții începători-medii.

Vremea s-a înrăutățit peste noapte și a nins foarte mult pentru această perioadă, dar am văzut partea plină a paharului și am traversat Măgurile Branului în decor autentic de iarnă.

Urcare pe la Castelul Bran (Muzeul Vămii Bran) și continuare pe creastă, prin poieni și fânețe îngropate în zăpadă și apoi coborâre din Șaua Măgurii în satul Tohănița.

Continuând seria colaborărilor cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures (FPOA) am organizat pentru bipezi și patrupezi o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Munții Baiului. Au fost urcate dinspre Azuga vârfurile Cazacu și Dutca din creasta principală.

Împreună cu prietenii noștri devotați ne-am bucurat de zăpadă și de plaiurile vaste ale Baiului.

Ne-am luat după aceea un mic concediu și am plecat cu ambii căței în Munții Șureanu. Mai exact în grupa Munților Orăștiei, unde am vizitat la pas, fără access cu mașina, cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Piatra Roșie, Blidaru, Costești (Cetățuia). A fost o bucurie enormă să fim doar noi pe aceste meleaguri încărcate de istorie și cultură.

O altă zi din vacanță am petrecut-o la Fundătura Ponorului, un loc de basm, izolat și pitoresc, de care ne-am bucurat fix la timp înainte de a fi ocupate de turmele de oi.

Am revenit la treabă cu o drumeție pentru părinți și copii în zona Moeciu de sus, la poalele Bucegilor. Pornind de la Amfiteatrul Transilvaniei am urcat spre fosta casă de vânătoare din Poiana Guțanu. Copiii au putut astfel lua contact cu viața de zi cu zi a localnicilor, cu animalele lor, dar și cu obiceiurile locului, toate într-un decor de poveste oferit de abrupturile Munților Bucegi.

Pentru a ne pregăti suplimentar (în plus față de experiența noastră personală), pentru sezonul care va începe în curând, alături de Fundația Conservation Carpathia am participat la un training practic în zonele în care vom merge toată vara și toamna cu turiști.

Pe lângă urcare la observatoarele Richita, Bunea, Comisu 1 și 2, am luat contact cu echipa de la departamentul de biodiversitate, cu colegii ghizi, cu rangerii și cu aproape tot staff-ul Fundației.

Am montat camere de monitorizare a faunei, am fost în zonele colonizate cu zimbrii și castori, am învățat multe lucruri noi despre urși, căprioare, râși, lupi, mistreți etc.

O bună parte din această lună ne-am rezervat-o pentru pregătirea și calificarea personale.

Astfel, avem un membru înscris la cursul de leader montan atestat internațional în cadrul SGLM.

Admiterea a fost o tură în Munții Trascăului și un test practic și teoretic în localitatea Rîmetea.

Piatra Secuiului, Cetatea Trascăului, Grota Studenților și alte comori ale Trascăului au fost sarea și piperul acestui esențial curs de calificare.

Totodată avem un alt membru al echipei participant la cursul de ghid național. Ocazie cu care a fost efectuată și o deplasare în Bulgaria la Castelul de la Balcik al Reginei Maria.

Aceste două atestate ne vor oferi oportunitatea legală de a ne extinde activitatea în alte domenii legate de turismul montan și cultural.

Bilanțul lunii martie 2022

Am intrat așadar și în partea a doua a iernii, pentru că pe munte nu putem denumi altfel acest anotimp care debutează cu luna martie și care la câmpie se numește ”primăvară”!

Și, cum altfel să ne bucurăm de iarnă decât skiind? Skiul alpin este doar o mică parte din ceea ce facem noi și reușim să ne strecurăm printre picături și să ne mai îmbunătățim tehnica și în această ramură. Astfel, am reușit să coborâm pârtiile de la Predeal și Sinaia de mai multe ori în zile diferite.

A urmat o tură de drumeție de iarnă veritabilă în Munții Leaota chiar la granița cu Bucegii. Ruta a fost una frecvent străbătută de noi: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur. Frumoasă și sălbatică în orice anotimp, Leaota nu ne-a menajat, ci ne-a primit cu zăpadă mare și afânată.

Piatra Craiului a fost, fără îndoială, vedete lunii acesteia. Am organizat mai multe ture de alpinism și drumeție în zona crestei principale. Prima a fost o urcare pe Vârful Turnu de la cabana Curmătura prin Șaua Crăpăturii. Un traseu interesant, nu foarte lung, dar presărat cu pasaje de mers cu colțarii pe stâncă, ascensiunea pe cel mai nordic vârf al crestei principale se poate face în majoritatea zilelor sezonului de iarnă fără pericol de avalanșă.

Cum stratul de zăpadă a crescut în zonă ne-am putut bucura de încă o tură pe rachete în zona Măgurilor Branului. Mai exact, am făcut o traversare între Castelul Bran și satul Tohănița pe surprinzătoarele Măguri, care oferă priveliști unice asupra Pietrei Craiului și Bucegilor.

Echipa noastră s-a împărțit în două și am organizat simultan o tură pentru persoane însoțite de câini în Postăvaru (ruta a fost Cetatea Râșnov-Peștera Râșnoavei-Bisericuța Păgânilor și retur)

și o tură tot cu cățeluși și prietenii lor prin poienile de la poalele estice ale Pietrei Craiului.

A urmat o tură mai elaborată pe rachete de zăpadă, de două zile cu noaptea petrecută la cabana Colț de Rai din Valea Ialomiței.

Ziua 1: Cabana Bolboci-Vârful Lucăcilă-Vârful Deleanu-Valea Tătaru-Cabana Colț de Rai

Ziua 2: Cabana Colț de Rai-Plaiul lui Păcală-Vârful Cocora-Babele din Cocora-Vârful Lăptici-Vârful Blana-Cabana Bolboci.

Am străbătut astfel cele mai ascunse zone ale versantului ialomițean și câteva culmi interioare ale masivului. Majoritatea traseului a fost realizat în condiții destul de dure cu ceață, viscol și ninsoare abundentă. Echipa bine pregătită a făcut față cu brio exigențelor vremii capricioase.

Când meteo ne-a permis am revenit la ski de tură în zonă și am parcurs traseul: Cabana Padina-Telecabina Peștera-Piciorul Babelor-Vârful Cocora-Plaiul lui Păcală-Cabana Padina. Zăpada a fost excelentă, condiții perfecte de temperatură și vizibilitate.

Am revenit scurt în Piatra Craiului pentru o altă excursie în zona Piatra Mică. Ruta aleasă a fost: urcare de la Fântâna lui Botorog, apoi traversare din Poiana Zănoaga peste Vârful Piatra Mică, coborâre în Șaua Crăpăturii și retragere pe Valea Crăpăturii în poienile de sub Bârc.

Au urmat două ture în aceeași zi. Prima a fost alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures). S-a urcat pe două și patru picioare de la cabana Plaiul Foii în Curmătura Foii și apoi pe Vârful Tămașul mare.

A doua tură a fost mai dură pentru că, desi ținta era Vârful Ciucaș 1954m, nu am reușit să ajungem decât pe Vârful Bratocea 1844m din cauza vizibilității reduse și a riscului de avalanșă.

Am preferat acest vârf ”de compensație” decât să ne angajăm într-o luptă inegală cu o forță care ne depășea.

Dar nu am abandonat ideea cu Ciucașul și am revenit pe skiuri de tură pe aceeași rută, fiind un success de această dată. Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș-Valea Tigăilor-Vârful Bratocea-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea.

A ieșit o tură de ski-alpinism în zona de traversare pe sub Turnul Goliat și urcarea pe vârf, dar am plecat echipați corespunzător, cu piolet și colțari și totul a fost ca la carte.

Pe un alt puseu de iarnă grea am parcurs o bucată din traseul de drumeție Refugiul Florei-Vârful Piscul Câinelui. Am fost întorși din drum de condițiile meteo, dar a fost o experiență frumoasă.

Am plecat spre Munții Iezer-Păpușa de care ne era dor. Mai exact ne-au lipsit plaiurile sale nesfârșite, domoale și pustii. Și, pentru că mersul pe skiuri de tură este cea mai plăcută formă de deplasare pe zăpadă, am folosit din plin echipamentul pentru a parcurge traseul: Cabana Voina-Plaiul lui Pătru-stâna din Plaiul lui Pătru-Vârful Bătrâna și retur.

Au fost incredibil de bune condițiile de zăpadă, permițându-ne să plecăm chiar de la mașină pe piei de focă.

Piatra Mare a fost următoarea țintă pe harta noastră. Am urcat vârful principal pe la cabana omonimă, dar am admirat parcurgând zonele și alte detalii emblematice ale acestui mic, dar delicat masiv: Prăpastia Ursului și Canionul Șapte Scări cu țurțurii săi imenși.

Cățeii noștri border collie, Scott și Enya, ne-au scos din casă pe Valea Poarta, unde veselia a fost maximă alergând prin zăpada proaspătă pe malul râului semi înghețat.

A venit vremea unei ture lungi și tehnice în Piatra Craiului: Creasta nordică. Traseul a fost: Fântâna lui Botorog-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Creasta Nordică a Pietrei Craiului-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind-Fântâna lui Botorog. S-au urcat toate vârfurile de pe această bijuterie alpină: Vârful Ascuțit, Vârful Țimbalul Mare, Vârful dintre Țimbale, Vârful Țimbalul Mic, Vârful Sbirii, Clăile Căldării Ocolite culminând cu Vârful La Om sau Piscul Baciului 2233m, cel mai înalt din masiv.

Am coborât pe muchia Colții Găinii la refugiul Grind și apoi, prin Cheile Pisicii, la punctul de plecare. A fost o tură de 12 ore, plină de pasaje de alpinism pur.

Ne-am reîntors în Ciucaș și am parcurs ruta: urcare pe Culmea Bratocea și Vârful Ciucaș, traversare pe sub Vârful Tigăile Mari, apoi parcurgerea traseului de ocolire pe sub Tigăi cu revenire pe Culmea Bratocea în Pasul Bratocea.

Am încheiat luna martie, pur teoretic prima lună a primăverii, cu un traseu pe care l-am ”tocit” de multe ori: Traversare Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Valea Crăpăturii. Nu ne-am plictisit de aceste locuri, mai ales că vremea nu ne-a permis atunci mai multe.

Bilanțul lunii februarie 2022

Luna cea mai scurtă a anului, februarie, a fost pentru noi plină de activități specifice sezonului de iarnă.

Ca să nu ne ieșim din formă am petrecut o zi superbă la Predeal la ski alpin pe pârtiile cu zăpadă foarte bună, ideală pentru exersarea diverselor tehnici.

O drumeție deosebit de frumoasă am organizat în Valea Bângăleasa și pe culmile domoale ale Moeciului de sus. Cascada Chișătoarea, Amfiteatrul Transilvaniei, dar și maiestuoasa priveliște a Munților Bucegi au fost ingredientele unei ieșiri de iarnă foarte reușite.

Zona sudică a Bucegilor a fost gazda unei ture de ski pe ruta cabana Bolboci-Vf. Lucăcilă și retur. Pentru cei care doresc o ieșire scurtă, de 4-5 ore, acest colț al Bucegiului este foarte potrivit. Cu o ocolire pe la cariera și Vârful Zănoaga, am continuat pe la stâna din Șaua Lucăcilă, am urcat pe vârf la aproape 1900m și am coborât spre stâna Lucăcilă și apoi la cabana Bolboci.

Zilele următoare au fost dedicate unui nou atelier de inițiere în alpinism cu baza la cabana Belvedere din zona Padina. S-au învățat și exersat urcarea/coborârea cu pioletul și colțarii, amarajele în zăpadă prin diverse procedee, frânarea/oprirea alunecării cu ajutorul pioletului, rapelul, principalele noduri etc. Au fost, de asemenea, prezentate cu noțiuni despre avalanșe.

Receptivitatea și apetența pentru învățare a participanților au compensat vremea potrivnică cu vânt puternic și ger.

Pentru că sezonul cald va veni la un moment dat, implacabil, am dedicat două zile unui training teoretic organizat de Fundația Conservation Carpathia. Au fost prezentate de către instructorii noștri informații detaliate despre zimbrii, lupi și castori (ale căror efective s-au înmulțit datorită grijii Fundației), dar și date tehnice despre zonă din punct de vedere tehnic (gps, localizare prin satelit, hărți digitalizate etc).

S-au trasat, de asemenea, și liniile directoare ale noului sezon turistic în care oaspeții din România și de peste hotare sunt așteptați pentru experiențe unice.

După aceste zile de relaxare am pornit într-o tură de forță care ne-a ieșit parțial. Intenția era să urcăm pe skiuri de tură pe Vârful La Om 2233m din Piatra Craiului pe ruta: Casa Folea-Șaua Joaca-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii. Vremea potrivnică cu viscol și ceață nu ne-a permis atingerea vârfului. Ne-am retras de pe la altitudinea de 2000m și am forțat o coborâre pe Valea Cheia de sub Grind la stâna din Grind. O tură îngreunată de zăpada moale și apoasă atipică pentru luna februarie.

A venit apoi rândul Pietrei Craiului să fie gazda unui atelier de alpinism de iarnă pentru avansați. Cu baza la cabana Șapte Crai am urcat în fiecare zi către traseele de pe versantul vestic. Principala activitate a fost cățărarea mixtă și ne-am ”desfășurat” în Vâlcelul cu fereastră, Padina lui Râie, Padina Închisă și zona Zaplazului. Au fost repetate și alte tehnici precum filarea, rapelul, traversarea, coborârea toate la nivel avansat. În ultima zi a fost efectuat un profil al zăpezii, ocazie cu care am recapitulat noțiunile despre avalanșe.

A urmat o zi practică în care am parcurs o porțiune din Creasta nordică a Pietrei Craiului. Am urcat prin Padinile frumoase pe Vârful Ascuțit 2135m și am urmat creasta matematică până pe Vârful Turnu 1913m. A fost doar prima dintre multele ieșire în această zonă care au urmat.

Nu am uitat nici de colaborarea cu Conservation Carpathia. Alături de ei am ghidat un grup entuziast într-o drumeție pe rachete de zăpadă în zona Poiana Tămaș-Vârful Tămașul mare. Am avut bucuria de a întâlni mica turmă de zimbrii care au fost recent eliberați în sălbăticie.

Rămânând la capitolul drumeție am profitat de o zi din timpul săptămânii pentru a urca Culmea Zamora și Vârful Baiul Mic din Munții Baiului. Zona este pustie în aproape toate lunile anului, dar iarna este cu precădere anotimpul cel mai liniștit.

Nu am uitat nici de prietenii noștri patrupezi cu care am urcat de la cabana Plaiul Foii la Refugiul Șpirlea și ne-am bucurat împreună de zăpada mare și ninsoarea densă.

Într-o zi cu viscol și vizibilitate redusă Creasta principală a Pietrei Craiului este foarte greu de parcurs cu clienți din pricina multiplelor dificultăți prezente.

De aceea noi optăm pentru un traseu care atinge creasta, dar nu expune echipa niciunui risc în caz de vânt puternic și vreme rea. Urcarea pe Vârful Turnu cu coborâre pe același traseu este o tură frumoasă de alpinism clasic în condiții de iarnă. Prezintă pe aproape tot parcursul ei condiții de mixt (zăpadă-stâncă-gheață) și se poate exersa mersul cu colțari și piolet pe teren variat.

Am încheiat luna cu o tură lungă și solicitantă. Plecând la 5 dimineața de la cabana Padina am parcurs traseul: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Bucura 2503m-Vârful Omu 2507m-Vârful Găvanele-Șaua Văii Cerbului-Vârful Colții Obârșiei 2480m-Vârful Obârșia 2405m.

Într-o tură de 11 ore ne-am menținut mult timp la peste 2400m altitudine, urcând câteva vârfuri celebre, dar și unele rareori atinse.

Bilanțul lunii martie 2021

Așa cum ne așteptam iarna a reapărut în forță. Zăpadă multă, viscole și temperaturi negative au caracterizat luna martie. Puținele episoade de încălzire nu au făcut decât să ne dorim și mai tare ca iarna să mai stea un pic.

A fost o lună a skiului în cele două forme pe care le practicăm regulat: alpin și de tură.

În primul rând este o mare bucurie să anunțăm că am participat cu succes la un curs de instructor de ski pe care l-am absolvit. Pe parcursul a 10 zile, la Predeal, am prins o zăpadă excelentă și am învățat enorm de multe lucruri legate de meseria de monitor de ski. O scurtă întâlnire cu un urs jucăuș și foarte mediatizat au condimentat aceste zile de vis.

Imediat după acest curs a urmat o tură alături de Picior de plai în Munții Penteleu. A fost urcat vârful principal (altitudine 1722m) plecând din localitatea Varlam și trecând pe la stația meteo. A fost o drumeție lungă de iarnă cu vreme acceptabilă.

Pentru a aprofunda ce tocmai învățasem la cursul de monitor de ski am petrecut două zile la Predeal și Poiana Brașov unde am avut câteva ore de inițiere și altele de perfecționare în cursul cărora am coborât majoritatea pârtiilor deschise la acea dată. Pe toate tipurile de zăpadă, incomodă sau acceptabilă, a fost o punere în practică foarte bună a metodelor de ski. Cu toții, instructor și clienți, am avut de câștigat.

Pentru recuperarea celui mai bun prieten am lăsat un pic deoparte munca de ghid montan. Cățelul nostru border collie, Scott, a suferit 7 luni de pe urma unei operații prost făcute la genunchi. După încă două intervenții grele, cu succes de data aceasta, a reușit să depășească perioada critică. Acum trebuie să redevină ce a fost și pentru asta alergarea prin zăpadă proaspătă este ideală. Am fost cu el două zile consecutive prin Prăpăstiile Zărneștilor pe zăpadă proaspătă. Noi pe skiuri de tură și el pe cele trei picioare și jumătate pe care le are în dotare. Inutil să spun care a parcurs cei mai multi kilometri! Sperăm că își va reveni ca să poată reîncepe antrenamentele pentru găsirea victimelor îngropate în avalanșe, antrenamente pe care le-a întrerupt din cauza accidentului din august 2020.

Au urmat apoi două ture în Piatra Craiului. Una de drumeție (traversarea Pietrei Mici din Șaua Crăpăturii către Poiana Zănoaga) și cealaltă de alpinism (urcarea pe Vârful Ascuțit prin Padinile Frumoase). Dacă prima a fost o tură în care colțarii și pioletul au întâlnit frecvent stânca, a doua a fost exclusiv pe zăpadă și gheață, găsind din belșug ambele.

Pe Vârful Ascuțit am fost însoțiți de trei câini (doi border collie și un ciobănesc cehoslovac) care ne-au arătat cum se merge în forță nu, așa, în dorul lelii!

Nu am putut sta departe de skiul de tură și, în ciuda timpul limitat la o jumătate de zi, am organizat o ieșire rapidă pe ruta Azuga – Piciorul Sorica – Pârtia Sorica – Azuga. Cum se vede și în poze pulverul a fost absolut perfect. Nefiind o tură lungă am parcurs-o rapid și am plecat cu regret de pe munte.

Am revenit apoi pe Piatra Mică, de data aceasta pe viscol și zăpadă imensă, tot rodul ninsorilor de primăvară. Am folosit, pentru platoul somital, rachetele cu ajutorul cărora am putut să ne deplasăm cu mai multă ușurință. A fost o reușită tură de iarnă cu toate ingredientele specifice sezonului.

Am încheiat luna tot la ski de tură și rachete de zăpadă într-o tură combinată. Ruta a fost următoarea: Cabana Dichiu – Vârful Vânturiș – Valea Izvorul Dorului – Vârful Cu Dor –Pârtia variantă – Valea Izvorul Dorului – Drum Transbucegi – Cabana Dichiu. Între două zone intens circulate și foarte aglomerate (domeniul de ski Sinaia și drumul Sinaia – Hotel Peștera) am găsit liniște și solitudine în plin weekend cu vreme și zăpadă excelente.

Se pare că nici luna următoare nu va fi mult diferită, cel puțin în prima parte a ei, așa că ne facem mari speranțe că vă vom povesti la început de mai despre încă multe ture frumoase de iarnă petrecute în luna aprilie.

Bilanțul lunii februarie 2021

Oficial s-a încheiat iarna, dar situația din teren nu prea confirmă asta. A nins destul de mult în ultima vreme și am profitat la maximum.

În mare au fost activitățile standard de iarnă: alpinism, ski de tură, drumeție.

Le luăm pe rând cu mici detalieri:

Alpinismul, activitate care presupune prezența zăpezii și a gheții, a avut ca teren de desfășurare Piatra Craiului și Parângul.

Chiar la începutul perioadei am parcurs o bucată din Creasta Nordică cu urcare pe Vârful Turnu și coborâre pe Hornul Găinii. Acesta din urmă este un traseu de retragere din creastă relativ sigur și comod.

Tot în Crai am urcat Padina Popii cu gândul de a coborî pe Padina Închisă. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din abrupt ne-am retras din Strunga Izvorului pe același traseu. Zăpada instabilă și viscolul ne-au convins…

Apoi a urmat o ieșire în Parâng. Aici au fost cam toate anotimpurile într-unul singur. Am urcat pe ploaie mocănească la Refugiul Agățat unde, datoriă sobei care a mers perfect și a condițiilor foarte confortabile de dormit, ne-am putut usca și pregăti pentru a doua zi.

Am urcat Parângul Mare (2519m) prin Muchia Pontul Roșu după o apropiere cu rachetele de zăpadă pe firul văii Roșiile. Viscol și vânt puternic, perioade de soare ”cu dinți”, cornișe și ceva probleme de orientare. Toate la un loc au contribuit la imaginea de tură de iarnă reușită.

Să trecem acum la skiul de tură, un capitol aparte și atât de plăcut!

A fost o singură ieșire, dar care le-a cuprins pe toate.

Traseul a fost: Zona Cioplea – cabana Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Vârful Clăbucetul Azugii – Valea Limbășel – Valea Limbășelul Mic – zona Cioplea (27km). Absolut toate tipurile de zăpadă și de teren am prins. Dacă punem la socoteală și turma de 8 ciute a fost chiar un cadou frumos al lunii februarie.

Drumețiile de sezon nu au lipsit și le amintesc mai jos:

În Piatra Craiului – traversarea Pietrei Mici din Poiana Zănoaga până la cabana Curmătura. Cu accente de alpinism, datorită zonelor expuse echipate cu lanțuri, dar și a pasajelor mai înguste de creastă, această frumoasă tură este iarna un antrenament bun pentru creasta principală a masivului.

Se folosește echipamentul specific (cască, colțari și piolet), iar dificultățile și expunerea sunt foarte potrivite pentru a învăța tehnicile de iarnă. O trecem la categoria ”drumeție”, dar este chiar în zona de tranziție spre alpinism.

Leaota cu a sa Piatră a Dragoslavelor sau Vârful Vârtoapele este, însă, o tură tipică de plimbare. Un obelisc al Văii Dâmboviței, acest pinten stâncos privește protector satul Dragoslavele, unul dintre cele mai frumoase din zonă.

O altă excursie frumoasă a fost traversarea de la cabana Susai către Valea Azugii peste Clăbucetul Azugii. De obicei acest traseu este mai interesant pe skiuri, dar în condițiile date nu a fost rău nici pe picioare.

Am păstrat pentru final o superbă ieșire tot la limita dintre alpinism și drumeție. Cu plecare de la Hotel Peștera am urcat pe Valea Obârșiei (Ialomiței) la Vârful Omul peste Vârful Bucura. Coborârea am făcut-o pe Valea Șugărilor, un traseu nemarcat, nu foarte spectaculos, dar inedit. Nimic nu se compară cu priveliștea de pe Omu.

Cu Picior de plai am colaborat la două ture de drumeție în Munții Leaota.

Prima a fost aceeași Piatra Dragoslavelor. În condiții de maximă securitate, având în vedere pandemia și rigorile ei, ne-am împărțit în grupuri mici, de maximum 4 peroane la 1 ghid. Mult mai ușor de gestionat decât grupurile mamut, acest tip de abordare oferă atât siguranță sporită echipei cât și o mult mai bună comunicare între parteneri.

A două ieșire a fost mai complexă și s-a desfășurat la o tenperatură de -15 grade, fapt ce a sporit spectaculozitatea. Cheile Crovului cu ieșire spre creasta principală, mai exact aproape de Vârful Sântilia Mare. Plecând din localitatea Podul Dâmboviței se parcurg câteva tronsoane de chei (Între Pereți, Cheile Peșterii Uluce și Cheile Crovului) și se ajunge pe acest vârf care oferă perspective generoase către toate punctele cardinale.

Alte ”fapte de arme” cu care ne-am ocupat timpul au fost cele două ateliere de alpinism pe care le-am organizat în Bucegi. Cu bazele la cabanele Padina și Mălăiești am desfășurat un curs de inițiere și, respectiv, unul de avansați, ambele având ca tematică alpinismul.

În primul s-au învățat tehnici precum: cățărare și rapel, amaraje, asigurări, frânare cu pioletul, dar și noțiuni despre echipament, noduri specifice, gestionarea riscului și organizarea unei ture. Cățărarea a fost pe traseele din Vărăria Mică, un poligon foarte bun de antrenament și exersare a tehnicilor. A fost atât cățărare mixtă, cât și pe stâncă, dar cu echipamentul de iarnă.

În cel de-al doilea, de specializare, s-a mers mai mult pe ideea de recapitulare a celor de mai sus, cu un plus de noțiuni de nivologie (studiul zăpezii). O zi întreagă a fost dedicată căutării victimelor în avașalanșă, efectuării profilului zăpezii, cercetării cristalelor etc.

Am parcurs și un traseu școală: Muchia Padinei Crucii. Am avut de toate în acest teren: traversări, cornișe, urcare abruptă pe tot felul de structuri (piatră, iarbă etc). S-a coborât în rapel instalat într-un piton și o ancoră de zăpadă.

Filarea și asigurarea partenerului, frânarea cu pioletul, amarajele, orientarea pe vreme fără vizibilitate au completat acest atelier foarte reușit.

Bilanțul lunii ianuarie 2021

Anul 2021 a debutat cu multă zăpadă, aspect care ne-am dori să fie caracteristic tuturor lunilor de iarnă. Au fost nu doar ninsori abundente ci și ger puternic. Împreună cu episoadele în care soarele a fost prezent, toate elementele au condus la condiții excelente pentru activitățile noastre.

Ca de obicei le iau pe rând, detaliind succint fiecare tură în parte, după specificul ei.

Skiul de tură, care ne ocupă o bună parte din sezonul iarnă-primăvară, s-a desfășurat pe parcursul mai multor ieșiri în Bucegi și Munții Baiului.

BUCEGI – Cabana Bolboci – Podul cu florile – Cariera Zănoaga – Șaua Lucăcilă – Vârful Lucăcilă – Stâna Lucăcilă – Podul cu florile – Cabana Bolboci

BUCEGI – Pârâul Rece – Cabana Steaua – Șaua Baiului și retur

BUCEGI – Cabana Bolboci – Podul cu florile – Cariera Zănoaga – Vârful Zănoaga – Șaua Lucăcilă – Stână Lucăcilă – Podul cu florile – Cabana Bolboci și Cabana Bolboci – Plaiul Mircea – Valea Mircii – Cheile Tătarului – Cabana Bolboci (două zile consecutive)

MUNȚII BAIULUI – Castelul Cantacuzino – Culmea Zamora – creasta principală – Vârful Urechea – Piciorul Sorica – Azuga

MUNȚII BAIULUI – Zona Cioplea – Valea Limbășelul Mic – Valea Limbășel – Stâna Clăbucetul Azugii – Clăbucetul Azugii – Stâna Clăbucetul Azugii – Complex Susai – Zona Cioplea (24km)

MUNȚII BAIULUI – Zona Cioplea – Complex Susai – Stâna Clăbucetul Azugii – Clăbucetul Azugii și retur (19 km)

A fost evitat riscul de avalanșă mergându-se numai pe muchii, creste și plaiuri alpine. Coborârile prin zăpadă pulver au fost un deliciu, inclusiv pădurea fiind ”skiabilă” în această perioadă.

Au fost ture în circuit, traversări sau pur și simplu tur-retur pe același traseu. Au fost atinse vârfuri și parcurse văi cu sau fără drumuri forestiere.

Alpinismul de iarnă a avut ca arenă Munții Bucegi și Piatra Craiului.

Urcarea pe Vâlcelul cu fereastră, cu coborâre pe același traseu în rapeluri succesive, este deja o tură de tradiție pentru noi. Se poate desfășura chiar și în condiții mai dure de vreme, nefiind o vale care iese în creasta principală a Pietrei Craiului. Se pretează la utilizarea a doi pioleți tehnici, iar condițiile sunt mixte (zăpadă-stâncă-gheață).

Un alt ”clasic” al Craiului a fost urcarea pe Vârful Turnu din creasta nordică. Primul vârf care iese din pădure are un parcurs accidentat, plin de provocări alpine (hornuri, brâne, traverseuri). Se pot utiliza lanțurile de pe traseu, dar și așa este redutabil mai ales pentru cei care acum încearcă senzația de a se cățăra pe stâncă cu colțarii și pioletul.

În Bucegi am urcat pe Vârful Omu pe o rută lungă și consacrată: Hornul Mare al Mălăieștilor. Pornind din Valea Glăjăriei, trecând de cabana Mălăiești și continuând prin căldările glaciare, apoi prin Horn și, în final, pe creasta Scara – Omu traseul se desfășoară pe 1600m diferență de nivel. În afară de aspectul acesta, care reclamă condiție fizică peste medie, pasajele mai tehnice (urcarea și coborârea pe Horn, traversarea către prima căldare glaciară) cer și o pregătire tehnică bună și echipament adecvat.

Drumețiile de iarnă, o bucurie pentru cei care iubesc acest sezon curat, ne-au ocupat restul timpului.

În Ciucaș a fost parcursă de mai multe ori Culmea Bratocea către Vârful Ciucaș cu diverse variante de coborâre. Fie spre cabana Ciucaș, fie pe traversarea de sub Tigăi s-au parcurs zone spectaculoase. A fost urcat și Vârful Bratocea, mai rar atins de cei care ajung în zonă.

Piatra Craiului a fost și ea obiectul unor frumoase drumeții. Mai tehnice decât în alte masive (doar este vorba de unul dintre cele mai dificile masive din Carpați!) traversarea Pietrei Mici (din Poiana Zănoaga către cabana Curmătura și invers) sau Valea Crăpăturii au pus amatorii de drumeții la încercări similare cu cele din turele de alpinism de nivel începători pe pasaje scurte, dar grăitoare.

Toate turele de drumeție enumerate mai sus au fost realizate cu echipament specific turelor de iarnă (colțari, piolet și obligatoriu bocanci de iarnă cu talpă rigidă)

Alte plimbări ușoare, adaptate la condițiile meteo din acel moment, am mai făcut la cabana Valea Sâmbetei (Munții Făgăraș), Schitul Colțul Chiliilor (Piatra Craiului), Cabana Diham-Șaua Baiului (Munții Bucegi). Nu s-a putut mai mult și am preferat să oferim clienților noștri șansa de a se bucura de natură în condiții sigure, în acord cu vremea de afară (ceață, ninsoare puternică, viscol pe creste).

Când ne-a fost permis și s-au întrunit toate condițiile am traversat pe o porțiune creasta principală a Munților Baiului pe ruta: Posada – Refugiul Florei – Vârful Răzoarele – Vârful Mierlei – Valea lui Bogdan – Posada.

Aceasta tură a fost făcută cu ajutorul rachetelor de zăpadă, echipament care se impune de la sine în condiții de zăpadă mare, în care piciorul intră altminteri până peste genunchi, făcând înaintarea un calvar și putând rata complet o tură.

Încercăm să le oferim celor care vin cu noi diverse tipuri de activități, în care să poată folosi ehipament divers (colțari, gheare, piolet, rachete, skiuri de tură) și astfel să progreseze vizibil la nivel individual.

Completată cu skiul alpin (la Bușteni și Poiana Brașov) luna ianuarie nu a fost deloc rea. O lună specifică de iarnă din toate punctele de vedere.

Bilanțul lunii noiembrie 2020

Paradoxal, luna cea mai săracă în ture (din punctul de vedere al statisticilor noastre pe ultimii 10-15 ani) a fost extrem de bogată și diversă.

Sigur că nu am depășit granițele planetei și nici ale țării, dar am fost prin locuri deosebite fără să ne uităm munții de suflet.

Pentru că nu prea a fost zăpadă, am reușit să ne menținem între două anotimpuri (toamnă și iarnă) așa cum se va vedea în cele de mai jos.

O atenție specială am acordat Văii Horoabei, zonă protejată din Parcul Natural Bucegi, o capodoperă a naturii. Ca membri AGMR avem dreptul, în baza unui protocol, să accedem în această vale de vis a Bucegilor.

Aici am organizat nu mai puțin de patru ture. Fie cu zăpadă și gheață, fie fără, canionul a fost parcurs integral,

iar continuarea pe la izvoarele Văii Bătrâna, pe Vârful Bătrâna și Muchia Doamnele a completat cu succes aceste ieșiri care nu au dezamăgit niciodată.

O altă tură recurentă am făcut pe Hornurile Țigăneștilor. De data aceasta au fost ture tipice de iarnă, în care s-au folosit colțari și piolet. Mai lungi și mai sălbatice decât cele din Mălăiești, hornurile din Valea Țigănești oferă pasionaților de iarnă ocazia să se antreneze mai bine pentru sezonul alb. Pe scurt, s-a urcat pe un horn și retragerea a fost pe altul, oportunitățile fiind destule.

Pe -16 grade a fost o provocare să parcurgem aceste trasee doar în aparență simple.

Vecinul de peste vale al Bucegilor, Baiului-Neamțului ne-a atras atenția ca în fiecare toamnă. Și, pentru că este anotimpul ideal pentru a-i parcurge culmile, am organizat o tură pe ruta Azuga – Culmea Cazacu – Șaua Orjogoaia – Lacul Orjogoaia – Vârful Unghia Mare – Valea Unghia – Valea Azugii – Azuga.

Deosebit de sălbatic și pitoresc, Neamțului este un bun exercițiu de orientare, noi având amintiri dure cu acest masiv care știe să fie neprietenos când vrea.

Unghia Mare este un vârf izolat, ascuțit și alpin. Nu ne-a dezamăgit, iar solitudinea locurilor ne-a impresionat. Mai interesant iarna decât vara Neamțului are limitele lui, dar pentru un adevărat amator de outdoor poate fi un munte cuceritor.

Nu putea să lipsească și o tură de alpinism clasic (carpatism) în Bucegi. Valea Adâncă a fost coborâtă în mai multe rapeluri, într-o geroasă și scurtă zi de toamnă târzie. Traseul a fost mixt, am întâlnit porțiuni de zăpadă înghețată care nu au putut fi trecute decât cu materiale tehnice specifice iernii (colțari și piolet).

Și Piatra Craiului a fost gazda noastră într-o frumoasă colaborare cu Himalaya Travel. Padina lui Călineț cu ieșire în Creasta Nordică și coborâre pe Brâul Ciorânga Mare – o tură de tradiție pentru noi cu care am cam încheiat sezonul uscat din abruptul vestic.

Au fost apoi câteva ture de drumeție absolut minunate pe care le voi descrie pe scurt.

Munții Cernei și Mehedinți ne-au prilejuit, pe durata a 4 zile, ocazia să ne reîntoarcem la toamna care a trecut, parcă, prea rapid.

Am avut ocazia să ne delectăm vizitând Cheile Țăsnei, Vârful Lui Stan, Poiana Beletina, vârfurile Domogledului, Cascada Conciului, Cascada Vânturătoarea, satul Ineleț, Cazanele Dunării. O lume scoasă din context, cu climat sud-mediranean, în care toamna a fost în pârg. Oamenii primitori, mixtura de Banat cu Oltenia, peisajele de Grecia… O zonă unică, plină de farmec.

Alte drumeții am mai făcut în Bucegi:

– poteca traseului Tache Ionescu și Valea Mălăiești cu cabanele Mălăiești și Diham pe drum;

– o tură în zona sudică a masivului pe ruta: Cabana Bolboci – Podul cu flori – Muntele Lucăcilă – Muntele Deleanu – Vârful Tătaru (1998m) – Cabana Padina.

Nu se putea să treacă toamna fără să ajungem și în zona atât de pitorească a Parcului Național Buila-Vânturarița. Pe parcursul a două zile intense am străbătut trasee interesante, cu priveliști inedite. Au fost atinse Curmătura Builei, Vârful Buila, Vârful Vânturarița Mare, Șaua Ștevioarei, vârful Ștevioara (1847m).

S-a ajuns în zona schiturilor Pătrunsa și Pahomie, am parcurs Brâna Caprelor și Cheile Cheii. Cazarea a fost la Cabana Cheia în condiții sigure, ca de pandemie.

Am revenit cu drag în satele vecine casei noastre pe ruta: Satul Șirnea – Curmătura Groapelor – Satul Peștera – Satul Măgura. Toamna la ea acasă, interacțiunea cu oamenii locului, dar și peisajele fantastice ale Pietrei Craiului și Bucegilor ne-au transformat plimbarea într-o reverie continuă.

O excursie la care nu ne așteptam și care a apărut din senin a fost tura de mountain biking: Tohănița – Zărnești – Poiana Mărului – Paltin – Holbav – Vulcan – Zărnești – Tohănița. Au fost aproximativ 56 km de pedalat prin satele și pe dealurile din Țara Bârsei. Frigul pătrunzător și ceața deasă din zonele joase au transformat traseul într-unul greu, dar deosebit de incitant. Am aflat de ce Vulcanul este Wolkendorf – Satul norilor…

Am încheiat toamna cu o tură de iarnă, cum altfel??

În Bucegi am urcat Hornul Mic din Mălăiești și am coborât pe Drumul de vară. Acesta din urmă nu este deloc recomandabil iarna, dar acum a fost absolut sigur așa cum a fost parcurs (cu colțari, piolet și asigurare în coardă).