Tag Archives: Peretele Călțunului

Bilanțul lunii aprilie 2025

Posted on by

La mijlocul primăverii am pornit către Munții Iezer-Păpușa cu scopul de a urca pe unul dintre vârfurile cele mai cunoscute ale Câmpulungului: Vârful Păpușa.

Cu altitudinea de 2393m, acest semeț pisc, deși rotunjit și blajin, domină Valea Râului Târgului, vizibil fiind de departe, de pe Culoarul Rucăr-Bran.

Am pornit de la cabana Voina și, după ce am trecut de cabana Cuca, am început urcarea anevoioasă pe Muntele Grădișteanu. Din Șaua Grădișteanu am schimbat unghiul și am continuat să urcăm ultimele sute de metri diferență de nivel către vârf. Acoperit de zăpadă, cu cornișe și abrupturi prelungi, Păpușa ne-a întâmpinat cu viscol și vânt puternic. La coborâre am revenit în Șaua Grădișteanu de unde am continuat către Vârful Găinațu Mare. După un scurt popas la refugiul Găinațu, am parcurs și ultima porțiune, împădurită complet, către drumul forestier care ne-a readus la cabana Voina. Priveliștea a fost dominată de siluetele vârfurilor Iezerul Mare, Roșu și Bătrâna, acoperite încă de zăpadă din belșug.

Am dedicat apoi 3 zile unui curs despre arii protejate și habitate forestiere, care a avut loc la Cârța la pensiunea Moara de piatră. Alături de experți în domeniu am identificat păsări, urme de animale sălbatice, am urmărit activitatea castorilor pe râul Olt și am învățat o mulțime de lucruri despre arbori.

La umbra Munților Făgăraș, am umblat în lung și-n lat prin pădurile Podișului Transilvaniei, avizi de a afla cât mai multe lucruri despre natură.

Pentru scurt timp iarna s-a întors cu ce i-a mai rămas din forță, iar noi ne-am bucurat de ea în Ciucaș. Am ales traseul Babarunca-Culmea Bratocea, unde am spart potecă prin nămeți și viscol, într-o zi autentică de iarnă. Slab marcat și destul de greu lizibil, acest colț al muntelui ne-a supus unui dublu efort, fizic și mental. Sus am renunțat, după o oră, de a mai merge prin ceața deasă către Șaua Tigăilor și am coborât pe aceeași rută.

Optimiști că vom găsi aceeași zăpadă și în Bucegi, am pornit a doua zi pe schiuri de tură de la cabana Bolboci către culmea vestică a masivului. Am urcat impecabil pe Vârful Lucăcilă, pe la fosta cabană Podul cu florile, dar către Vârful Deleanu nu am reușit să schiem atât de bine, zăpada topindu-se sub ochii noștri din cauza temperaturilor ridicate. Ne-am abătut totuși din drum coborând foarte bine pe Valea Tătaru și urcând înapoi pe pieile de focă.  Am continuat pe Plaiul Mircea în același stil, semi schi, semi coborâre în clăpari pe iarbă și abia jos am reușit să parcurgem pe schiuri ultimele sute de metri către drumul asfaltat.

Puțin cunoscuta și foarte rar parcursa Pietricică, coada argeșeană a Pietrei Craiului, ne-a ocupat o zi întreagă. Cu plecare din punctul ei cel mai de jos, satul Podu Dâmboviței, am urcat toate pantele, am străbătut toate poienile (Plaiu, Zăpodie, Pietricica), am urcat Vârful Pietricica până în Șaua Funduri. De la refugiul Funduri am coborât către poiana cu același nume și apoi la cabana Brusturet, unde am încheiat traseul de picior.

După acest episod de încălzire, am revenit în Ciucaș pe ruta clasică de atingere a vârfului: Pasul Bratocea-culmea Bratocea-Vârful Ciucaș-poteca de sub Tigăile Mari-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea. Ce mai rămăsese din nămeții de acum câteva zile se refugiase în zonele umbrite și prin culoarele adânci. Nu am avut niciun fel de problemă, nici măcar cu ursul de la releul Bratocei, care a stat cuminte la poze sau, mai exact, a trecut imperturbabil la câteva sute de metri de noi. Pe traseu am putut fotografia și admira: Turnul Goliat, Porumbelul, Căpățâna de zahăr și Babele la sfat, formațiuni stâncoase emblematice ale acestui munte.

Profitând de lipsa stânelor am refăcut identic traseul de traversare al Muntelui Pietricica. Ne-am ospătat cu leurdă și am fost plăcut surprinși de urmele de râs pe care le-am găsit în porțiunea de cea mai mare altitudine a zonei (cca. 1700m).

Piatra Mică a fost următoarea tură, unde am însoțit o familie din Italia. Am traversat clasic de la Fântâna lui Botorog prin Prăpăstii, Poiana Curmăturii și pe la cabana Curmătura, coborând apoi panta abruptă către Poiana Zănoaga. Un traseu în care ne-a cam alergat ploaia, care s-a dovedit, până la urmă, alarmă falsă.

Ceva mai serios a fost Traseul Dunăreanu din Umerii Pietrei Craiului. Am pornit de la Plaiul Foii, am trecut de refugiul Șpirlea și am urcat pe Bârsa Umerilor. Depozite mari de zăpadă ne-au obligat să folosim colțarii și pioletul, dar urcarea în zona superioară Brâului de jos (peste Brâul de mijloc) a fost ca vara. Doar mai departe, după depășirea Brâului de sus, la ieșirea în Creasta Sudică, am repus colțarii și ne-am ajutat de piolet. Retragerea a fost prin Poiana Închisă (cu rapel pe la ora 2) de unde am optat pentru revenirea la traseul marcat pe varianta ușoară care coboară din Poiană către Marele Grohotiș pe sub Peretele Central.

Intercalate prin toate acestea am reușit să mai facem câteva ieșiri.

O traversare a Pietrei Mici a Craiului. Din Prăpăstiile Zărneștilor am urcat la cabana Curmătura și apoi pe Vârful Piatra Mică. Coborârea a fost prin Poiana Zănoaga la Fântâna lui Botorog.

O tură cu cățeii în Postăvaru a mai dinamizat această lună între iarnă și primăvară. Cu alergare multă și veselie, aruncat de mingi și lătrat, am petrecut o jumătate de zi alături de cei mai loiali prieteni.

În Făgăraș am admirat brândușele de pe Valea Călțunului. Lacul cu același nume, înghețat parțial, dar și abrupturile Lăițelului și Negoiului sau Peretele Călțunului ne-au copleșit cu măreția lor. Am avut și compania celor doi câini de la Piscul Negru, buni prieteni între ei. Tura aceasta am făcut-o în compania celor de la Back to nature.

Am avut timp și pentru puțină speologie. Am explorat Avenul Groapa de aur din Masivul Postăvaru. După un scurt antrenament și o recapitulare la intrarea în aven, am coborât câteva sute de metri în adâncuri. Tura a fost organizată de Clubul Avenul din Brașov.

Am încheiat luna aprilie cu două ture identice, în zile diferite, în Munții Leaota.

Plecând din Podu Dâmboviței am parcurs Cheile Crovului și am urcat pe Vârful Sântilia Mare (Sfântul Ilie). Un urcuș lung și domol, dar cu frumoase priveliști către masivele din jur, cu detalii stâncoase spectaculoase în chei. Am încheia bucla prin uimitorul sat Fundățica și pe la Peștera Uluce.

Bilanțul lunii august 2024

Posted on by

Cred că ar fi mai lesne să povestim despre ce nu am făcut în august! Pentru că au fost multe, diverse și diferite.

Am început cu o drumeție pe Vârful Negoiu dinspre Lacul Bâlea. A fost ruta clasică, des aleasă de toți cei care aspiră să urce pe cel de-al doilea vârf din România. Plecare de la Lacul Bâlea, urcare în Șaua Paltinului și continuare pe creastă pe lângă Vârful Laița și peste Vârful Lăițel, unde există și un tronson amenajat cu lanțuri. Am făcut un scurt popas la Lacul Călțun, unul dintre cele mai frumoase tăuri din Făgăraș, apoi am urcat Strunga Doamnei și, după încă o oră, am ajuns pe Negoiu la 2535m. Ruta de coborâre a fost aceeași ca la urcare.

A doua zi am mers în Bucegi unde am parcurs un traseu de carpatism (alpinism de vară sau drumeție alpină) în zona Moraru. Cu acces din Valea Morarului, am străbătut o parte (nordică) a Brâului Acelor până în dreptul Văii Adânci. Pe aceasta am coborât în rapeluri înapoi în Poiana cu urzici, de unde începusem ascensiunea în abrupt. O mică bucată de drum, sub Brâul Mare al Morarului, am fost supravegheați îndeaproape de un urs tânăr și sprinten, dar inofensiv. Tura a fost în colaborare cu Back to Nature, poate cei mai constanți și serioși parteneri ai noștri pe partea de alpinism.

Am revenit la colaborarea cu Active Travel din Brașov și am însoțit o pereche de germani în Piatra Craiului. Traseul a fost traversarea Pietrei Mici de la cabana Curmătura la Poiana Zănoaga, peste vârful principal al acestei grupe din zona nordică a masivului.

Am rămas în Parcul Național Piatra Craiului și am avut deosebita bucurie de a însoți un mic grup de sportivi de performanță în Abruptul Vestic. Ruta a fost Padina lui Călineț prin Scara de fier cu coborâre pe Vâlcelul cu Smirdar și Vâlcelul cu fereastră. Au fost admirate detaliile și bijuteriile naturale ale Craiului (Acul de la Amvon, dantelăriile Muchiei dintre Țimbale, brâurile suspendate și multe altele). În Piatra Craiului te poți bucura de minunile locale fără să trebuie să ieși în creasta principală, menținându-te prin locurile sălbatice din Westwand.

Un program mai lung am avut apoi în Făgăraș. Pe parcursul a două zile ne-am cățărat și am parcurs Muchiile nordice Buteanu și Bâlea, precum și Muchia sudică Arpașul Mic-Buda-Râiosu-Mușeteica. Dacă în prima zi am avut parte de ceață și zero peisaj mai departe de 30m, a doua zi am putut să ne bucurăm de peisajele vaste pe care le oferă una dintre cele mai interesante culmi sudice din Făgăraș.

Totodată am admirat calcarele atipice pentru acest masiv, dar prezente totuși aici cu toate influențele lor asupra peisajului. Datorită unui filon sedimentar vârful Mușeteica are culoare albă sau există un brâu numit Drumul lui Negru Vodă și așa mai departe. Coborârea directă către cariera de calcar din Valea Fundul Caprei este o piatră de încercare pentru genunchi. Din nou, această escapadă a fost organizată împreună cu colegii de la Back to nature.

În Bucegi am refăcut traseul pe care periodic îl parcurgem: Cabana Piatra Arsă-Cabana Caraiman-Brâna Mare a Caraimanului-Crucea Eroilor-Brâna Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului integral (inclusive săritorile din canion)-Valea Cerbului-Cabana Gura Dihamului. A fost o ocazie ideală de a face cunoștință cu grupele Caraiman și Coștila, părți emblemă ale Bucegilor, adevăratul leagăn al alpinismului românesc. Ca detalii tehnice, dacă pe brâuri sunt câteva treceri expuse șu sunt probleme de orientare uneori, coborârea pe Valea Priponului se face în rapeluri și descățărare peste săritori umede și rar parcurse.

Au urmat 3 zile de drumeție în Piatra Craiului cu turiști francezi, tură organizată în parteneriat cu Active Romania. Cu baza la cabana Curmătura am traversat în prima zi Piatra Mică și a doua zi traseul de creastă Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit. De aici am coborât prin Padinile Frumoase la cabană. Ultima zi a fost dedicată parcurgerii Măgurilor Branului din satul Măgura până la Bran. Am profitat de ocazie și am vizitat și celebrul castel.

După o zi de pauză, cu același grup am pornit spre Vârful Negoiu și zona limitrofă. Astfel, cu pornire de la cabana Negoiu, am traversat podurile de pe Drumul Zmeilor și am urcat pe Valea Sărății. Trecând pe sub Cascada Sărății, apoi pe langă Piatra Prânzului și Acul Cleopatrei, am atins vârful numărul doi al Carpaților românești. Coborârea a fost pe același traseu. A doua zi și ultima ne-am orientat către o altă direcție, mai spre vest de data aceasta. Am urcat de la cabana Negoiu în Șaua Puha și am urcat vârfurile Scara și Șerbota. După ce am admirat Custura Sărății, am coborât la cabană pe Muchia Șerbotei. În ultima zi am coborât la cariera de marmură, dar cu un ocol pe la Cascada Șerbota, împuținată în această perioadă de seceta verii.

 

Am rămas în Făgăraș, dar am schimbat grupul și zona, însă. Cu Active Travel am făcut o tură de o zi de la Lacul Bâlea. A fost urcare în Șaua Caprei și pe Vârful Iezerul Caprei, parcurgere a Crestei principale până în Vârful Paltinu și retragere prin Șaua Doamnei și poteca de contur a Lacului Bâlea. Surpriza plăcută a fost o marmotă sus pe muchie, care își vedea liniștită de treabă în ciuda publicului numeros care o fotografia.

Am ghidat apoi, tot în Făgăraș, un grup mixt de olandezi, spanioli și români. În zona Fundației Conservation Carpathia am petrecut două nopți la observatoarele Bunea și Comisu. Am putut observa urși și mistreți, păsări și flori, dar am urcat și pe vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele. Lacul Pecineagu a fost traversat cu pluta electrică, iar sus pe pajiștile alpine am mâncat, poate prea multe, afine și merișoare. Două zile de relaxare și liniște, cum doar aici se pot afla.

Canionul Orății face parte din zona Pietrei Craiului, dar este cumva distinct. Aici rareori se face altceva decât canioning. O suită de 10-12 săritori au fost coborâte pe coardă, fiind o bună ocazie de a exersa mișcările și tehnica de rapel, pe care participanții o pot folosi apoi în ture mai serioase. În zonă există și ruinele cetății Oratia care, după părerea noastră, ar merita mai multă atenție și poate ar fi benefic, pentru istorie și cultură, să fie conservată.

Cu UpMountain colaborăm mai rar, dar, când o facem, ies numai ture frumoase. Așa a fost și cea de pe Creasta Balaurului. Denumită astfel datorită unui grup de stânci de pe traseu care amintesc de acest ”animal” fabulos, Creasta Bucșoiului Mic oferă o ascensiune lungă și obositoare, dar fără dificultăți tehnice. Totodată peisajele magnifice sunt o recompensă specială după ”munca” prin vegetația luxuriantă de la intrarea în traseu. Traseul a fost parcurs în coborâre, variantă deloc mai ușoară, dar cu o logistică corespunzătoare, poate fi o variantă mai comodă.

Au urmat două ture cu Travel Carpathia, în zone și cu obiective diferite, dar la fel de inedite.

Prima a fost o zi de urmărire a zimbrilor (Bison day tour) în zona văii Tămașului. Pe lângă protejarea speciile existente (urși, căprioare, mistreți etc) Conservation Carpathia s-a preocupat în ultimii ani de colonizarea și repopularea cu zimbri a zonelor de proiect. Astfel, am putut și noi admira și fotografia, alături de clienții noștri, o turmă de ”european buffalo” sau bizon european. Tot în cadrul turei respective am putut observa doi urși, de vârste și în zone diferite, dar care erau sănătoși și prosperi.

A două etapă a fost în Munții Perșani, la Vulcanul stins de la Racoș. Aici nu doar culorile rocilor din fosta carieră sunt de admirat, ci și alte câteva obiective. Printre acestea se numără: coloanele de bazalt, Lacul de smarald și Castelul Bethlen. Toate sunt unice și, în contextul unei zone protejate, au șanse mari să rămână pe mâini bune.

Cum puteam să uităm de micul munte, Tâmpa? Parte din Masivul Postăvaru, acest deal predominant împădurit, ne oferă uneori oportunitatea de a-l urca și de a-i parcurge cărările, însoțind clienți fără experiență vastă în domeniul montan. Am urcat pe traseul Treptele lui Gabony, apoi pe Vârful Tâmpa (cca 960m altitudine) și am coborât pe Drumul Serpentinelor, unul dintre cele mai populare rute din zonă.

Treptele sau Drumul Gabony a fost realizat între anii 1930-1931 de Friedrich Gabony, grădinarul orașului, care locuia pe strada Sitei. Drumul realizat în mare parte din trepte de dimensiuni diferite a fost realizat cu mari greutăți și cheltuieli de către Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului Brașov (1880-1935) prin președintele Societății de atunci, Otto Widmann.

În ultima zi a lunii august am parcurs, împreună cu Back to nature, un traseu celebru al Făgărașului: muchia Vârtopel-Arpășel. Parte integrantă din Creasta principală, acest tronson este ocolit de poteca marcată, el oferind o rută alpină, de cățărare și carpatism, cu rapeluri lungi, pasaje verticale și muchii expuse. Sensul est-vest este mai ușor, vest-est oferind varianta ceva mai grea. În ambele sensuri parcurgerea lui este destinată celor cu experiență pe acest tip de teren friabil, dar mai ales este recomandabil pe vreme uscată.