Bilanțul lunii februarie 2020

Am depășit calendaristic iarna (dacă ne-am uita cumva în calendar!), dar sus pe munte, unde avem locul de muncă, totul trece într-o altă fază a aceluiași anotimp.

Deși nu a fost chiar ceea ce este îndeobște considerat o ’’iarnă grea’’, am reușit totuși să facem câte ceva specific de sezon.

Locul central l-a ocupat Făgărașul unde am organizat două ture de alpinism. Prima a fost pe vârful Suru (2281 m), iar a doua pe vârful Scara (2306m). Bazele au fost cabana Suru, respectiv cabana Bârcaciu, iar rutele spre vârfuri s-au desfășurat pe muchii pentru a elimina orice risc de avalanșă.

S-au folosit rachete de zăpadă pentru apropiere, apoi colțari și piolet pentru ascensiunile pe vârfuri. Orice ieșire de iarnă în creasta principală a Făgărașului este o provocare prin lungimea, dificultatea și expunerea traseelor.

Două ture de drumeție am făcut în Buila- Vânturarița și Bucegi. În primul masiv, un parc național deosebit de frumos, am urcat pe vârfurile Piatra (1643m), Buila (1849m), Vânturarița Mare (1885m), Ștevioara (1847m).

A fost, de fapt, o traversare pe ruta: Bărbătești-Muntele Cacova-V. Piatra-Hududăuri-Curmătura Builei (1540m)-Muntele Albu-Vf. Buila-Vf. Ștevioara-Vf. Vânturarița Mare-Schitul Pahomie-Mănăstirea Pătrunsa-Valea Otăsăului-Bărbătești.

Parte a Munților Căpățânii, această ramură a lor s-a impus prin varietatea peisajului, fiind complet diferită ca aspect de împrejurimi. Este cumva, datorita calcarului din componență, sora mai mică a Pietrei Craiului.

În Bucegi am parcurs dus-întors traseul: Cabana Bolboci-Cheile Zănoagei-Lacul Scropoasa-Cheile Orzei. Zona este foarte sălbatică (mai ales Cheile Orzei), iar în timpul săptămânii chiar pustie. Varietatea peisajului din Bucegi nu putea să nu cuprindă și zona carstică, iar lacurile (fie și artificiale) Bolboci și Scropoasa sunt minunate în orice anotimp.

Pentru ski de tură am ’’folosit’’ Ciucașul unde, datorită ninsorii recente, zăpada s-a păstrat mulțumitor.

Traseul a fost în mare: Pasul Bratocea-Culmea Bratocea cu coborâre și urcare pe diverse culoare și văioage din zonă. O zonă de explorat și de cercetat care nu își va pierde niciodată din farmec. Skiul de tură este o activitate care, înainte de toate, permite accesul în cotloane ale muntelui foarte greu accesibile pe picioare.

O altă drumeție de iarnă a fost, alături de Picior de plai, traversarea ’’micului gigant’’ Măgura Codlei. Departe de a fi un munte anost (așa cum s-ar crede din cauza altitudinii de doar 1292m și a prejudecăților legate de acest aspect) este destul de solicitant, stâncos și cu diferență de nivel deloc de neglijat. Pe creasta principală se află și ruinele unei cetăți medievale, Cetatea Neagră. Construită de cavalerii teutoni acum 800 ani (la 980m altitudine) cetatea a fost distrusă în anul 1345 în timpul unei incursiuni a tătarilor în Țara Bârsei.

Tot cu Picior de plai am încheiat luna cu o drumeție lungă. Ruta a fost: Cabana Voina-Plaiul lui Pătru-Vârful Bătrâna (2341m) și retur. Aflat chiar în centrul masivului în formă de potcoavă, acest vârf aflat pe creasta principală este un punct ideal de belvedere asupra Munților Făgăraș aflați la nord.

Bilanțul lunii decembrie 2019

Ca să vezi s-a mai dus un an! Am încheiat în forță sau, mai exact, în același ritm cu care ne-am obișnuit. Drumeției de iarnă și alpinismului i s-a alăturat skiul de tură mult așteptat.

Am petrecut Ziua Națională la cabana Padina unde am ajuns prin Moieciu de sus-Șaua Strunga-Valea Bătrâna. A doua zi am urcat spre Vârful Omu (2507m) prin Piciorul Babelor pe viscol și vizibilitate redusă.

Au urmat câteva drumeții în Postăvaru și Piatra Mare. Obiectivele care au fost atinse sunt Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei, Valea Lamba Mare și Drumul Șerpilor în Postăvaru.

Piatra Mare ne-a îngăduit să-i vizităm alte locuri celebre (Șirul Stâncilor, Prăpastia Ursului, Canionul Șapte Scări, Cabana Piatra Mare, Vârful Piatra Mare).

Pentru alpinism am traversat strada (!) în Piatra Craiului. Vârful Ascuțit a fost atins prin Padinile Frumoase, profitând de riscul minim de avalanșă din acest început de sezon.

Alte ture din aceeași categorie au fost Padina Lăncii-Poiana Închisă-Marele Grohotiș

și Vâlcelul cu fereastră tur retur.

Ambele în același fascinant masiv, cel mai frumos din țară după părerea noastră. Au oferit ascensiuni mixte (zăpadă-gheță-stâncă) deosebit de interesante.

Tot în acest stil și profitând de lipsa amenințării avalanșelor am parcurs în Bucegi traseul Valea Pietrelor din Bucșoiu-Hornul Mare Mălăiești.

Skiul de tură, la care am visat tot sezonul uscat, a fost găzduit de Bucegi. Zona înaltă de deasupra Sinaiei a avut zăpadă bună și a știut să o păstreze oferind-o cu generozitate celor pasionați de acest minunat sport.

Iată rutele parcurse în patru zile diferite:

– Cota 1400-Furnica-Valea Dorului-Vf. Piatra Arsă-Valea Dorului-Vf. cu Dor-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1400

– Furnica-Valea Dorului-Vf. Piatra Arsă-Valea Dorului-spre Vf. cu Dor-Sub Vânturiș-Valea Dorului

– Furnica-Valea Dorului-Vf. Piatra Arsă-Valea Dorului

– Drum Dichiu-Vf. Vânturiș și retur.

Cu Picior de plai am încheiat anul cu o tură de drumeție în Piatra Craiului (Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Umerii Pietrei Craiului). A fost aceeași atomosferă de colegialitate și bună dispoziție ca de fiecare dată.

Am încheiet luna și anul în Făgăraș împreună cu colegii de la Salvamont Argeș. Deși viscolul și riscul 5 de avalanșă nu ne-au permis să facem mare lucru a fost plăcut și ne-am putut odihni în vederea noului an care urmează.

Bilanțul lunii aprilie 2019

Aprilie însemnă primăvară la altitudini joase, dar sus iarna rămâne agățată de creste sau se ascunde prin cotloanele văilor alpine. Cu toată încălzirea globală certă din ultimii ani am profitat de un puseu de frig care a conservat zăpada veche și a adus alta proaspătă pentru câteva zile.

La începutul lunii am parcurs creasta nordică a Pietrei Craiului pe probabil ultima zăpadă ’’serioasă’’ din acest sezon. Am avut parte încă de cornișe și depozite care nu ne-au permis ocolirea niciunui vârf ci, din contră, ne-au obligat să urmăm creasta matematică. Am avut astfel cele mai autentice condiții de iarnă, doar ziua ceva mai lungă a făcut ca totul să ’’miroasă’’ a primăvară.

În Bucegi am parcurs de câteva ori muchia Padinei Crucii de care suntem foarte atașați. O creastă nebăgată în seamă din nordul masivului, dar dificil de parcurs în condiții de iarnă. Vremea a fost de fiecare dată aspră cu ninsori și vânt puternic, ceea ce a făcut ca traseul să fie cu adevărat interesant și solicitant.

Am urcat pe skiuri de tură la vârful Omu dinspre Mălăiești, coborând Hornul Mare și valea pe zăpadă grea și imensă. Diferența de nivel apreciabilă (1600m), cu plecare din Valea Glăjăriei și punct maxim Stația Meteo Omu, face din această vale un traseu deloc de ignorat. Hornul mare al Mălăieștilor a fost urcat la colțari și piolet, dând un iz de ski-alpinism turei.

Am avut și o colaborare cu ”Picior de plai”, parcurgând împreună traseul Cabana Silva – Muntele Roșu – Vârful Gropșoarele (1844m) – Vârful Zăganu – Cheia. A fost o drumeție frumoasă cu pasaje în care am folosit colțarii și am montat o balustradă de coardă pentru siguranța participanților.

Toate traseele de mai sus au fost decorate de bunul gust al acestui anotimp care a ținut să ne aștepte cu mii de brândușe, ghiocei, gențiene și alte floricele de primăvară.

Bilanțul lunii martie 2019

Dacă ar fi să rezumăm prima lună de primăvară și am avea la dispoziție doar un singur cuvânt am spune simplu: căldură. Nu mai este o noutate pentru nimeni rămas lucid că vremea este într-un proces de încălzire. Nu doar la noi în țară, ci peste tot. La munte ce făceam în anii 90 prin mai-iunie astăzi am ajuns să facem cu o lună, cel puțin, mai devreme.

Dar dacă stăm nostalgici nu ajungem nicăieri, așa încât ne adaptăm din mers, așa cum natura ne-a învățat din interacțiunile directe cu ea.

Am fost în câteva masive pentru diverse activități (încă) de iarnă: drumeție, alpinism, ski de tură, ateliere de inițiere etc.

Pentru amatorii de drumeție am organizat, împreună cu ’’Picior de plai’’ două ture de câte o zi în Munții Leaota (Piatra Dragoslavelor) și Bucegi (traversare Moieciu-Poiana Guțanu-Poiana Gaura-Șimon). Primăvara, datorită altitudinii scăzute a traseelor, a fost în toi, iar participanții au putut admira poienile înconjurate de zăpadă, raiul brândușelor, ghioceilor și al altor flori de sezon.

O traversare în Ciucaș de la Cheia – Cabana Silva – Vârful Muntele Roșu – Vârful Gropșoarele – Vârful Zăganu – Cheia a fost un alt obiectiv încadrat la limită în categoria ’’drumeție’’.

Pentru cei mai avansați, care preferă alpinismul și care încă nu s-au săturat de iarnă, am parcurs de câteva ori creasta nordică a Pietrei Craiului sau am urcat direct pe vârful La Om (2238m) prin muchia Colții Găinii din zona Grindului. Piatra Mică a fost traversată și ea până când zăpada a dispărut aproape complet de pe această soră mai mică a crestei principale. În funcție de starea zăpezii s-a urcat sau s-a coborât pe traseele dinspre cabana Curmătura (Padinile frumoase, Lehmann, Turnul).

În Bucegi a fost urcat vârful Scara (2422m) prin Hornurile Mălăieștilor, admirând avalanșele căzute pe versanții văii, extrem de fotogenice și impresionante.

Au mai fost urcate în Făgăraș vârfurile Lespezi (2517m) și Cornul Călțunului (2510m).

Pentru că primăvara este un sezon prielnic formării avalanșelor am organizat un atelier de inițiere cu tematica acestora la Bâlea Lac. S-a învățat realizarea profilului zăpezii, măsurarea înclinației pantei, localizarea cu DVA-ul, sondarea și găsirea ’’victimei’’ îngropate. Au fost făcute și teste cu rucsacul ABS și multă teorie.

Două ieșiri scurte: una pe Valea lui Stan (Făgăraș) și cealaltă la cățărare în Cheile Râșnoavei (Postăvaru) au deschis puțin ușa sezonului fără zăpadă care va urma în curând.

Pentru ski de tură am optat din nou pentru Bucegi unde am avut parte de zăpadă excelentă parcurgând diverse zone din partea centrală a masivului. A fost coborât și urcat Plaiul lui Păcală, dar și alte culoare și văioage din zona Furnica-Piatra Arsă-Cocora.

Bilanțul lunii februarie 2019

Luna februarie n-am petrecut-o la gura sobei ci am fost la fel de activi ca în ianuarie, alternând skiul de tură cu alpinismul hivernal sau cu drumețiile pe rachete.

Creasta Pietrei Craiului a fost din nou ruta cea mai frecventată. Am strabătut-o de mai multe ori, fie integral (Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Funduri), fie pe tronsoane (Vârful Turnu-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase sau Vârful Turnu-Vârful Padina Popii-Traseul Lehmann). Am admirat cu respect cornișele uriașe și am urmat (pentru siguranță, dar și pentru plăcerea ascensiunii) creasta matematică, urcând toate accidentele crestei.

N-a fost uitată nici Piatra Mică. Am traversat-o de mai multe ori. Iar ea ne-a răsplătit cu priveliști deosebite asupra surorii sale mai mari sau ne-a pedepsit cu viscole și rafale de vânt. Un bun antrenament pe vreme rea pentru alte creste mai deosebite din Carpați și nu numai.

Într-una dintre parcurgerile crestei nordice am privit cu amuzament respectuos urmele unui urs care a traversat creasta principală prin zona dintre Țimbale și Clăile Căldării Ocolite, sfidând cele mai elementare norme de siguranță din punct de vedere al riscului de avalanșă. Dar cum probabil că are tot atâtea vieți precum pisica nu ne-am îngrijorat pentru el (sau ea?).

Ceva drumeție pe rachete am făcut în Iezer-Păpușa. Am urcat pe Culmea Văcarea și Vârful Iezerul Mare (2462m), pe Plaiul lui Pătru și Vârful Bătrâna (2341m). În Ciucaș au fost parcurse Cheile Cheiței și Culmea Muntele Roșu-Vârful Gropșoarele (1884m). Rachetele nu au fost suficiente, astfel că, din pricina gheții și a zăpezii dure (la -17 grade Celsius), am folosit cu succes colțarii.

Un pic de ski de tură a fost făcut în Bucegi (Uzina electrică Râșnov-Cabana Mălăiești-Hornul Mare și retur), dar și în Iezer-Păpușa.

Despre tura în Bucegi putem spune că am stabilit un record negativ propriu: din cauza zăpezii enorme am reușit ’’performanța’’ de a deschide drumul spre cabana prin valea Mălăiești în nu mai puțin de 6 ore.

În Iezer-Păpușa am parcurs pe skiuri traseele: Cabana Voina-Vârful Văcarea (2068m)-Vârful Cățunu (2306m)-Vârful Iezerul Mic (2383m)-Refugiul Iezer (2135m), Refugiul Iezer-Piciorul Iezerului Mare-Cabana Voina și Cabana Voina-Plaiul lui Pătru-Vârful Bătrâna și retur.

Fratele mai mic și mai sudic al fratelui mai mare și mai nordic (Făgărașul), Iezerul și Păpușa, două jumătăți aproape egale, având ca punct de ’’echilibru’’ vârful Bătrâna, reprezintă un perfect teren pentru practicarea skiului de tură. Trebuie, însă, tratat cu respect pentru distanțele mari dintre punctele de interes, lipsa adăposturilor de altitudine (doar refugiul Iezer la 2165m, aflat într-o extremitate) și sălbăticia locurilor.

Despre refugiu putem spune că este unul dintre cele mai bine întreținute și amenajate din Carpați, grație Salvamontului și asociațiilor care au pus umărul la treaba asta.

Ski de tură în Piatra (cu zăpadă) Mare

A devenit deja o tradiție să traversăm Piatra Mare pe skiuri de tură. Traseul de pe data de 4 iunuarie a fost: Dâmbul Morii – Drumul Familial – Cabana Piatra Mare – Vf. Piatra Mare – Cascada Tamina – Timișul de sus.

Am avut parte de condiții meteo excelente cu cer senin în zona golului alpin, ger și, deci, zăpadă pulver. Astfel, am putut parcurge întreg traseul, chiar și zonele mai dificil de skiat din pădure, integral pe skiuri.

După un scurt popas la cabană a fost atins și vârful Piatra Mare (1844m), recent ieșit din ceață, parcă anume pentru cei care au avut abnegația să-l urce. Totul, fiecare detaliu, de la crengile brazilor până la formațiunile stâncoase, erau acoperite cu chiciură, fenomen datorat ceții dese și gerului tăios (-14 grade Celsius).

La final, drumul forestier de 5 km a fost încununarea eforturilor, coborârea fiind extrem de plăcută.

Am revenit la Dâmbul Morii cu cea de-a doua mașină lăsată strategic la capătul traseului.

Sfârșit de 2018

2018, epuizat, s-a retras…

Sfârșitul anului a fost generos în ceea ce privește zăpada de pe munte. Așa încât nu am stat mult pe gânduri și ne-am năpustit către înălțimi cu tot ce am avut pe acasă. ’’Care are arme – cu arme, care nu – cu furci și topoare’’, nu? Nici chiar așa, sau măcar am schimbat ’’armele ’’ ca să nu fim chiar ca în celebrul film românesc. Rachete (de zăpadă, desigur), skiuri de tură, colțari și pioleți am folosit pentru a ne bucura de o iarnă veritabilă (cel puțin în acest decembrie). Riscul producerii de avalanșe a fost și încă este ridicat așa că nu am intrat în raza lor sub nicio formă.

Pe scurt am făcut drumeții pe rachete în zonele sigure din Făgăraș și Piatra Craiului. Ne-am plimbat prin Poienile Paltinului din zona forestieră a Văii Călțunului, pe muchia Lespezi, în zona de deasupra stânei din Piscul Negru (rar străbătută iarna, dar cu minunate perspective asupra vârfurilor din creasta principală a Făgărașului). Ca să pigmentăm puțin aceste trasee ușoare, o parte din ele le-am parcurs noaptea (mai exact după ora 5 p.m.) punându-ne la lucru și cunoștințele de orientare în teren la lumina frontalelor.

O școală bine apreciată de clienții noștri, noi încercând să ridicăm nivelul de pregătire al tuturor celor care ne însoțesc prin diverse experiențe practice. Un traseu de noapte pune la încercare mai multe abilități, atât fizice cît și mentale, perspectiva schimbându-se complet la căderea întunericului. În condiții sigure este bine să ieși din zona de rutină pentru a fi pregătit în situații ulterioare (cu adevărat la limită).

În Piatra Craiului am combinat mersul pe rachete (până la refugiul Grind – 1620m) cu ascensiunea cu colțari și piolet (refugiu – Colții Găinii – Vârful La Om 2233m). O creastă abruptă, solicitantă, dar fără risc de avalanșă, dacă respecți regulile și nu faci pe grozavul.

Cea mai sigură cale de a ieși iarna în Creasta Pietrei Craiului, acest traseu nemarcat parțial, a fost o plăcere stropită cu sudoare având în vedere că întregul traseu de la capătul drumului forestier până sus a fost ’’spart ’’ de noi prin nămeți.

Ski de tură am făcut în Bucegi, unde am urcat vârfurile domoale, dar solicitante, de deasupra Sinaiei (Furnica, Vârful cu dor, Vânturiș), apoi am coborât plaiuri largi pe o zăpadă pulver de vis.

În Făgăraș am privit de la distanță coloșii Lăițel și Lespezi, ștergându-i pe la poale cu skiurile, prin poieni și păduri înecate în zăpadă.

Cea mai interesantă tură de ski a fost în Iezer-Păpușa unde am parcurs în două zile ruta: Voina-Văcarea-Cățunu-Refugiul Iezer și Refugiul Iezer-Turnul Lacului-Crucea Ateneului-Vf. Iezerul Mic-Vf. Iezerul Mare-Piciorul Iezerului Mare-Voina.

Vântul turbat și vremea potrivnică (ceață și ninsoare) ne-au împiedicat să mai continuăm. Noaptea la refugiul Iezer (2135m) a fost foarte confortabilă, grație amenajării recente a refugiului de către Salvamont Argeș și alți iubitori ai muntelui. O avalanșă tip placă, de dimensiuni medii, exact de sub Vârful Iezerul Mare (2462m) a fost extrem de fotogenică.

Ne bucurăm că am încheiat anul pe zăpadă serioasă și sperăm să țină cât trebuie această iarnă și să nu ne trezim cu ploi în februarie pe creste. Nimic nu este mai neplăcut decât o zăpadă umedă și grea sau decât o ploaie când ai echipamentul de iarnă pe tine.

Vor urma alte ture de ski, de alpinism sau drumeții pe rachete și cursuri despre avalanșe pe care le pregătim și le așteptăm cu nerăbdare de multă vreme.

Ciucaș, cel mai mare munte mic

Cu ’’doar’’ 1954m Ciucașul este, fără discuție, un munte cu altitudine relativ joasă în Carpații noștri. Dar ar fi o dovadă de superficialitate dacă am lua în considerare, pentru calificativul ’’interesant’’, doar altitudinea. Multitudinea de forme stâncoase deosebite, unice chiar, varietatea florei alpine, clima aspră care face iernile să fie redutabile și multe altele, ar întregi o descriere despre acest masiv, fără a spune, nici pe departe, totul.

Întâlnim aici, fie pe poteci marcate, fie pe drumuri mai puțin umblate, megaliți emblematici pentru Ciucaș: Turnul Goliat, Tigăile sau Țiglăile, Turnul de aramă, Mâna Dracului, Sfinxul Bratocei, Turnul Roșu și Turnul Căprioarei sunt doar câteva. Termenul de ’’turn’’ ne duce cu gândul la o cetate. Da, poate, dar nu este o cetate în ruină, construită de mâna omului și, deci, predestinată efemerului, ci una, dacă nu eternă, măcar durabilă.

Omul a dat doar denumirile, uneori controversate. Cazul Tigăilor este un bun exemplu. Grupul de stânci cu acest nume nu are deloc formă de tigaie sau, mă rog, așa cum sunt îndeobște tigăile de uz casnic. În unele lucrări apare, însă, termenul de Țiglăi pentru aceeași zonă, substantiv care înseamnă ’’sticlete’’ (de la ’’țiclete’’ sau ’’țiglete’’). Un pic altceva. Nu am numărat cu atenție sticleții din această parte a Ciucașului, dar cu siguranță sunt mai numeroși decât tigăile. Sau, în orice caz, ar fi premise să existe.

Alt lucru interesant despre Ciucaș este că, deși este minuscul în comparație cu marile masive din Meridionali, are o populație de capre negre stabilă. Nu se pot vedea decât rar pe traseele circulate, dar acestea nu ocupă decât o mică parte din suprafața muntelui.

Iernile aspre, tipice Carpaților de curbură din care face parte și Ciucașul, cu viscole puternice și zăpezi mari, îmbracă orice detaliu în chiciură, dându-i un aspect incredibil de spectaculos. Orice piatră, orice brăduț sau ienupăr devine o operă de artă după perioade cu ceață, vânt și zăpadă.

Pasionați de acest mare munte mic, îl vizităm în fiecare iarnă destul de des (nu atât pe cât ne-am dori). Am ajuns să-i cunoaștem atât zonele accesibile tuturor (vârfurile principale, culmile marcate) cât și cotloanele cele mai ascunse (brânele expuse, culoarele înguste, crestele aeriene).

Am făcut de-a lungul timpului și traseele de alpinism din zonă și iarna mergem des la ski de tură sau drumeții pe rachete de zăpadă. Dar nu disprețuim nici rutele turistice marcate.

Pentru începutul iernii am ales un traseu în circuit cu plecare și întoarcere în zona cabanei Babarunca. Astfel, am urcat pe Piciorul Teslei, poiana Teslei (munte de o formă cu totul particulară pentru Ciucaș), am trecut pe sub Turnul Roșu și Turnul Goliat pentru a ajunge în Șaua Tigăilor sau Țiglăilor. Vârful Ciucaș a fost plăcerea supremă, iar coborârea pe Valea Babaruncăi, cu cheile ei interesante, au încheiat o zi de mers exclusiv pe zăpadă. La acest moment al iernii zăpada nu este mare, deci nici risc de avalanșe nu a fost, dar gheața și crusta dură au reclamat utilizarea colțarilor la urcarea pe vârf și coborârea în vale.

Așteptăm epoca marilor zăpezi în care vom reveni aici cu rachete sau skiuri de tură.

Ski de tură februarie-aprilie

La sfârșitul iernii putem face un mic bilanț cu activitatea noastră pe zăpadă. Mai întâi pe skiuri de tură pentru că, nu-i așa, activitatea asta ne place prea mult și ne face să nu ne fie prea curând dor de vară.

În Iezer-Păpușa am tot urcat și coborât văi și creste pe zăpadă mare și vreme de iarnă grea. Astfel, Valea Bătrâna, Valea Cuca, Muchia Grădișteanu, Vârful Văcarea, Valea Largă ne-au ocupat trei zile de vis. Se pare că am avut succes pentru că se aduna ’’lume’’ cu noi. În prima zi ne-au acompaniat trei câini, în a doua zi patru și în a treia cinci. Se dusese vestea că organizăm ture frumoase și am căpătat notorietate. Sau o fi fost de la chiftelele și cârnații pe care îi împărțeam cu generozitate? Discutabil…

Au urmat apoi Valea Mălăiești din Bucegi, urcare-coborâre după o ninsoare abundentă, vârful Lespezi cu muchia lui și Valea Izvorul Sec din Făgăraș în care ne-am învârtit o vreme.

Avalanșele ne-au cam gonit din Valea Fundul Caprei din același masiv. Mai exact, le-am privit cu respect de la o distanță confortabilă și ne-am retras la timp din calea lor.

Am încheiat cu 4 urcări și coborâri pe Valea Șugărilor in aprilie, de fiecare dată pe altă ’’linie’’.

Așteptăm luna mai cu nerăbdare să închidem sezonul în forță.

Alpinism decembrie-ianuarie

Skiul de tură nu ne-a răpit tot timpul și toată energia, așa că a rămas destul din ambele pentru a organiza câteva ieșiri de alpinism și drumeție pe rachete de zăpadă.

Când vremea și zăpada ne-au permis am parcurs de câteva ori Vâlcelul cu fereastră din Piatra Craiului, urcându-l și coborându-l fără să ieșim în creastă, riscul de avalanșă fiind mare mai sus de fereastra propriu-zisă. S-au urcat la doi pioleți majoritatea obstacolelor și s-a coborât în rapel.

Un alt traseu deosebit de frumos a fost traversarea din Bran în Râșnov peste Munchia Clincea – Vf. Țigănești – Valea Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. Profitând de zăpada excelentă și sigură am parcurs traseul într-o zi lungă și geroasă.

În Piatra Craiului a fost traversată Piatra Mică din Poiana Zănoaga peste vârf (1816 m) până în Șaua Crăpăturii. Zăpada necălcată și afânată din zonele de pădure a fost ’’îmblânzită’’ de rachete, iar zona de stâncă și abrupt am trecut-o cu colțari și piolet.

Tot în ’’Crai’’ am urcat până la Cabana Acunsă sau Refugiul Speranțelor pe la Peretele Malul Galben pe rachete și colțari. Zăpada apoasă, mare și grea ne-a stors de energie vreme de aproape 6 ore și a făcut din această tură aparent banală o încercare de voință și forță.

Tot profitând de zăpada tasată și fără risc de avalanșă am urcat și Varful Ascuțit pe un vânt care avea suficienți km/h ca să nu putem merge în două picioare prea mare distanță. Coborârea am facut-o pe Valea Crăpăturii care, după o zi în care am avut parte de rafale serioase, părea o oază de liniște și calm.

În Făgăraș am urcat pe piciorul Piscul Negru până pe vârful cu același nume, 2244m, pe o diferență de nicel de 1000m din Transfăgărășan. Am putut ”admira” nenumărate avalanșe numai bune de studiat din locul sigur în care ne aflam. Inițial pe rachete, apoi pe colțari am urcat acest vârf puțin umblat al Făgărașului.

Tura pe rachete cea mai închegată și coerentă a fost urcarea pe Vf. Piatra Mare după ninsoarea abundentă de la sfârșitul lui ianuarie.

Nu în ultimul rând am să amintesc și tura de pe Vârful Musala (2925 m) din Bulgaria. Pe vreme grea (vânt infernal, lapoviță, ceață densă) am urcat cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică, ajutați de rachetele de zăpadă care ne-au scutit de efortul spargerii potecii până la baza abruptului final unde am putut folosi colțarii și pioletul.