Bilanțul lunii februarie 2024

Februarie, cea mai scurtă lună a anului, nu s-a lăsat mai prejos decât celelalte și ne-a oferit o sumedenie de ocazii pentru a ne face meseria în cele mai diverse moduri posibile.

Patru zile au fost dedicate unui atelier de inițiere în alpinism, consacrat deja pentru noi. La Centrul Salvamont Padina, aflat acum în custodia Asociației Montane Carpați, am împărțit echilibrat timpul între teorie și practică. A fost, de fapt, al doilea atelier de acest gen din 2024.

Alături de Back to nature am arătat viitorilor alpiniști amatori: urcarea și coborârea pe pante de zăpadă (cu și fără colțari și piolet), frânarea (oprirea) căderii cu ajutorul pioletului, rapelul la stâncile de la Vărăria Mică. Au fost apoi abordate alte teme esențiale iarna: amarajele (asigurările) în zăpadă cu unul sau doi pioleți, dar și cu ajutorul ancorei. Nu am uitat nici de nivologie, avalanșe (căutarea cu DVA, sondarea și profilul zăpezii). Teoria a atins teme legate de echipament, riscuri și gestionarea lor, nodurile esențiale în alpinism etc.

Pe o zăpadă foarte meschină, dar măcar înghețată bocnă, am urcat în Bucegi un traseu improvizat ad-hoc. Din Valea Obârșiei sau Valea Ialomiței am urcat direct în Culmea Obârșiei pe un culoar abrupt la colțari și piolet. De pe Vârful Obârșia am coborât în Șaua cu același nume și apoi am atins Vârful Colții Obârșiei. De aici am coborât pe vale înapoi la Hotel Peștera. Această culme, tipică pentru zona interioară a Bucegilor, are și o nelipsită babă, o formațiune stâncoasă modelată de vânt, caracteristică Platoului și zonelor adiacente.

Am avut apoi câteva ture în Munții Baiului, în care am întâlnit diverse stadii ale iernii, de la viscol și ninsoare la vreme însorită și zăpadă puțină.

Prima a fost o traversare de la Bușteni la Azuga. Ruta: urcare pe Culmea Zamora și pe Vârful Băiuțul (1817m), continuare pe creasta principală până la cabana Popasul Uriașilor și coborâre pe Piciorul Sorica. Vremea a fost geroasă, dar plină de lumină și senin.

În a doua traversare am pornit din Azuga către Sinaia. Pe viscol cu vânt puternic și vizibilitate redusă am urcat vârfurile Dutca și Cazacu (1754m), apoi am coborât în Șaua Orjogoaia. De aici, vremea ne-a permis să vedem câte ceva și am pornit cu alt elan către Șaua Baiului și Vârful Baiul Mare, cel mai înalt din zonă, cu cei 1895m ai săi.

Am urmat creasta cu fidelitate și am mai trecut și peste vârful Drăgan și peste Piscul Câinelui (1650m). Din acest ultim punct al crestei am schimbat direcția către Valea Prahovei și am coborât pe lungul picior al Câinelui. Am intrat în pădurea de fagi seculari, precedați de plantații de zadă, și am trecut pe sub cabana Piscul Câinelui pentru a ajunge la Sinaia în zona gării.

Vechea pasiune, Piatra Craiului, nu ne-a lăsat să urcăm pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit din cauza zăpezii instabile și predispusă avalanșelor. Ne-am întors de sub lanțul de pe traseul de vară și am optat pentru o variantă mai sigură. Astfel, am urcat de la cabana Curmătura în Șaua Crăpăturii și am coborât pe valea omonimă. Zăpada a fost complet diferită față de versantul estic pe unde încercasem dimineața, aici, pe nord-vest, fiind mult mai înghețată și mai sigură.

A urmat și plăcerea supremă, schiul de tură! Am ales pentru această activitate Făgărașul, mai exact un ”optmiar” de peste 2500m, Vârful Lespezi (2522m).

Am avut o urcare de 1300m diferență de nivel din zona cabanelor de la Piscul Negru, aflate pe Transfăgărășan, urmată de o coborâre prin zăpadă acceptabilă de pe vârf înapoi în drum. Ruta a fost pe Piciorul Lespezi, sigur din punct de vedere al avalanșelor, tur-retur.

Am colaborat cu Romania Active pentru o tură de drumeție de iarnă în Piatra Craiului (Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-șaua Joaca-La Table-Poiana Mărtoiu-Valea Mărtoiu-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog). A fost un circuit prin satele atât de pitorești de la poalele muntelui, care, în decor hivernal, par încremenite în timp.

Un masiv mic, dar aspru este Piatra Mare. Aici am abordat un traseu lung și foarte estetic. Urcare de la Dâmbul Morii pe Poteca Țiganilor și apoi pe sub Șirul Stâncilor, unde am avut ceva emoții cu țurțurii imenși care spânzurau deasupra capetelor noastre. Am întâlnit Drumul Familial care ne-a condus către cabana Piatra Mare. Coborârea am făcut-o pe la Prăpastia Ursului în zona Canionului Șapte Scări, urmând poteca și drumul forestier către punctul de plecare.

Toate aceste ture ne-au pregătit echipele pentru un traseu de alpinism clasic: Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Cu urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit am intrat în creasta principală. Am urmat-o, săpând urme și alegând ruta potrivită, către Vârful La Om (Piscul Baciului).

Pe acest parcurs se trece peste și prin Vârful Țimbalul Mare, Șaua Călinețului, Vârful dintre Țimbale, Vârful Țimbalul Mic, Vârful Sbirii sau Zbirii, Clăile Căldării Ocolite. Retragerea prin Colții Găinii la Refugiul Grind, apoi prin Prăpăstii către Zărnești, a fost lungă și chinuitoare, deși zăpada s-a prezentat bine la plecarea din creastă. Aceasta frumoasă tură de alpinism a fost realizată împreuna cu Back to nature.

A sosit vremea unui alt prieten fidel, Ciucașul. Plecarea a fost din Pasul Bratocea de unde am ajuns pe Vârful Ciucaș fără prea multă zăpadă, cu excepția unei urme de avalanșă masivă din zona Turnului Goliat. Coborârea pe același traseu ne-a adus, exact la apusul soarelui, înapoi la start. Culmea Bratocea, calea noastră de urcare, a fost liniștită și prietenoasă, ca în oricare altă zi din timpul săptămânii.

Am încheiat luna cu o altă tură în Munții Baiului, tot o traversare. De data aceasta am plecat din  Sinaia către Azuga. Urcarea pe la cabana Piscul Câinelui, pe piciorul Câinelui, trecerea peste vârfurile Baiul Mare, Dutca și Urechea și coborâre pe Culmea Sorica.

Nu știm ce ne va aduce luna martie în această iarnă atipică, dar ne punem mare nădejde în ceva căderi de zăpadă mai serioase și poate temperaturi mai scăzute.

Bilanțul lunii ianuarie 2022

Anul 2022 a debutat pentru noi, după dificilele sărbători tipic românești, cu o tură în Piatra Craiului. Partea vestică a fost locul de desfășurare, iar traseul ales: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Umerii Pietrei Craiului-Marele Grohotiș-Cerdacul Stanciului-Curmătura Foii-Plaiul Foii.

Lung, dar cu diferență de nivel moderată, acesta a necesitat folosirea colțarilor pentru că zăpada a fost înghețată bocnă în urma multelor zile fără ninsori, dar cu temperaturi foarte scăzute.

Priveliștea abruptului vestic (Westwand-ul sau Peretele vestic cum era denumit în Transilvania de către primii exploratori germani de la începutul secolului al XX lea) dinspre culmile domoale ale Tămașului este copleșitoare. Aflat complet în antiteză cu zona înconjurătoare, acest abrupt nu are corespondent în Carpații Meridionali din punct de vedere al spectaculozității.

Tura a fost un bun prilej de a admira, de la o distanță foarte potrivită pentru a fi fotografiate, punctele cheie ale acestui versant al Pietrei Craiului: Poiana Închisă, Marele Grohotiș, Umerii Pietrei Craiului, Cerdacul Stanciului, Padina Lăncii, Brâul de mijloc etc.

Tot în zona acestui minunat masiv, dar pe partea opusă, am format un mic grup de colaboratori (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures sau PFOA și Conservation Carpathia) pentru o tură de drumeție de iarnă extrem de pitorească. Traseul satul Șirnea-Curmătura Groapelor-satul Peștera-satul Măgura nu poate să plictisească pe nimeni, oricât de obișnuit ai fi cu peisajele respective.

O altă față a Pietrei Craiului, de data aceasta cea estică, ni s-a arătat într-o zi însorită și geroasă de iarnă în care ne-au fost alături și prietenii cei mai fideli: câinii.

Deși condițiile de zăpadă și vreme nu au fost ideale (multă gheață și vânt foarte puternic) am îndrăznit să propunem un ski de tură în Făgăraș. Ținta a fost Vârful Lespezi (2522m) care, datorită situației din teren, s-a transformat într-o tură de ski-alpinism veritabilă.

S-a urcat parțial pe piei de focă, parțial pe colțari, iar la trecerea peste obstacolul stâncos din treimea superioară a crestei au fost folosiți coarda și pioletul.

Coborârea de la traverseu până aproape de Transfăgărășan a fost pe skiuri, cu atenție și dificultate din cauza zăpezii foarte dure.

A doua zi a fost urcat pe colțari, fără skiuri de tură și piei de focă, Piscul Negru. La 2248m altitudine este un vârf cu altitudine medie din Făgăraș, dar traseul lung și foarte abrupt de la stâna omonimă face ca lucrurile să fie luate în serios de la primii pași. Coborârea pe viscol și vizibilitate aproape nulă ne-au pus la încercare abilitățile de orientare vitale oricărui ghid montan.

Neumblat, nemarcat și cu zone în care riscul de avalanșă poate fi prezent, Piscul Negru face parte din, poate, una dintre cele mai lungi muchii sudice din Făgăraș, care pleacă din vârful Arpașul Mic (din creasta principală) și coboară până dincolo de Lacul Vidraru.

Am pornit apoi să atingem cel mai înalt punct dintr-un masiv complet diferit: Ciucaș. Frumusețea acestei meserii pe care ne-am ales-o este tocmai aceasta că peisajul variază, chiar de la o zi la alta, în funcție de zona muntoasă în care se desfășoară tura organizată de noi.

Vârful Ciucaș (1954m altitudine) a fost urcat pe Valea Berii și pe la cabana Ciucaș, coborârea fiind pe același traseu. Gheață multă, viscol și ceață: cam acestea au caracterizat ziua în ansamblul ei. Cunoașterea foarte bună a locurilor și ambiția participanților au dus la succesul zilei.

A urmat o tură extrem de grea pe skiuri tot în Ciucaș. Intenția era de a parcurge o bucată din creasta principală cu plecare de la fosta cabana Muntele Roșu. Vântul de 120 km/h ne-a întors din drum aproape de Capul Muntelui Roșu (cca 1700m altitudine). Partea bună a fost că am testat colțarii pentru skiuri care s-au dovedit vitali la tipul de zăpadă pe care l-am întâlnit.

O nouă zi cu vreme închisă, o nouă tură. De data aceasta în Piatra Mare. Alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) am parcurs traseul Cascada Tamina-Coada Pietrei Mari-Piatra Scrisă-Vârful Piatra Mare (1844m) și retur. Această excursie s-a adresat persoanelor însoțite de prietenii cei mai devotați, cățeii proprii. Lup alsacian, labrador, câțiva metiși deosebit de drăguți și, evident, ai noștri border collie au trezit la viață muntele, iar caii (rezidenți permanenți ai stânei de la Piatra Scrisă) au avut cu cine socializa.

Am rămas fideli Ciucașului care ne-a ținut la respect de două ori în această lună. De data asta ne-a permis să îi admirăm detaliile pe traseul: Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș-traseul de ocolire pe sub Tigăi-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea. Deși vântul a fost turbat și gerul undeva la -12 grade, am reușit să ne bucurăm de momentele unice oferite de această bijuterie a Carpaților Orientali.

Am schimbat registrul și ne-am reunit cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures într-o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Postăvaru (Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei). Oricât de simplă și scurtă ar fi o drumeție, alături de căței nu ai cum să nu te molipsești de entuziasmul lor, care transformă absolut totul într-o sărbătoare perpetuă. Avem multe de învățat de la ei, noi oamenii am cam uitat cum este să facem parte din natură.

Pentru a putea să ne încadrăm cumsecade într-o zi scurtă de ianuarie am pornit următoarea noastră tură de la Hotel Peștera unde aveam avantajul accesului cu mașina până la altitudinea de 1600m.

Traseul cu plecare de la stația de telecabină Peștera a urmat în urcare Piciorul Babele până la cabana Babele apoi, cu un ocol pe la Vârful Baba Mare și Vârful Cocora, am coborât pe Plaiul lui Păcală la Hotel Peștera. Am prins, cred, toate tipurile de zăpadă: de la extrem de înghețată (unde colțarii au fost esențiali) la foarte mare și afânată prin pădure.

Un apus multicolor ne-a făcut să încheiem tura într-o notă de bună dispoziție.

Tot în partea ialomițeană a Bucegilor am organizat și următoarea ieșire. Ski de tură pe traseul în circuit: cabana Bolboci-Podul cu florile-Șaua Lucăcilă-Vârful Lucăcilă (1895m)-Vârful Deleanu (1900m)-Plaiul Mircea-cabana Bolboci. Extrema sud-vestică a muntelui are aceste culmi domoale, punctate de pasaje stâncoase precum Cheile Tătarului și Cheile Coteanului aproape de punctul cel mai de jos al Văii Ialomiței.

Plaiurile destul de neinteresante vara, devin iarna un teren perfect pentru ski de tură. Cu vârfurile menținându-se la peste 1800m altitudine, dar fără să depășească 2000m, această extremitate a Bucegilor are încă multe cotloane de descoperit.

Pentru că numărul celor care sunt interesați de alpinism este din ce în ce mai mare am organizat două ateliere de inițiere în acest tip de activitate montană. Acestea presupun o suită de exerciții practice și simulări de trasee, dar și o parte teoretică foarte bine pusă la punct. Volumul de informații fiind foarte mare și timpul niciodată suficient, este mereu o provocare să ne adaptăm la publicul pe care îl avem și să acoperim cât mai mult din programa propusă.

Atelierul  de alpinism se adresează celor care au experiență în mersul pe munte vara, eventual deplasarea în abrupt pe trasee nemarcate.

Ne-am străduit să le oferim cursanților noțiuni cât mai diverse din care spicuim mai jos doar câteva:

– cunoașterea echipamentului folosit în alpinismul de iarnă

– însușirea termenilor specifici (noțiuni despre tehnicile de alpinism de iarnă, manevre și comenzi de coardă)

– cunoașterea și efectuarea practică a principalelor noduri în alpinism (definiții și utilizări)

– cunoașterea și recunoașterea gradelor de dificultate ale traseelor alpine

– urcarea și coborârea pe pantă cu ajutorul pioletului și colțarilor

– traversarea culoarelor de zăpadă expuse

– oprirea alunecării pe panta de zăpadă cu ajutorul pioletului

– tehnica de rapel cu diverse dispozitive

– tehnica de asigurare, filare a partenerului

– tehnica de autoasigurare

– regruparea/amarajele în alpinismul de iarnă

– noțiuni despre avalanșe (tipuri, localizarea și detectarea victimelor, dezgroparea victimelor).

Primul atelier a avut baza la cabana Mălăiești, al doilea la cabana Belvedere (zona Padina).

S-au desfășurat pe durata a patru, respectiv trei zile intense și pline de activități indoor, dar mai ales outdoor.

O ramură aparte a muncii noastre este cea legată de drumețiile cu turiști străini. Am avut pentru opt zile un grup foarte inimos și vesel de libanezi în zona Țării Branului, dar și în Piatra Craiului, Bucegi și Postăvaru. Colaborarea dintre Alpine Challenge și agenția Romania Active le-a oferit șansa unui mixt de turism cultural și montan. Au vizitat locuri emblematice pentru această parte a României: castelul Bran, satele: Bran, Moeciu, Fundata, Fundățica, Șirnea, Ciocanu, Măgura, Peștera, au făcut un tur cultural al Brașovului. Pe rachete de zăpadă sau folosind gheare (zăpada fiind înghețată deseori) au fost parcurse trasee de drumeție prin Măgurile Branului (Șaua Joaca, Mormântul Florichii, Curmătura Groapelor), Piatra Craiului (zona cabanei Curmătura), Bucegi (zona Valea Bângăleasa-Șaua Strunga-Guțanu), dar și în Masivul Postăvaru.

A fost o lună ianuarie intensă și plină de tot felul de experiențe pe care le vom repeta și în perioada următoare.

Sfârșit de 2018

2018, epuizat, s-a retras…

Sfârșitul anului a fost generos în ceea ce privește zăpada de pe munte. Așa încât nu am stat mult pe gânduri și ne-am năpustit către înălțimi cu tot ce am avut pe acasă. ’’Care are arme – cu arme, care nu – cu furci și topoare’’, nu? Nici chiar așa, sau măcar am schimbat ’’armele ’’ ca să nu fim chiar ca în celebrul film românesc. Rachete (de zăpadă, desigur), skiuri de tură, colțari și pioleți am folosit pentru a ne bucura de o iarnă veritabilă (cel puțin în acest decembrie). Riscul producerii de avalanșe a fost și încă este ridicat așa că nu am intrat în raza lor sub nicio formă.

Pe scurt am făcut drumeții pe rachete în zonele sigure din Făgăraș și Piatra Craiului. Ne-am plimbat prin Poienile Paltinului din zona forestieră a Văii Călțunului, pe muchia Lespezi, în zona de deasupra stânei din Piscul Negru (rar străbătută iarna, dar cu minunate perspective asupra vârfurilor din creasta principală a Făgărașului). Ca să pigmentăm puțin aceste trasee ușoare, o parte din ele le-am parcurs noaptea (mai exact după ora 5 p.m.) punându-ne la lucru și cunoștințele de orientare în teren la lumina frontalelor.

O școală bine apreciată de clienții noștri, noi încercând să ridicăm nivelul de pregătire al tuturor celor care ne însoțesc prin diverse experiențe practice. Un traseu de noapte pune la încercare mai multe abilități, atât fizice cît și mentale, perspectiva schimbându-se complet la căderea întunericului. În condiții sigure este bine să ieși din zona de rutină pentru a fi pregătit în situații ulterioare (cu adevărat la limită).

În Piatra Craiului am combinat mersul pe rachete (până la refugiul Grind – 1620m) cu ascensiunea cu colțari și piolet (refugiu – Colții Găinii – Vârful La Om 2233m). O creastă abruptă, solicitantă, dar fără risc de avalanșă, dacă respecți regulile și nu faci pe grozavul.

Cea mai sigură cale de a ieși iarna în Creasta Pietrei Craiului, acest traseu nemarcat parțial, a fost o plăcere stropită cu sudoare având în vedere că întregul traseu de la capătul drumului forestier până sus a fost ’’spart ’’ de noi prin nămeți.

Ski de tură am făcut în Bucegi, unde am urcat vârfurile domoale, dar solicitante, de deasupra Sinaiei (Furnica, Vârful cu dor, Vânturiș), apoi am coborât plaiuri largi pe o zăpadă pulver de vis.

În Făgăraș am privit de la distanță coloșii Lăițel și Lespezi, ștergându-i pe la poale cu skiurile, prin poieni și păduri înecate în zăpadă.

Cea mai interesantă tură de ski a fost în Iezer-Păpușa unde am parcurs în două zile ruta: Voina-Văcarea-Cățunu-Refugiul Iezer și Refugiul Iezer-Turnul Lacului-Crucea Ateneului-Vf. Iezerul Mic-Vf. Iezerul Mare-Piciorul Iezerului Mare-Voina.

Vântul turbat și vremea potrivnică (ceață și ninsoare) ne-au împiedicat să mai continuăm. Noaptea la refugiul Iezer (2135m) a fost foarte confortabilă, grație amenajării recente a refugiului de către Salvamont Argeș și alți iubitori ai muntelui. O avalanșă tip placă, de dimensiuni medii, exact de sub Vârful Iezerul Mare (2462m) a fost extrem de fotogenică.

Ne bucurăm că am încheiat anul pe zăpadă serioasă și sperăm să țină cât trebuie această iarnă și să nu ne trezim cu ploi în februarie pe creste. Nimic nu este mai neplăcut decât o zăpadă umedă și grea sau decât o ploaie când ai echipamentul de iarnă pe tine.

Vor urma alte ture de ski, de alpinism sau drumeții pe rachete și cursuri despre avalanșe pe care le pregătim și le așteptăm cu nerăbdare de multă vreme.

Ski de tură februarie-aprilie 2018

La sfârșitul iernii putem face un mic bilanț cu activitatea noastră pe zăpadă. Mai întâi pe skiuri de tură pentru că, nu-i așa, activitatea asta ne place prea mult și ne face să nu ne fie prea curând dor de vară.

În Iezer-Păpușa am tot urcat și coborât văi și creste pe zăpadă mare și vreme de iarnă grea. Astfel, Valea Bătrâna, Valea Cuca, Muchia Grădișteanu, Vârful Văcarea, Valea Largă ne-au ocupat trei zile de vis. Se pare că am avut succes pentru că se aduna ’’lume’’ cu noi. În prima zi ne-au acompaniat trei câini, în a doua zi patru și în a treia cinci. Se dusese vestea că organizăm ture frumoase și am căpătat notorietate. Sau o fi fost de la chiftelele și cârnații pe care îi împărțeam cu generozitate? Discutabil…

Au urmat apoi Valea Mălăiești din Bucegi, urcare-coborâre după o ninsoare abundentă, vârful Lespezi cu muchia lui și Valea Izvorul Sec din Făgăraș în care ne-am învârtit o vreme.

Avalanșele ne-au cam gonit din Valea Fundul Caprei din același masiv. Mai exact, le-am privit cu respect de la o distanță confortabilă și ne-am retras la timp din calea lor.

Am încheiat cu 4 urcări și coborâri pe Valea Șugărilor in aprilie, de fiecare dată pe altă ’’linie’’.

Așteptăm luna mai cu nerăbdare să închidem sezonul în forță.