Bilanțul lunii mai 2022

S-a terminat primăvara cu, poate, cea mai activă lună a acestui an. Nu cred că a lipsit nicio ramură a activităților noastre.

Prima tură, chiar de 1 mai, a fost o parcurgere a extremității sudice a Pietrei Craiului, creasta Pietricica. Pe ruta: Dâmbovicioara-Vârful Pietricica-Șaua Funduri-Brusturet, am urmat potecile acestui apendice extrem de pitoresc al crestei principale. A fost o tură lungă, cu diferență de nivel mare și distanță și mai mare.

Am profitat de sfârșitul sezonului avalanșelor (cel puțin în anumite zone) și am urcat Valea Colților (la colțari și piolet) pe o zăpadă impecabilă și am coborât pe firul secundar al Văii Gălbinele. Ambele văi din Coștila s-au prezentat diferit sub aspectul calității zăpezii, dar, din fericire, am putut coborî în rapel și am scutit mult efort.

În Piatra Mare, un masiv doar în aparență mic, am traversat muntele pe ruta: Dâmbul Morii-Poteca Țiganilor-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare-Piatra Scrisă-Poiana Stânei Pietricica-Zona Cioplea. Am reîntâlnit caii de la stâna din Coada Pietrei Mari și ne-am bucurat că au rezistat cu bine iernii.

A urmat o tură scurtă, asta a fost tema. Am urcat la cabana Mălăiești și apoi la crucea din Padina Crucii. Menționăm că am lăsat un album ”România Sălbatică” la cabană pentru iubitorii de lectură.

Apoi am parcurs în trei zile apropiate același traseu, parcă pentru a-l aprofunda, dacă mai era nevoie! Urcare pe Padina lui Călineț, ieșire în Creasta Nordică și coborâre pe Canionul Ciorânga Mare-Brâul de sus-Vâlcelul cu smirdar-Vâlcelul cu fereastră.

Un clasic al Abruptului Vestic, deosebit de frumos și comod dacă prinzi zăpadă bună. La coborâre pe ultimele tronsoane am făcut rapeluri din ancorele puse tot de noi cu ceva timp înainte.

Au fost trei zile de eforturi, dar satisfacția a fost pe măsură.

Pentru a trece mai departe măcar o parte din cunoștințele și experiența noastră, organizăm episodic ture pentru familii cu copii. O așa ieșire a fost în zona Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Șaua Guțanu.

Cei mici au putut astfel să ia contact direct cu natura sub toate formele ei. Sperăm, de fiecare dată, ca făclia drumețiilor montane să ajungă de la noi către ei.

Ca și tura pe Pietricica și cea de mai jos se înscrie în seria traseelor de pregătire pentru Munții Atlas pe are o preconizasem la sfârșitul lunii. De data asta, am ales un alt traseu de anduranță: Bran-Culmea Clincea-Vârful Țigănești. Acest punct de peste 2200 m altitudine, este un loc de belvedere excelent către Bucșoiu, Scara și alte vârfuri înalte din Bucegi. Oferă, de asemenea, un parcurs sălbatic, tipic zonei brănene.

Pentru a rămâne, totuși, ancorați în anotimpul acesta al florilor, am organizat o nouă tură scurtă. De data aceasta în Făgăraș, zona Valea Sâmbetei-Fereastra Mare a Sâmbetei. Brândușe – pentru amatorii de flori, chilia Parintelui Arsenie Boca – pentru cei mai spiritualizați și piscurile făgărășene (Colțul Bălăceni, Slănina, Gălășescu, Cheia Bândei) pentru admiratorii de înălțimi.

A venit apoi și evenimentul mult așteptat de prietenii noștri cei mai buni.

Întâlnirea de anul acesta de Mini Border Collie Rally, în colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures), a fost marcată de deschiderea poligonului de antrenament pentru câini de la The Camp, Sohodol.

O tură de drumeție marca Piatra Craiului a ocupat o altă zi însorită: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Padinei Închise-Traseul Lehmann-Cabana Curmătura. Ne-am bucurat să parcurgem fără multă zăpadă acest traseu pe care, altminteri, l-am tot făcut în această iarnă.

Ne-am reîntors la zăpadă și am parcurs Hornul Mare Mălăiești dus-întors de la cabană. Ne-am luat adio de la cornișele încă prezente, dar care dădeau vădite semne de oboseală.

Cu un grup mare de profesori de la British Council, împreună cu familiile lor și chiar cu trei câini veseli, ne-am plimbat pe traseul: Cabana Bolboci-Cheile Zănoagei-Lacul Scropoasa-Cheile Orzei și retur.

Tot în cadrul antrenamentului pentru Maroc am fost într-o lungă tură pe Vârful Suru din Făgăraș. Urcarea a fost pe Culmea Moașei, pe la cabana Suru și apoi, traversând Căldarea Găvanu, am urmat o muchie directă către vârf. Deși nu are ”decât” 2281m, Vârful Suru este izolat în vestul Făgărașului, iar traseele spre el sunt lungi și istovitoare.

Am lăsat un nou album ”România Sălbatică” la cabană pentru cei dornici de carte.

Ne-am reîntors în Bucegi, la alpinism. Am urcat uriașa vale a Mălinului și am coborât pe Valea Priponului, inclusiv pe firul inferior aflat sub Brâul Priponit.

Un traseu pe care îl parcurgem frecvent iarna sau pe zăpadă, a fost ținta noastră pentru o zi superbă de sfârșit de primăvară: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa. Nu atât oferta Leaotei este tentantă la acest traseu, cât, mai ales, priveliștea Bucegiului vestic este copleșitoare.

Din nou pentru părinți și copii am revenit în Bucegi pe ruta de traversare: Căminul Alpin-Poteca Munticelului-Poiana Coștilei-Pichetul Roșu-Cabana Diham-Gura Dihamului-Căminul Alpin. Poieni, luminișuri, peisaje spectaculoase, dar și o cabană primitoare au făcut din acest traseu lung o bucurie pentru toată lumea, cu mic, cu mare.

A venit vremea primei drumeții din luna mai pentru persoane însoțite de câini. În colaborare cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures am ales Bucegii și tura: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu 2507m-Vârful Bucura 2500m-Culmea Doamnele-Stâna din Doamnele-Telecabina Peștera. Am avut cu noi border collie și alabay, dar s-au împăcat foarte bine și au făcut senzație la Omu, toată lumea vrând să facă poze cu ei.

Pentru a nu sta pe loc am urmat un curs de trei zile de prim ajutor în caz de accidente montane (și nu numai) la SMURD Târgu Mureș.

Sezonul cald a prilejuit și prima tură alături de Conservation Carpathia. Cu doi turiști britanici, pasionați de natură, am petrecut două nopți la observatorul Bunea din Făgăraș. Tura de drumeție a fost pe Valea și Piciorul Comisu, către observatoarele Comisu I și II și Vârful Lerescu.

Am avut bucuria de a vedea seara urs și mistreț, iar pe tot parcursul zilei zeci de păsări, insecte, amfibieni, dar și flori sau peisaje grandioase.

A venit și vremea turei anului: Munții Atlas, Vârful Toubkal. Cel mai înalt munte din Africa de nord, Djebel Toubkal 4167m, a fost urcat în două zile. Prima noapte a fost la Refugiul Tamsult, iar a doua la Refugiul Toubkal (Les Mouflons). Mai sus de această tabără am întâlnit zăpadă, penitentes (ace de gheață verticale), dar și zăpadă proaspătă.

Vârful a fost atins după 5 ore de urcare, în zori. Coborârea către satul berber Imlil (Imleel) a fost pe altă rută, ocazie cu care s-a putut interacționa cu localnicii atât de primitori și ospitalieri.

Au urmat alte două zile în Deșertul Merzouga, unde cămilele au fost de bază. Noaptea în cort, apusul și răsăritul printre și peste dune, liniștea întreruptă doar de chemările păstorilor sau de muzica tribală în surdină, au completat această experiență aproape inițiatică.

Valea Dadesh cu cheile și cetățile sale, dar și cu siturile fosilifere ne-au făcut să nu uităm niciodată Marocul.

Pe plaiurile noastre am urcat pe Vârful Scara 2422m prin Valea Ciubotea și am coborât pe Culmea Țigănești-Clincea. Zăpada din zona Turnurilor ne-a pus ceva probleme, dar cu colțari am trecut în siguranță.

Am încheiat o lună foarte plină cu o plimbare cu cățeii prin Leaota, plimbare în care am admirat și primii rododendroni înfloriți. Nici chiar ploaia de la final, care ne-a udat ciuciulete, nu a șters impresia unei ieșiri reușite. Traseul a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur.

Bilanțul lunii aprilie 2022

Am deschis luna cu ziua păcălelilor în Piatra Craiului unde am urcat pe Vârful Turnu dinspre cabana Curmătura cu revenire pe același traseu. Nu a fost propriu-zis o tură grea, dar ploaia cu tunete și fulgere, zăpada apoasă și grea nu ne-au permis să realizăm un circuit așa cum ne-am fi dorit. Am ales să facem vârful dus-întors, variantă mai dificilă tehnic vorbind, dar mai sigură din punct de vedere al pericolului avalanșelor

Ne-am mutat apoi către vecinul mai impozant dinspre vest, Făgărașul. Pe o zăpadă perfectă, condiții meteo cu cer senin și temperaturi scăzute, am ieșit în creasta principală. Traseul a fost: satul Sebeșu de sus-Culmea Moașei-cabana Suru-Vârful Moașa. Din cauza orei înaintate și a amenințării viscolului (prognozat, de altfel), am coborât la cabană și am continuat pe Valea Moașei în jos către sat. O mică deviație spre Cascadele Moașei a fost binevenită, mai ales în acest sezon în care debitul râului este impresionant. Orice ieșire de iarnă în creasta Făgărașului este o experiență de neuitat.

Prin februarie am fost contactați de un alpinist englez care își dorea să petreacă 4 zile în Carpați.

Cu el am realizat două ture distincte, cu o jumătate de zi pauză.

Prima a fost Creasta Nordică a Pietrei Craiului pe ruta: Zărnești-cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Ascuțit (unde am înnoptat la refugiu în condiții de bivuac). A doua zi am continuat peste Țimbale, Vârful Sbirii și Clăile Căldării Ocolite spre Vârful La Om. După atingerea celui mai înalt punct din masiv, am coborât pe Muchia Colții Găinii spre refugiul Grind și apoi prin Cheile Pisicii spre Zărnești.

Condițiile au fost bune, zăpada tare și înghețată în prima parte a zilei, de care am profitat din plin.

A doua tură a început în seara zilei următoare cu urcare spre cabana Mălăiești din Bucegi. Am adoptat această strategie pentru a porni în ultima zi spre Vârful Omu prin Hornul Mare al Mălăieștilor. Vremea nu a fost prea plăcută pe creastă, cu ceață și vizibilitate zero, dar urcarea pe horn a fost făcută în condiții de maximă siguranță la ora la care am pornit.

Cabana Omu fiind acoperită în întregime am reușit să urcăm direct de pe ea pe stânca binecunoscută care reprezintă cel mai înalt punct al Bucegilor.

A urmat un episod de iarnă dur care însă nu ne-a ținut în casă. Am revenit în Piatra Craiului pentru două ture la câteva zile distanță între ele.

Prima a fost: urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit, apoi continuare spre nord pe creasta principală cu coborâre peste Vârful Turnu.

A doua: urcare pe Padinile Frumoase la Vârful Ascuțit, apoi continuare spre nord pe creasta principală cu coborâre pe traseul Lehmann, pe varianta de iarnă.

De fiecare dată am făcut urme la urcare, evitând cu grijă riscul de avalanșă. Dinamica iernii este impresionantă, iar avalanșele și cornișele fac parte din această caracteristică.

Intercalată între aceste ture a fost o altă ieșire în Ciucaș. A fost urcat Vârful Bratocea pe muchia omonimă într-o plăcută drumeție de iarnă-primăvară.

Au fost folosiți colțarii pe traversări, dar excursia a rămas la capitolul drumeție.

Ca să ne plimbăm și cu prietenii patrupezi am parcurs un traseu în Măgurile Branului, într-o frumoasă zi de autentică primăvară. Rasa border collie are nevoie de multă activitate și nu pierdem nicio ocazie să-i scoatem pe sus unde se nimerește, înainte de a urca ciobanii cu oile și câinii lor.

Cu o echipă entuziastă am petrecut apoi două zile plăcute în cadrul a două drumeții consecutive în Piatra Craiului și Măgurile Branului.

Am traversat Piatra Mică din Poiana Zănoaga spre Șaua Crăpăturii și cabana Curmătura. Un traseu clasic cu largi perspective asupra crestei principale, potrivit pentru drumeții începători-medii.

Vremea s-a înrăutățit peste noapte și a nins foarte mult pentru această perioadă, dar am văzut partea plină a paharului și am traversat Măgurile Branului în decor autentic de iarnă.

Urcare pe la Castelul Bran (Muzeul Vămii Bran) și continuare pe creastă, prin poieni și fânețe îngropate în zăpadă și apoi coborâre din Șaua Măgurii în satul Tohănița.

Continuând seria colaborărilor cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures (FPOA) am organizat pentru bipezi și patrupezi o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Munții Baiului. Au fost urcate dinspre Azuga vârfurile Cazacu și Dutca din creasta principală.

Împreună cu prietenii noștri devotați ne-am bucurat de zăpadă și de plaiurile vaste ale Baiului.

Ne-am luat după aceea un mic concediu și am plecat cu ambii căței în Munții Șureanu. Mai exact în grupa Munților Orăștiei, unde am vizitat la pas, fără access cu mașina, cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Piatra Roșie, Blidaru, Costești (Cetățuia). A fost o bucurie enormă să fim doar noi pe aceste meleaguri încărcate de istorie și cultură.

O altă zi din vacanță am petrecut-o la Fundătura Ponorului, un loc de basm, izolat și pitoresc, de care ne-am bucurat fix la timp înainte de a fi ocupate de turmele de oi.

Am revenit la treabă cu o drumeție pentru părinți și copii în zona Moeciu de sus, la poalele Bucegilor. Pornind de la Amfiteatrul Transilvaniei am urcat spre fosta casă de vânătoare din Poiana Guțanu. Copiii au putut astfel lua contact cu viața de zi cu zi a localnicilor, cu animalele lor, dar și cu obiceiurile locului, toate într-un decor de poveste oferit de abrupturile Munților Bucegi.

Pentru a ne pregăti suplimentar (în plus față de experiența noastră personală), pentru sezonul care va începe în curând, alături de Fundația Conservation Carpathia am participat la un training practic în zonele în care vom merge toată vara și toamna cu turiști.

Pe lângă urcare la observatoarele Richita, Bunea, Comisu 1 și 2, am luat contact cu echipa de la departamentul de biodiversitate, cu colegii ghizi, cu rangerii și cu aproape tot staff-ul Fundației.

Am montat camere de monitorizare a faunei, am fost în zonele colonizate cu zimbrii și castori, am învățat multe lucruri noi despre urși, căprioare, râși, lupi, mistreți etc.

O bună parte din această lună ne-am rezervat-o pentru pregătirea și calificarea personale.

Astfel, avem un membru înscris la cursul de leader montan atestat internațional în cadrul SGLM.

Admiterea a fost o tură în Munții Trascăului și un test practic și teoretic în localitatea Rîmetea.

Piatra Secuiului, Cetatea Trascăului, Grota Studenților și alte comori ale Trascăului au fost sarea și piperul acestui esențial curs de calificare.

Totodată avem un alt membru al echipei participant la cursul de ghid național. Ocazie cu care a fost efectuată și o deplasare în Bulgaria la Castelul de la Balcik al Reginei Maria.

Aceste două atestate ne vor oferi oportunitatea legală de a ne extinde activitatea în alte domenii legate de turismul montan și cultural.

Bilanțul lunii ianuarie 2022

Anul 2022 a debutat pentru noi, după dificilele sărbători tipic românești, cu o tură în Piatra Craiului. Partea vestică a fost locul de desfășurare, iar traseul ales: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Umerii Pietrei Craiului-Marele Grohotiș-Cerdacul Stanciului-Curmătura Foii-Plaiul Foii.

Lung, dar cu diferență de nivel moderată, acesta a necesitat folosirea colțarilor pentru că zăpada a fost înghețată bocnă în urma multelor zile fără ninsori, dar cu temperaturi foarte scăzute.

Priveliștea abruptului vestic (Westwand-ul sau Peretele vestic cum era denumit în Transilvania de către primii exploratori germani de la începutul secolului al XX lea) dinspre culmile domoale ale Tămașului este copleșitoare. Aflat complet în antiteză cu zona înconjurătoare, acest abrupt nu are corespondent în Carpații Meridionali din punct de vedere al spectaculozității.

Tura a fost un bun prilej de a admira, de la o distanță foarte potrivită pentru a fi fotografiate, punctele cheie ale acestui versant al Pietrei Craiului: Poiana Închisă, Marele Grohotiș, Umerii Pietrei Craiului, Cerdacul Stanciului, Padina Lăncii, Brâul de mijloc etc.

Tot în zona acestui minunat masiv, dar pe partea opusă, am format un mic grup de colaboratori (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures sau PFOA și Conservation Carpathia) pentru o tură de drumeție de iarnă extrem de pitorească. Traseul satul Șirnea-Curmătura Groapelor-satul Peștera-satul Măgura nu poate să plictisească pe nimeni, oricât de obișnuit ai fi cu peisajele respective.

O altă față a Pietrei Craiului, de data aceasta cea estică, ni s-a arătat într-o zi însorită și geroasă de iarnă în care ne-au fost alături și prietenii cei mai fideli: câinii.

Deși condițiile de zăpadă și vreme nu au fost ideale (multă gheață și vânt foarte puternic) am îndrăznit să propunem un ski de tură în Făgăraș. Ținta a fost Vârful Lespezi (2522m) care, datorită situației din teren, s-a transformat într-o tură de ski-alpinism veritabilă.

S-a urcat parțial pe piei de focă, parțial pe colțari, iar la trecerea peste obstacolul stâncos din treimea superioară a crestei au fost folosiți coarda și pioletul.

Coborârea de la traverseu până aproape de Transfăgărășan a fost pe skiuri, cu atenție și dificultate din cauza zăpezii foarte dure.

A doua zi a fost urcat pe colțari, fără skiuri de tură și piei de focă, Piscul Negru. La 2248m altitudine este un vârf cu altitudine medie din Făgăraș, dar traseul lung și foarte abrupt de la stâna omonimă face ca lucrurile să fie luate în serios de la primii pași. Coborârea pe viscol și vizibilitate aproape nulă ne-au pus la încercare abilitățile de orientare vitale oricărui ghid montan.

Neumblat, nemarcat și cu zone în care riscul de avalanșă poate fi prezent, Piscul Negru face parte din, poate, una dintre cele mai lungi muchii sudice din Făgăraș, care pleacă din vârful Arpașul Mic (din creasta principală) și coboară până dincolo de Lacul Vidraru.

Am pornit apoi să atingem cel mai înalt punct dintr-un masiv complet diferit: Ciucaș. Frumusețea acestei meserii pe care ne-am ales-o este tocmai aceasta că peisajul variază, chiar de la o zi la alta, în funcție de zona muntoasă în care se desfășoară tura organizată de noi.

Vârful Ciucaș (1954m altitudine) a fost urcat pe Valea Berii și pe la cabana Ciucaș, coborârea fiind pe același traseu. Gheață multă, viscol și ceață: cam acestea au caracterizat ziua în ansamblul ei. Cunoașterea foarte bună a locurilor și ambiția participanților au dus la succesul zilei.

A urmat o tură extrem de grea pe skiuri tot în Ciucaș. Intenția era de a parcurge o bucată din creasta principală cu plecare de la fosta cabana Muntele Roșu. Vântul de 120 km/h ne-a întors din drum aproape de Capul Muntelui Roșu (cca 1700m altitudine). Partea bună a fost că am testat colțarii pentru skiuri care s-au dovedit vitali la tipul de zăpadă pe care l-am întâlnit.

O nouă zi cu vreme închisă, o nouă tură. De data aceasta în Piatra Mare. Alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) am parcurs traseul Cascada Tamina-Coada Pietrei Mari-Piatra Scrisă-Vârful Piatra Mare (1844m) și retur. Această excursie s-a adresat persoanelor însoțite de prietenii cei mai devotați, cățeii proprii. Lup alsacian, labrador, câțiva metiși deosebit de drăguți și, evident, ai noștri border collie au trezit la viață muntele, iar caii (rezidenți permanenți ai stânei de la Piatra Scrisă) au avut cu cine socializa.

Am rămas fideli Ciucașului care ne-a ținut la respect de două ori în această lună. De data asta ne-a permis să îi admirăm detaliile pe traseul: Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș-traseul de ocolire pe sub Tigăi-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea. Deși vântul a fost turbat și gerul undeva la -12 grade, am reușit să ne bucurăm de momentele unice oferite de această bijuterie a Carpaților Orientali.

Am schimbat registrul și ne-am reunit cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures într-o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Postăvaru (Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei). Oricât de simplă și scurtă ar fi o drumeție, alături de căței nu ai cum să nu te molipsești de entuziasmul lor, care transformă absolut totul într-o sărbătoare perpetuă. Avem multe de învățat de la ei, noi oamenii am cam uitat cum este să facem parte din natură.

Pentru a putea să ne încadrăm cumsecade într-o zi scurtă de ianuarie am pornit următoarea noastră tură de la Hotel Peștera unde aveam avantajul accesului cu mașina până la altitudinea de 1600m.

Traseul cu plecare de la stația de telecabină Peștera a urmat în urcare Piciorul Babele până la cabana Babele apoi, cu un ocol pe la Vârful Baba Mare și Vârful Cocora, am coborât pe Plaiul lui Păcală la Hotel Peștera. Am prins, cred, toate tipurile de zăpadă: de la extrem de înghețată (unde colțarii au fost esențiali) la foarte mare și afânată prin pădure.

Un apus multicolor ne-a făcut să încheiem tura într-o notă de bună dispoziție.

Tot în partea ialomițeană a Bucegilor am organizat și următoarea ieșire. Ski de tură pe traseul în circuit: cabana Bolboci-Podul cu florile-Șaua Lucăcilă-Vârful Lucăcilă (1895m)-Vârful Deleanu (1900m)-Plaiul Mircea-cabana Bolboci. Extrema sud-vestică a muntelui are aceste culmi domoale, punctate de pasaje stâncoase precum Cheile Tătarului și Cheile Coteanului aproape de punctul cel mai de jos al Văii Ialomiței.

Plaiurile destul de neinteresante vara, devin iarna un teren perfect pentru ski de tură. Cu vârfurile menținându-se la peste 1800m altitudine, dar fără să depășească 2000m, această extremitate a Bucegilor are încă multe cotloane de descoperit.

Pentru că numărul celor care sunt interesați de alpinism este din ce în ce mai mare am organizat două ateliere de inițiere în acest tip de activitate montană. Acestea presupun o suită de exerciții practice și simulări de trasee, dar și o parte teoretică foarte bine pusă la punct. Volumul de informații fiind foarte mare și timpul niciodată suficient, este mereu o provocare să ne adaptăm la publicul pe care îl avem și să acoperim cât mai mult din programa propusă.

Atelierul  de alpinism se adresează celor care au experiență în mersul pe munte vara, eventual deplasarea în abrupt pe trasee nemarcate.

Ne-am străduit să le oferim cursanților noțiuni cât mai diverse din care spicuim mai jos doar câteva:

– cunoașterea echipamentului folosit în alpinismul de iarnă

– însușirea termenilor specifici (noțiuni despre tehnicile de alpinism de iarnă, manevre și comenzi de coardă)

– cunoașterea și efectuarea practică a principalelor noduri în alpinism (definiții și utilizări)

– cunoașterea și recunoașterea gradelor de dificultate ale traseelor alpine

– urcarea și coborârea pe pantă cu ajutorul pioletului și colțarilor

– traversarea culoarelor de zăpadă expuse

– oprirea alunecării pe panta de zăpadă cu ajutorul pioletului

– tehnica de rapel cu diverse dispozitive

– tehnica de asigurare, filare a partenerului

– tehnica de autoasigurare

– regruparea/amarajele în alpinismul de iarnă

– noțiuni despre avalanșe (tipuri, localizarea și detectarea victimelor, dezgroparea victimelor).

Primul atelier a avut baza la cabana Mălăiești, al doilea la cabana Belvedere (zona Padina).

S-au desfășurat pe durata a patru, respectiv trei zile intense și pline de activități indoor, dar mai ales outdoor.

O ramură aparte a muncii noastre este cea legată de drumețiile cu turiști străini. Am avut pentru opt zile un grup foarte inimos și vesel de libanezi în zona Țării Branului, dar și în Piatra Craiului, Bucegi și Postăvaru. Colaborarea dintre Alpine Challenge și agenția Romania Active le-a oferit șansa unui mixt de turism cultural și montan. Au vizitat locuri emblematice pentru această parte a României: castelul Bran, satele: Bran, Moeciu, Fundata, Fundățica, Șirnea, Ciocanu, Măgura, Peștera, au făcut un tur cultural al Brașovului. Pe rachete de zăpadă sau folosind gheare (zăpada fiind înghețată deseori) au fost parcurse trasee de drumeție prin Măgurile Branului (Șaua Joaca, Mormântul Florichii, Curmătura Groapelor), Piatra Craiului (zona cabanei Curmătura), Bucegi (zona Valea Bângăleasa-Șaua Strunga-Guțanu), dar și în Masivul Postăvaru.

A fost o lună ianuarie intensă și plină de tot felul de experiențe pe care le vom repeta și în perioada următoare.

Bilanțul lunii noiembrie 2021

S-a mai terminat o toamnă cu încă un șir de ture foarte diverse și spectaculoase.

Am deschis balul cu o tură de alpinism în Bucegi în cursul căreia am amenajat cu ancore câteva săritori care aveau nevoie din zona Gălbinele. Am parcurs Hornul dintre fire-Valea Gălbinele firul principal-Valea Gălbinele firul secundar. Au fost echipate obstacolele pentru rapel, montând stații sau schimbându-le pe cele vechi și nesigure.

Tura de drumeție a lunii a fost în Munții Mehedinți și Munții Cernei. Pe parcursul a 4 zile au fost parcurse în decor de toamnă târzie zone precum: Peștera lui Șerban, Cheile Țăsnei, Cheile Prisăcinei, Cheile Fueroaga Mare, Poiana Beletina, Am admirat Cascada Conciului, Cascada Vânturătoarea, Ogașul Ineleț și satul Ineleț. Am urcat și pe Vârful lui Stan, cel mai înalt din Munții Mehedinți, dar și vârfurile Domogledului.

Nimic nu se compară cu Valea Cernei văzută de sus, de pe culmile munților. Ultimul bastion al Carpaților Meridionali, Munții Cernei-Mehedinți sunt ca o recapitulare a tuturor grupelor componente ale acestui lanț.

Pe o vreme foarte închisă și rece am parcurs în Piatra Craiului Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Brâul de sus-Vârful Ascuțit-Brâul Ciorânga Mare-Cabana Ascunsă. Clasic al abruptului vestic, este o tură complexă cu săritori, traversări expuse și final în celebrul traseu recent marcat, cale de intrare a primilor exploratori de la începutul secolului XX ai masivului. Ceața și întunericul ne-au pus la încercare simțul de orientare pe porțiunea de pădure, dar am ieșit cu bine la capăt.

Profitând de prima ninsoare din Piatra Craiului am ieșit cu cățeii la un mic antrenament în Prăpăstiile Zărneștilor și spre cabana Curmătura. A fost o nebunie totală pentru ei, mai ales pentru Enya care a văzut zăpadă pentru prima dată în viața ei. Rețeta ideală pentru a dormi bine (și ei, dar și noi).

Iarna părea că se instalează și ne-am gândit să o întâmpinăm cum se cuvine. În zona văii Gălbinele am urcat Hornul dintre fire, am traversat în firul principal al văii pe care am coborât în rapeluri succesive. A fost o tură lungă și delicată, zăpada neacoperind complet obstacolele, pe care le-a făcut astfel mai dificile decât în condiții de vară.

În ziua următoare ne-am mutat în Caraiman unde am urcat Vâlcelul Înspumat pentru a coborî pe Valea Spumoasă. Dacă primul este ușor, fără dificultăți tehnice, doar pantă mare și obositoare, cea de a doua este o succesiune de săritori verticale, surplombante și umede.

Amenajând cu ancore traseul am coborât în timp dublu față de normal, dar am lăsat măcar ceva posterității. Săritoarea lui Magheru, un perete de 90m, a fost coborât în trei rapeluri. A necesitat și o regrupare în perete.

Cu Transfăgărășanul închis, zona Bâlea am găsit-o liniștită și cuminte. Am urcat în Șaua Netedu și am parcurs Muchia Nordică a vârfului Vânătoarea lui Buteanu pe o stâncă curată, pudrată de zăpada fină a sfârșitului de toamnă. O tură scurtă (plecarea de la 2000m și urcarea doar până la 2500m), dar intensă.

A urmat o sâmbătă în care am urcat cu un grup foarte omogen și bine pregătit pe Vârful Leaota (2133m). Traseul a fost: cabana Brătei-Vârful Rătei-Vârful Leaota-cabana Brătei și l-am realizat în colaborare cu Picior de Plai. Noutatea a fost că am fost însoțiți de cei doi câini border collie (Scott și Enya) de prestația cărora suntem foarte mândri.

Tot pe un praf de zăpadă, dar ceva mai consistent de data aceasta, a fost realizat și traseul: Plaiul Foii-Brâul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura-Zărnești.

Un apus de soare unic pe Creasta Nordică a răsplătit din plin strădania participanților. Traversarea Pietrei Craiului de la vest la est nu poate fi un traseu ușor din punct de vedere fizic, așa încât necesită o foarte bună pregătire individuală și o bună strategie colectivă.

Canionul Orății, detaliu bijuterie al Pietrei Craiului din zona sudică (Valea Dâmboviței), a fost obiectul a două ture apropiate ca dată. Cele zece-douăsprezece rapeluri au fost un bun exercițiu pentru cei începători în ale alpinismului.

Revenirea la punctul de plecare este foarte plăcută, poteca însoțind ulițele satului Podul Dâmboviței și apoi trecând pe lângă ruinele Cetății Oratia.

N-am întors în Bucegi pentru a parcurge Canionul Horoabei. Ieșirea în creasta vestică a fost un prilej de a admira încă o dată Șaua Strunga, o destinație pentru viitorul ski de tură.

Nu putea să lipsească și o drumeție pentru persoane și căței în Munții Leaota. Ruta aleasă a fost:  Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara. Colaborarea cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures a adus împreună border collie, kangal și câțiva câini de vânătoare deosebit de prietenoși.

O plimbare pe o vreme rece, dar foarte senină ne-a purtat spre Măgurile Branului. Însoțiți de Scott și Enya am urcat spre vârful Prislop prin poienile părăsite de stânele atât de active vara.

Probabil ultima tură fără zăpadă sau dinaintea iernii a fost parcurgerea Brâului Gârbovei sau Polițelor Mărtoiului. Această panglică naturală se desfășoară pe versantul estic al Pietrei Craiului între Padinile frumoase și Muchia Colții Găinii. În zona de pădure l-am pierdut de mai multe ori, dar acest fapt a făcut traseul mult mai palpitant pentru că am parcurs în urcare și coborâre diverse vâlcele și hornuri foarte interesante.

Am coborât la limita întunericului pe Șiștoaca Baciului, un imens culoar de avalanșă care pornește din Creasta Nordică (zona Clăilor) până în poiana Vladușca (zona La Table).

O tură pe care o facem anual în această perioadă este cea care leagă văile Mălăiești și Țigănești într-un mod inedit. Urcarea pe Hornul Mic din Mălăiești și coborârea pe Hornul Mare din Țigănești este o tură de început de iarnă sigură, dar foarte solicitantă.

Am încheiat luna cu repetarea turei pe Vâlcelul Înspumat și Valea Spumoasă. Condițiile au fost mult mai dure, cu ger, ploaie înghețată și vânt puternic. A fost special aleasă pentru că la peste 2000m altitudine era un veritabil uragan. Profitând de ancorele nou instalate de noi cu puțin timp în urmă am reușit parcurgerea traseului fără dificultăți.

Suntem în așteptarea iernii care va veni cu noi aventuri pe care le vom descrie pe scurt aici la fiecare sfârșit de lună.

Bilanțul lunii octombrie 2021

Am avut de toate și în luna de la mijlocul toamnei. Dar mai ales alpinismul a fost activitatea noastră cea mai frecventă.

Profitând de o vreme cum doar în octombrie poți prinde am organizat un atelier de alpinism de vară sau carpatism pe durata a cinci zile. Locul de desfășurare a fost Bucegiul, foarte ofertant din acest punct de vedere.

Zilele s-au împărțit între practică și teorie (serile) și s-au desfășurat așa:

Ziua 1: urcare pe Valea Gălbenele firul principal cu continuare pe Valea Scorușilor, Brâna Mare a Coștilei și coborâre pe Valea Albă

Ziua 2: urcare pe Valea Seacă dintre Clăi și retragere pe Brâul lui Răducu și traseul Schiel (Drumul Urlătorilor)

Ziua 3: urcare pe Valea Morarului (canionul principal), traversare pe Brâul Mare al Morarului și coborâre pe Valea Adâncă

Ziua 4: urcare pe Canionul Horoabei și retragere pe Valea Obârșiei

Ziua a cincea am dedicat-o teoriei, filmelor demonstrative, întrebărilor și răspunsurilor.

Volumul de informații fiind foarte mare a fost un curs intensiv la care participanții au fost extrem de receptivi și s-au descurcat impecabil.

Dar acest atelier a fost intercalat între 3 ture de observare a faunei și naturii făgărășene în colaborare cu Fundația Conservation Carpathia. Fără să fie un sezon prea prolific pentru a vedea animale sălbatice, luna octombrie a fost, însă, o beție a culorilor pădurii de foioase.

Au fost urcate din nou vârfurile Leresu, Comisu și Luțele, parcurse traseele de pe Valea Comisu și Piciorul Bunea.

Turiștii din Olanda, Anglia și Germania au putut admira și din alt unghi natura: din mijlocul Lacului Pecineagu pe care l-au traversat cu pluta electrică.

Astfel s-a încheiat pentru Fundație și pentru noi sezonul turistic împreună, urmând să ne reîntâlnim la primăvară.

Am continuat cu trei zile de drumeție și alpinism în Bucegi:

Ziua 1: Valea Gălbinele-Valea Scorușilor-Valea Mălinului

Ziua 2: Valea Jepilor-Drumul Urlătorilor

Ziua 3: Valea Doamnele-Vârful Bătrâna-Valea Horoabei

Am regăsit zăpadă puțină și mai multă gheață, detalii ce au complicat ascensiunile, făcându-le mai interesante.

Am rămas fideli Bucegilor cu alte ture de alpinism. Am urcat pe Vâlcelul Clăii Mici și am coborât în multe rapeluri pe Valea Seacă dintre Clăi. Același lucru s-a repetat: săritori ude și platoșe de gheață. Uneori am folosit cu succes pioletul.

Traversarea Acelor Morarului sau Colților Morarului a fost obiectivul unei alte zile lungi, mult mai însorită și caldă, de data aceasta

Cățeii s-au bucurat și ei de câteva ieșiri și multă mișcare.

O tură comercială cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures am organizat pentru persoane însoțite de câini în Piatra Craiului (Vârful La Om prin Satul Peștera și Refugiul Grind).

Border collie, metiși diverși, dar și un ciobănesc de Asia Centrală au urcat cu alai mare pe cel mai înalt vârf din acest masiv deloc ușor de abordat.

Dar au fost și două ture de antrenament pentru micii noștri amici. Una în poienile de sub cabana Curmătura și a doua, mai lungă, prin Curmătura Groapelor cu plecare din satul Șirnea.

Aceeași voie bune și același entuziasm ca de obicei au condimentat aceste plimbări altfel destul de ușurele. Dar nimic nu este banal când ai doi border collie!

Printre turele care sunt sursa noastră de trai ne-am dedicat trei zile pregătirii alături de formația Salvamont Argeș. Au fost zile de exerciții, discuții și muncă în echipă. Dar sarea și piperul l-au constituit cele câteva antrenamente cu câinii de avalanșă deja atestați din cadrul Serviciului Public Salvamont.

Am trecut linia de finish a lunii cu o drumeție clasică pe Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Cu plecare de la Fântâna lui Botorog am urcat la cabana Curmătura și apoi pe vârfurile Turnu, Padina Popii și Ascuțit. Din acest punct maxim atins (2133m) am revenit în Prăpăstiile Zărneștilor prin Padinile Frumoase.

Traseul acesta ne-a readus dorul de iarnă, dar trebuie să avem răbdare. Mai este încă o lună întreagă de toamnă care ne va aduce noi aventuri.

Bilanțul lunii septembrie 2021

Vara indiană a venit în sfârșit. Iar noi am urmat calea pe care o știm cel mai bine, aceea a organizării de ture de drumeție, de observare a faunei și a vieții sălbatice carpatine, de alpinism/carpatism și tot felul de alte activități montane.

Sălbăticia munților noștri, atât cât va mai fi așa, dar și varietatea formelor de viață (faună și floră) locale atrag turiștii din alte țări ca un magnet. Acest lucru se poate face în mai multe feluri, dar noi am ales să fim partenerii fundației Conservation Carpathia.

În luna septembrie am petrecut 17 zile alături de pasionați de fotografie, natură, istorie locală sau pur și simplu amatori de liniște din Olanda, Danemarca, Austria, dar și din România sau Moldova. În cadrul a șase ture cu diverse durate am ghidat oaspeții prin zona sud-estică a Făgărașului. Ziua am urcat pe vârfuri domoale, dar sălbatice (Comisu, Lerescu, Luțele), pe plaiuri nemarcate și practic necunoscute marii mase de drumeți (Piciorul Bunea, Piciorul Comisu sau Valea Comisu).

Serile și nopțile cu lună plină au oferit un regal pentru amatorii de observare a faunei. Urși (cu sau fără pui), mistreți, căprioare și cerbi, păsări de tot felul, dar și pisici sălbatice au defilat libere și fericite la câteva zeci de metri de privirile noastre. Zimbrii au fost prezenți și ei creând senzația unei întoarceri în timpurile istoriei medievale românești.

Ca să nu ne ieșim din mână am organizat apoi două ture consecutive pe Acele sau Colții Morarului. Tură de forță și anduranță, fără a prezenta reale probleme tehnice, traversarea acestor vârfuri înlănțuite reprezintă un traseu clasic de carpatism sau alpinism de vară. Vine la pachet cu Brâul Mare al Morarului la urcare, dar și cu un alt brâu inedit la retragerea spre Valea Cerbului.

Echipele bine pregătite și cu chef de urcat au făcut față cu brio celor 10-11 ore de traseu intens.

Drumeția este mereu o bucurie pentru noi și pentru cei care apelează la serviciile noastre. Dar avem mereu grijă să alegem trasee interesante și deosebite.

Așa a fost și urcarea de la cabana Mălăiești pe Brâna Caprelor apoi pe Vârful Bucșoiu (2492m) și coborârea la cabană pe Drumul de vară. Cu o abatere spre Vârful Omu (2507m) unde aglomerația tipică sezonului cald ne-a pus urgent pe fugă.

Am trecut apoi la Piatra Craiului ca să nu fie geloasă pe fratele Bucegi, dar și pentru că ne era dor de pereții săi cu detalii delicate. Și unde puteam să le găsim mai lesne decât în abruptul vestic? Westwand-ul ne-a oferit traseul prin canionul Anghelide către Brâul de mijloc și grota La Ulcior. Retragerea în zona lină a muntelui a fost pe Valea Vlădușca pe lângă refugiile discrete Crăița și Aninata. Câteva rapeluri, un pic de cățărare, treceri mai expuse și multe capre negre au fost ingredientele acestei zile de piatră.

Și așa a venit și ziua Regelui. O tură de două zile, cu o noapte la cort pe creasta principală a Făgărașului ne-au dus către vârful cel mai înalt din țară: Moldoveanu.

Ziua 1: satul Viștișoara-Valea Viștei-Portița Viștei

Ziua 2: Portița Viștei-Vârful Viștea Mare (2527m)-Vârful Moldoveanu (2544m)-retur în Portița Viștei-Vârful Hârtopul Ursului-Vârful Galbenele-Vârful Gălășescu Mare-Vârful Gălășescu Mic-Vârful Slănina-Fereastra Mare a Sâmbetei-Cabana Valea Sâmbetei-Mănăstirea Sâmbăta (Brâncoveanu).

Cam așa a arătat traseul nostru către ”acoperișul României”.

Am revenit în Făgăraș, dar de data aceasta însoțiți de prietenii noștri cei mai buni. Cu Scott și Enya, borderii noștri activi și veseli, dar și cu alte persoane și cățeii lor am parcurs traseul de la cabana Valea Sâmbetei în Fereastra Mare și apoi am urcat Vârful Cheia Bândei. Colegii de la FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) au fost și de data aceasta niște parteneri plăcuți și de nădejde.

A urmat apoi o întâlnire marca FPOA. Border Collie Rally a avut loc pe durata a trei zile. Trei zile de alergătură, joacă și lătrături care au umplut satul Sohodol de viață.

A mai rămas loc pentru o tură de drumeție pe cărările Pietrei Craiului. În distribuție au fost Marele Grohotiș, Cerdacul Stanciului, Curmătura Foii. Forme carstice inedite, apoi poieni și culmi domoale de pe care se poate admira creasta principală și Peretele Vestic copleșitor ori de cât e ori l-ai vedea. O vreme de toamnă superbă, culori de poveste și mult optimism pentru luna octombrie.

Bilanțul lunii august 2021

Să zicem că a trecut vara, deși știm din anii precedenți că sezonul cald se va întinde inclusiv dincolo de luna septembrie.

Privind în urmă a fost una dintre cele mai aglomerate luni august din istoria noastră personală. Dar nu ne plângem că mergem pe munte, doar asta ne este meseria.

Ca de obicei, o să luăm pe rând toate activitățile și o să le expunem pe scurt în cele ce urmează.

August a debutat cu o tabără pentru copii în Piatra Craiului alături de Himalaya Travel. Cu baza la complexul Șapte Crai am făcut, cu mic, cu mare, trasee diverse pe ambii versanți ai masivului.

Copiii au ajuns la cabana Curmătura, schitul și peștera de la Colțul Chiliilor, la Zaplaz și refugiul Șpirlea, pe vârful Tămașul Mare etc.

Am mai fost și în Bucegi pe câteva cunoscute trasee nemarcate:

– urcare pe Creasta Balaurului sau Bucșoiul Mic și coborâre pe Valea Morarului:

– urcare pe Valea Priponului și coborâre pe Valea Căldările:

– coborâre din Platoul Bucegilor prin Hornul lui Gelepeanu, parcurgerea Brâului mare al Coștilei și urcare pe Valea Priponului înapoi în Platou:

Apoi am repetat tura din iulie din Piatra Craiului, traversarea pe ruta: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Traseul La Lanțuri (Deubel)-Vârful La Om-Refugiul Grind-Satul Peștera.

Am adus un plus de spectaculozitate coborând pe traseul de iarnă de peste Colții Găinii. Mult mai comod, neavând grohotiș, ci iarbă, l-am preferat și pentru că nu este aglomerat și, deci, riscul de accidentare este minor. Am putut face fotografii Crestei Sudice, dar și florilor de colț care erau pretutindeni.

O tură pentru persoane însoțite de prietenii lor cei mai buni, câinii, am organizat în Ciucașul de nord. Traseul ales a fost de dificultate medie spre ridicată, dar cu toții (fie pe două, fie pe patru picioare) s-au descurcat de minune.

Ruta a fost: Valea Dălghiului-Mâna Dracului-Vârful Ciucaș-Șaua Tigăilor-Turnul Goliat-Șaua Teslei-Valea Dudului-Valea Dălghiului.

Cu border collie, labrador, husky și câțiva metiși simpatici am continuat astfel seria turelor cu acest specific în colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures).

O tură de forță, care pentru mulți dintre participanți era un vis greu de atins, am realizat în Piatra Craiului. Creasta Nordică și Creasta Sudică într-o singură zi cu plecare în zori (ora 5.30) de la cabana Curmătura. Fără echivalent în Carpați românești, creasta Pietrei Craiului nu dezamăgește niciodată, pe vreme bună fiind o sursă de satisfacții efectiv la fiecare pas.

Capre negre, flori de colț, garofița Pietrei Craiului, argințică, dar și perspectiva Bucegilor și a Iezer-Păpușii se imprimă nu doar pe memoria aparatelor foto, dar și în sufletul fiecărui drumeț.

Restul lunii l-am umplut cu turele de observare a faunei sălbatice din estul Făgărașului. Astfel, în tururile organizate de Fundația Conservation Carpathian pentru fotografi sau pur și simplu iubitori de natură (încă) sălbatică și autentică, mereu ne bucurăm de apariția unui urs, zimbru, cerb, mistreț sau de vizita de seară a unei familii de vulpi. Pe deasupra capetelor o escadrilă de șoimi ne survolează aproape de fiecare dată. Liniștea și pacea muntelui lăsat în legea lui de oameni sunt unice.

Doar în august am însoțit șapte grupuri în zonă, dar niciodată nu a fost la fel, mereu apărând câte un element nou.

Un vârf Negoiu (2535m), urcat pe ruta Cabana Bâlea Lac-Vârful Laița-Vârful Lăițel-Lacul Călțun-Strunga Doamnei și coborât pe Valea Călțunului la cabanele din zona Piscul Negru, ne-a readus în Făgărașul înalt și măreț.

Și, ca să încheiem luna cu bine ne-am plimbat cu cățeii border collie pe la poalele Bucegilor. Am trecut din satul Sohodol peste muchia Pănicel în Valea Glăjăriei. Perspectiva muntelui Țigănești, dar și a altor zone din această parte a muntelui este sarea și piperul traseului.

A fost o tură de agrement, dar și de recunoaștere a unor posibile trasee viitoare alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures), trasee la care vă așteptăm cu drag.

Bilanțul lunii iulie 2021

Pe măsură ce vara a avansat ploile s-au mai rărit și am putut și noi să ne desfășurăm activitatea în condiții aproape optime.

A fost o lună extrem de plină din punct de vedere al programului, fiind prezente mai mult sau mai puțin toate tipurile de ture pe care noi le avem în portofoliu.

Le luăm pe rând în ordinea în care s-au petrecut.

Am debutat cu o tură în Piatra Craiului, clasică pentru traseele nemarcate cu caractere alpine. Ruta Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski. Ploaia ne-a dat mult de furcă, dar am reușit să o scoatem la capăt cu succes. A fost un traseu în circuit de la cabana Plaiul Foii.

Mini Border Collie Rally a durat două zile pline de tot felul de activități pentru oameni și câini. Colaborarea cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) a avut în program drumeție în zona Bran Poarta-Șimon, dresaj, ateliere de prim ajutor, dar și multă joacă și distracție pentru micii noștri prieteni fideli. Am dormit la cort, oameni și căței, în Sohodol la The Camp. Loc de un pitoresc inegalabil, tipic Țării Branului.

Tot în Bucegi am urcat vârful Lancia din muntele Gaura. Acest minunat vârf de 2288m, izolat și puțin cunoscut se află în afara traseelor marcate, fapt ce îl face și mai interesant pentru noi. Circuitul care l-a vizat a fost: urcare pe muchia Clincea-Țigănești, ascensiune pe vârf și coborâre pe Valea Ciubotea. Ambele au avut ca punct de plecare și sosire satul Bran Poarta.

Am repetat apoi tura din Piatra Craiului (Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski). De data aceasta, muntele ne-a tolerat și a fost mai amabil, permițându-ne, datorită vremii frumoase, să ne întoarcem și cu câteva imagini.

Două săptămâni am petrecut apoi în Retezat, alături de copiii din tabăra Himalaya Travel. Este aproape o tură tradițională pentru noi încă din 2014.

S-au urcat vârfurile Custura Bucurei, Păpușa 2508, Peleaga 2509m, Bucura, dar și Drăgșanu din Retezatul Mic. Lacurile Lia, Ana, Viorica, Florica, Bucura și apoi Tâul Porții, Tâurile din Valea Rea, Tâurile Custurii ne-au făcut să ne reamintim că Retezatul este ”Uriașul cu ochi albaștri”.

Cu baza în Poiana Pelegii au fost realizate ture în circuit sau dus-întors pe același traseu. Cabana Buta a fost o altă țintă a noastră ca să nu ne sălbăticim de tot.

O altă tură pentru persoane însoțite de câinii lor am organizat în acest timp în Bucegi. A fost urcarea din satul Șimon către Poiana văii Gaura, atingerea punctelor Cascada Moara Dracilor și Cheile Gaurei cu retur pe același traseu. Evident a fost o nouă colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures).

Nu puteau să lipsească drumețiile alături de Picior de plai.

În Munții Făgăraș a fost ascensiunea pe vârful Mușeteica (2448m) și vârful Piscu Negru (2244m).

În Piatra Craiului am traversat masivul pe ruta: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Traseul La Lanțuri (Deubel)-Vârful La Om-Refugiul Grind-Satul Peștera.

Destul de solicitante, ambele trasee au pus la încercare participanții, dar organizarea ireproșabilă și condițiile meteo ideale au fost decisive pentru reușita turelor.

La capitolul drumeție ne mai ”lăudăm” cu o integrală a crestei Masivului Iezer-Păpușa în buclă de la cabana Voina. Traseul a fost: Cabana Voina-Culmea Văcarea-Vârful Iezerul Mare (2464m)-Vârful Roșu (2469m)-Vârful Bătrâna-Vârful Păpușa (2393m)-Culmea Grădișteanu-Găinațu Mare-Cabana Voina. Au fost două zile inegale ca efort, prima fiind ceva mai scurtă pentru a petrece noaptea la Refugiul Iezer.

Păstrez un capitol special pentru colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC).

Pe parcursul a 6 tururi (desfășurate pe durata a două până la patru zile) turiștii străini (austrieci, germani, olandezi etc) au putut observa urși, zimbrii, vulpi, cerbi, mistreți și păsări de pradă în zona sudică a Făgărașului.

Sunt experiențe unice pentru cineva care iubește cu adevărat natura. Pozele sunt grăitoare în acest sens.

Bilanțul lunii iunie 2021

Cum altfel putea începe vara decât cu o tură de iarnă? Pentru că pe 2 și 3 iunie exact așa a fost!

2 iunie – o tură de alpinism în Piatra Craiului pe ruta: Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase. O traversare de la vest la est, cu plecare din Plaiul Foii și coborâre la cabana Curmătura.

A doua zi (3 iunie) am parcurs un alt traseu în același masiv, tot în condiții de iarnă: Cabana Curmătura-Padinile frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Vârful Turnu.

Ambele ture au fost efectuate cu echipament specific sezonului (colțari, piolet, ham și cască). Au fost parcurse în condiții de vreme dură, cu ceață și viscol în zonele de creastă.

A urmat o tură de drumeție în nordul Munților Ciucaș (Valea Dălghiului-Mâna Dracului-Vârful Ciucaș-Șaua Tigăilor-Turnul Goliat-Șaua Teslei-Valea Dudului-Valea Dălghiului). Formațiunile stâncoase ale acestui mic, dar pitoresc, masiv sunt atracția principală, iar sălbăticia zonelor parcurse este greu de descris în cuvinte.

Un weekend l-am dedicat apoi pregătirii cu Formația Salvamont Argeș. S-au repetat câteva tehnici și manevre de coardă, am făcut exerciții și antrenamente comune.

O tură de alpinism și drumeție pe trasee nemarcate în Piatra Craiului a urmat itinerariul: Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski-Plaiul Foii. Coborârea de la Malul Galben a fost directă, prin două rapeluri.

Cu Picior de plai am însoțit un grup de pasionați ai drumeției pe ruta: Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara-Dragoslavele. Ploaia care a durat 3 ore nu ne-a descurajat și am fost răsplătiți în a doua jumătate a zilei de o vreme senină și caldă.

Cotloanele rar umblate ale Leaotei, dar și frumusețea caselor tradiționale din Dragoslavele au contribuit ambele la o experiență inedită.

A venit rândul unui alt mic masiv vecin cu Făgărașul. Munții Ghițu, un satelit sudic al marilor munți amintiți mai sus, oferă perspective minunate și unice asupra zonelor înconjurătoare de pe micile sale vârfuri sălbatice. Așa este și cazul vârfului Albina de numai 1373m, dar care, prin poziția sa, este un adevărat punct de belvedere.

Vremea extrem de ploioasă caracteristică lunii iunie ne-a chinuit un pic pe traseul Hotel Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu și retur. Însă reprizele de ploaie rece, vânt puternic și ceață deasă nu au umbrit deloc frumusețea excursiei. Cascada Obârșiei este spectaculoasă în acest sezon, de asemenea.

Sudul Pietrei Craiului, mai exact ultimul brâu din șirul Brâul Ciorânga Mare-Brâul de mijloc-Brâul Roșu a prilejuit întâlnirea cu această zonă mult mai puțin frecventată, cu multe pasaje aeriene și pustietăți parcă neatinse de om.

Retragerea a fost prin poienile și pădurile Tămășelului și ale Curmăturii Foii.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) a umplut câteva zile de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului. Suntem mândri că putem pune umărul la protejarea mediului sălbatic, iar animalele din ariile de care ocupă fundația (urși, zimbrii, vulpi etc) sunt extrem de relaxate și sănătoase.

Am revenit pentru o zi în Abruptul Ialomițean al Bucegilor urcând din nou Valea Obârșiei (Ialomiței), dar fără a mai atinge Vârful Omu. Coborârea am optat să o facem pe Valea Șugărilor, fir paralel, dar nemarcat și mult mai puțin cunoscut.

Unui scurt antrenament cu Scott pe Măgurile Branului i-am alocat o zi alături de FPOA. Căldurile excesive am chinuit atât căinii cât și oamenii transformând plimbarea într-o tură de forță.

Și, pentru că rododendronul este în această perioadă la apogeul înfloririi, am ales un traseu în care pot fi admirați cu ușurință. La limita dintre masivele Leaota și Bucegi, ruta Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Moieciu de sus este un adevărat el dorado al amatorilor de fotografii cu aceste plante deosebit de frumoase.

Și pentru că pe firele văilor zăpada mai persistă încă grație iernii generoase, am organizat o tură de alpinism în Bucegi cu urcare pe Valea Bucșoiului și coborâre pe Valea Morarului. Pentru că partenerul a fost foarte bine pregătit am reuțit să realizăm tura în 6 ore. A presupus peste 1400m diferență de nivel și pasaje tehnice de dificultate medie.

Am încheiat prima lună de vară în Făgăraș unde cam așa s-au desfășurat lucrurile:

Ziua 1: Cabanele din zona Piscul Negru-Valea Călțunului-Lacul Călțun-Strunga Doamnei-Vârful Negoiu (2535m) și retur.

Ziua 2: Cabana Capra-Valea Fundul Caprei-Fereastra Zmeilor-”La trei pași de moarte”-Vârful Arpașul Mic (2461m) și retur.

În zona dintre Portița Călțunului și Strunga Doamnei, dar și pe mici pasaje după Strungă am utilizat colțari pentru a trece limbile de zăpadă înghețată.

Bilanțul lunii mai 2021

Luna mai a fost perioada contrastelor anul acesta. Multă zăpadă rămasă din lunile precedente a făcut ca unele trasee să fie parcurse în condiții de iarnă adevărată. Ploile au început apoi intercalându-se cu perioade de ninsoare la altitudini mari.

Dar primăvara a cucerit teren încet-încet și florile, iarba și arborii au reconstruit tabloul pe care îl știam în această perioadă.

Dar să le luăm pe rând pentru că avem ce povesti.

Chiar prima tură din mai a fost pe rachete de zăpadă. Împărțită în două zile consecutive s-a desfășurat pe Potcoava mică a Munților Bucegi.

Ziua 1: Cabana Bolboci-Vârful Lucăcilă-Vârful Deleanu-Cabana Padina

Ziua 2: Cabana Padina-Hotel Peștera-Piciorul Babelor-Babele din Cocora-Cabana Dichiu.

Calitatea extrem de slabă a zăpezii a făcut ca această piesă de echipament să fie salvatoare.

A urmat o drumeție în Valea Sâmbetei din Munții Făgărașului unde florile au fost atracția principală. Brândușele, ghioceii și viorelele au dat viață unui peisaj încă presărat cu cornișe și urme de avalanșe dezastruoase.

A urmat o tură de alpinism în Piatra Craiului pe o rută populară, dar care necesită foarte multă atenție și cunoaștere a terenului. Urcarea pe Padinile frumoase către Vârful Ascuțit din creasta principală (Creasta Nordică, mai exact).

Trei zile am fost la o întâlnire cu colaboratorii noștri de la FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures). Lansarea proiectului The Camp a prilejuit activități diverse cu oameni de calitate și cu câinii lor (în special border collie). Au fost prezenți experți în supraviețuirea în natură, ghizi montani, dresori de câini, fotografi, artiști plastici etc.

S-au pus bazele unei echipe comune care sperăm că va deveni realitate.

Colaborarea cu Picior de plai din această lună a fost în Munții Grohotiș. A fost urcat vârful cu același nume, cel mai înalt din acest mic masiv aparținând Munților Baiului. Un important nod orografic, înalt de 1768m, vârful Grohotișul este, surprinzător pentru zona înconjurătoare, stâncos și impozant.

Am deschis apoi sezonul văilor alpine cu inegalabilul Bucegi. Două ture identice în Coștila de nord la care am folosit colțari și piolet, coardă și asigurări.

Urcarea pe Valea Priponului am început-o de jos din poiană, de la confluența cu Valea Cerbului, iar coborârea a fost pe Valea Căldările. Ture lungi, cu peste 1300m diferență de nivel, pante abrupte și pasaje delicate mai ales din cauza riscului de avalanșă.

Singura diferență dintre cele două zile a fost temperatura sensibil mai ridicată în cea de a doua. Acestui detaliu îi datorăm și calitatea mult mai slabă a zăpezii.

A urmat apoi o zi de antrenament cu Scott și cei de la FPOA în Munții Făgăraș, zona Bălea. Aici, căței și oameni au urcat în Șaua Caprei și apoi pe Vârful Iezerul Caprei cu un ocol pe la Lacul Capra. Bucuria zăpezii, pe care nu o mai aveau acasă, i-a epuizat total și două zile nu au făcut decât să doarmă.

Tot în zonă am urcat apoi vârfurile Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Văiuga și, din nou, Iezerul Caprei într-o superbă tură circuit cu baza la Bâlea Lac. Avantajul telecabinei care urcă până la 2000m altitudine și care permite turele de o zi chiar și pentru cei care vin de la mare distanță.

În ciuda căldurii și a radiației solare puternice zăpada a fost excelentă pe toată durata turei.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) s-a materializat în câteva tururi de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului (zona Lacului Pecineagu).

FCC s-a implicat foarte mult în conservarea pădurilor, faunei și florei, au plantat arbori în locurie defrișate, au readus zimbrul în sălbăticie, încurajează comunitățile locale să se implice, sprijină producătorii individuali de alimente și altele asemenea.

Astfel, grație lor, turiștii și fotografii amatori sau profesioniști pot vedea în libertate urși, cerbi, zimbrii și chiar castori. O plimbare cu pluta pe Lacul Pecineagu este un alt moment al turului respectiv.

O altă rundă de patrulare la Baza Salvamont Argeș a mai ocupat un weekend. Colegii mai experimentați au alocat din nou din timpul lor pentru a ne arăta câteva tehnici de salvare.

Traversarea Bran-Râșnov urmând traseul Valea Poarta-Șaua La Polițe-Valea Gaura-Curmătura Hornurilor-Hornul Mare-Cabana Mălăiești-Valea Glăjăriei este o tură de forță.

Pe zăpadă (cca 70% din traseu) s-a transformat într-un ”haute route” în toată regula.

Cu suportul celor de la Himalaya Travel care ne-au ”repatriat” la Bran, am putut realiza tura în condiții optime. Pe parcurs au fost făcute derivațiile obligatorii spre cascada Moara Dracilor și prin Cheile Gaurei.

Zona abruptului prahovean al Bucegilor are trasee frumoase și interesante nu doar la nord de Valea Jepilor, ci și în dreptul Sinaiei. Prin muzeul în aer liber (așa văd eu Sinaia și minunile ei arhitectonice) am urcat către Stâna Regală apoi pe Piciorul Pietrei Arse către platou. De la Cantonul Schiel am coborât pe Drumul Urlătorilor (traseul Schiel) către Bușteni. Au fost două rute clasice, istorice am spune, ambele pe creste sau picioare de munte abrupte.

A venit și vremea unei experiențe revelatoare: retragerea din cauza riscului de avalanșă de pe Valea Gaura. După ninsori recente trei avalanșe ne-au întors din drum chiar la ieșirea către prima căldare. Fenomene naturale absolut explicabile și chiar previzibile prin care muntele ne demonstrează încă o dată că nu trebuie să-l tratăm cu superficialitate.

După cum se știe România nu are doar Carpații ca formă de relief montană. Mai avem și Măcinul, unul dintre cele mai vechi masive din lume din punct de vedere al genezei sale.

Pe parcursul a două zile pline au fost vizitate câteva zone emblematice pentru ”Făgărașul Dobrogei”. Culmea Pricopanului, dealul Cozluk cu bujorii săi sezonieri și trasee tematice au fost țintele noastre din acele zile. Satele Măcin și Greci, tipic dobrogene, sunt alte obiective în sine pe care le-am vizitat.

Am revenit în Bucegi la un alt circuit celebru pentru colțari și piolet. Urcare pe Valea Albă și coborâre pe Valea Priponului cu rapel peste săritorile finale.

Pornirea a fost pe ploaie, dar din poiana La Verdeață am avut vreme foarte bună pe tot parcursul turei. Canionul final al Priponului era parțial descoperit, dar acest lucru nu a făcut decât să sporească spectaculozitatea traseului.

Ultima ieșire din luna mai a fost în Piatra Craiului. O traversare deja devenită clasică: Poiana Zănoaga-Cabana Curmătura-Vârful Piatra Mică-Poiana Zănoaga.

Ne-am bucurat de primele semne ale verii de data aceasta, printre ploi răzlețe.