Bilanțul lunii martie 2022

Am intrat așadar și în partea a doua a iernii, pentru că pe munte nu putem denumi altfel acest anotimp care debutează cu luna martie și care la câmpie se numește ”primăvară”!

Și, cum altfel să ne bucurăm de iarnă decât skiind? Skiul alpin este doar o mică parte din ceea ce facem noi și reușim să ne strecurăm printre picături și să ne mai îmbunătățim tehnica și în această ramură. Astfel, am reușit să coborâm pârtiile de la Predeal și Sinaia de mai multe ori în zile diferite.

A urmat o tură de drumeție de iarnă veritabilă în Munții Leaota chiar la granița cu Bucegii. Ruta a fost una frecvent străbătută de noi: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur. Frumoasă și sălbatică în orice anotimp, Leaota nu ne-a menajat, ci ne-a primit cu zăpadă mare și afânată.

Piatra Craiului a fost, fără îndoială, vedete lunii acesteia. Am organizat mai multe ture de alpinism și drumeție în zona crestei principale. Prima a fost o urcare pe Vârful Turnu de la cabana Curmătura prin Șaua Crăpăturii. Un traseu interesant, nu foarte lung, dar presărat cu pasaje de mers cu colțarii pe stâncă, ascensiunea pe cel mai nordic vârf al crestei principale se poate face în majoritatea zilelor sezonului de iarnă fără pericol de avalanșă.

Cum stratul de zăpadă a crescut în zonă ne-am putut bucura de încă o tură pe rachete în zona Măgurilor Branului. Mai exact, am făcut o traversare între Castelul Bran și satul Tohănița pe surprinzătoarele Măguri, care oferă priveliști unice asupra Pietrei Craiului și Bucegilor.

Echipa noastră s-a împărțit în două și am organizat simultan o tură pentru persoane însoțite de câini în Postăvaru (ruta a fost Cetatea Râșnov-Peștera Râșnoavei-Bisericuța Păgânilor și retur)

și o tură tot cu cățeluși și prietenii lor prin poienile de la poalele estice ale Pietrei Craiului.

A urmat o tură mai elaborată pe rachete de zăpadă, de două zile cu noaptea petrecută la cabana Colț de Rai din Valea Ialomiței.

Ziua 1: Cabana Bolboci-Vârful Lucăcilă-Vârful Deleanu-Valea Tătaru-Cabana Colț de Rai

Ziua 2: Cabana Colț de Rai-Plaiul lui Păcală-Vârful Cocora-Babele din Cocora-Vârful Lăptici-Vârful Blana-Cabana Bolboci.

Am străbătut astfel cele mai ascunse zone ale versantului ialomițean și câteva culmi interioare ale masivului. Majoritatea traseului a fost realizat în condiții destul de dure cu ceață, viscol și ninsoare abundentă. Echipa bine pregătită a făcut față cu brio exigențelor vremii capricioase.

Când meteo ne-a permis am revenit la ski de tură în zonă și am parcurs traseul: Cabana Padina-Telecabina Peștera-Piciorul Babelor-Vârful Cocora-Plaiul lui Păcală-Cabana Padina. Zăpada a fost excelentă, condiții perfecte de temperatură și vizibilitate.

Am revenit scurt în Piatra Craiului pentru o altă excursie în zona Piatra Mică. Ruta aleasă a fost: urcare de la Fântâna lui Botorog, apoi traversare din Poiana Zănoaga peste Vârful Piatra Mică, coborâre în Șaua Crăpăturii și retragere pe Valea Crăpăturii în poienile de sub Bârc.

Au urmat două ture în aceeași zi. Prima a fost alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures). S-a urcat pe două și patru picioare de la cabana Plaiul Foii în Curmătura Foii și apoi pe Vârful Tămașul mare.

A doua tură a fost mai dură pentru că, desi ținta era Vârful Ciucaș 1954m, nu am reușit să ajungem decât pe Vârful Bratocea 1844m din cauza vizibilității reduse și a riscului de avalanșă.

Am preferat acest vârf ”de compensație” decât să ne angajăm într-o luptă inegală cu o forță care ne depășea.

Dar nu am abandonat ideea cu Ciucașul și am revenit pe skiuri de tură pe aceeași rută, fiind un success de această dată. Pasul Bratocea-Culmea Bratocea-Vârful Ciucaș-Valea Tigăilor-Vârful Bratocea-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea.

A ieșit o tură de ski-alpinism în zona de traversare pe sub Turnul Goliat și urcarea pe vârf, dar am plecat echipați corespunzător, cu piolet și colțari și totul a fost ca la carte.

Pe un alt puseu de iarnă grea am parcurs o bucată din traseul de drumeție Refugiul Florei-Vârful Piscul Câinelui. Am fost întorși din drum de condițiile meteo, dar a fost o experiență frumoasă.

Am plecat spre Munții Iezer-Păpușa de care ne era dor. Mai exact ne-au lipsit plaiurile sale nesfârșite, domoale și pustii. Și, pentru că mersul pe skiuri de tură este cea mai plăcută formă de deplasare pe zăpadă, am folosit din plin echipamentul pentru a parcurge traseul: Cabana Voina-Plaiul lui Pătru-stâna din Plaiul lui Pătru-Vârful Bătrâna și retur.

Au fost incredibil de bune condițiile de zăpadă, permițându-ne să plecăm chiar de la mașină pe piei de focă.

Piatra Mare a fost următoarea țintă pe harta noastră. Am urcat vârful principal pe la cabana omonimă, dar am admirat parcurgând zonele și alte detalii emblematice ale acestui mic, dar delicat masiv: Prăpastia Ursului și Canionul Șapte Scări cu țurțurii săi imenși.

Cățeii noștri border collie, Scott și Enya, ne-au scos din casă pe Valea Poarta, unde veselia a fost maximă alergând prin zăpada proaspătă pe malul râului semi înghețat.

A venit vremea unei ture lungi și tehnice în Piatra Craiului: Creasta nordică. Traseul a fost: Fântâna lui Botorog-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Creasta Nordică a Pietrei Craiului-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind-Fântâna lui Botorog. S-au urcat toate vârfurile de pe această bijuterie alpină: Vârful Ascuțit, Vârful Țimbalul Mare, Vârful dintre Țimbale, Vârful Țimbalul Mic, Vârful Sbirii, Clăile Căldării Ocolite culminând cu Vârful La Om sau Piscul Baciului 2233m, cel mai înalt din masiv.

Am coborât pe muchia Colții Găinii la refugiul Grind și apoi, prin Cheile Pisicii, la punctul de plecare. A fost o tură de 12 ore, plină de pasaje de alpinism pur.

Ne-am reîntors în Ciucaș și am parcurs ruta: urcare pe Culmea Bratocea și Vârful Ciucaș, traversare pe sub Vârful Tigăile Mari, apoi parcurgerea traseului de ocolire pe sub Tigăi cu revenire pe Culmea Bratocea în Pasul Bratocea.

Am încheiat luna martie, pur teoretic prima lună a primăverii, cu un traseu pe care l-am ”tocit” de multe ori: Traversare Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Valea Crăpăturii. Nu ne-am plictisit de aceste locuri, mai ales că vremea nu ne-a permis atunci mai multe.

Bilanțul lunii februarie 2022

Luna cea mai scurtă a anului, februarie, a fost pentru noi plină de activități specifice sezonului de iarnă.

Ca să nu ne ieșim din formă am petrecut o zi superbă la Predeal la ski alpin pe pârtiile cu zăpadă foarte bună, ideală pentru exersarea diverselor tehnici.

O drumeție deosebit de frumoasă am organizat în Valea Bângăleasa și pe culmile domoale ale Moeciului de sus. Cascada Chișătoarea, Amfiteatrul Transilvaniei, dar și maiestuoasa priveliște a Munților Bucegi au fost ingredientele unei ieșiri de iarnă foarte reușite.

Zona sudică a Bucegilor a fost gazda unei ture de ski pe ruta cabana Bolboci-Vf. Lucăcilă și retur. Pentru cei care doresc o ieșire scurtă, de 4-5 ore, acest colț al Bucegiului este foarte potrivit. Cu o ocolire pe la cariera și Vârful Zănoaga, am continuat pe la stâna din Șaua Lucăcilă, am urcat pe vârf la aproape 1900m și am coborât spre stâna Lucăcilă și apoi la cabana Bolboci.

Zilele următoare au fost dedicate unui nou atelier de inițiere în alpinism cu baza la cabana Belvedere din zona Padina. S-au învățat și exersat urcarea/coborârea cu pioletul și colțarii, amarajele în zăpadă prin diverse procedee, frânarea/oprirea alunecării cu ajutorul pioletului, rapelul, principalele noduri etc. Au fost, de asemenea, prezentate cu noțiuni despre avalanșe.

Receptivitatea și apetența pentru învățare a participanților au compensat vremea potrivnică cu vânt puternic și ger.

Pentru că sezonul cald va veni la un moment dat, implacabil, am dedicat două zile unui training teoretic organizat de Fundația Conservation Carpathia. Au fost prezentate de către instructorii noștri informații detaliate despre zimbrii, lupi și castori (ale căror efective s-au înmulțit datorită grijii Fundației), dar și date tehnice despre zonă din punct de vedere tehnic (gps, localizare prin satelit, hărți digitalizate etc).

S-au trasat, de asemenea, și liniile directoare ale noului sezon turistic în care oaspeții din România și de peste hotare sunt așteptați pentru experiențe unice.

După aceste zile de relaxare am pornit într-o tură de forță care ne-a ieșit parțial. Intenția era să urcăm pe skiuri de tură pe Vârful La Om 2233m din Piatra Craiului pe ruta: Casa Folea-Șaua Joaca-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii. Vremea potrivnică cu viscol și ceață nu ne-a permis atingerea vârfului. Ne-am retras de pe la altitudinea de 2000m și am forțat o coborâre pe Valea Cheia de sub Grind la stâna din Grind. O tură îngreunată de zăpada moale și apoasă atipică pentru luna februarie.

A venit apoi rândul Pietrei Craiului să fie gazda unui atelier de alpinism de iarnă pentru avansați. Cu baza la cabana Șapte Crai am urcat în fiecare zi către traseele de pe versantul vestic. Principala activitate a fost cățărarea mixtă și ne-am ”desfășurat” în Vâlcelul cu fereastră, Padina lui Râie, Padina Închisă și zona Zaplazului. Au fost repetate și alte tehnici precum filarea, rapelul, traversarea, coborârea toate la nivel avansat. În ultima zi a fost efectuat un profil al zăpezii, ocazie cu care am recapitulat noțiunile despre avalanșe.

A urmat o zi practică în care am parcurs o porțiune din Creasta nordică a Pietrei Craiului. Am urcat prin Padinile frumoase pe Vârful Ascuțit 2135m și am urmat creasta matematică până pe Vârful Turnu 1913m. A fost doar prima dintre multele ieșire în această zonă care au urmat.

Nu am uitat nici de colaborarea cu Conservation Carpathia. Alături de ei am ghidat un grup entuziast într-o drumeție pe rachete de zăpadă în zona Poiana Tămaș-Vârful Tămașul mare. Am avut bucuria de a întâlni mica turmă de zimbrii care au fost recent eliberați în sălbăticie.

Rămânând la capitolul drumeție am profitat de o zi din timpul săptămânii pentru a urca Culmea Zamora și Vârful Baiul Mic din Munții Baiului. Zona este pustie în aproape toate lunile anului, dar iarna este cu precădere anotimpul cel mai liniștit.

Nu am uitat nici de prietenii noștri patrupezi cu care am urcat de la cabana Plaiul Foii la Refugiul Șpirlea și ne-am bucurat împreună de zăpada mare și ninsoarea densă.

Într-o zi cu viscol și vizibilitate redusă Creasta principală a Pietrei Craiului este foarte greu de parcurs cu clienți din pricina multiplelor dificultăți prezente.

De aceea noi optăm pentru un traseu care atinge creasta, dar nu expune echipa niciunui risc în caz de vânt puternic și vreme rea. Urcarea pe Vârful Turnu cu coborâre pe același traseu este o tură frumoasă de alpinism clasic în condiții de iarnă. Prezintă pe aproape tot parcursul ei condiții de mixt (zăpadă-stâncă-gheață) și se poate exersa mersul cu colțari și piolet pe teren variat.

Am încheiat luna cu o tură lungă și solicitantă. Plecând la 5 dimineața de la cabana Padina am parcurs traseul: Telecabina Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Bucura 2503m-Vârful Omu 2507m-Vârful Găvanele-Șaua Văii Cerbului-Vârful Colții Obârșiei 2480m-Vârful Obârșia 2405m.

Într-o tură de 11 ore ne-am menținut mult timp la peste 2400m altitudine, urcând câteva vârfuri celebre, dar și unele rareori atinse.

Bilanțul lunii noiembrie 2021

S-a mai terminat o toamnă cu încă un șir de ture foarte diverse și spectaculoase.

Am deschis balul cu o tură de alpinism în Bucegi în cursul căreia am amenajat cu ancore câteva săritori care aveau nevoie din zona Gălbinele. Am parcurs Hornul dintre fire-Valea Gălbinele firul principal-Valea Gălbinele firul secundar. Au fost echipate obstacolele pentru rapel, montând stații sau schimbându-le pe cele vechi și nesigure.

Tura de drumeție a lunii a fost în Munții Mehedinți și Munții Cernei. Pe parcursul a 4 zile au fost parcurse în decor de toamnă târzie zone precum: Peștera lui Șerban, Cheile Țăsnei, Cheile Prisăcinei, Cheile Fueroaga Mare, Poiana Beletina, Am admirat Cascada Conciului, Cascada Vânturătoarea, Ogașul Ineleț și satul Ineleț. Am urcat și pe Vârful lui Stan, cel mai înalt din Munții Mehedinți, dar și vârfurile Domogledului.

Nimic nu se compară cu Valea Cernei văzută de sus, de pe culmile munților. Ultimul bastion al Carpaților Meridionali, Munții Cernei-Mehedinți sunt ca o recapitulare a tuturor grupelor componente ale acestui lanț.

Pe o vreme foarte închisă și rece am parcurs în Piatra Craiului Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Brâul de sus-Vârful Ascuțit-Brâul Ciorânga Mare-Cabana Ascunsă. Clasic al abruptului vestic, este o tură complexă cu săritori, traversări expuse și final în celebrul traseu recent marcat, cale de intrare a primilor exploratori de la începutul secolului XX ai masivului. Ceața și întunericul ne-au pus la încercare simțul de orientare pe porțiunea de pădure, dar am ieșit cu bine la capăt.

Profitând de prima ninsoare din Piatra Craiului am ieșit cu cățeii la un mic antrenament în Prăpăstiile Zărneștilor și spre cabana Curmătura. A fost o nebunie totală pentru ei, mai ales pentru Enya care a văzut zăpadă pentru prima dată în viața ei. Rețeta ideală pentru a dormi bine (și ei, dar și noi).

Iarna părea că se instalează și ne-am gândit să o întâmpinăm cum se cuvine. În zona văii Gălbinele am urcat Hornul dintre fire, am traversat în firul principal al văii pe care am coborât în rapeluri succesive. A fost o tură lungă și delicată, zăpada neacoperind complet obstacolele, pe care le-a făcut astfel mai dificile decât în condiții de vară.

În ziua următoare ne-am mutat în Caraiman unde am urcat Vâlcelul Înspumat pentru a coborî pe Valea Spumoasă. Dacă primul este ușor, fără dificultăți tehnice, doar pantă mare și obositoare, cea de a doua este o succesiune de săritori verticale, surplombante și umede.

Amenajând cu ancore traseul am coborât în timp dublu față de normal, dar am lăsat măcar ceva posterității. Săritoarea lui Magheru, un perete de 90m, a fost coborât în trei rapeluri. A necesitat și o regrupare în perete.

Cu Transfăgărășanul închis, zona Bâlea am găsit-o liniștită și cuminte. Am urcat în Șaua Netedu și am parcurs Muchia Nordică a vârfului Vânătoarea lui Buteanu pe o stâncă curată, pudrată de zăpada fină a sfârșitului de toamnă. O tură scurtă (plecarea de la 2000m și urcarea doar până la 2500m), dar intensă.

A urmat o sâmbătă în care am urcat cu un grup foarte omogen și bine pregătit pe Vârful Leaota (2133m). Traseul a fost: cabana Brătei-Vârful Rătei-Vârful Leaota-cabana Brătei și l-am realizat în colaborare cu Picior de Plai. Noutatea a fost că am fost însoțiți de cei doi câini border collie (Scott și Enya) de prestația cărora suntem foarte mândri.

Tot pe un praf de zăpadă, dar ceva mai consistent de data aceasta, a fost realizat și traseul: Plaiul Foii-Brâul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura-Zărnești.

Un apus de soare unic pe Creasta Nordică a răsplătit din plin strădania participanților. Traversarea Pietrei Craiului de la vest la est nu poate fi un traseu ușor din punct de vedere fizic, așa încât necesită o foarte bună pregătire individuală și o bună strategie colectivă.

Canionul Orății, detaliu bijuterie al Pietrei Craiului din zona sudică (Valea Dâmboviței), a fost obiectul a două ture apropiate ca dată. Cele zece-douăsprezece rapeluri au fost un bun exercițiu pentru cei începători în ale alpinismului.

Revenirea la punctul de plecare este foarte plăcută, poteca însoțind ulițele satului Podul Dâmboviței și apoi trecând pe lângă ruinele Cetății Oratia.

N-am întors în Bucegi pentru a parcurge Canionul Horoabei. Ieșirea în creasta vestică a fost un prilej de a admira încă o dată Șaua Strunga, o destinație pentru viitorul ski de tură.

Nu putea să lipsească și o drumeție pentru persoane și căței în Munții Leaota. Ruta aleasă a fost:  Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara. Colaborarea cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures a adus împreună border collie, kangal și câțiva câini de vânătoare deosebit de prietenoși.

O plimbare pe o vreme rece, dar foarte senină ne-a purtat spre Măgurile Branului. Însoțiți de Scott și Enya am urcat spre vârful Prislop prin poienile părăsite de stânele atât de active vara.

Probabil ultima tură fără zăpadă sau dinaintea iernii a fost parcurgerea Brâului Gârbovei sau Polițelor Mărtoiului. Această panglică naturală se desfășoară pe versantul estic al Pietrei Craiului între Padinile frumoase și Muchia Colții Găinii. În zona de pădure l-am pierdut de mai multe ori, dar acest fapt a făcut traseul mult mai palpitant pentru că am parcurs în urcare și coborâre diverse vâlcele și hornuri foarte interesante.

Am coborât la limita întunericului pe Șiștoaca Baciului, un imens culoar de avalanșă care pornește din Creasta Nordică (zona Clăilor) până în poiana Vladușca (zona La Table).

O tură pe care o facem anual în această perioadă este cea care leagă văile Mălăiești și Țigănești într-un mod inedit. Urcarea pe Hornul Mic din Mălăiești și coborârea pe Hornul Mare din Țigănești este o tură de început de iarnă sigură, dar foarte solicitantă.

Am încheiat luna cu repetarea turei pe Vâlcelul Înspumat și Valea Spumoasă. Condițiile au fost mult mai dure, cu ger, ploaie înghețată și vânt puternic. A fost special aleasă pentru că la peste 2000m altitudine era un veritabil uragan. Profitând de ancorele nou instalate de noi cu puțin timp în urmă am reușit parcurgerea traseului fără dificultăți.

Suntem în așteptarea iernii care va veni cu noi aventuri pe care le vom descrie pe scurt aici la fiecare sfârșit de lună.

Bilanțul lunii octombrie 2021

Am avut de toate și în luna de la mijlocul toamnei. Dar mai ales alpinismul a fost activitatea noastră cea mai frecventă.

Profitând de o vreme cum doar în octombrie poți prinde am organizat un atelier de alpinism de vară sau carpatism pe durata a cinci zile. Locul de desfășurare a fost Bucegiul, foarte ofertant din acest punct de vedere.

Zilele s-au împărțit între practică și teorie (serile) și s-au desfășurat așa:

Ziua 1: urcare pe Valea Gălbenele firul principal cu continuare pe Valea Scorușilor, Brâna Mare a Coștilei și coborâre pe Valea Albă

Ziua 2: urcare pe Valea Seacă dintre Clăi și retragere pe Brâul lui Răducu și traseul Schiel (Drumul Urlătorilor)

Ziua 3: urcare pe Valea Morarului (canionul principal), traversare pe Brâul Mare al Morarului și coborâre pe Valea Adâncă

Ziua 4: urcare pe Canionul Horoabei și retragere pe Valea Obârșiei

Ziua a cincea am dedicat-o teoriei, filmelor demonstrative, întrebărilor și răspunsurilor.

Volumul de informații fiind foarte mare a fost un curs intensiv la care participanții au fost extrem de receptivi și s-au descurcat impecabil.

Dar acest atelier a fost intercalat între 3 ture de observare a faunei și naturii făgărășene în colaborare cu Fundația Conservation Carpathia. Fără să fie un sezon prea prolific pentru a vedea animale sălbatice, luna octombrie a fost, însă, o beție a culorilor pădurii de foioase.

Au fost urcate din nou vârfurile Leresu, Comisu și Luțele, parcurse traseele de pe Valea Comisu și Piciorul Bunea.

Turiștii din Olanda, Anglia și Germania au putut admira și din alt unghi natura: din mijlocul Lacului Pecineagu pe care l-au traversat cu pluta electrică.

Astfel s-a încheiat pentru Fundație și pentru noi sezonul turistic împreună, urmând să ne reîntâlnim la primăvară.

Am continuat cu trei zile de drumeție și alpinism în Bucegi:

Ziua 1: Valea Gălbinele-Valea Scorușilor-Valea Mălinului

Ziua 2: Valea Jepilor-Drumul Urlătorilor

Ziua 3: Valea Doamnele-Vârful Bătrâna-Valea Horoabei

Am regăsit zăpadă puțină și mai multă gheață, detalii ce au complicat ascensiunile, făcându-le mai interesante.

Am rămas fideli Bucegilor cu alte ture de alpinism. Am urcat pe Vâlcelul Clăii Mici și am coborât în multe rapeluri pe Valea Seacă dintre Clăi. Același lucru s-a repetat: săritori ude și platoșe de gheață. Uneori am folosit cu succes pioletul.

Traversarea Acelor Morarului sau Colților Morarului a fost obiectivul unei alte zile lungi, mult mai însorită și caldă, de data aceasta

Cățeii s-au bucurat și ei de câteva ieșiri și multă mișcare.

O tură comercială cu Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures am organizat pentru persoane însoțite de câini în Piatra Craiului (Vârful La Om prin Satul Peștera și Refugiul Grind).

Border collie, metiși diverși, dar și un ciobănesc de Asia Centrală au urcat cu alai mare pe cel mai înalt vârf din acest masiv deloc ușor de abordat.

Dar au fost și două ture de antrenament pentru micii noștri amici. Una în poienile de sub cabana Curmătura și a doua, mai lungă, prin Curmătura Groapelor cu plecare din satul Șirnea.

Aceeași voie bune și același entuziasm ca de obicei au condimentat aceste plimbări altfel destul de ușurele. Dar nimic nu este banal când ai doi border collie!

Printre turele care sunt sursa noastră de trai ne-am dedicat trei zile pregătirii alături de formația Salvamont Argeș. Au fost zile de exerciții, discuții și muncă în echipă. Dar sarea și piperul l-au constituit cele câteva antrenamente cu câinii de avalanșă deja atestați din cadrul Serviciului Public Salvamont.

Am trecut linia de finish a lunii cu o drumeție clasică pe Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Cu plecare de la Fântâna lui Botorog am urcat la cabana Curmătura și apoi pe vârfurile Turnu, Padina Popii și Ascuțit. Din acest punct maxim atins (2133m) am revenit în Prăpăstiile Zărneștilor prin Padinile Frumoase.

Traseul acesta ne-a readus dorul de iarnă, dar trebuie să avem răbdare. Mai este încă o lună întreagă de toamnă care ne va aduce noi aventuri.

Bilanțul lunii septembrie 2021

Vara indiană a venit în sfârșit. Iar noi am urmat calea pe care o știm cel mai bine, aceea a organizării de ture de drumeție, de observare a faunei și a vieții sălbatice carpatine, de alpinism/carpatism și tot felul de alte activități montane.

Sălbăticia munților noștri, atât cât va mai fi așa, dar și varietatea formelor de viață (faună și floră) locale atrag turiștii din alte țări ca un magnet. Acest lucru se poate face în mai multe feluri, dar noi am ales să fim partenerii fundației Conservation Carpathia.

În luna septembrie am petrecut 17 zile alături de pasionați de fotografie, natură, istorie locală sau pur și simplu amatori de liniște din Olanda, Danemarca, Austria, dar și din România sau Moldova. În cadrul a șase ture cu diverse durate am ghidat oaspeții prin zona sud-estică a Făgărașului. Ziua am urcat pe vârfuri domoale, dar sălbatice (Comisu, Lerescu, Luțele), pe plaiuri nemarcate și practic necunoscute marii mase de drumeți (Piciorul Bunea, Piciorul Comisu sau Valea Comisu).

Serile și nopțile cu lună plină au oferit un regal pentru amatorii de observare a faunei. Urși (cu sau fără pui), mistreți, căprioare și cerbi, păsări de tot felul, dar și pisici sălbatice au defilat libere și fericite la câteva zeci de metri de privirile noastre. Zimbrii au fost prezenți și ei creând senzația unei întoarceri în timpurile istoriei medievale românești.

Ca să nu ne ieșim din mână am organizat apoi două ture consecutive pe Acele sau Colții Morarului. Tură de forță și anduranță, fără a prezenta reale probleme tehnice, traversarea acestor vârfuri înlănțuite reprezintă un traseu clasic de carpatism sau alpinism de vară. Vine la pachet cu Brâul Mare al Morarului la urcare, dar și cu un alt brâu inedit la retragerea spre Valea Cerbului.

Echipele bine pregătite și cu chef de urcat au făcut față cu brio celor 10-11 ore de traseu intens.

Drumeția este mereu o bucurie pentru noi și pentru cei care apelează la serviciile noastre. Dar avem mereu grijă să alegem trasee interesante și deosebite.

Așa a fost și urcarea de la cabana Mălăiești pe Brâna Caprelor apoi pe Vârful Bucșoiu (2492m) și coborârea la cabană pe Drumul de vară. Cu o abatere spre Vârful Omu (2507m) unde aglomerația tipică sezonului cald ne-a pus urgent pe fugă.

Am trecut apoi la Piatra Craiului ca să nu fie geloasă pe fratele Bucegi, dar și pentru că ne era dor de pereții săi cu detalii delicate. Și unde puteam să le găsim mai lesne decât în abruptul vestic? Westwand-ul ne-a oferit traseul prin canionul Anghelide către Brâul de mijloc și grota La Ulcior. Retragerea în zona lină a muntelui a fost pe Valea Vlădușca pe lângă refugiile discrete Crăița și Aninata. Câteva rapeluri, un pic de cățărare, treceri mai expuse și multe capre negre au fost ingredientele acestei zile de piatră.

Și așa a venit și ziua Regelui. O tură de două zile, cu o noapte la cort pe creasta principală a Făgărașului ne-au dus către vârful cel mai înalt din țară: Moldoveanu.

Ziua 1: satul Viștișoara-Valea Viștei-Portița Viștei

Ziua 2: Portița Viștei-Vârful Viștea Mare (2527m)-Vârful Moldoveanu (2544m)-retur în Portița Viștei-Vârful Hârtopul Ursului-Vârful Galbenele-Vârful Gălășescu Mare-Vârful Gălășescu Mic-Vârful Slănina-Fereastra Mare a Sâmbetei-Cabana Valea Sâmbetei-Mănăstirea Sâmbăta (Brâncoveanu).

Cam așa a arătat traseul nostru către ”acoperișul României”.

Am revenit în Făgăraș, dar de data aceasta însoțiți de prietenii noștri cei mai buni. Cu Scott și Enya, borderii noștri activi și veseli, dar și cu alte persoane și cățeii lor am parcurs traseul de la cabana Valea Sâmbetei în Fereastra Mare și apoi am urcat Vârful Cheia Bândei. Colegii de la FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) au fost și de data aceasta niște parteneri plăcuți și de nădejde.

A urmat apoi o întâlnire marca FPOA. Border Collie Rally a avut loc pe durata a trei zile. Trei zile de alergătură, joacă și lătrături care au umplut satul Sohodol de viață.

A mai rămas loc pentru o tură de drumeție pe cărările Pietrei Craiului. În distribuție au fost Marele Grohotiș, Cerdacul Stanciului, Curmătura Foii. Forme carstice inedite, apoi poieni și culmi domoale de pe care se poate admira creasta principală și Peretele Vestic copleșitor ori de cât e ori l-ai vedea. O vreme de toamnă superbă, culori de poveste și mult optimism pentru luna octombrie.

Bilanțul lunii august 2021

Să zicem că a trecut vara, deși știm din anii precedenți că sezonul cald se va întinde inclusiv dincolo de luna septembrie.

Privind în urmă a fost una dintre cele mai aglomerate luni august din istoria noastră personală. Dar nu ne plângem că mergem pe munte, doar asta ne este meseria.

Ca de obicei, o să luăm pe rând toate activitățile și o să le expunem pe scurt în cele ce urmează.

August a debutat cu o tabără pentru copii în Piatra Craiului alături de Himalaya Travel. Cu baza la complexul Șapte Crai am făcut, cu mic, cu mare, trasee diverse pe ambii versanți ai masivului.

Copiii au ajuns la cabana Curmătura, schitul și peștera de la Colțul Chiliilor, la Zaplaz și refugiul Șpirlea, pe vârful Tămașul Mare etc.

Am mai fost și în Bucegi pe câteva cunoscute trasee nemarcate:

– urcare pe Creasta Balaurului sau Bucșoiul Mic și coborâre pe Valea Morarului:

– urcare pe Valea Priponului și coborâre pe Valea Căldările:

– coborâre din Platoul Bucegilor prin Hornul lui Gelepeanu, parcurgerea Brâului mare al Coștilei și urcare pe Valea Priponului înapoi în Platou:

Apoi am repetat tura din iulie din Piatra Craiului, traversarea pe ruta: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Traseul La Lanțuri (Deubel)-Vârful La Om-Refugiul Grind-Satul Peștera.

Am adus un plus de spectaculozitate coborând pe traseul de iarnă de peste Colții Găinii. Mult mai comod, neavând grohotiș, ci iarbă, l-am preferat și pentru că nu este aglomerat și, deci, riscul de accidentare este minor. Am putut face fotografii Crestei Sudice, dar și florilor de colț care erau pretutindeni.

O tură pentru persoane însoțite de prietenii lor cei mai buni, câinii, am organizat în Ciucașul de nord. Traseul ales a fost de dificultate medie spre ridicată, dar cu toții (fie pe două, fie pe patru picioare) s-au descurcat de minune.

Ruta a fost: Valea Dălghiului-Mâna Dracului-Vârful Ciucaș-Șaua Tigăilor-Turnul Goliat-Șaua Teslei-Valea Dudului-Valea Dălghiului.

Cu border collie, labrador, husky și câțiva metiși simpatici am continuat astfel seria turelor cu acest specific în colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures).

O tură de forță, care pentru mulți dintre participanți era un vis greu de atins, am realizat în Piatra Craiului. Creasta Nordică și Creasta Sudică într-o singură zi cu plecare în zori (ora 5.30) de la cabana Curmătura. Fără echivalent în Carpați românești, creasta Pietrei Craiului nu dezamăgește niciodată, pe vreme bună fiind o sursă de satisfacții efectiv la fiecare pas.

Capre negre, flori de colț, garofița Pietrei Craiului, argințică, dar și perspectiva Bucegilor și a Iezer-Păpușii se imprimă nu doar pe memoria aparatelor foto, dar și în sufletul fiecărui drumeț.

Restul lunii l-am umplut cu turele de observare a faunei sălbatice din estul Făgărașului. Astfel, în tururile organizate de Fundația Conservation Carpathian pentru fotografi sau pur și simplu iubitori de natură (încă) sălbatică și autentică, mereu ne bucurăm de apariția unui urs, zimbru, cerb, mistreț sau de vizita de seară a unei familii de vulpi. Pe deasupra capetelor o escadrilă de șoimi ne survolează aproape de fiecare dată. Liniștea și pacea muntelui lăsat în legea lui de oameni sunt unice.

Doar în august am însoțit șapte grupuri în zonă, dar niciodată nu a fost la fel, mereu apărând câte un element nou.

Un vârf Negoiu (2535m), urcat pe ruta Cabana Bâlea Lac-Vârful Laița-Vârful Lăițel-Lacul Călțun-Strunga Doamnei și coborât pe Valea Călțunului la cabanele din zona Piscul Negru, ne-a readus în Făgărașul înalt și măreț.

Și, ca să încheiem luna cu bine ne-am plimbat cu cățeii border collie pe la poalele Bucegilor. Am trecut din satul Sohodol peste muchia Pănicel în Valea Glăjăriei. Perspectiva muntelui Țigănești, dar și a altor zone din această parte a muntelui este sarea și piperul traseului.

A fost o tură de agrement, dar și de recunoaștere a unor posibile trasee viitoare alături de FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures), trasee la care vă așteptăm cu drag.

Bilanțul lunii iulie 2021

Pe măsură ce vara a avansat ploile s-au mai rărit și am putut și noi să ne desfășurăm activitatea în condiții aproape optime.

A fost o lună extrem de plină din punct de vedere al programului, fiind prezente mai mult sau mai puțin toate tipurile de ture pe care noi le avem în portofoliu.

Le luăm pe rând în ordinea în care s-au petrecut.

Am debutat cu o tură în Piatra Craiului, clasică pentru traseele nemarcate cu caractere alpine. Ruta Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski. Ploaia ne-a dat mult de furcă, dar am reușit să o scoatem la capăt cu succes. A fost un traseu în circuit de la cabana Plaiul Foii.

Mini Border Collie Rally a durat două zile pline de tot felul de activități pentru oameni și câini. Colaborarea cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures) a avut în program drumeție în zona Bran Poarta-Șimon, dresaj, ateliere de prim ajutor, dar și multă joacă și distracție pentru micii noștri prieteni fideli. Am dormit la cort, oameni și căței, în Sohodol la The Camp. Loc de un pitoresc inegalabil, tipic Țării Branului.

Tot în Bucegi am urcat vârful Lancia din muntele Gaura. Acest minunat vârf de 2288m, izolat și puțin cunoscut se află în afara traseelor marcate, fapt ce îl face și mai interesant pentru noi. Circuitul care l-a vizat a fost: urcare pe muchia Clincea-Țigănești, ascensiune pe vârf și coborâre pe Valea Ciubotea. Ambele au avut ca punct de plecare și sosire satul Bran Poarta.

Am repetat apoi tura din Piatra Craiului (Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski). De data aceasta, muntele ne-a tolerat și a fost mai amabil, permițându-ne, datorită vremii frumoase, să ne întoarcem și cu câteva imagini.

Două săptămâni am petrecut apoi în Retezat, alături de copiii din tabăra Himalaya Travel. Este aproape o tură tradițională pentru noi încă din 2014.

S-au urcat vârfurile Custura Bucurei, Păpușa 2508, Peleaga 2509m, Bucura, dar și Drăgșanu din Retezatul Mic. Lacurile Lia, Ana, Viorica, Florica, Bucura și apoi Tâul Porții, Tâurile din Valea Rea, Tâurile Custurii ne-au făcut să ne reamintim că Retezatul este ”Uriașul cu ochi albaștri”.

Cu baza în Poiana Pelegii au fost realizate ture în circuit sau dus-întors pe același traseu. Cabana Buta a fost o altă țintă a noastră ca să nu ne sălbăticim de tot.

O altă tură pentru persoane însoțite de câinii lor am organizat în acest timp în Bucegi. A fost urcarea din satul Șimon către Poiana văii Gaura, atingerea punctelor Cascada Moara Dracilor și Cheile Gaurei cu retur pe același traseu. Evident a fost o nouă colaborare cu FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures).

Nu puteau să lipsească drumețiile alături de Picior de plai.

În Munții Făgăraș a fost ascensiunea pe vârful Mușeteica (2448m) și vârful Piscu Negru (2244m).

În Piatra Craiului am traversat masivul pe ruta: Cabana Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Traseul La Lanțuri (Deubel)-Vârful La Om-Refugiul Grind-Satul Peștera.

Destul de solicitante, ambele trasee au pus la încercare participanții, dar organizarea ireproșabilă și condițiile meteo ideale au fost decisive pentru reușita turelor.

La capitolul drumeție ne mai ”lăudăm” cu o integrală a crestei Masivului Iezer-Păpușa în buclă de la cabana Voina. Traseul a fost: Cabana Voina-Culmea Văcarea-Vârful Iezerul Mare (2464m)-Vârful Roșu (2469m)-Vârful Bătrâna-Vârful Păpușa (2393m)-Culmea Grădișteanu-Găinațu Mare-Cabana Voina. Au fost două zile inegale ca efort, prima fiind ceva mai scurtă pentru a petrece noaptea la Refugiul Iezer.

Păstrez un capitol special pentru colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC).

Pe parcursul a 6 tururi (desfășurate pe durata a două până la patru zile) turiștii străini (austrieci, germani, olandezi etc) au putut observa urși, zimbrii, vulpi, cerbi, mistreți și păsări de pradă în zona sudică a Făgărașului.

Sunt experiențe unice pentru cineva care iubește cu adevărat natura. Pozele sunt grăitoare în acest sens.

Bilanțul lunii iunie 2021

Cum altfel putea începe vara decât cu o tură de iarnă? Pentru că pe 2 și 3 iunie exact așa a fost!

2 iunie – o tură de alpinism în Piatra Craiului pe ruta: Vâlcelul cu fereastră-Vâlcelul cu smirdar-Canionul Ciorânga mare-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase. O traversare de la vest la est, cu plecare din Plaiul Foii și coborâre la cabana Curmătura.

A doua zi (3 iunie) am parcurs un alt traseu în același masiv, tot în condiții de iarnă: Cabana Curmătura-Padinile frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Vârful Turnu.

Ambele ture au fost efectuate cu echipament specific sezonului (colțari, piolet, ham și cască). Au fost parcurse în condiții de vreme dură, cu ceață și viscol în zonele de creastă.

A urmat o tură de drumeție în nordul Munților Ciucaș (Valea Dălghiului-Mâna Dracului-Vârful Ciucaș-Șaua Tigăilor-Turnul Goliat-Șaua Teslei-Valea Dudului-Valea Dălghiului). Formațiunile stâncoase ale acestui mic, dar pitoresc, masiv sunt atracția principală, iar sălbăticia zonelor parcurse este greu de descris în cuvinte.

Un weekend l-am dedicat apoi pregătirii cu Formația Salvamont Argeș. S-au repetat câteva tehnici și manevre de coardă, am făcut exerciții și antrenamente comune.

O tură de alpinism și drumeție pe trasee nemarcate în Piatra Craiului a urmat itinerariul: Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Trecătoarea Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Izvorul lui Orlovski-Plaiul Foii. Coborârea de la Malul Galben a fost directă, prin două rapeluri.

Cu Picior de plai am însoțit un grup de pasionați ai drumeției pe ruta: Dragoslavele-Vârful Albescu-Vârful Cioara-Dragoslavele. Ploaia care a durat 3 ore nu ne-a descurajat și am fost răsplătiți în a doua jumătate a zilei de o vreme senină și caldă.

Cotloanele rar umblate ale Leaotei, dar și frumusețea caselor tradiționale din Dragoslavele au contribuit ambele la o experiență inedită.

A venit rândul unui alt mic masiv vecin cu Făgărașul. Munții Ghițu, un satelit sudic al marilor munți amintiți mai sus, oferă perspective minunate și unice asupra zonelor înconjurătoare de pe micile sale vârfuri sălbatice. Așa este și cazul vârfului Albina de numai 1373m, dar care, prin poziția sa, este un adevărat punct de belvedere.

Vremea extrem de ploioasă caracteristică lunii iunie ne-a chinuit un pic pe traseul Hotel Peștera-Valea Obârșiei-Vârful Omu și retur. Însă reprizele de ploaie rece, vânt puternic și ceață deasă nu au umbrit deloc frumusețea excursiei. Cascada Obârșiei este spectaculoasă în acest sezon, de asemenea.

Sudul Pietrei Craiului, mai exact ultimul brâu din șirul Brâul Ciorânga Mare-Brâul de mijloc-Brâul Roșu a prilejuit întâlnirea cu această zonă mult mai puțin frecventată, cu multe pasaje aeriene și pustietăți parcă neatinse de om.

Retragerea a fost prin poienile și pădurile Tămășelului și ale Curmăturii Foii.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) a umplut câteva zile de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului. Suntem mândri că putem pune umărul la protejarea mediului sălbatic, iar animalele din ariile de care ocupă fundația (urși, zimbrii, vulpi etc) sunt extrem de relaxate și sănătoase.

Am revenit pentru o zi în Abruptul Ialomițean al Bucegilor urcând din nou Valea Obârșiei (Ialomiței), dar fără a mai atinge Vârful Omu. Coborârea am optat să o facem pe Valea Șugărilor, fir paralel, dar nemarcat și mult mai puțin cunoscut.

Unui scurt antrenament cu Scott pe Măgurile Branului i-am alocat o zi alături de FPOA. Căldurile excesive am chinuit atât căinii cât și oamenii transformând plimbarea într-o tură de forță.

Și, pentru că rododendronul este în această perioadă la apogeul înfloririi, am ales un traseu în care pot fi admirați cu ușurință. La limita dintre masivele Leaota și Bucegi, ruta Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița-Șaua Strunga-Moieciu de sus este un adevărat el dorado al amatorilor de fotografii cu aceste plante deosebit de frumoase.

Și pentru că pe firele văilor zăpada mai persistă încă grație iernii generoase, am organizat o tură de alpinism în Bucegi cu urcare pe Valea Bucșoiului și coborâre pe Valea Morarului. Pentru că partenerul a fost foarte bine pregătit am reuțit să realizăm tura în 6 ore. A presupus peste 1400m diferență de nivel și pasaje tehnice de dificultate medie.

Am încheiat prima lună de vară în Făgăraș unde cam așa s-au desfășurat lucrurile:

Ziua 1: Cabanele din zona Piscul Negru-Valea Călțunului-Lacul Călțun-Strunga Doamnei-Vârful Negoiu (2535m) și retur.

Ziua 2: Cabana Capra-Valea Fundul Caprei-Fereastra Zmeilor-”La trei pași de moarte”-Vârful Arpașul Mic (2461m) și retur.

În zona dintre Portița Călțunului și Strunga Doamnei, dar și pe mici pasaje după Strungă am utilizat colțari pentru a trece limbile de zăpadă înghețată.

Bilanțul lunii mai 2021

Luna mai a fost perioada contrastelor anul acesta. Multă zăpadă rămasă din lunile precedente a făcut ca unele trasee să fie parcurse în condiții de iarnă adevărată. Ploile au început apoi intercalându-se cu perioade de ninsoare la altitudini mari.

Dar primăvara a cucerit teren încet-încet și florile, iarba și arborii au reconstruit tabloul pe care îl știam în această perioadă.

Dar să le luăm pe rând pentru că avem ce povesti.

Chiar prima tură din mai a fost pe rachete de zăpadă. Împărțită în două zile consecutive s-a desfășurat pe Potcoava mică a Munților Bucegi.

Ziua 1: Cabana Bolboci-Vârful Lucăcilă-Vârful Deleanu-Cabana Padina

Ziua 2: Cabana Padina-Hotel Peștera-Piciorul Babelor-Babele din Cocora-Cabana Dichiu.

Calitatea extrem de slabă a zăpezii a făcut ca această piesă de echipament să fie salvatoare.

A urmat o drumeție în Valea Sâmbetei din Munții Făgărașului unde florile au fost atracția principală. Brândușele, ghioceii și viorelele au dat viață unui peisaj încă presărat cu cornișe și urme de avalanșe dezastruoase.

A urmat o tură de alpinism în Piatra Craiului pe o rută populară, dar care necesită foarte multă atenție și cunoaștere a terenului. Urcarea pe Padinile frumoase către Vârful Ascuțit din creasta principală (Creasta Nordică, mai exact).

Trei zile am fost la o întâlnire cu colaboratorii noștri de la FPOA (Filthy Paws Woodcrafting and Outdoor Adventures). Lansarea proiectului The Camp a prilejuit activități diverse cu oameni de calitate și cu câinii lor (în special border collie). Au fost prezenți experți în supraviețuirea în natură, ghizi montani, dresori de câini, fotografi, artiști plastici etc.

S-au pus bazele unei echipe comune care sperăm că va deveni realitate.

Colaborarea cu Picior de plai din această lună a fost în Munții Grohotiș. A fost urcat vârful cu același nume, cel mai înalt din acest mic masiv aparținând Munților Baiului. Un important nod orografic, înalt de 1768m, vârful Grohotișul este, surprinzător pentru zona înconjurătoare, stâncos și impozant.

Am deschis apoi sezonul văilor alpine cu inegalabilul Bucegi. Două ture identice în Coștila de nord la care am folosit colțari și piolet, coardă și asigurări.

Urcarea pe Valea Priponului am început-o de jos din poiană, de la confluența cu Valea Cerbului, iar coborârea a fost pe Valea Căldările. Ture lungi, cu peste 1300m diferență de nivel, pante abrupte și pasaje delicate mai ales din cauza riscului de avalanșă.

Singura diferență dintre cele două zile a fost temperatura sensibil mai ridicată în cea de a doua. Acestui detaliu îi datorăm și calitatea mult mai slabă a zăpezii.

A urmat apoi o zi de antrenament cu Scott și cei de la FPOA în Munții Făgăraș, zona Bălea. Aici, căței și oameni au urcat în Șaua Caprei și apoi pe Vârful Iezerul Caprei cu un ocol pe la Lacul Capra. Bucuria zăpezii, pe care nu o mai aveau acasă, i-a epuizat total și două zile nu au făcut decât să doarmă.

Tot în zonă am urcat apoi vârfurile Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Văiuga și, din nou, Iezerul Caprei într-o superbă tură circuit cu baza la Bâlea Lac. Avantajul telecabinei care urcă până la 2000m altitudine și care permite turele de o zi chiar și pentru cei care vin de la mare distanță.

În ciuda căldurii și a radiației solare puternice zăpada a fost excelentă pe toată durata turei.

Colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia (FCC) s-a materializat în câteva tururi de observare a faunei și florei din zona sudică a Făgărașului (zona Lacului Pecineagu).

FCC s-a implicat foarte mult în conservarea pădurilor, faunei și florei, au plantat arbori în locurie defrișate, au readus zimbrul în sălbăticie, încurajează comunitățile locale să se implice, sprijină producătorii individuali de alimente și altele asemenea.

Astfel, grație lor, turiștii și fotografii amatori sau profesioniști pot vedea în libertate urși, cerbi, zimbrii și chiar castori. O plimbare cu pluta pe Lacul Pecineagu este un alt moment al turului respectiv.

O altă rundă de patrulare la Baza Salvamont Argeș a mai ocupat un weekend. Colegii mai experimentați au alocat din nou din timpul lor pentru a ne arăta câteva tehnici de salvare.

Traversarea Bran-Râșnov urmând traseul Valea Poarta-Șaua La Polițe-Valea Gaura-Curmătura Hornurilor-Hornul Mare-Cabana Mălăiești-Valea Glăjăriei este o tură de forță.

Pe zăpadă (cca 70% din traseu) s-a transformat într-un ”haute route” în toată regula.

Cu suportul celor de la Himalaya Travel care ne-au ”repatriat” la Bran, am putut realiza tura în condiții optime. Pe parcurs au fost făcute derivațiile obligatorii spre cascada Moara Dracilor și prin Cheile Gaurei.

Zona abruptului prahovean al Bucegilor are trasee frumoase și interesante nu doar la nord de Valea Jepilor, ci și în dreptul Sinaiei. Prin muzeul în aer liber (așa văd eu Sinaia și minunile ei arhitectonice) am urcat către Stâna Regală apoi pe Piciorul Pietrei Arse către platou. De la Cantonul Schiel am coborât pe Drumul Urlătorilor (traseul Schiel) către Bușteni. Au fost două rute clasice, istorice am spune, ambele pe creste sau picioare de munte abrupte.

A venit și vremea unei experiențe revelatoare: retragerea din cauza riscului de avalanșă de pe Valea Gaura. După ninsori recente trei avalanșe ne-au întors din drum chiar la ieșirea către prima căldare. Fenomene naturale absolut explicabile și chiar previzibile prin care muntele ne demonstrează încă o dată că nu trebuie să-l tratăm cu superficialitate.

După cum se știe România nu are doar Carpații ca formă de relief montană. Mai avem și Măcinul, unul dintre cele mai vechi masive din lume din punct de vedere al genezei sale.

Pe parcursul a două zile pline au fost vizitate câteva zone emblematice pentru ”Făgărașul Dobrogei”. Culmea Pricopanului, dealul Cozluk cu bujorii săi sezonieri și trasee tematice au fost țintele noastre din acele zile. Satele Măcin și Greci, tipic dobrogene, sunt alte obiective în sine pe care le-am vizitat.

Am revenit în Bucegi la un alt circuit celebru pentru colțari și piolet. Urcare pe Valea Albă și coborâre pe Valea Priponului cu rapel peste săritorile finale.

Pornirea a fost pe ploaie, dar din poiana La Verdeață am avut vreme foarte bună pe tot parcursul turei. Canionul final al Priponului era parțial descoperit, dar acest lucru nu a făcut decât să sporească spectaculozitatea traseului.

Ultima ieșire din luna mai a fost în Piatra Craiului. O traversare deja devenită clasică: Poiana Zănoaga-Cabana Curmătura-Vârful Piatra Mică-Poiana Zănoaga.

Ne-am bucurat de primele semne ale verii de data aceasta, printre ploi răzlețe.

Bilanțul lunii aprilie 2021

Aprilie a fost o lună de iarnă în totalitate la peste 2000m altitudine și de primăvară mai jos. Astfel, turele noastre au fost combinate, ca de obicei: drumeție, ski de tură și alpinism.

Piatra Craiului a fost arena pentru două zile consecutive în care am traversat Piatra Mică dinspre Poiana Zănoaga spre Șaua Crăpăturii de unde am coborât pe Valea Crăpăturii.

A doua zi am încercat să ajungem pe Vârful Ascuțit prin Padinile Frumoase, dar pericolul de avalanșă foarte mare ne-a făcut să ne oprim la altitudinea de 1900m. Riscul în asemenea situații este ceva ce nu putem lua în calcul. Lupta este prea inegală și omul este perdant din start.

Uu antrenament cu Scott, cățelul nostru care se pregătește pentru a deveni căine de avalanșă, a umplut o zi frumoasă și foarte solicitantă pentru toată lumea.  Zona Peștera-Măgura-Toancheș s-a dovenit neîncăpătoare pentru elanul și energia lui.

O altă drumeție clasică a fost parcurgerea unei părți din creasta principală a Ciucașului. Cu pornire din Cheia am urcat la fosta cabană Muntele Roșu, acum închisă, și am continuat spre Gropșoarele, Zăganu și am revenit la Cheia. Bătălia cu noroaiele unei proaspete defrișări în porțiunea de jos ne-au lăsat un gust amar…

A urmat o tură de drumeție în Bucegi pe ruta: Căminul Alpin – Poteca Hoagelor – Poiana Coștilei – Pichetul Roșu – Cabana Diham – Valea Seacă a Baiului – Gura Dihamului – Căminul Alpin.

După 2 zile de ninsoare abundentă zăpada proaspătă ne-a pus serios la treabă prin locurile care altă dată erau floare la ureche. Avalanșele care au ajuns până în zona de pădure (pe văile Coștila și Gălbinele) au fost un alt amănunt inedit și fotogenic.

Un weekend întreg a fost dedicat pregătirii pentru Școala Salvamont în cadrul Formației Salvamont Argeș. În Munții Făgăraș, la Baza Salvamont de la Cota 2000, au fost exersate sistemele de salvare din perete, căutarea în avalanșă a victimei, urcare pe skiuri de tură etc.

O zi lungă și solicitantă am petrecut-o urcând din satul Peștera prin zona La Table și pe la Refugiul Grind pe Vârful La Om. Muchia Colții Găinii, ruta de iarnă către cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, este sigură din punct de vedere al avalanșelor, dar extrem de lungă.

În zona ialomițeană a Bucegilor am parcurs pe skiuri de tură ruta: Hotel Peștera – Piciorul Babelor – Șaua Șugărilor – Valea Șugări – Hotel Peștera. Vremea nu a fost grozavă (ceață, ninsoare), iar zăpada a fost destul de grea, dar cunoașterea bună a terenului și partenerii potriviți au transformat totul într-o tură foarte reușită.

Pe o vreme splendidă, de data aceasta, am repetat traversarea Pietrei Mici cu coborâre pe Valea Crăpăturii. Niciodată o tură nu este identică cu alta, așa că ne putem bucura de fiecare dată aproape la fel.

Am forțat un pic nota apoi încercând să facem un circuit de alpinism în zona Jepilor Mici. Urcare pe Vâlcelul Clăii Mici, traversare pe Brâul lui Răducu și coborâre pe Valea Seacă dintre Clăi, acesta era planul de acasă. S-au materializat numai două treimi, coborârea alegând să o facem pe același traseu ca la urcare. Riscul de avalanșă era foarte mare dacă am fi continuat.

Tot din seria repetărilor am reales Ciucașul pentru o altă zi. Aproximativ aceeași tură: plecare de la cabana Muntele Roșu, urcare pe Capul Muntelui Roșu, apoi pe Gropșoarele, Zăganu și coborâre pe ruta de iarnă spre stâna din Zăganu. Revenirea la locul de pornire am facut-o evitând zona noroioasă de data trecută. În plus, florile de primăvară (ghiocei, brândușe și toporași) au fost din plin, colorând fiecare poiană și luminiș.

Iarna sau, mai exact primăvara, ne-au amintit cine face regulile pe sus. Am încercat să ajungem de la cabana Mălăiești la Vârful Omu prin Hornul Mare, dar calitatea zăpezii și (din nou) eternul pericol de avalanșă ne-au permis să ajungem doar la baza Hornului după o luptă cu zăpada pe ruta de iarnă.

A urmat un al doilea stagiu de pregătire pentru Salvamont, de data aceasta împreună cu echipa de câini atestați pentru localizarea victimelor prinse de avalanșă. S-au făcut exerciții diverse, ”victimele” fiind noi, pe rând. Inepuizabilii border collie nu ne-au lăsat deloc să ne plictisim. Îți transmit din energia lor fără să vrei.

O drumeție de primăvară, plină de flori și păsări, a fost în zona satul Peștera – Muntele Toancheș – Refugiul Grind.

Cei patru căței border collie, printre care și Scott, au făcut drumul de cel puțin patru ori în plus față de noi!

Un traseu de alpinism clasic în Făgăraș nu este niciodată ușor și trebuie tratat cu seriozitate și profesionalism. Așa a fost și cel ales pentru o zi de luni superbă: Bâlea Lac – Șaua Caprei – Vârful Capra – Vârful Vănătoarea lui Buteanu – Vârful Văiuga – Șaua Caprei. Bonus a fost Vârful Iezerul Caprei, iar toata ziua am avut muntele doar pentru noi. Fără alte echipe, noi am ales traseul, noi am făcut urmele, noi ne-am făcut strategia.

Peisaje de poveste, iarna la ea acasă, creste aeriene și cornișe fotogenice. Sunt sigur că am omis ceva!

Cu o seară înainte a fost făcută o scurtă ”aclimatizare” până în Șaua Doamnei (Curmătura Bâlii).

Am încheiat luna pe skiuri de tură. Pe parcursul a două zile antagonice (una foarte aspră, alta extrem de prietenoasă), profitând de confortul deosebit al cabanei Padina am urmat rutele:

Ziua 1: Cabana Dichiu – Drum Transbucegi – Babele din Cocora – Vf. Cocora – Plaiul lui Păcală – Cabana Padina (16km)

Ziua 2: Cabana Padina – Șaua Strunga – sub Vf. Tătaru – Vf. Deleanu – Plaiul Mircea – Cabana Bolboci (12 km).

Urme de urs peste tot, ca primăvara, dar și flori sau glasuri de păsărele, au dat o notă vie cornișelor și urmelor de avalanșe.

S-a dus iarna la altitudini mici, dar pe sus încă rămăne multă zăpadă pentru turele pe care ni le-am propus în luna mai.