Pentru că iarna ne-a permis, riscul de avalanșă existând, dar fiind redus, în ziua de duminică 19 februarie am urcat Vâlcelul Clăiței sau Vâlcelul Clăii Mici cum mai este cunoscut (sau denumit) din Bucegi – Muntele Jepii Mici.

Intrarea în traseu am făcut-o din poteca de Valea Jepilor (incorect denumită “Traseul Jepii Mici”). Vâlcelul urcă abrupt până într-o muchie secundară plină de jpeneni de unde se iese apoi în Muchia Înaltă ce ajunge în final pe Vârful Jepii Mici la 2143 m.

Astfel, diferența de nivel din Bușteni până în Platou este de peste 1000 m dintre care 800 m sunt pe culoarul văii.

Prima secțiune a avut zăpadă excelentă, astfel ca până la Brâul lui Răducu ne-am deplasat rapid, singura piedică fiind înclinația accentuată a pantei.

De la Brâu am continuat pe firul principal întrerupt de data asta de 4 săritori destul de dificile (roca friabilă și instabilă) pe care tehnica de mixt a fost utilizată cu succes. Zăpada a început aici să ne pună probleme fiind afânată și depozitată inegal de vânt. Astfel, mergeam 5 metri pe “tare” și 15 metri până la mijloc pe panta abruptă.

Ieșirea pe hornul final (mixt) a fost urmată de jungla de jnepeni care ne-a epuizat până în Muchia Înaltă (în jur de 1 oră de luptă cu crengile).

Urcând pe munchia aceasta și având în stânga Valea Comorilor, în jurul orei 17.00 am ieșit pe Vârful Jepii Mici și am urmat Platoul spre traseul Schiel, coșmar de ceață și ninsoare, amenințați de noaptea care stătea să vină. După GPS și busolă am mers spre Piatra Arsă și, după câteva ocoluri inutile și obositoare, am început coborârea pe Drumul Urlătorilor (impropriu denumit “Traseul Jepii Mari”) prin bezna lăptoasă. Nenumăratele traversări de culoare înghețate (deseori același la diverse niveluri) prin ninsoare și ceață deasă ne-au întârziat și am ajuns la Bușteni la ora 22.00, dupa 13 ore de umblat în condiții nu tocmai ușoare.

Vreau să felicit echipa, mai exact pe Ileana și Robert Krubl și Viorel Sima pentru prestația deosebită, sprijinul pe care mi l-au acordat și și l-au acordat unii altora și pentru puterea de luptă de care au dat dovadă.

Satisfacțiile meseriei au apărut cu atât mai evident în aceste condiții: tura a fost un succes și declarația unuia dintre cei trei că “anul trecut nu mă vedeam eu făcând așa ceva!” mi-a dat încă o dată un imbold de a merge mereu mai departe. Esențial este ca partenerii de coardă / clienții să evolueze de la tură la tură, de la sezon la sezon, acesta fiind scopul meu și satisfacția mea personale.