Bilanțul lunii ianuarie 2019

S-a sfârșit luna ianuarie, o lună de iarnă veritabilă, cu zăpadă mare, viscole și temperaturi scăzute. Așa cum este firesc să fie în această perioada a anului. Simțindu-ne ca peștele în apă am organizat mai multe ture și ateliere în diverse zone, dedicate activităților de sezon, cum ar fi skiul de tură, drumeția pe rachete și alpinismul hivernal.

În Piatra Craiului am urcat de câteva ori în creasta principală, am traversat Piatra Mică și am atins vârfurile în măsura în care starea zăpezii ne-a permis. Fiind prima, dar nu singura noastră grijă, evitarea expunerii clienților noștri la riscul de avalanșă (oricât de redus ar fi el) ne-a purtat către zonele sigure, dar interesante, cu toate acestea, din zona crestei.

Skiul de tură l-am făcut în Piatra Mare (traversarea de la Dâmbul Morii la Tamina și urcarea dinspre Cioplea spre vârful principal) și Bucegi (diverse rute în zona Sinaia-Furnica-Piatra Arsă).

Am parcurs pe rachete de zăpadă traseul Dâmbul Morii-Prăpastia Ursului-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare într-un sfârșit de săptămână fabulos.

În Bucegi și Postăvaru am organizat un atelier de inițiere în alpinism de iarnă. Cu baza la cabana Poiana Izvoarelor (redeschisă și foarte primitoare în noua administrare) cursanții au învățat și aplicat cățărarea mixtă pe stâncă și zăpadă la baza Văii Bucșoiului, nodurile specifice în alpinism, asigurarea partenerului și autoasigurarea la piolet, ancoră și ciupercă de zăpadă. O zi a fost dedicată noțiunilor despre avalanșe. Astfel, participanții au realizat profilul zăpezii, localizarea cu DVA-ul, sondarea și găsirea ’’victimei’’ îngropate. Au fost făcute și teste cu rucsacul ABS pentru a vedea cum funcționează în situații reale. Urcarea și coborârea, traversarea pantelor cu colțarii și pioletul, frânarea cu ajutorul pioletului au completat această zi. S-a exersat și mersul pe rachete de zăpadă cu bețele de tură în cadrul unui traseu de noapte prin viscol și ceață, în care orientarea a fost un pic pusă la încercare.

În ultima zi ne-am mutat în Cheile Râșnoavei unde tema a fost rapelul. Fiecare membru al echipei a coborât cu toate dispozitivele puse la dispoziție de noi, exersând această tehnică esențială în alpinism.

Primăvară cu echipament de iarnă

Pentru că luna mai a păstrat ceva zăpadă și pentru noi pe culoarele văilor alpine am organizat mai multe ture pe astfel de trasee.

Au fost parcurse cu colțari și piolet în Bucegi:

– valea Bucșoiului cu coborâre pe firul secundar al Văii Morarului;

– valea Caprelor cu coborâre pe Brâna Caprelor (tot în zona nordică Mălăiești-Bucșoiul).

În Piatra Craiului am urcat pe Padina lui Călineț, iar retragerea am făcut-o pe Brâul Ciorânga Mare.

Pe parcursul sutelor de metri urcați și coborâți am întâlnit zăpadă în toate stările (când dură – firn, când apoasă apoi solidă și compactă sau plină de rimaye, oarecum echivalentul crevaselor din munții înalți).

Săritori parțial descoperite ne-au pus probleme specifice mersului în teren mixt, din nou un antrenament bun pentru condițiile din Alpi sau Caucaz.

Tură de alpinism în Bucegi

Ca o tură de antrenament cu echipa care va merge la vară în Alpi am ales pentru acest weekend parcurgerea câtorva trasee de alpinism clasic din Bucegi.

S-au urcat și coborât Vâlcelul Portițelor și Valea Bucșoiului în prima zi.

A doua zi a fost parcurs traseul Cabana Mălăiești-Hornul mare-Creasta Bucșoiului Mare-Vâlcelul Prepeleacului-Bușteni.

Au fost ture solicitante în care s-a folosit echipamentul specific de alpinism de iarnă: colțari și piolet.