Bilanțul lunii octombrie 2024

Prima tură a lunii a început în scop turistic, dar s-a terminat în scop umanitar. Mai precis, pe traseul La Lanțuri sau Deubel din Piatra Craiului am reușit să  aducem jos cu bine doi câini blocați într-o zonă în care nu se simțeau deloc confortabil. Fiind de talie medie, iar porțiunea expusă și friabilă, operațiunea a fost delicată și riscantă. Dar acolo nu îi puteam lăsa, așa încât ne-am asumat răspunderea și am pornit la treabă.

Într-o tură devenită deja consacrată, prin satele Măgura și Peștera, urmate de Prăpăstiile Zărneștilor, am însoțit un mic grup din Olanda. Tot cu Active Travel am colaborat și în această excursie.

A urmat una dintre cele mai frumoase ture ale anului, mult așteptatul Maroc. Munții Atlas reprezintă cel mai înalt punct din Africa de nord, iar vârful Toubkal este pentru mulți un obiectiv râvnit. Noi am optat în acest an pentru o tură de 4 zile / 3 nopți în care ne-am propus să ajungem pe acest pisc, dar nu pe traseul clasic, ci pe unul ocolitor. Această strategie, mai solicitantă și mai lungă decât ruta normală, ne-a permis să descoperim (din perspectivă personală) locuri uimitoare, să interacționăm mai mult decât de obicei cu localnicii și multe altele.

Ziua 1: Satul Imlil-satul Ait Aissa

Ziua 2: Satul Ait Aissa-Refugiul Tamsoult-Cascada Igouliden-Refugiul Lepiney sau Tazaghart

Ziua 3: Refugiul Lepiney-Refugiul Toubkal (principala construcție de acest gen din Munții Atlas)

Ziua 4: Refugiul Toubkal-Vârful Toubkal (4167m)-Refugiul Toubkal-satul Imlil.

Acesta a fost programul pe zile. Pe parcursul lor am urcat culmi punctate de ienuperi giganți, am străbătut văi cu cascade și șei bătute de vânturi, am traversat sate tradiționale, izolate în timp și spațiu, dar mai ales am intrat real în atmosfera unei regiuni fascinante din toate punctele de vedere.

La final am realizat din nou, pentru a câta oară?, că nu destinația și fluturarea steagului contează, ci drumul. Pentru că, nu-i așa?, călătoria înseamnă victorie (Al-Safar Zafar).

Ne-am întors cu chef de Carpați, în special de Piatra Craiului. Prima zi am urcat pe Traseul Anghelide cu Canionul și Santinela (Falusul sau Santinela Canionului negru) său faimoase și am coborât pe Vâlcelul Crăiței cu refugiile sale cvasi-ascunse (Aninata și Crăița).

A doua zi, o tură distinctă, am parcurs Traseul Dunăreanu din Umerii Pietrei Craiului. După traversarea Brâului de jos și al Brâului de mijloc, am optat pentru a continua triada. Așa încât am străbătut o porțiune lungă din accidentatul Brâu de sus, iar ieșirea în Creasta Sudică am făcut-o printr-un loc inedit, foarte  îngust. Retragerea din Abruptul Vestic a fost prin Ieșirea de la ora 11 spre Poiana Închisă. De aici am optat pentru varianta mai comodă pe la Marele Grohotiș și poteca spre Refugiul Șpirlea. Ambele ture au fost organizate în colaborare cu Back to nature.

Apetitul pentru explorare și descoperirea de locuri noi ne-a adus în Bucegi prin abruptul Doamnelor. Cu intrare din Valea Ialomiței (Valea Obârșiei), am urcat un vâlcel până în Culmea Doamnele. Pentru coborâre am ales un alt culoar, pe care îl ochisem de mult timp, mult mai abrupt și care are chiar în zona de pornire o fereastră mare prin care se poate trece. Am avut nevoie de coardă în ultima parte pentru trei rapeluri care ne-au scos la baza culmii, de unde am ajuns ușor în poteca marcată. A fost o cercetare mai amănunțită a acestui abrupt estetic, tentant și puțin cunoscut.

Am rămas în Bucegi pentru o drumeție de toamnă, cu frunze colorate și frig dis de dimineață. Am parcurs în circuit traseul: Cheile Tătarului-Valea Tătaru-Vârful Tătaru-Șaua Coteanu-Cabana Padina-Cheile Tătarului. Rar parcurs, acest traseu altminteri marcat acceptabil, are în zona inferioară nu numai multe stâncării, dar și peșteri. Printre acestea Peștera Ursului se distinge clar și are intrarea protejată de speologi.

Ca să nu rămână mai prejos explorarea în Piatra Craiului am gândit traseul: Plaiul Foi-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Scara de fier-Brâul de mijloc-Vâlcelul Caprelor-Valea Podurilor-Brâul Soarelui-Brâul de sus-Vâlcelul Ulciorului-Punctul La Ulcior-Vâlcelul Crăiței-Plaiul Foii.

Nimic nu se poate compara cu Westwand-ul în plină toamnă senină! Colți și brâuri suspendate, locuri legendare (Degetul lui Călineț, Bisericuța etc) s-au succedat ca la o paradă măreață.

Am schimbat un pic țara, deci și munții. Am ales Balcanii, Munții Pirin, pentru o tură mai rar parcursă de marea masă de turiști: creasta Geamgiev sau Dzhamdzhiev către Vârful Vihren. Cu plecare de la cabana Banderica am urmat această rută relativ tehnică, dar inedită și retrasă. Ea este, de fapt, varianta de iarnă pentru a urca pe cel mai înalt punct din Pirin.

”Ne-am revenit” în Piatra Craiului unde am făcut bucla: Padina Popii-Șaua Padinei Închise-Vârful Turnu-Padina Hotarului. Grohotișul și sălbăticia locurilor ne-au solicitat toate simțurile, de la orientare la echilibru, dar a meritat (încă o dată!).

Unul dintre ”optmiarii” Carpaților, Vârful Lespezi, ne-a mai ”păcălit” o dată să-l urcăm dinpre Valea Capra, pe muchia Lespezi. 1300m diferență de nivel dintr-un salt, dar care sunt recompensați de imaginile cu Negoiu și Lacul Călțun, cu Arpașul Mic și Buda, cu Mușeteica și Moldoveanu, cu Cozia și Lacul Vidraru.

Sfârșitul de sezon ne-a adus alături de Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) la cabana Valea Vladului și pe culmile din jur (Valea Berevoiescu, Vârful Berevoiescu), Un prilej de întâlnire cu colegii de breaslă, dar și de discuții și schimb de idei pentru următorul sezon, care va fi la observatoarele Bunea, Comisu 1, Comisu 2 și Poiana Tămaș.

O tură tot în Făgăraș, dar în partea sa nordică, au făcut pe o vreme nu tocmai plăcută, cu ceață și umezeală. Muchia Laița cu intrare din Valea Doamnele și continuare până pe Vârful Laița, ne-a oferit peisaje mărețe, parțial ascunse de nori, tehnice la nivel mediu, capre negre liniștite și prospere. Cu excepția porțiunii finale, mai expusă, nimic nu pune probleme pe acest traseu nemarcat, în afară de lungimea sa.

Am trecut linia de finish a lunii octombrie într-un masiv mic, un Parc Național uimitor, Buila Vânturarița. În cele două zile din timpul săptămânii petrecute aici, am urmat aproape toată creasta principală a masivului. Ruta a fost: satul Bărbătești-Muntele Cacova-Hornurile Hududăurilor-Curmătura Builei-Vârful Buila-Vârful Vănturarița Mare-Schitul Pahomie-Mănăstirea Pătrunsa-satul Bărbătești. Am trecut și prin alte puncte de interes (Vârful Piatra, Muntele Albele, Valea Otăsăului etc), dar important este că ne-am rupt un pic din zona Bucegi-Piatra Craiului în acest colț de lume uluitor de frumos. Peste noapte am rămas la refugiul din Curmătura Builei, transformat în loc de înnoptat dintr-o stână părăginită.

Bilanțul lunii noiembrie 2022

Tranziția de la sezonul uscat la cel cu zăpadă este întotdeauna foarte provocatoare pentru orice om de munte. Ca ghizi trebuie să păstrăm un echilibru între cele două tipuri de sezoane, oferind clienților noștri ture diverse și accesibile tuturor.

Cum este și de așteptat prima parte a lunii noiembrie va fi petrecută în condiții de toamnă, urmând ca, după venirea primelor zăpezi, să fim dedicați sută la sută noului sezon.

Prima tură a fost în Piatra Craiului într-o zonă des frecventată de noi, cea a Abruptului Vestic. Plaiul Foii-Cabana Ascunsă (Refugiul Speranțelor)-Vâlcelul cu fereastră-Brâul Ciorânga Mare-Plaiul Foii, este un traseu care oferă posibilitatea (fie ea și parțială) familiarizării participanților cu caracteristicile zonei de vest a masivului, dar este în același timp și o tură-școală pentru alpinismul din Carpați.

Apoi a urmat o tură ”la rupere”, de trail running. Traseul pe care l-am realizat a fost în Munții Leaota. Ruta: Dragoslavele-Piatra Dragoslavelor-Vârful Albescu-Vârful Leaota (tur-retur)-Vârful Cioara-Dragoslavele (33km cu 2600m diferență de nivel).

Numai cu oameni antrenați poți face așa ceva, după cum a fost cazul clienților noștri de atunci.

O altă vale pretențioasă din Bucegi ne-a oferit o zi intensă de alpinism: Valea Adâncă din Colții Morarului. Rece, umedă și cu săritori destul de ușor accesibile (cu excepția celei cu surplombă), această arteră care leagă Valea de Creasta Morarului, ne-a oferit și posibilitatea cățărării artificiale (fiind utilă o scăriță pe câteva pasaje). Am coborât în Valea Cerbului pe Brâul Ciobănesc, o variantă inedită de retragere, cu probleme de orientare și expunere.

Am revenit apoi la o ”clasică” rută: Bușteni-Refugiul Coștila-Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe-Hornul lui Gelepeanu-Platoul Bucegilor-Traseul Schiel-Bușteni. Este o linie aproape directă de la refugiu la releu, urmând micile sinuozități ale brânelor și crestelor din acea parte a Coștilei. Din cauza orei înaintate și a scurtimii zilei de noiembrie am optat pentru coborârea pe o rută marcată, deci mai comodă.

Am prins ultimele zile fără zăpadă din Făgăraș, în care Transfăgărășanul era încă deschis și am urcat împreună cu Scott și Enya Vârful Netedu din vecinătatea Lacului Bâlea. A fost o superbă zi de sfârșit de toamnă, cu mici petice de zăpadă care le-au prilejuit cățeilor o mare bucurie.

O ieșire mai elaborată a fost în Buila-Vânturarița. Pe cuprinsul a două zile pline am parcurs traseele Brâna Caprelor din Cheile Cheii, am urcat pe vârfurile Ștevioara (1847m), Vânturarița Mare (1885m), Buila (1849m), am ajuns în Curmătura Builei și am admirat Casa de piatră (un portal natural imens). Totodată ne-am recules câteva minute la Mănăstirea Pătrunsa și la Schitul Pahomie, așezări monahale emblematice pentru Oltenia de sub munte.

Nu am putut sta departe de pereții de calcar așa că ne-am dus în Piatra Craiului unde, pe prima zăpadă mai serioasă, am urcat Vârful La Om (2233m) pe traseul La Lanțuri sau Deubel și am coborât pe versantul estic prin Colții Găinii și Refugiul Grind la Zărnești.

Pentru că pregătim sezonul de iarnă alături de Fundația Conservation Carpathia, am participat la o ședință cu toți cei implicați în proiect și am stabilit diverse strategii pentru sezonul hivernal 2022-2023. A fost deosebit de interesant și constructiv și sperăm să fim și mai ocupați decât până acum odată cu venirea primelor zăpezi.

Unii dintre noi sunt implicați în procesul de obținere a certificatului sau calificării de lider montan internațional. Pentru acest motiv 6 zile în Munții Hășmaș am fost ocupați cu pregătirea și testele în vederea realizării acestui obiectiv.

Bucegii nu i-am uitat și, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, am parcurs în urcare, respectiv coborâre (în rapeluri) Vâlcelul Clăii Mici și Valea Comorile de mijloc. Săritori nenumărate și diverse, vegetație abundentă (deși uscată), și, mai ales, teren friabil, cam acestea sunt caracteristicile regiunii în această perioadă a anului.

Cum o drumeție nu strică la casa omului am propus zona sudică a Pietrei Craiului, unde am făcut următorul circuit: Cabana Valea lui Ivan-Cerdacul Stanciului-Peștera Stanciului-Marele Grohotiș-Umerii Pietrei Craiului-Șaua Tămășel-Cabana Garofița Pietrei Craiului.

Pe la baza pereților stâncoși, cu nenumărate formațiuni carstice (peșteră, arcade, grohotișuri) această buclă este foarte potrivită pentru un sfârșit de toamnă. Cele două cabane din extremități permit accesul ușor la trasee, dar nu pot oferi mare lucru din punct de vedere al ”alimentării”.

Un detaliu istoric, Crucea Grănicerului, ne readuce aminte de luptele care s-au purtat aici în timpul Primului Război Mondial.

Și uite-așa a venit și prima zăpadă serioasă!

Putem să ne considerăm norocoși că am prins o zi senină și geroasă de iarnă. Am ales o traversare a Culmii Obârșiei de la Peștera în Șaua Văii Cerbului. Am urcat cu ocazia asta vârfurile Obârșia și Colții Obârșiei, ambele având peste 2400m altitudine, iar coborârea am făcut-o pe Valea Ialomiței (Obârșiei). O zi cu cornișe în formare, soare, vânt tăios și frig pătrunzător, un adevărat preview al sezonului alb.

Pădurea virgină de la Strâmba, din Munții Țaga, a oferit un scurt episod de toamnă unui mic grup pe care l-am ghidat acolo. Organizat de Conservation Carpathia, circuitul a inclus această pădure și rezervația de faună din regiune (căprioare, mistreți, urși etc).

Pentru că iarna părea că s-a instalat mai ales la peste 2000m am parcurs o creastă foarte dragă nouă: Muchia Padinei Crucii. Cu plecare din Valea Glăjeriei via Cabana Mălăiești am urcat toată muchia până în creasta ce leagă vârfurile Omu și Scara. Retragerea am făcut-o pe Hornul Mare din Mălăiești. Nu a fost o tură ușoară, viscolul punându-ne ceva probleme taman în pasajele tehnice.

Tot în peisaj de semi-iarnă am mai făcut un ”clasic”: Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-Vârful Piatra Mică-Șaua Crăpăturii-Cabana Curmătura. Nu a fost propriu-zis zăpadă mare, dar gheața și stânca ude au oferit bucăți de mixt participanților.

Ultima tură oficială de toamnă a fost parcurgerea Canionului Orății din Piatra Craiului. Pornind de la ruinele Cetății Oratia se coboară pe firul accidentat al văii în 10-12 rapeluri de diferite lungimi. Ne-am putut bucura de liniștea locurilor, dar și de adăpostul oferit de pereții de stâncă.