Bilanțul lunii august 2024

Cred că ar fi mai lesne să povestim despre ce nu am făcut în august! Pentru că au fost multe, diverse și diferite.

Am început cu o drumeție pe Vârful Negoiu dinspre Lacul Bâlea. A fost ruta clasică, des aleasă de toți cei care aspiră să urce pe cel de-al doilea vârf din România. Plecare de la Lacul Bâlea, urcare în Șaua Paltinului și continuare pe creastă pe lângă Vârful Laița și peste Vârful Lăițel, unde există și un tronson amenajat cu lanțuri. Am făcut un scurt popas la Lacul Călțun, unul dintre cele mai frumoase tăuri din Făgăraș, apoi am urcat Strunga Doamnei și, după încă o oră, am ajuns pe Negoiu la 2535m. Ruta de coborâre a fost aceeași ca la urcare.

A doua zi am mers în Bucegi unde am parcurs un traseu de carpatism (alpinism de vară sau drumeție alpină) în zona Moraru. Cu acces din Valea Morarului, am străbătut o parte (nordică) a Brâului Acelor până în dreptul Văii Adânci. Pe aceasta am coborât în rapeluri înapoi în Poiana cu urzici, de unde începusem ascensiunea în abrupt. O mică bucată de drum, sub Brâul Mare al Morarului, am fost supravegheați îndeaproape de un urs tânăr și sprinten, dar inofensiv. Tura a fost în colaborare cu Back to Nature, poate cei mai constanți și serioși parteneri ai noștri pe partea de alpinism.

Am revenit la colaborarea cu Active Travel din Brașov și am însoțit o pereche de germani în Piatra Craiului. Traseul a fost traversarea Pietrei Mici de la cabana Curmătura la Poiana Zănoaga, peste vârful principal al acestei grupe din zona nordică a masivului.

Am rămas în Parcul Național Piatra Craiului și am avut deosebita bucurie de a însoți un mic grup de sportivi de performanță în Abruptul Vestic. Ruta a fost Padina lui Călineț prin Scara de fier cu coborâre pe Vâlcelul cu Smirdar și Vâlcelul cu fereastră. Au fost admirate detaliile și bijuteriile naturale ale Craiului (Acul de la Amvon, dantelăriile Muchiei dintre Țimbale, brâurile suspendate și multe altele). În Piatra Craiului te poți bucura de minunile locale fără să trebuie să ieși în creasta principală, menținându-te prin locurile sălbatice din Westwand.

Un program mai lung am avut apoi în Făgăraș. Pe parcursul a două zile ne-am cățărat și am parcurs Muchiile nordice Buteanu și Bâlea, precum și Muchia sudică Arpașul Mic-Buda-Râiosu-Mușeteica. Dacă în prima zi am avut parte de ceață și zero peisaj mai departe de 30m, a doua zi am putut să ne bucurăm de peisajele vaste pe care le oferă una dintre cele mai interesante culmi sudice din Făgăraș.

Totodată am admirat calcarele atipice pentru acest masiv, dar prezente totuși aici cu toate influențele lor asupra peisajului. Datorită unui filon sedimentar vârful Mușeteica are culoare albă sau există un brâu numit Drumul lui Negru Vodă și așa mai departe. Coborârea directă către cariera de calcar din Valea Fundul Caprei este o piatră de încercare pentru genunchi. Din nou, această escapadă a fost organizată împreună cu colegii de la Back to nature.

În Bucegi am refăcut traseul pe care periodic îl parcurgem: Cabana Piatra Arsă-Cabana Caraiman-Brâna Mare a Caraimanului-Crucea Eroilor-Brâna Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului integral (inclusive săritorile din canion)-Valea Cerbului-Cabana Gura Dihamului. A fost o ocazie ideală de a face cunoștință cu grupele Caraiman și Coștila, părți emblemă ale Bucegilor, adevăratul leagăn al alpinismului românesc. Ca detalii tehnice, dacă pe brâuri sunt câteva treceri expuse șu sunt probleme de orientare uneori, coborârea pe Valea Priponului se face în rapeluri și descățărare peste săritori umede și rar parcurse.

Au urmat 3 zile de drumeție în Piatra Craiului cu turiști francezi, tură organizată în parteneriat cu Active Romania. Cu baza la cabana Curmătura am traversat în prima zi Piatra Mică și a doua zi traseul de creastă Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit. De aici am coborât prin Padinile Frumoase la cabană. Ultima zi a fost dedicată parcurgerii Măgurilor Branului din satul Măgura până la Bran. Am profitat de ocazie și am vizitat și celebrul castel.

După o zi de pauză, cu același grup am pornit spre Vârful Negoiu și zona limitrofă. Astfel, cu pornire de la cabana Negoiu, am traversat podurile de pe Drumul Zmeilor și am urcat pe Valea Sărății. Trecând pe sub Cascada Sărății, apoi pe langă Piatra Prânzului și Acul Cleopatrei, am atins vârful numărul doi al Carpaților românești. Coborârea a fost pe același traseu. A doua zi și ultima ne-am orientat către o altă direcție, mai spre vest de data aceasta. Am urcat de la cabana Negoiu în Șaua Puha și am urcat vârfurile Scara și Șerbota. După ce am admirat Custura Sărății, am coborât la cabană pe Muchia Șerbotei. În ultima zi am coborât la cariera de marmură, dar cu un ocol pe la Cascada Șerbota, împuținată în această perioadă de seceta verii.

 

Am rămas în Făgăraș, dar am schimbat grupul și zona, însă. Cu Active Travel am făcut o tură de o zi de la Lacul Bâlea. A fost urcare în Șaua Caprei și pe Vârful Iezerul Caprei, parcurgere a Crestei principale până în Vârful Paltinu și retragere prin Șaua Doamnei și poteca de contur a Lacului Bâlea. Surpriza plăcută a fost o marmotă sus pe muchie, care își vedea liniștită de treabă în ciuda publicului numeros care o fotografia.

Am ghidat apoi, tot în Făgăraș, un grup mixt de olandezi, spanioli și români. În zona Fundației Conservation Carpathia am petrecut două nopți la observatoarele Bunea și Comisu. Am putut observa urși și mistreți, păsări și flori, dar am urcat și pe vârfurile Lerescu, Comisu și Luțele. Lacul Pecineagu a fost traversat cu pluta electrică, iar sus pe pajiștile alpine am mâncat, poate prea multe, afine și merișoare. Două zile de relaxare și liniște, cum doar aici se pot afla.

Canionul Orății face parte din zona Pietrei Craiului, dar este cumva distinct. Aici rareori se face altceva decât canioning. O suită de 10-12 săritori au fost coborâte pe coardă, fiind o bună ocazie de a exersa mișcările și tehnica de rapel, pe care participanții o pot folosi apoi în ture mai serioase. În zonă există și ruinele cetății Oratia care, după părerea noastră, ar merita mai multă atenție și poate ar fi benefic, pentru istorie și cultură, să fie conservată.

Cu UpMountain colaborăm mai rar, dar, când o facem, ies numai ture frumoase. Așa a fost și cea de pe Creasta Balaurului. Denumită astfel datorită unui grup de stânci de pe traseu care amintesc de acest ”animal” fabulos, Creasta Bucșoiului Mic oferă o ascensiune lungă și obositoare, dar fără dificultăți tehnice. Totodată peisajele magnifice sunt o recompensă specială după ”munca” prin vegetația luxuriantă de la intrarea în traseu. Traseul a fost parcurs în coborâre, variantă deloc mai ușoară, dar cu o logistică corespunzătoare, poate fi o variantă mai comodă.

Au urmat două ture cu Travel Carpathia, în zone și cu obiective diferite, dar la fel de inedite.

Prima a fost o zi de urmărire a zimbrilor (Bison day tour) în zona văii Tămașului. Pe lângă protejarea speciile existente (urși, căprioare, mistreți etc) Conservation Carpathia s-a preocupat în ultimii ani de colonizarea și repopularea cu zimbri a zonelor de proiect. Astfel, am putut și noi admira și fotografia, alături de clienții noștri, o turmă de ”european buffalo” sau bizon european. Tot în cadrul turei respective am putut observa doi urși, de vârste și în zone diferite, dar care erau sănătoși și prosperi.

A două etapă a fost în Munții Perșani, la Vulcanul stins de la Racoș. Aici nu doar culorile rocilor din fosta carieră sunt de admirat, ci și alte câteva obiective. Printre acestea se numără: coloanele de bazalt, Lacul de smarald și Castelul Bethlen. Toate sunt unice și, în contextul unei zone protejate, au șanse mari să rămână pe mâini bune.

Cum puteam să uităm de micul munte, Tâmpa? Parte din Masivul Postăvaru, acest deal predominant împădurit, ne oferă uneori oportunitatea de a-l urca și de a-i parcurge cărările, însoțind clienți fără experiență vastă în domeniul montan. Am urcat pe traseul Treptele lui Gabony, apoi pe Vârful Tâmpa (cca 960m altitudine) și am coborât pe Drumul Serpentinelor, unul dintre cele mai populare rute din zonă.

Treptele sau Drumul Gabony a fost realizat între anii 1930-1931 de Friedrich Gabony, grădinarul orașului, care locuia pe strada Sitei. Drumul realizat în mare parte din trepte de dimensiuni diferite a fost realizat cu mari greutăți și cheltuieli de către Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului Brașov (1880-1935) prin președintele Societății de atunci, Otto Widmann.

În ultima zi a lunii august am parcurs, împreună cu Back to nature, un traseu celebru al Făgărașului: muchia Vârtopel-Arpășel. Parte integrantă din Creasta principală, acest tronson este ocolit de poteca marcată, el oferind o rută alpină, de cățărare și carpatism, cu rapeluri lungi, pasaje verticale și muchii expuse. Sensul est-vest este mai ușor, vest-est oferind varianta ceva mai grea. În ambele sensuri parcurgerea lui este destinată celor cu experiență pe acest tip de teren friabil, dar mai ales este recomandabil pe vreme uscată.

Bilanțul lunii iulie 2024

Canicula care a dominat luna iulie a adus pe munte mulți amatori de drumeții, motiv pentru care am fost foarte solicitați și ocupați.

Sub egida Active Travel am ghidat un cuplu din Hong Kong în Piatra Craiului. Am urcat prin Prăpăstiile Zărneștilor la cabana Curmătura și ne-am întors prin Poiana Zănoaga la punctul de plecare de la Fântâna lui Botorog.  Peisajul carpatin a fost extrem de apreciat de cei doi turiști, fiind și foarte diferit de ceea ce aveau acasă.

O tură de mai multe zile în Muntele Olimp din Grecia ne-a readus alături de Back to nature.

Am urcat pe Vârful Mytikas 2917m, cel mai înalt din Grecia. Dar nu doar acest punct de altitudine maximă a fost vizat. Am profitat de vremea foarte bună pentru a atinge și Vârful Profitis Ilias, Vârful Toumba, Vârful Skala, Vârful Skolio, Vârful Skourta. Urcarea cea mai tehnică a fost pe Vârful Stefani, un adevărat pas către Tronul Zeilor Olimpului.

Am trecut pe la sau am rămas peste noapte la refugiile Refugiul Spilios Agapitos, Refugiul Giosos Apostolidis, Refugiul Christos Kakalos, Refugiul Petrostrouga, Alte puncte cheie ale turei au fost: poteca Zonaria, Peștera Agios Dionisios, Mănăstirea Agios Dionisios, Canionul Enipeas, Platoul Muzelor. Am admirat răsăritul Soarelui din Marea Egee, dar și apusul în spatele culmilor muntoase.

Asociația Montană Carpați filiala Făgăraș a organizat o zi de cățărare și rapel pentru copii în Cheile Râșnoavei. Le-am fost alături împreună cu alți colegi ghizi. Am petrecut o zi frumoasă alături de mai mulți adolescenți care au făcut astfel primii pași pe stâncă. Ne-am molipsit de entuziasmul lor și am învățat alături de ei cum să redevenim joviali și puri.

Împreună cu cei doi căței (un border collie și jumătate) am parcurs un circuit în zona Râșnovului pe traseul: Cetatea Râșnov-Bisericuța Păgânilor-Poiana Cristian-Cetatea Râșnov.

Cu Romania Active am ghidat un mic grup în zona Șaua Strunga – Șaua Strungulița. Am urcat împreună pe Vârful Bucșa și am trecut prin șeile mai sus amintite, dar și prin Poiana Guțanu și pe Valea Bângăleasa. Totodată o vizită la Castelul Bran se impunea, așa încât am făcut și un asemenea ”act de cultură”. O altă destinație a fost traversarea satelor Fundata și Fundățica, aflate la cea mai mare altitudine din țară.

După aceste câteva ture mai ușoare am parcurs alături de Back to nature un traseu relativ tehnic în Piatra Craiului. Am ales din multitudinea de creste ale zonei Padina lui Călineț (Creasta Coarnele Caprei, Creasta Prieteniei, Creasta Piticului) Creasta Frumoasă. Un parcurs aerian, dar fără dificultăți majore, cu coborâre în rapeluri succesive pe Vâlcelul cu fereastră. Desfășurându-se pe partea vestică a masivului, ascensiunea ne-a ferit de caniculă și ne-a oferit priveliști superbe.

Un alt traseu de abrupt ne-a adus în Bucegi. Ruta aleasă a fost: urcare pe Valea Mălinului, parcurgerea Brâului Mare al Coștilei și coborâre pe Valea Urzicii. Aceasta din urmă, dificilă la urcare, a oferit o coborâre în rapeluri, cu pasaje de descățărare de mare finețe. Un bloc mare de zăpadă rămas în porțiunea mediană a văii ne-a pus serioase probleme, complicate și de o scurtă ploaie de vară.

Pentru că Munții Apuseni sunt o lume aparte, am organizat o excursie de câteva zile în zona Padiș pentru un grup de turiști cu condiție fizică medie. Obiectivele atinse au fost cele clasice: Peștera Urșilor și Lumea Pierdută cu avenurile sale spectaculoase. Dar nu doar pentru anumite locuri celebre am fost acolo ci, mai ales, pentru atmosfera aparte a acestor locuri unice în România.

Un alt traseu în circuit am realizat apoi în Bucegi. Cu plecare de la cabana Piatra Arsă am parcurs (trecând și pe la cabana Caraiman) o parte dintre brâurile Abruptului Prahovean al Bucegilor: Brâul Mare-Crucea Caraiman-Brâul Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei.

Din Valea Priponului am urcat în Platou și ne-am continuat drumul către Babele și cabana Piatra Arsă. A fost o bună oportunitate de a traversa două dintre grupele muntoase emblematice ale Bucegiului, Caraiman și Coștila, pe un traseu expus, dar fără mari probleme tehnice.

La recomandarea unui coleg de breaslă am fost solicitați de un grup din Marea Britanie pentru o tură montană. Am ales, pentru că era fix în zile de maximă caniculă, o drumeție ”pe la umbră”. Piatra Mare ni s-a părut potrivită și am parcurs traseul: Drumul familial-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare și retur. A fost un traseu complet, inclusiv cu o ploaie torențială la sfârșit, dar și cu alte elemente simpatice, printre care și măgărușii de la cabană sau vulpile de prin partea locului.

Pentru că ni s-a părut o idee bună să rămânem în zona de pădure și răcoare, am revenit în Piatra Mare. Pe traseul Canionul 7 Scări-Cabana Piatra Mare și retur pe Drumul Familial, în colaborare cu Active Travel, am ghidat de această dată un turist american extrem de pasionat de natură.

Pentru o săptămână ne-am întors la anii copilăriei. Organizată de Himalaya Travel, tabăra din Retezat și Vâlcan, devenită deja o tradiție, ne-a adus împreună cu mulți adolescenți hotărâți să exploreze Uriașul cu ochi albaștri.

Campingul Valea Iarului ne-a fost baza, iar turele din zonă au acoperit cam toată aria interesantă și accesibilă cu piciorul. Am admirat alături de copii: Tăul fără fund și Valea Soarbele, Valea Scorota, Cascada Valea Mării, Cascada Lazăru. Am parcurs scocurile (canioanele) Urzicarului și Iarului, dar am urcat și pe vârfurile Piule, Stănuleții Mari și Piatra Iorgovanului. De asemenea, vecinul de peste Jiul de vest, Oslea, ne-a permis să îi parcurgem faimoasa creastă de la Coada Oslei peste vârful principal până în cealaltă extremitate.

Au urmat apoi trei zile de drumeție prin Munții Apuseni alături de un artist fotograf din Elveția.

Am fost prin locuri izolate, am intrat în peșteri și am străbătut sate cu doar câteva case, am vizitat ruine de cetate și câte și mai câte. Printre multe altele am vizitat: Satele Brădești și Cheia, Cetatea Trascăului, Cascada Pișoaia, Dealul Melcilor, Cascada Vânătările Ponorului, Peștera lui Ionele, Peștera Huda lui Păpară, Ghețarul de la Scărișoara. Nu în ultimul rând am trecut și pe la ce a mai rămas din satul Roșia Montană. Baza noastră a fost în Rimetea, la campingul Floare-de-colț, un loc pe care îl recomandăm cu tot sufletul.

Cu Active Travel am avut ocazia să însoțim un grup de italieni pe traseul: Prăpăstiile Zărneștilor-Cabana Curmătura-traversare Piatra Mică-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. Nimic deosebit la prima vedere, dar meseria noastră ne oferă aceleași satisfacții pe care le trăiesc cei pe care îi însoțim.

Un contract cu Travel Carpathia ne-a pus din nou la muncă în Făgărașul estic. A fost un tur complet, cu două nopți la observatoarele Bunea și Comisu. Nu este chiar sezonul cel mai propice pentru a fotografia animalele sălbatice, dar am reușit să vedem câte ceva și să ne bucurăm de solitudinea locurilor. La toate acestea s-a adăugat liniștea și izolarea aproape perfecte ale acestui colț din Carpați.

Cu o echipă de începători în ale traseelor nemarcate și de carpatism am parcurs în Piatra Craiului ruta clasică: Traseul Anghelide-Brâul de mijloc-Trecătoarea Termopile. Vremea ideală, canicula fiind pe ducă, și stânca uscată au creat climatul perfect care ne-a permis să admirăm detaliile acestor zone mirifice și să ne deplasăm în condiții de siguranță. Locurile spectaculoase precum canionul Anghelide, La Plăci, grota La Ulcior și multe altele ne-au încântat privirile și au rămas de neuitat pentru participanți.

Am încheiat luna lui cuptor (uneori nu s-a dezmințit această formulă!) cu o nouă excursie în Apuseni. Am revăzut locurile din precedentele ture, dar am adăugat și unele noi.

Am trecut din nou în revistă: Cetatea Trascăului, Cascada Pișoaia, Dealul Melcilor, Cascada Vânătările Ponorului (pe care am prins-o secată de această dată), Peștera lui Ionele. În plus am fost și la: peșterile Ghețarul Vârtop, Coiba Mare, Coiba Mică și pe la Izbucul Tăuz.

Bilanțul lunii octombrie 2023

Probabil cea mai bună lună a anului rămâne octombrie: stabilă, rece și uscată. Statistic vorbind cam așa este în ultimii 33 ani de când merg pe munte.

Am mers la sigur și anul acesta și am programat ture în zone în care știm sigur că avem condiții ideale pentru ascensiune.

Nu mai lungim vorba și începem cu prima zi a lunii în Bucegi. Ruta aleasă a fost o traversare a Caraimanului și Coștilei pe brâuri, o caracteristică definitorie a acestui masiv.

Cu plecare de la hotelul Piatra Arsă am ajuns într-o primă etapă la cabana Caraiman, apoi la Crucea Eroilor. De aici am intrat în zona de abrupt traversând pe Brâna Mare a Caraimanului și apoi pe Brâna Văii Albe până în valea cu același nume (Valea Albă). Am continuat pe Brâna Mare a Coștilei și am ajuns în Valea Priponului. De aici am urcat porțiunea superioară a văii spre Releul Coștila. A urmat întoarcerea pe la cabana Babele înapoi la mașina parcată la Piatra Arsă.

Pentru că este o lună perfectă din punct de vedere al vremii am colaborat și cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) la o tură clasică de observare a faunei din Făgărașul sud-estic. Nimic nu se compară cu sălbăticia acestei zone unde animalele se simt acasă în pădurile virgine. Ghidând grupuri de turiști din alte țări promovăm într-un mod ideal valorile zonei noastre montane, dar nu numai.

O tură de alpinism în Piatra Craiului pe care o mai făcusem de câteva ori anul acesta, dar pe vreme mult mai rea, a fost: urcarea printre și pe Umerii Pietrei Craiului spre Creasta Sudică. Coborârea am făcut-o în rapeluri prin Poiana Închisă și Padina Lăncii.

La scurt timp am revenit în, poate, cel mai frumos parc național din România, și am parcurs traseul: Plaiul Foii-Canionul Anghelide-Valea Vlădușca-Castelul Crăiței-Plaiul Foii.

Ambele rute străbat zone de abrupt, sălbatice și mai rar umblate, dar care reprezintă inima masivului, locurile unde poți simți cel mai bine vibrația acestui munte unic, Piatra Craiului.

Dar am auzit că și în Bucegi ar fi de făcut câte ceva, așa încât am organizat ceva și pe meleagurile prahovene. Urcare de la Refugiul Coștila pe Brâna Aeriană și Creasta Văii Able, continuare prin Hornul lui Gelepeanu cu ieșire pe Platoul Bucegilor. Pentru că toamna ziua este foarte scurtă și ritmul a fost lent, am optat pentru soluția leneșului: coborârea cu telecabina de la Babele la Bușteni.

O altă colaborare cu Travel Carpathia ne-a readus în Făgăraș. Nimic nou până acum, dar bucuria turiștilor englezi pe care i-am ghidat prin sălbăticie a fost balsam pentru noi. Să admiri animalele sănătoase și fericite, în mediul lor natural, dar și culorile pădurii iarna este de neuitat.

În octombrie vremea poate fi, însă, și ploioasă. Așa că turul cu Active Travel din Piatra Craiului s-a concretizat într-o drumeție prin Prăpăstiile Zărneștilor de la un capăt la altul.

Apoi am vizitat un alt loc emoționant: Sanctuarul de urși de la Zărnești, Libearty. Urșii chinuiți de om (cu greu putem numi ”om” o ființă care provoacă atâta suferință alteia) sunt aici la ”pensie”, de cele mai multe ori pe caz de ”boală”. În orice caz, pot să fie măcar liniștiți pentru că fericirea sigur nu o mai pot regăsi.

Dar vremea s-a îndreptat și am putut să oferim o veritabilă tură montană de dificultate ușor-mediu:

Prăpăstiile Zărneștiului-Cabana Curmătura-Traversare Piatra Mică-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. A fost un circuit clasic din Piatra Craiului, tot marca Active Travel.

Împreună cu UpMountain am fost apoi în Făgăraș unde am realizat o buclă clasică: Lacul Bâlea-Căldarea Văiuga-Vârful Vânătoarea lui Buteanu-Vârful Capra-Lacul Capra-Șaua Caprei-Lacul Bâlea. Unul dintre cei 14 ”optmiari de 2500m” din Carpații românești, Vânătoarea sau Vânătarea lui Buteanu (2507m) este și cel mai accesibil dacă se alege varianta de urcare pe Transfăgărășan cu mașina sau cu telecabina până în zona cabanelor de la Bâlea Lac. Se trece și pe malul Lacului Capra, unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare din Făgăraș. Iarna devine o tură de alpinism, iar noi o parcurgem des atât pe colțari, cât și pe schiuri de tură.

O nouă tură cu Active Travel ne-a oferit șansa de a urca împreună cu o persoană cu dizabilități pe Vârful Tâmpa din Masivul Postăvaru. Satisfacția a fost dublată de lacrimile de bucurie ale partenerului care a trăit momente unice, momente care pentru noi (cei așa zis ”normali”) sunt la ordinea zilei.

Organizăm ocazional ture de drumeție pentru părinți și copii. Una dintre acestea a fost în Bucegi și a atins obiective precum Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Lacul Bolboci, Cascada Șapte Izvoare. Joaca celor mici în natură este ceva ce lipsește lumii actuale, iar repercusiunile se văd apoi la vârste adulte. Încercăm din răsputeri, alături de părinți, să le oferim o alternativă la lumea online-ului.

Am încheiat sezonul cu Travel Carpathia cu un nou tur la observatoarele Bunea și Comisu 1. S-a urcat pe vârfurile Comisu și Luțele și am traversat cu pluta electrică Lacul Pecineagu.

Împreună cu borderii Scott și Enya, dar și cu amicii lor fox terrieri am alergat și ne-am jucat într-o plimbare în Bucegi pe traseul: Moieciu de sus-Casa de vânătoare Bângăleasa-Culmea Pleșea-Moieciu de sus. Parte din acest circuit este un traseu tematic prin și pe deasupra satelor brănene ultraturistice.

O altă ieșire de două zile, dar mai elaborată, tot cu Active Travel, a avut următorul program:

Ziua 1: Telecabina Babele-Vârful Omu-Vârful Doamnele-Vârful Bătrâna-Stâna din Horoaba-drumul pastoral-Hotel Peștera-Cabana Popasul Urșilor.

Ziua 2: Cabana Popasul Urșilor-Canionul Horoabei-Șaua Strunga- Casa de vânătoare Bângăleasa-Culmea Pleșei-Moieciu de sus.

Combinând trasee marcate și nemarcate, acest proiect a fost o traversare est-vest a Bucegilor dinspre Abruptul Prahovean către zona brăneană calcaroasă. Fiind o perioadă uscată a anului am putut parcurge Canionul Horoabei fără riscul de a ne uda la trecerea prin râu.

Două zile consecutive cu aceeași tură în Piatra Craiului: Prăpăstiile Zărneștiului-Cabana Curmătura-Fântâna lui Botorog și retur. O nouă colaborare cu Active Travel însoțind drumeții străini, foarte începători, dar entuziaști.

Este o bucurie pentru noi să fim alături de cei care faci primii lor pași pe munte în Carpații României. Faptul că au ales să meargă pentru prima dată pe munte la noi în țară nu poate decât să ne bucure și să ne stimuleze să punem în valoare tot ce considerăm că avem mai de preț în acest domeniu.

O alergare marca border collie a ocupat o dimineață și a fost cam așa: Vârful Tâmpa pe Drumul Serpentinelor și Șaua Tâmpei. Coborârea a fost pe același traseu în grabă și bucurie mare.

Tot cu Active Travel am petrecut o zi cu vânt puternic și vreme de toamnă târzie. Pe ruta: Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-șaua Joaca-La Table-Poiana Mărtoiu-Valea Mărtoiu-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog. Piatra Craiului oferă această varietate de peisaj: abrupturi calcaroase și pereți verticali, dar și pajiști sau poieni de unde se pot admira stâncăriile și muchiile alpine.

O tură de două zile tot în Piatra Craiului cu plecare și revenire din/la Zărnești a urmat aproape firesc:

Ziua 1: Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Traseul La Lanțuri (Deubel)-Vârful La Om-Creasta Nordică-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura.

Ziua 2: Traversare Piatra Mică (Poiana Zănoaga-Șaua Crăpăturii).

Pe un ger care părea că aduce iarna am fost împreună cu Back to Nature în Bucegi la o tură de alpinism clasică: Refugiul Coștila-Hornul dintre fire-Valea Gălbinele-Hornul Coamei-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului. Traseu umed și plin de obstacole (săritori) relativ înalte, Hornul Coamei oferă o ascensiune susținută și uneori expusă, dar extrem de interesantă.

Am revenit la granița dintre Bucegi și Leaota, dar am și trecut-o. Circuitul a fost: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Poiana Guțanu-Șaua Strunga-șaua Vârful Bucșa-Vârful Dudele Mari-Valea Bângăleasa-Moieciu de sus. Departe de zona umblată a primei părți a drumului, Dudele Mari este o cocoașă amplasată lateral față de zona marcată a Leoatei.

Cu World Sinergy Travel am însoțit un grup de turiști care au călătorit în toată Europa cu un tren particular de lux. Au fost tururi culturale în Brașov, Sibiu, Sighișoara.

Am vizitat clasicele (dar mereu surprinzătoarele) obiective precum: Biserica Neagră, Strada Sforii, Cetatea Brașovului, Șcheii Brașovului, Piața Sfatului, După ziduri, Poarta Șchei, Prima școală românească (Brașov), Casa lui Vlad Dracul, Turnul cu ceas,  Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Cetatea Medievală Sighișoara, Turnul Cositorarilor, Turnul Măcelarilor, Scările acoperite, Biserica din deal, Cimitirul Evanghelic din Sighișoara, Turnul Tâmplarilor, Biserica Mănăstirii Dominicane, piețele și catedralele Sibiului etc.

Am terminat  în forță, împreună cu Back to Nature, într-un masiv mic, dar deosebit: Ciucaș.

Într-o zi frumoasă am realizat traseul de alpinism din abruptul Gropșoarelor, Coama scurtă sau Cetatea Gropșoarelor. Încâlcită intrarea, apoi abrupt și friabil, alteori expus și cu dificultăți de orientare, acest traseu a fost amenajat de noi în anii trecuți pentru a fi mai sigur și a oferi protecții, dar rămâne unul redutabil.

Bilanțul lunii iulie 2023

Putem spune, pe bună dreptate că luna iulie a fost luna colaborărilor și a evenimentelor mai elaborate.

Dar să nu anticipăm și să o luăm cu începutul.

Prima tură a fost de via ferrata și drumeție în Munții Perșani. După parcurgerea la pas a frumoaselor Chei ale Vârghișului am urcat traseul Șoim Călător. De dificultate medie, această rută este numai bună de pregătire pentru marile ”nume” ale acestui tip de activitate din Dolomiți, de exemplu.

Cu Travel Carpathia (Fundația Conservation Carpathia) am participat la două ture consecutive de observare a faunei munților noștri. Au fost aceleași genuri de excursii, tot în zona estică a Făgărașului. Putem spune că a intervenit o rutină, dar dacă privim prin ochii turiștilor din alte țări, care de obicei sunt amatori de asemenea drumeții, totul devine extrem de interesant. Uneori este nevoie să ne desprindem de automatismele de zi cu zi pentru a avea o imagine de ansamblu. Iar sălbăticia Munților Făgăraș are ceva ansamblu!

Dintre turele de drumeție pe traseele nemarcate din Piatra Craiului am ales-o pe cea care urcă din Plaiul Foii, trece pe la Izvorul Căpitanului Orlovski și urcă la Refugiul Speranțelor. De aici prin Șaua Scării de fier se coboară în Brâul de mijloc. Urmat înspre sud acesta trece prin Trecătoarea Termopile și de aici se poate coborî în Poiana Coțofenei înapoi la Plaiul Foii. Aceasta a fost tura noastră într-o zi ploioasă tipică verii.

Am revenit la via ferrata profitând de o perioadă fără ploi. De data aceasta locul de desfășurare a turelor a fost în Munții Hășmaș. Traseele au fost binecunoscutele Wild Ferenc și Astragalus din Cheile Bicazului și Cheile Șugăului.

La limita dintre traseu nemarcat și alpinism am parcurs una dintre porțiunile sălbatice ale Pietrei Craiului. Urcare pe Padina Popii și intrare pe Brâul Ciorânga mare ramura de jos, continuare către Vârful Ascuțit, unde am atins cel mai înalt punct al zilei (2135m). După scurtă distanță am părăsit marcajul și am ”prins ”Brâul de sus care, după ce traversează Canionul Ciorânga Mare și Vâlcelul cu smirdar, continuă spre sud pe un parcurs discontinuu și aerian. Noi am coborât în rapeluri succesive pe Vâlcelul cu fereastră la Refugiul Speranțelor sau Cabana Ascunsă. De aici până la Plaiul Foii am urmat poteca marcată recent amenajată.

O altă colaborare care ne este foarte dragă a fost cu Asociația ”Un strop de fericire”. Am însoțit un grup de adolescenți pe traseul: Cabana Șapte Crai-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz și retur. Un amănunt picant a fost prezența celor doi căței, Scott și Enya, care au făcut traseul de mult mai multe ori în aceeași zi decât noi toți la un loc!

A venit vremea unui traseu serios și celebru. Am urcat împreună cu UpMountain Creasta Coștila-Gălbinele din Bucegi într-o frumoasă tură de alpinism clasic. Cu pasaje aeriene și expuse, dar bine asigurat și cu multe variante, acest faimos simbol al Bucegilor a fost o adevărată delectare pentru noi.

Ne-am orientat a doua zi către Piatra Craiului unde am parcurs: Umerii Pietrei Craiului-Brâul de mijloc-Traseul ”La Lanțuri”. Planul inițial era de a ieși în Creasta Sudică peste Brâul de sus, dar vremea potrivnică nu ne-a permis. O ploaie care nu era prognozată, cu fulgere și trăsnete, ne-a blocat ceva timp sub streșini de stâncă. Tot furtuna care a venit în reprize a transformat o parte din vâlcelele pe care le traversează Brâul de mijloc în cascade violente. Astfel, traseul a fost scurtat prin retragerea spre ”La Lanțuri” (Deubel).

Peste câteva zile am pornit către Acele Morarului din Bucegi alături de colegii de la Back to nature. Cu o echipă solidă și un raport ideal (doi clienți la un ghid) am parcurs acest traseu foarte popular într-un timp foarte bun, fapt care ne-a permis și unele pauze pentru fotografii și relaxare.

Coborârea am făcut-o pe Brâul Acelor, ramura dinspre Valea Cerbului, o potecă incomodă, abruptă și înierbată.

Deși ambiția era să parcurgem integral creasta Pietrei Craiului timpul nu ne-a permis să ne îndeplinim misiunea. Cu toate că am mers într-un ritm alert și am avut o bună strategie am lăsat zona Pietricica pentru o altă dată. Dar am traversat Piatra Mică și am parcurs Creasta nordică și Creasta sudică coborând apoi din Șaua Funduri. Lungul drum prin poienile Funduri, Lespezi și Grind, apoi prin Prăpăstii ne-au adus pe seară înapoi la Zărnești. Credem încă în posibilitatea de a realiza într-o zi tot traseul, dar rămâne un proiect de viitor.

Alături de un entuziast și foarte serios montaniard am fost tot în același masiv, Piatra Craiului, pe itinerariul: Valea Crăpăturii-Cabana Curmătura-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. Practic este o traversare a muntelui prin partea nord-vestică.

Ne-am dus ceva mai departe de casă, mai exact în Munții Parâng. Tura de 2 zile a presupus urcarea pe Valea Roșiile la Lacul Zănoaga Stânei unde am campat, iar a doua zi am atins Vârful Parângul Mare 2519m. Ruta de urcare nu a fost cea clasică, ci am urmat Muchia Pontul Roșu, o creastă nemarcată, lungă și pe alocuri abruptă, dar mult mai interesantă decât zona turistică. A fost o ieșire inedită și ne-a scos un pic din zona noastră atât de frecventată.

Tradiționala tabără din Retezat cu Himalaya Travel și UpMountain a fost și anul acesta tot în zona Câmpușel-Valea Iarului. Cu baza la campingul cu același nume am făcut diverse circuite care au atins punctele: Vârful Piatra Iorgovanului, Tăul Fără fund, Scocul Iarului, Valea Soarbele, Șaua Scorota și multe altele.

Pe lângă turele din Retezatul Mic (de care vorbeam mai sus) am parcurs și o parte din creasta principală a Munților Vâlcan. Vecinii de peste Valea Jiului de vest, acești munți deosebit de interesanți au o surprinzătoare muchie: Oslea. Devenită populară în ultima vreme, această creastă devine redutabilă iarna și va fi o țintă pentru noi în sezonul alb care vine.

Poate că ne era dor de casă, poate doar așa s-a nimerit, dar cert este că am revenit în Piatra Craiului la scurt timp după tabără. Cu baza lângă cabana Curmătura, la cort, am străbătut în circuit Piatra Mică într-o zi și traseul Vârful Turnu-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase în cealaltă zi.

Două frumoase trasee nemarcate (cu pasaje mai tehnice) am organizat alături de Back to nature.

Primul a fost o traversare Caraiman-Coștila (Bucegi) pe ruta: Cabana Caraiman-Brâna Mare a Caraimanului-Brâna Văii Albe-Brâna Mare a Coștilei-Brâul de sus-Releul Coștila-Cabana Babele. O adevărată magistrală aeriană care taie cei doi coloși de stâncă, această nervură permite contactul cu zone emblematice pentru alpinismul românesc (Peretele Văii Albe, Văile Albă, Coștila și Mălinul, Coama de piatră etc).

Al doilea traseu împreună cu Back to nature a fost tot în Bucegi: Creasta Balaurului (sau a Bucșoiului Mic) cu retragere pe Valea Morarului.

Am avut astfel, pe parcursul a două zile pline, toate formele de relief tipice acestui fabulos masiv: văi, creste, brâuri. Aceste detalii geografice și geologice fac din Bucegi un masiv unic în Carpați.

Am ieșit din scena lunii-lui-cuptor cu o parcurgere a Crestei Nordice a Pietrei Craiului pe traseul: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful La Om. Am coborât pe Muchia Colții Găinii la Refugiul Grind, variantă mult mai comodă decât cea marcată.

Sperând în vremuri mai puțin ploioase intrăm cu optimism în luna august.

Bilanțul lunii octombrie 2022

Așteptam ca în fiecare an luna cea mai frumoasă și stabilă a toamnei. A venit, în sfârșit, și s-a întrecut pe sine! Zile întregi fără nici un pic de nor, temperaturi ideale pentru mișcarea de orice fel și, mai ales, stânca uscată ne-au permis să facem o mulțime de ture.

Piatra Craiului ne-a chemat și i-am răspuns cu același entuziasm dintotdeauna. Au fost mai multe trasee de o zi, dar le vom lua pe rând.

O tură de drumeție pe itinerariul: Plaiul Foii-Poiana Coțofenei-Termopile-Brâul de mijloc-Scara de fier-Refugiul Speranțelor-Izvorul Căpitanului Orlovski-Plaiul Foii a prilejuit participanților să ia contact cu ”continentul” acest masiv, unic și greu repetabil.

Un adevărat El Dorado al traseelor nemarcate, Piatra Craiului nu se dezvăluie decât celor care au apetență pentru explorare.

Un alt masiv mic la stat, dar mare la sfat (cam ca Ștefan cel Mare) este Ciucașul. Mergem periodic acolo pentru că oportunitățile pe care ni le oferă sunt variate și nemaipomenit de interesante.

De data aceasta am ales Cheile Văii Stânei cu urcare în Șaua Stânii și apoi continuare către Pasul Boncuța și Tabla Buții. Locuri importante pentru istoria noastră, aici având loc lupte în Primul Război Mondial, acum sunt colțuri de munte liniștite și, în vremurile noastre, pașnice.

Am lăsat deoparte improvizațiile și am participat la un alt tur organizat de Conservation Carpathia în Făgăraș. Nu se pot descrie în cuvinte culorile pădurii, de aceea am pus câteva imagini reprezentative mai jos.

De ce nu și o Piatra Mare? Chiar așa, așa că am fost acolo și am umblat o zi întreagă pe traseul: Dâmbul Morii-Cabana Bunloc-Culmea Arsă-Peștera de gheață-Cabana Piatra Mare-Șirul Stâncilor-Poteca Țiganilor-Dâmbul Morii. Am intrat și în peșteră atât cât ne-au permis lumina frontalei și echipamentul minim pe care l-am avut.

Din nou un grup ne-a solicitat apoi pentru trei zile de liniște și pace tipic făgărășene marca Fundației Conservation Carpathia. Deși în această perioadă a anului se pot observa mai greu animale sălbatice, totuși am reușit să vedem trei căprioare. Dar cele mai frumoase lucruri de admirat toamna sunt culorile frunzelor și profunzimea peisajului. Se pot vedea detalii îndepărtate ale munților înconjurători datorită transparenței aerului la temperaturi scăzute.

Ne-am întors în Piatra Craiului unde am urcat pe vârful cu cea mai mare altitudine.

Satul Peștera-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii-Vârful La Om (Piscul Baciului 2233m)-Refugiul Grind-Satul Peștera. O rută lungă, solicitantă, dar generoasă în satisfacții din toate punctele de vedere.

Apoi am organizat un tur cultural al centrului istoric al Brașovului (cu World Sinergy Travel) și trei ture consecutive de drumeție în Bucegi:

– Bran-Pârtia Zănoaga-Culmea Clincea-Vârful Scara 2422m-Valea Gaura-Bran;

– Sinaia-Poiana Stânei Regale-Piciorul Pietrei Arse-Cabana Piatra Arsă-Drumul de vară-Cota 1400-Stâncile Sfânta Ana-Sinaia;

– o tură de drumeție pentru persoane însoțite de câini în Munții Bucegi (Râșnov-Cabana Mălăiești și retur).

Au urmat trei zile în Retezatul Mic pentru părinți și copii. Cu baza la cabana Cheile Buții am parcurs traseele Valea Scorota-Vârful Piule, Valea Soarbele-Vârful Stănuleții Mari, dar și poteca spre Cascada Valea Mării.

Complet diferit față de cel Mare ăsta Micu` are personalitatea lui. Carstul, tăurile de nivație, lapiezurile, scocurile, cheile și formele tipic calcaroase de tot felul împânzezc zona.

Fără mari piscuri de ”cucerit”, Retezatul Mic are însă multe altele de descoperit și oferit.

Bucegii ne-au chemat acasă și am venit cu drag în Valea Mălăiești la Hornurile sale și în Padina Crucii.

Pentru că iubim natura sub toate aspectele ei și în toate formele de relief ne-am gândit să explorăm un pic dealurile Holbavului. Un sat brașovean izolat, întins pe culmile domoale ale Țării Bârsei, Holbav ne-a ținut ocupați o zi întreagă de toamnă veritabilă.

Dar să trecem și la lucruri serioase! Așa că am descins în Piatra Craiului pentru câteva ture de alpinism.

– Valea lui Ivan din extrema sudică a masivului, neumblată și accidentată. Ieșirea a fost în Creasta Sudică pe care am parcurs-o până în Șaua Funduri pentru a coborî pe Valea Urzicii. Plecarea am făcut-o din Valea Dâmboviței, de la Cabana Valea lui Ivan;

– urcare pe Vâlcelul cu fereastră, Vâlcelul cu Smirdar, Brâul de sus și coborâre pe Padina lui Călineț. Două văi alpine clasice și câteva crâmpeie din alte trasee nemarcate;

– urcare pe Padina lui Călineț și coborâre pe Padinile Frumoase la Cabana Curmătura (o traversare vest-est a Pietrei Craiului).

În Bucegi am profitat de temperaturile ridicate (încă) și ne-am cățărat în Turnul Seciului din zona Canionului Horoabei. După câteva manșe și scurte pasaje de escaladă, am parcurs traseul Comănescu, primul traseu amenajat cu pitoane din istoria alpinismului românesc.

Un nou tur cu Carpathia ne-a adus din nou în solitudinea și sălbăticia Văii superioare a Dâmboviței.

Ne-am reîncărcat bateriile și am revenit la alpinism.

Refugiul Coștila-Brâna Aeriană-Creasta Văii Albe-Brâul Mare al Coștilei-Valea Priponului-Valea Cerbului-Gura Dihamului a fost traseul ales. Minunat ca întotdeauna și foarte potrivit pentru cei ce vor să cunoască Muntele Coștila, cel mai spectaculos din Bucegi.

Munții Cozia ne-au primit vreme de două zile, timp în care am urcat pe Muchia Turneanu și pe Vârful Ciuha Mare, am admirat Poarta de piatră și am tăcut smeriți la Mănăstirea Stânișoara.

Locuri de poveste ale Olteniei de sub munte, Cozia și Buila Vânturarița sunt cele mai frumoase masive mici din zona Vâlcea și Gorj.

Plecând de la altitudinea de 300m, de pe malul Oltului, urci până la cabana Cozia, aflată la 1600m aproximativ, pe diverse rute care mai de care mai pitorești.

O mică plimbare cu cățelușii noștri border collie a fost un nou prilej de joacă în zona satului Poarta-Balabanu.

Ne-am reîntors la măreția Făgărașului unde am ales să ”drumețim” de la Cabana Bâlea Lac pe traseul Vârful Paltinu-Vârful Iezerul Caprei-Lacul Capra-Fereastra Zmeilor-La 3 pași de moarte-Valea Arpașului-Valea Fundul Caprei-Transfăgărășan.

Am profitat de faptul că celebrul drum era încă deschis și am luat o gură de aer din Alpii Transilvaniei.

Iarna continuă să întârzie, să ne bucurăm de ce a mai rămas din toamnă. Ne ”auzim” în noiembrie!