Bilanțul lunilor decembrie 2025+ianuarie-februarie 2026

După o lungă perioadă de absență, timpul fiindu-ne limitat, am optat pentru un alt tip de articol. Mai exact, am decis să cumulăm capitolele toamnei alcătuind unul singur cu toate turele din perioada decembrie 2025-februarie 2026.

Le vom derula mai jos în ordinea în care s-au desfășurat.

LUNA DECEMBRIE 2025

PIATRA CRAIULUI (Cabana Brusturet-Poiana Pietricica-Vârful Pietricica-Șaua Funduri-Poiana Funduri-Cabana Brusturet)

BUCEGI (Valea Obârșiei-Pintenul Obârșiei-Vârful Obârșia-Vârful Colții Obârșiei-Cerdacul Obârșiei-Valea Obârșiei)

CIUCAȘ (Babarunca-Poiana Tesla-Vârful Bratocea-Cheile Babaruncăi)

BUCEGI (Cabana Mălăiești-Vâlcelul din Padina Crucii și Muchia Padinei Crucii-Vârful Omu-Hornul Mare-Cabana Mălăiești)

PIATRA CRAIULUI (Vâlcelul cu fereastră tur-retur)

FĂGĂRAȘ (Muchia Nordică Bâlea)

BUCEGI (Urcare pe Vârful Obârșia direct din Valea Obârșiei-Valea Obârșiei)

BUCEGI (Urcare pe Vârful Obârșia direct din Valea Obârșiei-Valea Obârșiei)

BUCEGI (Ski alpin și permanență Salvamont la pârtia Kalinderu)

LUNA IANUARIE 2026

PIATRA CRAIULUI (Traversare Piatra Mică; colaborare cu Active Travel)

BUCEGI (Ski alpin și permanență Salvamont la pârtia Kalinderu)

MUNȚII BAIULUI (Ski de tură: Valea Poliștoaca-drumul spre Susai-Pârtia Cocoșul-Cabana Gârbova-Pârtia Cocoșul)

PIATRA CRAIULUI (Traversare Piatra Mică)

FĂGĂRAȘ (Vârfurile Buteanu, Văiuga, Capra)

MUNȚII PIRIN-BULGARIA (Creasta Djamdjiev către Vârful Vihren; coborâre la cabana Vihren)

MUNȚII VÂLCAN (Ski alpin în Stațiunea Straja)

LUNA FEBRURIE 2026

PIATRA CRAIULUI (Vâlcelul cu fereastră tur-retur)

BUCEGI (Ski de tură de la Dichiu la Vârful Furnica și printre pârtii)

BUCEGI (Ski de tură în zona Padina, Strunga, Tătaru, Coteanu)

PIATRA MARE (Cascada Tamina-Vârful Piatra Mare-Cabana Piatra Mare-Drumul Familial

POSTĂVARU+BUCEGI (Tură pe rachete de zăpadă; colaborare cu Active Travel)

MUNȚII BAIULUI (Gara Predeal-Poliștoacă-Drum spre Susai-Pârtia Cocoșul-cabana Gârbova-Clăbucetul Taurului-Gara Azuga)

POSTĂVARU (Ski de tură: Poiana mică-Vâlcelul Schmautz-Poiana Drester-Lacul Ruia-Vârful Postăvaru și retur pe pârtie)

POSTĂVARU (Ski de tură (Poiana mică-Vâlcelul Schmautz-Poiana Drester-Lacul Ruia-Vârful Postăvaru și retur pe pârtie)

PIATRA CRAIULUI (Creasta nordică de la Vârful Turnu la Vârful La Om; coborâre pe Muchia Colții Găinii la refugiul Grind)

Bilanțul lunii ianuarie 2025

Am pornit în primele zile ale noului an în Făgăraș unde, profitând de condițiile meteo și nivologice perfecte, am parcurs o bucată din creasta principală. Cu plecare de la Bâlea Lac am urcat Vârful Paltinu și am continuat matematic până pe Vârful Iezerul Caprei. Coborârea am făcut-o din Șaua Caprei și, pentru a evita coada imensă de la telecabină, am continuat pe vale și am ajuns la Bâlea Cascadă după câteva frumoase coborâri tip vidră (mai exact: pe fund).

După acest început de an făgărășan, ne-am dedicat Pietrei Craiului. Aici am organizat mai multe ture pe Creasta Nordică, dar nu numai, cu turiști români și străini.

Au fost diverse porțiuni din creastă, cu intrări și retrageri, pe cât posibil, variate. Am prins toate condițiile de zăpadă și vreme, de la pulver necălcat, în care am făcut urme până la genunchi, până la crustă înghețată. În majoritatea turelor temperaturile au fost negative, uneori chiar mult sub zero grade Celsius.

Urcare pe traseul Lehmann în Șaua Padinei Închise și coborâre pe Hornul Găinii

Urcare pe traseul Lehmann în Șaua Padinei Închise, continuare peste vârfurile Padinei Popii și Ascuțit, cu coborâre pe Padinile Frumoase

Urcare pe Padinile Frumoase, continuare peste vârfurile Ascuțit, Padinei Popii, Padinei Închise și Turnu, cu coborâre prin Șaua Crăpăturii

Cu Active Travel am început devreme anul acesta. Însoțind un turist nord american am parcurs traseul de drumeție: Fântâna lui Botorog-Prăpăstiile Zărneștiului-Poiana Curmăturii-Poiana Zănoaga-Fântâna lui Botorog. În zonele de pădure gheața ne-a obligat să folosim colțarii intensiv.

Am revenit apoi la alpinism și la creasta principală a Pietrei Craiului.

Urcare pe Padinile Frumoase, continuare peste vârfurile Ascuțit și Padinei Popii, cu coborâre pe Hornul Găinii

Urcare pe traseul Lehmann (direct deasupra Șeii Padinei Închise), continuare pe Creasta Nordică (peste Țimbalul Mare, Vârful dintre Țimbale, Țimbalul Mic, Sbirii, Clăile Căldării Ocolite) până pe Vârful La Om (Piscul Baciului). Coborârea a fost pe Muchia Colții Găinii și apoi pe la refugiul Grind I spre Prăpăstii și Zărnești. Această tură a fost organizată împreună cu Back to nature

Am repetat tura de mai sus identic, copie la indigo de încă două ori.

Prima a fost în condiții de vreme închisă, cu ceață și ninsoare ușoară. Pentru confort am dormit la cabana Curmătura cu o noapte înainte

A doua oară am avut vreme impecabilă și ne-am putut deplasa rapid și voinicește. Terminând în timp record (2 ore pe creastă) am putut să ajungem devreme jos.

Tot cu Active Travel și tot cu un turist din SUA, am parcurs traseul de la poalele masivului: Fântâna lui Botorog-Satul Măgura-Satul Peștera-Prăpăstiile Zărneștiului. O bună ocazie pentru oaspete de a admira peisajele carpatine, laolaltă cu crâmpeie din viața muntenilor zonei.

Intercalat printre atâtea ture în Piatra Craiului am mai găsit timp și pentru alte masive. Astfel am ”aterizat” în Ciucaș, la fosta cabană Muntele Roșu. De aici am urcat în creastă, în punctul La Răscruce. Trecând peste Vârful Gropșoarele am intrat în abruptul cu același nume. Am urmat în sens descendent traseul de alpinism Coama Scurtă sau Cetatea Gropșoarelor, pe care l-am parcurs până în zona de pădure de la poale printr-o suită de rapeluri și coborâri expuse prin zone friabile. Ne-am bucurat de singurătatea locurilor și de prezența caprelor negre. Am profitat pentru un scurt segment de urmele de urs din noaptea precedentă.

Bucegii ne-au oferit o fereastră de vreme bună și am urcat pe Vârful Vânturiș de la cabana Dichiu, pe o zăpadă când adâncă și cu crustă, când moale și apoasă, în funcție de expunerea la soare a pantelor. Din Valea Izvorul Dorului ne-am întors pe versantul nordic al vârfului și am revenit la șoseaua înzăpezită.

Am reușit, printre picături, să ne folosim puțin și abilitățile de monitor de schi alpin. La Sinaia am fost inițiatori pentru o familie cu doi copii extrem de simpatici și receptivi. În cadrul a două escapade pe pârtiile din Valea Soarelui și Valea Dorului, am ”pornit la drum” echipa care la anul va avansa cu siguranță la următorul nivel.

Nu am uitat nici turele cu câinii, iar poalele Pietrei Craiului au fost una dintre zone. Cu plecare din parcarea de la bariera din Prăpăstiile Zărneștiului, am urmat drumul forestier spre cabana Curmătura. În Poiana Curmăturii am decis să coborâm pe traseul care urmează valea omonimă și am reajuns la punctul de pornire.

A doua tură cu cățeii Scott și Enya a fost alături de Back to nature la picioarele Ciucașului. S-a urcat pe Valea și prin Cheile Babarunca, zăpada fiind exact ce am căutat și am găsit aici din belșug.

Pe o vreme mai caldă și însorită am dat o raită în zona satului Șirnea. Aici cățeii s-au jucat câteva ore în Curmătura Groapelor, loc ideal pentru alergat și mișcare.

Puțina zăpadă căzută în această lună ne-a permis doar o singură excursie pe schiuri de tură. Zona superioară a Sinaiei (Vârful Cu dor-Vârful Furnica) ne-a pus la dispoziție pantele sale domoale, dar și intervalele dintre pârtiile amenajate. Ieșirea a fost, din nou, alături de Back to nature.

Am integrat în programul nostru și o tură la Ferma de biodiversitate de la Cobor. Proprietate a Fundației Conservation Carpathia, acest loc unic este o oază de viață domestică, dar și de respect și protecție a animalelor considerate îndeobște utilitare. Aici oaspeții au putut admira și mângâia caii, poneii, vacile din diverse specii (sura de stepa, de exemplu), dar și păsările de curte rare.

Nelipsiții câini și omniprezentele pisici s-au integrat perfect în peisajul colinar al Transilvaniei rurale. Gospodăriile amenajate în stil tradițional s-au adaptat perfect la îmbunătățirile și la dotările moderne neinvazive. Un exemplu de bune practici și cooperare între comunități.

Zăpada a revenit în forță și am putut organiza o ieșire pe rachete de zăpadă alături de Active Travel. Cu plecare de la Predeal (zona Cioplea) am urcat la cabana Susai și am culminat pe Clăbucetul Azugii, după o frumoasă escapadă prin nămeți. Retragerea a fost pe același traseu, după un tur de orizont de pe acest vârf izolat și plasat excentric.

Am revenit în Piatra Craiului unde am urcat pe vârful cel mai înalt. Piscul Baciului, denumit și La Om, a fost atins cu plecare din satul Peștera prin Șaua Joaca, punctul La Table (Șaua Vlădușca) și refugiul Grind I. De la acest adăpost important am urmat Muchia Colții Găinii până în punctul somital. Retragerea a fost pe fix același traseu.

O scurtă plimbare prin poienile Curmăturii, ne-a dat prilejul să ne testăm rezistența la gerul aspru de -15 grade Celsius. Nu degeaba ianuarie este luna supranumită gerar!

Vom încheia cu o tură externă, mai exact în Munții Rila din Bulgaria. Pe o vreme perfectă am urcat cu un mic grup Vârful Musala de 2925m. Nu doar cel mai înalt din țara vecină, dar și punctul culminant al Peninsulei Balcanice, acest pisc este o bună ocazie de a evada din Carpații românești, dar și o oportunitate de a experimenta o altitudine ceva mai mare decât la noi. Vârful a fost urcat la colțari și piolet, dar și pe schiuri de tură. Excursia a fost organizată împreună cu Back to nature

Bilanțul lunii ianuarie 2024

Prima lună a anului a debutat cu o perioadă foarte săracă în zăpadă, drept pentru care ne-am ”luptat” să găsim trasee de alpinism și de drumeție de iarnă în adevăratul sens al cuvântului.

Prima ieșire a fost atipică pentru acest sezon. Ea a constat într-o alergare din Valea Glăjăriei la cabana Mălăiești, apoi către crucea din Padina Crucii și înapoi. O zi frumoasă, dar aproape lipsită de zăpezile caracteristice lunii ianuarie. În final, a fost o zi reușită, deși nu a fost propriu-zis o tură demnă de, teoretic, cea mai geroasă perioadă a anului.

Fiind avantajați de riscul minim de avalanșă am putut parcurge o rută de alpinism mai puțin populară, dar pe care noi o îndrăgim în mod deosebit. Muchia Padinei Crucii, granița dintre văile Mălăiești și Țigănești, se prezintă sub forma unor praguri abrupte, întrerupte de pasaje stâncoase verticale. Cățărarea mixtă se amestecă deseori cu traversările pe fețe de iarbă expuse și pe brâuri aeriene.

Intrarea în traseu am făcut-o din ultima căldare a văii Mălăiești, exact de sub Hornuri, pe un vâlcel înclinat, profitând de siguranța pe care ne-a dat-o puțina zăpadă a acestei ierni. Coborârea a fost una clasică: pe Hornul Mare, apoi la cabană.

Am fost apoi în Piatra Craiului unde am urcat în creasta principală și am parcurs o porțiune în condiții acceptabile de zăpadă. Ruta aleasă a fost: Hornul Găinii-Șaua Padinei Închise-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase. Abrupt și neiertător, Hornul Găinii este considerat una dintre cele mai sigure variante de ieșire sau retragere din Creasta Nordică. Coborârea a fost fix pe mijlocul Padinii, fiind foarte rapidă și în deplină siguranță.

A urmat o tură clasică în colaborare cu Back to nature: urcarea pe Vârful La Om sau Piscul Baciului dinspre satul Peștera. Traseul a fost cel binecunoscut: Satul Peștera-Refugiul Grind-Muchia Colții Găinii-Vârful La Om (Piscul Baciului)-Refugiul Grind-Satul Peștera. O tură lungă, care se termină la apusul soarelui mai mereu, dar care duce amatorii de drumeție de iarnă (cu accente de alpinism de nivel ușor), pe cel mai înalt vârf din Piatra Craiului. Și nu oricum, ci urmând cea mai sigură rută în condiții hivernale.

Deși nu am prins zăpada ideală, fiind puțină și înghețată, am realizat totuși o excursie pe schiuri de tură în Bucegi. Traseul a fost întortocheat, dar a ieșit ceva mulțumitor: Cota 1400-Drumul de vară-fosta cabană Miorița-Valea Soarelui-Variantă-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1400. Pentru că a fost o zi cu vânt foarte puternic pe platou, instalațiile pe cablu nu au funcționat, așa încât ne-am putut bucura de domeniul schiabil de la Sinaia numai noi singuri.

Alături de Back to nature am organizat primul atelier de inițiere în alpinism din acest an. La Centrul Național Salvamont, gestionat de Asociația Montană Carpați, am fost cazați și am ținut partea de teorie (despre avalanșe, echipament, riscuri, noduri și diverse alte subiecte). În Valea Obârșiei (Ialomiței) și pe Piciorul Babelor am învățat urcarea și coborârea cu piolet și colțari, oprirea sau frânarea alunecării cu pioletul. În zona de sub Șaua Strunga am exersat amarajele cu pioletul și ancora de zăpadă și am făcut partea practică legată de avalanșe (profilul zăpezii, căutarea cu DVA-ul, sondarea și dezgroparea ”victimei”).

În zona pereților din Vărăria Mică am făcut rapel și alte manevre specifice de coardă. A fost încă un stagiu reușit, cursanții fiind acum mai în temă și mai autonomi, lucruri pe care ni le și propusesem, de fapt.

Am revenit în forță în Piatra Craiului. Pe o zăpadă ceva mai mare decât data trecută am ajuns din nou în creastă, dar pe Traseul Lehmann, de data aceasta. Din Șaua Padinei Închise am urcat Vârful Padinei Popii, am mers până pe Vârful Ascuțit și am coborât prin Padinile Frumoase la cabana Curmătura.

Am rămas în zonă și pentru tura de Mica Unire de pe 24 ianuarie. Am urcat pe Vârful Turnu și pe Vârful Padinei Popii. Retragerea a fost pe mai sus amintitul Horn al Găinii, mult mai prietenos la coborâre. Tura a fost din nou împreună cu Back to nature.

Pe 27 ale lunii am parcurs pe schiuri de tură un traseu de la poalele Bucegilor. Datorită unei ninsori efectiv ca o perdea deasă, a ieșit un circuit memorabil prin Munții Dihamului Cu plecare de la Unitatea militară de Vânători de munte de la Predeal am urmat Valea Leuca și Valea Iadului până la Cabana Dihamul Militar. De aici am trecut prin Șaua Baiului și am ajuns la Cabana Diham. După o pauză de odihnă am coborât prin poieni și apoi am urcat spre Cabana Steaua. Coborârea care a urmat pe Culmea Forban până în DN ne-a dus cu gândul la Laponia sau, în orice caz, o regiune nordică. Nu s-a terminat excursia până nu am parcurs pe lângă drum restul de 2km către Unitatea militară.

Tot cu Back to nature am traversat practic nordul Pietrei Craiului. Din Prăpăstiile Zărneștilor am urcat în Poiana Zănoaga și apoi pe Vârful Piatra Mică.

Din Șaua Crăpăturii am coborât pe Valea Crăpăturii și ne-am reîntors în oraș după o zi de iarnă promițătoare cu vânt puternic și ger.

Pentru că nu am putut uita tura pe schiuri din zona Diham am repetat-o identic în exact ultima zi a lunii. Diferența a fost doar vremea incomparabil mai bună și mai senină.

Au mai fost două evenimente în această lună, evenimente de iarnă serioasă. Primul, o colaborare cu Active Travel, ne-a oferit privilegiul de a însoți un grup de turiști britanici în zona satului Poarta din comuna Bran. Această așezare, parte pe Valea Poarta, parte pe dealurile și picioarele montane, permite privirii să se desfășoare fără opreliști către Piatra Craiului și Bucegi.

Viscolul de la sfârșitul lunii ne-a ispitit să scoatem rachetele de zăpadă din pod. Cu acestea am înfruntat pădurile și plaiurile Munților Grohotiș. Cu plecare din Pasul Bratocea am urcat și coborât pe aceeași rută Vârful Bobu Mic într-un iureș de ninsoare și pe o zăpadă pulver numai bună de folosit aceste piese de echipament.

Ne punem mari speranțe în luna februarie, dar nu pe toate, doar jumătate din ele.

Bilanțul lunii aprilie 2023

Am scris într-una dintre postările mele: ”să nu uităm că aprilie este o lună de iarnă”. Și așa a fost și anul acesta, un an dificil și atipic, dar care și-a ”revenit” când pierdusem orice speranță.

Au fost multe și diverse ture, ca de obicei.

Începem cu păcăleala de 1 aprilie din Piatra Craiului. Se pare că la munte nu se probează acest mit pentru că a fost o ieșire foarte reușită în Abruptul Vestic. Pe scurt: urcare pe la Refugiul Speranțelor (Cabana Ascunsă), Scara de fier apoi pe Padina lui Călineț. Ținta inițială era Hornul N și Muchia dintre Țimbale, cu continuare spre Vârful dintre Țimbale aflat pe Creasta Nordică. Dar calitatea (proastă) a zăpezii ne-a întors din drum după ce am terminat Hornul N. Retragerea, pe același traseu, a fost mai dificilă decât continuarea, din punct de vedere tehnic, dar mai sigură. Și asta este tot ce contează: siguranța echipei.

A doua zi era programată o tură de ski în Valea Mălăiești. Ski de tură, evident! Dar cum vremea și zăpada au fost împotriva noastră (ninsoare abundentă le temperaturi ridicate, pericol de avalanșă foarte mare etc) am urcat până la baza Hornurilor Mălăiești și ne-am retras în glorie… și ceață!

Din nou aprilie ne-a surprins cu ninsorile sale! Dar am luat-o ca atare și ne-am bucurat de acest dar al naturii. 50-80cm de pulver (depinde de zonă) ne-au permis un traseu minunat: traversarea pe skiuri de tură a Masivului Piatra Mare pe ruta: Dâmbul Morii–Drumul Familial–Cabana Piatra Mare–Șura de piatră–Cascada Tamina–Timișul de sus. Ceața și viscolul de pe platoul somital ne-au făcut să ne învârtim în cerc câteva minute, dar buna cunoaștere a locurilor ne-a adus jos fără probleme.

Și pe pârtiile din Predeal (Clăbucet, Subteleferic, Cocoșul) nu a fost deloc rău a doua zi! Nici pentru urs care ne-a întâmpinat curios la una dintre multele coborâri.

O excursie pe rachete de zăpadă în zona de tranziție dintre Bucegi și Leaota, pe vreme bună și zăpadă suficientă, este mereu o ocazie de a ieși în natură într-un mod inedit.

O tură dus-întors Moeciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa-Șaua Strungulița, încheiată taman la timp înainte de a se strica vremea, este scurtul istoric al zilei de 9 aprilie.

Păi bineînțeles că skiul de tură nu avea cum să nu-și regăsească locul!

În Bucegi a fost itinerariul: Cabana Dichiu–Vârful Vânturiș-Valea Izvorul Dorului–Vârful cu Dor-Coborâre pe versant estic–Pârtia Drumul de vară–Stație superioară gondola–Pârtia Lăptici 2–Valea Soarelui–Valea Izvorul Dorului–Vârful Vânturiș–Canionul Izvorul Dorului–Cabana Dichiu.

Denumim afectuos și colocvial Șaptemiarii Sinaiei această zonă. Sunt vârfuri cu altitudini între 1900 și 2100m, cu pante permisibile pentru ski de tură și off piste, fără risc de avalanșă, dar cu peisaje de vis.

Dar pentru că alpinismul ne voia și el înapoi, am pornit a doua zi în zori spre Piatra Craiului.

Am făcut o treime din creasta principală pe ruta: Cabana Curmătura-Vârful Turnu-Vârful Padinei Popii-Vârful Ascuțit-Padinile Frumoase-Cabana Curmătura.

Cornișe, traversări expuse, tură de anduranță. Cam astea ar fi epitetele turei. Evident că am coborât pe urme de avalanșe recente, având în vedere temperaturile ridicate. Dar să nu uităm că avalanșa este un fenomen natural, deci trebuie să ținem cont de el. Nu este defel un accident sau ceva care să ne surprindă.

Ne-am terminat activitatea de monitor de ski la Sinaia unde am petrecut o zi întreagă coborând toate pârtiile din domeniul schiabil de pe Valea Dorului și Valea Soarelui.

Ne-am aventurat și pe lângă pârtie (variantele de off-piste din zona Lăptici).

Am subestimat un pic iarna în Masivul Postăvaru. Astfel, am făcut o tură de drumeție: Cabana Poiana Secuilor-Spinarea Calului-Vârful Postăvaru-Drumul Șerpilor-Timișul de jos.

Inițial, la pornire, deszăpezit, apoi acoperit de nămeți apoși și foarte nesiguri, traseul s-a dovedit foarte solicitant și dificil. Peste 1000m diferență de nivel prin locuri abrupte și neumblate, această traversare a Postăvarului este o încercare pentru orice pasionat de drumeție.

Nu putea să lipsească din program și o tură de alpinism pe creasta Pietrei Craiului! A fost un clasic traseu: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Creasta Nordică a Pietrei Craiului-Vârful La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind-Zărnești. Sau: 12 ore de spart zăpezi, traversare pe lângă cornișe și parcurgere de pasaje expuse. Dar suntem la-noi-acasă, iar cu respect și atenție se poate face aproape orice.

Am terminat luna în cel de-al doilea masiv muntos al României: Munții Măcinului.

Scopul a fost un atelier de inițiere în cățărarea pe stâncă. Pe parcursul a 4 zile cursanții au deprins tehnici de escaladă-cățărare pe stâncă, rapel, urcare pe coardă, noduri. Locurile de desfășurare au fost cunoscutele cariere de granit Cavalu și 3M din zona Vârfului Țuțuiatu.

Granitul, în România, nu este predominant. Îl găsim în puține locuri: Retezat, Parâng și… Măcin. Parte a unora dintre cei mai vechi munți ai lumii, acest mic masiv naște nostalgiile lui după vremurile cu adevărat apuse.

Bilanțul lunii februarie 2023

Aproape ne temeam că iarna s-a dus și nu am apucat să schiem cumsecade! Dar luna februarie a făcut tot posibilul să ne contrazică, oferindu-ne o cantitate de zăpadă nesperată, cel puțin în prima parte.

Am început cu două ture de ski alpin la Predeal unde pârtiile s-au prezentat în condiții foarte bune, cu zăpadă naturală, dar și cu temperaturi scăzute. Nu este vorba despre un domeniu foarte vast, cel mult trei sau patru pârtii, dar poziționarea avantajează Predealul din punct de vedere al skiului.

Apoi, profitând de pulver-ul căzut din belșug în primele zile ale lunii am organizat două excursii identice de ski de tură.

Ruta a fost de fiecare dată aceeași: Zona Cioplea–Cabana Susai-Clăbucetul Azugii-Valea Limbășelul Mic–Cabana Gârbova-Clăbucetul Taurului (tur-retur)-pârtia Cocoșul-Poiana cu brazi–Cioplea (distanța parcursă: 21 km).

Intercalată a fost și o tură de picior în Ciucaș. Mai exact de la cabană la Vârful Ciucaș și retur. Vremea a fost închisă, aspră, cu ceață și vânt, dar am reușit să o ducem la bun sfârșit.

Oarecum în sincron cu escapadele de ski de tură precedente, am realizat și o ieșire pe rachete de zăpadă. Parcursul a fost: Zona Cioplea–Cabana Susai-Clăbucetul Azugii-Valea Limbășelul Mic–Cabana Gârbova-pârtia Clăbucet-Predeal. S-a putut vedea diferența mare dintre cele două tipuri de activități: mersul pe rachete versus skiul de tură. Mai greoaie la urcare, fără avantajul coborârii rapide, rachetele rămân totuși un excelent mod de deplasare iarna în zone puternic înzăpezite.

După alte câteva zile de ninsoare din belșug am revenit pe rachete de zăpadă. Ne-am propus și am realizat un traseu lung, după cum urmează: Predeal-drum forestier Joița-Valea Leuca-Valea Iadului-Cabana Dihamul Militar-Șaua Baiului-Cabana Steaua-Culmea Forban-Gâlma Mare-Predeal (19km). Incredibila calitate a zăpezii tip zahăr a fost sarea și piperul (sic!) acestei excursii de iarnă veritabilă.

Revenind la skiul de tură am schimbat puțin locul. Ne-am mutat spre est un pic și am ales simpaticul masiv Piatra Mare. Ruta: Timișul de sus-Cascada Tamina-Coada Pietrei Mari-Vârful Piatra Mare și retur. Liniște totală, zăpadă foarte bună și multe urme de urs. Cam așa am putea descrie această ieșire.

Am dat un pic de atenție și zonei noastre traversând într-o zi geroasă și însorită Măgurile Branului. Traseul a fost abordat de la Castelul Bran și, peste Vârful Măgura Mare, am terminat creasta aceasta deosebit de frumoasă la Zărnești. Am putut admira Bucegii și Piatra Craiului, dar și Țara Bârsei și Culoarul Rucăr-Bran.

A urmat ceva de mai mare anvergură: atelier de inițiere în ski de tură în Bucegi cu baza la cabana Dichiu.

Ziua 1: Cota 1200-Drumul de vară-Șaua Dorului-Variantă-Valea Izvorul Dorului-sub Vârful Vânturiș-Cabana Dichiu;

Ziua 2: Cabana Padina-spre Șaua Strungulița-sub Vârful Tătaru și retur; Cabana Dichiu-Vârful Vânturiș și retur;

Ziua 3: Cabana Dichiu-drum Transbucegi-Valea Izvorul Dorului-sub Vârful cu dor-Variantă-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1200.

Participanții au învățat să urce pe skiuri cu piei de focă, să traverseze pante cu diverse înclinații. Au prins tehnica de coborâre prin diverse tipuri de zăpadă, au fost oferite informații despre nivologie și avalanșe. Am prezentat multe piese de echipament esențiale pentru skiul de tură.

Pe un vânt turbat, care a paralizat domeniul schiabil de la Sinaia, ne-am încumetat să parcurgem pe skiuri de tură traseul: Cota 1200-Drumul de vară-Șaua Dorului–Variantă-Valea Izvorul Dorului și retur.

A urmat o ieșire externă, la frații noștri de la sud de Dunăre bulgarii. O clasică tură de alpinism în Munții Rila pe Vârful Musala (2925 m). Sub amenințarea furtunii am pornit la 4 dimineața de la cabana Iastrebets și am atins vârful la prima oră a dimineții. Întoarcerea am făcut-o integral pe jos până la Borovets, pe o diferență de nivel de 1900m.

Am încheiat luna cea mai scurtă a anului printr-o zi combinată ski de tură și ski off-piste.

Skiul de tură din Bucegi a fost: Cabana Padina-Vârful Tătaru și retur.

Skiul off-piste: zona Sinaia prin zonele Lăptici, Valea lui Carp, Papagal și Târle.

Bilanțul lunii martie 2021

Așa cum ne așteptam iarna a reapărut în forță. Zăpadă multă, viscole și temperaturi negative au caracterizat luna martie. Puținele episoade de încălzire nu au făcut decât să ne dorim și mai tare ca iarna să mai stea un pic.

A fost o lună a skiului în cele două forme pe care le practicăm regulat: alpin și de tură.

În primul rând este o mare bucurie să anunțăm că am participat cu succes la un curs de instructor de ski pe care l-am absolvit. Pe parcursul a 10 zile, la Predeal, am prins o zăpadă excelentă și am învățat enorm de multe lucruri legate de meseria de monitor de ski. O scurtă întâlnire cu un urs jucăuș și foarte mediatizat au condimentat aceste zile de vis.

Imediat după acest curs a urmat o tură alături de Picior de plai în Munții Penteleu. A fost urcat vârful principal (altitudine 1722m) plecând din localitatea Varlam și trecând pe la stația meteo. A fost o drumeție lungă de iarnă cu vreme acceptabilă.

Pentru a aprofunda ce tocmai învățasem la cursul de monitor de ski am petrecut două zile la Predeal și Poiana Brașov unde am avut câteva ore de inițiere și altele de perfecționare în cursul cărora am coborât majoritatea pârtiilor deschise la acea dată. Pe toate tipurile de zăpadă, incomodă sau acceptabilă, a fost o punere în practică foarte bună a metodelor de ski. Cu toții, instructor și clienți, am avut de câștigat.

Pentru recuperarea celui mai bun prieten am lăsat un pic deoparte munca de ghid montan. Cățelul nostru border collie, Scott, a suferit 7 luni de pe urma unei operații prost făcute la genunchi. După încă două intervenții grele, cu succes de data aceasta, a reușit să depășească perioada critică. Acum trebuie să redevină ce a fost și pentru asta alergarea prin zăpadă proaspătă este ideală. Am fost cu el două zile consecutive prin Prăpăstiile Zărneștilor pe zăpadă proaspătă. Noi pe skiuri de tură și el pe cele trei picioare și jumătate pe care le are în dotare. Inutil să spun care a parcurs cei mai multi kilometri! Sperăm că își va reveni ca să poată reîncepe antrenamentele pentru găsirea victimelor îngropate în avalanșe, antrenamente pe care le-a întrerupt din cauza accidentului din august 2020.

Au urmat apoi două ture în Piatra Craiului. Una de drumeție (traversarea Pietrei Mici din Șaua Crăpăturii către Poiana Zănoaga) și cealaltă de alpinism (urcarea pe Vârful Ascuțit prin Padinile Frumoase). Dacă prima a fost o tură în care colțarii și pioletul au întâlnit frecvent stânca, a doua a fost exclusiv pe zăpadă și gheață, găsind din belșug ambele.

Pe Vârful Ascuțit am fost însoțiți de trei câini (doi border collie și un ciobănesc cehoslovac) care ne-au arătat cum se merge în forță nu, așa, în dorul lelii!

Nu am putut sta departe de skiul de tură și, în ciuda timpul limitat la o jumătate de zi, am organizat o ieșire rapidă pe ruta Azuga – Piciorul Sorica – Pârtia Sorica – Azuga. Cum se vede și în poze pulverul a fost absolut perfect. Nefiind o tură lungă am parcurs-o rapid și am plecat cu regret de pe munte.

Am revenit apoi pe Piatra Mică, de data aceasta pe viscol și zăpadă imensă, tot rodul ninsorilor de primăvară. Am folosit, pentru platoul somital, rachetele cu ajutorul cărora am putut să ne deplasăm cu mai multă ușurință. A fost o reușită tură de iarnă cu toate ingredientele specifice sezonului.

Am încheiat luna tot la ski de tură și rachete de zăpadă într-o tură combinată. Ruta a fost următoarea: Cabana Dichiu – Vârful Vânturiș – Valea Izvorul Dorului – Vârful Cu Dor –Pârtia variantă – Valea Izvorul Dorului – Drum Transbucegi – Cabana Dichiu. Între două zone intens circulate și foarte aglomerate (domeniul de ski Sinaia și drumul Sinaia – Hotel Peștera) am găsit liniște și solitudine în plin weekend cu vreme și zăpadă excelente.

Se pare că nici luna următoare nu va fi mult diferită, cel puțin în prima parte a ei, așa că ne facem mari speranțe că vă vom povesti la început de mai despre încă multe ture frumoase de iarnă petrecute în luna aprilie.

Ski de tură în Bucegi

Dorul de ski de tură ne-a adus (unde în altă parte!) decât în zona Vârfului cu Dor!

Am parcurs pe skiuri cele trei vârfuri de deasupra Sinaiei: Furnica, Vârful cu Dor și Vânturiș legând șeile și văile dintre ele.

Zăpada perfectă a făcut ca tura să fie foarte agreabilă deși vântul puternic făcea să simțim lipsa unei a treia mâini la pusul și scosul pieilor de focă.

Valea lui Carp pe zăpadă dură, “tablă”, a fost cireașa de pe tort la sfârsitul zilei.