Bilanțul lunii martie 2023

A început primăvara în forță cu zăpadă cum nu a fost toată iarna. Dar nu avem a ne plânge pentru că abia așteptam!

Și așa am deschis balul cu o tură de alpinism în Retezat. Pe durata a trei zile am urcat Vârful Peleaga, Vârful Păpușa, Vârful Bucura I, Vârful Bucura II, Vârful Custura Bucurei și am străbătut Valea Stânișoarei și Valea Pietrele. Condițiile au fost foarte bune, atât din punctul de vedere al vremii cât și al stării zăpezii.

Au urmat alte trei zile reușite, dar cu alt tip de activitate: ski alpin. În fiecare zi alt domeniu schiabil: întâi Șureanu, urmat de Transalpina, apoi Straja. În acest mic ”turneu” am întâlnit oameni care își doreau cu adevărat să schieze, sportivi pasionați, dar și cu respect pentru munte. Am exersat tehnici noi și ne-am ”dat” cu orele. Peisajele inegalabile sau poate doar comparabile cu zona Zărnești-Bran.

Am revenit la drumeție și am refăcut o tură clasică: Moieciu de sus-Valea Bângăleasa-Vârful Bucșa și retur. Fără să fie ceva deosebit, acest mic vârf de la granița dintre Bucegi și Leaota, are marele atu de a-ți oferi priveliști deosebite asupra ambelor masive. Și este și o plăcută plimbare mai ales iarna când totul este maiestuos.

A venit vremea pentru o tură cu adevărat de forță: Vârful Peleaga direct din parcarea de la Cabana Cârnic. O tură de noapte inițial (am pornit la ora 4 dimineața), apoi am prins răsăritul pe vârf și am coborât în plin soare de după amiază.

”Investițiile” în noi înșine sunt extrem de importante și am avut două rude de pregătire succesive. Prima a fost o altă sesiune de training cu cei de la Fundația Conservation Carpathia. Am făcut un ”refresh” al activității de ghid pentru wildlife, dar am învățat și multe lucruri noi.

A doua parte a fost un alt modul de pregătire pentru calificarea de leader montan internațional organizat de SGLM.

Skiul de tură nu a murit în această perioadă, din contră intră într-o nouă dimensiune. Așadar, arena noastră, Bucegii, ne-a primit încă o dată. Urcare pe lunga și abrupta culme a Obârșiei și coborâre pe Valea Obârșiei. Cu pasaje de ski-alpinism, mai ales la trecerea peste cornișele de sub vârful Colții Obârșiei, a fost o tură solicitantă, dar nu multe recompense.

Două zile de alpinism clasic în Bucegi și Piatra Craiului au fost o continuare firească.

Ziua 1: Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit-Vârful Padinei Popii-Traseul Lehmann-Cabana Curmătura.

Ziua 2: Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Vârful Omu și retur.

Zăpadă mare și perfecte condiții de iarnă, dar fără risc de avalanșă.

Iar ski de tură?! Da! Ski de tură în Bucegi. Așa că a fost după cum urmează: Hotel Peștera-Culmea Bătrâna-Vârful Doamnele 2401m-Valea Spinării-Valea Doamnele-Hotel Peștera.

Absolut senzațională zăpada, zona și… totul!

A venit apoi vremea turelor externe. Finally!

Aproape de noi este Bulgaria și munții ei fascinanți.

O tură de alpinism în Munții Rila – circuitul căldării Musala cu vârfurile Aleko (2713m)-Bezimenen-Musala (2925m)-Satan-Malka Musala (2902m)-Ireczek (2852m). Granitul este inegalabil, iar iarna a fost la locul ei. Satan este o stâncă în formă de drac, dar ne-a zâmbit și a fost abordabilă.

Bezimenen înseamnă Vârful-fără-nume. Malka Musala înseamnă Musala mică.

A doua rundă de la departamentul ”externe ”a fost în Polonia, mai exact în Tatra. Parte a lanțului carpatin, dar deosebită din punct de vedere geomorfologic. Câteva trasee complexe, cu rachete de zăpadă, colțari, dar și cu bocancul ”liber”, peisaje aparte și experiențe noi alături de turiști din Liban.

Primăvara continuă, vă așteptăm alături de noi.

Bilanțul lunii ianuarie 2020

Am început noul an cu o drumeție în compania celor de la Picior de plai. A fost ceva ușor, ca de revenire după dificilele sărbători tipic românești. Ne-am bucurat, împreună cu un grup vesel și dornic de dezmorțeală, de o plimbare peste Clăbucetul Taurului. A fost, de fapt, o traversare pe ruta Azuga-Clăbucetul Taurului-Cabana Gârbova-Predeal. Acest mic vârf (1520m altitudine) oferă în zilele senine de iarnă priveliști excepționale asupra Bucegilor și Carpaților de curbură (Ciucaș, Piatra Mare, Postăvaru). Este, totodată, un loc cu încărcătură istorică, el fiind scena unor lupte din primul război mondial. De altfel, zona este presărată cu tranșee și rămășițe de fortificații, iar la poale sunt cimitire ale eroilor militari din acest atât de crud război. Ruta pe care am urcat se cheamă sugestiv ’’Drumul Tunului’’ pentru că pe aici a fost urcată artileria ostașilor români în toamna anului 1916.

Complet diferită și mai apropiată de specificul Alpine Challenge, a fost următoarea tură. Este vorba de creasta nordică a Pietrei Craiului în condiții de iarnă autentică. Putem spune că este o tură de tradiție pentru noi și nu ratăm nicio ocazie să repetăm acest fantastic traseu de alpinism clasic de iarnă. Vremea superbă și plecatul cu noaptea în cap (3 a.m.) de la Zărnești ne-au permis să parcurgem creasta în condiții ideale.

Tot în Piatra Craiului am parcurs și traseele Padina Închisă și Padina Popii. Aceste ’’marcate’’ sunt vara accesibile turiștilor din marea masă, dar devin, în condiții de zăpadă și gheață, rute redutabile. Ambele pot fi parcurse într-un circuit, fie într-un sens fie în celălalt. În perioada marilor zăpezi devin periculoase și trebuie evitate cu respect.

Pentru că gerul și zăpada s-au menținut am dedicat o zi și skiului de tură prin Baiului. Cunoscând bine zona am repetat traseul de la început de an (Azuga-Clăbucetul Taurului-Cabana Gârbova-Predeal), dar am urcat și coborât de mai multe ori diverse pante și culoare din zona, complicând cât mai mult posibil tura cu scopul de a o face și mai interesantă.

Pe zăpadă și ger am mai urcat și pe Măgura Codlei, un obelisc simpatic din Munții Perșani. Este un punct de observație foarte bun pentru Țara Bârsei, iar efortul este răsplătit pe măsură odată ajunși sus.

Am trecut apoi la treburi mai serioase și am pornit spre Făgăraș. Aici au fost urcate vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2507m), Iezerul Caprei (2417m) și Văiuga (2443m).

Nu este nevoie de nicio introducere pentru zona Bâlea, partea central-nordică a Făgărașului. Aici practic poți face de toate: alpinism pe muchii aeriene (Buteanu, Bâlea, Laița etc), vârfuri înalte cu creste ascuțite și cățărare pe cascade de gheață.

În cadrul Asociației Ghizilor Montani din România (AGMR) se fac periodic întâlniri de împrospătare a cunoștințelor și aducere a lor la zi. Un astfel de atelier a avut loc la Sinaia și a fost dedicat skiului de tură și exercițiilor de găsire a victimelor în avalanșă. Am participat și noi și, ca de obicei, a fost un succes.

Și tot la capitolul training / pregătire / cursuri putem trece și weekend-ul la ski de tură alături de echipa Salvamont Argeș unde suntem voluntari aspiranți. Zona sudică a Făgărașului (Capra-Fundul Caprei) a fost scena acestor zile.

A venit rândul și primei ieșiri din țară. Astfel, ne-am orientat spre Munții Rila din Bulgaria. Au fost urcate Vârful Musala (2925 m), Vârful Ireczek (2852m), Vârful Deno (2790m) și Sfinxul (au și ei unul, dar mult mai lăsat în pace, din fericire).

Am avut parte de mult mai multă zăpadă decât la noi și temperaturi foarte scăzute, ceea ce a făcut ca această tură să fie foarte solicitantă, mai ales că nu s-au folosit telegondolele, ci s-a urcat și coborât integral pe picioare.

Am revenit în Carpați și am parcurs două trasee clasice de iarnă în două zile consecutive.
Condițiile au fost ideale: zăpadă tare, risc de avalanșă foarte mic, vreme senină.

– în Piatra Craiului (creasta nordică între Vârful Ascuțit, cu urcare prin Padinile Frumoase, Vârful Padina Popii și Vârful Turnu cu coborâre în Șaua Crăpăturii);

– în Bucegi (Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Vf. Omu 2507 și retur).

Speologia a încheiat luna ianuarie. A fost parcursă peștera Uluce din Munții Leaota. La granița cu Piatra Craiului, zona aceasta este tipic carstică și deci foarte interesantă pentru această minunată activitate. Împreună cu Clubul de Speologie Avenul din Brașov a fost desfundat un sifon în cadrul unei ture de explorare.