Tag Archives: alpinism de iarnă

Bilanțul lunii ianuarie 2019

Posted on by

S-a sfârșit luna ianuarie, o lună de iarnă veritabilă, cu zăpadă mare, viscole și temperaturi scăzute. Așa cum este firesc să fie în această perioada a anului. Simțindu-ne ca peștele în apă am organizat mai multe ture și ateliere în diverse zone, dedicate activităților de sezon, cum ar fi skiul de tură, drumeția pe rachete și alpinismul hivernal.

În Piatra Craiului am urcat de câteva ori în creasta principală, am traversat Piatra Mică și am atins vârfurile în măsura în care starea zăpezii ne-a permis. Fiind prima, dar nu singura noastră grijă, evitarea expunerii clienților noștri la riscul de avalanșă (oricât de redus ar fi el) ne-a purtat către zonele sigure, dar interesante, cu toate acestea, din zona crestei.

  • Coborârea de pe Turnu
  • Rapel scurt
  • Pe Vf. Turnu 1911m
  • Spre Vf. Turnu

Skiul de tură l-am făcut în Piatra Mare (traversarea de la Dâmbul Morii la Tamina și urcarea dinspre Cioplea spre vârful principal) și Bucegi (diverse rute în zona Sinaia-Furnica-Piatra Arsă).

  • Spre Vf. Piatra Mare
  • Spre Vf. Piatra Mare
  • Spre Vf. Piatra Mare
  • Spre Vf. Piatra Mare
  • Vf. Piatra Mare

Am parcurs pe rachete de zăpadă traseul Dâmbul Morii-Prăpastia Ursului-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare într-un sfârșit de săptămână fabulos.

  • Lângă Canionul ”Șapte Scări”
  • La Prăpastia Ursului
  • La Șirul Stâncilor
  • La Șirul Stâncilor
  • Spre cabana Piatra Mare
  • Răsărit la cabana Piatra Mare
  • Răsărit la cabana Piatra Mare
  • Plecarea de la cabană spre vârf
  • Șura de piatră
  • Vf. Piatra Mare
  • Pe Vf. Piatra Mare

În Bucegi și Postăvaru am organizat un atelier de inițiere în alpinism de iarnă. Cu baza la cabana Poiana Izvoarelor (redeschisă și foarte primitoare în noua administrare) cursanții au învățat și aplicat cățărarea mixtă pe stâncă și zăpadă la baza Văii Bucșoiului, nodurile specifice în alpinism, asigurarea partenerului și autoasigurarea la piolet, ancoră și ciupercă de zăpadă. O zi a fost dedicată noțiunilor despre avalanșe. Astfel, participanții au realizat profilul zăpezii, localizarea cu DVA-ul, sondarea și găsirea ’’victimei’’ îngropate. Au fost făcute și teste cu rucsacul ABS pentru a vedea cum funcționează în situații reale. Urcarea și coborârea, traversarea pantelor cu colțarii și pioletul, frânarea cu ajutorul pioletului au completat această zi. S-a exersat și mersul pe rachete de zăpadă cu bețele de tură în cadrul unui traseu de noapte prin viscol și ceață, în care orientarea a fost un pic pusă la încercare.

  • La cățărare mixtă în Valea Bucșoiului
  • La cățărare mixtă în Valea Bucșoiului
  • La cățărare mixtă în Valea Bucșoiului
  • La cățărare mixtă în Valea Bucșoiului
  • Testul cu rucsacul ABS
  • Profilul zăpezii
  • Profilul zăpezii
  • Sondarea ”victimei”
  • Localizarea ”victimei” cu DVA-ul
  • Amarajele în zăpadă
  • Pe rachete prin nămeți

În ultima zi ne-am mutat în Cheile Râșnoavei unde tema a fost rapelul. Fiecare membru al echipei a coborât cu toate dispozitivele puse la dispoziție de noi, exersând această tehnică esențială în alpinism.

  • Rapel în Cheile Râșnoavei
  • Rapel în Cheile Râșnoavei
  • Rapel în Cheile Râșnoavei

Sfârșit de 2018

Posted on by

2018, epuizat, s-a retras…

Sfârșitul anului a fost generos în ceea ce privește zăpada de pe munte. Așa încât nu am stat mult pe gânduri și ne-am năpustit către înălțimi cu tot ce am avut pe acasă. ’’Care are arme – cu arme, care nu – cu furci și topoare’’, nu? Nici chiar așa, sau măcar am schimbat ’’armele ’’ ca să nu fim chiar ca în celebrul film românesc. Rachete (de zăpadă, desigur), skiuri de tură, colțari și pioleți am folosit pentru a ne bucura de o iarnă veritabilă (cel puțin în acest decembrie). Riscul producerii de avalanșe a fost și încă este ridicat așa că nu am intrat în raza lor sub nicio formă.

Pe scurt am făcut drumeții pe rachete în zonele sigure din Făgăraș și Piatra Craiului. Ne-am plimbat prin Poienile Paltinului din zona forestieră a Văii Călțunului, pe muchia Lespezi, în zona de deasupra stânei din Piscul Negru (rar străbătută iarna, dar cu minunate perspective asupra vârfurilor din creasta principală a Făgărașului). Ca să pigmentăm puțin aceste trasee ușoare, o parte din ele le-am parcurs noaptea (mai exact după ora 5 p.m.) punându-ne la lucru și cunoștințele de orientare în teren la lumina frontalelor.

O școală bine apreciată de clienții noștri, noi încercând să ridicăm nivelul de pregătire al tuturor celor care ne însoțesc prin diverse experiențe practice. Un traseu de noapte pune la încercare mai multe abilități, atât fizice cît și mentale, perspectiva schimbându-se complet la căderea întunericului. În condiții sigure este bine să ieși din zona de rutină pentru a fi pregătit în situații ulterioare (cu adevărat la limită).

În Piatra Craiului am combinat mersul pe rachete (până la refugiul Grind – 1620m) cu ascensiunea cu colțari și piolet (refugiu – Colții Găinii – Vârful La Om 2233m). O creastă abruptă, solicitantă, dar fără risc de avalanșă, dacă respecți regulile și nu faci pe grozavul.

Cea mai sigură cale de a ieși iarna în Creasta Pietrei Craiului, acest traseu nemarcat parțial, a fost o plăcere stropită cu sudoare având în vedere că întregul traseu de la capătul drumului forestier până sus a fost ’’spart ’’ de noi prin nămeți.

Ski de tură am făcut în Bucegi, unde am urcat vârfurile domoale, dar solicitante, de deasupra Sinaiei (Furnica, Vârful cu dor, Vânturiș), apoi am coborât plaiuri largi pe o zăpadă pulver de vis.

În Făgăraș am privit de la distanță coloșii Lăițel și Lespezi, ștergându-i pe la poale cu skiurile, prin poieni și păduri înecate în zăpadă.

Cea mai interesantă tură de ski a fost în Iezer-Păpușa unde am parcurs în două zile ruta: Voina-Văcarea-Cățunu-Refugiul Iezer și Refugiul Iezer-Turnul Lacului-Crucea Ateneului-Vf. Iezerul Mic-Vf. Iezerul Mare-Piciorul Iezerului Mare-Voina.

Vântul turbat și vremea potrivnică (ceață și ninsoare) ne-au împiedicat să mai continuăm. Noaptea la refugiul Iezer (2135m) a fost foarte confortabilă, grație amenajării recente a refugiului de către Salvamont Argeș și alți iubitori ai muntelui. O avalanșă tip placă, de dimensiuni medii, exact de sub Vârful Iezerul Mare (2462m) a fost extrem de fotogenică.

Ne bucurăm că am încheiat anul pe zăpadă serioasă și sperăm să țină cât trebuie această iarnă și să nu ne trezim cu ploi în februarie pe creste. Nimic nu este mai neplăcut decât o zăpadă umedă și grea sau decât o ploaie când ai echipamentul de iarnă pe tine.

Vor urma alte ture de ski, de alpinism sau drumeții pe rachete și cursuri despre avalanșe pe care le pregătim și le așteptăm cu nerăbdare de multă vreme.

Trei ture, doi munți

Posted on by

Pe măsură ce avansează iarna, ne mișcăm și noi în decorul specific anotimpului. Cu atenție la riscul de avalanșă prezent, ca o amenițare mută, dar firească, am făcut câteva trasee de alpinism devenite clasice și ’’tradiționale’’ pentru noi.

Nordul Bucegilor, zona Branului, a fost aria de acțiune a primei ieșiri. Am urcat pe Valea Ciubotea, ieșind în muchie pe un culoar abrupt, dar sigur, cu zăpadă consolidată și perfectă pentru mersul cu colțari și piolet. Am coborât pe Valea Gaura tot pe un vâlcel afluent al firului principal. Cu gândul la viitoarele ture de ski off-piste prin zonă, am profitat de condițiile perfecte de zăpadă și de vremea bună (cer senin și ger de -14 grade Celsius). Am simțit că zăpada nu este stabilă pe Valea Gaura, la pragul glaciar de sub căldarea de sus, dar fiind în cantitate mică și traversându-o cu atenție, pe rând și asigurați, am minimizat riscul de desprindere.

După câteva zile de ninsoare relativ abundentă ne-am orientat către ceva mai sigur din punct de vedere al avalanșelor. În ciuda buletinului nivometeorologic care anunța risc 2 de avalanșă, adică redus, noi am apreciat pe unele porțiuni un risc mult mai mare (spre 4). În ideea aceasta am optat pentru o creastă în locul unei văi. Ținând creasta matematică se evită în mare măsură riscul de ’’plecare’’ a zăpezii, rămânând totuși prezent pericolul în zone cu cornișe și depozite greu de evitat.

Am refăcut cu ocazia aceasta interesanta muchie a Padinei Crucii, un traseu de anduranță, tehnic și cu puține puncte în care îți poți permite să lași garda jos. Deși iarna este abia la început, condițiile au fost grele și s-a mers cu mare grijă în porțiunile tehnice. Cornișele, gheața, iar uneori zăpada afânată și adâncă au complicat lucrurile, dar au făcut traseul mai interesant. Cu un piton și câteve friend-uri am depășit zonele delicate, dar abia sus am putut respira ușurați.

Ultima tură am dedicat-o Pietrei Craiului unde, riscul fiind mai mic, ne-am putut mișca mai în voie. Am ales Padina Închisă pe partea nemarcată, traseu care, pornind din poteca marcată care duce la refugiul Diana, prezintă o săritoare mare și dificilă iarna și mai multe trepte mici, dar susținute. A fost o cățărare mixtă (zăpadă și stâncă), un bun antrenament pentru turele tehnice din Alpii de la vară. Brâna Caprelor, alteori cu risc de avalanșă crescut, am parcurs-o fără probleme atât noi cât și ursul care ne-a precedat nu cu mult timp înainte (socotind după urmele proaspete). Deși termenul de ’’padină’’ înseamnă ’’teren acoperit cu mușchi’’ valea pe care am parcurs-o noi nu se regăsește în această definiție proprie, de altfel, altor munți decât Piatra Craiului. Sunt multe astfel de padini în Crai care, împreună cu văile de abrupt din Bucegi, reprezintă terenul ideal pentru practicarea alpinismului în sezonul de iarnă luând în considerare omiprezentul pericol de avalanșă.

Nu știm exact dacă iubim iarna pentru că ne impune respect sau o respectăm pentru că o iubim. Cert este că siguranța clienților noștri este mai presus de ambițiile și teribilismele cărora le putem cădea în capcană.

Început de iarnă

Posted on by

A venit, cu pași timizi, dar incontestabili, iarna. Cel puțin la peste 2000m altitudine unde avem noi de lucru cu predilecție. Acolo avem noi biroul…

Primele ninsori, temperaturile modeste, dar și lipsa riscului de avalanșă și vremea senină ne-au permis să începem sezonul de iarnă cu câteva trasee estetice.

După o drumeție în Ciucaș pe Culmea Bratocea și vârful principal (1954m), unde am găsit gheață și zăpadă cu crustă numai bune pentru mersul cu colțari, ne-am orientat către altitudini mai mari (Bucegi și Retezat). Nu pentru că am disprețui munții mai scunzi ci din simplul motiv că zăpada se gășeste mai lesne acum acolo sus.

Bucegi: Hornul mare Mălăiești – Culmea Țigănești – Lacul Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. S-a putut merge fără probleme cu colțarii și pioletul pe zăpada înghețată și sigură din punct de vedere al avalanșelor. Un traseu frumos și destul de greu practicabil în sezonul cu zăpadă mare, acum a fost o plăcere să-l parcurgem în siguranță. Am ’’prins’’ un culoar abrupt pe care am coborât din creastă către lac, o frumusețe de rută pe care mai încolo (după ninsorile ce vor veni ) am fi visat-o doar.

Retezat: Vârful Retezat prin Valea Ștevia și Șaua Lolaia au ’’picat’’ exact de 1 decembrie, ziua națională. O fi fost zi națională, dar Uriașul-cu-ochi-albaștri nu s-a sinchisit de asta și ne-a întâmpinat cu ceață deasă și vânt puternic. A vrut să ne arate că el este aici dinaintea noastră, probabil. Fără să fie zăpadă mare, dar cu gheață și viscol, a fost o tură lungă și solicitantă. Așa cum îi stă bine unei ture de iarnă.

Am completat ieșirea în Retezat cu traversarea de la Complexul Râușor la fosta cabană Pietrele (peste Șaua Ciurila) și cu vizite la Cetatea Colț (care l-a inspirat pe Jules Verne pentru romanul Castelul din Carpați) și Cascada Lolaia.

N-o să închei înainte de a spune două vorbe despre ultima tură de cățărare pe stâncă din 2018, probabil. În marile masive din zona noastră (a Branului) ninsese deja și nu mai era deloc plăcut să te cocoți pe piatra udă și cu pojghiță de gheață. Piatra Craiului, Bucegii, Postăvaru au închis porțile pentru această activitate.

Dar ne-au rămas munții-din spatele-casei și anume Măgurile Branului. Pitonați parțial și amenajați în zona satului Măgura (Faleza mare și cea mică) mai au încă zone de care nu se interesează multă lume. Partea dinspre Tohănița nu a fost amenajată deși are pereți înalți și este foarte interesantă.

Am petrecut o zi de toamnă târzie cățărându-ne și rapelând pe un calcar uscat și solid. Se pot improviza diverse rute, ceea ce pune și imaginația la încercare oferind experiențe agreabile la altitudinea de 1300m. Nu este nevoie de ghețari și vârfuri faimoase pentru a te simți bine. Natura în diversitatea ei, inclusiv în Carpați, este un motiv suficient.

File de final de toamnă

Posted on by

Pentru că, după 2-3 zile de iarnă, toamna a revenit în toată splendoarea ei am profitat de ocazie și ne-am întors la turele de alpinism și traseele nemarcate din Bucegi și Piatra Craiului.

Pe stâncă uscată și temperatură numai bună de cățărat am parcurs pe firele principale Valea Coștilei, Valea Colților, Valea Gălbenele (și Colțul Gălbenele) la urcare.

Coborârile au fost făcute pe Valea Scorușilor-Valea Mălinului, Valea Albă și Creasta Văii Albe-Brâna aeriană. Acestea din urmă sunt mai accesibile și pretabile la coborâre dacă echipa știe să facă rapel și este bine antrenată.

În Piatra Craiului am traversat pe Brâul de sus Hornul Închis după ce am urcat mai întâi pe Vâlcelul cu fereastră. Retragerea a fost pe Brâul Ciorânga Mare, traseu marcat acum, dar transformat dintr-unul dintre cele mai interesante brâuri din abruptul vestic al masivului. Inițial, acum câțiva ani când a fost marcat, ne-am scandalizat puțin, dar am realizat că inițiativa Parcului Național și a Salvamontului au fost inspirate pentru că oricum traseul era cvasi-frecventat și nu doar de oameni echipați și în cunoștință de cauză. Așa încât, marcajul conduce bine și te poate scuti de surprizele neplăcute pe care simpla potecă nemarcată nu și le impută.

Am avut timp și de un scurt atelier de inițiere în cățărare, ținut în Cheile Râșnoavei. Acolo au fost învățate rapelul, urcarea pe coardă și tehnici de escaladă/cățărare pe stâncă, nodurile principale din alpinism și altele.

Am incheiat sezonul de toamnă, unul dintre cele mai lungi și mai prolifice din ultimii ani, cu o parcurgere a Văii Mălinului, zona inferioară, cuprinsă între Hornul Mare de la scară (Hornul Mare Pământos) și Valea Cerbului (poteca turistică marcată). Rar străbătut, cu săritori enorme (35-40m) și verticale, slab echipat (pitoane vechi) și destul de lungi (7-8 săritori mari), traseul străbătut pe fir, fără a ocoli prin ’’zarzavatul’’ de pe coaste, depășește gradul pe care Valea Mălinului îl are oficial (Emilian Cristea etc – Bucegii. Turism-Alpinism grad 1B). Aici discutăm despre 4B cel puțin și A1 pe alocuri. Cu o coardă de 70m și una de 30m am urcat și coborât săritorile cu amenințarea ninsorii în ceafă. Care a venit exact la timp, când ajunseserăm deja jos.

De acum înainte schimbăm registrul, dar și echipamentul. Trecem la cel de iarnă și la abordarea altor trasee în care riscul de avalanșă devine o prezență continuă.

Avem în plan creste și muchii (alpinism), dar și ski de tură, ski alpin și drumeții pe rachete de zăpadă. De asemenea, vom aloca câteva zile pentru cursuri de inițiere în drumețiile și alpinismul de iarnă, dar și cunoașterii și prevenirii avalanșelor.

Musala – Acoperișul Bulgariei

Posted on by

28 noiembrie-1 decembrie 2015

De ziua României am fost în Bulgaria unde am găsit zăpadă multă pentru că ninsese câteva zile la rând.

Am stat 3 nopți la cabana Musala (cca. 2400m altitudine), în căldarea de sub cele mai înalte vârfuri din Munții Rila.

S-a urcat pe Vârful Musala (2925 m – cel mai înalt din Peninsula Balcanică) în condiții de zăpadă bună și fără risc major de avalanșă. Vremea însă nu a fost grozavă, viscolul și ceața stricând planurile inițiale de a parcurge creasta dintre Musala și Deno.

Ca o compensare am urcat pe vârful Ireczek pe muchia ce pleacă de la Ledenoto Ezero în condiții de mixt (gheață, stâncă, zăpadă). Viscolul ne-a luat în plin sus pe creastă, dar tot am insistat să atingem câteva puncte din faimoasa traversare.

Remarcăm din nou condițiile bune de cazare de la Musala, ospitalitatea celor de aici și de la stația meteo de pe vârf.

O senzație că suntem „acasă” ne-a însoțit permanent.