File de final de toamnă

Pentru că, după 2-3 zile de iarnă, toamna a revenit în toată splendoarea ei am profitat de ocazie și ne-am întors la turele de alpinism și traseele nemarcate din Bucegi și Piatra Craiului.

Pe stâncă uscată și temperatură numai bună de cățărat am parcurs pe firele principale Valea Coștilei, Valea Colților, Valea Gălbenele (și Colțul Gălbenele) la urcare.

Coborârile au fost făcute pe Valea Scorușilor-Valea Mălinului, Valea Albă și Creasta Văii Albe-Brâna aeriană. Acestea din urmă sunt mai accesibile și pretabile la coborâre dacă echipa știe să facă rapel și este bine antrenată.

În Piatra Craiului am traversat pe Brâul de sus Hornul Închis după ce am urcat mai întâi pe Vâlcelul cu fereastră. Retragerea a fost pe Brâul Ciorânga Mare, traseu marcat acum, dar transformat dintr-unul dintre cele mai interesante brâuri din abruptul vestic al masivului. Inițial, acum câțiva ani când a fost marcat, ne-am scandalizat puțin, dar am realizat că inițiativa Parcului Național și a Salvamontului au fost inspirate pentru că oricum traseul era cvasi-frecventat și nu doar de oameni echipați și în cunoștință de cauză. Așa încât, marcajul conduce bine și te poate scuti de surprizele neplăcute pe care simpla potecă nemarcată nu și le impută.

Am avut timp și de un scurt atelier de inițiere în cățărare, ținut în Cheile Râșnoavei. Acolo au fost învățate rapelul, urcarea pe coardă și tehnici de escaladă/cățărare pe stâncă, nodurile principale din alpinism și altele.

Am incheiat sezonul de toamnă, unul dintre cele mai lungi și mai prolifice din ultimii ani, cu o parcurgere a Văii Mălinului, zona inferioară, cuprinsă între Hornul Mare de la scară (Hornul Mare Pământos) și Valea Cerbului (poteca turistică marcată). Rar străbătut, cu săritori enorme (35-40m) și verticale, slab echipat (pitoane vechi) și destul de lungi (7-8 săritori mari), traseul străbătut pe fir, fără a ocoli prin ’’zarzavatul’’ de pe coaste, depășește gradul pe care Valea Mălinului îl are oficial (Emilian Cristea etc – Bucegii. Turism-Alpinism grad 1B). Aici discutăm despre 4B cel puțin și A1 pe alocuri. Cu o coardă de 70m și una de 30m am urcat și coborât săritorile cu amenințarea ninsorii în ceafă. Care a venit exact la timp, când ajunseserăm deja jos.

De acum înainte schimbăm registrul, dar și echipamentul. Trecem la cel de iarnă și la abordarea altor trasee în care riscul de avalanșă devine o prezență continuă.

Avem în plan creste și muchii (alpinism), dar și ski de tură, ski alpin și drumeții pe rachete de zăpadă. De asemenea, vom aloca câteva zile pentru cursuri de inițiere în drumețiile și alpinismul de iarnă, dar și cunoașterii și prevenirii avalanșelor.

Posted in Noutăți, recomandate and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .