Bilanțul lunii august 2020

Putem spune despre luna august, teoretic ultima lună de vară calendaristică, că a fost una cu activitate intensă. Alpinism / carpatism, trasee nemarcate, drumeție și colaborări diverse.

Să începem cu începutul: carpatism sau alpinism de vară în Carpații noștri. Preferăm denumirea aceasta pentru a ordona în mintea celor interesați aceste noțiuni aparent diferite. În absența, vara, a zăpezii și gheții nu putem vorbi de alpinism în țara noastră. Dar avem, totuși, un fel de activitate caracteristică României, mersul pe văi de abrupt, brâne mai mult sau mai puțin aeriene, creste parțial acoperite de vegetație, pe care o putem denumi carpatism.

Revenind, carpatismul a fost a avut ca scenă Bucegii, în mare măsură. Astfel, am parcurs următoarele trasee:

– urcare pe Valea Colților, coborâre pe Valea Gălbenele și Hornul dintre fire

– urcare pe Valea Coștilei, coborâre pe Brâna mare a Coștilei și Valea Priponului

– urcare pe Valea Colților, coborâre pe Valea Gălbenele, firul secundar

– urcare pe Brâna Aeriană, coborâre pe Brâna mare a Coștilei și Valea Albă

-urcare pe Valea Albă, coborâre pe Brâna mare a Coștilei și Valea Priponului de două ori consecutiv, în două zile diferite

– urcare pe Valea Coștilei, coborâre pe Creasta Văii Albe și Brâna Aeriană

– urcare pe Brâna Aeriană, coborâre pe Brâna mare a Coștilei și Valea Priponului

– urcare pe Hornul Coamei, coborâre pe Brâna mare a Coștilei și Valea Gâlbenele, firul principal

Piatra Craiului, mai slab reprezentată la capitolul carpatism / alpinism în luna august, a fost totuși băgată în seamă cu traseul: Padina lui Călineț (urcare) – Valea Podurilor (coborâre)

Trasee nemarcate, la limita dintre drumeție și carpatism, am parcurs tot în Bucegi preponderent:

– urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului

– traseul Piatra Arsă – poteca Schiel – Brâul lui Răducu – Hornul cu Florile – Vârful Jepii Mici – Piatra Arsă (am trecut această rută la capitolul drumeție pe trasee nemarcate pentru că vara Hornul cu florile nu reprezintă niciun risc, iarna, însă, devine redutabil).

O drumeție foarte interesantă am făcut tot în Bucegi, în abruptul brănean. Am urcat pe Valea Gaura, vizitând și Cascada Moara Dracilor, Cheile Gaurei și Vârful Lancia (2288m). Bivuacul a fost la cort în Valea Obârșiei (Ialomiței), sub Mecet. A doua zi am urcat Vârful Bucura Dumbravă sau Vârful Ocolit (2500m) și am coborât pe Valea Ciubotea înapoi în Bran.

Colaborarea principală a fost cu Himalaya Travel. Cu această ocazie am pracurs Creasta Nordică a Pietrei Craiului cu pornire de la cabana Curmătura prin Padinile Frumoase și întoarcere prin poienile de sub munte înapoi la cabană.

A doua zi a fost o tură de relaxare pe Valea Curmăturii și Prăpăstiile Zărneștilor.

Tot la capitolul drumeție de anduranță a fost realizată parcurgerea integrală a crestei principale a Munților Făgăraș de la cantonul Rudărița până în Valea Oltului. Bivuac la cort, cărat de rucsaci mari, vreme amestecată și multă aventură.

În Făgăraș am atins, împreună cu cățelul nostru Scott, un border collie, vârfurile Dara (2500m) și Hârtopul Darei (2501m) prin zona Urlea, urcând cu această ocazie și vârfurile Urlea, Iezer și Fundul Bândei, precum și o bucată din creasta principală a Făgărașului.

Au urmat ale trasee în Făgăraș:

– Stâna lui Burnei-Lacurile Galbena-Vârful Moldoveanu-Vârful Viștea Mare-Valea Rea-Stâna lui Burnei.

– Cabana Valea Sâmbetei-Fereastra Mare-Portița Viștei-Vârful Viștea Mare-Vârful Moldoveanu-Valea Viștei. Scopul acestei din urmă ieșiri a fost ”prinderea” răsăritului pe cel mai înalt vârf din Carpații românești. Misiunea a fost îndeplinită cu succes.

Bilanțul lunii mai 2020

Sfârșitul stării de urgență a coincis cu sfârșitul iernii. Luna aprilie am petrecut-o, ca majoritatea iubitorilor de munte, departe de locurile noastre preferate. E lesne de dedus nerăbdarea cu care am început luna mai, luna renașterii activității noastre.

Nu a fost nici pe departe ritmul susținut din celelalte epoci ante-pantemie, dar o să povestim cu plăcere despre ce am realizat, mai ales că perioada de izolare a sporit convingerea că trebuie să ne bucurăm de ocaziile care ni se oferă și ar fi înțelept să fim mai puțin răsfățați și pretențioși.

După câteva zile de ninsoare Ciucașul nu avea risc de avalanșă precum masivele mai mari (Bucegi, Făgăraș etc). Așa că ne-am orientat către o zonă pe care nu o explorasem până atunci: Muntele Tesla. Ne făcea cu ochiul de mai multă vreme, dar acum i-a venit rândul. Fiind plasată relativ aproape de drumul național și de cabana Babarunca, Tesla este un apendice al Ciucașului. Deși așa stau lucrurile din punct de vedere geografic, geologic este diferit ca rocă și compoziție. Astfel, aici avem calcar, spre deosebire de restul masivului care este alcătuit din conglomerat.

Am petrecut o zi lungă de mai în pustietate absolută, cățărându-ne pe pereții mai mari sau mai mici din zonă. Nu am avut altă companie decât un urs și câteva capre negre.

Părosu’ la el acasă

Vârful Tesla se înalță abia un pic peste 1600m altitudine, dar are multe posibilități de cățărare mai lungă sau mai scurtă. Profitând de vremea excelentă de primăvară am improvizat cîteva trasee de grad 5-6 în manșă.

Am făcut și câteva rapeluri, am urcat și în punctul cel mai înalt, dar mai ales am hotărât să revenim pentru celelalte zone neatinse acum. Am părăsit ca vrăjiți zona, dar ne-am trezit rapid în pădure când ne-a izbit barbaria defrișărilor.

Au urmat câteva zile de pauză apoi am organizat trei ture pe văile din Bucegi la colțari și piolet. Este activitatea tradițională de primăvară pentru noi. Lucurile s-au desfășurat după cum urmează:

1. Urcare pe Valea Bucșoiului, coborâre pe Valea Morarului (vreme închisă, valea Bucșoiului în proporție de 90% acoperită de zăpadă înghețată, vânt și viscol pe creastă).

2. Urcare pe Valea Mălinului, coborâre pe Valea Priponului (vreme perfectă, soare și senin, valea Mălinului acoperită în proporție de 70% de zăpadă, săritorile descoperite în partea de jos).

3. Urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului (vreme închisă, ploaie și ninsoare pe etaje de altitudine, valea Morarului în proporție de 60% acoperită de zăpadă). A fost atins și Vârful Omu (2507m).

Coborârile pe Valea Cerbului și pe Valea Priponului au fost parțial pe iarbă, fără zăpadă și fără probleme tehnice deosebite. Un amănunt interesant a fost prezența unei ursoaice cu trei pui pe Brâul de mijloc al Morarului. De fapt, a fost așa: capre negre pe Brâul de sus și urși pe Brîul de mijloc. Noi, oamenii, pe firul văii. Cam asta este ierarhia…

La capitolul drumeție am ales un alt loc în care nu mergem prea des: Munții Măcinului. Pe durata a trei zile pline am parcurs traseele de pe Culmea Pricopanului și am atins Vârful Țuțuiatu (cel mai înalt cu 467m altitudine), Vârful Cheia (260m), Vârful Vraju (337m) și am ”cercetat” traseele tematice. Profitând de temperaturile suportabile (vara nefiind încă instalată) am petrecut momente foarte plăcute în cei mai vechi munți din țară. O zonă particulară, cu mult granit, cu faună și floră specifice, un parc național foarte bine îngrijit și iubit, Măcinul este surprinzător și se plasează foarte bine în categoria: mari munți mici.

Am încheiat luna în cea mai iubită zonă a noastră: Bucegi-Piatra Craiului.

Pe un mixt perfect (stâncă-zăpadă) specific acestei perioade a anului (mai ales în ultima vreme) am urcat Valea Gălbenele firul principal și am coborât pe firul secundar. Ploaia ne-a ocolit, ea fiind prezentă doar la TV, din fericire. Stânca udă și bucățile mari de zăpadă dintre săritori au adus ascensiunii un plus de spectaculozitate binevenit.

Chiar pe 31 mai am reluat colaborarea cu Picior de plai, întreruptă de starea de urgență. Cu doi clienți la un ghid, respectând legea, am urmat traseul: Valea Crăpăturii-Vârful Turnu-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.

Bilanțul lunii ianuarie 2019

S-a sfârșit luna ianuarie, o lună de iarnă veritabilă, cu zăpadă mare, viscole și temperaturi scăzute. Așa cum este firesc să fie în această perioada a anului. Simțindu-ne ca peștele în apă am organizat mai multe ture și ateliere în diverse zone, dedicate activităților de sezon, cum ar fi skiul de tură, drumeția pe rachete și alpinismul hivernal.

În Piatra Craiului am urcat de câteva ori în creasta principală, am traversat Piatra Mică și am atins vârfurile în măsura în care starea zăpezii ne-a permis. Fiind prima, dar nu singura noastră grijă, evitarea expunerii clienților noștri la riscul de avalanșă (oricât de redus ar fi el) ne-a purtat către zonele sigure, dar interesante, cu toate acestea, din zona crestei.

Skiul de tură l-am făcut în Piatra Mare (traversarea de la Dâmbul Morii la Tamina și urcarea dinspre Cioplea spre vârful principal) și Bucegi (diverse rute în zona Sinaia-Furnica-Piatra Arsă).

Am parcurs pe rachete de zăpadă traseul Dâmbul Morii-Prăpastia Ursului-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare într-un sfârșit de săptămână fabulos.

În Bucegi și Postăvaru am organizat un atelier de inițiere în alpinism de iarnă. Cu baza la cabana Poiana Izvoarelor (redeschisă și foarte primitoare în noua administrare) cursanții au învățat și aplicat cățărarea mixtă pe stâncă și zăpadă la baza Văii Bucșoiului, nodurile specifice în alpinism, asigurarea partenerului și autoasigurarea la piolet, ancoră și ciupercă de zăpadă. O zi a fost dedicată noțiunilor despre avalanșe. Astfel, participanții au realizat profilul zăpezii, localizarea cu DVA-ul, sondarea și găsirea ’’victimei’’ îngropate. Au fost făcute și teste cu rucsacul ABS pentru a vedea cum funcționează în situații reale. Urcarea și coborârea, traversarea pantelor cu colțarii și pioletul, frânarea cu ajutorul pioletului au completat această zi. S-a exersat și mersul pe rachete de zăpadă cu bețele de tură în cadrul unui traseu de noapte prin viscol și ceață, în care orientarea a fost un pic pusă la încercare.

În ultima zi ne-am mutat în Cheile Râșnoavei unde tema a fost rapelul. Fiecare membru al echipei a coborât cu toate dispozitivele puse la dispoziție de noi, exersând această tehnică esențială în alpinism.

Sfârșit de 2018

2018, epuizat, s-a retras…

Sfârșitul anului a fost generos în ceea ce privește zăpada de pe munte. Așa încât nu am stat mult pe gânduri și ne-am năpustit către înălțimi cu tot ce am avut pe acasă. ’’Care are arme – cu arme, care nu – cu furci și topoare’’, nu? Nici chiar așa, sau măcar am schimbat ’’armele ’’ ca să nu fim chiar ca în celebrul film românesc. Rachete (de zăpadă, desigur), skiuri de tură, colțari și pioleți am folosit pentru a ne bucura de o iarnă veritabilă (cel puțin în acest decembrie). Riscul producerii de avalanșe a fost și încă este ridicat așa că nu am intrat în raza lor sub nicio formă.

Pe scurt am făcut drumeții pe rachete în zonele sigure din Făgăraș și Piatra Craiului. Ne-am plimbat prin Poienile Paltinului din zona forestieră a Văii Călțunului, pe muchia Lespezi, în zona de deasupra stânei din Piscul Negru (rar străbătută iarna, dar cu minunate perspective asupra vârfurilor din creasta principală a Făgărașului). Ca să pigmentăm puțin aceste trasee ușoare, o parte din ele le-am parcurs noaptea (mai exact după ora 5 p.m.) punându-ne la lucru și cunoștințele de orientare în teren la lumina frontalelor.

O școală bine apreciată de clienții noștri, noi încercând să ridicăm nivelul de pregătire al tuturor celor care ne însoțesc prin diverse experiențe practice. Un traseu de noapte pune la încercare mai multe abilități, atât fizice cît și mentale, perspectiva schimbându-se complet la căderea întunericului. În condiții sigure este bine să ieși din zona de rutină pentru a fi pregătit în situații ulterioare (cu adevărat la limită).

În Piatra Craiului am combinat mersul pe rachete (până la refugiul Grind – 1620m) cu ascensiunea cu colțari și piolet (refugiu – Colții Găinii – Vârful La Om 2233m). O creastă abruptă, solicitantă, dar fără risc de avalanșă, dacă respecți regulile și nu faci pe grozavul.

Cea mai sigură cale de a ieși iarna în Creasta Pietrei Craiului, acest traseu nemarcat parțial, a fost o plăcere stropită cu sudoare având în vedere că întregul traseu de la capătul drumului forestier până sus a fost ’’spart ’’ de noi prin nămeți.

Ski de tură am făcut în Bucegi, unde am urcat vârfurile domoale, dar solicitante, de deasupra Sinaiei (Furnica, Vârful cu dor, Vânturiș), apoi am coborât plaiuri largi pe o zăpadă pulver de vis.

În Făgăraș am privit de la distanță coloșii Lăițel și Lespezi, ștergându-i pe la poale cu skiurile, prin poieni și păduri înecate în zăpadă.

Cea mai interesantă tură de ski a fost în Iezer-Păpușa unde am parcurs în două zile ruta: Voina-Văcarea-Cățunu-Refugiul Iezer și Refugiul Iezer-Turnul Lacului-Crucea Ateneului-Vf. Iezerul Mic-Vf. Iezerul Mare-Piciorul Iezerului Mare-Voina.

Vântul turbat și vremea potrivnică (ceață și ninsoare) ne-au împiedicat să mai continuăm. Noaptea la refugiul Iezer (2135m) a fost foarte confortabilă, grație amenajării recente a refugiului de către Salvamont Argeș și alți iubitori ai muntelui. O avalanșă tip placă, de dimensiuni medii, exact de sub Vârful Iezerul Mare (2462m) a fost extrem de fotogenică.

Ne bucurăm că am încheiat anul pe zăpadă serioasă și sperăm să țină cât trebuie această iarnă și să nu ne trezim cu ploi în februarie pe creste. Nimic nu este mai neplăcut decât o zăpadă umedă și grea sau decât o ploaie când ai echipamentul de iarnă pe tine.

Vor urma alte ture de ski, de alpinism sau drumeții pe rachete și cursuri despre avalanșe pe care le pregătim și le așteptăm cu nerăbdare de multă vreme.

File de final de toamnă

Pentru că, după 2-3 zile de iarnă, toamna a revenit în toată splendoarea ei am profitat de ocazie și ne-am întors la turele de alpinism și traseele nemarcate din Bucegi și Piatra Craiului.

Pe stâncă uscată și temperatură numai bună de cățărat am parcurs pe firele principale Valea Coștilei, Valea Colților, Valea Gălbenele (și Colțul Gălbenele) la urcare.

Coborârile au fost făcute pe Valea Scorușilor-Valea Mălinului, Valea Albă și Creasta Văii Albe-Brâna aeriană. Acestea din urmă sunt mai accesibile și pretabile la coborâre dacă echipa știe să facă rapel și este bine antrenată.

În Piatra Craiului am traversat pe Brâul de sus Hornul Închis după ce am urcat mai întâi pe Vâlcelul cu fereastră. Retragerea a fost pe Brâul Ciorânga Mare, traseu marcat acum, dar transformat dintr-unul dintre cele mai interesante brâuri din abruptul vestic al masivului. Inițial, acum câțiva ani când a fost marcat, ne-am scandalizat puțin, dar am realizat că inițiativa Parcului Național și a Salvamontului au fost inspirate pentru că oricum traseul era cvasi-frecventat și nu doar de oameni echipați și în cunoștință de cauză. Așa încât, marcajul conduce bine și te poate scuti de surprizele neplăcute pe care simpla potecă nemarcată nu și le impută.

Am avut timp și de un scurt atelier de inițiere în cățărare, ținut în Cheile Râșnoavei. Acolo au fost învățate rapelul, urcarea pe coardă și tehnici de escaladă/cățărare pe stâncă, nodurile principale din alpinism și altele.

Am incheiat sezonul de toamnă, unul dintre cele mai lungi și mai prolifice din ultimii ani, cu o parcurgere a Văii Mălinului, zona inferioară, cuprinsă între Hornul Mare de la scară (Hornul Mare Pământos) și Valea Cerbului (poteca turistică marcată). Rar străbătut, cu săritori enorme (35-40m) și verticale, slab echipat (pitoane vechi) și destul de lungi (7-8 săritori mari), traseul străbătut pe fir, fără a ocoli prin ’’zarzavatul’’ de pe coaste, depășește gradul pe care Valea Mălinului îl are oficial (Emilian Cristea etc – Bucegii. Turism-Alpinism grad 1B). Aici discutăm despre 4B cel puțin și A1 pe alocuri. Cu o coardă de 70m și una de 30m am urcat și coborât săritorile cu amenințarea ninsorii în ceafă. Care a venit exact la timp, când ajunseserăm deja jos.

De acum înainte schimbăm registrul, dar și echipamentul. Trecem la cel de iarnă și la abordarea altor trasee în care riscul de avalanșă devine o prezență continuă.

Avem în plan creste și muchii (alpinism), dar și ski de tură, ski alpin și drumeții pe rachete de zăpadă. De asemenea, vom aloca câteva zile pentru cursuri de inițiere în drumețiile și alpinismul de iarnă, dar și cunoașterii și prevenirii avalanșelor.

Ture externe

În această vară am organizat și câteva ture în afara țării ca să nu pierdem contactul cu zăpadă și altitudinea mare.

Prima ieșire a fost în Alpii italieni, masivul Monte Rosa, unde au fost urcate vârfurile Punta Gnifetti 4559m, Ludwigshoehe 4342m, Pyramide Vincent 4215m, Balmenhorn 4167m. Vremea bună a fost înlocuită treptat de cu viscol și ninsoare făcând ca ascensiunile să fie solicitante și delicate.

A urmat apoi răsplata din Elveția în persoana Matterhorn-ului care a fost urcat pe o vreme splendidă, rară în acest munte emblematic pentru Alpi. S-a urcat creasta Hoernli fără probleme deosebite, ocazie cu care felicit echipa pentru nivelul la care a evoluat.

A doua tură a fost o expediție în Caucazul rusesc, ținta fiind vârful Elbrus 5642m, cel mai înalt din Europa și din Caucaz.

Într-o săptămănă cu vreme închisă și geroasă s-a urcat de două ori pe vârf, expediția atingându-și astfel obiectivul 100%. S-a dormit la cort la altitudinea de 3800m, iar aclimatizarea s-a făcut pe ruta spre vârf urcând treptat spre 4500 și 5000m în zile consecutive.

Sezonul turelor externe a fost închis în august cu o tripletă foarte populară. Și anume Rila (Bulgaria), Pirin (Bulgaria) și Muntele Olimp (Grecia). Vremea a fost splendidă, răsplătindu-ne astfel pentru strădaniile din primele două ture.

Au fost urcate vârfurile Musala (cel mai înalt munte din Peninsula Balcanică 2925m) și Aleko (2713m) din Rila, Vihren (2914m) și Kutelo (2908m) din Pirin.

Muntele Olimp și zeii săi ne-au îngăduit să atingem Mytikas (2917m), Skolio (2909m) și Skala (2866m), Skolio (2909m) și Skala (2866m).

Alpinism februarie-aprilie

A doua jumătate a iernii am împărțit-o între alpinism și drumeție pe rachete.

Vârful Urlea din Făgăraș a fost urcat în două zile de muncă prin zăpadă mare, cu o noapte petrecută la refugiul din Șaua Moșuleții. Cu apropierea pe rachete și finalul la colțari și piolet am urcat un vârf important din creasta principală a Făgărașului.

Ne-am mai îndeletnicit și cu un stagiu de inițiere în alpinism de iarnă la cabana Padina. Cu această ocazie participanții au învățat mersul cu colțarii și pioletul, utilizarea corzii,  rapelul, asigurările și autoasigurările, căutarea victimelor în avalanșe, dar și deplasarea pe rachete cu bețele de tură. Am făcut exerciții în Valea Horoabei, Șaua Strunga și Vârful Colții Obârșiei.

Un mic atelier despre avalanșe am organizat apoi în Valea Sâmbetei, zona fiind celebră pentru frecvența acestui fenomen natural despre care trebuie să știe fiecare montaniard și să-l respecte ca atare.

Cu ’’Picior de plai’’, cu care colaborăm cu succes de un an, am făcut drumeții frumoase de iarnă în Cozia (Vârful Ciuha Mare pe la Mănăstirea Stânișoara), Ciucaș (Vârful principal), Piatra Dragoslavelor din Masivul Leaota, dar și circuitul cheilor din Piatra Craiului (Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Pisicii, Cheile Brusturetului, Cheile Dâmbovicioarei). În cadrul tuturor acestor ture de drumeție ne propunem să ridicăm nivelul participanților, nu doar să îi tratăm ca pe o turmă de clienți plătitori, iar noi să ne metamorfozăm în tăietori de bilete.

Nu ne-am ținut departe de creasta Pietrei Craiului, revenind de câteva ori în zona nordică a ei cu aceeași plăcere ca în fiecare iarnă.

Valea Mălăiești și Creasta Padinei Crucii au mai fost țintele noastre, ture deja devenite clasice și de tradiție pentru noi.

De curând, profitând că avalanșele au obosit, am urcat pe zăpadă dură Valea Colților și am coborât pe Valea Gălbenele, ture în Coștila, masivul cel mai cunoscut din Bucegi pentru multitudinea traseelor de alpinism.

Alpinism decembrie-ianuarie

Skiul de tură nu ne-a răpit tot timpul și toată energia, așa că a rămas destul din ambele pentru a organiza câteva ieșiri de alpinism și drumeție pe rachete de zăpadă.

Când vremea și zăpada ne-au permis am parcurs de câteva ori Vâlcelul cu fereastră din Piatra Craiului, urcându-l și coborându-l fără să ieșim în creastă, riscul de avalanșă fiind mare mai sus de fereastra propriu-zisă. S-au urcat la doi pioleți majoritatea obstacolelor și s-a coborât în rapel.

Un alt traseu deosebit de frumos a fost traversarea din Bran în Râșnov peste Munchia Clincea – Vf. Țigănești – Valea Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. Profitând de zăpada excelentă și sigură am parcurs traseul într-o zi lungă și geroasă.

În Piatra Craiului a fost traversată Piatra Mică din Poiana Zănoaga peste vârf (1816 m) până în Șaua Crăpăturii. Zăpada necălcată și afânată din zonele de pădure a fost ’’îmblânzită’’ de rachete, iar zona de stâncă și abrupt am trecut-o cu colțari și piolet.

Tot în ’’Crai’’ am urcat până la Cabana Acunsă sau Refugiul Speranțelor pe la Peretele Malul Galben pe rachete și colțari. Zăpada apoasă, mare și grea ne-a stors de energie vreme de aproape 6 ore și a făcut din această tură aparent banală o încercare de voință și forță.

Tot profitând de zăpada tasată și fără risc de avalanșă am urcat și Varful Ascuțit pe un vânt care avea suficienți km/h ca să nu putem merge în două picioare prea mare distanță. Coborârea am facut-o pe Valea Crăpăturii care, după o zi în care am avut parte de rafale serioase, părea o oază de liniște și calm.

În Făgăraș am urcat pe piciorul Piscul Negru până pe vârful cu același nume, 2244m, pe o diferență de nicel de 1000m din Transfăgărășan. Am putut ”admira” nenumărate avalanșe numai bune de studiat din locul sigur în care ne aflam. Inițial pe rachete, apoi pe colțari am urcat acest vârf puțin umblat al Făgărașului.

Tura pe rachete cea mai închegată și coerentă a fost urcarea pe Vf. Piatra Mare după ninsoarea abundentă de la sfârșitul lui ianuarie.

Nu în ultimul rând am să amintesc și tura de pe Vârful Musala (2925 m) din Bulgaria. Pe vreme grea (vânt infernal, lapoviță, ceață densă) am urcat cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică, ajutați de rachetele de zăpadă care ne-au scutit de efortul spargerii potecii până la baza abruptului final unde am putut folosi colțarii și pioletul.

4 zile de alpinism în Bucegi

Nu mai este un secret pentru nimeni că anul acesta primăvara a venit mai devreme decât ne-am așteptat. Lăsând la o parte comparațiile cu alți ani și încercând să vedem partea plină a paharului, în zilele 2, 3, 4 și 5 martie am fost în Bucegi pe câteva trasee de alpinism clasic realizate în condiții de iarnă, chiar dacă o iarnă care bate în retragere.

Astfel, am urcat pe firul secundar al Văii Gălbenele ca acces spre Colțul Gălbenele și, după ascensiunea Colțului, am coborât pe firul principal. În afară de vântul puternic care iși dorea să ne smulgă de pe lama crestei, vremea a fost excelentă. Săritorile astupate, cu excepția uneia cu gheață care s-a urcat la doi pioleti, ne-au permis să ne deplasăm rapid. Zăpada a fost de toate felurile: apoasă în unele zile și apoi dură și cu crustă în celelalte.

Au urmat apoi Valea Seacă dintre Clăi și Hornul cu Florile, alte trasee binecunoscute din zona prahoveană a Bucegilor.

Săritoarea mare, descoperită și plină de gheață, a fost primul hop de pe vale care ne-a solicitat și am pus în practică tehnica de mers cu colțarii pe stâncă cu gheață (teren mixt).

Hornul cu Florile a fost urcat în câteva lungimi de coardă cu asigurări în pereții laterali și cei câțiva jnepeni de pe traseu, datorită calității proaste a zăpezii și înclinației pantei.

Per total condiții foarte bune, dar, din păcate, ce făceam altă dată în luna mai acum am ajuns să facem în martie…

Felicit echipa pentru condiția fizică excelentă și pentru pregătirea tehnică foarte bună.

Vâlcelul Clăii Mici (Vâlcelul Clăiței)

Pentru că iarna ne-a permis, riscul de avalanșă existând, dar fiind redus, în ziua de duminică 19 februarie am urcat Vâlcelul Clăiței sau Vâlcelul Clăii Mici cum mai este cunoscut (sau denumit) din Bucegi – Muntele Jepii Mici.

Intrarea în traseu am făcut-o din poteca de Valea Jepilor (incorect denumită “Traseul Jepii Mici”). Vâlcelul urcă abrupt până într-o muchie secundară plină de jpeneni de unde se iese apoi în Muchia Înaltă ce ajunge în final pe Vârful Jepii Mici la 2143 m.

Astfel, diferența de nivel din Bușteni până în Platou este de peste 1000 m dintre care 800 m sunt pe culoarul văii.

Prima secțiune a avut zăpadă excelentă, astfel ca până la Brâul lui Răducu ne-am deplasat rapid, singura piedică fiind înclinația accentuată a pantei.

De la Brâu am continuat pe firul principal întrerupt de data asta de 4 săritori destul de dificile (roca friabilă și instabilă) pe care tehnica de mixt a fost utilizată cu succes. Zăpada a început aici să ne pună probleme fiind afânată și depozitată inegal de vânt. Astfel, mergeam 5 metri pe “tare” și 15 metri până la mijloc pe panta abruptă.

Ieșirea pe hornul final (mixt) a fost urmată de jungla de jnepeni care ne-a epuizat până în Muchia Înaltă (în jur de 1 oră de luptă cu crengile).

Urcând pe munchia aceasta și având în stânga Valea Comorilor, în jurul orei 17.00 am ieșit pe Vârful Jepii Mici și am urmat Platoul spre traseul Schiel, coșmar de ceață și ninsoare, amenințați de noaptea care stătea să vină. După GPS și busolă am mers spre Piatra Arsă și, după câteva ocoluri inutile și obositoare, am început coborârea pe Drumul Urlătorilor (impropriu denumit “Traseul Jepii Mari”) prin bezna lăptoasă. Nenumăratele traversări de culoare înghețate (deseori același la diverse niveluri) prin ninsoare și ceață deasă ne-au întârziat și am ajuns la Bușteni la ora 22.00, dupa 13 ore de umblat în condiții nu tocmai ușoare.

Vreau să felicit echipa, mai exact pe Ileana și Robert Krubl și Viorel Sima pentru prestația deosebită, sprijinul pe care mi l-au acordat și și l-au acordat unii altora și pentru puterea de luptă de care au dat dovadă.

Satisfacțiile meseriei au apărut cu atât mai evident în aceste condiții: tura a fost un succes și declarația unuia dintre cei trei că “anul trecut nu mă vedeam eu făcând așa ceva!” mi-a dat încă o dată un imbold de a merge mereu mai departe. Esențial este ca partenerii de coardă / clienții să evolueze de la tură la tură, de la sezon la sezon, acesta fiind scopul meu și satisfacția mea personale.