Sfârșitul lunii iulie, mai exact zilele 29, 30 și 31, le-am petrecut în Făgăraș într-o tură în zona Bâlea-Negoiu. A fost o echipă mixtă: trei copii și trei adulti.

Cazarea a fost la refugiul Bâlea Tunel, o cabană aflată pe partea argeșeană a Transfăgărășanului. Este o adevarată cabană de munte, de care se ocupă Emil, un om extrem de ospitalier și primitor.

În prima zi, de acomodare, a fost parcurs traseul de pe Valea lui Stan, un canion îngust, cu cascade, grote și bazine naturale cu apă adâncă, amenajat cu scari, poduri și pasaje de tip via ferrata pentru începători.

Parcursul spectaculos, peisajele destul de atipice pentru Masivul Făgăraș și condiția fizică excelentă a participanților au facut ca tura din această zi să fie o reușită.

Ieșind din liniștea Văii lui Stan direct în furnicarul de pe Transfăgărășan ne-am trezit un pic la realitate exact la timp pentru pauza de masă de la Bâlea Lac.

Spre seara am mai făcut o plimbare scurtă în jurul lacului Bâlea, pe poteca de pe curba de nivel de sub creasta principală. Am fost goniți de ploaie și n-am reușit să facem mai mult, dar a fost bine pentru că în următoarea zi aveam planuri mai marețe.

Obiectivul pentru ziua a doua a fost, de fapt, principala țintă a turei noastre: Vârful Negoiu. Al doilea ca înălțime din Carpații românești cu cei 2535 m altitudine, este o piatră de încercare din punct de vedere fizic indiferent pe ce parte se abordează.

A fost parcurs traseul Tunel-Lacul Paltinul-Turnul Patinului-Vf. Lăițel-Lacul Călțun-Strunga Doamnei-Vf. Negoiu-Lacul Călțun-Valea Călțunului-cabanele din zona Piscul Negru.

Ploaia și distanța relativ mare au făcut ca traseul să nu fie unul facil, dar toți participanții, cu mic, cu mare au fost la înălțime (atât la propriu cât și la figurat) și vârful a fost atins în jurul orei 16.00 dupa 6 ore de urcare. Ploaia ne-a prins și la coborâre exact pe Strunga Doamnei, dar totul a decurs fără incidente.

Coborârea a durat încă 5 ore, iar de la Piscul Negru până la cabana noastră de la tunel (15 km) am apelat la un vechi prieten și om-de-munte care locuiește de ani buni în zonă. Astfel, Padre ne-a dus cu mașina până sus, spunând cu ocazia asta 5-6 bancuri numai de el știute, dar extrem de savuroase. Când am vrut să-i plătim pentru deranj a rezumat: “aceste cuvinte ne doare”. No comment!

Emil ne aștepta îngrijorat crezând că venim pe alt drum. Chiar ne-a ieșit vreo jumătate de oră în întâmpinare. Mai rară o asemenea reacție la un cabanier din vremurile noastre.

În cea de-a treia zi am pornit un pic mai târziu decât în ziua precedentă, dar Emil ne-a ajutat cu mașina personală să urcăm pe drumul forestier de pe Valea Fundul Caprei, scutindu-ne astfel de vreo oră de mers pe jos prin căldură.

Ruta a fost Fereastra Zmeilor-Lacul Capra-Moara Dracilor-Cabana Bâlea Tunel.

Este un segment din traseul marcat al crestei principale, mai exact cel care ocolește faimoasa muchie Vârtopel-Arpășel, considerată cea mai dificilă porțiune a crestei principale făgărășene.

Valea Fundul Caprei este binecunoscută, în ciuda numelui foarte plastic pe care copiii l-au remarcat imediat, pentru numărul mare de marmote care trăiesc aici din care noi am văzut 3 exemplare ce păreau a fi o familie.

Revenind iarăși în lumea asfaltului în “pitorescul” Transfăgărășan am avut plăcerea de a “audia” claxoanele și zbieretele din tuneluri, însa nimic nu mai putea umbri sentimentul de bucurie pe care îl simțea fiecare.

Ca leader al grupului consider că a fost o tură reușită, obiectivele inițiale fiind atinse în cea mai mare parte. Sigur că au rămas multe de făcut în zonă, dar nu au intrat zilele în sac și abia avem motiv să revenim.

Mulțumesc celor șase participanți cu care am format o echipă frumoasă de care o să-mi aduc aminte cu nostalgie.

Ambiția și abnegația copiilor nu au fost intrecute, poate, decât de entuziasmul părinților, toate investite în această ieșire în Făgăraș.

Sigur ca mersul pe munte este o “chestie inutila”: de ce ai urca cu sufletul la gură DOAR pentru a coborî? Un fel de pierdere de vreme… Cam asta este părerea des întâlnită a multora.

Noi însă adorăm acest gen de a pierde vremea și considerăm că merită sa intrăm periodic în Împărăția Muntelui și să privim din când în când în abis.

Atunci când privim în abis, abisul ne privește și el…