Bilanțul lunii mai 2019

Luna mai a fost pentru noi una activă, tranziția de la iarnă la vară, petrecându-ne-o pe munte, ca de obicei.

Chiar la începului lunii, mai exact de 1 mai, am fost plecați în vestul Meridionalilor. În Retezat am urcat pe vârful Păpușa (2508m). Viscolul din prima parte a turei ne-a zguduit un pic, dar e asumat faptul că mai este, la peste 2000m, o lună de iarnă. Mai ales pe unul dintre ’’optmiarii’’ României.

Retezatul mic ne-a așteptat cu vreme mai bună, astfel că am urcat pe Piatra Iorgovanului (2014m). Complet diferite ca aspect, cele două ramuri ale Retezatului (Mic și Mare), sunt alcătuite din calcare, respectiv granit, ceea ce contribuie la pitorescul zonei. Nu degeaba acest unic masiv este arie protejată și una dintre cele mai căutate și vizitate zone din Carpați.

Rămânând în vest ne-am mutat apoi în Parâng. Cheile Galbenului cu noile via ferrata, amenajate profesionist de Clubul Montan White Wolf, au fost ținta noastră. Am parcurs câteva trasee, gradual, de la rute simple la altele mai complexe. Este o activitate distinctă de cățărare care, chiar dacă folosește tehnici asemănătoare, rămâne o altă disciplină și presupune alt echipament.

Toată admirația pentru cei de la White Wolf. Se dovedește încă o dată că oamenii de munte nu sunt pe cale de dispariție.

Au urmat apoi câteva ieșiri de alpinism clasic în Piatra Craiului. Pe zăpada care a persistat încă prin cotloanele ferite, am parcurs Valea Vlădușca, Traseul Anghelide, Padina Șindileriei (firul integral, nu doar traseul marcat), traseul Deubel – Vârful La Om.

Strecurându-ne printre ploi și coduri meteo multicolore am urcat Valea Albă și am coborât Valea Priponului (integral, fâră retragerea clasică spre stână) în Bucegi.

În ambele masive am urcat la colțari și piolet, iar coborârile le-am făcut fie descățărând, fie în rapel.

A urmat o drumeție într-o zonă absolut particulară. Mai exact Munții Hășmaș pe ruta Bălan – Cabana Piatra Singuratică – Vârful Hășmașul Mare (1792m) – urcare pe Piatra Singuratică – Bălan. Munte foarte estetic, cochet și cu peisaj variat. De la stâncării la plaiuri pastorale acest munte are ce oferi. Este de vizitat.

Diversificând activitatea am alergat pe ruta Azuga – Piciorul Petru Orjogoaia – creasta Neamțului – Lacul Roșu – Valea Azugii – Azuga. Trail running de 48km, cu 1808m diferență de nivel în 8,45h. Este o altă activitate cu care ne ocupăm mai rar, dar cu entuziasm.

Două colaborări cu Picior de plai în Piatra Mare (Dâmbul Morii – traseul 7 Scări – Vârful Piatra Mare 1844m – Drumul Familial – Dâmbul Morii) și Munții Baiului (Sinaia – Valea Rea – Poiana narciselor – Zamora) au continuat seria traseelor de tradiție dintre firmele noastre.

Bilanțul lunii ianuarie 2019

S-a sfârșit luna ianuarie, o lună de iarnă veritabilă, cu zăpadă mare, viscole și temperaturi scăzute. Așa cum este firesc să fie în această perioada a anului. Simțindu-ne ca peștele în apă am organizat mai multe ture și ateliere în diverse zone, dedicate activităților de sezon, cum ar fi skiul de tură, drumeția pe rachete și alpinismul hivernal.

În Piatra Craiului am urcat de câteva ori în creasta principală, am traversat Piatra Mică și am atins vârfurile în măsura în care starea zăpezii ne-a permis. Fiind prima, dar nu singura noastră grijă, evitarea expunerii clienților noștri la riscul de avalanșă (oricât de redus ar fi el) ne-a purtat către zonele sigure, dar interesante, cu toate acestea, din zona crestei.

Skiul de tură l-am făcut în Piatra Mare (traversarea de la Dâmbul Morii la Tamina și urcarea dinspre Cioplea spre vârful principal) și Bucegi (diverse rute în zona Sinaia-Furnica-Piatra Arsă).

Am parcurs pe rachete de zăpadă traseul Dâmbul Morii-Prăpastia Ursului-Șirul Stâncilor-Cabana Piatra Mare-Vârful Piatra Mare într-un sfârșit de săptămână fabulos.

În Bucegi și Postăvaru am organizat un atelier de inițiere în alpinism de iarnă. Cu baza la cabana Poiana Izvoarelor (redeschisă și foarte primitoare în noua administrare) cursanții au învățat și aplicat cățărarea mixtă pe stâncă și zăpadă la baza Văii Bucșoiului, nodurile specifice în alpinism, asigurarea partenerului și autoasigurarea la piolet, ancoră și ciupercă de zăpadă. O zi a fost dedicată noțiunilor despre avalanșe. Astfel, participanții au realizat profilul zăpezii, localizarea cu DVA-ul, sondarea și găsirea ’’victimei’’ îngropate. Au fost făcute și teste cu rucsacul ABS pentru a vedea cum funcționează în situații reale. Urcarea și coborârea, traversarea pantelor cu colțarii și pioletul, frânarea cu ajutorul pioletului au completat această zi. S-a exersat și mersul pe rachete de zăpadă cu bețele de tură în cadrul unui traseu de noapte prin viscol și ceață, în care orientarea a fost un pic pusă la încercare.

În ultima zi ne-am mutat în Cheile Râșnoavei unde tema a fost rapelul. Fiecare membru al echipei a coborât cu toate dispozitivele puse la dispoziție de noi, exersând această tehnică esențială în alpinism.

Trei ture, doi munți

Pe măsură ce avansează iarna, ne mișcăm și noi în decorul specific anotimpului. Cu atenție la riscul de avalanșă prezent, ca o amenițare mută, dar firească, am făcut câteva trasee de alpinism devenite clasice și ’’tradiționale’’ pentru noi.

Nordul Bucegilor, zona Branului, a fost aria de acțiune a primei ieșiri. Am urcat pe Valea Ciubotea, ieșind în muchie pe un culoar abrupt, dar sigur, cu zăpadă consolidată și perfectă pentru mersul cu colțari și piolet. Am coborât pe Valea Gaura tot pe un vâlcel afluent al firului principal. Cu gândul la viitoarele ture de ski off-piste prin zonă, am profitat de condițiile perfecte de zăpadă și de vremea bună (cer senin și ger de -14 grade Celsius). Am simțit că zăpada nu este stabilă pe Valea Gaura, la pragul glaciar de sub căldarea de sus, dar fiind în cantitate mică și traversându-o cu atenție, pe rând și asigurați, am minimizat riscul de desprindere.

După câteva zile de ninsoare relativ abundentă ne-am orientat către ceva mai sigur din punct de vedere al avalanșelor. În ciuda buletinului nivometeorologic care anunța risc 2 de avalanșă, adică redus, noi am apreciat pe unele porțiuni un risc mult mai mare (spre 4). În ideea aceasta am optat pentru o creastă în locul unei văi. Ținând creasta matematică se evită în mare măsură riscul de ’’plecare’’ a zăpezii, rămânând totuși prezent pericolul în zone cu cornișe și depozite greu de evitat.

Am refăcut cu ocazia aceasta interesanta muchie a Padinei Crucii, un traseu de anduranță, tehnic și cu puține puncte în care îți poți permite să lași garda jos. Deși iarna este abia la început, condițiile au fost grele și s-a mers cu mare grijă în porțiunile tehnice. Cornișele, gheața, iar uneori zăpada afânată și adâncă au complicat lucrurile, dar au făcut traseul mai interesant. Cu un piton și câteve friend-uri am depășit zonele delicate, dar abia sus am putut respira ușurați.

Ultima tură am dedicat-o Pietrei Craiului unde, riscul fiind mai mic, ne-am putut mișca mai în voie. Am ales Padina Închisă pe partea nemarcată, traseu care, pornind din poteca marcată care duce la refugiul Diana, prezintă o săritoare mare și dificilă iarna și mai multe trepte mici, dar susținute. A fost o cățărare mixtă (zăpadă și stâncă), un bun antrenament pentru turele tehnice din Alpii de la vară. Brâna Caprelor, alteori cu risc de avalanșă crescut, am parcurs-o fără probleme atât noi cât și ursul care ne-a precedat nu cu mult timp înainte (socotind după urmele proaspete). Deși termenul de ’’padină’’ înseamnă ’’teren acoperit cu mușchi’’ valea pe care am parcurs-o noi nu se regăsește în această definiție proprie, de altfel, altor munți decât Piatra Craiului. Sunt multe astfel de padini în Crai care, împreună cu văile de abrupt din Bucegi, reprezintă terenul ideal pentru practicarea alpinismului în sezonul de iarnă luând în considerare omiprezentul pericol de avalanșă.

Nu știm exact dacă iubim iarna pentru că ne impune respect sau o respectăm pentru că o iubim. Cert este că siguranța clienților noștri este mai presus de ambițiile și teribilismele cărora le putem cădea în capcană.

Iarnă pentru o zi

A fost, da, iarnă pentru o zi. Cu tot ce trebuie: zăpadă, viscol, ger. N-am putut să ne abținem și am mers să vedem cu ochii noștri, să intrăm, chiar dacă știam că temporar, în sezonul care ne place cel mai mult. Am urcat pe Valea Morarului care ne-a primit cu ceață și zăpadă pulver în care intram până la șold, pentru ca sus să ne ia în primire un viscol puternic. Am ieșit cu fețele biciuite de acele de gheață pe Creasta Morarului și am coborât pe firele secundare ale Văii Cerbului prin zăpada afînată care ne trecea de genunchi. Vântul nu s-a potolit decât în zona de pădure din dreptul Văii Seci a Coștilei. Astfel, am parcurs mai mult de jumătate din traseu la minus -10 grade Celsius grație vântului puternic.

Numeroasele urme de urs din zonele forestiere ale ambelor văi ne-au demonstrat că nu suntem singurii care preferă iarna. Câinele ’’împrumutat’’ de la Gura Dihamului ne-a însoțit întreaga zi, ca un partener fidel și experimentat. Am asistat și la o luptă pentru supremație între doi țapi de capră neagră. A învins cel mai matur, tânărul fiind aruncat cca. 12m în gol de pe o stâncă în zăpada mare și moale care i-a amortizat șocul. L-a trimis să mai ’’citească’’ teoria…

Am folosit practic echipamentul de iarnă (bocanci cu talpă rigidă, parazăpezi, colțari și piolet) fără de care n-aveam ce căuta pe acolo.

La două zile după această ieșire ’’de iarnă’’, temperaturile au crescut și s-a topit 99% din zăpadă. Toamna a revenit în forță și noi am reluat turele de alpinim și drumeție specifice în acest anotimp.

Alpinism februarie-aprilie 2018

A doua jumătate a iernii am împărțit-o între alpinism și drumeție pe rachete.

Vârful Urlea din Făgăraș a fost urcat în două zile de muncă prin zăpadă mare, cu o noapte petrecută la refugiul din Șaua Moșuleții. Cu apropierea pe rachete și finalul la colțari și piolet am urcat un vârf important din creasta principală a Făgărașului.

Ne-am mai îndeletnicit și cu un stagiu de inițiere în alpinism de iarnă la cabana Padina. Cu această ocazie participanții au învățat mersul cu colțarii și pioletul, utilizarea corzii,  rapelul, asigurările și autoasigurările, căutarea victimelor în avalanșe, dar și deplasarea pe rachete cu bețele de tură. Am făcut exerciții în Valea Horoabei, Șaua Strunga și Vârful Colții Obârșiei.

Un mic atelier despre avalanșe am organizat apoi în Valea Sâmbetei, zona fiind celebră pentru frecvența acestui fenomen natural despre care trebuie să știe fiecare montaniard și să-l respecte ca atare.

Cu ’’Picior de plai’’, cu care colaborăm cu succes de un an, am făcut drumeții frumoase de iarnă în Cozia (Vârful Ciuha Mare pe la Mănăstirea Stânișoara), Ciucaș (Vârful principal), Piatra Dragoslavelor din Masivul Leaota, dar și circuitul cheilor din Piatra Craiului (Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Pisicii, Cheile Brusturetului, Cheile Dâmbovicioarei). În cadrul tuturor acestor ture de drumeție ne propunem să ridicăm nivelul participanților, nu doar să îi tratăm ca pe o turmă de clienți plătitori, iar noi să ne metamorfozăm în tăietori de bilete.

Nu ne-am ținut departe de creasta Pietrei Craiului, revenind de câteva ori în zona nordică a ei cu aceeași plăcere ca în fiecare iarnă.

Valea Mălăiești și Creasta Padinei Crucii au mai fost țintele noastre, ture deja devenite clasice și de tradiție pentru noi.

De curând, profitând că avalanșele au obosit, am urcat pe zăpadă dură Valea Colților și am coborât pe Valea Gălbenele, ture în Coștila, masivul cel mai cunoscut din Bucegi pentru multitudinea traseelor de alpinism.

Alpinism decembrie-ianuarie 2018

Skiul de tură nu ne-a răpit tot timpul și toată energia, așa că a rămas destul din ambele pentru a organiza câteva ieșiri de alpinism și drumeție pe rachete de zăpadă.

Când vremea și zăpada ne-au permis am parcurs de câteva ori Vâlcelul cu fereastră din Piatra Craiului, urcându-l și coborându-l fără să ieșim în creastă, riscul de avalanșă fiind mare mai sus de fereastra propriu-zisă. S-au urcat la doi pioleți majoritatea obstacolelor și s-a coborât în rapel.

Un alt traseu deosebit de frumos a fost traversarea din Bran în Râșnov peste Munchia Clincea – Vf. Țigănești – Valea Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. Profitând de zăpada excelentă și sigură am parcurs traseul într-o zi lungă și geroasă.

În Piatra Craiului a fost traversată Piatra Mică din Poiana Zănoaga peste vârf (1816 m) până în Șaua Crăpăturii. Zăpada necălcată și afânată din zonele de pădure a fost ’’îmblânzită’’ de rachete, iar zona de stâncă și abrupt am trecut-o cu colțari și piolet.

Tot în ’’Crai’’ am urcat până la Cabana Acunsă sau Refugiul Speranțelor pe la Peretele Malul Galben pe rachete și colțari. Zăpada apoasă, mare și grea ne-a stors de energie vreme de aproape 6 ore și a făcut din această tură aparent banală o încercare de voință și forță.

Tot profitând de zăpada tasată și fără risc de avalanșă am urcat și Varful Ascuțit pe un vânt care avea suficienți km/h ca să nu putem merge în două picioare prea mare distanță. Coborârea am facut-o pe Valea Crăpăturii care, după o zi în care am avut parte de rafale serioase, părea o oază de liniște și calm.

În Făgăraș am urcat pe piciorul Piscul Negru până pe vârful cu același nume, 2244m, pe o diferență de nicel de 1000m din Transfăgărășan. Am putut ”admira” nenumărate avalanșe numai bune de studiat din locul sigur în care ne aflam. Inițial pe rachete, apoi pe colțari am urcat acest vârf puțin umblat al Făgărașului.

Tura pe rachete cea mai închegată și coerentă a fost urcarea pe Vf. Piatra Mare după ninsoarea abundentă de la sfârșitul lui ianuarie.

Nu în ultimul rând am să amintesc și tura de pe Vârful Musala (2925 m) din Bulgaria. Pe vreme grea (vânt infernal, lapoviță, ceață densă) am urcat cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică, ajutați de rachetele de zăpadă care ne-au scutit de efortul spargerii potecii până la baza abruptului final unde am putut folosi colțarii și pioletul.

Alpinism în Ciucaș

Au trecut 15 ani de când am pășit pentru prima dată în afara potecilor marcate ale Ciucașului. Intram atunci plini de curiozitate în inima Gropșoarelor forțând urcarea din plaiurile de la poale până sus pe vârf. Am forțat întâi cu privirea și imaginația apoi concret, intrând în pădure, trecând obstacolele unei zone extrem de sălbatice pentru ca apoi să ne trezim în fața unor dificultăți tehnice variate. Dar aici a început cu adevărat partea frumoasă! Eram la noi acasă, eram alpiniști și ne doream să nu fie totul simplu și ușor de abordat.

Cetatea Gropșoarelor, pentru că aspectul zonei spre asta ne-a dus cu gândul, se deschidea puțin pentru a ne lăsa să intrăm, iar arta a fost să găsim ieșirea, continuarea. Și am găsit-o atunci ocolind, ce-i drept, majoritatea dificultăților tehnice. Entuziaști am descris ruta prin revistele de atunci și sper că s-au bucurat și alții de aceleași senzații de pionieriat ca și noi.

Cu vremea am “complicat” traseul. Am abordat pe rând multe dintre zonele pe care le evitasem anterior, astfel că acum traseul în zona lui mediană se prezintă ca o succesiune de brâne aeriene, creste și hornuri care necesită asigurare și atenție.

Au urmat ascensiunile de iarnă, cu problemele lor specifice (gheață, zăpadă, viscole) care au diversificat problematica.

Am condus prieteni și în cele din urmă clienți și le-am urmărit reacțiile care treceau invariabil de la uimire la extaz.

Pe scurt, în 5 ore din poteca marcată spre Muntele Roșu (prin Valea Gropșoarele) avem ocazia să parcurgem un traseu de alpinism clasic într-o zonă superbă, cu priveliști minunate indiferent de anotimp, la capătul căruia nu finalul contează ci, ca în multe alte cazuri, însuși drumul.

Un album din ultima tură acolo puteți vedea pe pagina noastra de facebook.

https://www.facebook.com/alpinechallengero/

Iarnă timpurie sau Creste înzăpezite în octombrie

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la iarnă mă entuziasmez brusc și nu te mai înțelegi cu mine până nu o văd cu ochii mei.

De curând, mai exact în octombrie, am avut parte de două ture de iarnă autentică în Făgăraș și Bucegi. Aici am “admirat” primele avalanșe din acest sezon.

În ambele masive, la peste 1800 m altitudine, am organizat două ieșiri de alpinism în condiții tipice pentru lunile decembrie-martie, deci mult mai târziu din punct de vedere calendaristic.

Muchia Lespezi-Negoiu și Muchia Bâlei din Făgăraș ne-au pus serios la treabă: spart urme până la baza traseelor, risc de avalanșă moderat, cornișe și viscol. Aflate la altitudine mare (peste 2200m) aceste două creste sunt rute clasice de alpinism de iarnă, punând probleme diverse, dar oferind deopotrivă satisfacții mari. Aeriene și expuse în sezonul alb, nu oferă condiții ușoare de retragere, acest aspect complicând ascensiunea, forțați fiind să terminăm traseul sau să ne retragem la nevoie pe aceeași rută.

În Creasta Padinei Crucii din Bucegi am intrat urcând un culoar abrupt direct din ultima căldare a Văii Mălăiești, ceea a sporit ineditul ascensiunii. Traseu rar parcurs iarna, cu rocă friabilă, asigurări precare și treceri expuse, pune și probleme de orientare uneori. Nu este chiar același lucru dacă, din cauza condițiilor meteo, se deviază cu câțiva metri într-o direcție sau alta. L-am terminat cu bine și am coborât pe Hornul Mic din valea mai sus amintită.

Buna pregătire fizică și tehnică a echipelor, împletită cu cunoștințele și priceperea noastră au dus la succesul turelor, dechizând astfel sezonul hivernal.

Când scriu aceste rânduri, zăpada se va fi topit deja, iarna retragându-se acum doar pentru a reveni în forță. Sperăm…

Un album găsiți pe pagina noastră de facebook

https://www.facebook.com/alpinechallengero/

Primăvară cu echipament de iarnă

Pentru că luna mai a păstrat ceva zăpadă și pentru noi pe culoarele văilor alpine am organizat mai multe ture pe astfel de trasee.

Au fost parcurse cu colțari și piolet în Bucegi:

– valea Bucșoiului cu coborâre pe firul secundar al Văii Morarului;

– valea Caprelor cu coborâre pe Brâna Caprelor (tot în zona nordică Mălăiești-Bucșoiul).

În Piatra Craiului am urcat pe Padina lui Călineț, iar retragerea am făcut-o pe Brâul Ciorânga Mare.

Pe parcursul sutelor de metri urcați și coborâți am întâlnit zăpadă în toate stările (când dură – firn, când apoasă apoi solidă și compactă sau plină de rimaye, oarecum echivalentul crevaselor din munții înalți).

Săritori parțial descoperite ne-au pus probleme specifice mersului în teren mixt, din nou un antrenament bun pentru condițiile din Alpi sau Caucaz.

1 mai în Făgăraș

Pentru că zăpada se topește în ritm galopant, am alergat să mai prindem ultimele rămășițe ale iernii cu ocazia nobilelor și relaxantelor sărbători de 1 mai.

În Făgăraș, mai exact in zona Bâlea, lumea se speriase de prognoza nu tocmai îmbietoare astfel că am avut parte de 3 zile de liniște și ski de tură.

Au fost parcurse pe skiuri văile Doamnele, Bâlea, Văiuga de pe versatul nordic, Capra și Fundul Caprei de pe versantul sudic, plus legăturile dintre ele.

Am văzut mai mult sau mai puțin ”în direct” avalanșele de primăvară atât de impresionante și de o frumusețe stranie. Practic fiecare culoar avea urme mai vechi sau mai noi de curgeri de zăpadă. Cea mai impreionantă era cea de deasupra cascadelor de gheață de la Bâlea care măturase tot versantul, o placă imensă ruptă și venită la vale.

S-a urcat și pe vârfurile Văiuga și Vânătarea lui Buteanu, ultimul fiind unul dintre “optmiarii” de 2500 m ai Făgărașului unde am intalnit urme de urs!

Zăpada umedă și grea ne-a îngreunat mult mișcarea, dar am luptat și am reușit să ne luam adio de la skiul de tură pe anul acesta într-un mod pe care l-am dorit cât mai muncitoresc cu putință. Doar a fost 1 mai…