Iarnă grea în Padina Închisă

Dintre văile de abrupt nemarcate din Piatra Craiului, Padina Închisă are, poate, cea mai comodă cale de acces. Venind dinspre Zărnești pe drumul care trece pe lângă Schitul de la Colțul Chiliilor spre refugiul Diana intrăm pe traseul care la început nu promite nimic, dar se deschide spectaculos după câteva sute de metri. Zona este impresionantă prin pereții imenși care o închid, dându-i și numele, de altfel.

La începutul lunii aprilie, pe viscol și temperaturi scăzute (-10°C), am organizat o tură în zonă, o tură de iarnă autentică. Săritorile văii au fost urcate în condiții de mixt (zăpadă, gheață și pasaje stâncoase), vremea nefiind tocmai prietenoasă. Dar echipa s-a descurcat foarte bine și a fost foarte cooperantă și bine pregătită fizic și tehnic.

S-a urcat până la nivelul Strungii Izvorului unde depozitele de zăpadă impresionante și vremea urâtă din creasta principală, ne-au influențat decizia de a coborî pe același traseu.

Brâna Caprelor, îngropată efectiv în zăpadă și imposibil de ocolit, a fost trecută cu balustradă de coardă, minimizându-se astfel riscurile unei accidentări în caz de avalanșă.

Ca sa dăm o idee clară despre câtă zăpadă am găsit în zonă, grota de pe traseu avea intrarea complet astupată și orice traversare a pus probleme mai mult sau mai puțin serioase.

A fost practic o trecere prin două anotimpuri: plecând din primăvara de la poalele muntelui spre iarna de sus și înapoi.

Sau, mai precis, de la noroaiele primăverii la… ce trebuie să fie în perioada asta a anului.

Traseul nefiind dificil în mod normal, în condițiile date a fost impresionant și doar o bună cunoaștere a tehnicii de iarnă și a zonei, precum și prestația excelentă a echipei de clienți au dus la reușita turei.

 

 

 

 

 

Din nou pe Creasta Pietrei Craiului

Așa cum speram ultima dată când am parcurs Creasta Nordică a Pietrei Craiului, mai exact în ianuarie, iarna s-a întors pe munte și am mai organizat o tură pe același traseu în martie, dupa câteva zile de ninsori viscolite.

Astfel, în zilele 21-22 martie a fost parcurs traseul de către o echipă de 3 persoane, în timpul săptămânii, în condiții de zăpadă mare și apoasă (chiar și la primele ore ale zilei).

Urmele de avalanșe și calitatea zăpezii nu ne-au permis niciun fel de ocol, fiecare vârf al crestei fiind urcat pentru a nu risca nimic.

Fiind după câteva zile de viscol, fiecare detaliu al traseului era îmbrăcat în chiciură, sporind în felul acesta farmecul turei.

Echipa s-a mișcat bine și am reușit să parcurgem traseul: Cabana Curmatura-Vf. Turnul-Vf. La Om-Colții Găinii-Refugiul Grind-Prăpăstii în circa 12 ore.

A doua zi după ascensiunea noastră zăpada a început să se topească masiv. Astfel, o avalanșă căzută exact înainte de primele lanțuri de pe traseul de urcare pe Turnul pe care am prins-o joi, a dispărut complet miercurea următoare.

Am refăcut peste câteva zile porțiunea Vf. Turnul-Șaua Padinei Închise-Lehmann-Cabana Curmătura pe zăpadă mult mai puțină, practic la jumătate față de ce fusese cu doar 6 zile înainte.

Cu aceste ture, plus altele în decembrie 2016 și februarie 2017, am ieșit în creasta principală a Pietrei Craiului de 5 ori în acest sezon și am parcurs diverse porțiuni din acest traseu frumos și solicitant.

 

 

4 zile de alpinism în Bucegi

Nu mai este un secret pentru nimeni că anul acesta primăvara a venit mai devreme decât ne-am așteptat. Lăsând la o parte comparațiile cu alți ani și încercând să vedem partea plină a paharului, în zilele 2, 3, 4 și 5 martie am fost în Bucegi pe câteva trasee de alpinism clasic realizate în condiții de iarnă, chiar dacă o iarnă care bate în retragere.

Astfel, am urcat pe firul secundar al Văii Gălbenele ca acces spre Colțul Gălbenele și, după ascensiunea Colțului, am coborât pe firul principal. În afară de vântul puternic care iși dorea să ne smulgă de pe lama crestei, vremea a fost excelentă. Săritorile astupate, cu excepția uneia cu gheață care s-a urcat la doi pioleti, ne-au permis să ne deplasăm rapid. Zăpada a fost de toate felurile: apoasă în unele zile și apoi dură și cu crustă în celelalte.

Au urmat apoi Valea Seacă dintre Clăi și Hornul cu Florile, alte trasee binecunoscute din zona prahoveană a Bucegilor.

Săritoarea mare, descoperită și plină de gheață, a fost primul hop de pe vale care ne-a solicitat și am pus în practică tehnica de mers cu colțarii pe stâncă cu gheață (teren mixt).

Hornul cu Florile a fost urcat în câteva lungimi de coardă cu asigurări în pereții laterali și cei câțiva jnepeni de pe traseu, datorită calității proaste a zăpezii și înclinației pantei.

Per total condiții foarte bune, dar, din păcate, ce făceam altă dată în luna mai acum am ajuns să facem în martie…

Felicit echipa pentru condiția fizică excelentă și pentru pregătirea tehnică foarte bună.

Vâlcelul Clăii Mici (Vâlcelul Clăiței)

Pentru că iarna ne-a permis, riscul de avalanșă existând, dar fiind redus, în ziua de duminică 19 februarie am urcat Vâlcelul Clăiței sau Vâlcelul Clăii Mici cum mai este cunoscut (sau denumit) din Bucegi – Muntele Jepii Mici.

Intrarea în traseu am făcut-o din poteca de Valea Jepilor (incorect denumită “Traseul Jepii Mici”). Vâlcelul urcă abrupt până într-o muchie secundară plină de jpeneni de unde se iese apoi în Muchia Înaltă ce ajunge în final pe Vârful Jepii Mici la 2143 m.

Astfel, diferența de nivel din Bușteni până în Platou este de peste 1000 m dintre care 800 m sunt pe culoarul văii.

Prima secțiune a avut zăpadă excelentă, astfel ca până la Brâul lui Răducu ne-am deplasat rapid, singura piedică fiind înclinația accentuată a pantei.

De la Brâu am continuat pe firul principal întrerupt de data asta de 4 săritori destul de dificile (roca friabilă și instabilă) pe care tehnica de mixt a fost utilizată cu succes. Zăpada a început aici să ne pună probleme fiind afânată și depozitată inegal de vânt. Astfel, mergeam 5 metri pe “tare” și 15 metri până la mijloc pe panta abruptă.

Ieșirea pe hornul final (mixt) a fost urmată de jungla de jnepeni care ne-a epuizat până în Muchia Înaltă (în jur de 1 oră de luptă cu crengile).

Urcând pe munchia aceasta și având în stânga Valea Comorilor, în jurul orei 17.00 am ieșit pe Vârful Jepii Mici și am urmat Platoul spre traseul Schiel, coșmar de ceață și ninsoare, amenințați de noaptea care stătea să vină. După GPS și busolă am mers spre Piatra Arsă și, după câteva ocoluri inutile și obositoare, am început coborârea pe Drumul Urlătorilor (impropriu denumit “Traseul Jepii Mari”) prin bezna lăptoasă. Nenumăratele traversări de culoare înghețate (deseori același la diverse niveluri) prin ninsoare și ceață deasă ne-au întârziat și am ajuns la Bușteni la ora 22.00, dupa 13 ore de umblat în condiții nu tocmai ușoare.

Vreau să felicit echipa, mai exact pe Ileana și Robert Krubl și Viorel Sima pentru prestația deosebită, sprijinul pe care mi l-au acordat și și l-au acordat unii altora și pentru puterea de luptă de care au dat dovadă.

Satisfacțiile meseriei au apărut cu atât mai evident în aceste condiții: tura a fost un succes și declarația unuia dintre cei trei că “anul trecut nu mă vedeam eu făcând așa ceva!” mi-a dat încă o dată un imbold de a merge mereu mai departe. Esențial este ca partenerii de coardă / clienții să evolueze de la tură la tură, de la sezon la sezon, acesta fiind scopul meu și satisfacția mea personale.

 

 

Creasta Padinei Crucii-Alpinism de iarnă în Bucegi

Cu siguranță mulți dintre cei care merg în mod normal pe munte au auzit de Creasta Padinei Crucii din Bucegi. O muchie “insignifiantă”, înghesuită undeva între Bucșoiul și Țigănești, străbătută de poteca marcată de la Malaiești spre Lacul Țigănești, plină de jnepeni și fără niciun interes alpin sau turistic. Cam asta este părerea generală despre această muchie din nordul masivului.

În mare parte este adevărat, dar dacă împingi explorarea dincolo de vârful nasului, mai exact dincolo de șaua atât de populară de deasupra cabanei Mălăiești și ai răbdare să treci de jungla jnepenilor, descoperi o splendoare de creastă pe care doar caprele negre o cunosc în amănunt. Dacă le-am întreba pe ele ce ne-ar spune oare?

Asta ne-am propus și noi în iernile din urmă: să le întrebăm direct “care vă mai este viața p-aici?”

Deja avem o tradiție de peste 4 ani de când conducem iarna grupuri de alpiniști pe Creasta Padinei Crucii și am avut tot soiul de abordări: fie urcând direct de la cabana Mălăiești, fie pe vreun horn sau culoar de zăpadă direct in inima crestei.

Debutând cu jnepeni care se pot sau nu ocoli (în funcție de starea zăpezii), continuând cu pasaje înierbate și mici protuberanțe stâncoase, traseul pe muchie ajunge la baza unui punct ușor vizibil din Valea Mălăiești: un ac de piatră foarte bine evidențiat.

Din acest loc traseul devine mai tehnic și, deși nici până aici nu a fost banal, începe să pună probleme mai serioase.

Două-trei trepte stâncoase de 10-15 m bareaza calea și, pe lângă faptul că muchia este aeriană pe alocuri, lipsa asigurarilor decente face tura și mai complicată.

Se poate, în câteva locuri, monta câte un friend, dar asigurarea principală rămâne la piolet sau ancoră de zăpadă. Brânele subțiri pe care traversările sunt riscante și cornișele omniprezente sunt iarași parte din peisaj.

Ieșirea în creasta dintre Scara și Omu este un Z imens cu pasaje aeriene care deseori au cornișe.

Dacă adăugăm și dificultatea de orientare în unele pasaje, cred că facem o reclamă bună pentru acest loc interesant, după părerea noastră. Mai ales celor care vor să descopere locuri noi.

Avem deja în acest sezon 3 ieșiri în zonă și vor urma cu siguranță și altele.

 

 

 

Praf și pulver-ski de tură în Bucegi

Zăpada tip pulver este visul oricarui schior de off-piste. Doar că la noi in Carpați, datorită mai multor factori climatici, acest tip de zăpadă “ține” foarte puțin. Abia câteva zile pe an. De aceea devine cu atât mai prețioasă și nu trebuie ratată!

Acesta a fost și scopul nostru la acest sfârsit de an când am organizat o ieșire de ski de tură în nordul Bucegilor. Dupa câteva zile de ninsori urmate de temperaturi foarte scăzute (-14…-17ºC) în căldarea Mălăiești am întâlnit un pulver superb.

În prima zi s-a urcat pe valea Glăjăriei 3-4 km pe drum forestier și 2 ore prin poienile și pădurile din valea Mălăiești, integral pe skiuri până la cabană.

A doua zi a fost urcată valea în continuare până la Hornuri (punct maxim atins cca. 2100 m altitudine) prin zăpadă până la genunchi. Riscul de avalanșă a fost destul de mare pe vâlcelele afluente văii, dar le-am evitat mergând pe firul principal la o distanță respectuoasă.

Coborârea de aproape 1300 m diferență de nivel din căldarea superioară până aproape de uzina electrică a fost un ramas bun în stil alpin pe care ni l-am luat de la anul 2016.

Privim spre 2017, mai ales spre sezonul alb, cu încrederea pe care ne-o dă o iarnș așa cum erau pe vremuri și asa cum trebuie să fie.

Ne așteaptă multe ture hivernale pe care le organizăm până la sfâșitul lunii mai: ski de tură, alpinism și drumeție pe rachete de zăpadă.

 

 

Două văi diferite, același Bucegi

Munții Bucegi sunt incontestabil leagănul alpinismului românesc. Cu o diversitate foarte mare a peisajului, permit atât începătorilor cât și celor avansați să se bucure de rute interesante în orice anotimp.

În lipsa ghețarilor, Carpații noștri, în primul Bucegii și Piatra Craiului, oferă un număr mare de culoare înclinate și văi de abrupt care, în sezonul hivernal, devin terenul de “joacă” al alpiniștilor.

Cu problemele specifice iernii (zăpadă așezată diferit pe pante înclinate, gheață pe săritorile parțial acoperite, risc de avalanșă, cornișe la obarșie) văile din abruptul prahovean și cel nordic al Bucegilor sunt parcurse an de an fie ca trasee în sine, fie în cadrul unui antrenament pentru turele din afara țării în munții înalți care (încă) mai au ghețari: Alpi, Caucaz etc..

Împărțite în două mari categorii în funcție de forma și originea lor, văile alpine din Bucegi sunt în imensa lor majoritate nemarcate și, deci, accesibile cunoscătorilor masivului.

În luna decembrie a acestui an am condus pe două din aceste tipuri de trasee alpiniști de diverse categorii.

Valea Gălbenele situată in inima Coștilei, o vale de abrupt, cu înclinație medie și săritori variate, a fost parcursă de 1 decembrie în condiții de mixt (zăpadă, gheață, stâncă). S-a dovedit un bun exercițiu pentru cei ce și-au dorit să exerseze mersul merge cu colțari pe stâncă și gheață, cum se folosește pioletul la tracțiune, nu doar la mers (pe post de baston). Pentru cei ce au mers cu echipament specific doar pe zăpada dura de la sfârșitul iernii, impactul de a utiliza aceleași scule în condiții de mixt este mare. Rezultatul după câteva ture de genul acesta este o încredere sporită în echipamentul folosit (colțari+piolet), o dexteritate anume în a-l folosi și căpătarea unei siguranțe mai mari pe orice fel de teren în sezonul alb.

Pentru o mai bună sedimentare a cunoștințelor s-a coborat pe Valea Gălbenele pe traseul de urcare. Astfel, s-a exersat și coborarea pe pante de zăpadă și rapelul peste săritorile descoperite. Ca la orice activitate sau sport nu atât forța contează cât tehnica. Dac aceasta este deprinsă corect de la bun început se evită multe accidente și incidente neplăcute.

Valea Morarului din abruptul nordic al masivului, o vale glaciară, lungă și solicitantă, a fost urcată pe 11 decembrie în condiții de iarnă autentică. Am prins toate tipurile de zăpadă: apoasă în pădure, afânată pe firul văii în porțiunea de jos, dură și plină de plăci de vânt în partea superioară.

Fără dificultăți tehnice deosebite, acest traseu este o bună școală pentru a se deprinde mersul cu colțarii și pioletul pe pante abrupte, dar și observarea terenului și evaluarea riscului de avalanșă. Terasele văii, atât cele de pe firul principal, cât și cele de pe fețele laterale, precum și firele secundare și vâlcelele afluente, sunt un teren favorabil declașării avalanșelor. Cascada de gheață din porțiunea mediană a văii este, de asemenea, un teren frumos de joacă pentru cei pasionați și echipați corespunzător.

Valea Morarului a fost coborâtă pe traseul de la urcare, exersându-se astfel cunoștințele și tehnica de mers pe colțari și cu pioletul pregătit de frânare în eventualitatea unei alunecări.1

În cadrul turelor noastre de nivel începător spre mediu exemplificăm și punem în practică apoi toate tehnicile de mers / cățărare în condiții de iarnă, evaluăm de fiecare dată riscurile, condițiile meteo și ținem cont de pregătirea clienților noștri.

Scopul nu este palmaresul în primul rand ci siguranța participanților, a echipei în totalitatea ei, știut fiind ca rezistența unui lanț stă în veriga sa cea mai slabă. Dacă întărim această veriga, lanțul devine mult mai solid.

Scopul nostru declarat este să creștem nivelul clienților noștri de la tură la tură, de la sezon la sezon, astfel încât să poată an de an să constate o evoluție proprie certă.

 

 

 

 

 

 

În Mălăiești în căutarea zăpezii

Anul acesta sezonul de iarna în Bucegi a început în forță cu viscol, ninsoare ăi ger. Dar tot în forță s-a și “dezumflat”. Astfel, în numai o săptămâna, zăpada care acoperea dealurile și poienile de la poale s-a retras acolo unde se simte ea mai bine, pe vârfurile și in căldările munților. Sub presiunea celor 13 grade cu plus de la jumătatea lui noiembrie iarna a bătut în retragere și am fost nevoiți să urcăm cât mai sus, în zonele nordice ale Bucegilor, pentru a o găsi. Dar cum zeul iernii îi răsplătesșe pe cei care-l respectă, pe 25 noiembrie am realizat o frumoasă turăde iarnă autentică.

Plecând din “primavara” Țării Bârsei am pornit în căutarea zăpezii în Valea Mălăiești. Profitând de vremea excelentă și de coechipierul extrem de bine antrenat și echipat au fost parcurse câteva culoare și vâlcele de la obarșia văii mai sus amintite.

Valea Mălăiești se naște din câteva hornuri înguste și care nu prezintă niciun interes din punct de vedere alpin vara. Iarna însă se transformă în culoare foarte interesante și cu probleme specifice alpinismului de iarnă (gheață, cornișe, pantă înclinată).

Cel mai cunoscut horn este cel din dreapta sau “cel mare” cum privim spre abrupt fiind și cel mai ușor accesibil. Dar mai există încă două în stânga lui mult mai interesante și tehnice (Hornul Mic și Hornul din Stanga). Cel mai din stânga are și o săritoare de 25 m care uneori nu este acoperită de zăpadă fiind un obstacol de “mixt” (zăpadă-gheață-stâncă) numai bun pentru urcat la colțari și piolet.

Un alt horn interesant este cel care urcă în Padina Crucii (dreapta cum privim spre Hornul mare) care iese într-o strungă îngustă din această creastă subestimată și deseori ignorată.

Astfel, o echipa de doi alpiniști (client+ghid montan) au parcurs următorul traseu de o zi întreagă: Cabana Mălăiești-Hornul din stânga (cu săritoarea parțial descoperită)-coborâre în valea Mălăiești pe Hornul mic-urcare pe Hornul din Padina Crucii-coborâre pe Vâlcelul Padinei Crucii-Cabana Mălăiești.

Vâlcelul Padinei Crucii are o pâlnie mare la obarșie și iarna este impracticabil din pricina riscului crescut de declanșare a avalanșelor.

Fiind o zonă în care soarele pătrunde rar zăpada a fost “zahăr” și gheața prezentă pe fiecare colț de stâncă neacoperit. Săritoarea din Horn are câteva trepte verticale și un pasaj îngust cu aspect de fisură pe o lungime de 25-30m.

Traseul a fost repetat a doua zi de o echipă formată din trei persoane (ghid+2 clienți) în condiții similare, dar cu câteva grade Celsius în minus.

 

 

 

 

Debut de iarnă în Făgăraș și Bucegi

Născut în Alpi, din al căror nume derivă, alpinismul presupune prezența în zona înaltă a zăpezii și gheții, dar și a terenului mixt zăpadă+gheață+stâncă într-un tot unitar ce face ascensiunea mai dificilă, dar și mult mai interesantă.

Cum în țara noastră ghețarii sunt inexistenți, se poate vorbi de alpinism în adevăratul sens al cuvantului doar iarna în munții în care acest mixt este prezent.

Unul dintre masivele în care iarna vine relativ devreme este Făgărașul. Caracteristice acestui munte sunt muchiile (de regulă nordice, dar nu numai) ascuțite și accidentate, cu diferențe de nivel importante și cu lungimi considerabile.

Echipa noastră deschide sezonul de iarnă cât de devreme se poate în fiecare an și conduce pe astfel de trasee alpiniști de toate categoriile.

Anul acesta, pe 20-21 octombrie, au fost parcurse muchiile Buteanului și Bâlei din zona centrală a Făgărașului pe zăpada proaspăt căzută și înghețată.

Pe un vânt de 50 km/h, tipic începutului de iarnă, pe frig pătrunzător și teren mixt (zăpadă, gheață, stâncă, fețe de iarbă) muchiile respective au fost urcate în două zile consecutive de o echipa de 2 persoane, echipate cu colțari, piolet și bocanci de iarnă. Nenumărate vârfuri și strungi înguste, creste aeriene și pasaje scurte de cățărare, toate combinate cu diferență de nivel și expunere – cam acestea sunt caracteristicile dominante ale unor astfel de trasee. În peisaj de iarnă, cu problemele specifice și echipamentul adecvat, sunt ture foarte frumoase și interesante.

Baza de plecare a fost cabana de lângă Lacul Bâlea care, fiind la peste 2000 m altitudine, este accesibilă cu telecabina sau cu mașina (în cazul în care drumul este deschis) și astfel ești scutit de mult efort și poti intra în zona alpină odihnit.

Muchia Bâlei și Muchia Buteanului sunt, astfel, unele dintre cele mai comode ture de iarnă din punct de vedere al accesului la baza traseelor.

Nu același lucru se întâmplă cu alte creste nordice la fel de celebre: Albota, Tunsului, Zănoaga, Viștea unde distanțele sunt mult mai mari, două zile nefiind decât rareori suficiente pentru a te apropia, a realiza traseul și a te și retrage în condiții de iarnă.

***

Pe 30 octombrie și 5 noiembrie, profitând de iarnă care se instalează încet, dar cert în Carpați, s-a mers în Bucegi unde a fost urcată Valea Seacă dintre Clăi. Traseu clasic de alpinism/carpatism pentru începatori (vara), in condiții de început de iarnă devine o tură interesantă pentru cei care doresc sa exerseze mersul cu colțari pe gheață subțire care acoperă stânca friabilă și/sau spălată, folosirea pioletului ca punct de sprijin în asperitățile pietrei, cățărarea cu bocanci de iarnă cu talpă rigidă pe stâncă etc. Un bun antrenament pentru turele din alte zone montane mai cu pretenții, Matterhorn sau Monte Rosa din Alpii italieni sau elvețieni, de exemplu.

Urcarea văii a durat 6 ore, fiecare mic obstacol fiind, din pricina condițiilor meteo, o provocare mai ușoară sau mai importantă. Săritori între 3-20 m, cu aspect de fisură, grotă sau față spălată trebuie trecute cu atenție, asigurările fiind uneori precare. Parcurgând deseori acest gen de traseu noi știm exact toate detaliile și astfel grupul merge în siguranță și se poate bucura de ascensiune.

Pentru cei neobișnuiți cu utilizarea echipamentului de iarnă (bocanci rigizi, colțari, piolet) pe mixt (zăpadă+stâncă+gheață) a fost o ocazie bună de a învăța ceva nou care le poate folosi în evoluția ulterioară ca alpiniști.

Numeroase alte trasee de acest gen sunt pretutindeni în Bucegi (văi si vâlcele alpine, creste și muchii), iar echipa noastră conduce de multe ori pe an tot felul de pasionați ai muntelui în acest teren de “joacă” care este leagănul alpinismului romanesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tură de alpinism în Bucegi

Ca o tură de antrenament cu echipa care va merge la vară în Alpi am ales pentru acest weekend parcurgerea câtorva trasee de alpinism clasic din Bucegi.

S-au urcat și coborât Vâlcelul Portițelor și Valea Bucșoiului în prima zi.

A doua zi a fost parcurs traseul Cabana Mălăiești-Hornul mare-Creasta Bucșoiului Mare-Vâlcelul Prepeleacului-Bușteni.

Au fost ture solicitante în care s-a folosit echipamentul specific de alpinism de iarnă: colțari și piolet.