Cum ne vedem din ”afară”

Voi reproduce mai jos părerea unui tțnăr alpinist britanic despre serviciile noastre.

“Radu Hera – Romanian mountain guide

In mid-June 2019, I spent six days with a Romanian mountain guide called Radu Hera. I thought he was excellent, so I’ve written this post about the experience.
Some context:
I wanted to learn basic mountaineering skills and Radu agreed to teach me. Before the trip, I’d never worn crampons, held an ice axe or climbed outside. My experience amounted to several multiple-day treks and some indoor top-rope climbing. I’m sure Radu is also a great guide for people with more experience, but this review is written from the perspective of someone new to mountaineering.
 
How well does he know the area?
We spent six days in the Bucegi mountains, often on unmarked trails, and he didn’t look at a map once. He could name most of the peaks just by looking at them. He would tell me where each valley lead to and what was on the other side of each ridge. He knew the rough condition of each route before we did it (eg: “let’s go to this place, I was there a week ago and the snow is in good condition” or “we shouldn’t go there, it will be dangerous in this weather”). Radu is also friends with some of the people who run the mountain huts.
 
How experienced is he?
In our six days together, I failed to ask a question that he couldn’t answer. His climbing experience stretches far beyond Romania to the Alps and the Andes, where he has made ascents of high altitude peaks that are rarely climbed.
 
Is he a good teacher?
I felt a little embarrassed about my lack of experience before the trip, but he made me feel at ease. Since my time in Romania, I have hired two other mountain guides and can still say that Radu was the best teacher. He has worked on mountain rescue teams and therefore prioritises teaching safe techniques. Importantly, he has a way of teaching that makes you feel encouraged rather than anxious.
 
How expensive is he?
I contacted several Romanian mountain guides before my trip and found Radu to cost half as much as the next most affordable guide. Furthermore, his fee included transport, technical equipment and national park taxes, which the other guides I had contacted asked me to pay extra for. He expected me to pay for my own food and accommodation when we stayed in mountain huts, but he did not ask me to pay for his. He even let me sleep for one night at his own house so that I wouldn’t have to spend money on another night in a mountain hut. He was very kind to me and his guiding services were incredibly good value for money.
 
How good is his English?
I’m a stupid Brit, so can only speak English and yet I never struggled to understand him. His English is good.
 
Is he good company?
He isn’t the most talkative person, but when he does talk he has very interesting things to say. He told me about Romania’s history and his experience of communism.
All in all, it was a brilliant 6 days that I look back on with very fond memories even a year later. I intend to return to Romania several times in the future, because the landscapes are stunning and the people are welcoming. It is the country that I always tell people they should visit if they like the outdoors.

Bilanțul lunii mai 2020

Sfârșitul stării de urgență a coincis cu sfârșitul iernii. Luna aprilie am petrecut-o, ca majoritatea iubitorilor de munte, departe de locurile noastre preferate. E lesne de dedus nerăbdarea cu care am început luna mai, luna renașterii activității noastre.

Nu a fost nici pe departe ritmul susținut din celelalte epoci ante-pantemie, dar o să povestim cu plăcere despre ce am realizat, mai ales că perioada de izolare a sporit convingerea că trebuie să ne bucurăm de ocaziile care ni se oferă și ar fi înțelept să fim mai puțin răsfățați și pretențioși.

După câteva zile de ninsoare Ciucașul nu avea risc de avalanșă precum masivele mai mari (Bucegi, Făgăraș etc). Așa că ne-am orientat către o zonă pe care nu o explorasem până atunci: Muntele Tesla. Ne făcea cu ochiul de mai multă vreme, dar acum i-a venit rândul. Fiind plasată relativ aproape de drumul național și de cabana Babarunca, Tesla este un apendice al Ciucașului. Deși așa stau lucrurile din punct de vedere geografic, geologic este diferit ca rocă și compoziție. Astfel, aici avem calcar, spre deosebire de restul masivului care este alcătuit din conglomerat.

Am petrecut o zi lungă de mai în pustietate absolută, cățărându-ne pe pereții mai mari sau mai mici din zonă. Nu am avut altă companie decât un urs și câteva capre negre.

Părosu’ la el acasă

Vârful Tesla se înalță abia un pic peste 1600m altitudine, dar are multe posibilități de cățărare mai lungă sau mai scurtă. Profitând de vremea excelentă de primăvară am improvizat cîteva trasee de grad 5-6 în manșă.

Am făcut și câteva rapeluri, am urcat și în punctul cel mai înalt, dar mai ales am hotărât să revenim pentru celelalte zone neatinse acum. Am părăsit ca vrăjiți zona, dar ne-am trezit rapid în pădure când ne-a izbit barbaria defrișărilor.

Au urmat câteva zile de pauză apoi am organizat trei ture pe văile din Bucegi la colțari și piolet. Este activitatea tradițională de primăvară pentru noi. Lucurile s-au desfășurat după cum urmează:

1. Urcare pe Valea Bucșoiului, coborâre pe Valea Morarului (vreme închisă, valea Bucșoiului în proporție de 90% acoperită de zăpadă înghețată, vânt și viscol pe creastă).

2. Urcare pe Valea Mălinului, coborâre pe Valea Priponului (vreme perfectă, soare și senin, valea Mălinului acoperită în proporție de 70% de zăpadă, săritorile descoperite în partea de jos).

3. Urcare pe Valea Morarului, coborâre pe Valea Cerbului (vreme închisă, ploaie și ninsoare pe etaje de altitudine, valea Morarului în proporție de 60% acoperită de zăpadă). A fost atins și Vârful Omu (2507m).

Coborârile pe Valea Cerbului și pe Valea Priponului au fost parțial pe iarbă, fără zăpadă și fără probleme tehnice deosebite. Un amănunt interesant a fost prezența unei ursoaice cu trei pui pe Brâul de mijloc al Morarului. De fapt, a fost așa: capre negre pe Brâul de sus și urși pe Brîul de mijloc. Noi, oamenii, pe firul văii. Cam asta este ierarhia…

La capitolul drumeție am ales un alt loc în care nu mergem prea des: Munții Măcinului. Pe durata a trei zile pline am parcurs traseele de pe Culmea Pricopanului și am atins Vârful Țuțuiatu (cel mai înalt cu 467m altitudine), Vârful Cheia (260m), Vârful Vraju (337m) și am ”cercetat” traseele tematice. Profitând de temperaturile suportabile (vara nefiind încă instalată) am petrecut momente foarte plăcute în cei mai vechi munți din țară. O zonă particulară, cu mult granit, cu faună și floră specifice, un parc național foarte bine îngrijit și iubit, Măcinul este surprinzător și se plasează foarte bine în categoria: mari munți mici.

Am încheiat luna în cea mai iubită zonă a noastră: Bucegi-Piatra Craiului.

Pe un mixt perfect (stâncă-zăpadă) specific acestei perioade a anului (mai ales în ultima vreme) am urcat Valea Gălbenele firul principal și am coborât pe firul secundar. Ploaia ne-a ocolit, ea fiind prezentă doar la TV, din fericire. Stânca udă și bucățile mari de zăpadă dintre săritori au adus ascensiunii un plus de spectaculozitate binevenit.

Chiar pe 31 mai am reluat colaborarea cu Picior de plai, întreruptă de starea de urgență. Cu doi clienți la un ghid, respectând legea, am urmat traseul: Valea Crăpăturii-Vârful Turnu-Padina Închisă-Brâna Caprelor-Refugiul Diana.

Bilanțul lunii decembrie 2019

Ca să vezi s-a mai dus un an! Am încheiat în forță sau, mai exact, în același ritm cu care ne-am obișnuit. Drumeției de iarnă și alpinismului i s-a alăturat skiul de tură mult așteptat.

Am petrecut Ziua Națională la cabana Padina unde am ajuns prin Moieciu de sus-Șaua Strunga-Valea Bătrâna. A doua zi am urcat spre Vârful Omu (2507m) prin Piciorul Babelor pe viscol și vizibilitate redusă.

Au urmat câteva drumeții în Postăvaru și Piatra Mare. Obiectivele care au fost atinse sunt Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei, Valea Lamba Mare și Drumul Șerpilor în Postăvaru.

Piatra Mare ne-a îngăduit să-i vizităm alte locuri celebre (Șirul Stâncilor, Prăpastia Ursului, Canionul Șapte Scări, Cabana Piatra Mare, Vârful Piatra Mare).

Pentru alpinism am traversat strada (!) în Piatra Craiului. Vârful Ascuțit a fost atins prin Padinile Frumoase, profitând de riscul minim de avalanșă din acest început de sezon.

Alte ture din aceeași categorie au fost Padina Lăncii-Poiana Închisă-Marele Grohotiș

și Vâlcelul cu fereastră tur retur.

Ambele în același fascinant masiv, cel mai frumos din țară după părerea noastră. Au oferit ascensiuni mixte (zăpadă-gheță-stâncă) deosebit de interesante.

Tot în acest stil și profitând de lipsa amenințării avalanșelor am parcurs în Bucegi traseul Valea Pietrelor din Bucșoiu-Hornul Mare Mălăiești.

Skiul de tură, la care am visat tot sezonul uscat, a fost găzduit de Bucegi. Zona înaltă de deasupra Sinaiei a avut zăpadă bună și a știut să o păstreze oferind-o cu generozitate celor pasionați de acest minunat sport.

Iată rutele parcurse în patru zile diferite:

– Cota 1400-Furnica-Valea Dorului-Vf. Piatra Arsă-Valea Dorului-Vf. cu Dor-Șaua Dorului-Drumul de vară-Cota 1400

– Furnica-Valea Dorului-Vf. Piatra Arsă-Valea Dorului-spre Vf. cu Dor-Sub Vânturiș-Valea Dorului

– Furnica-Valea Dorului-Vf. Piatra Arsă-Valea Dorului

– Drum Dichiu-Vf. Vânturiș și retur.

Cu Picior de plai am încheiat anul cu o tură de drumeție în Piatra Craiului (Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-La Zaplaz-Umerii Pietrei Craiului). A fost aceeași atomosferă de colegialitate și bună dispoziție ca de fiecare dată.

Am încheiet luna și anul în Făgăraș împreună cu colegii de la Salvamont Argeș. Deși viscolul și riscul 5 de avalanșă nu ne-au permis să facem mare lucru a fost plăcut și ne-am putut odihni în vederea noului an care urmează.

Bilanțul lunii mai 2019

Luna mai a fost pentru noi una activă, tranziția de la iarnă la vară, petrecându-ne-o pe munte, ca de obicei.

Chiar la începului lunii, mai exact de 1 mai, am fost plecați în vestul Meridionalilor. În Retezat am urcat pe vârful Păpușa (2508m). Viscolul din prima parte a turei ne-a zguduit un pic, dar e asumat faptul că mai este, la peste 2000m, o lună de iarnă. Mai ales pe unul dintre ’’optmiarii’’ României.

Retezatul mic ne-a așteptat cu vreme mai bună, astfel că am urcat pe Piatra Iorgovanului (2014m). Complet diferite ca aspect, cele două ramuri ale Retezatului (Mic și Mare), sunt alcătuite din calcare, respectiv granit, ceea ce contribuie la pitorescul zonei. Nu degeaba acest unic masiv este arie protejată și una dintre cele mai căutate și vizitate zone din Carpați.

Rămânând în vest ne-am mutat apoi în Parâng. Cheile Galbenului cu noile via ferrata, amenajate profesionist de Clubul Montan White Wolf, au fost ținta noastră. Am parcurs câteva trasee, gradual, de la rute simple la altele mai complexe. Este o activitate distinctă de cățărare care, chiar dacă folosește tehnici asemănătoare, rămâne o altă disciplină și presupune alt echipament.

Toată admirația pentru cei de la White Wolf. Se dovedește încă o dată că oamenii de munte nu sunt pe cale de dispariție.

Au urmat apoi câteva ieșiri de alpinism clasic în Piatra Craiului. Pe zăpada care a persistat încă prin cotloanele ferite, am parcurs Valea Vlădușca, Traseul Anghelide, Padina Șindileriei (firul integral, nu doar traseul marcat), traseul Deubel – Vârful La Om.

Strecurându-ne printre ploi și coduri meteo multicolore am urcat Valea Albă și am coborât Valea Priponului (integral, fâră retragerea clasică spre stână) în Bucegi.

În ambele masive am urcat la colțari și piolet, iar coborârile le-am făcut fie descățărând, fie în rapel.

A urmat o drumeție într-o zonă absolut particulară. Mai exact Munții Hășmaș pe ruta Bălan – Cabana Piatra Singuratică – Vârful Hășmașul Mare (1792m) – urcare pe Piatra Singuratică – Bălan. Munte foarte estetic, cochet și cu peisaj variat. De la stâncării la plaiuri pastorale acest munte are ce oferi. Este de vizitat.

Diversificând activitatea am alergat pe ruta Azuga – Piciorul Petru Orjogoaia – creasta Neamțului – Lacul Roșu – Valea Azugii – Azuga. Trail running de 48km, cu 1808m diferență de nivel în 8,45h. Este o altă activitate cu care ne ocupăm mai rar, dar cu entuziasm.

Două colaborări cu Picior de plai în Piatra Mare (Dâmbul Morii – traseul 7 Scări – Vârful Piatra Mare 1844m – Drumul Familial – Dâmbul Morii) și Munții Baiului (Sinaia – Valea Rea – Poiana narciselor – Zamora) au continuat seria traseelor de tradiție dintre firmele noastre.

Bilanțul lunii aprilie 2019

Aprilie însemnă primăvară la altitudini joase, dar sus iarna rămâne agățată de creste sau se ascunde prin cotloanele văilor alpine. Cu toată încălzirea globală certă din ultimii ani am profitat de un puseu de frig care a conservat zăpada veche și a adus alta proaspătă pentru câteva zile.

La începutul lunii am parcurs creasta nordică a Pietrei Craiului pe probabil ultima zăpadă ’’serioasă’’ din acest sezon. Am avut parte încă de cornișe și depozite care nu ne-au permis ocolirea niciunui vârf ci, din contră, ne-au obligat să urmăm creasta matematică. Am avut astfel cele mai autentice condiții de iarnă, doar ziua ceva mai lungă a făcut ca totul să ’’miroasă’’ a primăvară.

În Bucegi am parcurs de câteva ori muchia Padinei Crucii de care suntem foarte atașați. O creastă nebăgată în seamă din nordul masivului, dar dificil de parcurs în condiții de iarnă. Vremea a fost de fiecare dată aspră cu ninsori și vânt puternic, ceea ce a făcut ca traseul să fie cu adevărat interesant și solicitant.

Am urcat pe skiuri de tură la vârful Omu dinspre Mălăiești, coborând Hornul Mare și valea pe zăpadă grea și imensă. Diferența de nivel apreciabilă (1600m), cu plecare din Valea Glăjăriei și punct maxim Stația Meteo Omu, face din această vale un traseu deloc de ignorat. Hornul mare al Mălăieștilor a fost urcat la colțari și piolet, dând un iz de ski-alpinism turei.

Am avut și o colaborare cu ”Picior de plai”, parcurgând împreună traseul Cabana Silva – Muntele Roșu – Vârful Gropșoarele (1844m) – Vârful Zăganu – Cheia. A fost o drumeție frumoasă cu pasaje în care am folosit colțarii și am montat o balustradă de coardă pentru siguranța participanților.

Toate traseele de mai sus au fost decorate de bunul gust al acestui anotimp care a ținut să ne aștepte cu mii de brândușe, ghiocei, gențiene și alte floricele de primăvară.

Bilanțul lunii martie 2019

Dacă ar fi să rezumăm prima lună de primăvară și am avea la dispoziție doar un singur cuvânt am spune simplu: căldură. Nu mai este o noutate pentru nimeni rămas lucid că vremea este într-un proces de încălzire. Nu doar la noi în țară, ci peste tot. La munte ce făceam în anii 90 prin mai-iunie astăzi am ajuns să facem cu o lună, cel puțin, mai devreme.

Dar dacă stăm nostalgici nu ajungem nicăieri, așa încât ne adaptăm din mers, așa cum natura ne-a învățat din interacțiunile directe cu ea.

Am fost în câteva masive pentru diverse activități (încă) de iarnă: drumeție, alpinism, ski de tură, ateliere de inițiere etc.

Pentru amatorii de drumeție am organizat, împreună cu ’’Picior de plai’’ două ture de câte o zi în Munții Leaota (Piatra Dragoslavelor) și Bucegi (traversare Moieciu-Poiana Guțanu-Poiana Gaura-Șimon). Primăvara, datorită altitudinii scăzute a traseelor, a fost în toi, iar participanții au putut admira poienile înconjurate de zăpadă, raiul brândușelor, ghioceilor și al altor flori de sezon.

O traversare în Ciucaș de la Cheia – Cabana Silva – Vârful Muntele Roșu – Vârful Gropșoarele – Vârful Zăganu – Cheia a fost un alt obiectiv încadrat la limită în categoria ’’drumeție’’.

Pentru cei mai avansați, care preferă alpinismul și care încă nu s-au săturat de iarnă, am parcurs de câteva ori creasta nordică a Pietrei Craiului sau am urcat direct pe vârful La Om (2238m) prin muchia Colții Găinii din zona Grindului. Piatra Mică a fost traversată și ea până când zăpada a dispărut aproape complet de pe această soră mai mică a crestei principale. În funcție de starea zăpezii s-a urcat sau s-a coborât pe traseele dinspre cabana Curmătura (Padinile frumoase, Lehmann, Turnul).

În Bucegi a fost urcat vârful Scara (2422m) prin Hornurile Mălăieștilor, admirând avalanșele căzute pe versanții văii, extrem de fotogenice și impresionante.

Au mai fost urcate în Făgăraș vârfurile Lespezi (2517m) și Cornul Călțunului (2510m).

Pentru că primăvara este un sezon prielnic formării avalanșelor am organizat un atelier de inițiere cu tematica acestora la Bâlea Lac. S-a învățat realizarea profilului zăpezii, măsurarea înclinației pantei, localizarea cu DVA-ul, sondarea și găsirea ’’victimei’’ îngropate. Au fost făcute și teste cu rucsacul ABS și multă teorie.

Două ieșiri scurte: una pe Valea lui Stan (Făgăraș) și cealaltă la cățărare în Cheile Râșnoavei (Postăvaru) au deschis puțin ușa sezonului fără zăpadă care va urma în curând.

Pentru ski de tură am optat din nou pentru Bucegi unde am avut parte de zăpadă excelentă parcurgând diverse zone din partea centrală a masivului. A fost coborât și urcat Plaiul lui Păcală, dar și alte culoare și văioage din zona Furnica-Piatra Arsă-Cocora.

Bilanțul lunii februarie 2019

Luna februarie n-am petrecut-o la gura sobei ci am fost la fel de activi ca în ianuarie, alternând skiul de tură cu alpinismul hivernal sau cu drumețiile pe rachete.

Creasta Pietrei Craiului a fost din nou ruta cea mai frecventată. Am strabătut-o de mai multe ori, fie integral (Curmătura-Vârful Turnu-Șaua Funduri), fie pe tronsoane (Vârful Turnu-Vârful Ascuțit-Padinile frumoase sau Vârful Turnu-Vârful Padina Popii-Traseul Lehmann). Am admirat cu respect cornișele uriașe și am urmat (pentru siguranță, dar și pentru plăcerea ascensiunii) creasta matematică, urcând toate accidentele crestei.

N-a fost uitată nici Piatra Mică. Am traversat-o de mai multe ori. Iar ea ne-a răsplătit cu priveliști deosebite asupra surorii sale mai mari sau ne-a pedepsit cu viscole și rafale de vânt. Un bun antrenament pe vreme rea pentru alte creste mai deosebite din Carpați și nu numai.

Într-una dintre parcurgerile crestei nordice am privit cu amuzament respectuos urmele unui urs care a traversat creasta principală prin zona dintre Țimbale și Clăile Căldării Ocolite, sfidând cele mai elementare norme de siguranță din punct de vedere al riscului de avalanșă. Dar cum probabil că are tot atâtea vieți precum pisica nu ne-am îngrijorat pentru el (sau ea?).

Ceva drumeție pe rachete am făcut în Iezer-Păpușa. Am urcat pe Culmea Văcarea și Vârful Iezerul Mare (2462m), pe Plaiul lui Pătru și Vârful Bătrâna (2341m). În Ciucaș au fost parcurse Cheile Cheiței și Culmea Muntele Roșu-Vârful Gropșoarele (1884m). Rachetele nu au fost suficiente, astfel că, din pricina gheții și a zăpezii dure (la -17 grade Celsius), am folosit cu succes colțarii.

Un pic de ski de tură a fost făcut în Bucegi (Uzina electrică Râșnov-Cabana Mălăiești-Hornul Mare și retur), dar și în Iezer-Păpușa.

Despre tura în Bucegi putem spune că am stabilit un record negativ propriu: din cauza zăpezii enorme am reușit ’’performanța’’ de a deschide drumul spre cabana prin valea Mălăiești în nu mai puțin de 6 ore.

În Iezer-Păpușa am parcurs pe skiuri traseele: Cabana Voina-Vârful Văcarea (2068m)-Vârful Cățunu (2306m)-Vârful Iezerul Mic (2383m)-Refugiul Iezer (2135m), Refugiul Iezer-Piciorul Iezerului Mare-Cabana Voina și Cabana Voina-Plaiul lui Pătru-Vârful Bătrâna și retur.

Fratele mai mic și mai sudic al fratelui mai mare și mai nordic (Făgărașul), Iezerul și Păpușa, două jumătăți aproape egale, având ca punct de ’’echilibru’’ vârful Bătrâna, reprezintă un perfect teren pentru practicarea skiului de tură. Trebuie, însă, tratat cu respect pentru distanțele mari dintre punctele de interes, lipsa adăposturilor de altitudine (doar refugiul Iezer la 2165m, aflat într-o extremitate) și sălbăticia locurilor.

Despre refugiu putem spune că este unul dintre cele mai bine întreținute și amenajate din Carpați, grație Salvamontului și asociațiilor care au pus umărul la treaba asta.

Trei ture, doi munți

Pe măsură ce avansează iarna, ne mișcăm și noi în decorul specific anotimpului. Cu atenție la riscul de avalanșă prezent, ca o amenițare mută, dar firească, am făcut câteva trasee de alpinism devenite clasice și ’’tradiționale’’ pentru noi.

Nordul Bucegilor, zona Branului, a fost aria de acțiune a primei ieșiri. Am urcat pe Valea Ciubotea, ieșind în muchie pe un culoar abrupt, dar sigur, cu zăpadă consolidată și perfectă pentru mersul cu colțari și piolet. Am coborât pe Valea Gaura tot pe un vâlcel afluent al firului principal. Cu gândul la viitoarele ture de ski off-piste prin zonă, am profitat de condițiile perfecte de zăpadă și de vremea bună (cer senin și ger de -14 grade Celsius). Am simțit că zăpada nu este stabilă pe Valea Gaura, la pragul glaciar de sub căldarea de sus, dar fiind în cantitate mică și traversându-o cu atenție, pe rând și asigurați, am minimizat riscul de desprindere.

După câteva zile de ninsoare relativ abundentă ne-am orientat către ceva mai sigur din punct de vedere al avalanșelor. În ciuda buletinului nivometeorologic care anunța risc 2 de avalanșă, adică redus, noi am apreciat pe unele porțiuni un risc mult mai mare (spre 4). În ideea aceasta am optat pentru o creastă în locul unei văi. Ținând creasta matematică se evită în mare măsură riscul de ’’plecare’’ a zăpezii, rămânând totuși prezent pericolul în zone cu cornișe și depozite greu de evitat.

Am refăcut cu ocazia aceasta interesanta muchie a Padinei Crucii, un traseu de anduranță, tehnic și cu puține puncte în care îți poți permite să lași garda jos. Deși iarna este abia la început, condițiile au fost grele și s-a mers cu mare grijă în porțiunile tehnice. Cornișele, gheața, iar uneori zăpada afânată și adâncă au complicat lucrurile, dar au făcut traseul mai interesant. Cu un piton și câteve friend-uri am depășit zonele delicate, dar abia sus am putut respira ușurați.

Ultima tură am dedicat-o Pietrei Craiului unde, riscul fiind mai mic, ne-am putut mișca mai în voie. Am ales Padina Închisă pe partea nemarcată, traseu care, pornind din poteca marcată care duce la refugiul Diana, prezintă o săritoare mare și dificilă iarna și mai multe trepte mici, dar susținute. A fost o cățărare mixtă (zăpadă și stâncă), un bun antrenament pentru turele tehnice din Alpii de la vară. Brâna Caprelor, alteori cu risc de avalanșă crescut, am parcurs-o fără probleme atât noi cât și ursul care ne-a precedat nu cu mult timp înainte (socotind după urmele proaspete). Deși termenul de ’’padină’’ înseamnă ’’teren acoperit cu mușchi’’ valea pe care am parcurs-o noi nu se regăsește în această definiție proprie, de altfel, altor munți decât Piatra Craiului. Sunt multe astfel de padini în Crai care, împreună cu văile de abrupt din Bucegi, reprezintă terenul ideal pentru practicarea alpinismului în sezonul de iarnă luând în considerare omiprezentul pericol de avalanșă.

Nu știm exact dacă iubim iarna pentru că ne impune respect sau o respectăm pentru că o iubim. Cert este că siguranța clienților noștri este mai presus de ambițiile și teribilismele cărora le putem cădea în capcană.

Început de iarnă

A venit, cu pași timizi, dar incontestabili, iarna. Cel puțin la peste 2000m altitudine unde avem noi de lucru cu predilecție. Acolo avem noi biroul…

Primele ninsori, temperaturile modeste, dar și lipsa riscului de avalanșă și vremea senină ne-au permis să începem sezonul de iarnă cu câteva trasee estetice.

După o drumeție în Ciucaș pe Culmea Bratocea și vârful principal (1954m), unde am găsit gheață și zăpadă cu crustă numai bune pentru mersul cu colțari, ne-am orientat către altitudini mai mari (Bucegi și Retezat). Nu pentru că am disprețui munții mai scunzi ci din simplul motiv că zăpada se gășeste mai lesne acum acolo sus.

Bucegi: Hornul mare Mălăiești – Culmea Țigănești – Lacul Țigănești – Padina Crucii – Cabana Mălăiești. S-a putut merge fără probleme cu colțarii și pioletul pe zăpada înghețată și sigură din punct de vedere al avalanșelor. Un traseu frumos și destul de greu practicabil în sezonul cu zăpadă mare, acum a fost o plăcere să-l parcurgem în siguranță. Am ’’prins’’ un culoar abrupt pe care am coborât din creastă către lac, o frumusețe de rută pe care mai încolo (după ninsorile ce vor veni ) am fi visat-o doar.

Retezat: Vârful Retezat prin Valea Ștevia și Șaua Lolaia au ’’picat’’ exact de 1 decembrie, ziua națională. O fi fost zi națională, dar Uriașul-cu-ochi-albaștri nu s-a sinchisit de asta și ne-a întâmpinat cu ceață deasă și vânt puternic. A vrut să ne arate că el este aici dinaintea noastră, probabil. Fără să fie zăpadă mare, dar cu gheață și viscol, a fost o tură lungă și solicitantă. Așa cum îi stă bine unei ture de iarnă.

Am completat ieșirea în Retezat cu traversarea de la Complexul Râușor la fosta cabană Pietrele (peste Șaua Ciurila) și cu vizite la Cetatea Colț (care l-a inspirat pe Jules Verne pentru romanul Castelul din Carpați) și Cascada Lolaia.

N-o să închei înainte de a spune două vorbe despre ultima tură de cățărare pe stâncă din 2018, probabil. În marile masive din zona noastră (a Branului) ninsese deja și nu mai era deloc plăcut să te cocoți pe piatra udă și cu pojghiță de gheață. Piatra Craiului, Bucegii, Postăvaru au închis porțile pentru această activitate.

Dar ne-au rămas munții-din spatele-casei și anume Măgurile Branului. Pitonați parțial și amenajați în zona satului Măgura (Faleza mare și cea mică) mai au încă zone de care nu se interesează multă lume. Partea dinspre Tohănița nu a fost amenajată deși are pereți înalți și este foarte interesantă.

Am petrecut o zi de toamnă târzie cățărându-ne și rapelând pe un calcar uscat și solid. Se pot improviza diverse rute, ceea ce pune și imaginația la încercare oferind experiențe agreabile la altitudinea de 1300m. Nu este nevoie de ghețari și vârfuri faimoase pentru a te simți bine. Natura în diversitatea ei, inclusiv în Carpați, este un motiv suficient.

Iarnă pentru o zi

A fost, da, iarnă pentru o zi. Cu tot ce trebuie: zăpadă, viscol, ger. N-am putut să ne abținem și am mers să vedem cu ochii noștri, să intrăm, chiar dacă știam că temporar, în sezonul care ne place cel mai mult. Am urcat pe Valea Morarului care ne-a primit cu ceață și zăpadă pulver în care intram până la șold, pentru ca sus să ne ia în primire un viscol puternic. Am ieșit cu fețele biciuite de acele de gheață pe Creasta Morarului și am coborât pe firele secundare ale Văii Cerbului prin zăpada afînată care ne trecea de genunchi. Vântul nu s-a potolit decât în zona de pădure din dreptul Văii Seci a Coștilei. Astfel, am parcurs mai mult de jumătate din traseu la minus -10 grade Celsius grație vântului puternic.

Numeroasele urme de urs din zonele forestiere ale ambelor văi ne-au demonstrat că nu suntem singurii care preferă iarna. Câinele ’’împrumutat’’ de la Gura Dihamului ne-a însoțit întreaga zi, ca un partener fidel și experimentat. Am asistat și la o luptă pentru supremație între doi țapi de capră neagră. A învins cel mai matur, tânărul fiind aruncat cca. 12m în gol de pe o stâncă în zăpada mare și moale care i-a amortizat șocul. L-a trimis să mai ’’citească’’ teoria…

Am folosit practic echipamentul de iarnă (bocanci cu talpă rigidă, parazăpezi, colțari și piolet) fără de care n-aveam ce căuta pe acolo.

La două zile după această ieșire ’’de iarnă’’, temperaturile au crescut și s-a topit 99% din zăpadă. Toamna a revenit în forță și noi am reluat turele de alpinim și drumeție specifice în acest anotimp.