Bilanțul lunii august 2019

Ultima lună de vară (calendaristic vorbind) a fost bogată în evenimente de tot felul. De la drumeții mai deosebite, la alpinism și colaborări cu firme partenere.

Însoțind grupuri mici sau uneori one by one am condus drumeți pe tot felul de trasee din Bucegi (Cabana Mălăiești-Brâna Caprelor-Vf. Bucșoiu-Vf. Omu-Creasta Țigănești-Lacul Țigănești-Cabana Mălăiești),

Piatra Craiului (Plaiul Foii-Refugiul Șpirlea-Traseul ”La Lanțuri”-Vârful La Om-Refugiul Grind-Zărnești), Făgăraș (Vf. Negoiu 2535m prin Valea Călțunului).

În Ciucaș am parcurs traseul nemarcat numit Coama Scurtă sau Cetatea Gropșoarelor deschis de noi cu ani în urmă și publicat în revista Munții Carpați. Vremea foarte ostilă (ploaie și vânt puternic) nu ne-au descurajat, aducând un plus de spectaculozitate zilei.

În cadrul câtorva ture de alpinism clasic am făcut traseele Traversarea Colților Morarului (Bucegi),

Padina lui Călineț-Brâul de sus-Vâlcelul cu fereastră (Piatra Craiului)

și Muchia Buteanu-Muchia Văiuga-Muchia Bâlii, Muchia Arpașul Mic-Buda-Râiosu-Mușeteica-Piscul Negru (Făgăraș). Acesta din urmă este una dintre cele mai lungi culmi sudice din Făgăraș. Primele trei sunt creste nordice, spectaculoase și aeriene.

La capitolul colaborări trecem întâi 4 tabere pentru copii cu Himalaya Travel. Acestea au fost astfel:

– 2 tabere la Plaiul Foii cu trasee de drumeție în Piatra Craiului și Tămașul Mare;

– 1 tabără la Cornățel (județul Sibiu) de echitație;

– 1 tabără la Râșnov (cățărare, drumeție).

Apoi a fost o tură deja consacrată: Vf. Negoiu prin Valea Călțunului în colaborare cu  Picior de plai. Grație unui grup extrem de puternic și hotărât a fost atins al doilea vârf din țară fără niciun incident în ciuda numeroșilor participanți.

Colaborarea cu firma din Croația Adrijana Znanje a presupus într-o zi urcarea pe Vf. Parângul Mare (2519m) prin Valea Roșiile (urmând apoi parcurgerea crestei principale până în Stațiunea Parâng). În continuare au fost două zile în Făgăraș pe ruta Bâlea Lac-Cabana Podragu-Vf. Vistea Mare (2527m)-Vf. Moldoveanu (2544m)-Valea Viștei-Complexul turistic Sâmbăta.

Am încheiat luna cu o tură de 3 zile în Făgăraș împărțită astfel:

Ziua 1: Cabana Bârcaciu-Cabana Negoiu-Cascada Șerbota

Ziua 2: Cabana Negoiu-Vf. Șerbota-Custura Sărății-Vf. Negoiu (2535m)-Strunga Doamnei-Strunga Ciobanului-Cabana Negoiu.

Ziua 3: Cabana Negoiu-Șaua Puha-Vf. Scara-Lacul Avrig-Cabana Bârcaciu

Așteptăm toamna cu temperaturile ei mai omenoase, culorile specifice și vreme mai stabilă.

Posted in Noutăți, recomandate and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .